23 aprilie 2024
SportLupte greco-romane: Băcăuanii „rad” tot

Lupte greco-romane: Băcăuanii „rad” tot

Luptele băcăuane continuă să-și pună la podea adversarii. Ultimele succese- ambele pe plan internațional- nu reprezintă decât o nouă confirmare a plusului de valoare manifestat, de ani buni, de școala de lupte „made in Bacau”.

La finalul săptămânii trecute, luptătorii de la Sport Club Municipal și Clubul Sportiv Municipal Bacău au reprezentat cu succes România pe două fronturi: la turneul internațional Under 20 „Dumitru Pârvulescu și Vasile Iorga” de la București și la Gimnaziada desfășurată în localitatea franceză Deauville. Turneul de la București a reunit peste 300 de sportivi de la 16 țări participante, iar România a ocupat locul 3 pe echipe. Bronzul de la general a fost obținut de tricolori și datorită reușitelor semnate de băcăuanii Denis Mihai, Vasile Cojoc (ambii legitimați la SCM) și Igor Botez (CSM).



Confirmând medalia de bronz luată la Europenele Under 23 desfășurate în această primăvară, în Bulgaria, Denis Mihai și-a adjudecat aurul la  categoria 55 kg a turneului bucureștean și a demonstrat, dacă mai era nevoie, că rămâne unul dintre principalii candidați la o medalie continentală la Campionatul European Under 20 ce va avea loc luna viitoare în Italia, la Roma.

Un alt luptător antrenat de maestrul Ion Butucaru, Vasile Cojoc a urcat pe treapta a doua a podiumului la 82 kg în cadrul turneului internațional Under 20 „Dumitru Pârvulescu și Vasile Iorga”, în timp ce Igor Botez a cucerit bronzul la 72 kg. Super-reușite și la Gimnaziada organizată de Federația Internațională a Sportului Școlar și găzduită de localitatea normandă Deauville în perioada 14-22 mai.

La Gimnaziada la care au participat 3200 de sportivi de la diferite discipline, România a cucerit patru medalii (un aur și trei de bronz) la lupte greco-romane. Dintre acestea, jumătate au fost adjudecate de luptătorii băcăuani Florin Ionuț Manolache (CSM) și Nicolas Ignătescu (SCM). Astfel, Manolache a ocupat locul 1 la 92 kg, iar Ignătescu s-a laureat cu bronz la 80 kg.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri