joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1314

Legea „1 hectar” pentru sprijinirea micilor crescători de animale

Micii fermieri care cresc animale vor putea primi pământ de la stat în scopul înființării de parcuri zootehnice. Prin crearea acestor exploatații, se dorește dezvoltarea zootehniei românești, aflată în real impas, de câțiva ani, și reducerea importurilor.

Fermierii băcăuani ar putea primi de la stat, 1 hectar de teren pentru a-și dezvolta afacerea în creșterea animalelor. Pământul va fi dat în concesiune crescătorilor de animale, acesta provenind din resursele care mai există la Agenția Domeniilor Statului sau din terenurile primăriei de care aparțin, dacă acesta este disponibil. Inițiativa, aparținând unor deputaţi neafiliaţi ai PSD, PNL, USR şi UDMR, vine în contextul „în care în ultimii 10 ani, balanţa comercială a României s-a degradat constant ca efect al ofertei limitate pe care o poate realiza mediul economic intern, din cauza lipsei de capitalizare a operatorilor economici români şi al competitivităţii reduse a produselor româneşti”. „Sectorul zootehnic din România a fost puternic neglijat de autorităţile române şi efectivele de animale au scăzut, iar produsele alimentare de origine animală sunt acum, în mare parte, satisfăcute cu ajutorul produselor de import, în condiţiile în care sectorul zootehnic din România ar putea să aducă o contribuţie substanţială la exporturi şi la creşterea economică pe termen lung”, se arată în expunerea de motive.

Facilități fiscale

Beneficiari vor fi micii crescători de animale de la sate și din zonele periurbane care expoatează o suprafață foarte mică de teren sau dețin câteva animale în propria gospodărie. Aceștia vor fi sprijiniți pentru a înființa un parc agrozootehnic ce va fi administrat exculsiv de primării. Parcul zootehnic va avea rolul de a-i sprijini pe micii fermieri care nu se pot dezvolta în intravilan și nici nu au condiții pentru a-și dezvolta afacerea. Un astfel de parc (în care vor putea activa mai mulți rezidenți) cu o suprafaţă compactă de minimum 5 hectare, va trebui amplasat la cel puțin 1.500 metri distanţă faţă de ultima casă din sat. Un rezident nu poate concesiona mai mult de 1 hectar. Cel care va deveni partcipant la formarea acestui parc zootehnic va beneficia de undele facilități. Astfel, fermierul va fi scutit de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului, beneficiind și de scutirea de la plata taxelor pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului. În plus, nu ca mai fi obligat să achite taxele pe clădirile din parcul zootehnic, și nici cele percepute de primării pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizații de construire și/sau autorizații de desființare de construcții pentru terenurile și clădirile din infrastructura parcului. „Selecția rezidenților și încheierea contractului de concesiune se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se precizează în proiectul legislativ.

Terenuri ar fi, dar multe, cu probleme

La nivel de județ, în administrarea Agenției Domeniilor Statului, ar mai exista câteva zeci de hectare care, teoretic, ar putea fi date în concesiune micilor fermieri din zootehnie. Doar că aceste suprafețe sunt împrăștiate în tot județul. În plus, nici valoarea lor practică nu este prea ridicată, terenurile cele mai mari și mai bune pentru agricultură  fiind deja concesionate, în general marilor firme care activează în acest domeniu. Cert este că, potrivit datelor publice ale ADS, din totalul terenurilor, circa 22 de hectare sunt pășuni, 9 hectare reprezintă pământ arabil, alte 2 hectare sunt păduri, pe 1,1 hectare figurează existența unor livezi, pe 1,9 hectare trec drumuri, iar alte 1,6 hectare sunt considerate neproductive (pășuni impracticabile cunoscute ca pășuni stufăriș, de regulă amplasate pe niște povârnișuri formate la confluența dintre dealuri, unde, în trecut, fosta Întreprindere de Îmbunătățiri Funciare a încercat să creeze perdele antierozionale).

Probleme și la … primării

De partea cealaltă, și primăriile dispun de o rezervă considerabilă de terenuri care ar putea fi folosite inclusiv de crescătorii de animale. Este vorba de rezerva constituită în scopul rezolvării solicitărilor legale pe reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. „Avem rezerva de teren în extravilan a primăriei. Problema este că sunt cereri încă nesoluționate și nu știu exact cât teren ar rămâne. Dar, sunt sigură că va mai fi pământ și pentru crescătorii de animale. Doar că, la noi, populația este îmbătrânită și lumea nu prea mai crește vaci, iar tineretul e plecat peste tot, în lume. Iar, din câte am văzut, cei care vin, dacă mai vin!, nu sunt interesați de zootehnie”, spune Luminița Temea, primar în comuna Horgești. De altfel, primarii, în general, apreciază favorabil inițiativa legislativă. Doar că, peste tot, apar și probleme. „Noi am concesionat deja, către crescătorii de animale, cam ce avem izlazuri. Sunt în jur de 150 de hectare. Ideea e gândită bine, numai că, acum, aproape tot ce exista, ca și forță de muncă, e plecată afară, și au cam scăzut dramatic atât suprafața de teren lucrată, cât și efectivul de animale. În plus, o problemă care a apărut la noi, de exemplu, este faptul că au fost închise târgurile țărănești. Or, în acest caz, comercializarea, mai ales a animalelor, este destul de dificilă”, a arătat Iancu Valentin Mîrzac.

În așteptarea cadastrului general

Neoficial, se știe că există arhisuficient teren în rezervele comunelor, doar că aceste suprafețe nu au fost identificate cu exactitate. E așa-numita rezervă incertă. Prin urmare, doar un cadastru general ar putea face lumină în privința situației reale a terenurilor. Până atunci, aceste terenuri sunt folosite discreționar, fără a fi achitate taxe și impozite, întrucât ele nici măcar nu figurează în catastifele primăriilor, deci nu sunt deschise roluri agricole. În plus, se pare că utilizatorii acestor suprafețe au căzut la înțelegere cu edilii localităților, unii primind chiar adeverințe pentru a obține subvenții de la autoritățile din agricultură.

 

Loto Polonia Multi – ce să NU neglijezi, înainte de a juca!

Hobby-urile sunt activități foarte importante din viața omului, în mod special în prezent, când majoritatea job-urilor sunt tot mai solicitante. Ele sunt o modalitate prin care să iei pauză de la îndatoririle zilnice, să te relaxezi și să te refaci după stresul adus de serviciu și/sau de alte probleme.

Una dintre opțiunile multor români este industria iGaming, care dacă este tratată cu responsabilitate, poate să fie ideală persoanelor pasionate de adrenalină, care vor și o șansă de a câștiga. O categorie extrem de populară, care face parte și din cultura noastră, este loteria. În prezent, mediul online oferă posibilitatea de a încerca diverse versiuni de jocuri de noroc, iar în topul preferințelor se află Polonia Multi.

Așadar, acest articol este destinat ei, unei versiuni de loto care a ajuns să fie extrem de căutată la noi în țară. Pentru orice detaliu suplimentar, poți să consulți ghidul de prezentare detaliată a loteriei Polonia Multi, care are toate informațiile de care ai nevoie. Până vei face asta, în continuare ai caracteristicile sale și câteva sfaturi pe care să le iei în considerare, înainte de a plasa un bilet online la ea.

Detalii organizatorice despre loto Polonia Multi

Fiecare versiune de lotto vine cu un alt format, pe care este important să îl cunoști înainte de a începe să plasezi bilete. De ce? Pentru că în acest fel vei știi dacă ea se potrivește cu modul tău de a juca și cu preferințele pe care le ai când vine vorba de tehnicile pe care le vei folosi, dacă vrei să faci asta.

Loteria Polonia Multi presupune extragerea aleatorie a 20 de numere dintr-o mulțime totală de 80 de numere, plus un al 21-lea, considerat număr extra. Aceasta are zilnic două extrageri, care au loc la ora 15’00 și la ora 22’50, conform fusului orar din România. Cele două evenimente zilnice mai sunt cunoscute și sub denumirea de “Polonia Multi 1” și “Polonia Multi 2”, în ordinea în care au loc zilnic. 

Spre deosebire de multe alte loterii populare în România, pentru Polonia Multi, evenimentele sunt transmise în timp real la unele agenții. Ele sunt sub forma unor animații, pe care le poți viziona din contul de membru, direct pe platformele cazinoului unde ai plasat biletul. Ai grijă însă, pentru că nu toți operatorii au această opțiune disponibilă.

Avantajul principal când alegi să vezi evenimentele live, este că vei afla rezultatele instant. Dacă nu ai această posibilitate, le poți consulta tot pe site-ul sau aplicația agenției, însă după câteva minute, pentru că sistemul trebuie actualizat și s-ar putea să dureze.

Ce să faci înainte de a plasa un tichet la lotto?

Alege-ți cu grijă operatorul, pentru că el trebuie să îți pună la dispoziție un mediu sigur și stabil pe care să îți desfășori activitatea. Primul lucru pe care este important să îl verifici este dacă el are licență din partea ONJN. Ulterior, află ce include portofoliul său și dacă este destul de bogat în genul de jocuri de noroc pe care le preferi.

În plus, este esențial ca înainte să plasezi un bilet pentru Polonia Multi sau pentru orice altă loterie să verifici toate detaliile de pe biletul tău online. Unele dintre ele se vor schimba în funcție de ceea ce selectezi, așa cum se întâmplă în cazul mizei totale, adică finalul cost al tichetului.

Nu în ultimul rând, ai grijă ca totalul pe care îl investești în jocurile de noroc să fie într-un raport corect și echilibrat față de venitul tău sigur, lunar. În acest fel, ești responsabil cu investițiile pe care le faci și posibilele pierderi nu îți vor destabiliza bunăstarea.

Bani mai mulți pentru șomeri și angajatori

Creșterea cu 5,1 la sută, respectiv de la 500 lei la 525,5 lei, a Indicatorului Social de Referință (ISR), de la 1 martie, va avea ca efect pozitiv majorarea și a mai multor drepturi acordate șomerilor, dar și angajatorilor.

Aceasta deoarece mai multe beneficii de șomaj, dar și altele de natură socială se stabilesc în funcție de cuantumul ISR-ului. Astfel, indemnizația de șomaj va crește de la 375 lei la 394 lei, la care, evident, se va adăuga procentul prevăzut de lege (între 3 și 10 la sută) din veniturile salariale.

Apoi, prima de inserție pentru absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, va urca de la 1.500 lei la 1.576 lei. Acest sprijin financiar se acordă celor care, în termen de 60 zile de la absolvire, se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă din raza de domiciliu și se angajează apoi cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Totodată, prima de inserție acordată angajatorilor, pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială, cu care s-au încheiat contracte de solidaritate, crește de la maximum 2.000 lei la 2.102 lei, iar subvenția plătită agenților economici pentru stimularea angajării elevilor și studenților pe perioada vacanțelor se mărește de la 250 lei la 262 lei.

Majorările se aplică de la 1 martie și persoanelor ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date. Pentru cei care nu știu, mai precizăm că, după ce a rămas neschimbat mai bine de 10 ani, din 2022, potrivit Legii 225/2021, ISR-ul va fi majorat în fiecare an, în luna martie, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică.

Să mai notăm că în funcție de ISR se determină și ajutorul social, alocația de susținere familială, indemnizația pentru persoanele cu handicap, indemnizația minimă pentru creșterea copilului și cea de acomodare, precum și alte prestații sociale.

Doamnele de ieri, modele. Doamnele de astăzi, inspirație pentru elevii Școlii ”Alecu Russo”

Un inspirat pod peste vremuri a fost aruncat cu prilejul zilei de 8 martie la Școala Gimnazială ”Alecu Russo”, acolo unde patru dintre cele mai frumoase și puternice doamne ale Bacăului de astăzi le-au vorbit elevilor despre reușita în viață. Doamnele Irina Florea (președinte al Crucii Roșii Bacău), Gabriela Manea (câștigătoare a Cupei Cupelor cu Știința Bacău, actualmente antrenor), Nela Dumea (director al Liceului Tehnologic ”Dumitru Mageron”) și Andreea Gavrilă (PR al Tetrului Municipal Bacovia, fost jurnalist de forță) au dialogat firesc și viu cu cei mici, oferind plăcute lecții de reușită.

Nu a fost uitată nici tradiția băcăuană a femeilor deosebite, câteva dintre figurile feminine emblematice din istoria mai îndepărtată sau mai recentă fiind prezentate într-o înșiruire pe cât de emoționantă, pe atât de instructivă. Recursul la memorie s-a dovedit a fi unul necesar deoarece elevii au găsit interesante legături dintre personalitățile din trecut și invitatele din fața lor.

Proiectul a fost gândit și realizat de doamnele profesor Iuliana Bontă și Roxana Stan, fiind parte a noii strategii a directorului Maria Abaza de a reapropia Școala Gimnazială ”Alecu Russo” de comunitate. În acest fel, performanțele elevilor vor fi mai bune, iar cei din jur îi vor sprijini și încuraja mai mult.

 

Fotbal/ Liga a IV-a: A început returul

În prima etapă din 2022, fruntașa Seriei 1, Unirea Bacău a obținut a zecea victorie stagională. În Seria 2, derby-ul oneștean la vârf dintre Sportul și Curița s-a încheiat nedecis, 2-2, lidera întrerupuându-și seria succeselor

Weekendul trecut s-a reluat campionatul Ligii a IV-a. În Seria 1, Unirea Bacău a bifat a zecea victorie, trecând cu 3-0 de FC Dinamo Bacău 2, în așa-zisa deplasare de pe „Lucrețiu Avram”, grație golurilor marcate de Măghinici, Vizitiu și Mitrea. Surprinzătoare remiza internă, 0-0, înregistrată de Siretu Săucești în compania celor de la Negri. Nedecis s-a încheiat și derby-ul Seriei 2, dintre Sportul Onești și Viitorul Curița/ CSȘ Onești. Disputat la Oituz, noua casă a Sportului Onești, jocul a găsit formația gazdă de două ori în avantaj, mai întâi prin golul lui Vlad Miron din minutul 3 și apoi prin reușita de 2-1 semnată de Avădanei în min. 19. Numai că oaspeții de la Viitorul Curița/ CSȘ Onești au revenit de fiecare dată. În min. 16, experimentatul Edi Tismănaru a înscris pentru 1-1, pentru ca în minutul 75, beneficiind și de omul în plus (Ionuț Moldovan de la Sportul a fost eliminat în min. 44), echipa vizitatoare să fixeze tabela la 2-2 prin Ardelean. De notat că acesta este primul meci fără victorie în acest sezon pentru lidera Sportul Onești, care păstrează șase puncte avans față de urmăritoarele sale, Viitorul Curița/ CSȘ Onești și CSM Moinești. Aceasta din urmă a reușit un 6-0 categoric pe terenul Viitorului Căiuți și a egalat la puncte gruparea curițeană.

Seria 1

Rezultatele etapei a 12-a: FC Dinamo Bacău 2- Unirea Bacău 0-3, Flamura Roșie Sascut- CS Faraoani 1-5, Siretu Săucești- AS Negri 0-0, AS Rapid Bacău- Voința Gârleni 0-2, Viitorul Nicolae Bălcescu- Viitorul Berești Tazlău 3-0. Partida Gauss Bacău- AS Filipești a fost amânată pentru o dată care va fi stabilită ulterior.

Programul etapei viitoare (sâmbătă, 12 martie, ora 11.00): AS Filipești- Siretu Săucești. Ora 15.00: Unirea Bacău- Gauss Bacău (teren Răcăciuni), AS Negri- Flamura Roșie Sascut (teren „Green Club”, Baza Nautică, Șerbănești), Voința Gârleni- Viitorul Nicolae Bălcescu (teren Blăgești), Viitorul Berești Tazlău- FC Dinamo Bacău 2. Duminică, 13 martie, ora 11.00: CS Faraoani- Rapid Bacău.

Clasament

1 Unirea Bacău                 12      10      0        2        45-13 30p.

2 Voința Gârleni                12      9        0        3        42-14 27p.

3 Viitorul Nicolae Bălcescu 12      8        0        4        28-16 24p.

4 Siretu Săucești               12      7        2        3        23-12 23p.

5 AS Filipești                    11      7        0        4        33-10 21p.

6 CS Faraoani                   12      6        2        4        25-23 20p.

7 Flamura Roșie Sascut      12      5        1        6        37-30 16p.

8 Gauss Bacău                  11      5        0        6        23-34 15p.

9 AS Negri                       12      3        4        5        21-25 13p.

10 FC Dinamo Bacău 2      12      4        1        7        24-34 13p.

11 Rapid Bacău                 12      1        0        11      13-39 3p.

12 Viitorul Berești Tazlău   12      1        0        11      13-68 3p.

 

Seria 2

Rezultatele etapei a 12-a: Sportul Onești- Viitorul Curița/ CSȘ Onești 2-2, Viitorul Căiuți- CSM Moinești 0-6, Viitorul Urechești- UZU Dărmănești 1-4, Voința Brătești- Măgura Târgu-Ocna 11-2, AS Bârsănești- Vulturul Măgirești 8-1, AS Măgura Cașin- Bradul Mânăstirea Cașin 5-2.

Programul etapei viitoare (sâmbătă, 12 martie, ora 11.00): CSM Moinești- Viitorul Urechești, Viitorul Curița/ CSȘ Onești- Viitorul Căiuți (ora 15.00, teren Energia, Onești), UZU Dărmănești-  Voința Brătești (ora 15.00), Măgura Târgu-Ocna- AS Bârsănești (ora 15.00). Duminică, 13 martie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- AS Măgura Cașin. Ora 15.00: Bradul Mânăstirea Cașin- Sportul Onești.

Clasament

1 Sportul Onești                         12      11      1        0        60-7   34p.

2 Viitorul Curița/ CSȘ Onești        12      9        1        2        57-10 28p.

3 CSM Moinești                          12      9        1        2        56-16 28p.

4 AS Măgura Cașin                     12      8        1        3        36-16 25p.

5 UZU Dărmănești                      12      8        0        4        35-25 24p.

6 Voința Brătești                         12      7        1        4        45-32 22p.

7 AS Bârsănești                          12      6        2        4        46-22 20p.

8 Viitorul Urechești                     12      4        1        7        21-35 13p.

9 Bradul Mânăstirea Cașin            12      2        0        10      21-49 6p.

10 Vulturul Măgirești                   12      2        0        10      15-58 6p.

11 Viitorul Căiuți                        12      1        1        10      11-56 4p.

12 Măgura Târgu-Ocna               12      0        1        11      9-86   1p.

Skooker / Arbitri băcăuani la Mondialele de amatori

Academia de Snooker Bacău continuă să puncteze. După ce a făcut-o atât la nivel organizatoric cât și competițional pe plan intern, Academia băcăuană a scos…capul și în lume.

În lumea foarte bună! Concret, trei arbitri de la Academia de Snooker Bacău au participat la Campionatul Mondial rezervat amatorilor care s-a desfășurat în perioada 26-28 februarie, la Sheffield, în Marea Britanie.

Cătălin Cojoc, Adrian Plotogea și Sorin Blaj au făcut parte din delegația României la Mondialele de la Sheffield, care l-a inclus pe cunoscutul arbitru internațional și comentator la Eurosport România, Alex Crișan, dar și zece jucători, toți juniori de mare perspectivă.

Marele Premiu al turneului a fost acordarea unei invitații câștigătorului de a se alătura circuitului profesionist pe o perioadă de doi ani.

 

„Parteneriatul cu studenții, o valoare esențială a Universității Vasile Alecsandri din Bacău”

 INTERVIU cu conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, prorector și purtător de cuvânt al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU este prorector cu etica și imaginea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și conferențiar universitar la Facultatea de Litere în cadrul Departamentului de Limba și literatura română și științe ale comunicării. Expertiza sa include peste 50 de articole științifice publicate și 4 proiecte coordonate.

Cum ați trecut de la filosofie la comunicare?

În clasa a XII-a, am participat la Olimpiada națională de filosofie pentru care m-am pregătit 2 ani. Am învățat manualul de filosofie înainte de a fi predat la liceu pentru că aveam nevoie de multe lecturi ca să pot scrie interpretări pe teme filosofice. Locul al III-lea la Națională mi-a asigurat intrarea la facultate prima pe listă. Și așa a început povestea. Sunt absolventă a Facultății de Filosofie, licență și doctorat. Ulterior, studiile mele s-au canalizat spre domeniul științelor comunicării. În timp ce filosofia ne oferă răspunsuri la întrebările fundamentale privind existența, comunicarea ne dezvăluie latura pragmatică a realității sociale. Această dublă perspectivă gnoseologică ne plasează ca ființe umane între omul  de tip pascalian și „supraomul” lui Nietzsche. Între aceste două extreme, existența este o „posibilitate” dintr-o infinitate, iar dimensiunea comunicațională este una definitorie în asumarea existenței. În absența cuvintelor, ideile, credințele și convingerile noastre nu ar mai avea niciun sens. Îi încurajez pe tineri să participe la cât mai multe concursuri școlare, deoarece au ocazia să descopere pasiunea pentru un anumit domeniu și să facă un prim pas spre cariera pe care și-o doresc.

Ce reprezintă astăzi „comunicarea”?

Comunicarea înseamnă influență socială, adică are un vădit caracter intenționat, vizează întotdeauna atingerea unor obiective bine stabilite. Comunicarea este recunoașterea faptului că avem nevoie de celălalt. Comunicăm ca să împărtășim momente frumoase sau atunci  când ne simțim vulnerabili. Prin actul comunicațional ne asumăm  că ne raportăm permanent la celălalt, care devine oglinda de care avem nevoie pentru a ne valida sau invalida universul interior. Astăzi, resimțim mult mai acut nevoia de a comunica pentru că, în esență,  comunicarea înseamnă comuniune, sentimentul apartenenței care ne dă un imbold în tot ceea ce facem. Dezvoltarea abilităților de comunicare este la fel de importantă ca perfecționarea celor profesionale. Din discuțiile cu reprezentanții angajatorilor, accentul s-a mutat spre „soft skills”. Perfecționarea abilităților de comunicare reprezintă un avantaj în orice profesie, fie că ne testăm persuasiunea, teama de a vorbi în public sau înfruntăm frica de a sta în fața unei camere de filmat. Comunicarea eficientă face diferența în plan personal, profesional și organizațional. Pandemia ne-a arătat cât de multe carențe au organizațiile privind această componentă. Nevoia de a comunica și interacționa a devenit brusc o prioritate pentru noi toți. De aceea, odată cu depășirea acestei situații de criză vom avea de-a face cu o nouă paradigmă comunicațională.

Ce presupune să fii purtător de cuvânt?

În anul 2012, am devenit purtătorul de cuvânt al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și cumva am trecut de la teorie la practică. Am avut privilegiul să mă alătur unei echipe extraordinare de profesioniști, adevărați mentori care au contribuit la formarea și dezvoltarea mea profesională. A fi purtător de cuvânt presupune să te reinventezi în fiecare zi. Zilnic, descoperi că poți face și mai multe pentru instituția pe care o reprezinți, iar acest fapt îți dezvoltă orizontul cunoașterii. Trebuie să fii un bun organizator, să ai o echipă pe care te poți baza, să fii creativ, să anticipezi ceea ce se poate întâmpla. Este o mare responsabilitate să reprezinți o instituție, ceea ce te obligă să nu dezamăgești. În spatele organizării unui eveniment de câteva ore, sunt luni de muncă ale întregii echipe. Mă bazez mult pe colaborarea cu studenții, care sunt dornici să contribuie la promovarea imaginii Universității, se implică în proiecte, evenimente și activități extra-curriculare. Cred că este important să credem în valori și în oameni. De fapt, fără valori nimic din ceea ce facem nu ar avea sens.

Cum ați prezenta Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în câteva cifre?

Cei 60 de ani de învățământ superior de stat băcăuan cumulează: 5 facultăți, 15 centre de cercetare, aproximativ 6000 de studenți,  35 de programe de studii universitare de licență, 26 de programe de studii universitare de master, 2 programe de studii universitare de doctorat, Modul psihopedagogic, Programul an pregătitor, Colegiul terțiar, 28 de programe de conversie profesională, peste 120 de colaborări prin Programul ERASMUS+, peste 2000 de burse oferite studenților și peste 300 de colaborări cu mediul socioeconomic și cultural din regiunea N-E. 

Ce proiecte își propune Universitatea să implementeze anul acesta?

De curând, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a depus 7 proiecte de dezvoltare instituțională pe domenii care vizează dezvoltarea capacității pentru cercetare, internaționalizarea, îmbunătățirea calității activității didactice, modernizarea bazelor de practică, creșterea echității sociale în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră. Proiectele reprezintă o continuare a celor derulate în anii anteriori, fiind o oportunitate pentru studenți care au fost beneficiarii direcți în grupurile-țintă sau au făcut parte din echipele de implementare. În anul 2021, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a câștigat un număr de 35 de proiecte din care 12 de cercetare la nivel național, 2 de cercetare la nivel internațional și 21 de proiecte de dezvoltare. Pentru o parte dintre acestea implementarea va continua și în anul 2022. Din anul 2016, Universitatea a fost premiată, anual, de către Portalul Național Edumanager pentru proiectele implementate.

Ce sfat le-ați da tinerilor pentru a avea o carieră de succes?

În primul rând, să se implice în cât mai multe activități, de la cele didactice la cele extra-curriculare. Am remarcat din colaborările cu mediul preuniversitar că există un apetit pentru tot ce înseamnă activități extra-curriculare. Sfatul meu ar fi să beneficieze de aceste oportunități pentru a-și descoperi pasiunile și a le transforma în vocație. Un stagiu de practică sau internship, o activitate de voluntariat, o experiență ERASMUS în alt centru universitar din Europa, participarea la un workshop, organizarea unui eveniment sunt primii pași în alegerea carierei. De aceea, este foarte important să ne construim un CV încă din liceu, prin activitățile la care participăm. În al doilea rând, consider că este foarte important să găsim acea profesie care ne definește, pentru care suntem dispuși să ne reinventăm, care să ne pună în valoare partea creativă. Jobul ideal reprezintă o combinație între muncă și pasiune: construim în jurul unei pasiuni și eficientizăm activitățile cotidiene prin amprenta pe care vrem să o lăsăm. 

Cum ați descrie colaborarea cu studenții?

Parteneriatul cu studenții este o valoare esențială a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Sloganul nostru este „Universitatea aproape de tine!”, iar parteneriatul cu studenții se concretizează de la deciziile importante până la cele mai mici detalii în organizarea unui eveniment. Avem o Ligă studențească foarte activă, care ne impresionează prin idei, creativitate, dorința de a transforma lumea și de a face mereu ceva nou. Felicit echipa de la Ligă pentru toată munca depusă în organizarea evenimentelor anuale și aici mă refer doar la câteva: Tineriada, Studențiada, Balul Bobocilor, Cursul festiv, Student pentru 3 zile, Academia de Business, Școala de reprezentare, Campanii sociale și de ecologizare. Toate sunt oportunități pentru studenți și elevi de a colabora, de a lucra în echipă, de a descoperi cât de important este voluntariatul, de a-și dezvolta abilitățile personale. Studenții și absolvenții noștri sunt cea mai bună carte de vizită și cel mai eficient instrument de relații publice. Atunci când ajung pe cele mai înalte trepte ale succesului profesional și declară că sunt „produsul” nostru, ne onorează că facem parte din povestea lor.

Lansare de carte şi expoziţie la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

    Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău vă invită să participați miercuri, 09 martie 2022, începând cu ora 13.00, la o manifestările cultural-ştiinţifice ce vor avea următorul program:

    Lansarea volumului „În căutarea Penelopei. Prelucrarea fibrelor şi textilelor în epoca bronzului în spaţiul est-carpatic al României”, autor dr. Dănuţ Prisecaru (prezintă dr. Vasile Diaconu şi dr. Elena-Lăcrămioara Istina). Lucrarea este un studiu ştiinţific dedicat uneia dintre cele mai vechi ocupaţii ale omenirii, cu argumente arheologice şi bibliografice bine documentate şi reprezintă teza de doctorat a autorului.

    Lansarea „Catalogului expoziţiei permanente de etnografie de la Răcăciuni, Bacău”, un omagiu adus părintelui Vasile Heisu, cel care în 1971 făcea generoasa donaţie Muzeului din Bacău.

    Cu această ocazie va fi vernisată Expozitia de fotografie „Amintiri”, care este o selecţie făcută în arhiva Muzeului de Etnografie, una subiectivă. Panotarea încearcă reconstituirea, cu oameni şi cu fapte, a unui loc şi a unui timp trecut, satul, aşa cum era.

    Bunicul prim ministru

    M-a emoționat și am apreciat gestul prim ministrului Norvegiei, care și-a găsit timp, în aceste zile traumatizante pentru întreaga Europă, de a se adresa copiilor din țara sa. Dar nu numai din țara sa. Nu numai că și-a disponibilizat timp, dar a avut și puterea de a face acest gest emoționant.

    Într-o ținută lejeră, cu voce caldă, liniară, fără excese de termeni și concepte filozofice sau militare, demnitarul norvegian s-a transpus în rolul taților, a profesorilor, a bunicilor pentru a le vorbi copiilor îngrijorați, speriați, preocupați de ce se întâmplă într-o țară europeană, ce li se întâmplă copiilor din acea țară, atacată mișelește de o altă țară, vecină, cu tancuri, cu tunuri, cu avioane, distrugând totul, case, școli, spitale, drumuri, fiind nevoiți, copiii și părinții lor, să se refugieze, fiecare unde și cum a putut, pentru a scăpa cu viață, din păcate însă, unii au murit.

    Cruntă realitate, pe care copiii, de oriunde ar fi, nu o pot înțelege, viața lor fiind, până atunci, frumoasă, cu povești, jucării, cu muzică, dans, excursii, joacă cu prietenii și colegii de școală, vise (visuri). Totul s-a oprit în loc pentru ei. Nimeni nu le-a putut explica, nu le-a putut spune ce se întâmplă și, mai ales, de ce se întâmplă, nici învățătorul, nici bunicul, nici părinții. Bunicul prim ministru din Norvegia le-a „povestit”, da, le-a povestit, cu inima, cu sufletul, și el puțin îngrijorat, că este un lucru rău ce se întâmplă, însă noi, toți, și copiii, mai ales copiii, pot fi încrezători că oamenii mari vor avea grijă de ei, le vor veghea somnul și jocul și poveștile își vor urma cursul, iar Binele va învinge Răul, așa cu se termină toate poveștile. Ei trebuie să se joace, să învețe, că viața nu se termină cu Omul cel Rău din Est. A fost prim ministrul Norvegiei.

    Am trei nepoți mărișori și i-am întrebat dacă, la școală, le-au spus profesorii, dirigintele, directorul, ce se întâmplă în Ucraina, la câțiva kilometri de România. Nu, nu le-a spus, ba chiar au refuzat să răspundă întrebărilor justificate ale elevilor, cu, citez: „Nu-i treaba voastră, astăzi, la ora de istorie, avem alt subiect”(!?) Nu știu subiectul, cred că ceva despre Esca sau Hagi…

    P.S. Războiul naște profitorii lui. Se găsesc niște neica nimeni, care să profite de aceste drame, pentru a câștiga imagine, extrem de șifonată, ca urmare a neputinței, publicând fotografiile făcute cu acești copii traumatizați, cărora le-a oferit o cană cu apă. Cine putea fi printre ei, dacă nu și cel care ocupă un timp scaunul de primar al Bacăului. El poate fi Spânul din poveștile pentru copii.

    Românii sunt tot mai aproape de săptămână de lucru de 4 zile

      Există deja un trend internațional discutat de oficilalii mai multor țări prin care se dorește reducerea săptămânii de lucru de la 5 zile, cât este în prezent, la 4 zile, fapt la care tinde să se alinieze și țara nostră.

      În acest moment este deja depus în dezbatere publică un proiect prin care se propune modificarea Codului Muncii astfel: „Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte, cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână”, potrivit modificărilor aduse alin (1) al art 112 din Codul Muncii.

      Nu scade numărul orelor de muncă

      Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederiior Directivei 2003/8d/CE a Parlamentuiui European şi Consiliuiui Uniunii Europene, se mai arată în proiect. Pentru susţinerea acestei propuneri iniţiatorii au avut în vedere şi efectele pe care modificarea programului le-ar putea avea asupra economiei.

      Revista ATENEU (630): Mașinăria science-fiction

        Ediția lunii februarie a revistei ATENEU oferă încă din prima pagină o surpriză cititorilor: majoritatea articolelor sunt puse sub semnul insolitului – literatura (mașinăria) science-fiction, reunite sub genericul Dosar ATENEU. Pentru conformitate, parcurgeți „În oaza insolitului: mașinăria sccience-fiction”, autor Dan Perșa, și „Metaființare și metavers”, editorial semnat de Ștefan Radu, de altfel, coordonatorii acestei ediții.

        Pentru a fi în ton cu temele propuse, ilustrațiile revistei sunt reproduceri ale operelor artistului Dionis Pușcuță. Pentru cunoscători, fani și amatori, semnează în paginile revistei nume cunoscute și afirmate ale genului: i se dă credit lui Ovidiu Petcu, cu „De la marile teme ale literaturii maistrem, la tematica literaturii SF”, iar în paginile următoare ne întâlnim cu Dan Petrușcă – „Despre fantastic și alte întâmplări”, Bogdan Mihăilescu – „Reprezentare temelor Sci-Fi în cinematografia autohtonă”, Gheorghe Iorga – „Un experiment literar: metapovestirea”, Constantin D. Pavel – „Nevoia de știință și ficțiune”, Dan Doboș – „Desprinderea de fandom”. Ca o notă personală: doar critică și opinie, ar fi fost sugestivă o proză (scurtă, fragment) din această „oază”.

        Alte recomandări din sumar: Marcela Gavrilă – Artişti plastici băcăuani, în colecţiile Muzeului de Artă Bacău; Adrian Jicu – În intimitatea secolului… 18 (cronică literară la romanul „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot”, de Doina Ruști); Interviu inedit semnat de Ioan Dănilă – “Cu Vladimir Colin, despre enigm(istic)ă, basm şi literatura ştiinţifico-fantastică”; Elena Ciobanu – Viaţa fără de moarte; Violeta Savu – Nevoia de acasă în filmul “Solaris”; Vasile Spiridon – Între cuvintele tribului şi limbajul creator; Ion Fercu – Prejudecăţile: infern şi provocare eternă; Poezii de Adrian Lesenciuc și Violeta Savu.
        Revista poate fi procurată în format fizic, în Bacău, de la chioșcurile Trustului „Deșteptarea”. Se pot face și abonamente direct de la redacția Revistei „Ateneu” (telefonic sau prin e-mail – ateneubc@gmail.com ).

        Spectacol de Ziua Internațională a Femeii la Orbeni

          Primăria și Consiliul Local din Orbeni le-a făcut, duminică, 6 martie, o surpriză deosebită doamnelor și domnișoarelor din comună.

          În cinstea lor, la Căminul Cultural a fost organizat un spectacol de peste trei ore dedicat Zilei de 8 Martie – Ziua Internațională a Femeii.

          Pe scena Căminului cultural au urcat, astfel, grupul folcloric „Spic de grâu de la Orbeni”, coordonat de profesoara și cunoscuta solistă de muzică populară Maria Șalaru și un grup de elevi ai școlilor cu clasele I-VIII din satele Orbeni și Scurta.

          Spectacolul s-a încheiat cu un recital al solistului de muzică ușoară și cantautorului oneștean Eugen Ungureanu, care nu a ocolit nici repertoriul folcloric și a ridicat sala în picioare de mai multe ori.

          Evenimentul a fost transmis în direct de Exclusiv Tv.

           

          A fost reorganizată singura subfilială sătească Cultul Eroilor din județ

            La Tescani (comuna Berești-Tazlău) a fost reorganizată singura subfilială sătească a Filialei Cultul Eroilor a județului Bacău. Cu acest prilej a fost aleasă noua conducere a Subfilialei. La ședința de reorganizare au venit președintele Filialei Bacău „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Dănuț Voicu și prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei. La eveniment a participat și viceprimarul comunei Berești-Tazlău, Cristian Hrenovici. Subfilialei i-a fost atribuit numele „Erou soldat Costache Căprioară”, combatant din Tescani în Războiul de Independență din 1877-1878.

            Noul Birou executiv al sucursalei este format din Florinel Vrânceanu – președinte (fost militar de carieră și, acum, epitrop la Tescani), Costică Daniel Radu – vicepreședinte, Gabriela Ondu – secretar, Ioan Avram, Sebastian Cobuz, Vlad Marin și Neculai Maxim – membri.
            „Am procedat, din toamna trecută – a spus Dănuț Voicu -, la împrospătarea subfilialelor Filialei noastre, pentru a avea cel puțin o subfilială în fiecare unitate administrativ teritorială. La Berești-Tazlău a existat, însă, o subfilială sătească înființată din 27 august 1991, constant cea mai numeroasă din județ și cea mai activă, condusă de doamna Valeria Calinciuc”.
            Despre activitatea acestei subfiliale și despre obiectivele ei au vorbit Valeria Calinciuc, Vlad Marin, preotul paroh Claudiu Neculcea, Florinel Vrânceanu și Cristian Hrenovici. „Am plecat la drum, în 1991, cu 20 de membri, dar s-a ajuns și la peste 80 – a spus Valeria Calinciuc. Între membri am avut întotdeauna și un preot, ca și acum. Între activitățile noastre nu au lipsit cele dedicate memoriei Eroilor Neamului, ținute chiar la Monumentul Eroilor din sat, la care participau mulți oameni și de la noi și de prin alte sate. Monumentul a fost ridicat pentru fosta comună Tescani, deci acolo sunt numele unor eroi și din satele ei de atunci. Au fost și destule probleme, dar le-am înfruntat și le-am rezolvat cu ajutorul celor care simt românește. Acum un an, la noi s-a lansat și un jurnal al unui veteran de război, Alexandru Avram, tipărit și dat publicității de fiul său, Ioan Avram, și de consăteanul nostru Vlad Marin”.
            Vorbitorii au abordat, între altele, problema renovării Monumentului Eroilor, dar și revigorarea Cercului Cultul Eroilor de la școala din sat. Părintele Claudiu Neculcea a opinat că se pot organiza mai multe întruniri și activități, nu doar de Ziua Eroilor, iar la activitatea subfilialei să fie atras și preotul romano-catolic, pentru că au fost eroi și din rândul comunității catolice din satul Sârbi.

            Fostului președinte, Valeria Calinciuc, i-a fost înmânat, la final, carnetul de membru de onoare al acestei organizații, pentru activitatea sa, și i s-a conferit și funcția de președinte de onoare al subfilialei. Iar subfilialei i-a fost acordat calificativul «Foarte bine» pentru activitatea desfășurată până acum.

             

            România înainte de toate!

            Cu riscul de a deranja unele minți prea odihnite, o să spun că, mai ales acum, în contextul crizei uncrainene, trebuie să primeze interesul nostru național. Trebuie să ne detașăm de emoții și să gândim pragmatic: oricât am empatiza cu drama refugiaților, acest lucru nu are voie să ne determine să facem mișcări greșite și să întrăm intr-un război care nu doar că nu este al nostru dar pe care nici nu l-am putea duce.

            România trebuie să-și vadă de interesele sale și, dacă ar fi avut o clasă politică decentă, ar fi negociat, acum, niște condiții cât se poate de decente cu toată lumea. Războiul din Ucraina schimbă cât se poate de serios paradigma: după ce a încheiat nebunia cu virusul, acum scufundă și tâmpeniile Green Deal-ului și repermite folosirea cărbunelui. O clasă politică decentă s-ar fi grăbit să redeschidă centralele termoelectrice închise, să pregătească redeschiderea minelor – acolo unde se mai poate – și să finalizeze hidrocentralele blocate în Justiție pe motive ecologiste. Aceasta ar fi fost cea mai simplă cale de reducere a facturilor la electricitate.

            Dar politicienii noștri, controlați din exterior, nu fac decât să bage bățul prin gard și să zgândăre ursul, când ar fi trebuit să ne concentrăm pe problemele noastre: criza refugiaților, criza agricolă și, implicit, cea alimentară care urmează, precum și criza economică prefigurată. Apropo de criză, nu am înțeles de ce pentru un refugiat se vor aloca 100 de lei net pe zi dar pentru românii aflați sub pragul de sărăcie abia se plătesc 141 de lei pe lună (venitul minim garantat) și ăia dați cu mare greutate și restricții.

            Cu riscul de a supără sufletele care au descoperit acum caritatea, o să vă întreb direct: de ce pentru românii afectați de diferite calamități nu ne organizăm pentru a colecta ajutoare, dar pentru refugiați golim portofelele? Câți dintre cei care donează, acum, bani și lucruri pentru ucraineni au deschis vreodată portofelul pentru un nenorocit din România? Sunt persoane cărora le-a ars casa, sunt români care nu au ce mânca, nu au unde dormi, dar care nu sunt văzuți de cei care, în zilele astea, donează pentru refugiați sau chiar pentru Armata Ucrainei.

            Nu spun că refugiații nu trebuie ajutați. Spun că avem și noi persoane care au mare nevoie de ajutor și pe care nu le vedem.

            PS: V-ați gândit, vreodată, ca intervențiile militare ale României în Irak si Afganistan au determinat tragedii similare cu cele provocate de ruși în Ucraina?

            Peste 560 de amenzi si 70 de permise ridicate în weekend

              În cadrul activităţilor desfăşurate, în weekend-ul trecut, de către poliţiştii rutieri, au fost aplicate 566 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, polițiștii au reținut 70 de permise de conducere, au retras 21 certificate de înmatriculare şi au constatat 7 infracţiuni. 

              În perioada 04 – 07 martie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.

                Acțiunea a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu victime omenești, viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonală şi neacordarea priorităţii pietonilor şi autovehiculelor, dar şi combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

                În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii rutieri au constatat 7 infracțiuni, din care 3 la regimul rutier. Totodată, polițiștii au reținut 70 de permise de conducere din care 19 de permise de conducere șoferilor care au încălcat viteza legală admisă pe anumite sectoare de drum și au reținut 21 certificate de înmatriculare. 

                De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, au aplicat 566 contravenții, din care 176 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru abateri de la regimul legal de viteză.               

              Reamintim că, polițiștii acționează zilnic, pentru monitorizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.

              Refugiații ucraineni, vizitați de polițiști

                În data de 07 martie a.c. polițiștii de prevenire, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bacău și polițiști de proximitate din cadrul Secției 1 și 2 Poliție Bacău, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au desfășurat activități preventive în sistem integrat.

                La data de 07 martie a.c., polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și din cadrul Poliției Municipiului Bacău, polițiști de proximitate din cadrul Secției 1 și 2 Poliție Bacău, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au desfășurat activități preventive în două locații în care sunt cazați cetățeni ucrainieni.

                Cetățenii ucrainieni au primit materiale informative, în limba ucrainiană și engleză, informații utile în contextul actual (numărul de urgență 112, deplasarea cu mijloace de transport în comun, contactul cu autoritățile locale și altele). Aceștia au manifestat un interes deosebit față de informațiile transmise, au solicitat lămuriri, pe care le-au primit atât prin intermediul unor voluntari, cât și prin itermediul polițiștilor vorbitori de limbă ucrainiană.

                De asemenea, au fost distribuite și materiale informative legate de prevenirea traficului de persoane, dar și liste cu locații care asigură cazare pentru cetățenii ucrainieni.

                Astfel de activități vor continua și în zilele următoare în toate locațiile în care sunt cazați cetățeni ucrainieni de pe raza județului Bacău.

                Accident la Helegiu: două persoane au decedat

                Doua persoane au decedat si una a fost rănita într-un accident rutier petrecut în această seară în satul Brătila din comuna Helegiu.

                Conform primelor relatări, pompierii au descarcerat trei victime dintr-o mașină.

                Una dintre victime, conștientă, cu multiple traumatisme, a fost predata unui achipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

                Alte două victime au fost declarate decedate, cu leziuni incompatibile cu viața.

                În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism și un TIR.

                Victima conștientă care a suferit multiple traumatisme este un bărbat de 55 de ani, iar persoanele decedate sunt un bărbat – 49 de ani și o femeie – 70 de ani.

                Toate cele trei victime se aflau în autoturism.

                Poliția Rutiera a deschis o anchetă.

                 

                Poliția în acțiune

                  Dosar penal la regimul rutier

                   La data de 06 martie a.c., în jurul orei 07:42, polițiști din Serviciului Rutier Bacău, au depistat pe raza comunei Răcăcini, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din comuna Pîncești, iar în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului. 

                  Cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt

                               La data de 06 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Bacău cercetează un tânăr de 16 de ani, din comuna Itești, bănuit de comiterea infracţiunii de furt.

                                    La aceeași dată, persoane necunoscute au sustras o borsetă în care se aflau documnte și bani, de pe bancheta unui autoturism, din localitatea Mărgineni, prejudiciu reclamat fiind de aproximativ 3.000 lei.

                                    În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au identificat şi depistat un tânăr de 16 de ani, din comuna Itești, asupra căruia a fost depistată borseta reclamată furată. Prejudiciul a fost recuperat, în totalitate, de polițiști și a fost restituit persoanei păgubite.

                                    Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale. 

                                    Pentru a preveni furturile din autoturisme: 

                              Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp.

                                    În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor.

                                    Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii). Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.

                                    Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.

                  Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje de pe chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.

                  Înscrieri pentru o nouă rundă de testare gratuită a cancerului de col uterin

                  Încep înscrierile pentru o nouă rundă de testare gratuită pentru prevenția, depistarea, diagnosticul și tratamentul precoce al cancerului de col uterin.

                  Programul național ONCOPREV este derulat de către Institutul Regional de Oncologie din Iași împreună cu Fundația Enable cu sprijinul autorităților locale Primăria Municipiului Bacău, Direcția de Asistență Socială Bacău și Asociația Medicilor de Familie din Bacău.

                  Screeningul pentru cancerul de col uterin reprezintă testarea periodică la un interval de 5 ani, a tuturor femeilor cu vârsta între 25-64 ani. Testele recomandate pentru prevenirea sau depistarea precoce a cancerului de col uterin sunt Testul Babeș-Papanicolaou și Testul HPV (testul HPV se efectuează numai la femei cu vârsta peste 30 de ani).

                  Înscrierile se fac la numărul de telefon: 0234-533-530, prin email la adresa: contact@dasbacau.ro sau prin adresare la medicul de familie și se vor desfășura pe întreg parcursul lunii MARTIE.

                  Unitatea mobilă de screening va ajunge în municipiu la începutul lunii APRILIE, în Piața Tricolorului Bacău. Se pot înscrie toate persoanele cu sau fără asigurare medicală, respectând criteriul de vârstă și fără să fi avut un diagnostic anterior confirmat.