sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1314

Poliția în acțiune

    Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat de polițiști

    La data de 02 martie a.c, polițiști din cadrul Secție 2 Poliție Moinești au identificat, un bărbat de 48 de ani, din comuna Zemeș, pe numele căruia Judecătoria Moinești a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
    Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

    Arestat după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

    La data de 01 martie a.c, polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăcini au fost sesizați despre faptul că, o femeie de 53 de ani, din comuna Orbeni a fost amenințată de fratele acesteia în vârstă de 51 de ani.
    În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că Judecătoria Bacău a emis un ordin de protecţie, prin care bărbatul are obligația de a păstra o distanţă de minim 50 de metri faţă de aceasta.

    Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie, instanţa de judecată dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

    Depistat de polițiști pentru că a circulat cu permis suspendat

    La data de 02 martie a.c, în jurul orei 21:30, pe DN 12B, Tg.Ocna – Slănic Moldova, o patrulă de siguranță publică a oprit în trafic, un autoturism condus de un tânăr, de 19 de ani, din comuna Buciumi.
    În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că, tânărul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumul public.
    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având acest drept suspendat.

    Accident în cartierul CFR

      FOTO: Ionut Lucian Rotaru 

      Un autoturism cu numere de Neamț și o autoutilitară a unui curier s-au ciocnit, astăzi, pe o stradă din cartierul CFR din Bacău. Autoutilitara de curierat a trecut printr-un gard si a ajuns într-o curte. Poliția Rutieră a deschis o anchetă.

      FOTO: Ionut Lucian Rotaru 

      65 de unități de învățământ din județul Bacău au fost identificate ca eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS, în prima rundă de finanțare

      Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR) a lansat prima rundă a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR, în cadrul Componentei C.15 – Educație, Reforma 3 Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii, Investiția 4 – Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar.
      Apelul se adresează unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii, identificate ca eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS. În prima rundă de finanțare a schemei de granturi PNRAS sunt prioritizate 1.726 de unități de învățământ, care pot depune cerere de finanțare în cadrul acestui apel.
      Lista școlilor eligibile în cadrul rundei 1 a fost aprobată prin OME nr. 3.319/01.03.2022. Din județul Bacău, în această listă sunt incluse 65 de unități de învățământ, din cele 110 declarate eligibile și care au depus, încă din una ianuarie 2022, declarația de intenție pentru participarea la acest program național.
      Cele 65 de unități de învățământ eligibile în cadrul rundei 1, din județul Bacău, sunt următoarele:
      1. Liceul Tehnologic „Petru Rareş” Bacău
      2. Şcoala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău
      3. Şcoala Gimnazială Băcioiu (comuna Corbasca)
      4. Şcoala Gimnazială Nr 1 Bîrsăneşti
      5. Şcoala Gimnazială „Vasile Borcea” Bereşti-Bistriţa
      6. Şcoala Gimnazială Bereşti-Tazlău
      7. Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Berzunţi
      8. Şcoala Gimnazială Nr .1 Blăgeşti
      9. Şcoala Gimnazială Bogdăneşti
      10. Şcoala Gimnazială „Ioana Radu Rosetti” Brusturoasa
      11. Şcoala Gimnazială Buciumi
      12. Şcoala Gimnazială „Mihail Andrei” Buhuşi
      13. Şcoala Gimnazială „Învăţător Neculai Pâslaru” Caşin
      14. Şcoala Gimnazială „Răducanu Rosetti” Căiuţi
      15. Şcoala Gimnazială Călugăreni (comuna Dămienești)
      16. Şcoala Gimnazială Chetriş (comuna Tamași)
      17. Şcoala Gimnazială Cleja
      18. Şcoala Gimnazială „Smaranda Apostoleanu” Coloneşti
      19. Şcoala Gimnazială „Costachi S. Ciocan” Comăneşti
      20. Şcoala Gimnazială Cornii de Sus (comuna Tătărăști)
      21. Şcoala Gimnazială Coţofăneşti
      22. Școala Gimnazială Nr. 3 Dărmănești
      23. Şcoala Gimnazială Nr. 2 Dărmăneşti
      24. Şcoala Gimnazială Dealu Morii
      25. Şcoala Gimnazială Filipeşti
      26. Şcoala Gimnazială Găiceana
      27. Şcoala Gimnazială „Dani Gergely” Ghimeş
      28. Şcoala Gimnazială „Ion Strat” Gioseni
      29. Şcoala Gimnazială Glăvăneşti
      30. Școala Gimnazială „Grigore Tabacaru” Hemeiuș
      31. Şcoala Gimnazială Horgeşti
      32. Şcoala Gimnazială „Vasile Pârvan” Huruieşti
      33. Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bantaş” Iteşti
      34. Şcoala Gimnazială „Constantin Moscu” Izvoru Berheciului
      35. Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi
      36. Şcoala Gimnazială Nr.1 Livezi
      37. Şcoala Gimnazială Luizi-Călugăra
      38. Şcoala Gimnazială „Alexandru Piru” Mărgineni
      39. Şcoala Gimnazială „George Enescu” Moineşti
      40. Şcoala Gimnazială „Alexandru Sever” Moineşti
      41. Şcoala Gimnazială „Gheorghe Nechita” Motoşeni
      42. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Negoieşti (comuna Ștefan cel Mare)
      43. Şcoala Gimnazială „Costache Negri” Negri
      44. Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Nicolae Bălcescu
      45. Şcoala Gimnazială Oituz
      46. Şcoala Gimnazială Onceşti
      47. Liceul cu Program Sportiv „Nadia Comăneci” Oneşti
      48. Şcoala Gimnazială Parava
      49. Liceul Tehnologic „Georgeta J.Cancicov” Parincea
      50. Şcoala Gimnazială Plopana
      51. Şcoala Gimnazială Plopu (oraș Dărmănești)
      52. Şcoala Gimnazială „Ion Borcea” Racova
      53. Şcoala Gimnazială Răcătău (comuna Horgești)
      54. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Roşiori
      55. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Sănduleni
      56. Şcoala Gimnazială „Ioniţă Sandu Sturdza” Săuceşti
      57. Şcoala Gimnazială Secuieni
      58. Școala Gimnazială Nr. 1 Slobozia (comuna Stănișești)
      59. Şcoala Gimnazială „George Apostu” Stănişeşti
      60. Şcoala Gimnazială Strugari
      61. Şcoala Gimnazială Ungureni
      62. Şcoala Gimnazială Urecheşti
      63. Şcoala Gimnazială „Ion Rotaru” Valea lui Ion (comuna Blăgești)
      64. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Valea Seacă
      65. Şcoala Gimnazială Vultureni.
      Toate aceste unități de învățământ sunt invitate să depună „Ghidul solicitantului” și toate documentele necesare, în vederea obținerii finanțării, pe platforma informatică care este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației. Sistemul informatic de depunere a aplicațiilor este deschis din data de 2 martie 2022 şi se va închide în data de 13 martie 2022, ora 16.00. În această perioadă, potențialii beneficiari ai apelului pot adresa și întrebări legate de depunerea cererilor de finanțare la adresa de e-mail consultare.pocu@edu.gov.ro.
      Schema de granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR, planificată în două runde, pe parcursul anilor 2022 și 2023, vizează susținerea unui număr minim de 2.500 de școli cu risc crescut și mediu de abandon școlar, prin utilizarea metodologiei și a instrumentului informatic ale Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), prin alocarea de resurse financiare școlilor pentru sprijinirea elevilor, în vederea reducerii absenteismului, îmbunătățirii rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial, obținerii unei rate mai mari de participare la examenele naționale și a unui procent mai mare de elevi care finalizează învățământul obligatoriu.
      Fiecare grant, în valoare de maximum 200.000 euro/școală, va fi implementat pe o perioadă de 3 ani de la obținerea finanțării și este stabilit în funcție de numărul de elevi înscriși, dar și de gradul de marginalizare a localității.
      Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiat de Ministerul Educației, cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern 1309/2021 și are o valoare de 543 milioane de euro, fonduri nerambursabile.
      Complementar cu granturile directe (în sumă totală de 500 milioane euro), PNRAS prevede 43 milioane euro pentru formarea a 45.000 de angajați din învățământul preuniversitar la nivel național. Pregătirea implică metode și tehnici de reducere a abandonului școlar, identificarea nevoilor și abilităților elevilor, abordări didactice centrate pe elev, competențe interculturale și evaluare formativă.
      Cele 7 module de formare disponibile sunt: utilizarea modulului MATE, programe remediale, comunități de practică, învățarea fără limite, observare la clasă, coaching pentru diriginți și leadership pentru directori.

      A refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea mostrelor de sânge

        La data de 01 martie a.c, în jurul orei 09:47, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, a fost sesizat despre faptul că, pe Bulevardul Ioniță Sandu Sturza din localitate se deplasează un conducător auto care se află sub influența băuturilor alcoolice.

        La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 36 ani, din mun. Bacău care a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fapt pentru care a fost condusă la spital pentru a i se recolta mostre biologice de sânge, însă a refuzat și acest lucru.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

        Consiliul Județean a încheiat un acord de colaborare cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, filiala Bacău

        „Am inițiat și aprobat astăzi, în cadrul şedinței Consiliului Județean- convocată de îndată- un acord de colaborare între județul nostru și Societatea Națională de Cruce Roșie din România, filiala Bacău. Pentru a le prezenta aleșilor județeni situația actuală, i-am invitat să participe la ședință pe dl. Lucian Bogdănel- Prefectul Județului Bacău și pe dl. director Dan-Marcel Babliuc”,a declarat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.

        „Acordul între CJ și Crucea Roșie reprezintă un pas important și un exemplu de replicat la nivelul UAT-urilor din județ. Avem obligativitatea, ca în astfel de situații, să oferim sprijin! Devenim astfel parte a unui sistem articulat de intervenție, Crucea Roșie având pe deplin capacitatea de a interveni în situații de criză”, a mai declarat președintele Consiliului Județean.

        La nivel național, inclusiv prin intermediul UNCJR, s-a încercat găsirea unei soluții pentru participarea consiliilor județene la acțiunile desfășurate pentru sprijinirea cetățenilor străini care caută refugiu în România.

        „Singura posibilitate legală prin care putem interveni, în mod direct, prin Crucea Roșie, este încheierea acestui parteneriat pentru alocarea unor sume de bani, care să aibă o destinație strictă.

        Astfel, Consiliul Județean se implică activ în sprijinirea activităților specifice umanitare, prin asigurarea finanțării pentru acordarea îngrijirilor medicale, a tratamentelor, hranei și adăpostului, atât de necesare pentru refugiații ucrainieni care trec granița prin punctele de frontieră nordice al țării noastre.

        Toate inițiativele au fost centralizate la nivelul Instituției Prefectului- care coordonează activitatea de ajutorare a refugiaților ucrainieni, la nivelul județului Bacău. Trebuie să acționăm eficient, integrat, sub umbrela guvernamentală astfel încât, ajutorul oferit să ajungă la cei care suferă”, a mai spus Valentin Ivancea.

        Galaxy S22 Ultra vs. iPhone 13 Pro Max: care flagship este cel mai bun?

        Galaxy S22 Ultra și Apple iPhone 13 Pro Max sunt două dintre cele mai capabile smartphone-uri disponibile în 2022. Samsung și Apple au o relație competitivă unul cu celălalt de mult timp. Din zilele iPhone-ului și Galaxy S originale până în 2022, cele două companii s-au ciocnit mereu.

        Nu numai că Samsung și Apple concurează între ele la nivel de business, dar și fanilor celor două branduri compară mult performanțele flagship-urilor. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă sub forma unei confruntări între telefoanele Samsung și Apple, precum Samsung Galaxy S22 Ultra și iPhone 13 Pro Max. Primul este cel mai mare și mai puternic smartphone disponibil al Samsung, în timp ce al doilea este fidel gamei actuale a Apple.

        Display

        Samsung a echipat Galaxy S22 Ultra cu ecran AMOLED de 6,8 inchi, rezoluție 3088 x 1440 și rată de reîmprospătare de până la 120 Hz. iPhone 13 Pro Max este foarte asemănător, având un ecran OLED de 6,7 inchi, rezoluție de 2778 x 1284 și, de asemenea, ajungând până la 120 Hz. În timp ce ambele ecrane sunt impresionante la vedere, S22 Ultra are două avantaje notabile: își poate reduce rata de reîmprospătare la 1 Hz atunci când nu este utilizat, în timp ce iPhone 13 Pro Max poate coborî doar la 10 Hz. În plus, Samsung Galaxy S22 Ultra are o luminozitate de vârf uluitoare de 1750 nits comparativ cu 1200 nits pe iPhone 13 Pro Max.

        Performanță

        Samsung preia conducerea în departamentul de display, dar Apple reacționează rapid cu performanța sa. Ambele smartphone-uri dispun de procesoare de top, în special, un Snapdragon 8 Gen 1 pentru Samsung Galaxy S22 Ultra și A15 Bionic de la Apple pentru iPhone 13. Ambele cipuri sunt extraordinar de rapide, dar A15 Bionic conduce. Are o frecvență GPU mai mare, o viteză mai mare a CPU și este mai optimizat pentru sistemul de operare iPhone. Acestea fiind spuse, Samsung are un avantaj clar în departamentul RAM. Samsung Galaxy S22 Ultra oferă o gamă de 8 sau 12 GB de RAM, dublând cele 6 GB de RAM oferite pe iPhone 13 Pro Max. Capacitățile de stocare sunt însă identice, cu ambele telefoane în variante de 128 GB, 256 GB, 512 GB și 1 TB.

        Camera foto

        Și, bineînțeles, există și comparațiile camerelor. Să începem cu Samsung Galaxy S22 Ultra. Telefonul Samsung are o cameră principală de 108 MP, o cameră cu unghi ultra larg de 12 MP și două camere telefoto de 10 MP, oferind zoom optic 3x și 10x. Pe hârtie, iPhone 13 Pro Max nu este chiar atât de impresionant. Are o cameră principală de 12 MP, o cameră cu unghi ultra larg de 12 MP și o cameră tele de 12 MP cu zoom optic 3x. În ciuda variației uriașe a numărului de megapixeli, ambele oferă unele dintre cele mai bune sisteme de cameră dintr-un smartphone astăzi.

        Baterie și conectivitate

        Este o situație similară cu capacitatea bateriei. Bateria de 5.000 mAh din Samsung Galaxy S22 Ultra bate bateria de 4.352 mAh din iPhone 13 Pro Max, dar iPhone-ul are una dintre cele mai lungi durate de viață disponibile într-un telefon chiar acum. Există și multe alte specificații de comparat. Samsung Galaxy S22 Ultra are un standard Wi-Fi 6E mai nou, în timp ce iPhone 13 Pro Max are doar Wi-Fi 6. S22 Ultra oferă, de asemenea, viteze de încărcare mai mari, oferind încărcare cu fir de până la 45 W, comparativ cu aproximativ 20 W pentru iPhone.

        Așa cum este cazul oricărui Galaxy vs. iPhone, există succese și rateuri în toate aspectele. Există anumite lucruri pe care S22 Ultra le face mai bine, la fel ca și iPhone 13 Pro Max. Mai mult decât orice, aceasta este o comparație care se rezumă probabil la o bătălie software. Dacă vă place Android și sunteți confortabil cu modul în care funcționează, Galaxy S22 Ultra va fi o potrivire mult mai naturală. Același lucru este valabil și pentru iPhone 13 Pro Max dacă preferați să trăiți în ecosistemul Apple.

        Tablete și echipamente IT pentru toți elevii și școlile comăneștene

        Toți elevii din orașul Comănești vor beneficia de câte o tabletă, în urma unei finanțări europene de circa 6,62 milioane de lei obținute de primărie.

        De asemenea, școlile comăneștene vor fi dotate cu 174 laptop-uri, 69 sisteme All-in-One, 41 camere web, 87 camere web pentru conferință, 99 de proiectoare, 15 ecrane de proiecție cu trepied, 88 ecrane de proiecție pentru perete, 110 table interactive, 28 routere wireless, 4 switch-uri. Contractul de furnizare a tuturor echipamentelor a fost semnat de primarul Viorel Miron, iar acestea urmează să fie livrate în următoarele zile.

        ”Educația este prioritară și nici un efort nu este prea mare pentru elevi, profesori, pentru școală în general, mai ales în această perioadă când cursurile se desfășoară și în sistem on-line. Fondurile alocate educației nu reprezintă o cheltuială, ci o investiție pe termen lung, cu rezultate care se văd în timp.

        Sunt bucuros pentru că am obținut această finanțare nerambursabilă, iar elevii și părinții acestora nu vor simți o presiune financiară suplimentară pentru tabletele pe care le oferim celor 2.698 de elevi comăneșteni. Le mulțumesc deschis, sincer,tuturor celor implicați în acest proiect”, a precizat primarul Viorel Miron, la semnarea contractului de furnizare a echipamentelor.

        Valoarea totală a proiectului ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Comănești, județul Bacău, cu echipamente TIC necesare pentru derularea activităților didactice în mediul on-line”, este de 6.622.316,04 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 5.471.007,69 lei.

        Alte două autocare cu refugiați au ajuns în Bacău

          Alte două autocare au ajuns astăzi în Bacău. În marea lor majoritate, sunt mame cu copii și tineri, epuizați după zecile de ore petrecute pe drum.

          Băcăuanii le sunt alături, oferindu-le cazare, masă și ceea ce au nevoie în aceste momente extrem de dificile.

          Atât la Primăria municipiului Bacău, cât și în celelalte centre, continuă donațiile de apă, alimente, medicamente, consumabile și haine.

          „Refugiații vor pleca mai departe spre țările Uniunii Europene, dar sunt convins că vor purta cu ei imaginea unui Bacău în care au găsit liniște, ospitalitate și o vorbă bună”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

          Ceremonie de comemorare a militarilor căzuți la datorie

            La Baza 95 Aeriană a avut loc astăzi, 3 martie 2022, o ceremonie militară și religioasă de comemorare pentru cei opt militari căzuți ieri, 2 martie 2022, la datorie.

            Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.

            Căpitanul Niță Iosif-Costinel, pilotul avionului MiG-21 LanceR avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

            Locotenent Pătrașcu Gheorghe-Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.

            Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993, în vârstă de 52 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.

            Caporal cls. a III-a Lateș Eduard-Cătălin, operator căutare-salvare, 29 de ani, angajat din 2012, căsătorit, doi copii.
            Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 43 de ani, angajat din 2002, căsătorit, un copil.
            Maistru militar cls. I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.

            Maistru militar cls. a II-a Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005, tatăl a doi copii.

            Dumnezeu să-i odihnească în pace!

            Ajutoarele din Onești pentru refugiații ucraineni ajung la destinație

              Donațiile făcute la Protopopiatul Onești pentru a ajuta refugiații din Ucraina care au ajuns în țara noastră pornesc, miercuri, 2 martie, spre ei. Acestea au fost încărcate în cinci mașini, iar produsele din două mașini vor ajunge și la Cernăuți.

              „Slavă lui Dumnezeu pentru toate! – spune părintele protopop dr. Ioan Bârgăoanu. Sunt darurile și sufletul bun dăruite de credincioșii din Protopopiatul Onești refugiaților din Ucraina! Sortăm, încărcăm, așezăm produsele primite în cele cinci mașini! Cu ajutorul lui Dumnezeu, miercuri, la ora 7,00, vom pleca spre ei! Am cumpărat, cu sfatul medicilor din zonă, și medicamente uzuale pentru copii. Tuturor VĂ MULȚUMIM DIN SUFLET! SUNTEȚI MINUNAȚI! Dumnezeu să vă binecuvânteze Jertfa, dragostea și darurile oferite oamenilor aflați în mari necazuri!”

              Donații mai pot fi făcute, în continuare, la Protopopiatul Onești și la Asociația Patmos (Asociația Patmos Onești, CIF: 40031863, Cont: RO95RNCB0030161762300001, BCR Filiala Onești).

               

              Ghid pentru evaluarea riscului de spălare a banilor în imobiliare

              Investițiile în imobiliare sunt, de ceva timp, ținta autorităților care supraveghează fenomenul de spălare a banilor. Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) dezvăluie într-un Ghid recent publicat indiciile care ajută la ridicarea semnalelor de alarmă și la declanșarea obligațiilor de raportare.

              Achiziția de proprietăți imobiliare rămâne plasamentul preferat de cei care au mai mulți bani decât pot cheltui, mulți dintre aceștia provenind din activități ilegale. Astfel, așa-zișii investitori în domeniul imobiliarelor au făcut (și încă mai fac) tot soiul de tranzacții apelând la diferite tehnici, cum ar fi schemele de finanțare în numerar sau opace, sistemele de finanțare supraevaluate sau prețurile subevaluate, societățile și trusturile netransparente ori terțele părți – persoane juridice care acționează ca proprietari. De altfel, se știe că, de multă vreme, pe fondul unei legislații neclare, cei care au făcut bani negri au încercat să-i spele prin achiziţia de terenuri şi case, bazându-se pe faptul că „imobiliarele” nu sunt atât de atent supravegheate sub aspectul spălării banilor ca domeniul financiar, de exemplu. În aceste condiții, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) a publicat recent un ghid cu indiciile și tipologiile utilizate pentru a evalua riscul de spălare a banilor în domeniul tranzacțiilor imobiliare. „Activele imobiliare sunt la fel de atractive pentru infractori ca și pentru orice investitor (prețurile fiind în general stabile și susceptibile de a se aprecia în timp) și, de asemenea, pot fi generatoare de venituri. Realitatea imobiliară oferă o aparență de legalitate și normalitate”, se arată în Ghid.

              De la complicatele scheme de ipotecă …

              Astfel, în cele peste 100 de pagini ale Ghidului, sunt etalate, printre altele, cele opt tipologii identificate în imobiliare, prezentându-se și mecanismele folosite sau indicatorii specifici. Una din tipologii, poate cea mai des întâlnită, ar consta în ascunderea beneficiarului real al unui activ imobiliar prin utilizarea unei societăți fantomă sau a unui trust, utilizarea unui interpus sau prin utilizarea unei adrese neclare. Toate aceste tehnici sunt folosite pentru a ascunde beneficiarul real sau adevăratul proprietar al unei proprietăți. O alta este canalizarea fondurilor ilicite prin credite ipotecare, atât prin dobândirea multor credite ipotecare, prin ipotecarea repetată a unei proprietăți sau prin dobândirea unui credit ipotecar de dimensiuni exagerate, cât și prin împrumutarea banilor pentru sine însuși, achiziționarea unei proprietăți foarte valoroase cu un credit ipotecar mare, preluarea creditelor ipotecare existente sau efectuarea plăților aferente creditului ipotecar în numerar.

              … la sub ori supraevaluări și vânzări succesive la valori mari

              Totodată, s-au mai întâlnit dese cazuri în care fondurilor ilicite erau convertite rapid a într-un activ imobiliar, fie subevaluând și plătind diferența la negru, cumpărând direct activul imobiliar cu fonduri ilicite sau mixte ori prin neplata unui împrumut către sine sau către un asociat. Vânzarea/revânzarea/renovarea de case pentru a transforma fonduri ilicite în fonduri curate este o altă manieră de lucru la care apelează cei care urmăresc spălarea banilor iliciți. Astfel, aceștia cumpără o proprietate și o vând imediat sau cât mai rapid posibil sau achiziționează un imobil în pre-construcție și îl revând înainte de a-l finaliza ori renovează o proprietate cu bani lichizi/fonduri ilicite. În Ghid, mai sunt expuse și situațiile în care capitalul este ascuns în alte jurisdicții (cumpărarea unei proprietăți într-o țară cu un puternic potențial imobiliar), ori se fac achizițiii de proprietăți în scop infracțional (cumpărarea unei proprietăți într-o zonă de interes), se spală bani prin tranzacții imobiliare anulate (plătind un avans, renunțând și primind o rambursare curată) sau banii legali sunt amestecați cu cei iliciți (cumpărarea de proprietăți de închiriat și completarea veniturilor cu banii din chirii).

               

              Fără aviz de angajare pentru refugiații ucrainieni

                Refugiații ucrainieni care doresc să se încadreze pe un loc de muncă pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare. Această facilitate va fi valabilă pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, potrivit Legii 200/2020.

                Pe parcursul celor 9 luni, cetățenii ucrainieni pot solicita acordarea statutului de refugiat, în virtutea căruia vor beneficia gratuit și de toate serviciile și măsurile prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

                După ce vor dobândi o formă de protecție internațională ei se vor putea înregistra în evidența agenției pentru ocuparea forței de muncă din zona unde se află, pentru a primi servicii de mediere prin care vor fi puși în legătură cu angajatori care au posturi vacante. Totodată, agenția îi va informa și consilia cu privire la piața muncii și evoluția ocupațiilor, formarea profesională, evaluarea și recunoașterea competențelor profesionale obținute în sistem nonformal și informal etc.

                Programele de formare profesională le vor asigura, conform legii, inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea sau specializarea celor aflați în căutarea unui loc de muncă.

                Amintim că, pentru anul 2022, Guvernul României a aprobat ca pe piața forței de muncă a țării noastre să fie admiși 100.000 lucrători străini, cu 25.000 mai mulți decât a fost stabilit pentru 2021.

                Aceasta pentru a acoperi deficitul de forță de muncă înregistrat în domenii precum construcțiile de clădiri și de drumuri, transporturi rutiere, restaurante, hoteluri, panificație etc. Acest deficit se resimte și în județul Bacău. De ani buni rămân neocupate între 1.800 și 2.000 de posturi, aceasta fiind oferta în mod constant de pe piața muncii din județ.

                Despre criza din Ucraina

                * Un lucru e tot mai sigur: nimeni nu vrea încetarea războiului din Ucraina. Fiecare are interesele lui, iar pacea nu este printre ele. Ca și la debutul WW1, toți speră să iasă pe plus în urma escaladării conflictului. Așa că nu vă bucurați că se trimit arme în țara vecină, intrebați-vă de ce nici o țară NATO sau UE nu face apel la încetarea focului și negocieri

                * Istoricul belgian Anne Morelli a rezumat cartea clasică a lui Arthur Ponsonby Falsehood în War-Time astfel:

                -Nu vrem război.

                -Numai inamicul este de vină pentru război.

                -Dușmanul este în mod inerent rău, ca diavolul.

                -Apărăm o cauză nobilă, nu propriul nostru interes.

                -Inamicul comite atrocități intenționat; necazurile noastre sunt involuntare.

                -Inamicul folosește arme ilegale.

                -Suferim mici pierderi, cele ale inamicului sunt enorme.

                -Artiștii și intelectualii ne susțin cauza.

                -Cauza noastră este sfântă, are un caracter sacru.

                -Cine se îndoiește de propaganda noastră, este un trădător.

                * Ne-a anunțat că va crește procentul cheltuielilor pentru înarmare de la 2 la 2,5 la sută din PIB. Păi, numai BigPharma să câștige? Ia să mai mănânce și industria de armament niște portocale de la fraieri… Apropo, de armele alea comandate și deja plătite se mai știe ceva?

                * Acum, cât se poate de serios. Primul lucru care ar trebui cerut de „lumea civilizată” este o încetare a focului urmată de negocieri. Și o să mai spun de o mie de ori același lucru: încetarea focului, negocieri, asistență umanitară. Este singura cale pentru a se opri escaladarea către ceva mult mai serios. Doar că toată lumea, mai ales în ceea ce se numește „partea civilizată” a omenirii se ocupă cu ațâțatul focului. Până la nivelul cetățeanului. Toți sunt ocupați să „vâneze” rușii. Se dau afară oameni pentru că sunt ruși, se închid afaceri pentru că sunt rusești. Vede cineva o analogie? Pentru că, dacă vom continua cu aceeași atitudine, degeaba ne mai apucăm să condamnat antisemitismul câtă vreme în Occident un dirijor este dat afară doar pentru că e rus. Vina pentru conflict nu este a cetățeanului, nu este a poporului. Dacă e ceva de tranșat, atunci ocupați-vă de politicienii care au determinat izbucnirea conflictului!  Dar fiți siguri că operați cu aceeași măsură și în cazul Ucraina și în cazul Iugoslavia! Revenind, încetarea focului, negocieri, intervenție umanitară!

                 

                Primăvara începe cu… noi!

                  Tradiția continuă la Palatul Copiilor Bacău! Odată cu primăvara, vine perioada din an când le sărbătorim pe cele mai dragi ființe nouă – mamele. Cum altfel ne-am putea arăta recunoștința mai bine, dacă nu printr-un spectacol în care reunim talentul, pasiunea și iubirea?

                  Copii cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, de la Cercul de Muzică Ușoară al palatului Copiilor Bacău, coordonați fiind de către domnul profesor Claudiu Filip, în colaborare cu cei de la Cercul de Artă Textilă – doamna profesor Emma Grecia, de la Cercul de Teatru – doamna profesor Geanina Gugleș, și de la Cercul de Jurnalism – doamna profesor Laura Huiban, organizează în zilele de vineri și de sâmbătă, 4-5 martie 2022, începând cu ora 15:30, respectiv 11:30, un eveniment tematic, adresat mamelor și nu numai, ce va avea lor în Sala de Teatru a Palatului Copiilor Bacău.

                  Accesul va fi, așa cum ne cer vremurile, în conformitate cu normele de protecție sanitară prevăzute în Hotărârea nr. 34/6.01.2022.

                  Intitulat „Primăvara începe cu… noi!”, evenimentul se află deja la a zecea ediție, devenind astfel o tradiție pentru elevii și profesorii Palatului, dar și pentru băcăuani. Cu dor de a urca pe scene mai mari și mai vizibile, cu un public mai numeros, elevii își reiau prin acest eveniment activitatea de spectacole de dinainte de pandemie, afirmându-se așa cum știu ei mai bine – prin muzică, întrucât fiecare venire în fața unui public le dă ocazia de a crește și, odată cu ei, facem toți acest lucru, prin simplul fapt că suntem împreună și ne bucurăm.
                  ”Sunt zece ediții de când fac acest proiect, aș putea spune că îmi lipsesc scenele mai mari, unde copiii erau mult mai deschiși și aveau posibilitatea să fie mai vizibili, dar, totuși, orice scenă pentru ei e un pas în plus. Toate evenimentele de acest gen și toate evenimentele în care copiii au posibilitatea de a urca pe scenă le dezvoltă spiritul artistic, stima de sine, îi implică și îi aduce cât mai aproape de o carieră muzicală, dacă vor să o urmeze”, a declarat profesorul Claudiu Filip, organizator și coordonator al evenimentului.

                  Elevii de la Palatul Copiilor Bacău așteaptă cu nerăbdare să arate, prin gândul lor frumos, cât le-au lipsit evenimentele cu participare directă și să transmită, pe scenă și nu doar, că, într-adevăr, primăvara începe cu noi toți!

                  Sofia Maria Măgirescu, clasa a IX-a, elevă la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                  Atletism/ CN aruncări lungi: Bianca Ghelber (SCM Bacău), din nou campioană națională

                  Proba feminină de aruncare a ciocanului din cadrul Campionatului Național este marcă înregistrată. Marcă înregistrată Bianca Ghelber. Cea mai bună atletă a României în 2021 a început cu dreptul și 2022. Bianca a devenit din nou campioană națională la aruncarea ciocanului, adjudecându-și aurul la Campionatele Naționale de aruncări lungi desfășurate luni și marți pe stadionul „Nicolae Mărășescu” din Craiova. În ciuda temperaturilor scăzute și a faptului că venea după o perioadă mai delicată din punct de vedere medical, atleta SCM Bacău (și nu CSM București cum greșit a apărut pe mai multe site-uri), s-a impus în proba feminină cu o aruncare de 65.44.

                  Nu este un rezultat wow, dar nici nu putea fi în această perioadă a anului. Suntem la început și, în plus, la Craiova, în timpul concursului, temperatura nu a depășit două grade. Prin urmare, e OK așa”, a declarat antrenoarea Biancăi, Mihaela Melinte. „Important este să fiu sănătoasă, astfel încât să urc metru cu metru în planul rezultatelor”, a punctat Bianca Ghelber.

                  Autoarea splendidei performațe de anul trecut, de la Olimpiada de la Tokyo, unde, cu un record personal de 74.18 m, s-a clasat a șasea, atleta în vârstă de 31 de ani se pregătește de prima competiție internațională a anului: Cupa Europei de aruncări lungi ce va avea loc la finalul săptămânii viitoare, la Leiria, în Portugalia. De altfel, după Naționalele de la Craiova, Bianca Ghelber și antrenoarea sa, Mihaela Melinte au luat drumul Snagovului, unde vor pregăti întrecerile de pe 12- 13 martie de la Leiria.

                  „Obiectivul este să nu coborâm sub 70 de metri. Tot ce va da Bia peste acest prag e un bonus”, a declarat Mihaela Melinte, care îl pregătește și pe Alex Novac (CSM București), și el reconfirmat campion național la Craiova, în proba de suliță, cu un rezultat de 78.13, ce i-a asigurat biletul de participare la competiția  din Portugalia. „La Alex mă aștept să dea peste 80 de metri la Cupa Europei”, a precizat antrenoarea băcăuană.

                  Karate/ Cupa Sentoki: CS Phoenix Bacău, test important

                  La finalul săptămânii trecute, Polivalenta din Iași a găzduit competiția de full-contact Cupa Sentoki. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, întrecerea a reunit pe suprafețele de luptă 376 de sportivi de la  22 de cluburi din România și Republica Moldova. CS Phoenix Bacău s-a prezentat cu 44 de sportivi, trecându-și în cont 26 de medalii. „Pentru clubul nostru a fost o bună oportunitate, mai ales că evenimentul a fost unul foarte reușit, fiind presărat cu cu meciuri strânse, deosebit de spectaculoase. Cupa Sentoki a constituit pentru noi un test important în vederea întrecerilor internaționale programate în luna mai, în Danemarca. Rezultatele sunt bune și dătătoare de speranțe”, a declarat antrenoarea Luminița Dan, care a concluzionat: „Îi felicit pe sportivii noștri indiferent dacă au urcat sau nu pe podium. Rămânem o echipă unită, închegată și frumoasă”.

                  Medaliații CS Phoenix Bacău la Cupa Sentoki

                  Aur: Sara David, Luca Albu, Ovidiu Hermeziu, Vlad Alexiu, Florentina Calfă.

                  Argint: Andrei Vieru, Ștefan Iftodi, Ioana Ciobanu, Filip Ioniță, Ingrit Bertalan, Sofia Popa, David Petrea, Ștefan Jitaru, Bianca Aldea, Eliza Damian, Cătălina Panoschi.

                  Bronz: Dorian Chelaru, Eduardo Munteanu, Teodora Damian, Andrei Boariu, Ștefania Brașoveanu, Carla Hermeziu, Eduard Ilieș, Patrick Tulbure, Miruna Moldoveanu, Maria Got.

                  Tenis: Andrei Simon, câștigătorul Cupei ROT

                  Turneu după turneu, trofeu după trofeu pentru tenismenul SCM Bacău, Andrei Simon. Ultima competiție a iernii din calendarul FRT, Cupa ROT, derulată la Tecuci, l-a găsit pe sportivul antrenat de Mihai Ciuntea din nou pe lista laureaților.

                  Andrei Simon și-a adjudecat categoria 10 ani masculin a Cupei ROT după trei victorii din tot atâtea partide. Primul meci, derulat în Grupa  A, contra lui Petru Roșu a fost și cel mai palpitant, fiind câștigat de băcăuan cu scorul de 4-1, 4-5(8), 10-4.

                  A urmat victoria cu 4-1, 4-2 împotriva lui Darrin Nicolai Munteanu, care i-a permis lui Andrei Simon să se califice în finală. În ultimul act al competiției de la Tecuci, tenismenul SCM Bacău s-a impus cu 4-0, 4-0 în fața gălățeanului de la CS Atlas, Alexandru Corfu.

                  Conturi de donatii pentru refugiati

                    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a aprobat, în şedința de astăzi, demararea campaniei de strângere de fonduri „Împreună ajutăm mai mult”, în vederea ajutorării persoanelor provenite din zona de conflict din Ucraina.
                    Potrivit HCJSU nr. 26 din 02.03.2022, strângerea de fonduri va fi asigurată de Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, care a deschis conturi în lei şi valută pentru donații financiare.
                    Cont LEI: RO28FNNB003602662753RO02
                    Cont EURO: RO82FNNB003602662753EU02
                    Deschise la banca: CREDIT EUROPE BANK, suc. Bacău
                    CODE SWIFT: FNNBROBU
                    Sumele astfel colectate vor fi alocate, prin hotărâre a CJSU, pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina.

                    Familii de muzicieni

                      În această seară la Sala Ateneu, un concert sub genericul Familii de muzicieni. Ne vom întâlni cu Sofia (vioară), Masami (violă) și Săndel Smărăndescu (contrabas).
                      Născută în 12 aprilie 2005, în orașul Nara, Japonia, Sofia Smărăndescu a început studiul viorii la vârsta de 4 ani cu mama sa, Masami Smărăndescu și l-a continuat cu prof. Olivia Papa la Colegiul Național de Muzică „George Enescu“.În prezent, este elevă în clasa a XI –a la clasa prof. Magdalena Ursu, de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“ din București. S-a perfecționat cu profesorii: Emilian Piedicuță, Ioana Croitoru, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Erzhan Kulibaev, Igor Petrushevsky, Krzysztof Wegrzyn, Petru Munteanu, Paul Roczek și a obținut importante premii. Susține recitaluri ca membră –vioara I a unor formații camerale și, de asemenea, a fost desemnată Concert-maestră a Orchestrei Junior, stagiunea 2020 si 2021.

                      Masami Smărăndescu a început studiul viorii la vârsta de 4 ani. A studiat cu importanți violoniști ca: Yuko Iwatani, Yuji Toghi, Kazuki Sawa, Hiroyuki Yamaguchi dar și cu renumitul profesor de la Juilliard School of Music din New York, Joseph Fuchs.
                      În 1997 a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Arte din Tokyo. După un an I se acordă Premiul Concursului Național de Muzică de Cameră pentru tineret pentru întreaga Japonie.

                      Între anii 2000-2007 a ocupat postul de șef partidă, vioara a II- a la „The Osaka Symphoniker ”din Japonia .
                      Căsătorită cu contrabasistul român Săndel Smărăndescu, s-a stabilit la București, din anul 2007, unde a colaborat ca și violonistă cu importante instituții muzicale: Orchestra Filarmonicii „G. Enescu” și Orchestra Națională Radio. A susținut recitaluri și concerte atât în Japonia, America dar și în România.

                      Săndel Smărăndescu absolvă în 1990 la clasa de contrabas a profesorului Ioan Cheptea, la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București. Un an mai târziu devine membru al Filarmonicii ,,G. Enescu” și al orchestrei de cameră ,,Virtuozii din Bucureşti”. În 1992 absolvă la Conservatorul Național din Paris Cursul de Înaltă perfecționare, la clasa prof. Jean Marc Rollez. Lucrează la Suwon, Coreea de Sud, colaborează cu Orchestra Internațională a Italiei și între 2000 – 2007 a fost șef de partidă al Orchestrei Symphoniker din Osaka, Japonia.

                      Obține premii și predă la UNMB. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate atât solo cât şi camerale colaborând cu cvartetul Voces, dar și cu renumitul pianist Christian Zacharias.
                      Orchestra dirijată de Sergiu Spiridon – violonist al Filarmonicii Mihail Jora, profesor de dirijat al Orchestrei Colegiului Național de Artă George Apostu, un muzician ce conduce cu succes și alte ansambluri simfonice din țară – va interpreta Divertismentul în Re Major de W.A. Mozart și va acompania soliștii în paginile Grand Duo-ului concertant de Giovanni Bottesini și ale Simfoniei concertante K 364 de Mozart.

                      Ozana Kalmuski Zarea

                      Mai multe beneficii sociale vor fi majorate

                        Începutul lunii martie le aduce bani mai mulți în buzunar persoanelor care beneficiază de anumite prestații sociale. Este vorba despre aproape toate beneficiile sociale, dar și despre indemnizația de șomaj, care vor crește, ca urmare a majorării indicatorului social de referință (ISR), în funcție de care cuantumul fiecăreia este determinat.

                        Pentru că de la 1 martie ISR-ul a fost majorat cu 5,1 la sută (rata inflației în 2021), respectiv de la 500 lei la 525,5 lei, cu același procent vor fi mărite indemnizația de șomaj, anumite măsuri (subvenții, prime etc.) active de ocupare a forței de muncă, ajutorul social, alocația de susținere familială, cea lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al celei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori, precum și ajutorul pentru refugiați.

                        Astfel, ca urmare a aplicării noii valori a ISR-ului, baza de calcul pentru indemnizația de șomaj va fi majorată de la 375 lei la 394 lei, prima de inserție a șomerilor pe piața muncii va crește de la 1.500 lei la 1.576 lei, iar subvenția pentru persoanele marginalizate, de la 2.000 lei la 2.102 lei. Tot ca urmare a creșterii ISR-ului, cel mai mic ajutor social va fi de 149 lei față de 142 lei, indemnizația minimă pentru creșterea copilului va urca de la 1.250 lei la 1.314 lei, indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap se va majora de la 350 la 369 lei (grav) și de la 265 la 279 lei (accentuat) etc.

                        Pentru cei care nu știu, mai precizăm că, după ce a rămas neschimbat mai bine de 10 ani, din 2022, potrivit Legii 225/2021, ISR-ul va fi majorat în fiecare an, în luna martie, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică.