7 mai 2024
EconomieIndemnizație pentru șomaj tehnic, din nou

Indemnizație pentru șomaj tehnic, din nou

Noile restricții adoptate recent de către Guvernul României, pentru combaterea pandemiei, afectează, din nou, mulți agenți economici. Aceștia pot depune deja, de la începutul acestei luni, documentele necesare acordării subvențiilor pentru șomajul tehnic, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.

Documentele vor fi transmise electronic la adresa de e-mail: bacau@anofm.gov.ro. Pentru cei care nu știu, precizăm că subvențiile pentru șomajul tehnic sunt prevăzute de OUG 111/2.10.2021, pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale, în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2. Potrivit OUG 111/2021, în timpul șomajului tehnic, salariații beneficiază de 75 la sută din salariul corespunzător locului de muncă ocupat, sumă care se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Indemnizația nu poate fi mai mare de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Această indemnizație se acordă salariaților pe perioada întreruperii temporare a activității, total sau parțial, din cauza pandemiei și se calculează pentru numărul de zile în care nu se va lucra, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021. De menționat și că din indemnizație se rețin impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale de stat (la pensie) și cea de sănătate.



În virtutea aceleiași ordonanțe, profesioniștii (art.3, al.2, din Legea 287/2009), persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și cele care au încheiate convenții individuale de muncă în cooperație beneficiază, pe perioada întreruperii activității din cauza coronavirusului, de o indemnizație de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Același drept se acordă și persoanelor prevăzute la art.67^1 al.1, lit.a-c din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000. Ele primesc, însă, 75 la sută din drepturile de bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie. Nu beneficiază de indemnizație salariații instituțiilor și autorităților publice, precum și cei ai angajatorilor care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate ori asupra cărora sunt impuse restricții din alte motive decât din cauza coronavirusului. Informații actualizate pot fi obținute periodic pe site-ul www.anofm.ro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri