duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1327

12 incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

În ultima perioadă, se remarcă o creștere semnificativă a incendiilor produse la vegetația uscată. Doar în ultimele 24 de ore, salvatorii băcăuani au intervenit în 12 astfel de situații, în care au fost afectate aproximativ 120 de hectare. În cele mai multe cazuri, intervențiile devin dificile din cauza locurilor greu accesibile în care izbucnesc flăcările, la care se mai adaugă și condițiile meteorologice nefavorabile (vânt puternic).

Una dintre misiunile de amploare gestionate de pompierii băcăuani în cursul zilei de ieri este cea din localitatea Solonț. La ora 19:59, salvatorii Detașamentului de Pompieri Moinești au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată.

Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție, încadrate cu șapte salvatori. Pentru a gestiona operativ situația, în sprijin au acționat și patru pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Solonț. Flăcările au fost lichidate după o intervenție ce a durat aproximativ două ore.

În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, a ars vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 50 hectare.

De la începutul anului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău a intervenit pentru lichidarea a 118 incendii de vegetație uscată. De menționat este faptul că, acestea se produc, în principal, din cauza nerespectării condițiilor prevăzute de lege.
Astfel, îi rugăm pe cei care au în plan să igienizeze terenurile agricole să aibă în vedere următoarele aspecte:

• Arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, precum și amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei;

• Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă;

• Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate, ori pe terenuri pregătite cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității;
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare.

70 de ani de la nașterea în Ceruri a „Sfântului închisorilor”

Pe 18 februarie se împlinesc 70 de ani de la ridicarea la Ceruri a celui supranumit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu, deținut, din iunie 1950, în sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna. Chiar în ziua de 18 februarie, la Biserica „Sfinții Împărați” din Târgu Ocna, de la ora 11,30, va fi oficiată Slujba parastasului în memoria acestui martir și a mărturisitorilor din perioada comunistă. Evenimentul poartă titlul „70 de ani de la nașterea în Ceruri a lui Valeriu Gafencu”.

În închisoarea de la Târgu Ocna, Valeriu Gafencu a continuat să practice rugăciunea inimii și i-a învățat, potrivit unei alte mărturii, pe tinerii deținuți Octav Anastasescu (n. 1929) și Aurel Caramitru (1921-1953) să practice rugăciunea inimii prin rostirea ei între două bătăi ale inimii.

Protopopul de Onești, părintele dr. Ioan Bârgăoanu, ne atrage atenția la cele scrise despre Gafencu de unul dintre deținuții împreună cu care el a fost transferat la Târgu Ocna, Ioan Ianolide, în cartea „Întoarcerea la Hristos” (noua ediție la Editura Bonifaciu).
„Cel mai mult îl mișcau pe Valeriu darurile și bucuriile sufletești ce i se făceau. El, care era bucuria și întărirea noastră!

Îi purta pe toți în inima sa. Știa că va muri și dorea să se sfârșească dăruindu-se necontenit, așa cum făcuse mereu. Pentru fiecare găsea cuvântul ori gestul potrivit. Printre darurile pe care le avea era și acela de a cunoaște oamenii, de a pătrunde în sufletele lor, de a-i orienta în viață. O dată mi-a mărturisit: Cu unii din cei care vin la mine am de luptat din greu, dar sunt suflete bune și până la urmă ajung la adevăr.
Alții se deschid ca niște potire de cristal și primesc cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste și râvnă. Cu alții mă înțeleg dintr-o privire, dintr-un gest și apropierea noastră este profundă. Aici au fost adunate mărgăritarele de preț ale Împărăției lui Dumnezeu. Simt că și reeducații își pleacă ochii când ne întâlnim privirile, ba unii chiar pândesc momentul potrivit să-mi împărtășească un gând bun. Este minunată lucrarea lui Dumnezeu.
Suferința aceasta va contribui la zidirea creștinătății!”

 

Andres Chiriac feat. CONNECT-R lansează noul hit al lunii februarie, „VagaBond”

Vine hit-ul și e fierbinte! Se numește “VagaBond”, iar Connect-R și Andres Chiriac sunt responsabili pentru asta. Se știe deja că tot ce iese din studioul Hood Famous ajunge departe. Andres Chiriac feat. Connect-R lansează “VagaBond”, iar piesa este tot ce trebuie ca să capteze încă de la primul sound.

“Andres Chiriac este un produs nou Hood Famous, este al doilea artist Hood Famous după Johny Romano. Este un copil extraordinar de talentat și are multe-multe nuanțe R&B, Soul, Hip hop, e minunat că scrie, compune, e un artist în toată regulă pe care Hood Famous îl susține cu toată puterea. Piesa “VagaBond” este scrisă de mine, bineînțeles au mai participat și ceilalți oameni din echipă și inclusiv Andres Chiriac. Ne bucurăm mult că avem artiști care scriu, care compun singuri, ne este mai mare dragul să punem o pârghie, un punct de sprijin pentru ei, cam asta este Hood Famous. Hood Famous este cam singurul label din România care se va ocupa de artiștii mainstream din noua generație”, a declarat Connect-R care descoperă noi talente și e hotărât să sprijine artiștii la început de drum.

La 15 ani, Andres Chiriac e norocos că a ajuns să lucreze cu Connect-R. Este un vis împlinit iar talentul său muzical a dat roade, căci de la vârsta de 8 ani a început să cocheteze prima dată cu muzica. A participat la concursuri internaționale de pian, a câștigat premii importante și acum a început să ia lecții de chitară. De altfel, Andres Chiriac este songwriter și inginer de sunet. Nu avea cum să nu-i iasă o așa colaborare de excepție.

“Colaborarea cu Connect-R a fost una pe care mi-am dorit-o de când mă știu și pe care într-un fel am manifestat-o. Piesa „VagaBond” am făcut-o în prima sesiune ever pe care am avut-o cu el și totul a mers perfect, exact cum mi-am imaginat. Mesajul piesei e o întrebare. Dacă ne-am arăta fix cum suntem noi, fără măști, ne-am mai iubi, am mai fi împreună? „VagaBond” e o piesă pe care o simțim amândoi și sperăm să le placă și oamenilor la fel de mult”, a mărturisit Andres Chiriac, căruia i se prevestește un viitor mai mult decât strălucit în muzică.

Andres Chiriac feat. Connect-R – VagaBond

 

Muzica: Mihalache Stefan, Leonard Croitoru , Andres Chiriac

Text: Mihalache Stefan, Cortes

Orchestratie: Tudor Ion, Chris Mayer, Leonard Croitoru

Mix- Master: Tudor Ion

Video by Cristi Roman

Premieră: Cererile pentru subvențiile din agricultură pot fi semnate și electronic

De luna viitoare, demarează campania de depunere a solicitărilor pentru subvențiile din agricultură. Totul se va face online, doar în caz excepțional fiind admisă prezența fizică, la sediul APIA. Fermierii, însă, trebuie să-și actualizeze datele din registrul agricol de la primării, trecând suprafețele de teren exacte pe care le mai dețin în proprietate.

De la 1 martie, fermierii băcăuani pot începe să depună la centrele locale sau judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cererea unică de plată pentru anul 2022. Termenul final până la care pot face acest demers este 16 mai 2022, fără penalizări. Depunerea solicitărilor pentru subvenții va fi admisă și după termenul final, din luna mai, în cel mult 25 de zile calendaristice, însă cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă ar fi respectat termenul legal. „În general, toate aceste operațiuni se fac online, date fiind restricțiile impuse de pandemie. Însă, noutatea este că în acest an, fermierii vor putea, dacă vor, să semneze electronic solicitările”, au precizat responsabilii APIA Bacău. Cei care vor opta pentru această variantă trebuie mai întâi să anunțe telefonic sau prin e-mail funcționarul APIA desemnat să gestioneze cererile fermierilor. Astfel, semnătura electronică va fi aplicată pe cererea unică descărcată din aplicația IPA Online, la data depunerii documentului. La fel și documentele care vor însoți cererea unică de plată, vor fi semnate tot electronic, la aceeași dată a depunerii. „Anul trecut, în cadrul Campaniei de depunere a cererilor unice, au fost depuse 16.572 cereri, pentru o suprafață solicitată la plată de 171.109,82 de hectare. Ne așteptăm ca, în anul 2022, cifrele să fie similare celor din 2021”, a precizat Raluca Iacobeanu, purtătorul de cuvânt al APIA Bacău.

Datele din registrul agricol trebuie actualizate până la sfârșitul lunii

Așadar, și în acest an, depunerea cererilor unice se va face tot online, prin folosirea aplicației dedicate special acestei operațiuni – IPA Online – și a mijloacelor electronice de comunicații. În caz execpțional, se va admite ca solicitarea să poată fi depusă personal de fermieri, la centrele APIA. „Cererea unică de plată se depune la centrele judeţene ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafaţă de peste 50 hectare teren agricol şi la centrele locale ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafaţă de până la 50 hectare teren agricol”, prevede un proiect de ordin al ministerului de resort. De reținut, însă, că, până la sfârșitul lunii, fermierii trebuie să ajungă la primării pentru a-și actualiza datele pentru anul 2022, din registrul agricol, trecând toate suprafețele cumpărate, moștenite sau vândute. În rest, adeverința va fi eliberată de primării tot electronic, deci nu mai este nevoie ca fermierul să se mai deplaseze la primării pentru a intra în posesia acestui document. În plus, beneficiarii subvențiilor vor fi sunați de APIA, nu se mai fac invitații prin poștă pentru a ajunge la sediile instituției. De altfel, la sediile Primăriilor și la alte instituții, au fost afișate pliante privind procedurile din această campanie.

 

Concertele săptămânii

Săptămâna aceasta, la Sala Ateneu ne vom bucura de două seri muzicale. Joi, 17 februarie, așa cum suntem obișnuiți, orchestra Filarmonicii Mihail Jora va susține un concert simfonic sub bagheta coreeanului Byoungdon Kang, dirijor și director artistic la KoRoArt (Korean-Romanian Art Association). Acesta a studiat Umniversitatea de Muzică din Seoul și la Universitatea Națională de Muzică din București. El dirijează concerte de operă și simfonice în Coreea de Sud, Italia, Polonia și România. În această seară vom audia Uvertura „Oberon” de Carl Maria von Weber și Simfonia nr.35 Haffner în Re Major, KV 385 de Wolfgang Amadeus Mozart.

Între acestea, vom audia unul dintre cele mai reușite concerte de pian din creația lui Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 21 pentru pian și orchestră în Do Major, KV 467, în interpretarea lui Denis Ivanov, pianist binecunoscut publicului băcăuan. Denis s-a născut la St. Petersburg, oraș în care studiază la Conservatorul de Muzică Rimski Korsakov. La 24 de ani obține Premiul de Stat în Rusia și pleacă la studii în Germania, la Conservatorul Național Superior «Carl Maria Von Weber» din Dresda. Denis Ivanov a concertat cu orchestre din România, Austria, Germania, Italia…. Din aprilie 2012 este director artistic al Concursului Internațional «Music Masters Interprètes» membru al Fundației «Alink-Argerich» conduse de Léa-Yoanna Adam.

A doua seară marchează debutul stagiunii camerale organizate de Asociația Syrinx. La Serile Syrinx, vineri, 18 februarie, ne vom delecta cu recitalul la patru mâini susținut de Emotion Piano Duo: Léa-Yoanna Adam, Franța și Denis Ivanov, Rusia, într-un program cu lucrări de: Franz Schubert, Aram Haciaturian, Serghei Rahmaninov, Manuel de Falla, Franz Liszt, V. Gavrilin.

Ozana Kalmuski Zarea

IQ și EQ  (Delirul narcomanilor nucleari)

Printre altele, psihologia utilizează, în efortul de evaluare a personalității, tehnici  pentru măsurarea nivelului inteligenței (IQ) și pe cel al inteligenței emoționale (EQ). IQ-ul ne spune că individul se poate regăsi pe o scală generoasă, de la geniu la idiot, în vreme ce EQ-ul evidențiază abilitățile sale de operare, utilizând resursele emoționale, cu scopul de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod empatic și eficient. Insul poate avea un IQ de invidiat, dar dacă EQ-ul îi este în suferință cronică, n-are ce căuta în domeniul gestionării relațiilor umane. Dacă ambele perspective evaluative îi spun că este plebeul lor, ar fi bine să stea pitit decent într-un ungher în care lumea-l va proteja.

Nostradamus de Washington DC a spus (ferm, apoi șovăitor) că miercuri, când eu scriu aceste rânduri, va izbucni războiul. Nostradamus de Kremlin a zis ba. Alți nostradamusieni, pitici de curte, s-au gudurat pe lângă ei. Azi e joi. Cine a avut dreptate?…

Dacă din clipa trimiterii acestui editorial către tipar s-a tras un glonț, atunci insul care a ordonat apăsarea pe trăgaci este un idiot și are un EQ de vampir rătăcit printre oameni. Ceilalți, care mai mult au băgat bățul prin gard decât au negociat, sunt niște tâmpiței care au chef de tango nuclear. Nero trăia racordat la resursele piromaniei. Neroniștii de azi, niște narcomani, nu pot trăi fără să tragă pe nas o liniuță de… praf de pușcă sau fără să vadă o ciupercuță nucleară.

E joi. Eu mi-am dat ieri cu presupusul. E joi și eu, tot cel de… miercuri, nu cred că este război în lume. Dar dacă este/ va fi totuși război, înseamnă că democrația și diplomația lumii, cei care le gestionează sunt de tot rahatul (nu cel turcesc). Deja mi-e scârbă de acești monștri rătăciți în secolul meu. Pe măsură ce-i cunosc pe cei     care-și arată mușchii nucleari, îi admir din ce în ce mai mult pe boschetari.

                                                                    

Educație financiară direct de la BNR

  • peste 2200 de elevi din județele Bacău și Vaslui au participat la activitățile de educație financiară derulate în anul 2021 de Agenția Bacău a Băncii Naționale a României (BNR) în proiectul „Să vorbim despre bani și bănci

BNR s-a implicat și în anul 2021 în proiecte de educație financiară considerând că în contextul pandemiei de COVID-19 este mai important ca niciodată să continue interacțiunea cu tinerii și copiii, astfel încât aceștia să poată dobândi și/sau dezvolta cunoștințe și abilități pentru abordarea domeniului financiar-bancar, inclusiv cu privire la rolul și principalele atribuții ale BNR.

 

Agenția Bacău a BNR a organizat în anul 2021 activități preponderent online de educație financiară, sub egida proiectului „Să vorbim despre bani și bănci”, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene Bacău și Vaslui, proiect educațional derulat în baza unui protocol de colaborare încheiat între cinci instituții din România, printre care BNR și Ministerul Educației și Cercetării.

Astfel, în anul 2021 au beneficiat de 101 activități de educație financiară 2.227 de elevi din 16 unități de învățământ din județele Bacău și Vaslui, județe arondate Agenției BNR Bacău, 1.282 elevi fiind din județul Bacău, din care 792 elevi din mediul urban (de la 5 școli primare și gimnaziale) și 490 de elevi din mediul rural (de la 2 școli gimnaziale).

Temele abordate s-au referit la:

  • Banca Națională a României – Bancă Centrală: istoric, principalele atribuții și activități, rolul acesteia în raport cu statul, cu instituții financiar-bancare, cu cetățeanul;
  • Originea, istoria și funcțiile banilor, elemente de siguranță;
  • Definirea și analiza diferențelor dintre nevoi și dorințe;
  • Definirea și alcătuirea unui buget și a părților care îl compun – venituri și cheltuieli;
  • Noțiuni despre economisire, beneficiile economisirii, moduri și tipuri de economisire;
  • Noțiuni introductive despre contul de plăți – definiție, funcționalități, produse atașate.

Participanții la aceste activități educaționale s-au declarat încântați de materialele și filmele care       le-au fost prezentate, precum și de caracterul interactiv al activităților. Redăm câteva din impresiile elevilor și cadrelor didactice:

  1. Mi-a plăcut foarte mult întâlnirea cu doamna de la bancă. Am învățat lucruri noi despre banii din lume. Colegul nostru a adus o colecție impresionantă de care doamna nu ne-a lăsat să ne atingem. Am văzut mulți bani, unii foarte frumoși.
  2. Mi-au plăcut filmele pe care le vedem în timpul întâlnirilor și explicațiile doamnei de după vizionare. Nu știam nimic despre elementele de siguranță ale bancnotelor și că pot să fie atât de multe.
  3. Am intrat pe platformă imediat ce a fost închis zoom-ul, am completat chestionarul din aplicația băncii și am obținut o bancnotă cu poza mea. Super tare!
  4. Activitățile cu doamna de la bancă sunt foarte interesante și diferite de cele pe care le facem la școală.
  5. A fost foarte interesant să aflu că o lampă cu ultraviolete îmi poate spune atâtea lucruri despre o bancnotă!
  6. Această activitate a fost foarte interesantă si interactivă, oferindu-mi informații și arătându-mi că banul este mai mult decât o bucată de metal, are un istoric, o poveste ce m- a atras.
  7. Ora la care am participat a fost una deosebită, de care nu ai mereu parte. Ar trebui să profităm mai mult de asemenea activități.
  8. A fost o experiență plăcută și educativă din care am putut învăța lucruri noi și interesante care ar putea să ne ajute în viitor dar și în prezent. Abia aștept să repetăm această experiență!
  9. A fost o întâlnire plăcută și interesantă în același timp deoarece am învățat lucruri noi despre bani. Cum sunt fabricați, valoarea lor în timp, când au fost creați și de ce.
  10. Întâlnirea a fost foarte interesantă. Am reținut că putem fi păcăliți foarte ușor prin bancnote false. Aș propune să vorbim și despre cum ar trebui să cheltuim banii.
  11. Mi-a plăcut foarte mult activitatea, deoarece sunt pasionat de domeniul financiar, iar această activitate mi-a deschis câteva portițe pentru viitor luând la cunoștință anumite aspecte. Întâlnirea a avut impact asupra noastră ceea ce mă bucură și mă face să vreau să mai colaborăm pe viitor.
  12. În atelierul condus într-o manieră didactică impecabilă de un reprezentant al BNR, elevii au aflat mai multe informații despre venituri, cheltuieli și instrumente de plată (…) Cu acest prilej, elevii au înțeles importanța contactului permanent cu lumea înconjurătoare, prin informarea din surse veridice, oficiale ca premisă a unor decizii financiare eficiente. Mulțumim BNR și MEC pentru infuzia de material de specialitate actual oferită prin intermediul programului și (…) pentru profesionalismul probat în cadrul întâlnirilor noastre.
  13. Elevii au apreciat în mod deosebit turul virtual al BNR, manifestându-și dorința de a-l vizita atunci când condițiile vor permite. Apreciem modalitatea interdisciplinară de abordare a conținuturilor, infuzia de istorie din filmul de prezentare și caracterul interactiv al activității propuse (…). De asemenea, remarcăm construcția logică și pedagogică  a celor cinci ateliere care facilitează însușirea de către elevi a unor noțiuni atât de necesare într-o societate în continuă schimbare.
  14. Am vrut să menționez un aspect important pentru activitatea desfășurată: pe lângă informațiile avizate prezentate într-o manieră atractivă, elevii au avut ocazia să cunoască un profesionist. Este important pentru ei, având în vedere faptul că sunt elevi în clasa a VIII-a și au nevoie de modele.

 

BNR a derulat și în anul 2021 proiectul educațional internațional al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) Săptămâna mondială a banilor, în perioada 22-26 martie, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial. Pe parcursul a 5 zile consecutive, mesajul Agenției BNR Bacău a ajuns la peste 550 de elevi din 9 unități de învățământ și 25 de clase din ciclurile primar și gimnazial, din județele Bacău și Vaslui, din care 471 de elevi din 7 unități școlare din județul Bacău. Astfel, au beneficiat de prezentările dedicate județului Bacău 231 de elevi din învățământul primar (183 de elevi din mediul urban și 48 de elevi din mediul rural) și 240 de elevi din învățământul gimnazial (202 elevi din mediul urban și 38 elevi din mediul rural).

Participanții la Săptămâna mondială a banilor 2021- „Ai grijă de tine, ai grijă de banii tăi!” s-au declarat încântați de dezbaterile online avute cu reprezentantul BNR Agenția Bacău pe baza materialelor și filmelor care le-au fost prezentate, o parte dintre elevi dând curs invitației la imaginație lansată de organizatori și au transmis reprezentantului BNR Agenția Bacău lucrări artistice inspirate de subiectele discutate (cum ar fi desene, poze cu pușculițe confecționate din materiale reciclabile).

Proiectul „Săptămâna Mondială a Banilor – 2021”a făcut parte din campania globală de conștientizare a importanței banilor, la care participă peste 170 de țări de pe toate continentele. Acesta are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.

 

Activitățile de educație financiară continuă și în anul 2022, în funcție de evoluția pandemiei și de măsurile pe care le vor lua autoritățile.

Ce ne așteaptă

Doi ani de inteligentă combinare a măsurilor de forță cu propaganda guvernamentală au demonstrat liderilor politici faptul că, pentru a controla națiunile, nu e nevoie de campanii electorale elaborate, nu e nevoie de promisiuni sau bani mulți băgați în buzunarele influencerilor, specialiștilor. Nici măcar nu mai e nevoie ca politicienii să respecte un oarecare cod de comportament, câtă vreme există forțele de opresiune la îndemână și posibilitatea de a cenzura media – de la ziare până la rețele sociale – controlul se poate realiza foarte ușor.

Dacă ieșim din povestea cu zâne servită timp de vreo sută de ani despre democrație, o să vedem că, în realitate, posibilitățile unui popor de a-și determina soarta nu au fost mai mari decât în vremea autoritarismului monarhic. E drept, iluziile vândute au fost pe măsură, în realitate, schimbările politice nu sunt determinate de la baza spre vârf ci invers. Cu rare excepții, produse mai ales de schimbarea de regim prin metode          violente, popoarele au făcut ceea ce au vrut liderii politici. Dar, dacă în dictaturi, acest lucru era ușor de făcut, în țările așa-zis democrate, era nevoie de operațiuni elaborate de inginerie socială pentru a păstra aparențele.

Așa-zisa pandemie le-a demonstrat liderilor politici și economici că popoarele pot fi ușor reeducate cu bani relativ puțini dar bine investiți. Pe de o parte se plătesc instituțiile de forță care să dea cu bâta când e necesar, pe de altă parte se plătesc câteva instituții media și câțiva agenți de influență care să bage spaima în popor.

Ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în Canada, confirmă din plin această idee. Apelarea la legislația antiteroristă pentru a împrăștia manifestanții putea fi o idee care să vină de la un regim dictatorial, nu de la unul presupus democratic. Confiscarea proprietăților fără decizie a instanței, decăderea din drepturi pe baza de act administrativ, nu ar trebui să se regăsească într-o țară presupus civilizată. Dar liderii politici atât din Canada cât și din Australia, Noua Zeelandă sau Franța nu au astfel de scrupule câtă vreme propaganda și cenzura funcționează la turație maximă.

Răzvan Bibire

Proiect cultural-educativ: Prietenii Galeriilor„Alfa”

    Începând din acest an, Muzeul de Artă, prin Galeriile ALFA, a inițiat un nou proiect cultural-educativ, care își propune, în premieră, promovarea Galeriilor de Artă, ca instituție generatoare de cultură, a artei plastice și a medierii actului artistic dintre creatori și beneficiari – publicul larg -, nu doar ca consumatori ci și participanți direcți la acest actul creativ.

    Pe lângă expozițiile temporare pe care Galeriile „Alfa” le găzduiește și la care protagoniști sunt artiști consacrați de înaltă ținută artistică locală, națională și internațională, este nevoie, afimă inițiatorii proiectului, de un nou suflu în domeniul artei care se desfășoară în acest important spațiu cultural. Prin conceptul „Prieteni ai Galeriilor ALFA”, coordonatorul proiectului, conservator Petronela Mihalcea, își propune să transmită participanților, cunoștințele sale celor tineri, împreună cu poveștile și tradițiile care completează cadrul, dându-i tentă pastorală.

    În același timp, pe toată perioada de desfășurare a proiectului, 1 marie 2022 – 1 martie 2023, activitățile vor fi axate pe încurajarea noilor generații de a fi creative și de a-și folosi constructiv imaginația, promovarea unor parteneriate cu instituțiile școlare băcăuane, diversificarea legăturilor dintre publicul tânăr și instituția de cultură, cât și colaborarea cu celelalte secții ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

    Componenta practică a proiectului va antrena, în prima etapă, elevi ai clasei a VI-a de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” (profesor îndrumător Mihaela Craiu), în arta picturii pe sticlă, confecționarea mărțișoarelor și a altor obiecte care includ și presupun elemente de o mare profunzime și talent artistic. Materialele folosite vor fi puse la dipoziție de organizatori.

    Icoana cea mai bine lucrată va fi premiată și va rămâne în Galeriile „Alfa”. Elevilor li se vor acorda diplome de participare/merit. De asemeni, se vor amenaja câteva vitrine în care vor fi expuse icoanele spre a fi admirate de publicul băcăuan.
    Prima activitate va avea loc pe 1 Martie, de Ziua Mărțișorului, invitat special fiind Iulian Bucur, șeful Secției Etnografie, a Complexului Muzeal, urmate de altele cu ocazia sărbătorilor din calendarul creștin-ortodox.

     

     

    Carte frumoasă, cinste cui te… citește! Copiii și adolescenții decoperă frumusețea lecturii

      La Grădinița cu Program Prelungit ”Letea”, cei mai mici învățăcei au descoperit frumusețea poveștilor așternute în paginile tipărite. Chiar dacă la vârsta lor imaginile sunt încă principala atracție, cu ajutorul educatoarelor, ei au pășit în lumea minunată a cărților de Ziua Națională a Lecturii.

      Într-o lume în care calculatorul sau telefonul au devenit mijloace prea des folosite pentru informare și destindere, întoarcerea la frumusețea hrănitoare a răsfoirii paginilor înseamnă revenirea la o normalitate necesară.

      La Școala Gimnazială ”Ion Luca”, copiii au prezentat cu entuziasm cărțile preferate, și-au făcut recomandări de lectură unii altora, au împărtășit impresii și emoții despre personajele cu care se identifică sau care le sunt modele. Bucuria cu care elevii școlii au participat la această activitate a demonstrat, o dată în plus, că și cititul este un hobby, o activitate de relaxare și de cunoaștere, deopotrivă. Nici liceenii

      Liceului Tehnologic „D. Mangeron” n-au rămas indiferenți provocării și au citit  fragmente din cărți preferate, din cărți recomandate sau din cărți care, pur și simplu, le-au atras privirile prin format/copertă/conținut.

      Succesul a fost confirmat de faptul că elevii și-au exprimat dorința de a împrumuta cărțile acasă, pentru a le citi până la sfârșit, dar și prin starea de bine indusă de ideea că, prin lectură, își pot satisface cele trei nevoi psihologice de bază: nevoia de control (prin faptul că au ales cartea din care au citit), nevoia de competență (prin faptul că au citit în ritmul dorit) și nevoia de conectare (prin schimbul de impresii cu colegii și cadrele didactice). Așadar, se pare că Povestea Lecturii va urma…

      ”La grădiniță, împreună, zi de zi, descifrăm tainele cărților, cultivăm curiozitatea, dragostea pentru lectură, respectful pentru fiecare pagină răsfoită. Cu cât copilul se apropie mai devreme de lectură, cu atât mai importante și mai durabile vor fi efectele ei în limbaj, comportament, comunicare sau socializare.”

      Marlena Bîndac, educatoare Grădinița cu Program Prelungit ”Letea”

       

      Unde sunt tichetele de masa ale vaccinaților ?

        Cei care s-au vaccinat cu serurile pentru Covid-19 au dreptul să primească un set de tichete de masă în valoare de 100 de lei. La un moment dat, distribuirea acestor tichete se făcea în urma unui anunț pe care beneficiarul îl primea printr-un mesaj sms pe telefonul mobil.

        Aceste măsuri au fost luate tocmai pentru a nu se aglomera birourile de unde se eliberau aceste tichete. Numai că, distribuția tichetelor întâmpină greutăți și foarte mulți băcăuani ne-au solicitat ajutorul și informații în acest caz. Drept urmare, la rândul nostru, am obținut ultimele informații de la Direcția de Sănătate Publică Bacău, dr. Mihaela Arim, directorul instituției, comunicându-ne următoarele:

        „Conform dispozițiilor OMS 1863/2021, tichetele de masă se emit, pe suport de hârtie, fără datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând a fi completate la momentul distribuirii.
        Noile dispoziții ale OUG 130/2021, stabilesc că toate biletele de valoare, inclusiv tichetele de masă aferente vaccinării anti COVID, vor fi emise exclusiv pe suport electronic, respectiv carduri pe care apar datele personale ale beneficiarilor.

        La data la care firmele autorizate, pentru eliberarea tichetelor, vor începe emiterea acestora pe suport electronic, DSP va realiza achiziția, în vederea distribuirii lor către beneficiari.
        Menționăm că la nivelul județului Bacău au fost distribuite tichete aferente vaccinării COVID, către centrele de vaccinare, până la data de 25.10.2021.

        În conformitate cu prevederile legale în vigoare, privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă în valoare de 100 de lei, fiecărei persoane care se vaccinează cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2, i se vor aloca aceste tichete în termen de 6 luni de la data vaccinării complete.”

         

         

        Lupte/ Turneul internațional „Dan Kolov- Nicola Petrov”: În avanpremiera Europenelor U23

        De astăzi și până duminică, localitatea bulgară Veliko Trnovo va fi gazda turneului internațional de lupte „Dan Kolov- Nicola Petrov”. Deși rezervată inclusiv seniorilor, competiția constituie o avanpremieră a Campionatelor Europene Under 23, care vor avea loc tot în Bulgaria, dar la Plovdiv, în perioada 7-13 martie.

        La turneul de la Veliko Trnovo, România este reprezentată și de doi sportivi ai SCM Bacău, Denis Mihai, care va concura la 55 kg și Vasile Cojoc, la 82 kg. În ciuda faptului că sunt juniori, cei doi luptători antrenați de Ion Butucaru și-au demonstrat valoarea și la nivel de seniori.

        Cea mai recentă și importantă dovadă în acest sens o reprezintă aurul cucerit de Denis Mihai în acest an la Grand Prix Open Croatia, de la Zagreb. De altfel, Denis Mihai a fost singurul român încununat cu aur la Zagreb.

        În Croația, țara noastră a mai cucerit o singură medalie: un bronz adjudecat de un alt luptător lansat în Bacău de profesorul Butucaru, Nicu Ojog.

         

         

        Ramona Verman și Ștefania Zediu, pe podiumul Balcaniadei U20

        Sunt diferite. Ca de la zi la noapte. Ramona Verman e luminoasă precum cerul însorit al primăverii. Ștefania Zediu, în schimb, poartă în plete și în ochi misterul catifelat al nopților de vară. Diferite, dar la fel; la fel de frumoase. Și la fel de talentate. Tocmai s-au întors de la Belgrad unde puteau urca lejer pe podium la „Miss Campionatele Balcanice U20”.

        Dar fiindcă au preferat încă de la vârsta primului ghiozdan sala de sport catwalk-ului, Ramona și Ștefania sunt două din laureatele ce au permis României să cucerească, sâmbăta trecută, în capitala Serbiei, titlul de campioană balcanică U20 la atletism. În așteptarea majoratului pe care-l va aniversa la începutul lui martie, Ramona a cucerit aurul balcanic la săritura în lungime cu un rezultat ce a măsurat 6.24 cm și și care i-a asigurat prezența la Mondialele U20 programate în august, la Cali, în Columbia La 16 ani (va face 17 în vară, pe 12 iulie), Ștefi a obținut bronzul balcanic cu ștafeta tricoloră de 4×400 m și a stabilit un nou record personal la 400m, individual: 57.86. Bravo, fetelor! Fetele zâmbesc. Și povestesc.

        În ciuda oboselii (au făcut pe drum vreo 36 de ore, dus-întors cu autocarul și trenul), povestea curge lin. O ascultăm, împreună cu antrenorii lor, Aura Balaban și Cristi Nemțeanu și alături de directorul SCM Bacău, Ion Șarban. Ramona spune că se aștepta la un bronz. „La un bronz și la îmbunătițirea recordului personal. Mă simțeam bine și știam ce pot. Totuși…”. Intervine Aura Balaban, martor ocular la Belgrad, în calitate de antrenoare de lot național: „Ramona a condus până la a cincea încercare cu 6.22. Ei bine, la a cincea încercare, bulgăroaica Mitkova a sărit și ea 6.22. Și cum la egalitate se ia ca element de departajare a doua cea mai bună săritură, aurul urma să revină Mitkovei, care avea un rezultat secundar superior”. Și? „Și mi-am spus că nu pot lăsa lucrurile așa. Prin urmare, la ultima săritură, am reușit un 6.24”, zâmbește, larg, noua campioana balcanică.

        Spune că a sărit 6.24 cu lejeritatea cu care ne-ar comunica un zece luat la ora de franceză a doamnei diriginte Paula Petrea. Insistăm: „Nu ai simțit niciun fel de presiune?”. Ramona își scutură ușor, dar ferm șuvițele de culoarea mierii, iar antrenoarea Balaban explică: „Așa e ea: foarte determinată. Nu cedează deloc în momentele grele”. Campioana revine: „Singura mea grijă a fost să mă ridic cât mai repede din groapa de nisip și să citesc rezultatul de te tabelă. Simțeam că e de aur”. Dar Ștefania Zediu a simțit că poate lua bronzul cu ștafeta? „Sincer, da. Și, la fel de sincer, nu prea am avut emoții cu ștafeta. Cu totul altfel a fost la individual. Acolo emoțiile au fost mari, dar a ieșit bine: record personal”, mărturisește Ștefi. Antrenorul Ștefaniei, Cristi Nemțeanu era convins că eleva sa va reuși un PB indoor la Belgrad. Anticipase asta încă de miercurea trecută:

        „Am mare încredere în ea. Doar am spus-o de atâtea ori: fata aceasta este născută pentru atletism”. Ajunși în acest punct, poate că n-ar strica să ne reamintim cum au început atletismul cele două medaliate balcanice. Și aici sunt diferențe. Ca de la noapte la zi. La șapte ani, Ramona Verman a fost remarcată de regretata antrenoare Maria Hagimă, care i-a lăsat o carte de vizită „M-am rugat vreo oră de mama până să sune la numărul de telefon de pe acea carte de vizită”. La Ștefania a fost invers. Mama sa a fost cea care s-a rugat de antrenorul Ctristi Nemțeanu să-i primească fata la atletism. „Mi-am dat acceptul și așa a început povestea. Dar eu cred că, mai devreme sau mai târziu, Ștefi tot ar fi ajuns la Sala de Atletism”. Apropo de Sala de Atletism; în lipsa unui stadion, aici este laboratorul tuturor acestor rezultate impresionante din atletismul băcăuan.

        Într-adevăr, noroc cu această sală construită în vremea în care secretar de partid în Bacău era Alexandrina Găinușă. Dar nu poate sub nicio formă suplini condițiile de pregătire asigurate de un stadion cu pistă de atletism”, spune Nemțeanu, care este completat de colega Balaban: „Sunt atâtea elemente care fac diferența între sală și stadion, începând cu factorii meteorologici”. Cei doi conchid: „Nu ne rămânem decât să sperăm și să așteptăm că, într-o bună zi…”.

        Până atunci însă, așteptăm alte zile bune pentru Ramona Verman și Ștefania Zediu. Ramona și-a propus un 6.50 undeva, în vară. „E posibil. Dar dacă nu va fi 6.50, pot pune mâna în foc pentru un 6.40”, opinează Aura Balaban. În ceea ce o privește pe Ștefania, aceasta este convinsă că, tot până în vară, va coborî sub 57 de secunde la 400 metri. „Garantat că va ajunge pe la 56”, dă OK-ul Cristi Nemțeanu. Așadar, centimetri în plus și secunde în minus. Diferențe și asemănări.

        Karate/ „Moldavian Challenge Cup”: CS Phoenix, debut cu dreptul

        CS Phoenix Bacău a început cu dreptul seria competițiilor din acest an. Prezentă la cea de-a doua ediție a întrecerii de kumite „Moldavian Challenge Cup”, care a reunit, sâmbăta trecută, pe spațiile de luptă ale sălii de sport din cadrul Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești 385 de participanți de la 26 de cluburi din România și Republica Moldova, gruparea pregătită de Luminița Dan și-a asigurat un procentaj de medalii de sută la sută.

        Practic, toți cei 37 de componenți ai Phoenixului au urcat pe podium, pregătind astfel cum se cuvine sezonul ce va cuprinde și competiții internaționale în Danemarca și Spania.

        Aur:Teodora Damian, Andrei Boariu, Andrei Vieru.

        Argint: Alexandru Darie, Sara David, Dorian Chelaru, Filip Ioniță, George Lupu, Ștefan Jitaru, Sofia Popa, Florentina Calfa, Luca Albu, Teodora Iliescu, Denisa Diaconu.

        Bronz: Ștefan Iftode, Maria Got, Diana Samson, Vlad Alexiu, Andrei Cornea, Ingrit Bertalan, Andrei Bertalan, Andreas Zaidel, Mario Aldea, Bianca Aldea, David Petrea, Adrian Birca, Ștefania Ghiorghieș, David Colceru, Ana Maria Cucu, Eliza Damian, Ștefania Brașoveanu, Ștefan Ionescu, Denisa Bălan, Andreea Prodan, Cristina Prodan, Eduard Păduraru, Cătălina Panoschi.

        Primarul Bacăului: Un nou pas important pentru modernizarea transportului public

          Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul Bacăului a anuțat, în această seară, că, în urma unui dialog profesionist și constructiv cu echipa Transport Public SA, s-a decis să se închidă amiabil litigiul dintre societate și municipalitate.

          „Astfel poate începe reforma serviciului public de transport în comun.

          Prin renunțarea Societății la procesul cu Municipalitatea, vom putea contracta mai repede fondurile europene pentru o noua flotă auto!

          Salut astăzi decizia matură a Transport Public SA, în sprijinul băcăuanilor”, a declarat primarul Bacăului.

          „Pentru mine asta demonstrează pe de o parte încrederea în bunele intenții ale aparatului administrativ, iar pe de altă parte încrederea în procedura concurențială transparentă care va urma în conformitate cu Regulamentul European!

          Se confirmă încă o dată faptul că atunci când părțile înțeleg că e nevoie de o schimbare starea conflictuală dispare, iar lucrurile evoluează în direcția bună mult mai rapid!

          Conform hotărârii de consiliu local, Transport Public va asigura continuitatea serviciului de transport în comun, iar noi vom putea începe modernizarea sistemului mai repede decât dacă am fi așteptat ani de zile o decizie a instanței.

          Și nu ne limităm doar la transportul public în municipiul reședința ci la întreaga zona metropolitană”, a mai spus primarul Viziteu.

          Consiliul Județean cheamă Primăria Bacău în instanță pentru a o obliga să pună conducta de apă în siguranță

          Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea

          Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a anunțat că a promovat o procedură prealabilă de a merge în instanță împotriva UAT Municipiul Bacău, proprietarul conductei de aducțiune Valea Uzului – Grigoreni, pentru „obligația de a face” cu privire la punerea în siguranță a conductei plus planificarea multianuală de realizare a investițiilor pentru reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție apă a oraşului.

          „Aceste pierderi se cifrează la 60% şi este responsabilitatea nemijocită a proprietarului, respectiv UAT Municipiul Bacău, să investească în reabilitarea conductelor de distribuție. În caz contrar, putem crea oricâte surse alternative de apă – ea se pierde în pământ, prin țevile „ciuruite” ale municipiului”, a declarat președintele CJ Bacău.

          Acțiunea va viza, în principal reabilitarea conductei de aducțiune pe tronsonul Valea Uzului – Grigoreni în vederea punerii în siguranță a acesteia si finanțarea și realizarea investițiilor necesare pentru reducerea pierderilor de apă la rețeaua de distribuție din municipiul Bacău.

          „Am susținut și aprobat în ședință o HCJ privind acordul de principiu pentru finanțarea intervențiilor necesare, inițiativă rămasă fără rezultat din partea Municipiului Bacău. Unde bună-credință nu există, lucru dovedit cu vârf şi îndesat de primarul mun. Bacău, instanța va arăta, în final, cine este responsabil și cine trebuie să ia măsurile care se impun, pentru ca avariile să nu se mai repete și să fie reduse pierderile de apă la nivelul municipiului”, a mai declarat Valentin Ivancea.

          „Din păcate, în loc să fie parte a soluției şi să partajeze responsabilitățile pentru a rezolva, odată pentru totdeauna, problema alimentării cu apă a oraşului pe care îl conduce, primarul Viziteu a ales să împartă vinovății deşi, ca proprietar al aducțiunii, îi revine responsabilitatea de a pune în siguranță conducta, astfel încât – pe viitor – populația mun. Bacău să nu mai aibă de suferit din cauza lipsei apei la robinete”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Bacău.

          Trei tineri reținuți sub acuzația că ar fi forțat o minoră să se prostitueze

          Marți, 15 februarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Bacău, la persoane bănuite de trafic de minori, act sexual cu un minor, viol, tâlhărie și folosirea prostituției infantile.

          Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, 3 tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, ar fi racolat o minoră, cu care ar fi întreținut relații sexuale prin constrângere, la o locație din municipiul Bacău.

          Ulterior, ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale cu alte persoane din municipiul Bacău, contra unor sume de bani, pe care și le-ar fi însușit în totalitate.

          Totodată, ar fi deposedat minora de bijuteriile din aur aflate asupra ei, în scopul de a obține alte sume de bani.

          În urma perchezițiilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă.

          3 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, pentru audieri.

          Ca urmare a probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei dintre bănuiți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, act sexual cu un minor, viol, tâlhărie și folosirea prostituției infantile.

          Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

          În activități au fost angrenați și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

          Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

          Atelier CREATIV-RECREATIV pentru copii la Arena Mall

            Desenăm, decupăm, lipim, pictăm, experimentăm, învățăm lucruri noi și interesante, ne jucăm și ne distrăm. Facem echipe de 10 copii pentru fiecare sâmbătă, intervalul orar 11:00 – 13:00, @Arena Mall (parter, lângă fântâna arteziană).

            Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani. Aceștia petrec 2 ore de activități interesante, într-un mediu plăcut și sigur.

            Participarea este GRATUITĂ, iar locurile sunt limitate.

            Înscrierile se fac prin SMS cu confirmare la numărul de telefon 0742.141.284 – Prof. Lidia Sabău (@Școala Mihai Drăgan BACĂU) care va coordona întreaga activitate și va fi alături de copii la fiecare pas al activității.

            De asemenea, pe parcursul activității, Arena Mall oferă copiilor o gustare surprinzătoare, întocmai pentru stimularea creativității fiecărui copil.

            Hai să ne jucăm pictând! Arena Mall îţi asigură tot ce este necesar pentru o după-amiază perfectă! O pisicuţă drăgălaşă sau o vulpiţă somnoroasă? Oare ce va ieşi de sub pensula magică?

            Vă așteptăm cu mare drag la experimente, activități și distracție! Ţi-am stârnit curiozitatea?

            Mai multe informații pe website | www.arenamall.ro | și în aplicația Arena Mall | wifi.arenamall.ro |

             

             

            Sediul Ambulanței Onești, reabilitat după nici un an

            Lucrările de reabilitare și modernizare a Stației de Ambulanță Onești au fost finalizate, după mai puțin de un an de la semnarea ordinului de începere a acestora.

             

            Investiția, finanțată în procentaj de 95% de Consiliul Județean Bacău și 5% de Consiliul Local Onești, se ridică la aproximativ 358.980 euro (din care 341.031 de euro de la bugetul județului) și a presupus realizarea unor lucrări de refacere instalaţiilor termice şi electrice, a instalaţiei sanitare şi a hidranţilor, inclusiv a termoizolaţiei de la acoperiş, precum și montarea de tâmplărie performantă, a unei centrale termice, a uşilor de garaj cu deschidere automată și, totodată, a unui sistem de alarmare. În plus, s-a refăcut și pardoseala, tencuiala şi zonelor vopsite ale clădirii.

            „Noi mai avem o colaborare în domeniul infrastructurii medicale cu primăria din Onești, respectiv pentru eficientizarea clădirii spitalului. Cred că este un model de urmat de toate localitățile din județ, în așa fel încât să vedem finalizate obiectivele din județ, beneficiind, astfel, de un act medical de calitate”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

            Urmează noi colaborări dintre Onești și CJ Bacău

            Până acum, Ambulanța Onești funcționa în mai multe corpuri de clădire, construite între anii 1968 și 1982, care ajunseseră într-o stare avansată de uzură. „Mă bucură faptul că avem interese comune, și nu doar care privesc domeniul medical. Mă refer la proiectele pe care le vom realiza împreună în beneficiul oneștenilor. Or, acest fapt va duce în mod cert la o bună dezvoltare a Oneștiului. Pentru mine, spitalul este un obiectiv de suflet. Mi-am îndreptat, de la început, atenția către acest obiectiv, când am demarat două proiecte, cu sprijinul europarlamentarului Dragoș Benea, la vremea aceea președintele CJ Bacău, un om de mare cuvânt. După părerea mea, cel mai important om politic ce și-a ținut cuvântul față de comunitatea noastră. (…) Cu această ocazie, mai anunț un viitor parteneriat important pentru Onești, mai ales în contextul în care, prin zonă, va trece și autostrada A13, respectiv pasajul de la calea ferată, la ieșirea spre Bacău”, a arătat și Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești.

            Substația de la Onești asigură aproximativ 25-30 % din urgențele județului, aici ajungând numeroase ambulanțe cu pacienți ajunse din toate localitățile, mai ales în perioada în care spitalul oneștean a fost unitate de suport Covid.

            „Avem un număr suficient de echipaje, însă pentru o situație normală, nu pentru cea de pandemie. Dar, încercăm să ne dezvoltăm pe partea de «Resurse umane», dacă, de la nivel central, o să primim aprobarea de suplimentare a posturilor, astfel încât să trecem numărul de echipaje pe această substație”, a precizat dr. Aura Crețu, manager general la SAJ Bacău.

             

            O mulțime de carnete de muncă așteaptă să fie ridicate de către posesori

            După peste 10 ani de când carnetul (cartea) de muncă a fost înlocuit cu evidența digitală a stagiului de cotizare la pensia din sistemul public, încă extrem de multe persoane nu au intrat în posesia documentului amintit, care le aparține.

            Și aceasta deoarece nu s-au prezentat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău care îl are în custodie. În momentul de față, la sediul ITM Bacău, str.Ioniță Sandu Sturza, nr.63, se află nu mai puțin de 15.451 cărți de muncă. Și pare că acestea vor rămâne încă mult timp de acum încolo în custodia ITM-ului, pentru că titularii nu se grăbesc să le ridice.

            Dovadă stă faptul că pe parcursul anului 2021 numai 277 persoane s-au prezentat la ITM și și-au luat carnetul de muncă. Reamintim că în urmă cu mai bine de 10 ani s-a decis renunțarea la carnetele de muncă și înlocuirea lor cu registrul general de evidență a salariaților, în format electronic, precum și cu adeverințele de stagiu de cotizare la pensie. Tot atunci s-a stabilit ca toate cărțile de muncă să fie înmânate posesorilor. Această acțiune ar fi trebuit să se încheie la 1 ianuarie 2011.

            Numai că, după cum se vede, nu este finalizată nici în prezent, pentru că foarte mulți titulari au uitat de acest document, care nu este deloc de neglijat. E adevărat că toate carnetele de muncă au fost scanate de către Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău, astfel că aceasta deține baza de date privind activitatea fiecărei persoane care a fost sau este angajată.

            Dar, potrivit legislației în vigoare, fiecare persoană, în momentul în care depune cererea și dosarul de pensionare, trebuie să prezinte la CJP Bacău și carnetul de muncă în original și copie.