vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1476

Damage control

În marina și industria maritimă, controlul daunelor (damage control) este controlul de urgență al situațiilor care pot provoca scufundarea unei ambarcațiuni. Expresia s-a extins și dicționarul ne spune că desemnează acele „măsuri luate pentru a compensa sau minimiza daunele aduse reputației, credibilității sau imaginii publice cauzate de un act, remarcă sau revelație controversată” (Merriam-Webster).

Avem, în politica națională, două cazuri în care organizațiile politice trebuie să se mobilizeze exemplar și să facă un control al daunelor și să decidă să scape de cele două personaje care au provocat scandaluri de imagine imense. Este vorba, pe de o parte de Clotilde Armand și, de cealaltă parte, de Florin Cîțu. În cazul ambilor politicieni, menținerea lor în funcții va costa partidele mult mai mult decât abandonarea lor. Evident, în primul caz vorbim despre scandalul fraudării alegerilor, în al doilea, despre scandalul condamnării din SUA.

În politică nu contează că un personaj are sau nu are dreptate. Anii din urmă ne-au demonstrat asta cu vârf și îndesat. Ceea ce contează este percepția publicului; un politician poate fi ( și au fost cazuri) îngropat cu dreptatea în mână. În cazul primăriței Clotilde Armand, nici nu mai conteaza dacă a fost sau nu ea în camera cu voturi, nu mai contează, la nivel imagologic, nici dacă au fost înlocuite voturile. Contează faptul că un grup de simpatizanți din partidul său a intrat în încăperea în care erau depozitate voturile deși nu aveau voie să intre. Nu mai aduc în discuție celelalte elemente. E suficient acest amânunt pentru ca, într-o țară civilizată, să se producă niște schimbări. La noi nu e cazul, sistemul nostru colonial va căuta să împiedice orice acțiune în această situație. Ceea ce nu-și dau seama încă unii este că prelungirea incertitudinii și o eventuală închidere a dosarului cu NUP ar produce daune mult mai mari decât tăierea nodului gordian.

În cazul premierului condamnat în SUA pentru conducere „sub influență”, situația este mult mai clară. Lui Dragnea i s-a refuzat funcția de premier pe motiv de condamnare penala. Nici nu conteaza cât de „cu cântec” era condamnarea respectivă. Lui Florin Cîțu i s-a acceptat nominalizarea și învestitura în ciuda condamnării din SUA. Vor spune unii că a fost condamnat „afară” și nu în țară. Nu are nici o relevanță. Condamnarea e condamnare, legea spune clar ca un condamnat penal nu poate fi premier. Și în acest caz se aplică principiul „boală lungă, moarte sigură”. Cu cât se amână deznodământul – care nu poate fi decât demiterea premierului – cu atât pagubele de imagine sunt mai mari.

Desigur, se poate întâmpla ca în ambele cazuri, să se decidă să se pună batista pe țambal. Că doar băieții sunt la butoane și își permit. Dar, în acest caz, să se gândească bine. Pentru că astfel de finaluri neașteptate cresc presiunea socială. Și se întreabă, pe urmă, unii, cum de a fost posibil un Aiud, o Gherla, o Periprava sau un Pitești.

Zidul din inima mea

Pe 13 august, celebrul Zid al Berlinului ar fi împlinit 60 de ani. A fost pus, însă, la pământ cu începere din 9 noiembrie 1989, dar eu m-am nimerit pe lângă el când încă era în picioare: l-am văzut, din partea estică a Berlinului cu doar patru luni înainte de un deznodământ pe care atunci nu aveam cum să-l întrevăd, deși parcă în cele zece zile de hălăduire printre ziariștii est-germani parcă „miroseam” ceva.

Zidul a rămas însă în inima mea, ca o amintire puternică. Mă gândisem la el, până atunci, zeci de ani prin ce auzeam de la posturile de radio considerate nepermise. Culmea, tatăl meu, prin intermediul unei excepționale întreprinderi a României Socialiste, lucra în Republica Federală Germania (RFG). Călcase, adică, pe acolo pe unde eu nu puteam nici în iulie 1989 decât să văd câte ceva peste zid (pentru că se vedea bine!).

Eram la un festival de presă, organizat anual de o publicație dintr-un oraș care era înfrățit cu Bacăul, Karl Marx Stadt – astăzi (ca și în trecutul său) orașul Chemnitz. La festival veneau ziariști cam din toate țările socialiste, precum România, iar călătoria noastră prin Germania Democrată (RDG) începea cu vreo câteva ore de periplu prin Berlin. Și de unde să înceapă acolo un periplu dacă nu de lângă istorica Poartă Brandenburg. Iar lângă ea era o parte din Zid.

Pe noi, ziariștii din România (adică eu și regretatul fotoreporter Constantin Bursuc), ne însoțeau o ziaristă de la Freie Presee și o tânără translatoare de la o editură politică din capitala RDG, Anke.

Translatoarea, care învățase foarte bine românește în numai șase luni de cursuri în țara noastră, ne-a arătat ce vedem pe unde trecem: ceva mai încolo de Poartă locul în care a fost bunkerul lui Hitler, iar în dreapta Porții vedeam spatele Bundestag-ului, pe tărâm RFG, evident. A urmat a fost o plimbare cu mașina pe lângă Zid. Uneori treceam chiar pe lângă el, dacă opream îl puteam atinge cu mâna. În alte locuri, am văzut foișoarele grănicerilor est-germani, dar mai încolo erau orașul, un oraș refegist, tot Berlinul, cu blocuri cam ca pe la noi. Desigur și cu oameni cam ca pe la noi, dar ceva mai bine îmbrăcați.

Ce nu pot uita nici astăzi este că printre ziariștii germani din Est se cam spuneau multe. Despre unele m-au întrebat și pe mine, dar eu, ziarist din Bacău, mult mai departe de un Zid al Berlinului ca ei, mă gândeam de două ori ce răspunsuri să dau.

Prin Poarta Brandenburg nu se circula, pe vremea aceea, decât cu pașaport. Dar bulevardul se vedea cum trece prin ea dincolo, spre „lumea liberă”. Priveam cu jind în lungul bulevardul, de parcă îl vedeam și pe tata. Și iată cum Zidul mai există și astăzi încă, în inima mea!

 

Lucian Pavel, Klarwin: Soluțiile de tratare a apei trebuie să contribuie la protejarea mediului, pe termen lung

    Managerul Departamentului pentru Protecția Mediului din cadrul Klarwin, Lucian Pavel, susține că soluțiile de tratare a apei și de epurare a celei uzate trebuie să fie sustenabile și să contribuie la protejarea resurselor naturale, pe termen lung.

     „Klarwin este lider european în soluții complete pentru ape municipale și industriale. Folosim sisteme fizice, biologice sau chimice de îndepărtare a microorganismelor periculoase, a substanțelor anorganice și a poluanților, în funcție de sursa și de calitatea apei. Însă, cel mai important este ca aceste soluții tehnice să apară doar după o atentă analiză a proprietăților fizico-chimice ale apei. Specialiștii Klarwin au proiectat si implementat, în cei 17 ani de activitate, tehnologii de top pentru clienti din 9 tari diferite ce au produs peste 500 milioane barili de titei, peste 20 milioane litri de apa pentru injectabile, peste 7 milioane de m3 de levigat din depozitele de deseuri municipale tratat ”, a declarat Lucian Pavel.

    Compania internațională Klarwin oferă soluții unice pentru filtrarea, separarea, purificarea și tratarea apelor pentru peste 250 de clienți din nouă țări.

    „Ne mândrim cu proiecte de referință pentru protecția mediului, atât în țară, cât și în afară. Avem colaborări de succes atât cu municipalități, cât și cu entități private. Avem în lucru peste 60 de proiecte de tratare a levigatului și mai bine de 40 de proiecte în biogaz, în domeniul managementului deșeurilor. Inginerii noștri au tratat milioane de litri de apă pentru produse pharma, fie că este vorba despre seruri oftalmologice, injectabile, intravenoase sau vaccinuri antigripale. Instalăm tehnologii de ultimă generație pentru îmbunătățirea calității vieții în toate domeniile, cu o grijă deosebită asupra impactului pe care aceste instalații le au asupra mediului”, a explicat reprezentantul Klarwin.

    Lucian Pavel susține că, dincolo de încrederea partenerilor și de recunoașterea autorităților publice, Klarwin își dorește să seteze exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene, încurajând o dezvoltare durabilă și sustenabilă a comunităților.

    Despre Klarwin

     

    Klarwin este lider european în domeniul aplicațiilor industriale destinate filtrării, separării și purificării. În calitate de partener oficial și exclusiv al Pall Corporation, o companie Fortune și parte a Danaher Corporation, Klarwin furnizează servicii și produse inovative marilor corporații din domeniul farmaceutic, al apelor potabile și industriale, energetic și al producției de mașini.

    Memoria Oituzului sub egida prezentului

      Muzica Militară a Garnizoanei Bacău și reprezentanți ai Bazei 95 Aeriană au participat astăzi, 15 august 2021, la ceremonialul militar și religios închinat eroilor din Primul Război Mondial, desfășurat în Cimitirul Eroilor din comuna Oituz.
      În acest leagăn de istorie, legendă și eroism, faptele eroilor din anii 1916 – 1918 stau scrise pe piatra monumentelor și crucilor, cinstite prin grija și recunoștința localnicilor.
      Ceremonialul ,,Memoria Oituzului 2021″ a fost organizat de Primăria Comunei Oituz, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Județeană ,,Col. Corneliu Chirieș” – Bacău, Garnizoana Bacău, Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești și Parohia Ortodoxă Grozești – Oituz.
      Ajuns la a XXIV-a ediție, ceremonialul evocă vitejia celor 18.600 de eroi și se înscrie în circuitul evenimentelor dedicate luptelor din 1917, care ne arată că cinstind trecutul și omagiindu-i eroii, proiectăm viitorul.
      Recunoștință eternă eroilor neamului care și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă!

      Scandalul oxidului de etilenă continuă. Băuturi răcoritoare retrase din magazine

      Continuă iureșul provocat de oxidul de etilenă conținut de alimentele din comerț. De data asta, a venit rândul băuturilor răcoritoare pentru copii să fie puse la zid, mai multe magazine anunțând retragerea de la raft a acestor mărfuri.

      Printre comercianții care au retras de pe rafturi sucuri cu risc se numără Metro, Carrefour, Selgros și Penny. Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA, „Compania Maspex Romania, în calitate de producător al mărcii de băutură răcoritoare Figo, produs în România, a fost informată de către unul dintre furnizorii săi cu privire la existenţa substanţei oxid de etilenă ce depăşeşte limitele permise de reglementările în vigoare, într-un ingredient al materiilor prime care ni s-au livrat.

      Acest fapt are impact asupra anumitor produse Figo. Având în vedere cantităţile extrem de mici utilizate, considerăm că nu există niciun risc pentru sănătatea consumatorilor şi compania a decis rechemarea produselor doar pentru a elimina orice suspiciune din partea acestora”. Este vorba despre sucurile pentru copii, cu numele unui fotbalist celebru, de 0,33 l, de portocale – mandarine, din loturile L106173 06.2022, L106181 06.2022, L106182 06.2022, L106183 06.2022, L106191 06.2022, L106201 06.2022 și L105202 06.2022. În aceste condiții, compania le solicită clienților care au apucat să cumpere aceste sucuri să le returneze, până la data de 4 septembrie, fie marfa, fie doar ambalajul, urmând să li se returneze banii plătiți pe acestea.

      Totodată, și lanţurile de magazine Selgros, Carrefour şi Metro au făcut propriile anunţuri referitoare la loturile de sucuri FIGO vândute în unitățile proprii. Reprezentanţii lanţului de supermarketuri Penny au anuţat că producătorul ALONOR COMPANY SRL a iniţiat retragerea de la comercializare a două tipuri de sucuri Fruits & Friends, ca măsură de prevenţie, existând suspiciunea depăşirii conţinutului de oxid de etilenă peste limitele admise într-unul din ingredientele utilizate în fabricarea produselor.

      REWE România, proprietarul magazinelor Penny, le recomandă clienţilor care au achiziţionat produsele să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în oricare magazin Penny. Banii plătiți pentru cumpărarea acestor sucuri vor fi achitați cumpărătorilor, fără a mai fi nevoie de a se dovedi achiziția prin bonul fiscal. Reamintim că de mai bine de o lună, mai mulți comercianți au fost nevoiți să treragă de la raft mai multe loturi de înghețată care conținea oxid de etilenă peste limitele admise, dar și anumite deserturi. Consumul cumulativ din acest produs poate duce pe termen lung la tulburări cardiace, pulmonare, chiar cancerigene.

      Lucrurile bune se legumesc

      Printre zigzaguri și meandre trebuie păstrată o direcție, spune criticul și istoricul literar Constantin Călin, ceea ce nu înseamnă ceva unilateral și rigid, pentru că el se declară hotărât de partea diversității. Nu și a incoerenței și superficialității, însă. Devenind mai tolerant, cu vârsta („toleranța implică, filosofic, ideea imperfecțiunii și a vulnerabilității oricărei ființe umane”, am citat din amplul articol dedicat lui Perpessicius), îi privește pe ceilalți cu mai multă înțelegere, chiar cu empatie, uneori, fără sarcasmele și reducerile la absurd din execuțiile critice de altădată.

      Constant, cea mai mare exigență este manifestată față de sine, criticul neezitând să recunoască faptul că, pe vremuri, era „prețios până la ridicol”. N-a abandonat nicicând lupta cu el însuși, iar acum crede că și-a găsit liniștea și „s-a golit de orgolii”. Mare lucru într-o profesie a vanității, cum e scrisul !
      Mă întâlnesc cu domnia sa în repetate rânduri, citindu-i „Pretexte pentru recapitulări”, și asta îmi dă o stare de bine, de echilibru interior, pentru că am mare încredere în intelectualul, în cărturarul și omul de gust care este Călin.

      Admir la domnia sa simțul măsurii, moderația, ca virtute pe care eu nu o am, de pildă, și încrederea nestrămutată în puterea rațiunii, aici fiind pe un teren comun. Sunt absolut de acord apoi, cu observațiile sale privind critica literară, pe care mulți au folosit-o, în deceniile postbelice, ca pe un instrument de putere, la modul abuziv, „rău, agresiv, coercitiv”. Reproduc dintr-o fișă de observație foarte pertinentă, exactă: „Maliția, sarcasmul, violența («datul cu barda) și pitorescul verbal, între altele, sunt considerate cu mult mai de efect, în stare să aducă suporteri, să crească audiența. Îndeosebi foiletonistul recrut, ca să-și asigure un loc în breaslă, își strigă « răutățile» în note și articole pretins «tari », doldora de acuzații și insinuări. Dezacordurile merg însă și mai adânc, ating bazele acțiunii critice. Nimeni nu mai citește indiferent la tezele și tendințele operei, cu plăcerea gratuită și seninătatea de odinioară, ci cu atenția încordată până la suspiciune. Lectura e grevată de «grile» peste «grile», nu doar estetice, ci și politice. Totodată, instrumentarul critic a devenit mai complex, mai pretențios, prin asimilarea unor procedee proprii altor discipline social moderne.”

      Autonomismul estetic maiorescian pare astăzi depășit, lăsând loc unor interpretări așa-zis științifice, într-un limbaj arid (un fel de păsărească de tip nou, de savantlâcuri indigeste), care, în loc să te apropie de o operă literară, să te facă să o cauți, să o citești, te îndepărtează. Or, eu cred că adevărata critică, marea critică este una impresionistă, bazată de gustul artistic al autorului (îndelung exersat, șlefuit prin lectură, prin cunoaștere) și pe talentul său literar. Modele literare, ca toate modele, de altfel, vin și pleacă, trec, pe când operele de căpătâi, care sunt repere fundamentale, rămân.

      Voi mai zăbovi la cartea lui Dom’ Călin, așa-i zicea, cu o notă simpatică de clar respect, Poluș (Stelian Nanianu), pentru că e „tare”, și conține o mulțime de lucruri interesante, cum ar fi reflecțiile despre bătrânețe și ale sale haine grele (cum suna un cântecel), despre care voi scrie în următorul articol. Lucrurile bune (apropo de platoul cu mâncăruri) nu se înghit în grabă, ci se legumesc, adică se savurează câte puțin, în timp, pe îndelete.

      Efectul Flynn

      Privesc mereu către I.Q. cu puțină suspiciune. Neîndoielnic, sunt influențat și de Karl Popper, cel care-mi spune că adoratul coeficient de inteligență este o neghiobie: ,,Nu cred in coeficientul de inteligență; pentru mine, el este una din marile neghiobii ale lumii noastre […]. Orice fermier știe că pământul, calitatea solului, nu poate fi exprimată printr-o singură unitate de măsură, că avem nevoie de o descriere multidimensională a unui fragment de sol pentru a spune dacă va rodi sau nu în acel loc. În schimb, inteligența umană este măsurată unidimensional. Există argumente zdrobitoare împotriva I.Q.-ului. De exemplu, acela că Einstein a avut un coeficient redus de inteligență” (Karl Popper, ,,Viitorul este deschis”, Editura Trei , 1977, p. 89). Cred că pentru o surprindere mai obiectivă a universului ființării cuiva este necesar să-l ascultăm și pe americanul Daniel Goleman, cel care ne propune să medităm asupra inteligenței emoționale (E.Q.), definită prin abilitatea de a percepe, de evalua și controla propriile emoții. Totuși, sub robia reflexelor… clasice, continuăm să acordăm rolul de vedetă I.Q.-ului.

      În ultimul timp, psihologii și sociologii s-au îndrăgostit de efectul Flynn, teorie a neozeelandezului James R. Flynn, care vizează felul în care s-au produs modificări la nivelul inteligenţei umane, în epoca modernă. Testele propuse de acesta încearcă să surprindă potenţialul minţii umane şi felul în care aceasta a evoluat de la începutul secolului al XX-lea, până astăzi, în funcţie de diverse realităţi. E drept că Le Monde a sugerat că ,,ar trebui să ne temem de o «stupidizare» a umanităţii”, folosind instrumentele de măsurare recomandate de Flynn, dar mulți cercetătorii par să fie încântați de efectul Flynn.
      În România, recentele cercetări centrate pe principiile lui Flynn, care măsoară și creșterea medie a inteligenței generaționale pe țări, arată că românii au atins apogeul I.Q.-ului în 1989, pentru ,,ca în anii ‘90 să se prăbușească într-un soi de beznă a minții, la nivelul anilor de după al doilea război mondial, când elitele au fost eliminate și activiștii de partid au fost făcuți profesori universitari”, comentează editorialistul Doru Bușcu.

      În ,,The New Yorker”, Malcolm Gladwell scrie ceva foarte interesant: ,,Efectul Flynn ne spune că I.Q. nu poate fi ceea ce credem noi că este: în loc să fie o măsură a inteligenței naturale, neînvățate, este ceva ce poate fi influențat de educația pe care o primim și de societatea în care trăim”. Din orizontul acestei sugestii putem înțelege și mai bine de ce performanțele cognitive ale românilor sunt sub media europeană, potrivit teoriei lui Flynn.
      Recent, vizitat de un puseu de sinceritate, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu a declarat: „România are un deficit de educaţie. […] Nu avem altă şansă decât să ne adunăm minţile şi eforturile şi să începem să creștem”. Care minți? Cele selectate exclusiv din mlaștina politică? Într-un sistem educațional cronic subfinanțat, managerial politizat până la absurd, cu miniștri ca S.C., protectorul plagiatorilor, la ce să te aștepți?… Educația a început să devină în România o aventură pe cont propriu. Cine are resurse financiare și simțul virtuților Educației/ Învățământului poate reuși. Cine mizează doar pe resursele statului riscă enorm. Această sabotare oficială a sistemului de educație/ învățământ este cel mai evident simptom al unei dictaturi guvernamentale parșive. Dictaturile, se știe, au preferat întotdeauna cetățeni îndoctrinați cu otrava lor ideologico-electorală, nu educați.

       

      Adormirea Maicii Domnului sau „Paștele verii”

      Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată de mai mulți teologi drept „Paștele verii”, fiind sărbătoarea cea mai cunoscută în popor din acest anotimp și cea mai importantă din cele închinate Născătoarei de Dumnezeu. În această zi, ortodocșii sărbătoresc atât moartea și îngroparea, cât și învierea și înălțarea la cer a Maicii Domnului. Asemănările dintre cele două mari praznice împărătești sunt exprimate în modul cel mai evident la nivel liturgic.

      În acest sens, Maica Domnului este singura dintre Sfinții Bisericii Ortodoxe care are o rânduiala liturgică a punerii în mormânt asemenea cu cea a Mântuitorului Iisus Hristos. Credincioșii care participă la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului retrăiesc parcă o nouă Sâmbătă Mare din Săptămâna Patimilor. În biserică se cânta imne precum Prohodul și Binecuvântările Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat în procesiune împrejurul locașului de cult.

      Prohodul Maicii Domnului

      În decursul timpului, în unele comunități ortodoxe, slujba Adormirii Maicii Domnului a fost îmbogățită cu o cântare deosebită, anume Prohodul Maicii Domnului. Nu întâmplător rânduiala acestei slujbe are ca model pe cea a Prohodului Mântuitorului, din Sâmbăta Mare, ea reprezentând un mod aparte în care Biserica își manifestă preacinstirea sau supravenerarea la adresa Născătoarei de Dumnezeu. Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, după modelul Prohodului Mântuitorului, care se cânta în Vinerea Mare.

      Generalizată mai ales în bisericile rusești, a pătruns și în spațiul românesc, prin traducerea făcută, în 1820, de Ion Pralea. Această cântare este încadrată în slujba de priveghere, cântându-se în trei stări, fiecare respectând linia melodică tradițională. Legătură dintre Sâmbătă Mare și Adormirea Maicii Domnului este pusă în evidență de strofele Prohodului Maicii Domnului: „În mormânt Viață/ Ai fost pus, Hristoase,/ Și-a vieții Maică-acum/ intră în mormânt/ Și se mută la viață cea de sus”. Inițial, Prohodul Domnului era cântat în timpul Utreniei, luând locul Polieleului. De aici și practică de a intercala versete din Psalmul 118, înaintea fiecărei strofe.

      crestinortodox.ro

      Văz și auz

      AVANTAJ LIMBA ROMÂNĂ? Da și nu. Da, pentru că deviza Jocurilor Olimpice de la Tokyo a fost, cel puțin în limbajul comentatorilor TV, „Mai repede, mai înalt, mai puternic!” Nu, pentru că nu este proprietatea limbii române, ci a limbii latine și trebuia rostită ca atare: „Citius, altius, fortius”. Ca emblemă a sportului de performanță a fost propusă la Olimpiada de la Mexico, în 1968. Inițial a fost lozinca unui club sportiv din localitatea franceză Arcueil.

      ECOU PENTRU ÎNĂLȚIME. „Astăzi este ziua «albaștrilor-azurii»”, scrie pe Facebook Ștefan D., drept comentariu la articolul nostru „Albastră-azurie, dar alb-argintie sau «un albastru infinit»?”, din 16 iulie. Mesajul cititorului nostru are în vedere, desigur, Ziua Aviației – 20 iulie.

      ACTORUL NU E UN ROBOT. „Cea mai frumoasă limbă română e cea din poezie. Fiecare poet – poet mare! – descoperă ceva nou în această limbă. Actorul care o recită se minunează, dar și adaugă ceva la propriul discurs” (Ion Caramitru, la „Vorba de cultură” a lui Attila Vizauer, de la RRC).

      POST-SCRIPTUM LA O TEMĂ ZGOMOTOASĂ. Același cuvânt, dragă, are trei înfățișări la cazurile genitiv-dativ: dragii/dragi (adjectiv; dragii mele mame/ mamei mele dragi); dragei/drage (substantiv: dragă „navă”; misiunea dragei/ unei drage); Dragăi (substantivul propriu Draga; Dragăi Olteanu-Matei îi aducem mereu laude).

      2 ÎN 1. „Apelați la Biroul informațional!” ne sfătuiește un posibil ghid dintr-o localitate de vacanță, renunțând la sintagma „de informații”. Pe când și „semnele punctuaționale”, în locul „semnelor de punctuație”? Lingviștii de la Chișinău îl folosesc deja.

      SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA „E VREMEA TA”! Emisiunea de la TVR 2 ne avertizează că „soarele dogorește”, deși unii dintre noi sunt tentați să folosească varianta „dogorăște”. Câtă vreme îl avem pe „dogoare”, cu desinența -e, verbul va folosi perechea fonetică a acesteia, -i.

      GREU CU POLITEȚEA. „Ne bucură că bolnavii ne apreciază și că după un timp Domnia Lor se pot întoarce în familie” (RRA, 1 aug.). Într-adevăr, sudate, cele două elemente l-au generat pe dumnealor, unde primul, „domnia”, ușor modificat fonetic, a pierdut dreptul la flexiune. Separate însă, pretind acomodarea la context: Domniile Lor.

      DREPTUL LA MAJUSCULĂ. Bacăul a găzduit un eveniment cu participare interjudețeană, notat de presă astfel: „Conferința Regională Împotriva Traficului de Persoane”. Oricât ar fi de lung un cuvânt (aici, împotriva) dintr-un nume propriu compus, dacă este cuvânt de legătură (prepoziție, articol, conjuncție), se va scrie cu literă mică.

      MINGEA ȘI SILABELE EI. „Jucătorii trebuie să-și marcheze propriile mingii”, a spus un înalt funcționar din ministerul de resort la un post TV. Pentru el, balonul oval sau rotund are trei silabe (min-gi-e), în loc de două (min-ge), cum e corect.

      Un mare semn a apărut în cer

      Biserica întreagă, poporul lui Dumnezeu, este chemată ca în duminica ce urmează să o cinstească în chip deosebit pe Preacurata Fecioară Maria în misterul înălţării sale cu trupul şi sufletul la cer. Biserica, încă din primele veacuri, în înţelepciunea ei divină, a ştiut să se îndrepte spre Sfânta Fecioară care este alături de Fiul ei pentru a mijloci pentru noi fiii ei de pe pământ aflaţi în nevoi.

      Magisteriul Bisericii, format de Papa împreună cu episcopii, la 1 noiembrie 1950, prin Constituţia Apostolică „Munificentissimus Deus” a declarat ca dogmă de credinţă Înălţarea Preasfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer. Prin acest document Biserica declară că: „Neprihănita Născătoare de Dumnezeu veşnic Fecioară Maria, sfârşind cursul vieţii pământeşti, a fost înălţată cu trupul şi sufletul în gloria cerească” (DS 3903).

      Această învăţătură a Bisericii se bazează pe scrierile sacre şi pe argumentele şi consideraţiile teologilor. Acestea ne-o arată pe Mama lui Dumnezeu foarte strâns unită cu Fiul ei şi de aceea părtaşă pentru totdeauna la soarta lui. În felul acesta apare imposibil ca aceea care l-a conceput, l-a născut, l-a crescut şi l-a strâns la piept pe Cristos, să fie separată de acesta, după viaţa pământească, chiar dacă nu cu sufletul, dar cu trupul.
      Sfânta Fecioară, ea care a pronunţat cel dintâi „Da” şi care continuă să-l pronunţe veşnic este pentru noi „semn” şi „model” ca la rândul nostru să răspundem „da” chemării lui Dumnezeu.

      Ea care în umilinţă şi tăcere, în ascultare şi supunere, în credinţă şi adoraţie nu a încetat să spună „Da” lui Dumnezeu, iată că acum este plină de strălucire în glorie alături de Fiul ei. Ea este pentru noi un „semn”, un semn de speranţă şi încredere, un semn de curaj şi bucurie, un semn al gloriei spre care tindem prin credinţă.

      În Maria ridicată la cer, întreaga creştinătate are o puternică mijlocitoare şi un minunat exemplu. De la ea poate învăţa oricine ca să-şi recunoască propria micime, să se ofere lui Dumnezeu cu toată disponibilitatea faţă de voinţa lui, de a crede în iubirea lui plină de milostivire şi atotputernică cu o credinţă neşovăielnică.

      Pr. Richardo-Dominic Baciu

      A condus fără permis și a refuzat recoltarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei

        La data de 13 august a.c., în jurul orei 05:30, o patrulă de poliţie din cadrul Secției 1 Poliție Bacău în timp se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Milcov, din localitate, au oprit în trafic un autovehicul condus de un bărbat de 50 de ani.

        Din verificarile efectuate de polițiști s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

        Totodată, fiind condus la spital, a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii alcolemiei.

        Tânără drogată, violată și șantajată. Presupusul agresor a fost arestat

        Polițiștii de investigații criminale din Bacău au reținut un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de viol, amenințare și șantaj. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.

        O tânără de 19 ani, din Bacău a sesizat faptul că, în noaptea de 05/06 august a.c., un bărbat de 40 de ani, profitând de starea de inconştienţă a acesteia, posibil cauzată de consumul de substanţe psihotrope, ar fi întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei tinerei.

        Ulterior, bărbatul ar fi exercitat acţiuni de constrângere asupra fetei, în sensul că va posta în spaţiul public materiale foto și video cu aceasta în ipostaze indecente, în cazul în care nu va da curs solicitărilor acestuia de a se întâlni cu el şi, totodată, i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă.

        Polițiștii de investigații criminale din Bacău au probat activitatea infracțională a bănuitului faţă de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infractiunilor de viol, şantaj şi ameninţare.

        Totodată, la data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigatii Criminale Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale, au actionat pentru punerea în aplicare a unei autorizații de percheziție domiciliară la locuinţa bărbatului, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o unitate de calculator, două dispozitive de stocare și folii de medicamente.

        Bănuitul a fost condus la sediul poliției si audiat, fiind totodată, luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

         În aceiași zi a fost prezentat instanței care a emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

         

        Oferiţi copiilor dumneavoastră o educaţie corepunzătoare, vorbindu-le despre consecințele unor acțiuni.

        Polițiștii, în stradă de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

          În perioada 14-15 august a.c., peste 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, zilnic, pe toată perioada prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

          Polițiștii băcăuani, împreună cu partenerii instituționali, în echipe mixte cu jandarmi și polițiști locali acționează în zona locașurilor de cult, în zonele unde se desfășoară manifestări dedicate sărbătorii religioase Sfânta Maria, dar și în parcuri, piețe și alte zone cu un aflux de persoane.

          Polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și de la alte structuri sunt în stradă pentru siguranţa cetăţenilor.

          Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic peste 70 de patrule de siguranţă publică, cele mai multe fiind auto.

          Efectivele din teren acționează pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ.

          De asemenea, polițiștii de la rutieră, sprijiniți de cei de la ordine publică acționează pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră prin nerespectarea regulilor de circulație.

          Sunt utilizate și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

          Le recomandăm tuturor cetățenilor să adopte un comportament responsabil, să respecte normele de conviețuire socială și regulile de circulație. Totodată, conturile de pe rețelele de socializare nu trebuie să fie surse de informații pentru infractori. Să nu posteze mesaje din care să reiasă că sunt plecați de acasă!

          De asemenea, să respecte în continuare prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv păstrarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție, limitarea expunerii în zone aglomerate.

          În cazul în care sunt martorul sau victima unei infracțiuni, le recomandăm să apeleze gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist din teren.

          Sportivii băcăuani participanți la Jocurile Olimpice de la Tokyo, premiați de municipalitate

          Bianca Florentina Ghelber

          Cei doi sportivi băcăuani participanți la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și cei care i-au antrenat, vor primi recunoașterea comunității, pentru efortul și talentul lor.

          Bianca Florentina Ghelber, legitimată la Sport Club Municipal Bacău, care a obținut locul al VI-lea la Atletism – proba de ”Aruncarea ciocanului”, și antrenoarea ei, Mihaela Melinte, vor fi recompensate cu câte 49.000 de lei. Înotătorul Daniel Cristian Martin, de la Sport Club Municipal Bacău, care a concurat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, la probele de 100 metri ”Spate” și 100 metri ”Fluture”, și antrenorul său, Iulian Matei, vor primi din partea municipalității câte un premiu în valoare de 24.500 de lei.

          „Am semnat toate documentele necesare, care vor fi supuse aprobării consilierilor locali băcăuani, în cadrul unei ședințe extraordinare, convocate pentru data de 18 august 2021, pentru acordarea premiilor, în valoare totală de 147.000 de lei. Suma cu siguranță nu poate reflecta în întregime respectul față de o performanță olimpică, dar reprezintă un minim demers al administrației locale”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

          „Consider că sportul rămâne un liant al unei comunități, succesele sportive aduc bucurie și sunt motiv de mândrie locală. În egală măsură, sportivii noștri sunt ambasadori incontestabili, care vorbesc despre noi, în toate colțurile lumii. De aceea, trebuie să respectăm sportivii și performanțele lor, în spatele cărora se ascund mii de ore de antrenamente, renunțări, eforturi și multă disciplină, și pe cei care descoperă și îndrumă talentele către aceste rezultate valoroase”, a mai spus acesta.

          Vedete în costume de baie la Bazinul de Înot din Bacău

                      Concurentele «Splash! Vedete la apă» fac eforturi la antrenamente ca să primească maximum de puncte pentru săriturile lor în bazin, însă și ținutele vor atrage cu siguranță atenția!

                      Mai mult ca sigur, concurentele Splash și-au ales ținutele cu gândul că unul dintre jurați nu se va putea abține să nu observe și astfel de detalii. Sunt destul de sigură că nu trebuie să punctez costumele de baie, dar nu pot să promit că mă voi abţine 100%!”, a anunțat încă de la început jurata Iulia Albu.

          Așadar, pe parcursul sezonului, Chelsea, Doinița Oancea, Roxana Nemeș, Raluca Podea, Andreea Antonescu, Elena Ionescu, Maria Ilioiu sau Natalia Duminica vor atrage în mod sigur atenția juratei. 

          Andreea Antonescu

                      Giani Kiriță, Cătălin Cazacu, Mario Fresh, Otilia Bilionera, Alina Pușcaș, Margherita, Cristi Pulhac, pălărierul Radu Itu, Fachiru din Periș, Dj Harra, Chelsea Gandrabura și Natalia Duminică au început pregătirea alături de unii dintre cei mai cunoscuți antrenori din România, totul pentru ca prestațiile lor să fie de excepție, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și săși învingă temerile, în noul sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă.

          Concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele cu înălțimi de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic.

          Roxana Nemes

                         Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova sunt primele surprize din juriul show-ului. De partea cealaltă, Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor se alătură echipei în calitate de prezentatori, în timp ce Paula Chirilă şi Romică Ţociu vor avea misiunea de a ţine sub observaţie concurenţii pe parcursul spectaculosului concurs al săriturilor în apă!

                         Jurații vor fi cei care vor nota curajul și evoluția în concurs, dar vor ține cont și de impresia artistică și de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent. La finalul fiecărei ediții, cel mai curajos concurent și autorul celei mai spectaculoase sărituri va fi ales de membrii juriului pentru a se califica în marea finală a celui mai răcoritor show al verii.

          Școala Gimnazială „George Enescu” din Moinești a primit 15 calculatoare prin proiectul „Dăm un Byte de Ajutor”

            Ateliere Fără Frontiere și Garrett Motion au donat 90 de calculatoare către opt structuri educaționale din opt județe ale țării. Parteneriatul face parte din proiectul „Dăm un Byte de Ajutor” și susține digitalizarea educației pentru elevii din zone defavorizate cu 90 de calculatoare complet echipate: unitate, monitor, periferice, cabluri și sistem de operare licențiat.

            Cele 90 de echipamente donate au fost recondiționate în atelierul educlick de către angajați vulnerabili ai Atelierele Fără Frontiere, ce fac parte din programul de inserție socio-profesională. Calculatoarele ajută astăzi peste 1700 de elevi și profesori din unitățile beneficiare: Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești din județul Bacău, Școala Gimnazială „Virgil Iovănaș” Șofronea din județul Arad, Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădești din județul Argeș, Liceul Tehnologic Agricol „Nicolae Cornățeanu” din județul Tulcea, Școala Gimnazială Surdila Găiseanca din Brăila, Școala Gimnazială „Ion Mareș” din Dâmbovița, Asociația Femeilor din Sibiu din județul Sibiu și Școala Gimnazială Ciolănești din județul Teleorman.

            În urma procesului de recondiționare ce presupune verificarea, curățarea, repararea și ambalarea echipamentelor, 15 calculatoare au ajuns la Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești din localitatea Moinești, unde oferă o șansă în plus copiilor la o educație digitală accesibilă.

            „În contextul perioadei pandemice care ne-a obligat să intrăm în sistem de învățământ online, donația aceasta de calculatoare a fost de-a dreptul providențială, dându-ne șansa să instalăm aceste calculatoare în fiecare sală de clasă, pentru uzul cadrelor didactice, în relaționarea cu elevii – nu mulți dintre profesori dispuneau acasă de semnal de internet fluent, așa că avându-le pe acestea la dispoziție, procesul de învățământ s-a putut derula conform orarului, fără întreruperi. Unul dintre corpurile de clădire ale școlii s-a aflat de-a lungul acestui an în reabilitare, ceea ce ne-a obligat să învățăm în două schimburi, fizic sau online. Așadar, în tot acest timp, am făcut uz de aceste calculatoare: fie online, în dialogul profesor-clasă, fie individual, în cazul elevilor care s-au aflat în izolare, dar au putut participa la ore prin intermediul internetului. Calculatoarele donate de Ateliere Fără Frontiere și Garrett Motion au fost un mare avantaj pentru învățarea în online” a declarat Pistol Alina Ramona, cadru didactic la Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești.

            Costin Dragne, coordonator de proiecte al platformei educlick, a adăugat:„Toate proiectele derulate prin platforma educlick aduc un impact pozitiv în trei categorii de interes pentru un viitor sustenabil: educație, mediu și inserție socio-profesională. „Dăm un Byte de Ajutor” nu face excepție și formează prin calculatoarele donate cu sprijinul Garrett Motion un lanț de solidaritate între aceste trei zone de sustenabilitate. Astfel, tinerii beneficiază de instrumente utile pentru parcursul lor educațional și de modele de bune practici ce sprijină mediul înconjurător și încurajează inserția persoanelor defavorizate pe piața convențională a muncii”.

            „Dăm un Byte de Ajutor” este un proiect de tradiție al platformei de donații educlick, care a donat din 2008 și până în prezent peste 20,000 de calculatoare pentru elevii și profesorii din zone vulnerabile ale României.

            Despre Ateliere Fără Frontiere

            Ateliere Fără Frontiere este o organizație non-profit pentru reintegrarea socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate, parte din SOS Group – International action, o rețea globală ce lucrează pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Educlick este unul dintre cele 3 întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică, alături de remesh și ferma bio&co, ce oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare. www.atelierefarafrontiere.ro

            5 motive să înveți limba germană

            Cursuri de limba germană online pentru copii și adulti Gutenberg

            Dacă cunoașterea a cel puțin o limbă străină nu ar fi venit cu o serie de avantaje pe termen lung, aproape că nimeni nu ar mai fi depus un minim efort pentru asimilarea acestora.

            În procesul de alegere a limbii se ia în calcul popularitatea la nivel continental, cel puțin, și solicitarea acesteia pe piața muncii.

            Engleza și germana primează atât în România, cât și Europa, dar și în Orient. Descoperă în continuarea acestui articol 5 motive pentru care să înveți limba germană, indiferent de vârsta la care începi, deoarece acest aspect este nesemnificativ în procesul de învăţare, iar studiile demonstrează faptul că indiferent de acesta, creierului se dezvoltă la fel de mult și beneficiile sunt aceleași.

             

            1. Socializare și oameni noi

            Spre deosebire de trecut când persoanele care vorbeau aceeaşi limbă se restrângeau într-un grup, acum există posibilitatea ca la un moment dat să întâlnești pe cineva dintr-o altă țară și cu care trebuie să comunici, fie în limba lui, în limba ta sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională.

            Cunoașterea limbii germane va face posibilă comunicarea cu ușurință cu oameni din țările în care se vorbește nativ, întâlnirea de oameni noi și legarea de prietenii pentru o perioadă îndelungată.

             

            2. Autodezvoltarea și educația

            Toți tindem spre a obține o educație bună, iar abilitățile lingvistice facilitează calea spre această educație. Mai mult, învățarea limbii germane crește semnificativ atenția la detalii, capacitatea de memorare, precum și gândirea critică și analitică.

            Există numeroase studii care demonstrează faptul că, comparativ cu o persoană care nu cunoaște nicio limbă străină, un bilingv, sau chiar poliglot, obține rezultate academice mai bune.

            Însușirea limbii germane te face mai deschis către lume, deoarece observi modul în care oamenii din diferite culturi trăiesc și astfel vei începe să accepți diferențele culturale, sociale sau de orice altă natură.

             

            3. Studii în străinătate

            Multe școli și universități cooperează cu instituțiile de învățământ superior din Europa, iar Germania oferă un număr mare de burse celor care doresc să studieze în țara lor.

            Studierea în Germania în cadrul unui program de masterat este deosebit de populară în rândul studenților din Europa, dar și din Asia.

             Pentru tinerii din afara UE, există vize turistice speciale care acordă permise de muncă, iar reprezentanții unor profesii pot obține permise speciale care să le permită să ocupe anumite locuri de muncă.Trebuie menționat și faptul că studenții străinii înscriși la o universitate germană nu plătesc taxe de școlarizare.

             

            4. Carieră și afaceri

            Cunoașterea limbii germane oferă oportunități excelente de afaceri. În UE și în țările din estul Europei, unde germana este a doua limbă vorbită, există un număr mare de întreprinderi multinaționale.

            Toți au nevoie de cooperare cu țări bine dezvoltate din punct de vedere economic. De exemplu, Japonia, care ocupă locul doi în ceea ce privește dezvoltarea economică în lume, a înțeles de mult avantajele limbii germane. De aceea, aproximativ 70% dintre studenții japonezi studiază limba germană, ea fiind predată în aproape toate școlile din Japonia.

             

            5. Facilitează învățarea limbii engleze și viceversa

            Engleza și germana aparțin aceluiași grup de limbi germanice de vest. e estimează că 1/3 din cuvintele englezești au proveniență germană. Unele cuvinte din germană se folosesc și în engleză și unele cuvinte din engleză se folosesc și în germană. Va fi foarte ușor pentru o persoană care vorbește germană să învețe engleza și viceversa.

            Învață limba germană ușor și rapid la Centrul Gutenberg

            Centrul Gutenberg este o inițiativă marca Gutenberg care oferă sprijin adulților în procesul de învățare a limbii germane, punându-le acestora la dispoziție cursuri online și resurse educaționale interactive cu scopul de a facilita însușirea limbii germane rapid și ușor.

             

            Aveți opțiunea de a opta pentru un curs de germană de tip clasic care urmărește ca procesul de învățare să se încadreze în standardele lingvistice europene, dar și cursuri conversaționale susținute de vorbitori nativi de germană.

             

            Atât cursurile clasice, cât și cele conversaționale au loc în mediul online și împreună cu cei 400+ cursanți absolvenți am descoperit faptul că costurile mai reduse și opțiunea de a învăța limba germană de oriunde doresc ei sunt avantaje de neînlocuit. Ai posibilitatea de a participa la un curs introductiv de germană 100% gratuit pentru a experimenta și tu procesul de învățare a limbii germane online.

             

            Centrul Didacto știe cum să învețe copiii limba germană

            O altă inițiativă marca Gutenberg este Centrul Didacto, a cărei misiune este de a crește generații de copii încrezători care vor ajunge acolo unde își propun prin oferirea de experiențe educaționale calitative, online și offline.

             

            Activitățile online presupun desfășurarea de cursuri și ateliere conversaționale de germană pentru copii cu vârste cuprinse între 8-14 ani, cu orice nivel de germană (începător, intermediar și avansat). Iar activitățiile offline presupun organizare de tabere de germană de zi la Cluj-Napoca sau cu cazare la munte, avânt tematici diverse.

             

            Calitatea programelor de la Centrul Didacto pot fi testate gratuit prin participarea la sesiuni demonstrative, în cadrul cărora vei descoperi cum se desfășoară activitățile online, ce metode se folosesc pentru predarea limbii germane, care este dinamica grupului și ce nivel lingvistic au copiii.

             

            Vizitează-ne, accesând site-urile noastre, înscrie-te la un curs gratuit și descoperă și tu limba germană!

            Primăria Bacău a dat drumul finanțărilor nerambursabile

            Municipalitatea băcăuană a dat startul depunerii proiectelor pentru obținerea unei finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit de interes general, pentru domeniul tineret, prin intermediul legii 350/2005.

            „M-am consultat cu tinerii și numeroasele ONG-uri din Bacău și am înțeles importanța finanțării activităților specifice domeniului tineret. Astfel, am alocat 100.000 lei prin legea 350/2005, am pregătit din timp și am urgentat întreaga procedură pentru a finanța în cel mai scurt timp posibil proiectele destinate tinerilor”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

            Programul este finanțat integral din bugetul municipiului Bacău. Suma alocată pentru anul 2021 este 100.000 lei, în conformitate cu programul anual al finanţărilor nerambursabile, aprobat prin HCL nr. 248/2021 domeniului Tineret.

            Anunțul de participare se află la adresa https://municipiulbacau.ro/prim…/finantari-nerambursabile/, iar Metodologia Generală şi Ghidul Solicitantului aferente domeniului tineret se găsesc la următorul link de pe site-ul instituţiei.

            Perioada de depunere a proiectelor este de 15 zile, până la data de 25.08.2021 ora 15.00, cererile de finanţare pentru domeniul tineret conforme cu Ghidul Solicitantului şi Metodologia Generală se vor depune la registratura Municipiului Bacău, str. Nicolae Titulescu, nr.3 Bacău (centrul informare cetățeni). Selecţia și evaluarea proiectelor depuse va avea loc în perioada 26.08.2021 – 30.08.2021.

            Misiunile Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău în acest sfârșit de săptămână

              În vederea asigurării unui climat de normalitate pentru desfășurarea evenimentelor ce vor avea loc în acest sfârșit de săptămână, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va desfășura misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, în zona de competență, pentru protecția tuturor persoanelor prezente în spațiul public, după cum urmează:

              În municipiul Bacău, duminică 15 august a.c., la biserica „Precista”, cu ocazia desfășurării slujbei religioase prilejuite de hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, manifestare din cadrul evenimentului cultural-religios „Zilele Pecistei la Bacău”;

              În comuna Cașin, județul Bacău, în zilele de 14 și 15 august a.c., cu ocazia manifestărilor sportive, culturale și religioase prilejuite de „Zilele comunei Cașin”;

              Duminică 15 august a.c., în comuna Ghimeș-Făget, jud. Bacău la manifestările religioase și cultural-artistice organizate de parohia romano-catolică Ghimeș-Făget, cu prilejul hramului „Adormirea Maicii Domnului” de la Biserica Kontumáci;

              În județul Vaslui, în orașul Negrești, pentru manifestarea publică denumită „Parcul de distracții”, desfășurată în perioada 12 – 15.08.2021 și în comuna Laza, duminică, 15 august a.c., la Zilele comunei;

              La „Iarmarocul Moldovenesc”, desfășurat în municipiul Tecuci, județul Galați, în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, în perioada 11 – 15.08.2021;

              Duminică, 15 august a.c.. în comuna Putna, județul Suceava, în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, la manifestările religioase și cultural-artistice în prilejuite de Hramul Mânăstirii Putna.

              Totodată, în acest sfărșit de săptămână, jandarmii Grupării Mobile Bacău sunt prezenți în localitatea Murgeni, județul Vaslui, acționând pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

              Pentru buna desfășurare a manifestărilor din acest sfârșit de săptămână, vă recomandăm să respectați îndrumările forțelor de ordine prezente în zonă, adoptați un comportament civilizat, manifestaţi înţelegere faţă de măsurile luate, evitaţi conflictele de orice natură prin delimitarea de persoanele care tulbură ordinea publică și respectați măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.
              Vă reamintim că puteți sesiza orice incident sau problemă prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau direct, celei mai apropiate patrule de jandarmi.

              Sfârșit de săptămână în siguranță

                Pentru că urmează câteva zile cu multe evenimente cultural-artistice, dar și religioase prilejuite de sărbătoarea creștin-ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului”, iar întreaga comunitate trebuie să se bucure în liniște și siguranță, jandarmii băcăuani vor fi prezenți la datorie.

                Astfel, în perioada 14-16 august a.c., jandarmii băcăuani vor intensifica misiunile de ordine şi siguranţă publică executate independent sau în sistem integrat, pentru menținerea climatului de ordine publică și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, în întreaga zonă de responsabilitate.

                În contextul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID -19, vom continua și acțiunile preventive și de informare a cetățenilor prezenți la evenimentele anunțate în spațiul public în acest weekend, la activitățile dedicate zilei comunei Horgești, Roșiori, Ungureni, Sascut, la Festivalul Tradiții Basarabene din Slănic Moldova, concertul ” Ansamblul Etnofolcloric Plăieștii”de la Insula de Agrement din Bacău, la „Proiecție de film în aer liber” din parcul Cancicov din Bacău și de pe stadionul 1 Mai din Buhuși, la evenimentul intitulat Lansare Cartea Copiilor Moinești sau la manifestările religioase de pomenire a eroilor înhumați la Cimitirul Internațional al Eroilor Oituz.

                Vom acorda o atenție deosebită și zonei montane unde vom avea o prezența activă, cu rol preventiv, astfel încât să ne asigurăm că nu vor fi probleme care să afecteze ordinea și liniștea publică. În acest sens, jandarmii montani, se vor afla pe traseele montane și în zonele turistice cu principala misiune de a acorda sprijin, îndrumare și ajutor.
                Aceste evenimente vor genera o serie de restricţii impuse de organizatori cu privire la modul de acces, motiv pentru care jandarmii băcăuani recomandă participanţilor respectarea acestora.

                Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoanele cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc.
                În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă solicitați ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau adresați-vă direct jandarmilor aflați în dispozitiv.