vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1477

PUP-O, MĂ! 2 – MIREASA NEBUNĂ, în avanpremieră la Happy Cinema Bacău

 “Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,

Cum o fost, ce s-a întâmplat,

Nici anu’ ăsta n-am pupat!”

„Pup-o, mă! 2 – Mireasa Nebună”, cea de-a doua parte a filmului „Pup-o, mă!”, va fi prezentat în avanpremieră specială la Happy Cinema Bacău pe 18 şi 19 august, de la orele 19.30.

 

Cu Lora, Florin Busuioc, Alin Panc, Cosmin Seleși, Văru’ Săndel, Andreea Samson şi Mădălina Anea în rolurile principale, spumoasa comedie de situaţie va fi lansată în cinematografele din toată ţara pe 3 septembrie.

 

„Pup-o, mă! 2 – Mireasa Nebună” ne propune să râdem din nou în hohote împreună cu cei trei ciobani: Tică, Bică și Horică, interpretați de Alin Panc, Cosmin Seleși și Văru’ Săndel. Au trecut de mult de vârsta însurătorii, dar încearcă să pupe iar de Ziua Lânii, când tradiția spune că vei rămâne pe viață cu persoana pe care ai sărutat-o.

 

Florin Busuioc, Zmeul, le dă prilejul să părăsească stâna și să coboare în sat, iar cei trei încep să își facă speranțe când o întâlnesc pe Felicia. Rămâne de văzut dacă s-or fi pupat poveștile.

 

BILETE la proiecțiile speciale din 18 & 19 august sunt disponibile pe www.happycinema.ro.

 

Iar prima parte a filmului poate fi vizionată GRATUIT pe platforma de streaming online www.play.happycinema.ro.

Cercetați penal de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului

      La data de 12 august a.c., în jurul orei 23:00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat în trafic, pe raza localității, un autoturism condus de un bărbat în vârsta de 35 de ani.

      Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge.

      Bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

    La data de 13 august a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat în trafic un localnic de 29 de ani care conducea un autoturism, cu o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Tânărul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

     În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

    Bănuit de furt, identificat și depistat de polițiștii din Comănești

      Polițiștii din Comănești au depistat și identificat un bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

      La data de 09 august a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie de 70 de ani, din Comănești despre faptul că, i-a fost sustrasă suma de 400 de euro din portofel.

      Din cercetări, polițiștii au stabilit că, femeia a fost abordată pe stradă de un bărbat necunoscut care i-ar fi propus să servească împreună o cafea la un bar din localitate. Femeia ar fi acceptat, ulterior conducându-l la domiciliul acesteia. După o perioadă de timp de la plecarea bărbatului din locuința sa, femeia a constatat că i-ar fi dispărut din portofel 400 de euro.

        În urma investigaţiilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale din Comănești a fost identificat bănuitul, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitate.

      S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt. 

      Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă și nu le primiţi în casă!

      Patru indieni care încercau să ajungă în Occident, prinși în Bacău

        La data de 12 august a.c., în jurul orei 10:45, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au identificat pe autostrada A7 un autovehicul taxi care transporta cetăţeni de naţionalitate străină.

         La volanul autoturismului taxi, a fost identificat conducătorul auto de 30 de ani, din județul Suceava, care transporta patru pasageri de naţionalitate indiană, fără documente de identitate, cu direcţia de deplasare Bucureşti.

        Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 27 de ani au menţionat că intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei.

        S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

        Totodată, cele patru persoane depistate au fost predate polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Bacău.

        Ulterior, polițiștii de Imigrări au dispus măsura luării străinilor în custodie publică și escortarea acestora în vederea îndepărtării de pe teritoriul României. La ieșirea din țară, pe numele străinilor va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării pe teritoriul național pentru o perioadă de 5 ani.

        Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău continuă desfășurarea unor astfel de acțiuni pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale, atrăgând atenția cetățenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.

        Poliția în acțiune

          În cadrul activităţilor desfăşurate, în cursul zilei de ieri, 12 august a.c., polițiștii băcăuani au răspuns la 77 de sesizări ale cetățenilor, din care 69 prin SNUAU 112. Totodată, au fost organizate 5 acțiuni.

          Polițiștii au aplicat 274 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 113.000 de lei, au depistat în flagrant delict 3 autori de infracțiuni și au retras 10 certificate de înmatriculare.

          Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate la nivelul județului Bacău, poliţiştii rutieri au constatat 207 abateri la regimul circulaţiei rutiere.

          De asemenea, polițiștii au reținut 37 de permise de conducere şi au constatat 2 infracţiuni la regimul rutier.

                      Poliţiştii rutieri, dar şi de ordine publică îşi vor continua activităţile specifice, prezenţa acestora pe drumurile din judeţ fiind menită să prevină producerea de evenimente rutiere.

           

          Poliţiştii recomandă:

          Conducătorii auto să adopte o manieră prudentă de conducere, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

          Respectaţi regimului legal de viteză, întrucât viteza reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere. Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

          Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

          Polițiștii rutieri continuă acțiunile de prevenire. Amenzi de 60.000 de lei

                              Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu cei de la transporturi au acţionat pe raza judeţului pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

             

            Ieri, în intervalele orare 07.00-09.00 și 17.00-19.00, poliţiştii rutieri, de ordine publică și de la transporturi au acţionat, în sistem integrat, pe drumurile publice din judeţ pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.

              Activitățile s-au desfășurat pe principalele artere rutiere din județ, dar și în zone ce manisfestă risc în producerea de fapte antisociale, în zone aglomerate, în zona stațiilor CFR, precum și la trecerile la nivel cu cale ferată.

                          Acțiunile polițiștilor au avut scop preventiv menținând ca obiectiv principal, conștientizarea de către cetățeni a necesității respectării legislației în vigoare.

                          În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.500 de lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 120 au fost la regimul circulației rutiere.

                          De asemenea, au fost reținute 25 de premise de conducere, din care 19 pentru depășirea vitezei legale și 4 pentru conducerea sub influența alcoolului.

              Poliţiştii băcăuani vor continua activităţile specifice, prezenţa acestora pe drumurile din judeţ având drept scop prevenirea producerii de evenimente rutiere și combaterea faptelor ilegale de orice natură.

                       Astfel de acțiuni vor continua. Atragem atenția asupra obligativității respectării legislației în vigoare, în toate domeniile.

             

            Accidentul de pe strada Energiei a fost filmat – VIDEO

              Accidentul de pe strada Energiei din Bacău, petrecut în urmă cu două zile, a fost surprins de o cameră de supraveghere.

              Reamintim că, în urma accidentului, cei doi șoferi – un bărbat de 60 de ani și o tânăra de 21 de ani – au ajuns la spital pentru îngrijiri.

              VIDEO: Vasile Ganea

              Atletism / Trei băcăuance la Mondiale

              Alexia Dospin și Federica Apostol vor reprezenta România la Campionatul Mondial Under 20 de la Nairobi, unde vor fi însoțite de antrenoarea lor de la CSM Bacău, Aura Balaban
              Din Estonia, în Kenya. Și de la Europene, la Mondiale. Cu un ocol pe la Pitești, pentru Naționalele de Juniori 1.

              Lunga vară fierbinte a atletelor Alexia Dospin și Federica Apostol continuă. Revenite de la Campionatul European U20 de la Talinn, cele două sportive antrenate de Aura Balaban la CSM Bacău au urcat pe podiumul Campionatului Național de Juniori 1 de la Pitești, unde Alexia a luat aurul la triplusalt, cu un rezultat de 13.24 m și un bronz la lungime cu 5.72 m, în timp ce Federica s-a laureat vice-campioană națională la saritura în înălțime, cu 1.76m.

              Acum, cele două performere și antrenoarea lor își fac bagajele pentru Campionatul Mondial U20 ce va avea loc săptămâna viitoare, la Nairobi, în Kenya. Sâmbătă, cele trei băcăuance vor ajunge la București, unde vor efectua testele medicale anti-COVID 19, pentru ca duminică dimineața să zboare către Nairobi, unde vor ajunge în miez de noapte, după o escală de nouă ore (!) la Istanbul.

              „Va fi obositor, e adevărat, dar norocul nostru este că probele de sărituri la care vor evolua Alexia și Federica se vor derula de-abia vinerea viitoare, pe 20 august. Prin urmare, avem timp suficient pentru a ne reveni după oboseala deplasării, dar și pentru a ne acomoda cu temperatura și cu condițiile de la Nairobi”, a declarat pentru „Desteptarea”, antrenoarea Aura Balaban. Aflate la primul lor an de junioare 1, Alexia Dospin și Federica Apostol vin după un sezon foarte bun, dar și foarte încărcat. Acest lucru o face pe Aura Balaban să nu se hazardeze în pronosticuri pentru Mondialele din Kenya:

              „Cele două sportive sunt bine pregătite, dar acuză oboseala fizică și mentală acumulată pe parcursul acestui sezon supra-încărcat. Anul acesta ne-a lipsit mult factorul recuperare. Ce va fi în Kenya? Sigur că îmi doresc ca atât Alexia, cât și Federica să se califice în finală, numai că după ce s-a întâmplat la Talinn, unde ambele fete au fost primele sub linie în calificări, sunt puțin mai rezervată acum”.

              Antrenoarea CSM Bacău a continuat: „Adevărul e că în Estonia ne-a lipsit un dram de noroc. Alexia, care a «pierdut» patru centimetri la prag- marea noastră problemă- s-a clasat a 13-a, în condițiile în care doar primele 12 mergeau în finală. La fel au stat lucrurile și în cazul Federicăi, care a fost condiționată de numărul de încercări. A fost mare păcat. Și spun asta deoarece am convingerea fermă că, dacă ar fi ajuns în finală, fetele mele și-ar fi depășit recordurile personale.

              Din ce am văzut pe liste, la Nairobi vor fi cam 90 la sută din concurentele care au fost și la Talinn, dar, repet, prefer să nu mai fac niciun fel de previziuni. Tot ce îmi doresc este ca fetele să dea tot ce au ele mai bun, mai ales că ne așteaptă cea mai importantă competiție a sezonului”.

              Fotbal/ Liga a III-a: Amicale de weekend

              Finalul acestei săptămâni le va găsi pe teren pe toate cele trei divizionare C de fotbal băcăuane cu prilejul unor meciuri de pregătire. Aerostar este singura care va evolua acasă în weekend.

              Astfel, sâmbătă, de la ora 11.00, „aviatorii” vor juca pe stadionul „Aerostar” în compania Ceahlăului Piatra Neamț, care a fost eliminată miercuri, în faza a doua a Cupei României, de Știința Miroslava, la penalty-uri: 0-0 după 90 de minute, 1-1 după 120 și 8-9 la loviturile de departajare. Băcăuanii antrenați de Mișu Ionescu mizează pe lorul complet în vederea confruntării cu echipa nemțeană.

              Tot sâmbătă, CSM Bacău va juca la Pașcani, cu divizionara C din localitate, în timp ce nou-promovata FC Dinamo Bacău se va deplasa la Râmnicu-Sărat, unde va întâlni echipa gazdă, eliminată și ea din Cupă, după o înfrângere cu 2-0 suferită la Buzău, în fața Metalului.

              Aceste jocuri-test vin cu două săptămâni înainte de startul de campionat al Ligii a III-a, al cărui calendar și împărțire pe serii ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.

              Tenis / „Dedeman- Simba Trophy”, în așteptarea startului

              Anul acesta, tradiționalul „Trofeu al Municipiului Bacău” la tenis se va derula sub denumirea „Dedeman –Simba Trophy”, în condițiile în care Dedeman și Simba Invest vor acoperi integral valoarea financiară a turneului de 25.000 de dolari plus ospitalitate.

              Ajunsă la ediția cu numărul 20, competiția se anunță una de prim rang și în 2021. Calificările vor debuta luni, 16 august, primele meciuri ale tabloului de 32 la simplu fiind prevăzute pentru data de 17 august.

              Pe lista de acceptare directă a competiției ce va fi găzduită, ca de obicei, de terenurile bazei SCM Bacău, se află nu mai puțin de 11 tenismeni aflați în Top 500 ATP.

              Cel mai bine poziționat este taiwanezul Chun Hsin Tseng, locul 276 ATP, urmat de românul Filip Cristian Jianu (323 ranking ATP) și brazilienii Pedro Sakamoto (325) și Matheus Pucinelli De Almeida (340).

              „Totul pentru un surâs”

                Asociația „Totul pentru un surâs” din Bacău, care are o activitate de 9 ani, în beneficiul direct al copiilor și tinerilor ce provin din medii defavorizate și copii și tineri cu orice formă de dizabilitate fizică și/sau psihică, alături de sponsorul unic al evenimentului caritabil „Artă urbană din deșeuri reciclabile II”, respectiv Asociația „Agricola – Neam de Gospodari”, își dau întâlnire astăzi, cu toți beneficiarii Centrului de Zi Sfântul „Arhanghel Rafail” din satul Holt, comuna Letea Veche, județul Bacău, pentru a demonstra că, acolo unde copiii văd deșeuri, se naște, de fapt, arta.

                Statisticile arată că un român produce săptămânal cam cinci kilograme de deșeuri, jumătate din acestea fiind biodegradabile, iar restul: sticlă, hârtie, plastic, adică materiale reciclabile. Cei 35 de copii de la Centrul de Zi din satul Holt, atent îndrumați de Părintele Iulian și de cadre didactice, vor recicla dopuri/capace de plastic de orice fel, mărime sau culoare, baterii uzate, maculatură, pet-uri de plastic, pentru a crea ceva inovativ pentru comunitatea lor, în cadrul acestui eveniment caritabil.

                Aceste ateliere educativ-recreative sunt la a doua ediție, primul proiect de acest fel, având loc în iunie 2019, iar beneficiarii au fost copiii și tinerii cu sindrom Down, care alături de psihologi specializați și părinții lor, au creat artă urbană, evenimentul în sine, fiind o reușită pentru cei dragi, cu nevoi speciale.

                „Mulțumim pentru oportunitățile oferite prin acest proiect de a ne conecta cu beneficiarii Centrului de Zi, la ideea de a ne proteja natura, de a lucra împreună, de a trăi momente unice prin atelierele organizate, de a bucura copiii cu dulciuri, răcoritoare, pizza delicioasă, baloane și multă voie bună. Asociația Totul pentru un surâs, ne este alături de peste trei ani în diverse acțiuni caritabile, în beneficiul copiilor de care avem grijă. Beneficiarii Centrului de Zi au vârste între 6-13 ani, au asigurată o masă caldă, își fac temele în bune condiții, socializează, reușind prin eforturi de echipă cu oameni de bine, cu suflet mare, și învățători și profesori, să prevenim abandonul școlar”. (Preot paroh, Adam Iulian – Vasile, Biserica Ortodoxă Holt).

                Cel mai potrivit mijloc de a promova o idee, care să dăinuie în timp, rămâne arta. Creștem prin ceea ce învățăm unii de la alții, prin acțiuni de educație și cu sprijinul deosebit al comunității de oameni pasionați. Micuții beneficiari sunt recunoscători sponsorului unic al evenimentului caritabil „Artă urbană din deșeuri reciclabile II”, respectiv întregii echipe a Asociației „Agricola – Neam de Gospodari”, care susține proiecte la nivel local și național ce aduc un plus de valoare și ajută concret la dezvoltarea comunității, educația și sănătatea alimentară fiind principalele direcții.

                „Arta, rămâne o cale sigură către sufletul uman și valențele lui. Atelierele propuse folosesc materiale reciclabile și le dezvoltă beneficiarilor simțul practic, bunul gust și ideea de conservare a resurselor pământului. Evenimentul se dorește a fi un prilej deosebit de a uni comunitatea băcăuană și de a menține mereu atenția către copiii de provin din medii defavorizate prin mesaje către prezentul cotidian, ca și reciclarea deșeurilor și convertirea lor în artă urbană demnă de a fi un exemplu.” (Tania-Loredana Diaconu – Președinte Asociația „Totul pentru un surâs”).

                Scopul proiectului este de conștientizare asupra poluării planetei, încălzirii globale și de a diminua cu eforturi depuse de cei mai mici dintre noi, prin puterea exemplului, să contribuim la o lume mai bună, unde compasiunea este întotdeauna o soluție.

                Începe sesiunea august-septembrie a examenuluide Bacalaureat 2021

                  De luni, 16 august, se dă startul pentru cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2021, unde sunt înscrişi, la nivelul județului Bacău,1.050 de candidați, din care 718 din promoția curentă și 332 din promoţiile anterioare. Perioada în care aceştia şi-au putut depune dosarele de înscrierea fost 19-26 iulie. Spre deosebire de prima sesiune a acestui examen, cea care s-a desfăşurat în lunile iunie-iulie 2021, în această a doua sesiune întâi vor fi susţinute probele scrise şi, ulterior, se vor desfășura probele de echivalare/evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare şi a celor digitale.

                  Calendarul examenului de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă este următorul:

                  • 16 august: Limba și literatura română – probă scrisă;
                  • 17 august: proba obligatorie a profilului – probă scrisă (Matematică sau Istorie);
                  • 18 august: proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă (Fizică, Informatică, Chimie, Geografie, Biologie, Economie, Psihologie, Sociologie, Filosofie, Logică și argumentare);
                  • 19 august: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
                  • 23/24 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba va fi echivalată, nu se susține);
                  • 25 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba va fi echivalată, nu se susține);
                  • 26/27 august: evaluarea competențelor digitale (proba va fi echivalată, nu se susține);
                  • 30/31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba va fi echivalată, nu se susține);
                  • 31 august: afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12.00;
                  • 31 august: orele 12.00-18.00 – depunerea contestațiilor;
                  • 1/3 septembrie: rezolvarea contestațiilor;
                  • 3 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

                  În situația în care pentru proba orală de evaluare a competențelor digitale sunt înscriși candidați dintr-o promoție anterioară anului 2005, proba nu se echivalează, ci se va susține doar de către aceștia!

                  Sunt organizate pentru această sesiune 5 centre de examen: trei înBacău, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Liceul Tehnologic „GrigoreAntipa” şi Colegiul Economic „Ion Ghica”, unul în Oneşti, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, şi unul în Comăneşti, la Colegiul Tehnic „DimitrieGhika”.

                  În prima sesiune a acestui examen, organizată în lunile iunie-iulie 2021, în județul Bacău au fost prezenţi 3.786 de candidaţi (3.416 din promoţia curentă şi 370 din promoţiile anterioare). Dintre aceștia, au promovat 2.955 de candidaţi, din care 2.818 din promoţia curentă şi 137 din promoţiile anterioare. Astfel, rata finală de promovare (după contestații) a fost de 78,05%, mai mare decât rata finală de promovare înregistrată la nivel naţional, care a fost de 69,8%, şi mai mare decât rata finală de promovare înregistrată în prima sesiune a Bacalaureatului 2020, care a fost de 72,21%. De asemenea, rata finală de promovare a primei sesiuni de Bacalaureat 2021 pentru promoţia curentă a fost de 82,50% (în creştere faţă de anul trecut când a fost de 78,14 %), iar pentru promoţiile anterioare, de 37,03% (în creştere faţă de anul trecut când a fost de 32,1%).

                  Mierea la control

                  Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău verifică mierea vândută în târgurile și magazinele din județ. Controalele sun efectuate în scopul combaterii fraudelor alimentare din acest domeniu.

                  „Cu ocazia controalelor oficiale efectuate la nivelul unităților din domeniul alimentației publice, inclusiv la producătorii particulari, inspectorii DSVSA Bacău verifică întreaga gama de produse alimentare existente în unități, inclusiv produsul miere de albine”, au precizat reprezentanții autorității de control.

                  Astfel, vor fi preluate probe din mierea aflată în circuitul comercial, urmând a fi analizate în laboratorul de specialitate de la sediul instituției. În situația în care vor fi depistate nereguli la mierea analizată, cei în cauză riscă să le fie confiscată marfa contrafăcută și să fie amendați cu mii de lei.

                  Mierea bună versus mierea contrafăcută

                  De reținut că mierea contrafăcută poate fi relativ simplu observată, chiar și de nespecialiști. Un indiciu ar fi zaharisirea mierii, știindu-se că acest proces natural al mierii este influiențat de raportul dintre fructoză şi glucoză din produs. Astfel, unele sortimente de miere (de salcâm sau de mană) cristalizează extrem de lent, sau deloc, iar altele mai repede (tei, rapiţă, polifloră).

                  Or, mierea contrafăcută nu cristalizează niciodată, păstrând-și permanent starea lichidă. În orice caz, mierea cristalizată nu trebuie încălzită, ci consumată în această formă, întrucât ridicarea temperaturii la valori de peste 40-45 de grade Celsius determină pierderea calităţilor. Se mai poate deosebi mierea „bună” de cea „rea” prin faptul că mierea naturală, cu mici excepţii, curge „în fir”, în timp ce mierea contrafăcută picură.

                  Vâscozitatea mierii poate fi influiențată, eventual, de vremea mai ploioasă. Pe de altă parte, mierea întinsă pe pâine, dacă este naturală, nu se va îmbiba în aluatul copt. În schimb, falsul va fi absorbit, ca un burete, de către pâine.

                  Ultrascurte

                  * Pe 6 august, la Mărășești, ceremonie de depunere de coroane la Mausoleu, publicul a fost ținut la distanță de vreo sută de metri, de un cordon de jandarmi, să nu cumva să deranjeze oficialitățile.

                  * Faci scandal pe stradă și refuzi să te legitimezi? Amendă 400 de lei. Conduci un microbuz cu pasageri și nu porți masca? Amendă 500 de lei! S-a întâmplat în Bacău.

                  * Jerusalem Post: «Ivermectina, un medicament utilizat pentru combaterea paraziților din țările lumii a treia, ar putea ajuta la reducerea duratei infecției pentru persoanele care contractă coronavirus cu mai puțin de 1 USD pe zi, potrivit unor cercetări recente ale Sheba Medical Center din Tel Hashomer». Deci nu mai e fake news? Deci se poate folosi? Deci e bună la tratament? Ia să-i văd eu pe inteligentii ăștia care tunau și fulgerau contra medicamentului asta ieftin…

                  * Intolerabil de mulți proști se cred deștepți doar pentru că le lipsește simțul umorului…

                  * Le Figaro: Bilanțul amar al proprietarilor de restaurante care experimentează pașaportul de sănătate. Unitățile care au început deja să-și controleze clienții se confruntă cu situații diferite, dar, în general, se observă o scădere a numărului de consumatori.

                  * – Ce tip înfiorător; n-are nici un tatuaj!

                  * Dionisie: Pentru cine se întreabă de ce ala a ajuns premier deși a făcut pârnaie în State, să-și amintească de cazul diplomei de studii a lui VV. Bă, în România contează cine-ți traduce și legalizează actele, fie ele diplome de absolvire sau sentințe.

                   

                  Bani de la Consilul Județean pentru refacerea drumului dintre Pârgărești și Bogdănești

                    Localnicii din Pârgărești vor avea acces mai sigur și în condiții mai bune spre vecinii din localitatea Bogdănești. Și asta după ce vor fi finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a drumului ce leagă cele două comune.

                    Astfel, consilierii județeni, întruniți, joi, 12 august, în ședință ordinară, au aprobat proiectul finanțării și realizării de către CJ, în comun cu cele două primării, a lucrărilor la acest drum. Mai exact, este vorba despre drumul comunal DC 129, Pârgărești (intersecție cu DJ 116) – Bogdănești (intersecție cu DN 11), în lungime de 4 km.

                    „Drumul comunal DC 129, situat pe raza administrativ teritorială a celor două comune, se află într-o stare avansată de degradare, punând în pericol participanții la trafic ce tranzitează zona respectivă”, se arată în referatul de aprobare.

                    Degradarea, în timp, a sistemului rutier a fost cauzată de un cumul de factori, cum ar fi atât lipsa/funcționarea defectuoasă a dispozitivelor de scurgere a apelor și volumul redus al lucrărilor de întreținere, cât mai ales circulația vehiculelor agabaratice în perioada de îngheț-dezgheț și acțiunea agresivă a traficului greu. Prin urmare, Consiliul Județean ar urma să finanțeze 90 la sută din cheltuielile pentru acest obiectiv, diferența fiind asigurată, în mod egal, de cele două comune.

                    În acest sens, odată cu stabilirea sumei care va fi alocată, se va executa o serie de lucrări la drumul comunal, ce vor consta în realizarea unei structuri rutiere cu îmbrăcăminte din beton asfaltic. În plus, se vor face șanțuri și podețe pentru scurgerea și preluarea apelor pluviale, dimesionate astfel încât să poată prelua în mod eficient apele provenite de la precipitații.

                    Cartierul Izvoare, între vise și promisiuni

                      Prin primăvară, mai exact în luna aprilie, le-am făcut o vizită celor din cartierul Izvoare –Habitat for Humanity, oamenii de acolo strigând de foarte multă vreme după ajutor. Cum stăteau treburile pe atunci, am scris în ediția din 14 aprilie a cotidianului Deșteptarea. De atunci și până acum nu s-a întâmplat nimic impresionant.

                      Arșița verii a uscat tot prin zonă iar praful a devenit din nou rege în Izvoare. Și totuși, ceva pare să se miște….Zilele trecute, viceprimarul Liviu Miroșeanu le-a făcut o vizită locuitorilor de aici. Oamenii au ieșit din nou pe uliță și și-au spus ofurile. După întrevedere, viceprimarul a postat pe contul personal de facebook unde și-a spus opiniile în urma discuțiilor cu locatarii din acest cartier băcăuan.

                      „Am avut o nouă întâlnire cu locuitorii cartierului Big Build 2017, construit în Izvoare de asociația Habitat for Humanity, în cadrul uneia dintre cele mai impresionante acțiuni de voluntariat, la care au participat 800 de oameni inimoși din țară și din străinătate.
                      Cei 134 de părinți și copii, care locuiesc în 36 de case, ridicate în cinci zile, au așteptat ani ca fosta administrație PSD să-și facă datoria și să-și onoreze promisiunile.

                      Cele 36 de familie beneficiază, în sfârșit, de utilități, iar acum i-am asigurat că vor avea și căi de acces.Am prins în bugetul local peste 900.000 de lei, pentru a repara drumul de acces dinspre Izvoare, dar și pentru a asfalta străzile din cartier. Este nevoie ca terasamentul și gurile de canal să fie aduse la nivel, trebuie amenajate rigole, trotuare și borduri.

                      Chiar ne apucăm de treabă! Cu mare respect pentru voluntarii Habitat for Humanity și față de beneficiarii acestui exemplu de solidaritate!”, a notat viceprimarul Miroșeanu care nu a pomenit și de niște date concrete, când se vor derula lucrările.

                      Evident că și comentariile au început să apară la acest post, multe fiind admirative, dar nouă ne-au reținut atenția următoarele: „Oamenii au căi de acces, doar că-s impracticabile. Ca unul care a fost voluntar acolo pot spune că administrația locală ar fi putut face mai mult decât să ofere terenul cu titlu gratuit. În fine, antecesorii au oferit terenul, iar voi ați putea să asfaltați drumul de acces, foarte îngust de altfel, pentru că cineva din primărie le-a dat autorizație de construcție a împrejmuirii celor de la firma de curierat. Ați putea verifica dacă pompierii sunt de acord cu acel spațiu de acces îngust”, a comentat utilizatorul Matei Liviu. Sau: „Mai sunt și cele 8 case construite tot de Habitat în 2015. Deci, în total sunt 44. Nu înțeleg de ce se tot omit cele 8”, comentează Nea Nicu.

                      Pentru a afla mai multe amănunte despre ce s-a discutat, am apelat la Bianca Conțu, pe care am cunoscut-o la vizita noastră în cartier în primăvară:

                      „Promisiuni nu prea au fost, a fost, să zicem, mai onest ca ceilalți. Pe scurt, anul ăsta nu avem nicio șansă de drum, încă mai au documentații de întocmit și de refăcut proiectul drumului de acces în cartier, să îl facă de 40 tone, fiind trecerea camioanelor de la firma de aici. Dacă totul va merge ok, abia la anul dacă se vor apuca de execuție. Bine măcar că existăm în lista proiectelor din acest buget, vom vedea ce vor face și actualii. Nu mai am așteptări, decât să văd dacă chiar vor face ceva…tot ce a ținut de noi am tot facut… Cert e că iarna ne va prinde la fel, cu noroaie și gropi… Au mai zis că vor petici drumul asfaltat dinspre Izvoare și până la calea ferată, să ne ajute cât de cât să nu ne mai rupem mașinile…. Și că nu vor să mintă, că lucrurile durează dar că suntem pe listă și ne vor ajuta….Acu’…’om vedea!”

                      Așa că tot ce le rămâne locuitorilor din acest cartier este răbdare. Vorba românului: răbdare și tutun…

                      Eroii noștri

                      Admit că dintotdeauna am avut vibrații bune, de fiecare dată când a fost vorba despre pompieri. Nu știu, dar mi se pare că sunt printre puținii, dacă nu singurii militari la care am vazut decența, orice s-ar fi întâmplat. Nu am să-i pun la socoteală pe cei trimiși să lupte prin Afganistan sau alte teatre operaționale, că deja e altă treabă. Dar, mai ales când au fost în misiune. Nu i-am vazut plângându-se vreodată că e prea cald sau că e frig și umezeală.

                      Nici nu se supără când vreun imbecil îi mai înjură sau își dă cu părerea, așa cum s-a-ntâmplat, de pildă, recent, la Târgu Jiu, unde, în loc să pună mâna pe găleți și să stingă sinistrul, urlau la bieții pompieri rămași fără apă. Pentru că, din păcate, așa e pe la noi, urlăm și ne smulgem perii din cap în loc să dăm o mână de ajutor. Uitați-vă la grecii pârjoliți de năpastă, cum sar, fiecare cu ce apucă, să potolească flăcările, deși nu e pe proprietatea vreunuia.

                      Da, sunt solidari, mai ales la greu. Ce să mai spun că ei, grecii, au fost printre puținii care s-au răzvrătit împotriva tiraniei de la Bruxelles. Culmea e că au și primit ce-au cerut. În fine, tot ei, grecii, au fost cam singurii care ne-au lăudat pompierii ajunși acolo ca să ajute la stingerea vâlvătăilor ce-au înroșit cerul Ma rii Egee. „Par că sunt de pe altă planetă”, strigau, efectiv înmărmuriți de eficiența și dedicarea militarilor cu tulumbe.

                      Plus că s-au dus acolo extrem de bine pregătiți și echipați. Dacă au cartografiat ei drumurile forestiere cu drone, au calculat direcţia vântului şi au folosit tehnologie de ultimă generaţie pentru localizarea incendiilor…Sunt sigur că pentru mulți alți români, trimiterea la muncă în țări străine n-ar fi fost o incantare, insa pompierii nostri au plecat fara sa cracneasca stiind ce ii asteapta. Nu s-au dus sa faca pe eroii desi, sa fim sinceri ei sunt eroi. Si am convingerea ca nici macar nu isi doresc pensii speciale. Sunt in stare sa lupte si cu mainile goale ca acum mai bine de un secol in Dealul Spirii.

                      Cinste lor!

                      Doar educația și cultura l-au făcut pe om, Om!

                      . interviu cu Doinița Ioneț, educator, romancier, poet, editor, cetățean european, membru al Uniunii Scriitorilor din România, stabilit în Italia.

                      – Pentru început, lămuritor pentru cititorii noștri ar fi să dăm filele vieții dumneavoastră înapoi și să le spunem cine este invitatul special al rubricii noastre Interviurile Deșteptării.

                       – Despre mine n-aș putea spune prea multe, poate pentru că mi-a plăcut întotdeauna ca faptele să vorbească în locul meu, chiar dacă acest lucru m-a împins uneori într-o zonă de “mister” în percepția celor pe lângă care, în drumurile mele, am trecut lăsând în urmă o undă de căldură umană, lumină, încredere, iubire și bucurie.

                      M-am născut pe Valea Trotușului, în satul Corbu, comuna Ștefan cel Mare, într-o familie de țărani răzeși și mă mândresc cu țărănia mea. Am primit o educație robustă, ca mai toate fetele de la țară, am urmat o școală bine structurată și organizată pe obiective precise și clare având profesori care mi-au devenit și modele în viață. După liceu și un eșec răsunător la Facultatea de Psihologie Filozofie, Iași, (prima picată, pe listă, o întreagă poveste, pe care am s-o scriu într-o bună zi), în aceeași zi am luat trenul și am „aterizat” în inima Bucureștiului, unde m-am angajat și calificat ca țesătoare la „Suveica”. Dacă m-aș fi întors acasă, într-un an de zile m-aș fi măritat, ori nu acesta era obiectivul meu. După un an de lucru în trei schimburi am luat un alt tren spre Bacău, la Institutul Pedagogic, unde aflasem că se înființase o secție „Institutori”. Am ales Școala Postliceală de educatoare la care am reușit cu bursă. Abia atunci mi-am anunțat părinții de decizia pe care o luasem.  Apoi m-am căsătorit. După decesul soțului meu am urmat Facultatea de Drept și m-am laureat în științe juridice la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Am lucrat succesiv ca educatoare, învățătoare, profesoară, lector universitar (cadru didactic asociat), sunt doctorand în drept constituțional, cu teza deja elaborată, dar pe care nu cred că o voi mai susține: doctoratul a căzut în desuetudine, iar tema, pare că a devenit deja inaplicabilă. În paralel am lucrat ca editor, jurnalist, am continuat să scriu, să public și să mă bucur de tot ceea ce am putut să-mi ofer. Cred în rezultatele unei munci susținute și continui. Am acceptat orice provocare și mi-am asumat eșecurile. Am reușit să mă adaptez situațiilor ivite și să depășesc obstacolele având o voință și o atitudine asumată.

                      Am continuat să cred și să iubesc, chiar dacă de multe ori realitatea mi-a înșelat așteptările. Îmi asum condiția de a fi om, și, cum se spune: „nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin”!

                       „Omenirea s-a cam îndepărtat de natură”

                      – Ne revedem, doamnă Ioneț, după doi ani, pandemia de Covid 19 a încremenit, pentru o perioadă destul de lungă, întreaga lume. Dvs., în Italia, noi, în România, am fost siderați și speriați de imaginile de la începutul pandemiei din unele localități din Italia. Cum a fost și cum este acum, când, se pare, că vine un alt val al virusului?

                      – Mă bucur de revederea cu dumneavoastră, cu prietenii și, trebuie să o spun, cu cititorii, dar nu în ultimul rând, mă bucur de revederea cu familia. Indiferent de distanța în timp, revederea este frumoasă, emoționantă și de cele mai multe ori plină de surprize, pentru că timpul și percepția lucrurilor și evenimentelor în spațiu, este de cele mai multe ori modificată de factori care funcționează independent și care nu depind de  dorințele și intențiile noastre. Personal, această „pandemie” nu m-a speriat. Am încercat să privesc lucrurile de la distanță, detașat și să analizez faptele folosind argumente de logică simplă. Prima judecată de valoare a fost: natura nu este selectivă, și de aici au pornit alte întrebări, multe dintre ele, retorice. Am  încercat să privesc lucrurile ca pe un „Spectacol al Vieții” în care „protagoniștii” – forme de viață primare, microscopice (virușii) și noi, oamenii-perfecțiunea Creației, sunt într-o ancestrală și continuă luptă pentru adaptare și supraviețuire: unde fiecare în parte „cucerește”  alternativ spațiul vital al celuilalt: omul prin știință, virusul prin „mutați”… Nimic nou sub soare. Doar că, se pare, omenirea s-a cam îndepărtat de natură, din comoditate, împinsă tocmai de cuceririle tehnico-științifice folosite în exces și fără discernământ… Virușii, în schimb, nu! Omul a depus de bună voie „armele naturale”, pentru că  nu a fost educat să știe că cel mai performant computer care a existat  și va exista vreodată este propriul său creier! Deseori m-am întrebat: de ce nu se insistă pe dezvoltarea funcțiilor cognitive ale acestui „computer” perfect, dar se insistă pe „inteligența artificială”? Există o Creație perfectă, care este Omul, de ce nu o folosim la „capacitate ” maximă în avantajul umanității? Sunt pentru evoluția tehnicii până la limitele admise, dar nu într-atât încât să fie „ștearsă” din „computerul natural” inteligența naturală și să fie înlocuită cu „inteligența artificială”. Chiar termenul de „artificial” este relevant. În opinia mea, tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă este doar un TEST aplicat omului, după ce le-a pierdut pe toate celelalte dinainte… Se pare că și de data aceasta este pe cale de a pierde: din comoditate, care generează lipsa de atitudine și din lipsa de conştientizare care generează FRICĂ! Frica a fost și va rămâne cea mai comodă și teribilă ARMĂ care a existat și va exista vreodată! Diferența dintre om și virus este că natura nu cunoaște acest sentiment tocmai că nu a fost înzestrată cu acest „computer” și, deci, virusul nu poate fi „virusat”.

                      Despre acest subiect s-au scris și s-au spus multe: noi cum n-am fi în pas cu moda?

                      Cât despre „cel de-al patrulea val”? Este de-a dreptul ilar. Spuneam că natura nu este selectivă, dar, în același timp, este imprevizibilă. A prevede ceva ce depinde exclusiv de natură, este exact cum a-i anunța „timpul probabil”… Care poate fi…„gheață la mal…”

                       „Mentalitățile se schimbă foarte greu,  comportamentul, în schimb e spontan și variabil”

                      – Se afirmă că lumea nu mai este cum a fost, că oamenii, comportamentele, mentalitățile, gândirea s-au schimbat. Adevăr sau teorie?

                      –  Frumoasă întrebare! Între „adevăr” și „teorie” sunt opiniile personale ale fiecăruia dintre noi, pe care ar trebui să ni le facem și să ni le exprimăm după o îndelungată cercetare, luând în calcul și respectând opiniile celorlalți cu privire la același subiect. În opinia mea oamenii au rămas oameni: așa cum sunt. Nu s-au schimbat, doar că fiecare în parte a arătat ceea ce doar în situații de criză iese la iveală. În fața sentimentului de frică reacționezi în funcție de mai mulți factori care scot la iveală trăsături de caracter definitorii fiecărui individ în parte. Mentalitățile se schimbă foarte greu, după generații și generații; comportamentul, în schimb, e spontan și variabil în funcție de cultură, educație, experiență, structură fizică și psihică; caracter și atitudine, interese și obiective care ar trebui să fie clare, precise; informații corecte, asumate cu responsabilitate. Altfel, comportamentul omului devine manipulabil, ca și gândirea. Lumea nu mai este cum a fost și mâine nu va fi cum este astăzi: istoria este ciclică.

                       – Sunteți jurist, scriitor, poet, fin observator al realităților, cum s-a derulat viața dumneavoastră în această perioadă?

                      – Am citit foarte mult: „teorii” de toate tipurile, informații, dar și multe dezinformații: nimic nu este făcut la voia întâmplării: dacă îi permiți hoțului să intre în casa ta și te faci că nu vezi, să fii sigur că te va fura! Atunci vina nu mai este a lui, ci a ta, și ar fi onorabil să ți-o asumi. Am încercat să trec prin filtrul personalității mele cam tot ce s-a scris și s-a spus despre perioada pe care o traversăm: evit să folosesc termenul de „pandemie”. Am dorit să mă informez înainte de a-mi face o părere: natura nu este selectivă, în consecință omenirea ar trebui să nu renunțe la „armele” sale naturale. Din nefericire, în opinia mea, asistăm, la încercarea de a se induce în subconștientul individului, renunțarea „de bună voie”.

                      Am fost infectată: a fost o experiență despre care scriu acum – un roman-, sper să fie pe măsura experienței. După o tuse de peste șase luni, care s-a vindecat și am rămas fără sechele, am devenit imună. Dar ceea ce aș dori să subliniez, este că nu am cunoscut absolut deloc sentimentul de frică! În opinia mea, FRICA este factorul decisiv în orice demers licit, sau ilicit: poate deveni o armă redutabilă, sau un scut impenetrabil  -lipsa ei. Permanent am avut încredere în procesele cognitive ale „computerului” meu natural și nu am permis să fie „virusat”. A avea o atitudine justă, în opinia mea, înseamnă a-ți asuma răspunderea și responsabilitatea față de tine și în raport cu toți ceilalți: de lângă tine sau de aiurea.

                      „Primești întotdeauna ceea ce dăruiești”

                      – Pentru câteva zile ați venit acasă, în Onești, și în Bacău. Cum ne-ați găsit? Cum ați găsit orașul, oamenii, rudele?

                      –  Da…Onești: orașul trandafirilor și al adolescenței mele: l-am găsit verde, curat, cuminte, liniștit. Pentru că în tot ceea ce vedem este proiecția sinelui fiecăruia. Rudele, vecinii, oamenii, pe stradă și în instituțiile pe unde am intrat cu treburi, m-au privit și m-au primit cu zâmbete, cu surpriza revederii și cu bucurie. Primești întotdeauna ceea ce dăruiești. Se pare că se uită acest lucru. Dar cea mai mare surpriză pentru mine a fost Parcul Municipal, unde mi-am permis, pentru câteva minute bune, să trăiesc nostalgia copilăriei, și nu m-am sfiit absolut deloc să redevin copil, că deh! Una e să te simți copil și alta e să dai în mintea copiilor: oricum, a meritat! Îmi pare rău să spun, Bacăul mi s-a părut puțin cam…prăfuit. Aici și oamenii mi s-au părut mai triști, un pic nemulțumiți, și, trebuie să o spun cu durere, resemnați… Schimbarea este în mâinile lor, dar probabil nu conștientizează nimeni acest lucru. Resemnarea este un sentiment demobilizator.…Chiar dacă Parcul de lângă Catedrală a crescut frumos, oamenii par a trece pe lângă el fără să-l vadă, fără să-și facă timp pentru bucurii.

                      – La începutul anilor ’90 ați debutat cu succes în literatură, critica a primit bine cărțile dvs., fiind receptate mai ales de tineri, romanele fiind preponderent povești de dragoste, dar și, mai târziu, cu subiecte ce vizau dezrădăcinarea, tragedii și compromisuri. La un moment dat, numele dvs. s-a auzit tot mai rar, chiar dacă ați continuat să scrieți și să publicați. De ce Italia?

                      –  O întrebare complexă, la care, vă promit că voi reveni într-o zi cu detalii. În opinia mea este o întrebare care cuprinde mai multe întrebări, și atunci? La care să răspund mai întâi? Da. La începutul anilor 90 am debutat în literatură și tot atunci, timid, apoi cu mai mult curaj, în jurnalistică: profit de această ocazie să mulțumesc DEȘTEPTĂRII pentru oportunitatea oferită și pentru disponibilitate. Mă onorează chiar să vă spun că în martie 1989 am depus la Editura „Ion Creangă” din București primul meu volum de povestiri „O vânătoare ciudată”, care a devenit „izvorul” volumului „Ușărnica”- „Șahrazada de pe Valea Trotușului”, cum o numește domnul profesor Petre Isachi, în generoasa prezentare din prefața volumului.

                       

                      „Cartea descoperă (n. n. volumul UŞĂRNICA), un univers viu, atrăgător, de care iei cunoştinţă cu surprindere şi simpatie ca de o lume fabuloasă şi totuşi reală, ce te invită să o cunoşti. Este o literatură de calitate, fără nimic stânjenitor sau plictisitor, deşi cu un substrat educativ adânc. Nu mai vorbesc de limpezimea şi naturaleţea stilului, de unda de duioşie şi umor…”

                         academician Alexandru Piru, critic literar

                       

                       

                      Acum „Ușărnica” mea este în curs de traducere în limba italiană, în colaborare cu doamna Olga Del Marco. Romanul „Într-o singură noapte” este tradus în limba italiană de doamna Irina Niculescu și va apare la o editură ( îmi rezerv surpriza pentru când va fi în librării), cu titlul de „Sul cammino de-i ricordi” („Pe drumul amintirilor”), editura având dreptul să schimbe titlul de roman. La romanul „Floarea de colț” am primit un mare și important premiu, dar pe  care l-am refuzat! Cine ar putea crede! Și din momentul acela, personal, n-am mai crezut în premii și alte distincții. Cele mai mari, importante și frumoase premii le-am primit de la cititori, iar premiul pe care mi l-am acordat, a fost: să tac și să fac! Acum romanul „Floarea de colț” este tradus în limba italiană, de domnișoara Sorina Simioniuc, cu titlul de „La stella alpina” și este la corectură. Volumul de versuri „Cântecul mării” , a fost tradus în limba italiană de domnul A.L. Cohal și a apărut la Editura „Angel’s”. Au fost organizate, apoi amânate, în ultimul moment, lansări de carte în frumoasele stațiuni de pe malul mării care înconjură Peninsula: Santa Margherita Ligure, Savona, Trapani, Castellamare del Golfo, și pe insula Pantelleria, apoi Milano, evenimente care se vor desfășura imediat ce va fi posibil. Și de unde, desigur, vă voi trimite imagini și impresii. Romanul „Amantele mele” este în curs de traducere în limba franceză.

                      Cât privește Italia? Nu a fost o alegere, a fost destin. Mulțumesc României pentru rădăcini, mulțumesc Italiei pentru „corolă”…Mulțumesc Europei pentru libertate, mulțumesc părinților pentru genă și educație, mulțumesc școlii pentru formare și profesorilor mei pentru exemplu și modele demne de urmat.

                       „Prospețimea se cunoaște după ochi”

                       – În ultimii ani, Guvernul Românei face eforturi pentru a atrage românii acasă. Cum este recepționat mesajul de românii din Italia? A crescut încrederea în administrația de la București, după ce partidele de dreapta au venit la putere?

                      –  Nu mă erijez în purtătorul de cuvânt al românilor din Italia. Dar din ceea ce observ și aud în jurul meu, este ca piedica pusă la roata din spate a unei căruțe care a luat-o la vale. Și n-aș aprecia intențiile bune sau rele ale guvernelor care s-au succedat la putere, ci felul în care este transmis mesajul de la, și către cei interesați: multe lucruri ambigui care denotă superficialitate și induc neîncrederea; multe dezacorduri între fapte și vorbe…„promisiuni” fără acoperire în realitate: „peștele de la cap se împute”, și aș adăuga eu: prospețimea se cunoaște după ochi. Oamenii au început să „ proceseze” informațiile cu propriul lor ”computer”. E greu să mai cred că se vor mai lăsa „virusați”. Orice s-ar spune, puterea exemplului este hotărâtoare. Televizorul reprezintă „ochii” și ”urechile” unei națiuni…Și, din nefericire, sau poate că, din fericire, toată lumea se teme de șobolani.

                      – Sunteți angrenată în mai multe proiecte culturale, civice, literare, atât în Italia, cât și în România. Care vă sunt obiectivele, activitățile, cum reacționează românii din Diaspora?

                      –  Despre unele activități v-am vorbit anterior. Despre altele prefer să tac până când se vor realiza: probabil că sunt făcută dintr-un „aluat” numit discreție. Colaborez cu Asociații ale românilor din mai multe zone ale Italiei. Îmi cunosc rolul și rostul. Și mi-l asum. Iubesc copiii, oamenii în general: iubesc, pur și simplu, cu prostie și sublim. La rândul lor mă iubesc văzând, probabil în mine, un prieten, un părinte. Îi înțeleg și îi respect. Sunt alături de ei atât și cum pot. De curând am fost onorată cu propunerea de a mă candida pe o listă de consilieri locali în orașul în care locuiesc, dar nu s-a putut, neavând, încă cetățenia italiană. În luna septembrie voi avea examen în vedere demersului de a obține cetățenie italiană. Am un proiect cultural româno-italian, despre care voi vorbi la momentul oportun. Și intenționez realizarea unei colaborări a Editurii Angel’s, cu o editură italiană. Printre altele am înțeles foarte bine oportunitatea de a fi cetățean european de naționalitate română. Am contacte cu o Asociație a românilor din Amsterdam, Olanda, spre care a plecat deja, „Ușărnica”, și cu Biblioteca românească din Bruxelles, unde deja cărțile mele sunt citite și, am fost informată, apreciate. Noi, românii, avem privilegiul de a face parte din marea comunitate europeană. Termenul de „comunitar” este des folosit in Italia ca de altfel în toată Europa, și care ar trebui să-l înlocuiască pe cel de „emigrant”. „Comunitarul”, indiferent de cetățenia țării a cărui cetățean este, are drepturi pe care un emigrant nu le are. Consider că se vorbește prea puțin și superficial despre acest lucru, și dacă este intenționat, atunci intenția nu poate fi decât una dolozivă.

                      „Sunt o persoană liberă să călătorească, să muncească și să aibă rezidență în orice țară din perimetrul UE”

                      – Mai este o soluție emigrarea?

                      –  De fapt eu nu am înțeles de ce se mai folosește termenul de „emigrant”, în cazul nostru, al românilor? Aveai statutul de „emigrant” atunci când, deși european prin geografie și vocație, politic nu te puteai deplasa liber în spațiul geografic și cultural european. Mă surprinde să aud că acum când România este Stat Membru cu drepturi depline, face de fapt parte, deci, din UE, mai este folosită noțiunea de „emigrant”? Sau nu am înțeles eu bine mersul istoriei?  În opinia mea, a fi „emigrant” este o stare de spirit. Totul se schimbă începând cu schimbarea fiecăruia în parte: poate fi o chestiune de percepție. Păstrând proporțiile politice, economice, de limbă și de mentalitate, un american care se deplasează din Florida în California, nu emigrează…Așa îndrăznesc să mă simt eu: o persoană liberă să călătorească, să muncească și să aibă rezidență în orice țară aș alege din perimetrul UE. Aș fi putut alege Franța, Spania, sau Ungaria, dar m-am îndrăgostit de Italia. Și mă bucur că mă pot întoarce oricând acasă, în România, de unde să plec acasă, în Italia. În opinia mea, aici cred că ar putea interveni factorul educațional.

                       

                       

                      … „ Pledoaria scriitoarei / – / pentru o lume morală este o excepţie astăzi când ne ameninţă primejdia desprinderii de spiritul matern al limbajului şi când opinia generală caută impulsul oricărei acţiuni umane, exclusiv în sfera sexuală, economică sau politică. Pierderea rădăcinilor pare să fie cel mai neliniştitor fenomen pe care-l trăieşte omul secolului XXI. Fuga de ţară (strămutarea) devine principiu de viaţă. Împotriva acestui modus vivendi, a receptivităţii crescânde la îndoctrinare, a ruperii de tradiţie şi a pierderii măsurii pledează Doina Ioneț.

                                      prof. Petre Isachi, critic literar

                       

                       

                       

                      –  Să revenim la literatură. Sunteți membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cunoașteți situația scriitorului român, care, în cea mai mare parte, nu trăiește din scris. Care este statutul celor din Peninsulă?

                      – Da. Mă bucur de onoarea de a fi membră a  Uniunii Scriitorilor din România, din anul 1994. Aș dori să subliniez un lucru: în România, ca în toată lumea, sunt scriitori, și oameni care scriu cărți pe care și le editează în regim personal. În „Peninsulă” nu oricine primește statutul de scriitor. Scriitorul este respectat și recunoscut. Sunt în contact permanent cu viața literară și culturală din România, ca de altfel din Europa. Vă spuneam că e o chestiune de percepție: sunt cetățean european prin cetățenie și naționalitate română. Sunt liberă să trăiesc și să-mi desfășor activitatea în orice altă țară din Europa. Nu mă pot vedea în condiția de „emigrant”. Doar dacă aș pleca din România în Rusia, de exemplu, care nu este o țară europeană, deși geografic e cu „un picior” în Europa.

                      „Dacă accepți ceea ce ți se dă, ajungi în a te obișnui”

                      – Câțiva ani ați practicat și gazetăria, publicând în Deșteptarea, în alte reviste, eseuri, proză, opinii. Feedback-ul a fost pozitiv. Am înțeles că v-ați hotărât să continuați să comunicați cu publicul. Care va fi mesajul?

                      – Încredere! Muncă susținută! Entuziasm! Asumare! Respect de sine. Atitudine!

                      –  O parte a presei, la noi, dar cred că și în Italia, a pierdut din consistență, credibilitate, chiar, alarmant, din adevăr, trendul fiind improvizația, scandalul, exacerbarea negativului. Aveți alternativă?

                      –  Presa scrisă și nescrisă, aici, acolo și în toată lumea se adresează unui public. Dacă n-ar fi cerere, n-ar fi ofertă, nu-i așa? Și dacă accepți necondiționat „oferta” ea devine obsesivă, agresivă, nocivă din punct de vedere psihologic cu grave efecte în plan fizic și psihic. Nu am calitatea de a face judecăți de valoare cu privire la credibilitate. Aș putea, însă, să mă exprim în felul meu: dacă accepți ceea ce ți se dă, ajungi în a te obișnui. Și devii un „consumator fidel”. „Alternativa” ar fi: ATITUDINEA! Dar: Natura umană e perversă și crudă. Doar educația și cultura l-au făcut pe om, Om și pe pom, Pom!

                      – Vă mulțumesc. Deoarece au mai rămas multe „necunoscute”, dar și multe…promisiuni, putem, cred, să continuăm dialogul nostru peste nu mult timp.

                       

                      Doina Ioneț (n. 09.03.1952, ) este o scriitoare română contemporană, cunoscută mai ales pentru romanele de dragoste. Doctorand în drept constituţional (după ani de exerciţiu ca educator, învăţător, profesor, din anul 2000 şi editor – Editura ANGEL’S – Bacău), a debutat în literatură cu volumul de povestiri O VÂNÂTOARE CIUDATĂ. Alte cărţi : UŞĂRNICA (povestiri pentru copii), FLOAREA DE COLŢ, TEIUL SĂLBATIC, ÎNTR-O SINGURĂ NOAPTE, DINCOLO DE ZÂMBET, DRUMUL SPERANŢEI, AMANTELE MELE (romane), PROCESUL, BLESTEMUL LUI ŞTEFAN (teatru), CÂNTECUL MĂRII (versuri).