26 mai 2024
ActualitateWeekend plin la centrele de vaccinare din Bacău

Weekend plin la centrele de vaccinare din Bacău

Tot sfârșitul săptămânii, băcăuanii s-au îndreptat, rânduri-rânduri, către punctele unde autoritățile au amenajat, încă de la începutul pandemiei, spații pentru administrarea vaccinului antiCovid. La Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” – CAEx, de exemplu, se imuniza populația cu Pfizer. Cei mai mulți erau la prima doză, restul fiind deja la doza a treia. Potrivit datelor oficiale, în prima zi de weekend, situația vacinării indica 2.616 de perosoane imunizate, în 24 de ore, din care la prima doză erau 2.108 și la a treia doză – 364.

După ora prânzului, la centru de vaccinare de la Centrul de Afaceri – CAEx, un grup de muncitori de la o firmă de construcții așteptau să fie chemați pentru a li se administra serul. Ajunseseră taman în momentul de pauză obligatorie, de 30 de minute, când se executau manevrele de dezinfectare a spațiilor. Printre ei și un tată cu fiul său. „Ne-am decis să ne facem și noi vaccinul, puțin câte puțin, toți vom face. Nu ne-a obligat firma, am venit noi pentru că, nah,…decizia ne aparține. Dacă ne obliga, era toată firma aici. Nici nu ne-am luat după toate prostiile care apar pe internet, pentru că am vazut că-s cam … contradictorii. Pfizer, am ales, pentru că am văzut că s-au mai vaccinat și alți colegi de-ai noștri. Nu că ar mai OK față de alte vaccinuri, pentru că…tot iei Covid, dac-o fi și-o fi. Dacă nu ar fi fost chestia asta cu certificatul verde nu m-aș fi vaccinat, pentru că și cu el poți să transmiți virusul, mai și mori, dacă nu ai făcut destui anticorpi”, spun muncitorii. Diana Gherasim, de 21 de ani, tocmai ieșea de la vaccinare, împreună cu o doamnă mai în vârstă pe care abia o întâlnise.



„Nu mai ai voie să intri nivăieri, nici la mall, nicăieri. Nici măcar la Dechatlon, unde am fost să dau un interviu pentru angajare. E clar că există virusul, nimeni nu cred că îl poate contesta”, spune tânăra. „Colega” de vaccinare, doamna Elena, este la a treia doză. Are 73 de ani și suferă de mai multe boli, specifice vârstei. „Sunt vaccinată cu Pfizer. Fac pentru sănătate, pentru că am tiroidă autoimună și alte afecțiuni. Sănătatea e în pioneze și am nevoie să-mi cresc imunitatea. Plus că sunt singură, fără soț, de doi ani. Îi sfătuiesc pe toți săși facă vaccinul”, spune doamna Elena. Ioan Gherasimescu, fost tehnician la CFR, împreună cu soția Dumitra, s-au vaccinat, unul cu Pfizer, altul cu Johnson&Johnson. Nu sunt convinși pe deplin de vaccinuri, dar invocă o situație mai specială.

Ioan Gherasimescu

„Avem copiii plecați afară și ne-au tot pistonat să facem și noi. Oricum, soției i-a fost rău după vaccin. După mine, cred că este incert tot. Ar fi trebuit să dea mai multe detali despre vaccin. E drept că înainte mă vaccinam cu celelalte vaccinuri. Mă gândesc că, totuși, oamenii s-au mai deșteptat și știința a evoluat. Om vedea ce se va mai întâmpla”, spune Ioan Gherasimescu.

Păreri și…păreri

Peste un timp, grupuri de oameni ajungeau la CAEx, tăcuți, îngândurați, unii vorbindu-și peste umăr, cine știe ce. Spațiul verde din lateralul clădirii unde funcționează centrul de vaccinare se umple rapid de lume, fiecare știind cam când a sosit și, ca atare, care le era ordinea intrării. Ti eri și foarte tineri, alături de oameni la a doua tinerețe și de pensionari, fiecare cu filozofia sa, vizavi de controversatul subiect al vaccinării. „Am venit mai târziu, pentru că m-am convins în timp de toată povestea asta. Plus că acum am avut timp să ajung la vaccinare. Din păcate, Facebook-ul a avut o mare influiență asupra populației. Dacă nu era asta, vă spun, lumea s-ar fi vaccinat de multă vreme. Am fost foarte, foarte, foarte bulversați de toate informațiile negative. Dar, ne-am informat mai bine, am citit și părerile pro, și pe cele contra, iar, la final, am hotărât. Eu, personal, am decis să las deoparte tot și să privesc partea bună a lucrurilor: de când ne-am născut, am tot fost vaccinați, și nimeni dintre cei pe care-i știu nu a avut nicio problemă din cauza vaccinului. Nu suntem aici din cauza «certificatului verde» cerut, pentru că nu suntem adepții mall-urilor sau altele. Pur și simplu ne-am edificat. Să fie cu folos!”,  spune doamna Geanina, casnică. Într-un colț, stigheră, o doamnă ce părea mai în vârstă, aștepta probabil să iasă o cunoștință de la vaccinare, după ce ea însăși fusese imunizată cu prima doză. Spune că nu i-a fost teamă de vaccin. Când o întreb de existența virusului, pare că o înghesuie câteva nedumeriri. „Nu știm. Numai Dumnezeu de sus știe. Totuși, trebuie să ne ferim, să ne păzim”, apuc să mai smulg de la ea. Mă îndrept către un grup de pensionari care se apropie de Centru.

Veniseră aduși de bărbatul din grup, cu mașina personală. Senini, voioși, încrezători. „Credem în existența coronavirusului. Am avut Covid și mi-e frică. Nu a fost grav, ci o formă ușoară. Rămăsesem fără gust, fără miros. Suntem deja la a doua doză”, spun vârstnicii. Ni se alătură o doamnă vizibil mai tânără, cel puțin după aspect și ochi, mai puțin al fețeii, fiind acoperită de mască. „Nu sunt povești. Din păcate. Chit că sunt tot felul de informații care au apărut peste tot. De altfel, astfel de informații apar mereu, pe orice temă, nu doar a coronavirusului… Cred că este ceva cât se poate de real. Noi suntem la doza 3, toată familia este vaccinată, inclusiv copilul”,  crede tânăra femeie.

„În Germania, testele rapide sunt gratis”

Între timp, își face apariția o altă familie tânără. Veniseră pentru copila de 14 ani, ca să fie vaccinată, culmea!, la cererea celei mici. „Covid-ul” există, spun cei doi adulți, … dar jumi-juma. Tatăl spune că are încredere în vaccin, mama, dimpotrivă. El a avut reacții post-vaccinare, ea, nu. „Până la urmă, orice vaccin are «reacții», ca și «gripalul», înainte, când se făcea. Organismul se luptă ca să producă anticorpi. Deci, despre ce vorbim?!”. Copila a fost „împinsă” spre vaccinare de noile condiții impuse de autorități privind accesul în mall-uri și alte spații publice închise.

Florin Dumitrache

„Am ajuns de râsul râsului, să ne condiționeze de un certificat. Nu zic că sunt proști toți din lumea asta, dar trebuia să fie cinstiți de la bun început, mă refer la autorități, și să ne fi spus adevărul vizavi de pandemia asta și de vaccin. Să fi fost transparenți. Au făcut prea mult circ, prea multă isterie dintr-o chestie care putea fi spusă deschis, de la bun început. Asta au greșit ei. Au lăsat să apară tot felul de informații. Vaccinul nu înseamnă că te ferește de moarte. Poate nu te chinui cu tubul de oxigen în brațe, dar tot…”, spun cei doi părinți. Tânărul tată, despre care aflu că se numește Florin Dumitrache, mărturisește că a avut infecția cu Covid, chiar la debutul pandemiei, timp de trei zile suferind ca un câine. Experiența s-a repetat, la câteva luni, dar până la faza „fără gust și fără miros”.

„Am decis să ne vaccinăm și copila. Am văzut ce se mai transmite la televizor, cât se așteaptă pe holurile spitalelor, ca să te ia în seamă, să te consulte, măcar… Plus că, pe internet, ma văzut că lumea caută disperată să facă rost de tuburi de oxigen. Plătesc oamenii și 1.500 de lei, 2.000 de lei, la București, pentru o săptămână, doar. Acum, ce să zic?, nici în afară nu îți permite în public, fără vaccin. În Gemania, încă de acum o lună, nu poți să intri în restaurant, la spectacole, la păcănele, pariuri, nimic. Doar unde trebuie săți iei de mâncare, atât. În schimb, ei fac gratuit testul rapid, din nas”, mai aflu de la Florin Dumitrache. Este șofer și face curse internaționale. Spune că în Cehia, de exemplu, se intră în benzinării fără mască, la fel și în Slovacia, Polonia. „La unguri, intri și în Lidl fără mască. Ungaria nu a impus mască pe nicăieri, intri la Peco normal, ca și înainte de pandemie. Nu știu cum e cu vaccinarea, la ei. Eu mi-am făcut Johnson&Johnson, ca să pot pleca luni în cursă”, încheie bărbatul.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri