Noile restricții adoptate recent de către Guvernul României, pentru combaterea pandemiei, afectează, din nou, mulți agenți economici. Aceștia pot depune deja, de la începutul acestei luni, documentele necesare acordării subvențiilor pentru șomajul tehnic, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.
Documentele vor fi transmise electronic la adresa de e-mail: bacau@anofm.gov.ro. Pentru cei care nu știu, precizăm că subvențiile pentru șomajul tehnic sunt prevăzute de OUG 111/2.10.2021, pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale, în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2. Potrivit OUG 111/2021, în timpul șomajului tehnic, salariații beneficiază de 75 la sută din salariul corespunzător locului de muncă ocupat, sumă care se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Indemnizația nu poate fi mai mare de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie.
Această indemnizație se acordă salariaților pe perioada întreruperii temporare a activității, total sau parțial, din cauza pandemiei și se calculează pentru numărul de zile în care nu se va lucra, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021. De menționat și că din indemnizație se rețin impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale de stat (la pensie) și cea de sănătate.
În virtutea aceleiași ordonanțe, profesioniștii (art.3, al.2, din Legea 287/2009), persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și cele care au încheiate convenții individuale de muncă în cooperație beneficiază, pe perioada întreruperii activității din cauza coronavirusului, de o indemnizație de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie.
Același drept se acordă și persoanelor prevăzute la art.67^1 al.1, lit.a-c din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000. Ele primesc, însă, 75 la sută din drepturile de bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie. Nu beneficiază de indemnizație salariații instituțiilor și autorităților publice, precum și cei ai angajatorilor care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate ori asupra cărora sunt impuse restricții din alte motive decât din cauza coronavirusului. Informații actualizate pot fi obținute periodic pe site-ul www.anofm.ro.
Pe platforma Microsoft Teams a Universității „Vasile Alecsandri” a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute Workshop-ul „Integrarea în contextul digitalizării” în cadrul proiectului FDI Învățare omniprezentă la UBc! Acces permanent la aplicații (MOBILE-UBc), fiind prezenți peste 110 participanți.
„Digital twin technology reprezintă o importantă tendință emergentă în Industria 4.0, putând fi utilizată în activități de tip u-learning (un mediu de învățare de zi cu zi susținut de laptop-uri, notebook-uri, telefoane inteligente și rețelele wireless). Implementarea proiectului „MOBILE-UBc” a apărut din necesitatea de a realiza laboratoarele și orele de seminar din cadrul Facultății de Inginerie și Facultății de Științe, fără prezența fizică a studenților. Ideea proiectului este ca prin aplicații dedicate, în cadrul laboratorului, studenții să aibă posibilitatea de a controla, toate funcțiile și comenzile standurilor de încercare, obținând în timp real rezultatele încercărilor. Prin implementarea proiectului, accesul la aplicațiile de laborator se poate face în grup sau individual, indiferent de ziua sau de momentul din zi în care studentul/studenții accesează platforma dedicată. În ceea ce privește activitatea de seminar, aceasta se poate desfășura atât pe perioada prevăzută în orar, dar și în afara acesteia, grație aplicației dezvoltate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Valentin Zichil, director de proiect.
Activitatea a implicat schimbul de experiență cu societăți comerciale din Bacău, în cadrul cărora principiile și metodele conceptului „Industria 4.0” sunt deja aplicate. Printre invitați s-au numărat Adrian Pintilie, CEO Softescu; Alexandru Teodorescu, manager SC. SCC Services România și Cristian Lupu, director Grafit SRL.
Adrian Pintilie, CEO Softescu, a prezentat câteva dintre proiectele implementate de către companie privind „transmisia de date prin internet, colectarea, analiza și luarea deciziilor, cu ajutorul unor aplicații dezvoltate pentru eficientizarea aparaturii de curățenie din fabrici sau pe domeniul mediului (măsurarea calității aerului, umiditate, confort). Avantajul oferit de aceste aplicații este că sunt transmise în timp real, fapt ce contribuie și la o rezolvarea accelerată a acestor probleme”.
Alexandru Teodorescu, manager SC. SCC Services România: „Compania noastră oferă suport pentru diverse dispozitive ale unor firme, precum și asistență la distanță prin echipamente de tip IoT”. A fost detaliată modalitatea de asistență online, precum și rolul unui agent virtual care reprezintă o interfață online care propune soluții în timp real și care astfel permite rezolvarea mai multor utilizatori concomitent.
Cristian Lupu, director Grafit SRL a punctat importanța componentei umane în contextul actual al digitalizării. „Este esențial ca, dincolo de implementarea celei mai adecvate platforme pentru activitatea companiilor, să ne axăm pe îmbunătățirea competențelor digitale ale utilizatorilor și interacțiunea cu aceștia. De cele mai multe ori aceste competențe au fost învățate empiric și consider că se poate crea una avantaj competitiv important prin consolidarea interacțiuni privind competențele digitale”.
Echipa tehnică a proiectului a făcut și prezentarea unei aplicații utilizate pentru realizarea unor laboratoare pentru Facultatea de Inginerie și a unor ore de seminar pentru Facultatea de Științe din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. A fost realizat un „demo” prin care studenții, cu ajutorul unei aplicații pot vizualiza în timp real de pe telefon sau tabletă experimentele din cadrul laboratorului. Vizualizarea fenomenului în timp real a contribuit la o interacțiune mai bună cu studenții, iar această inter-conectivitate se poate implementa atât în învățământul on line, cât și în cel față-în-față. Studenții s-au arătat încântați de această aplicație, dar au transmis și câteva sugestii de îmbunătățire care vor fi luate în calcul de către membrii echipei tehnice.
Prin acest proiect Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău își propune realizarea unei metodologii care să permită efectuarea online a laboratoarelor și orelor de seminar specifice domeniilor tehnice și IT&C, prin aplicarea „digital twin technology”, în e-learning, implementând m-learning (învățare mobilă) și u-learning (învățare omniprezentă).
La primul său sezon ca titulară la Știința Bacău, Mădălina Airoaie ține steagul sus. Sus, deasupra fileului. În cele patru jocuri de campionat, trăgătoarea a realizat 60 de puncte. Prin urmare, o medie de 15 păuncte per partidă; deloc rău pentru o voleibalistă de 19 ani. De altfel, statisticile FRV o plasează pe locul secund în ierarhia „secundelor”, Mădă fiind devansată doar de bulgăroaica Blajului, Gergana Dimitrova. Pentru jucătoarea Științei, statisticile de acest gen trec, însă, în plan secund: „Nu m-aș baza neapărat pe statistică. În multe rânduri, e subiectivă și te poate păcăli. Esențial este ce facem noi, ca echipă”. Și, având în vedere circumstanțele – un lot de avarie, din care au lipsit, vreme de două săptămâni, cele mai experimentate jucătoare, Faleș și Lupa- echipa Științei face bine. O dovedește din plin și victoria de sâmbătă, 3-1 contra lui Dinamo.
-Mădă, cum ai caracteriza acest start de sezon al Științei?
-Dificil, dar frumos. Având în vedere deficitul numeric, cred că ne-am decurcat destul de bine. Asta și pentru că suntem foarte unite și puse pe treabă. În toată această perioadă am încercat să facem cât mai puține greșeli, să jucăm cât mai curat. Să nu oferim puncte cadou adversarelor și să reușim să ne odihnim între faze. Obiectivul nostru este să luăm fiecare set în parte, școlărește și să facem cât se poate de mult și cât se poate de bine.
-Cu lotul complet, probabil că ar fi fost loc și de mai bine. Mă refer la meciul de la Voluntari, unde ați condus cu 2-0 dar, având în vedere absențele ce v-au constrâns să mizați pe un efectiv alcătuit din numai șapte jucătoare, ați pierdut în final cu 3-2.
-Într-adevăr, dacă le-am fi avut alături pe Georgiana Faleș și Ana Maria Lupa, îmi vine greu să cred că am fi pierdut jocul de la Voluntari. Am fi avut mai multe soluții la îndemână. Așa, însă, pe lângă absența rezervelor, am fost nevoite să jucăm într-un sistem 4-2, care te condiționează tactic. Poate că în apărare te ajută, dar în atac ești mult mai previzibil deoarece distribuția paselor este limitată, iar adversarul reușește să te citească mai ușor.
-La cum explici, mă duci cu gândul că vrei să urmezi cursurile Școlii de Antrenori.
–(Zâmbește). Nu privesc chiar așa departe. Deocamdată, m-am înscris la IEFS, prin urmare, sigur voi deveni profesoară de educație fizică.
-Ce ați avut în plus față de Dinamo?
-Dorința de joc. Iar revenirea celor două lidere de vârstă, Georgiana Faleș și Ana Maria Lupa ne-a dat un plus de energie.
-Punem și un plus de determinare și de precizie la serviciu?
-Punem, sigur că da. Ne-am axat mult pe serviciu. Forțăm la fiecare meci acest element care este esențial în volei. Domnul profesor Grapă ne spune mereu: „Fetelor, noi trebuie să batem din serviciu”.
-Cu Voluntariul, tu ai reușit mai mulți ași.
-Cinci. Încerc mereu să-mi îmbunătățesc serviciul. Și nu doar serviciul, bineînțeles.
-Unde simți că ești în progres?
-La preluare.
-Cu genunchii cum stai, având în vedere problemele din trecut?
-Problemele au rămas…. în trecut. Și sper să rămână mereu acolo. Genunchii mă țin, sunt sănătoasă și dornică să joc din ce în ce mai bine. Mă ajută, de fapt, ne ajută foarte mult pregătirea fizică. Stăm foarte bine la acest capitol.
– Cum este această combinație între voi, fetele tinere și foarte tinere- tu, Carmina Bordea, Carmen Dițu, Mara Tudorache, chiar și Karina Gorbe, care nu are decât 23 de ani- și cele cu experiență precum Alexandra Ciucu, Marina Cojocaru, Georgiana Faleș și Ana Maria Lupa.
-Este o combinație câștigătoare. Pe noi, cele tinere, jucătoarele cu experiență ne ajută foarte mult și nu doar în teren. Sfaturile pe care le primim în mod direct sau simplul fel în care ele expun anumite situații pe care le-au trăit în atâția ani de volei sunt un atu important în progresul nostru. Și costituie și un ascendent moral pentru noi. Experiența lor nu doar că ne ajută, dar ne și ambiționează.
– Urmează meciul cu Rapid, în deplasare.
– Un meci greu, contra unui adversar puternic, sudat. Victoria cu Dinamo ne dă moral, ne arată că ne putem depăși limitele. Asta nu înseamnă că subestimăm Rapidul sau că ne supra-estimăm forțele. Știm însă că, dacă dăm maximum, putem să le punem probleme. În orice caz, va fi un meci disputat.
-Unde poate ajunge Știința în acest sezon?
-Îmi e greu să spun pentru că n-au trecut decât patru etape și nu cunoaștem foarte bine celelalte adversare. Așa cum v-am mai zis, luăm totul școlărește, punct cu punct, set cu set, meci cu meci, în speranța de a obține cât mai mult. Ideal ar fi să ajungem în 1-8.
Duminica trecută a programat meciurile etapei a șaptea din Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal feminin. Scorul rundei s-a înregistrat la Bacău, acolo unde gazdele de la AFC Măgura 2012 au fost învinse cu 9-0 de Selena Constanța.
Alergice la… atacurile în valuri ale Selenei, „Pisicile roșii” au ajuns la 36 de goluri primite. Din păcate, nici în ofensivă lucrurile nu stau mai bine pentru „Pisici” care, în 630 de minute de joc, au reușit să zgârie de numai două ori.
Următoarele două etape- ultimele ale turului- ar putea îmbunătăți însă linia de clasament a Măgurii, care se va deplasa weekendul acesta pe terenul celor de la Vasas Femina 2, pentru ca pe 14 noiembrie să primească vizita ultimei clasate, Activ Slobozia.
Celelalte rezultate ale etapei a șaptea: Csikszereda Miercurea- Ciuc- Vulpițele Galbene 4-1, Atletic Club Onix- Activ Slobozia 1-1, CN Nicu Gane- Vasas Femina 2 6-0. În clasament, Măgura 2012 Bacău ocupă penultimul loc, cu doar un punct.
O persoană a decedat şi alte două au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident rutier produs pe DN 11A, în afara localităţii Adjud, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„În cursul nopţii trecute, în jurul orei 23,55, poliţiştii Serviciului Rutier din IPJ Vrancea au intervenit la un accident rutier produs pe DN 11A, în afara localităţii Adjud, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două. Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o tânără de 19 ani, din judeţul Bacău, conducea un autoturism în afara localităţii Adjud, pe sensul de mers Adjud-Oneşti, a intrat în coliziune cu un autoturism ce rula pe sensul opus şi era condus de un bărbat de 45 de ani, din Bucureşti”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
Potrivit Poliţiei, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 45 de ani, dar şi rănirea a două femei de 19 şi 45 ani. Victimele au fost preluate şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs.
În luna AUGUST 2021 câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Bacău de 5.348 lei (RON)/persoană, cu 340 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-6,0%). Salarii medii brute peste media judeţului s-a înregistrat în “servicii” şi “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit”, iar sub media salariului din judeţ se află activitatea “industrie şi construcţii”.
Faţă de luna IULIE 2021 câştigul salarial mediu brut la nivelul judeţului a crescut, în preţuri comparabile, cu +2,8%, iar faţă de luna AUGUST 2020 acesta a crescut, în preţuri comparabile cu +5,9%. Câştigul salarial mediu net a fost în judeţul Bacău de 3.346 lei (RON)/persoană, cu 141 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-4,0%).
Salarii medii nete peste media judeţului s-au înregistrat în “servicii” şi “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit”, iar sub media salariului din judeţ se află activitatea “industrie şi construcţii”. În prețuri comparabile, faţă de luna IULIE 2021 câştigul salarial mediu net la nivelul judeţului a crescut, cu +2,7%, iar faţă de luna AUGUST 2020 acesta a înregistrat o creștere, în preţuri comparabile, cu +6,2%.
Bula de săpun îi fascinează pe copii. Seduși de universul inocenței, admirăm aventurile în care se aruncă pruncii în compania ei. Atunci când cei ajunși la maturitatea fizică devin actorii acestui gen de aventură, atitudinea noastră este însă contrară. Îi suspectăm de un deranj la ,,etaj”, mai ales cunoscând faptul că aceștia chiar speră că bula aceasta poate fi umflată la infinit.
Pentru a fi și mai caraghioși, dacă nu cumva de plâns, ei cochetează și cu o altă destrămare a spiritului, jucând rolul de deținători ai secretului pentru care licența o are Polichinelle. Dar cunoscutul personaj comic al teatrului de marionete avea inocența ludicului la purtător. Săvârșind un delict, acesta află de la avocat că este pasibil de o gravă pedeapsă.
Când avocatul pleacă, Polichinelle rupe articolul incriminator din codul penal și trăiește bucuria evitării pedepsei, crezând pur și simplu că textul de lege astfel osândit nu mai există.
Ființă matură, fizic vorbind, președintele Iohannis umflă absurd bula de săpun care vizează constituirea noului guvern. Măcar ca profesor de fizică, ar trebui să știe câte ceva despre soarta de efemeridă a acestei bule.
Din păcate, nimeni nu-i va putea lua această jucărie. Grav este însă faptul că el este și prieten la cataramă și cu secretul lui Polichinelle. Deși toată lumea știe și acuză că joacă și rolul de lider de partid, înăbușind până și suspinele democrației, că este obsedat de ,,guvernul meu”, el crede că acesta este secretul său.
Acest Polichinelle de plâns este mai ales creația unui partid iubitor – în răspăr cu doctrina sa –, de idolatrie. Cei care l-au lingușit (eufemism, desigur; nu putem face trimitere către anumite zone anatomice), acum vor să-l dărâme. Dar totul este ca în mitica istorie a ucenicului vrăjitor care a stârnit stihiile și nu le mai poate potoli dezmățul.
Ieri, în județul Bacău, la ora 9.00 erau internați la ATI 50 de pacienți ( 23 SJU Bacău, 13 Buhuși, 9 Onești, 5 Spital Moinești).
În cursul săptămânii trecute au fost raportate 99 decese. Pe 31 octombrie s-au vaccinat, în județul Bacău, 1302 persoane, din care, cu prima doză, 923 și cu doza 3, 220 de persoane.
De la începutul pandemiei, în județul Bacău s-au înregistrat până pe 31 octombrie, 37.899 infectări cu COVID, din care 29.471 (77.7%) s-au vindecat deja, 424 erau încă internate în spitale iar 1.420 de persoane (3,74% din cazurile infectate) au decedat.
Ieri, 3.359 de persoane sunt în izolare la domiciliu (bolnavi confirmați) iar 740 persoane se aflau în carantină.
Centrele de vaccinare din județ
Municipiul Bacău – Centrul de Afaceri si Expozitii – (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson&Johnson si AstraZeneca), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00;
* Municipiul Bacău – Colegiul Tehnic Letea (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech si Johnson&Johnson), luni-duminică, interval orar 8.00-20.00;
* Municipiul Bacau – Comandamentul Bazei 95 Aeriană (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech), luni-vineri, interval orar 8.00-16.00; – începând cu data de 01.11.2021.
* Municipiul Moinești-Complexul de Servicii Sociale (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech si Johnson&Johnson), luni-vineri, interval orar 8.00-20.00 ;
* Municipul Onești – Muzeul de Istorie (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson), luni-vineri, interval orar 8.00 – 20.00;
* Municipiul Onești- Baza Sportivă (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00;
* Orașul Comănești – Centrul de Vaccinare nr. 5 (se vaccinează cu vaccin Moderna, Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8,00-20,00;
* Orașul Buhuși – Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” (se vaccinează cu vaccin Moderna, Pfizer/BioNTech si Johnson&Johnson), luni-duminica, interval orar 8.00-20.00.
* Orasul Tg. Ocna – Centrul Balnear “Parc Magura” (se vaccineaza cu vaccin Moderna), luni-marti-miercuri-vineri: 14.00-20.00; joi-sâmbătă-duminică, interval orar 9.00-14.00
* Orasul Dărmănești – Cămin Cultural (se vaccinează cu vaccin Moderna și Johnson&Johnson), luni-vineri, interval orar 8.00-20.00
* Comuna Sascut – Cladirea S.C.SEPRAG S.R.L. – SALON LUX (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna si Johnson&Johnson), luni-marți-miercuri –vineri, interval orar 14.00-20.00
* Comuna Podu Turcului – Sala de Sport –Liceul Tehnologic A.Vlahuță (se vaccinează cu vaccin Pfizer/BioNTech si Johnson&Johnson), luni-marti-vineri-sambata, interval orar: 9.00-20.00
* Comuna Parincea – Cămin Cultural (se vaccinează cu vaccin Johnson&Johnson), luni-marți: 16.00-20.00, sâmbătă-duminică: 08.00-14.00
Se modernizează, în ritm susținut, cei peste 15 km de drum județean ce leagă comunele Tătărăşti şi Corbasca (DJ 252C), în partea de sud a județului Bacău.
Investiția de aproximativ 10 milioane de euro are finanțarea asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, urmând ca de drumul complet refăcut să beneficieze direct peste 7000 de locuitori din localitățile Drăgeşti şi Gherdana (com. Tătărăşti), Corbasca, Scărişoara, Marvila (com. Corbasca), precum şi conducătorii auto aflați în tranzit.
„Dacă vremea va ține cu noi, sperăm ca în primăvara anului viitor, către a doua jumătate a lunii aprilie, modernizarea și reabilitarea drumului să fie terminate în condiții de calitate şi siguranță depline”, a declarat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea.
Consiliul Local al municipiului Bacău, a adoptat, la propunerea Poliției Locale, Regulamentul pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Hotărârea reglementează întreaga procedură (de la constatare și ridicare, până la transport, depozitare, pază, plată și în cele din urmă eliberare) și vizează toate categoriile de vehicule (autovehicule, remorci, rulote etc) ce sunt staționate ori parcate neregulamentar pe domeniul public.
„Regulamentul va fi urmat de o procedură de achiziție prin licitație a serviciilor de ridicare, iar în baza acesteia să fie stabilite și tarifele și taxele aferente”, explică viceprimarul Cristian Ghingheș. El consideră că mașinile nu mai trebuie să stea pe trotuare, spații verzi ori în locuri în care să fie pusă în pericol siguranța circulației pietonilor ori a celorlalți participanți la trafic, iar instrumentul ridicării vehiculelor trebuie folosit din plin pentru descurajarea acestor comportamente.
„Voi monitoriza foarte atent atât procedura de achiziție, cât și aplicarea acestui regulament în stradă, astfel încât documentul să nu devină odată cu trecerea timpului un bibelou”, a mai declarat acesta.
În ce situații vor fi ridicate mașinile:
– a. în zona de acţiune a indicatorului,, oprirea interzisă”;
– b. pe trecerile la nivel cu calea ferată şi la o distanţă mai mică de 50 m înainte si după acestea;
– c. pe poduri, pe sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
– d. în curbe și în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
– e. pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
– f. în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m înainte şi după acestea;
– g. în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte și după acestea;
– h. în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta este stânjenită circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule, care circulă în același sens, ar fi obligaţi din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
– i. în locul în care este împiedicată vizibilitatea asupra unui indicator sau semn luminos;
– j. pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile ,,Drum îngustat”, „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”;
– k. pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclişti, pentru bicilete și trotinete electrice ori pe benzile rezervate unor categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
– l. pe platforma căii ferate industriale ori la mai puţin de 50 m de aceasta, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
– m. pe partea carosabilă, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene, cu excepţia unor alte reglementări;
– n. pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1391/2006;
– o. în locuri unde este interzisă depăşirea;
– p. în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia ,,Staţionarea interzisă” și a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
– q. pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
– r. în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
– s. în pante şi în rampe;
– ș. în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternativă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia, ”Zonă de staţionare cu durata limitată” peste durata stabilită;
– t. în situația în care ocupă domeniul public sau privat al Municipiului Bacău, în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public (scuaruri, spaţii verzi, terenuri înierbate), ori staționează pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activităţi (locuri aşteptare taxi), pe locurile rezervate pentru persoanele cu handicap, marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi în dreptul căilor de acces către instituţii publice, agenţi economici, obiective de interes public (puncte trafo, centrale termice, staţii distribuţie gaze, puncte de colectare a deşeurilor menajere, alei, parcuri, locuri de agrement) ori în zonele pietonale sau zonele rezidenţiale.
Faptul că Guvernul a impus (ilegal, m-am săturat să tot afirm asta) certificatele verzi pentru accesul în instituțiile publice nu înseamnă, precum au observat numeroși avocați, că Statul nu mai este obligat să acorde serviciile de care au dreptul cetățenii de mâna a doua, cei fără certificat verde. Chiar și Executivul a specificat clar în HG că instituțiile publice trebuie să asigure un ghișeu pentru persoanele cărora nu li se permite accesul în clădire.
Ca urmare, chiar și fără certificat verde, un cetățean are dreptul legal să depună documente și să primească răspuns solicitărilor sale. Unele instituții s-au conformat. Altele au spus că nu pot, nu au cum, le doare la bască. Și au interzis accesul la serviciile publice cetățenilor care nu sunt posesori de Green Pass. Total ilegal, neconstituțional și în dispreț față de accepțiunea de „serviciu public”.
Nu suntem în Africa de Sud a regimului de apartheid, nu suntem în sudul SUA în plină epocă segregaționistă. Cel puțin așa îmi place să cred și să sper. Indiferent de faptul că un cetățean are sau nu acel document neconstituțional și ilegal cerut prin HG de un Guvern demis, instituțiile publice trebuie să-l servească.
Altfel, cetățeanul trebuie să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Avocatul Poporului, nu înainte de a redacta și o plângere prealabilă către conducătorul instituției care refuză să servească un cetățean fără certificatul verde. Plângerea prealabilă este, evident, un pas necesar înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Faptul că o instituție a emis un comunicat cum că nu poate respectă prevederea din HG care spune că trebuie să pregătească un spațiu pentru procesarea solicitărilor persoanelor fără certificat verde nu apără șefii acestora de răspunderea legală.
În definitiv, cetățenii fără Green Pass rămân în continuare cetățeni români. Când va decide cineva să le ia cetățenia (lucru tot mai probabil dat fiind discursul politic actual), vom mai vorbi. Dacă va mai exista vreun dialog. Căci tare îmi pare că ne îndreptăm spre un punct fără întoarcere, nereușind să demonstrăm că am învățat ceva din istoria recentă…
Filiala județeană „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” a scos de sub tipar un număr dublu (21 și 22/2021) al revistei „Bacăul Eroic”, pe care o editează și pe care a fondat-o în anul 2010.
Sumarul revistei este deschis de editorialul semnat de noul președinte al Filialei din Bacău Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, articol care poartă titlul „Despre trecut, cu recunoștință și respect” și în care este subliniat din nou obiectivul Filialei pe care îl constituie continuitatea cinstirii și comemorării eroilor. Este reprodus și mesajul IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, făcut public cu prilejul Zilei Eroilor 2021.
Din sumar nu putea lipsi evocarea personalității și activității fostului președinte al Filialei Cultul Eroilor Bacău, col. Paul Valerian Timofte, trecut la Domnul în vara acestui an.
De asemenea, un articol este dedicat împlinirii a 30 de ani de la înființarea ANCE, vârstă pe care o va împlini, anul viitor, și Filiala județeană a acestei Asociații.
Se cuvine remarcat și interviul luat de redactorul șef al revistei, col. tc. (rtr.) George Gheorghiu, protopopului de Onești, părintele dr. Ioan Bârgăoanu, care în numai câțiva ani de când, în smerenie duhovnicească, îndeplinește cu multă energie și inițiativă ascultarea de protopop.
Revista conține, în cele 100 de pagini, studii și documentare istorice semnate de prof. dr. Anton Coșa, gl. (r), conf. univ. dr. Vasile Jenică Apostol, col. (rtr.) Mihai Purcaru, prof. Mariana Iancu, , gl. fl. aer. Și conf. univ. dr. Vasile Florea, prof. Ion Cernat, col. tc. (rtr.) George Gheorghiu, sing. Corneliu Cristea, Eleonora Arbănaș, prof. Daniela Manolache și Gigi Manea în care sunt evocate momente și evenimente, dar figuri de eroi ai neamului.
Nu lipsește din sumar nici consemnarea unor evenimente organizate de Filiala județeană Cultul Eroilor și de subfilialele ei sau la care au fost prezente acestea de-a lungul anului 2021.
Revista a fost tipărită și de această dată, în condiții excelente, la tipografia Magic Print, din Onești și este bogat ilustrată.
O aeronavă C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române configurată pentru stingerea incendiilor a decolat, luni, în jurul orei 15,30, de la Baza 90 Transport Aerian pentru a acţiona în sprijinul pompierilor de la ISU Bacău care intervin la incendiul de pădure din zona comunei Oituz, judeţul Bacău.
Aeronava poate transporta 6.000 de litri de apă (şase containere) la fiecare trecere. Din anul 2017 şi până în prezent, aeronave ale Forţelor Aeriene Române au mai acţionat pentru stingerea a două incendii de pădure din ţara noastră – unul în zona localităţii Şviniţa, din judeţul Mehedinţi, şi cel de-al doilea în zona Buceş, munţii Vulcan, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. MApN aminteşte că aeronavele Forţelor Aeriene Române au efectuat şi două misiuni internaţionale de acest tip, prima având loc în luna iulie a anului 2018, în Grecia, iar cea de-a doua a avut loc anul acesta, în luna august, în Macedonia de Nord.
Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei 15,00, şi se manifestă pe circa 12 hectare la litieră, cioate şi doborâturi, într-o pădure aflată sub administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz. Pădurea are circa 80% pin, 15% gorun şi 5% fag.
Intervenţia pompierilor se desfăşoară fără întrerupere de peste 20 de ore iar în prezent intervin 50 de pompieri din Bacău şi Covasna, 10 angajaţi ai Ocolului Silvic Oituz şi 4 pompieri voluntari. Forţele de intervenţie folosesc mai multe autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o dronă pentru a localiza focarele.
„Intervenţia se dovedeşte a fi una dificilă din cauza terenului foarte greu accesibil, a diferenţei mari de nivel, a pantei foarte înclinate în zona în care se manifestă incendiul, precum şi din cauza prezenţei elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflagraţiilor mondiale”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
Pentru cercetarea, identificarea şi înlăturarea elementelor de muniţie rămase neexplodată, ce pot pune în pericol forţele participante, la locul evenimentului s-a deplasat şi echipa pirotehnică a ISU Bacău cu o autospecială pirotehnică. AGERPRES
Urmare a solicitării Primăriei Bacău, pentru efectuarea lucrărilor de interconectare a conductei PE Dn 700 mm, parte integrantă a obiectivului de investiţii „Rezerva de Apă a Municipiului Bacău”, la reţeaua de distribuţie apă potabilă din str. Frunzei (intersecţie cu str. Calea Moldovei), în perioada 03.11.2021, ora 08:30 – 04.11.2021, ora 03:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii din cartierul Gherăieşti şi străzile Speranţei, Grădinei, Cantonului şi Limpedea.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, S.C. CRAB S.A. recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru intervalul de timp alocat lucrărilor.
La reluarea programului de furnizare a apei poate apărea, în anumite zone ale Municipiului Bacău, fenomenul de turbiditate (apă murdară).
La data de 30 octombrie a.c, polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre faptul că, pe strada Chimiei din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Din cercetări s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Chimiei din mun. Bacău, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe sensul opus de mers. Ulterior, a ieșit de pe suprafaţa carosabilă în spaţiul verde şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat.
În urma accidentului de circulaţie a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmii și pompierii băcăuani au desfășurat activități, în acest weekend, cu privire la noile reglementări legislative în contextul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.
Activităţile au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În acest sens, în cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, au fost verificate 391 de persoane aflate în carantină şi peste 1700 în izolare. De asemenea, au fost controlate 1967 de obiective/locaţii şi 308 societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
Totodată, poliţiştii au acţionat pentru verificarea a 731 de mijloace de transport de persoane.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii băcăuani au aplicat 263 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.500 de lei.
În săptămâna precedentă, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău au desfășurat acțiuni în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale de natură penală și contravențională, atât pe raza municipiului Bacău cât și în localități de pe raza județelor Iași, Botoșani și Vrancea.
În urma misiunilor executate a fost constatată o infracțiune și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 6800 de lei la Legea 61/1991 modificată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Suplimentar, jandarmii au acționat, independent și în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite de normele în vigoare în contextul epidemiologic actual. Totodată, au fost continuate acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor stabilite prin H.G. 1090/2021, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens au fost constate 35 de contravenții, 32 dintre acestea fiind sancționate cu avertisment. Reamintim tuturor că scopul acțiunilor de acest fel nu este sancționarea cetățenilor, forțele de ordine având ca obiective asigurarea protecției tuturor persoanelor prezente în spațiul public și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Vă recomandăm să fiți responsabili și să respectați măsurile în vigoare, pentru siguranța dumneavoastră cât și a celor din jur!
Tot sfârșitul săptămânii, băcăuanii s-au îndreptat, rânduri-rânduri, către punctele unde autoritățile au amenajat, încă de la începutul pandemiei, spații pentru administrarea vaccinului antiCovid. La Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” – CAEx, de exemplu, se imuniza populația cu Pfizer. Cei mai mulți erau la prima doză, restul fiind deja la doza a treia. Potrivit datelor oficiale, în prima zi de weekend, situația vacinării indica 2.616 de perosoane imunizate, în 24 de ore, din care la prima doză erau 2.108 și la a treia doză – 364.
După ora prânzului, la centru de vaccinare de la Centrul de Afaceri – CAEx, un grup de muncitori de la o firmă de construcții așteptau să fie chemați pentru a li se administra serul. Ajunseseră taman în momentul de pauză obligatorie, de 30 de minute, când se executau manevrele de dezinfectare a spațiilor. Printre ei și un tată cu fiul său. „Ne-am decis să ne facem și noi vaccinul, puțin câte puțin, toți vom face. Nu ne-a obligat firma, am venit noi pentru că, nah,…decizia ne aparține. Dacă ne obliga, era toată firma aici. Nici nu ne-am luat după toate prostiile care apar pe internet, pentru că am vazut că-s cam … contradictorii. Pfizer, am ales, pentru că am văzut că s-au mai vaccinat și alți colegi de-ai noștri. Nu că ar mai OK față de alte vaccinuri, pentru că…tot iei Covid, dac-o fi și-o fi. Dacă nu ar fi fost chestia asta cu certificatul verde nu m-aș fi vaccinat, pentru căși cu el poți să transmiți virusul, mai și mori, dacă nu ai făcut destui anticorpi”, spun muncitorii. Diana Gherasim, de 21 de ani, tocmai ieșea de la vaccinare, împreună cu o doamnă mai în vârstă pe care abia o întâlnise.
„Nu mai ai voie să intri nivăieri, nici la mall, nicăieri. Nici măcar la Dechatlon, unde am fost să dau un interviu pentru angajare. E clar că există virusul, nimeni nu cred că îl poate contesta”, spune tânăra. „Colega” de vaccinare, doamna Elena, este la a treia doză. Are 73 de ani și suferă de mai multe boli, specifice vârstei. „Sunt vaccinată cu Pfizer. Fac pentru sănătate, pentru că am tiroidă autoimunăși alte afecțiuni. Sănătatea e în pioneze și am nevoie să-mi cresc imunitatea. Plus că sunt singură, fără soț, de doi ani. Îi sfătuiesc pe toți să–și facă vaccinul”, spune doamna Elena. Ioan Gherasimescu, fost tehnician la CFR, împreună cu soția Dumitra, s-au vaccinat, unul cu Pfizer, altul cu Johnson&Johnson. Nu sunt convinși pe deplin de vaccinuri, dar invocă o situație mai specială.
Ioan Gherasimescu
„Avem copiii plecați afarăși ne-au tot pistonat să facem și noi. Oricum, soției i-a fost rău după vaccin. După mine, cred că este incert tot. Ar fi trebuit să dea mai multe detali despre vaccin. E drept că înainte mă vaccinam cu celelalte vaccinuri. Mă gândesc că, totuși, oamenii s-au mai deșteptat și știința a evoluat. Om vedea ce se va mai întâmpla”, spune Ioan Gherasimescu.
Păreri și…păreri
Peste un timp, grupuri de oameni ajungeau la CAEx, tăcuți, îngândurați, unii vorbindu-și peste umăr, cine știe ce. Spațiul verde din lateralul clădirii unde funcționează centrul de vaccinare se umple rapid de lume, fiecare știind cam când a sosit și, ca atare, care le era ordinea intrării. Ti eri și foarte tineri, alături de oameni la a doua tinerețe și de pensionari, fiecare cu filozofia sa, vizavi de controversatul subiect al vaccinării. „Am venit mai târziu, pentru că m-am convins în timp de toată povestea asta. Plus că acum am avut timp să ajung la vaccinare. Din păcate, Facebook-ul a avut o mare influiență asupra populației. Dacă nu era asta, vă spun, lumea s-ar fi vaccinat de multă vreme. Am fost foarte, foarte, foarte bulversați de toate informațiile negative. Dar, ne-am informat mai bine, am citit și părerile pro, și pe cele contra, iar, la final, am hotărât. Eu, personal, am decis să las deoparte tot și să privesc partea bună a lucrurilor: de când ne-am născut, am tot fost vaccinați, și nimeni dintre cei pe care-i știu nu a avut nicio problemă din cauza vaccinului. Nu suntem aici din cauza «certificatului verde» cerut, pentru că nu suntem adepții mall-urilor sau altele. Pur și simplu ne-am edificat. Să fie cu folos!”, spune doamna Geanina, casnică. Într-un colț, stigheră, o doamnă ce părea mai în vârstă, aștepta probabil să iasă o cunoștință de la vaccinare, după ce ea însăși fusese imunizată cu prima doză. Spune că nu i-a fost teamă de vaccin. Când o întreb de existența virusului, pare că o înghesuie câteva nedumeriri. „Nu știm. Numai Dumnezeu de sus știe. Totuși, trebuie să ne ferim, să ne păzim”, apuc să mai smulg de la ea. Mă îndrept către un grup de pensionari care se apropie de Centru.
Veniseră aduși de bărbatul din grup, cu mașina personală. Senini, voioși, încrezători. „Credem în existența coronavirusului. Am avut Covid și mi-e frică. Nu a fost grav, ci o formă ușoară. Rămăsesem fără gust, fără miros. Suntem deja la a doua doză”, spun vârstnicii. Ni se alătură o doamnă vizibil mai tânără, cel puțin după aspect și ochi, mai puțin al fețeii, fiind acoperită de mască. „Nu sunt povești. Din păcate. Chit că sunt tot felul de informații care au apărut peste tot. De altfel, astfel de informații apar mereu, pe orice temă, nu doar a coronavirusului… Cred că este ceva cât se poate de real. Noi suntem la doza 3, toată familia este vaccinată, inclusiv copilul”, crede tânăra femeie.
„În Germania, testele rapide sunt gratis”
Între timp, își face apariția o altă familie tânără. Veniseră pentru copila de 14 ani, ca să fie vaccinată, culmea!, la cererea celei mici. „Covid-ul” există, spun cei doi adulți, … dar jumi-juma. Tatăl spune că are încredere în vaccin, mama, dimpotrivă. El a avut reacții post-vaccinare, ea, nu. „Până la urmă, orice vaccin are «reacții», ca și «gripalul», înainte, când se făcea. Organismul se luptă ca să producă anticorpi. Deci, despre ce vorbim?!”. Copila a fost „împinsă” spre vaccinare de noile condiții impuse de autorități privind accesul în mall-uri și alte spații publice închise.
Florin Dumitrache
„Am ajuns de râsul râsului, să ne condiționeze de un certificat. Nu zic că sunt proști toți din lumea asta, dar trebuia să fie cinstiți de la bun început, mă refer la autorități, și să ne fi spus adevărul vizavi de pandemia asta și de vaccin. Să fi fost transparenți. Au făcut prea mult circ, prea multă isterie dintr-o chestie care putea fi spusă deschis, de la bun început. Asta au greșit ei. Au lăsat să apară tot felul de informații. Vaccinul nu înseamnă că te ferește de moarte. Poate nu te chinui cu tubul de oxigen în brațe, dar tot…”, spun cei doi părinți. Tânărul tată, despre care aflu că se numește Florin Dumitrache, mărturisește că a avut infecția cu Covid, chiar la debutul pandemiei, timp de trei zile suferind ca un câine. Experiența s-a repetat, la câteva luni, dar până la faza „fără gust și fără miros”.
„Am decis să ne vaccinăm și copila. Am văzut ce se mai transmite la televizor, cât se așteaptă pe holurile spitalelor, ca să te ia în seamă, să te consulte, măcar… Plus că, pe internet, ma văzut că lumea caută disperată să facă rost de tuburi de oxigen. Plătesc oamenii și 1.500 de lei, 2.000 de lei, la București, pentru o săptămână, doar. Acum, ce să zic?, nici în afară nu îți permite în public, fără vaccin. În Gemania, încă de acum o lună, nu poți să intri în restaurant, la spectacole, la păcănele, pariuri, nimic. Doar unde trebuie să–ți iei de mâncare, atât. În schimb, ei fac gratuit testul rapid, din nas”, mai aflu de la Florin Dumitrache. Este șofer și face curse internaționale. Spune că în Cehia, de exemplu, se intră în benzinării fără mască, la fel și în Slovacia, Polonia. „La unguri, intri și în Lidl fără mască. Ungaria nu a impus mască pe nicăieri, intri la Peco normal, ca și înainte de pandemie. Nu știu cum e cu vaccinarea, la ei. Eu mi-am făcut Johnson&Johnson, ca să pot pleca luni în cursă”, încheie bărbatul.
Jandarmii din cadrul Postului Montan Slănic Moldova au avut o misiune mai puțin obișnuită ieri după-amiază.
În timp ce patrulau pe raza stațiunii, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la prezența unui pui de căprioară în curtea unei case.
Jandarmii s-au deplasat în scurt timp la adresa indicată și au constatat că apelul se confirmă, puiul de caprioară fiind speriat, dar vioi și fără urme vizibile de rănire.
Conform relatărilor persoanei care a solicitat intervenția jandarmilor, puiul de căprioară fusese alergat de niște câini și a reușit să se adăpostească în curte înainte de a fi ajuns din urmă.
Jandarmii au prins puiul de căprioară și l-au eliberat în mediul său natural.
Consumatorii de pe străzile Cașinului, Florilor și Teilor din orașul Onești, județul Bacău, au apă cu presiuni reduse, astăzi – 01 noiembrie 2021, în intervalul orar 11.30 – 16.00, ca urmare a lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă potabilă, cu diametrul de 150 mm, pe care echipele RAJA le execută pe strada Cașinului.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp.