• la Dospinesti, băcăuanii se opresc la marginea drumului pentru a cumpăra, direct din tarla, legume proaspăt culese • afacerea apartine unui fermier intors acasa de la muncă, în Italia • „Românul caută să nu mai fie păcălit. De la mine, pleacă împlinit, satisfăcut”
Puțini sunt fermierii dispuși să-i invite pe clienți în propria tarla, de unde să aleagă singuri marfa, cei mai mulți optând pentru a-și vinde producțiile prin piețe sau către comercianți. La Dospinești, comuna Buhoci, însă, un legumicultor preferă să-și convingă clientela arătându-i mai întâi marfa cum crește pe câmp, înainte să i-o vândă. Lumea vine buluc, convinsă că plătește pentru o marfă de calitate, autohtonă, și nu adusă de la turci.
De la luxul din Italia, la simplitatea din câmp
Petrea Ghevase, un tânăr întors de câțiva ani de la muncă, din Italia, și-a încropit o fermă aproape de marginea drumului DN2F, care duce spre Vaslui. L-am cunoscut într-o toamnă, în timp ce se chinuia, fără prea mare succes, să-și vândă varza, direct din câmp. Atunci am aflat că l-a alungat din Occident criza care a îngenuncheat o lume întreagă. A avut, însă, timp să se școlească la un prestigios institut din Italia, dedicat legumiculturii. O ducea bine, fiind bucătar la un restaurant de top, „La Bonne Etape” (Pasul Potrivit, într-o traducere liberă), în Saint-Marcel, Valle d’Aosta, din zona de nord a Italiei. Inițial, fusese legumicultor, împreună cu părinții, tot în zonă.
La restaurantul unde era angajat ajungeau bogații Europei, care-și permiteau să plătească pe un meniu mii de euro, mai ales dacă la final, se „uda” cu vin Gaja Barbaresco sau șampanie Dom Perignon. Lux, pe linie. Era respectat și apreciat. Din păcate, după moartea patronului, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai prost, până când restaurantul a fost închis. Întors acasă, și-a încropit o fermă pe doar trei hectare, împreună cu soția sa, Roxana, cadru sanitar la spitalul din Bacău. Între timp, suprafața cultivată s-a dublat, cel puțin, de la an la an reușind să cultive cât mai divers și pe arii tot mai mari.
An greu, dar bun, până la urmă
2021, un an de criză sanitară, când lumea abia se mai interesează de mâncare, cei mai mulți alegând să petreacă mai întâi concediile, pe oriunde, dacă tot s-au relaxat regulile, pe la începutul verii. Un an marcat și de o vreme destul de capricioasă, caracterizată prin ploi și vijelii, în prima parte a sezonului, și perioade caniculare, cu temperaturi peste medie, în care mercurul din termometre a crescut, în unele zile, peste valoarea de 40 de grade Celsius. „Un an greu, un an cu probleme, cu multe boli, generate mai ales de vremea extrem de caldă din timpul verii. Știți că au fost temperaturi de peste 40 de grade, la nivelul solului. Or, planta nu este obișnuită cu asemenea valori. Ardeiul, de exemplu, la peste 40 de grade Celsius, nu mai este în stare să asimileze nici calciu, nimic. Pentru că intră în stres termic, ca, de altfel, toate plantele. Am avut arsuri solare, la ardei, în principal. Pierderi de circa 40 %, la ardeiul gras”, se plânge Petrea, fermierul de la Dospinești.
În schimb, lucrurile au mers mai bine la ardeiul iute, recolta zilnică, la cel bulgăresc, de exemplu, ajungând și la 100 de kilograme. Pe lista fermierului se află și roșiile, mai ales cele cunoscute popular sub denumirea de „prunișoare”, sau San Marzano, pentru cunoscători, cu „6.2 substanță uscată, volum dublu de pulpă, semințe puține și aciditate scăzută. Ideale pentru suc”, le prezintă, tacticos și răbdător fermierul nostru. Și aici, producțiile s-au dus spre 40 de tone la doar jumătate de hectar cultivat. Urmează vinetele cu o recoltă echilibrată, de doar 30 de tone la hectar, „culese la circa 300 de grame, ca să nu aibă sămânță”, față de 1 kilogram, cum procedează cei mai mulți fermieri. „Vinetele mele nu au nevoie de maioneză, au crema lor”, aflu de la Petrică fără frică. În oferta de la drum, se mai găsesc și faimoasa ceapă lungă de apa din soiul Tropea Rossa Lunga,
„Gustați, înainte să cumpărați”
Însă, de departe, vedeta momentului sunt pepenii: verzi și galbeni, deopotrivă. Lumea știe ce găsește aici, iar cei care n-au aflat încă, vin mânați de curiozitate și, mai ales, de pofta de a mânca din felia de pepene suculent și dulce, ca pe vremea copilăriei, fără să le pese că s-au murdărit pe obraji, până la urechi. „Am fost, inițial, în piețe, unde stiți cine sunt și ce vând. Am cumpărat de la o femeie care pretindea că e din Cudalbi, Galați, zonă recunoscută ca fiind un bazin propice legumiculturii. Am și rugat-o să-mi spună sincer dacă sunt din producție proprie și s-a jurat că-s cultivați de ea. Sincer, vă spun că mi-a fost rău de la pepenii din piață, am avut dureri îngrozitoare de stomac. Asta m-a făcut să cred că nu vindea doar pepenii produși de ea, ci în mod categoric și luați de la importatorii care aduc din Turcia sau Grecia. Ei bine, de atunci, cumpăr numai de la fermierul din Dospinești și, iată, nu am mai avut experiența aceea neplăcută”, îmi povestește unul dintre sutele de clienți care ajung aici. De altfel, Petrea nu se zgârcește deloc și își invită clienții să deguste din pepenele despicat care, atenție!, pârâie din toate încheieturile, semn că e copt de-a binelea. Iar gustul? Ahh, e demențial!
La concurență cu mierea. Toată lumea e mulțumită, inclusiv Petrică și soția, abia venită în câmp, la schimbul 2, să-l schimbe pe jupân. La 50 de tone la hectar, cât este producția din acest an, e nevoie de ajutoare. Producția de anul ăsta e cam jumătate din cât ar putea putea scoate cel mai mult, în anii buni. Cum 2021 nu a fost printre cei mai străluciți, fermierul se mulțumește cu cât a primit de mama – natură. „Am avut și 100 de tone, acum doi ani. Nici anul ăsta nu e de trecut cu vederea. Am vândut mereu sub prețul pieții. La început, cu 1,5 lei, iar acum, cu 1 leu kilogramul. Poftiți, luați și degustați!”, își îndeamnă clienții în timp ce-mi dă lămuriri.
„Românul caută să nu mai fie păcălit. De la mine, pleacă împlinit, satisfăcut”
În mod cert, cultura de pepene verde de pe cele trei hectare cultivate anul acesta este cea care a echilibrat balanța, umflându-i chiar portofelul. Spune că nu doar soiul l-a ajutat anul ăsta, ci și ploile i-au fost favorabile. Admite că este o cultură ușor de înființat și de întreținut, nefiind nevoie de mulți oameni la muncă, aproape toate operațiunile făcându-se mecanizat. În plus, e cumva și mai eficientă, în condițiile în care se pune o singură plantă la doi metri pătrați, în comparație cu ardeiul, unde la un metru pătrat se pun șase plante.
„Avem pepeni de până la 16-18 kilograme bucata. Fiecare client vine, degustă, apoi se servește singur din marfă, alegându-l pe care-l vrea. Vine lume de peste tot, mulți revin chiar, de fiecare dată, pentru că știu că nu sunt păcăliți. Asta caută românul: să nu mai fie păcălit. Dacă nu s-ar mai vinde minciuni, ar prospera toată lumea, pentru că, în ultimii 30 de ani, românul s-a învățat să fie păcălit. Or, de la mine pleacă împlinit, satisfăcut”, este mesajul fermierului din Dospinești. Un an bun și la pepenele galben, unde producția a fost de 80 de tone la hectar, maxim cât poate scoate la soiul hibrid pe care l-a cultivat. A ales să cultive doar 5.000 de metri pătrați cu pepene galben, și nu a regretat, dovadă puhoiul de lume care-i calcă în „bătătură”. Pentru cei care nu știu, pe alte meleaguri, dar și în restaurantele mai fistichii, pepenele galben se consumă cu prosciutto, acel jambon uscat italian. Atenție!, filmul nu se oprește aici. Urmează valorificarea culturii de pepene pentru murat, mintenaș, după întâi septembrie. Dar și restul „acriturilor” de iarnă.
Uriașii portocalii
Nu pot ieși din tarla fără să mă opresc nițel și la bostanii uriași care au crescut printre restul culturilor. Nu trebuie să faci prea mare efort ca să observi „trovanții” comestibili de zeci de kilograme. În premieră, pe câmpul de la Dospinești sunt și dovleci din soiul Hokkaido, ideali pentru supe și deserturi. „Avem 9 soiuri de «plăcintari», din toate colțurile lumii: Afganistan, Tucia, Japonia, China, Italia, România etc. Sunt deja ajunși și la 90 de kilograme bucata. În general, restaurantele cumpără așa exemplare, fie pentru preparate, fie pentru … decor. O să încercăm să-l vindem și la felie, pentru că mă îndoiesc că vor fi mulți care vor să cumpere ditamai dovleacul”, își propune „micuțul” Petrea. Mă dumiresc ulterior, că „uriașii” portocalii sunt din soiul Atlantic Giant, renumit pentru deținerea recordului vizavi de dimensiunea și greutatea roadelor, ajungând să cântărească peste 500 kg. Pe lângă productivitate și randament ridicate, acesta nu presupun condiții pretențioase de plantare sau îngrijire, fiind foarte rezistent în la boli și dăunători. De la acest dovleac, se pot consuma atât semințele, cât și pulpa, având o valoare nutrițională ridicată și un conținut bogat de vitamina A. Ideal de consumat în dietă sau în combaterea diabetului. Însă, consumul de dovleac protejează și împotriva apariției degenerării maculare, afecțiune ce apare odată cu înaintarea în vârstă.
Ca sugestii, dovleacul poate fi utilizat la prepararea supei creme, a plăcintei sau copt ca atare. În plus, se mai pot face pui în dovleac, tocăniță de vițel cu dovleac, paste cu dovleac, dar și ruladă de dovleac cu brânză dulce, tartă cu dovleac, ștrudel cu dovleac, brioșe cu dovleac și câte și mai câte. Spor la cumpărat și … bucătărit!
