Acasă Blog Pagina 1302

Sirianizarea Ucrainei

Când băieții de la butoane au văzut că nu pot da jos regimul sirian, au scos de la naftalină „luptătorii pentru libertate” v.2.0. Le-au dat camionete pe care au montat mitraliere, le-au dat arme din Europa de Est (inclusiv din România) și drone turcești și i-au pus la muncă. Așa au început să apară atacuri teroriste peste tot, inclusiv în capitala Damasc. Ani de zile trupele guvernamentale, alături de cele rusești, au luptat împotriva acestui gen de teroriști sprijiniți de SUA.

În Ucraina vedem că încep să se întâmple lucruri similare. Se cumpără în draci camionete 4×4 din Europa (inclusiv din România), se înarmează cu mitraliere sau cu lansatoare de rachete și se aruncă în lupta. Peste linia frontului trec grupuri de cercetare-diversiune care atacă ori trupele ruse din spate ori se războiesc cu populația civilă rămasă în zona de ocupație. Alte detașamente au trecut deja granița cu Rusia și atacă polițiștii de frontieră sau infrastructura civilă ori chiar populația. Pe lângă aceste grupuri mai numărăm și bombardamentele zilnice care au loc împotriva orașelor din Donețk sau chiar asupra orașelor rusești din apropierea graniței. Desigur, bombardarea țintelor civile este împotriva legilor războiului, dar cine mai stă să analizeze acum și – culmea – să acuze „eroii” ucraineni?!

Totuși, încep să apară voci. ONU a amintit într-un raport publicat acum câteva zile că trupele ucrainene au folosit bătrânii dintr-un azil ca scuturi umane. Au ocupat azilul și au început să tragă asupra trupelor DPR care au răspuns cu foc. Să amintim că, potrivit legilor războiului, o clădire civilă își pierde acest statut dacă este ocupată de trupe și folosită că zonă de tragere. La acest capitol, Armata Ucraineană excelează: trupele sunt adăpostite în școli, spitale, blocuri iar sistemele de armament greu sunt ascunse în mall-uri sau unități de învățământ.

Folosirea orașelor ca teren de lupta este o altă tactică a Kievului de a încerca să încetinească avansul militar al rușilor. Consecința este că orașele sunt transformate în ruine. Desigur, de acest lucru puțin le pasă „eroilor”, ei știu că aceste localități nu vor mai fi recucerite și că rușii vor trebui să le reconstruiască.

Culmea este că Occidentul nu spune nimic despre aceste lucruri. Pentru liderii occidentali orice poate fi acceptat dacă are ca rezultat provocarea de pagube Rusiei. Ne putem aminti cum la orice conflict recent, prima măsură a ONU și/sau a Occidentului a fost să instituie un embargo asupra importurilor de arme astfel încât beligeranții să nu aibă de unde se aproviziona. În cazul de față nici nu mai putem socoti cantitățile de arme livrate Kievului de Occidentul așa-zis civilizat. Pentru că, de fapt, războiul din Ucraina este un război hibrid purtat de Occident împotriva Rusiei. Un război în care ucrainenii mor pentru ca SUA să scape de concurența economică a UE, pentru ca unii producători de armament să facă profituri record, pentru ca speculanții de produse alimentare să vândă mărfurile la suprapreț.

Dar nu acesta a fost scopul oricărui război?

 

Paradoxul SCM Bacău: performanțe –da, bani- ba!

Aflat într-una din cele mai faste perioade ale sale din punct de vedere al rezultatelor sportive, clubul condus de Ion Șarban se confruntă cu o diminuare drastică de buget. Gruparea-fanion a județului a primit cu 15 la sută mai puțin de la Ministerul Sportului și riscă să nu vadă niciun ban de la municipalitate în baza concursului de proiecte pe Legea 69

Ar fi de-a dreptul comic dacă în esență nu ar fi cât se poate de trist. Aflat pe val în ceea ce privește rezultatele sportive, Sport Club Municipal Bacău s-a dus rău de tot la fund din punct de vedere al suportului financiar. „Ne aflăm într-o situație ingrată: nivelul performanțelor a crescut considerabil, dar cel al bugetului a scăzut dramatic. Momentan, funcționăm pe un buget de avarie. Suntem în postura de a trage un serios semnal de alarmă car ar trebui să fie luat în seamă de cei în drept”, a declarat Ion Șarban, directorul celui mai galonat club sportiv al județului Bacău. „Dacă nu vom primi sprijinul cuvenit, riscăm să ne pierdem sportivii și antrenorii de top, majoritatea băcăuani get-beget”, a adăugat directorul Șarban.

-Domnul director, sunteți un conducător fericit: clubul condus de dumneavoastră tocmai a contabilizat încă două medalii continenhtale prin înotătorul Ștefan Cozma cu prilejul Campionatelor Europene de juniori de la Otopeni.

-Din punct de vedere al rezultatelor sportive, da, mă simt împlinit, cu atât mai mult cu cât la performanța înregistrată de România la Europenele de înot pentru juniori de la Otopeni și-a adus contribuția și sportivul SCM Bacău, Ștefan Cozma. Toamna trecută am decis revitalizarea secției de natație a clubului nostru, iar rezultatele s-au grăbit să apară atât pe plan  național, cât și internațional, reușita înotătorului pregătit de Ovidiu Galeru constituind piscul.

-Cele două medalii cucerite Ștefan Cozma cu ștafeta de 4×100 m liber masculin și cu cea mixtă de 4×100 m liber au permis SCM-ului să ajungă la un total de patru prezențe pe podium în întrecerile continentale de anul acesta.

-Așa este. Reușitele lui Cozma se adaugă bronzului European la U23 și argintului European la U20 din dreptul luptătorului Denis Mihai. Totodată, SCM Bacău se poate mândri în acest an și cu patru medalii balcanice la atletism prin Ramona Verman, Ștefania Zediu și Adnana Vrânceanu. În total, la nivel național și internațional am contabilizat peste 200 de medalii în doar jumătate de an. Un bilanț care cu siguranță că se va îmbunătăți: urmează Mondialele de atletism pentru seniori din Statele Unite unde o avem Pe Bianca Ghelber, care tocmai a reușit cea mai bună performanță a sa în acest sezon, urmează Mondialele de lupte la U20 unde contăm pe Denis Mihai, vin și Mondialele de atletism pentru Junioare 1 din Columbia, unde o vom avea ca reprezentantă pe Ștefi Zediu, urmează și întrecerile de haltere…. Așadar, un bilanțcare ar trebui să mă facă, așa cum spuneați dumneavoastră, un conducător fericit. Și totuși…

-Și totuși?

-Problemele financiare pe care le întâmpină SCM Bacău sunt în totală contradicție cu performanțele sportive înregistrate. Dacă anul trecut am avut un buget de aproximativ 16 miliarde de lei vechi, în 2022 riscăm să ajungem- în cel mai bun scenariu- la o reducere de 40 la sută. Enorm!

-Haideți să cuantificăm: cu cât v-a redus Ministerul Sportului bugetul?

-Cu 15 la sută. În plus, sau mai degrabă în minus, dacă în 2021, în baza finanțărilor nerambursabile, am primit  de la municipalitate în jur de 2,5 miliarde de lei vechi, în 2022 s-ar părea că ne vom alege cu puțin spre deloc. Asta ca urmare a faptului că proiectul SCM Bacău, „Dezvoltarea și continuitatea înaltei performanțe în sportul băcăuan” a fost cotat al treilea, în baza unui punctaj de 83,41.

-Ați făcut contestație?

-Am făcut, solicitând o recalculare a punctajului, dar, în mod cu totul ciudat, contestația ne-a fost respinsă, Comisia de Contestații pretextând că analizează doar aspectele de nelegalitate a proiectelor. E de-a dreptul aberant; noi am întrebat de mere și ei ne-au răspuns de pere. Deși proiectul nostru a fost declarat admis și eligibil, riscăm să nu vedem niciun ban.

-Care era destinația fondurilor din proiect?

-Așa cum o spune și titlul strategiei pe care o demarasem în parteneriat cu municipalitatea: generarea sportivilor de top. Concret, banii solicitați erau pentru contractele de activitate sportivă a sportivilor și antrenorilor de mare valoare din club și pe indemnizații. Vorbim aici de performeri precum Denis Mihai, Vasile Cojoc, Ioan Butucaru, Andrei Ciobanu, George Cțălin, Ștefan Cozma, Ovidiu Galeru, Sabin Jitaru, Adnana Vrânceanu, mă rog lista este lungă și vizează secții precum atletism, înot, lupte, haltere, gimnastică, box, judo și powerlifting. Totodată, intenționam să-i readuc la SCM Bacău pe Cornel Agop și Relu Auraș în condițiile în care aș fi dispus de suma pe care am solicitat-o municipalității prin acest proiect care nu a fost cu nimic mai slab decât cel întocmai anul trecut. Dimpotrrivă… Am spus-o și o repet: riscăm să ne pierdem sportivii și antrenorii de top! Această situație mă mâhnește teribil…

-Având în vedere problemele întâmpinate de SCM Bacău în baza concursului de proiecte de finanțare nerambursabilă derulat de municipalitate pe Legea 69, luați  în calcul și o acțiune în instanță?

-Nu vă pot oferi un răspuns clar, dar nu vă ascund că mă gândesc și la așa ceva. Ca și conducător, am obligația să uzez de toate pârghiile legale, cu atât mai mult cu cât s-ar putea crrea un precedent periculos, astfel încât SCM Bacău, un club cu o vechime de peste 72 de ani, să fie scos din zona finanțărilor nerambursabile. Nu știu… Oricum, referitor la o posibilă acțiune în instanță, nu mă simt deloc confortabil să fac un asemenea demers în condițiile în care Primăria și Consiliul Local ar trebui să fie susținătorii, nu adversarii noștri. Dorința mea și a SCM Bacău este de a avea o relație cât mai bună cu municipaliutatea, însă această dorință trebuie să fie de ambele părți.

-Dincolo de probleme de ordin procedural, nu considerați și că suma alocată de municipalitate sesiunii din acest an a finanțărilor nerambursabile pe Legea 69/ 2000 pentru programul „Promovarea sportului de performamță” a fost una mult prea mică?

-Evident! Este limpede că nu s-au apreciat bine necesitățile în plan sportiv. Inițial se anunțase un buget de vreo zece miliarde de lei vechi, numai că această sumă s-a diminuat pe fondul unor cheltuieli, inclusiv cu diferite premieri.

-Aici mă transform în avocatul diavolului și vă amintesc că de premierile respective au beneficiat inclusiv sportivii SCM Bacău.

-Observația este corectă, dar trebuie să țiinem seama că anul trecut, de exemplu, capitolul premierilor a fost unul separat de cel rezervat finanțărilor nerambursabile pe Legea 69. Așa ar fi trebuit să fie și acum. Nu cred că ar fi normal să ni se reproșeze că, dacă tot am luat bani pe premieri, am solicitat și bani pe proiect. A nu încuraja premierile este ca și cum nu ți-ai dori performanțe. La fel stau lucrurile și cu finanțarea unui proiect. Dacă pretindem că ne dorim performamnță, trebuie să o motivăm, nu să o descurajăm.

 

 

 

Sergiu-Constantin Urzică a obținut locul 6 cu echipa României la Campionatul European de Vară U 14, la tenis de câmp.

Sergiu-Constantin Urzică a participat cu echipa de tenis de câmp a Naționalei României la competiția Summer Cup 2022, U 14, desfășurată la Valencia, Spania.

În faza calificărilor, desfășurată în perioada 25-28 Iunie 2022 în care 37 de țări s-au aliniat la start, echipa României a învins Spania cu 2-1, câștigând meciul decisiv de dublu, după ce în maxi tie-break ibericii au condus cu 9-2, Sergiu Urzică și Cezar Bentzel au luptat punct cu punct și au întors rezultatul, învingând cu 17-15, eliminând echipa Spaniei.

În faza calificărilor România a terminat pe locul 2, după ce a câștigat cu scorul de 3-0 împotriva Croației, respectiv a pierdut în ultimul meci cu 2-1 jocul contra Sloveniei. La turneul final al Campionatului European U 14, desfășurat în perioada 1-3 Iulie 2022 tot la Valencia, tricolorii au ocupat locul 6, fiind învinși de Italia cu 2-1, învingând Austria cu 3-0, respectiv pierzând ultimul meci cu Elveția cu scorul de 2-1.

Lotul național al echipei României, coordonat de domnul Ghiță Alexandru, a fost compus din următorii jucători: Alexăndrescu Yannick, Bentzel Cezar și Urzică Sergiu, legitimat al clubului CSM Moinești, sub îndrumarea antrenorului Ciocan-Brian Mihai.

Zile tropicale în Bacău

    Vara 2022 ne-a  oferit până acum  în Bacău 16 zile tropicale. Primul val de căldură, desfăşurat pe durata a 10 zile (27 iunie – 6 iulie), deşi poate surprinde prin poziţionarea în calendar sau prin valorile înregistrate (34-36 C), se încadrează în specificul climatologic al zonelor extracarpatice.



    Maximul termic din 30 iunie (36,0 C), plasează deja anul 2022 în prima jumătate a celor mai călduroşi ani de după 2000 (v. grafic).

    Evoluţia termică de până acum îmi aduce aminte de torida vara a anului 2012, atunci când s-au înregistrat nu mai puţin de 74 de zile tropicale, invazia persistentă a maselor de origine nord-africană determinând chiar înregistrarea unui nou record termic absolut pentru oraşul nostru (42,5 C!):

    Temperaturi maxime înregistrate în Romania la data de 7 august 2012 (sursa: Viorica Dima şi colab – „Valuri de căldură în România”, Editura Printech, 2016)
    Temperaturi maxime înregistrate în Romania la data de 7 august 2012 (sursa: Viorica Dima şi colab – „Valuri de căldură în România”, Editura Printech, 2016)

    Este o certitudine că schimbările climatice pe care le traversăm ne vor aduce veri din ce în ce mai toride şi mai secetoase. O analiză făcută anul trecut pentru oraşul Bacău (click aici) demonstrează trendul ascendent al acestui fenomen cu impact negativ asupra unui întreg spectru de interacţiuni naturale, sociale şi economice:

    Pentru luna iulie şi începutul lunii august trebuie să ne aşteptăm la noi valuri de căldură cu intensitate sporită. Prognozele avansate de modelul GFS estimează deja pentru săptămâna viitoare valori de 39-41 C (v. graficul de mai jos), ceea ce – în combinaţie cu deficitul pluviometric semnificativ – poate duce la compromiterea culturilor agricole pe suprafeţe întinse din judeţ.

    Pentru noi, citadinii, disconfortul termic va pune la grea încercare răbdarea şi chiar sănătatea. În condiţiile efectului de insulă termică urbană, a te deplasa prin centrul oraşului la orele amiezii devine o provocare riscantă. Să nu uităm că valorile de temperatură oferite de staţiile meteo sunt înregistrate la umbră, în condiţii standardizate (adăpost meteo la 2 m înălţime, teren acoperit cu iarbă, absenţa construcţiilor în proximitate etc), deci valorile resimţite în zonele construite (cu densitate mare, lipsite de regulă de spaţii verzi sau măcar de pseudo-aliniamente de arbori cu umbră binefăcătoare) sunt cu câteva grade Celsius mai ridicate. Conf. dr. Lucian Sfîcă (UAIC) compara într-o recentă conferinţă specificul termic din centrul Bacăului cu cel dintr-o localitate de câmpie din judeţul Buzău. Verile copilăriei noastre se pare că au dispărut încetul cu încetul. Rămâne „în aer” interogaţia deja formulată aici, pe blog: Cât timp mai avem până când bucuriile specifice sezonului estival vor fi umbrite de disconfortul şi chiar chinul suportării unor valuri de căldură din ce în ce mai accentuate? 

    Profesor Lucian Șerban

    Contractele pentru construcția unui nou tronson din A7 (autostrada Moldova) urmează să fie lansate în licitație!

    CNAIR a transmis astăzi spre validare la ANAP documentațiile pentru atribuirea contractelor necesare construcției celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani, cu o lungime de 77,39 km.
    Valoarea estimată a celor trei contracte finanțate prin PNRR este de 5,858 miliarde de lei (fără TVA).
    – Lotul 1 (30,3 km), cuprins între Săucești (Bacău) și Trifești, are o valoare estimată de 2,04 miliarde de lei (fără TVA).
    – Lotul 2 (18,99 km), cuprins între Trifești și Gherăiești, are o valoare estimată de 1,60 miliarde de lei (fără TVA).
    – Lotul 3 (28,09 km), cuprins între Mircești și Pașcani, are o valoare estimate de 2,21 miliarde de lei (fără TVA).
    Constructorii care vor câștiga aceste contracte trebuie să finalizeze lucrările în cel mult 30 de luni.
    ANAP are la dispoziție maximum 10 zile, conform legii, pentru verificarea documentelor, iar după validare CNAIR va putea lansa licitațiile propriu-zise ale contractelor pentru execuția lucrărilor.

    Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiști

        La data de 09 iulie a.c, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat în flagrant, un bărbat de 26 de ani, din municipiul Bacău, care a condus o motocicletă fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

      De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit, faptul că, motocicleta nu era înmatriculată.

        Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. 

      La aceeași dată, în jurul orei 09.50, polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, au identificat în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Stănișești, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

      Tănără șoferiță, prinsă drogată la volan

         La data de 09 iulie a.c, în jurul orei 15:10, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Onești au depistat în trafic, pe Bulevardul Belvedere din localitate, un autoturism condus de o tânără de 24 de ani.

        Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul drugtest rezultatul fiind pozitiv.

        Tânăra a fost condusă la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.

        A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.

        Polițiștii au dat amenzi de aproape 60.000 de lei în weekend. Pe cine au sancționat?

        Polițiștii băcăuani au acționat, în perioada 09.07.-10.07.2022, pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor și prevenirea faptelor antisociale . 

        Peste 110 polițiști au acționat în perioada 09.07-10.07.2022, pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor județului, prevenirea săvârşirii faptelor cu violenţă, a celor stradale, prevenirea consumului ilicit de droguri sau a altor substanţe.

        În cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat 147 societăți comerciale și 337 de autovehicule.

        Au fost avute în vedere în principal zonele de petrecere a timpului liber, parcuri, zone de agrement, dar și târguri săptămânale și piețe.

         În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 177 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 58.350 lei. 

                          Astfel de acțiuni vor continua pe toată perioada sezonului estival. 

        Pentru a petrece o vacanță reușită polițiștii vă recomandă:

                      – Respectați normele rutiere;

          – Când plecaţi într-o altă localitate, apelaţi la o cunoştinţă sau un vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi-le un număr de telefon unde puteţi fi găsit;

                      – Evitaţi să circulaţi pe străzi lăturalnice, slab iluminate şi izolate;

        – Nu lăsați la vedere în interiorul autoturismului obiecte de valoare care stârnesc interesul hoţilor (bani, genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică, acte personale etc.);

        – Traversați drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor;

        – Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!

                    – Infomati-vă înainte de a le încerca! Drogurile și alcoolul nu rezolvă problemele! Când mintea nu e trează viața nu contează!

        Şcoala de Vară a Universităţii Politehnice Bucureşti deschide uşile elevilor de la „Mangeron”, Bacău

        Totul a început în aprilie, când ne-am reîntâlnit cu fostul nostru elev, Roman Murzac, actualmente lector universitar la Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică a Universităţii Politehnice Bucureşti, care a venit în liceul nostru, pentru un workshop în CAD şi modelare 3D, la care au participat atât elevii, cât și profesorii.

                        Tradiţia instituției noastre, Liceul Tehnologic Dumitru Mangeron”, de a avea rezultate deosebite la olimpiadele naționale de specialitate a continuat și anul acesta, elevii noştri obţinând binemeritate premii și mențiuni la olimpiada naţională tehnică. Roman Murzac, fost elev olimpic naţional în domeniul mecanicii, a dorit să vină în sprijinul acestor elevi și ne-a dăruit două imprimante 3D, care contribuie la pregătirea elevilor în proiectarea asistată de calculator. Absolvenţii calificării Tehnician proiectant CAD şi-au finalizat proiectele de atestat cu piesele desenate şi modelate pe calculator, acum printate 3D.

                      Acestă revedere a mai insemnat și oportunitatea pentru 20 de elevi ai școlii noastre, însoţiţi de profesoarele Lavinia Buşcă şi Maria Mocanu, de a participa la proiectul Mobilizare, Organizare și obiecTive pentru învățământul unIversitar de Viitor – MOTIV pentru Viitor! la Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică a Universitatea Politehnică București. Așa că, timp de două săptămâni, elevii însoțiți de doamnele profesoare, au putut vedea ce înseamnă viața de student la Politehnica bucureșteană, în anul 2022.

                      Festivitatea de deschidere a acestui proiect le-a stârnit interesul pentru continuarea studiilor la UPB și le-a deschis ochii, conştientizând oportunităţile pe care le oferă această instituţie atât pe durata studiilor, cât şi după absolvire și au înţeles că investind aceşti ani în educația universitară pot fi fructificaţi într-o viitoare carieră inginerească. Profesorii implicaţi şi dedicaţi, cu prezentări antrenante şi explicite, i-au făcut să viseze la locuri de muncă la care nu s-ar fi gândit. De asemenea, Liga Studenţilor le-a arătat că potse implice şi să aibă putere decizională atât la nivelul facultăţii, cât şi la nivelul comunităţii. Participarea la proiecte Erasmus şi la alte activităţi de voluntariat sunt alte oportunităţi care-şi lasă amprenta asupra studenților.

                   Am participat cu bucurie la proiectul MOTIV pentru Viitor!, iar elevii au avut parte de consiliere profesională şi orientare în carieră, de workshop-uri în proiectare 2D/printare 3D, robotică, Web Design, informatică aplicată în biotehnică, mecatronică, matematică şi fizică, am făcut vizite de studii la facultăţile din cadrul universităţii sau la diverse companii, am văzut cum se fabrică motoare de avion şi drone, am urmărit procesul de producţie a sticlei.            

        Pe parcursul Școlii de vară, am participat la competiţii sportive, evenimente culturale şi activităţi recreative. Am vizitat Palatul Parlamentului, Arcul de Triumf, Muzeul Satului şi Parcul Herăstrău. Ne-a plăcut mult la Ţiriac Collection, la Muzeul Selfie-urilor, dar şi la Muzeul Antipa. Am văzut cum e viaţa bucureştenilor şi am înţeles că nu trebuie să ratăm nicio şansă pe care ne-o oferă viaţa şi că elevii noștri sunt pregătiți pentru viață.

        Am cunoscut viaţa studenţilor de la Politehnică, am legat prietenii, am schimbat opinii şi păreri, ne-am distrat împreună şi am învăţat că suntem o echipă. Am fost impresionaţi de campusul universităţii, de laboratoarele facultăţii, de echipamentele pe care le folosesc şi de entuziasmul profesorilor care ne-au prezentat specializările şi ne-au vorbit despre oportunităţile din universitate. Mulţumim, Roman Murzac şi Gabriela Pârvu, pentru această şansă şi inedită oportunitate! Mulţumim, domnule decan Cristian Doicin, pentru căldura cu care ne-ați primit şi promitem să facem o alegere corectă în viitor! 

        Prof. Lavinia Buşcă şi prof. Maria Mocanu, Liceul Tehnologic Dumitru Mangeron” Bacău

         

         

        Viaţa de student nu înseamnă doar învăţat, ci şi amintiri frumoase şi oportunităţi noi în viaţă” – Gabriel Bărbuţ, elev în clasa a XI-a, calificarea Tehnician transporturi (LTDM)

         

        Începând cu anul viitor, îmi propun să învăţ cât mai bine să ajung la facultate” – Adrian Gabriel Iancu, elev în clasa a X-a calificarea Tehnician proiectant CAD (LTDM)

         

        UE recunoaște prăbușirea economiei și creșterea inflației pe fondul crizei gazului

        Comisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora previziunile de inflaţie pentru a ţine cont de consecinţele războiului din Ucraina, a avertizat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite AFP.

        Executivul comunitar urmează să dea joi publicităţii noile sale previziuni revizuite.

        „Creşterea economică se dovedeşte a fi una rezistentă în acest an. În pofida acestui lucru, ne putem aştepta la o revizuire în jos, şi la una mai importantă pentru anul următor”, a spus Valdis Dombrovskis, înaintea de începerea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro. „Şi, din păcate, inflaţia continuă să fie mai ridicată decât se prognoza. În consecinţă, previziunile privind inflaţia vor fi, din nou, revizuire în sus”, a adăugat Dombrovskis.

        Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.

        Războiul din Ucraina a obligat deja Comisia Europeană să îşi revizuiască drastic prognozele de creştere, în special ca urmare a exploziei preţurilor la energie.

        În luna mai, Executivul comunitar a revizuit prognozele de creştere pentru cele 19 state din zona euro până la 2,7% în acest an, de la 4% cât prognoza în februarie, şi la 2,3% pentru anul viitor, de la 2,7% cât estima în prima sa evaluare a impactului războiului din Ucraina asupra economiei blocului.

        Tot în luna mai, inflaţia în zona euro a fost estimată la 6,1% pentru acest an, la rândul său o revizuire semnificativă faţă de estimările iniţiale ale Comisiei care mizau pe o inflaţie de 3,5%.

        În prezent, Comisia Europeană este îngrijorată că ar putea fi întrerupte complet livrările de gaze din Rusia, ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse Moscovei. O oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti, de care Europa este puternic dependentă, „nu este scenariul nostru de bază, dar este un risc pe care nu îl putem exclud. În mod clar, ne pregătim la nivelul UE, dar şi la nivelul statelor membre”, a explicat Valdis Dombrovskis. AGERPRES

        Iar?! A crescut numărul testelor, a crescut și numărul bolnavilor

        Nu mai puțin de 152 de noi cazuri de COVID ar fi fost depistate de autorități, în ultima săptămână, anunță Direcția Județeană de Sănătate Publică Bacău, într-un comunicat.

        Pentru depistarea acestor cazuri au fost utilizate 1.113 teste. Spre comparație, săptămâna trecută s-au înregistrat 71 de cazuri din 864 de probe recoltate.

        Numărul pacienților din spitale a ajuns la 20, față de 14, la ultima raportare. Nu a fost înregistrate decese.

        Incidența cumulată la 14 zile pe județa era, astăzi, de 0,27 la mie.

        O casă din Moinești a fost incendiată

          O casă cu etaj din Moinești, de pe str. General Nicolae Șova, a luat foc, duminică seara iar focul s-a extins la o alta locuința.

          Pompierii au intervenit, inițial, cu trei autospeciale cu apă și spumă si o unitate SMURD iar, ulterior, a mai intervenit o autospecială și o autospecială de primă intervenție și comandă.

          Au ars circa 130 de mp din acoperișul casei cu etaj și 60 mp din acoperișul celeilate case.

          Conform ISU Bacău, focul a fost pus intenționat.

          Ca urmare a unei avarii pe conducta de aducțiune aparținând CRAB, în municipiul Onești se furnizează apă după un program prestabilit!

            SC CRAB SA (Compania Regională de Apă Bacău) va sista furnizarea apei mâine – 12 iulie 2022, începând cu ora 08.30, pentru remedierea unei avarii depistate pe conducta de aducțiune apă potabilă Dărmănești – Târgu Ocna – Onești. Timpul estimat pentru realizarea intervenției, dar și pentru golirea și umplerea instalației, este de aproximativ 24 de ore, în condițiile în care nu apar elemente neprevăzute.

            Prin urmare, în perioada derulării lucrărilor, RAJA SA este nevoită să restricționeze furnizarea apei în municipiul Onești. În funcție de stocurile de apă acumulate la nivelul Complexului de înmagazinare și pompare Cuciur și până la refacerea nivelului optim de apă din rezervoare, alimentarea cu apă se va face după următorul program:

            • Marți – 12 iulie 2022, în intervalul orar 18.00 – 20.00;
            • Miercuri – 13 iulie 2022, în intervalul orar 06.00 – 08.00; 18.00-20.00

            Imediat ce se va finaliza remedierea avariei și se va relua pomparea apei pe conducta de aducțiune de către SC CRAB SA, compania noastră va efectua toate manevrele de vane utile, în vederea reluării furnizării apei potabile în regim permanent și la parametrii optimi către toți consumatorii din municipiul Onești.

            RAJA SA recomandă utilizatorilor consumul cu moderație al apei în acest interval de timp și asigurarea unor rezerve de apă care să asigure necesitățile pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vom reveni cu informații despre stadiul și evoluția lucrărilor, în situația în care vor surveni modificări.

             

             

            Biroul de Comunicare

             

            Un băcăuan a jefuit o tânără din Timișoara

            FORO: Ziua de Vest

            Un tânăr de 19 ani din Bacău a imobilizat o timișoreanca de 22 de ani pe o stradă din oraș si i-a cerut banii și telefonul.

            După cum relatează Ziua de Vest, atacul s-a întâmplat în Calea Lipovei, cartier de la marginea orașului.

            „Individul a imobilizat-o pe tânără și a dus-o între blocuri într-un loc neiluminat, la intersecția cu Aleea Arcaților i-a acoperit gura pentru a o împiedica să ceară ajutor. A amenințat-o cu un cuțit pe care pretindea că îl are asupra sa și i-a cerut telefonul mobil și banii.

            Tânăra n-a cedat amenințărilor, a opus rezistență și a reușit să se ridice moment în care agresorul i-a sustras prin violență rucsacul și a fugit printre blocuri”.

            Polițiștii l-au identificat rapid pe atacator care este, acum, acuzat de tâlhărie calificată.

            S-au distribuit până acum un million de carduri pentru alimente

            Au fost emise până în prezent, peste un million de carduri pe care se încarcă ajutorul social de 250 lei, pentru alimente. În plicul primit prin poștă, pe lângă card și instrucțiunile de utilizare (inclusiv PIN), există și o listă cu magazinele unde se pot utiliza cardurile, și un număr de telefon pentru eventualele nelămuriri. Potrivit MIPE  (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), programul „Sprijin pentru România”, din perspectiva numărului de beneficiari, 2,5 milioane de români, se dorește a fi derulat până în 2027. Voucerele în valoare de 250 de lei se încarcă odată la două luni, fiind valabile un an de la încărcarea lor. În termen de 7-10 zile de la primirea cardurilor, vor intra și banii în cont.

            Costel Pradaiș: Eu nu am pensie și nici șomer nu mai sunt. Am lucrat atâția ani. Dar n-am etatea. Îmi lipsesc doi ani, de când a fost cu întreruperea… cu masca. Surse nimic. Venit nimic. Mă descurc cum pot. Trebuie să aștept să împlinesc 65 de ani, să ies de drept la pensie. Normal că mi-ar fi prins bine și mie acești bani, cu toate că suma e infimă. Aștept… Dacă așa e legea? Dar până atunci, din ce trăiesc?

            Elena Bădăluță: Sunt pensionară. Am pensie mică… zece milioane. Am primit cardul de o săptămână, dar nu știu dacă au intrat banii. Scria acolo că nu durează mult. Înseamnă că sunt norocoasă dacă la televizor au spus că mai sunt încă un million și jumătate, care au de primit. În situația în care suntem acum e bine că suntem ajutați. Sunt bolnavă, regimul pentru diabet e greu de ținut, nu poți să cumperi orice.

            Ioan Apetrei: Ca să poți să trăiești în mod normal, în țara asta, după ce ai muncit atâția ani și ți-ai plătit contribuția, ar trebui să ai o pensie măcar de 3000 de lei. Nu să-ți dea statul așa, cu o mână, prin care să curgă printre degete, ceva de pomană.  Salariul minim este sub orice critică. Ar trebui ca la conducere să se puie  oameni ca lumea. Doar noi îi votăm! Dar ei tot se schimbă…

            Vasile C. :Am primit cardul săptămâna trecută. Prin poștă. M-am uitat pe listă, dar aici în cartier e cam slăbuț cu magazinele. Nu-i vorba de departe sau aproape. E vorba să găsești la unul tot ce îți trebuie. Să nu faci mai multe drumuri. Oricum, mă lămuresc eu. Să intre banii întâi. Suma nu e mare dar e bun și-atât! Pentru medicamentele compensate au intrat pe card cei 700 de lei. Cum să nu fie nevoie?

            Ana Bîlcu: Sunt pensionară. Ei…! Mă lăudam și eu la prietene că am o pensie puțin mai mare. Din păcate, acum, cu ăia 10 lei în plus față de grila stabilită, am pierdut mai mult. N-am beneficiat nici la abonament, nici de banii pentru medicamente… Și când e vorba de medicamente…? Soțul a avut probleme cu inima, probleme cu inima am și eu. Dacă așa este așa facem. Întreținere, apă, lumină… ce mai rămâne? E bine că măcar la abonamentul de la autobuz s-a făcut acum reducere. Cu diferența plătesc televizorul. Trebuie să mă descurc. Pace să fie!

             

            „Dacă am 10 lei peste pensia acceptată ca limită, cine este defavorizat?” Se întreabă, pe bună dreptate Ana Bîlcu, după niște calcule simple. „Eu ies în pierdere!”. Un politician va răspunde abil la întrebare cu… bla, bla, bla! Dar decizia de a stabili un anumit plafon și o anumită sumă, luată de aleșii noștri în calcul, pentru a acorda scutiri de plată, ajutoare sau privilegii doar anumitor categorii de persoane, va crea mereu disensiuni. Nu numai între partide, coaliții, ci și în comunitate. Asta se dorește?

            Ajutoarele Covid, destinate firmelor agroalimentare, s-au rătăcit pe drum

            Zeci de firme din județ, cu activități în agricultură și industria alimentară, s-au înscris, în primăvară, în programul IMM Agri-Food, urmând a primi granturi pentru capital de lucru. Prin acest program, statul acordă sprijin financiar nerambursabil acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților, din cauza pandemiei de coronavirus. Deocamdată, însă, ministerul de resort nu are banii necesari plății ajutoarele pentru fermieri.

            Astfel, la sfârșitul lunii mai, fermierii și antreprenorii din sectorul alimentar puteau înscrie proiecte, prin aplicația online IMM Recover, pentru a primi între 5.000 și 120.000 de euro, bani nerambursabili. În scopul reluării activității, IMM-urile pot folosi acești bani atât pentru plata datoriilor curente, constituirea stocurilor de materie primă, mărfuri, materiale consumabile, cât și pentru achiziționarea de echipamente, utilaje, instalații și tehnologii etc. Pentru a beneficia de aceste subvenții, solicitanții trebuie, printre altele, să-și mențină activitatea pe o perioadă de cel puțin șase luni de la acordarea micrograntului.

            De la fabrici de pâine la prelucrători de … cafea

            Potrivit Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în județul Bacău, sunt 75 de firme din domeniul agroalimentar care ar urma să primească aceste ajutoare, fiindu-le semnate cererile de subvenții. În lista publicată, zielele trecute, de ministerul de resort, figurează multe firme din domeniul fabricării pâinii și cultivarea cerealelor, însă solicitanți au fost și firme care fabrică băuturi răcoritoare, pișcoturi, biscuiți și alte produse de brutărie „uscate”, produse din carne, conserve de fructe și legume sau conserve de pește, alături de cultivatori de struguri, crescători de păsări și producători de hrană pentru animale de fermă. Inedite sunt și activitățile de  prelucrare a ceaiului și a cafelei sau producția  de ambalaje de hârtie.

            Un pic de … pauză

            Se pare că, deocamdată, (ca și la la fosta Măsură 3 – granturi de câte 50.000-500.000 euro pentru investiţii, amânată) Ministerul Antreprenoriatului și Turismului nu are în bugetul său banii necesari plăţii granturilor solicitate de fermieri. Asta înseamnă că antreprenorii care au depus proiecte la această schemă de ajutoare de stat nu pot începe investiţiile propuse pentru acest an. Pe de altă parte, banii nici nu pot fi plătiți până când ministerul nu va încheia controalele demarate la beneficiarii sprijinului. „Atenţionăm beneficiarii programului IMM Agri-Food asupra faptului că vor fi eligibile doar cheltuielile efectuate din contul de grant, special deschis de beneficiar pentru implementarea proiectului, ulterior alocării grantului şi depunerii cofinanţării, şi care respectă lista de cheltuieli impusă de legislaţie”, anunță reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

             

            Se pregătește semnarea ordinelor de începere a lucrărilor la A 7

            Luna viitoare, este programat să fie emise ordinele de începere a lucrărilor pe loturile 1 și 2 de pe tronsonul Ploiești – Buzău a Autostrăzii Moldovei – A 7 care va lega municipiul Ploiești de orașul Pașcani. Deciza apare după ce, la începutul săptămânii, Curtea de Apel București a amânat pentru luni, 11 iulie 2022, hotărârea finală în privința lotului 3 de pe Autostrada A 7.

            „Se așteaptă ca, în câteva săptămâni, să fie anunțate rezultatele la cele patru loturi de pe tronsonul Buzău – Focşani. Asta dacă nu intervin alte neprevăzute. Să sperăm că, până în august 2022, vom avea un rezultat din partea Comisiei de Evaluare. În acest moment, sunt pe ultima sută de metri finalizarea caietelor de sarcini pentru tronsoanele Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani”, a anunțat Cătălin Urtoi, consilierul ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu. Se dorește ca, până la sfârșitul lunii, să înceapă licitațiile deschise pe aceste tronsoane. Reamintim că, la începutul lunii iunie, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, semnase pimele două contracte pentru Autostrada Moldovei – A7. Astfel, un contract vizează construcţia a 63 de kilometri aferenți tronsonului Ploieşti – Buzău, iar celălalt, lotul 2 Mizil – Pietroasele, de 28 de kilometri. Autostrada Moldovei A7 va avea în total aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina.
            1.700 de angajați, la autostrada Focșani – Bacău

            Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, privind „Autostrada Focșani – Bacău“, făcut public de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), la investiția în acest segment de drum de circa 95,9 de km (ca parte din Autostrada Moldovei – A7), vor fi angajați circa 1.700 de muncitori și specialiști. Valoarea totală a investiției este de 10,51 miliarde de lei, inclusiv TVA, din care costul construcției este de 9,06 miliarde de lei, inclusiv TVA. Traseul autostrăzii străbate județele Vrancea și Bacău, trecând prin localitățile Adjud, Mărășești, Panciu, Vânători, Garoafa, Bolotești, Tifești, Movilița, Pufești și Ruginești, apoi prin Sascut, Valea Seacă, Orbeni, Parava, Răcăciuni, Cleja, Faraoani și Nicolae Bălcescu.

            Autostrada Focșani – Bacău va avea trei tronsoane: tronsonul 1 (km 0+000 – km 35+600), între Focșani (Autostrada Buzău – Focșani) și Domnești Târg – lungime 35,60 km, tronsonul 2 (km 35+600 – km 74+380), între Domnești Târg și Răcăciuni – lungime 38,78 km și tronsonul 3 (km 74+380 – km 95+902,35), între Răcăciuni și Municipiul Bacău – lungime 24,522 km. Necesitatea construirii autostrăzii care va lega județele Vrancea și Bacău este determinată și de faptul că, în prezent, legătura dintre municipiile Focșani și Bacău se realizează prin DN 2, considerat drum european (E85), cu o singură bandă pe sens, unde se produc cele mai multe accidente din această zonă, majoritatea mortale. În plus, drumul național trece, în general, prin localități, limitând, astfel, viteza de croazieră la 50 km/h.

            Povestea merge mai departe în „Foișorul cu Lavandă”

            Un vis al unui băcăuan, Sorin Iordache, care a început să prindă contur anii trecuți, când împreună cu soția sa a început să cultive lavandă pe un teren la Filipești, se dovedește a fi de bun augur. Anul trecut am trecut în revistă primele realizări din „Foișorul cu Lavandă”, așa cum a fost botezat locul, iar anul acesta, cu bucurie, am constatat o evoluție a lucrurilor.

            Astfel, zilele trecute, s-a încheiat cu succes evenimentul Zilele Lavandei, organizat de „Foișorul cu Lavandă” în Filipesti. Ajuns deja la a III-a ediție, evenimentul este o invitație deschisă tuturor iubitorilor de lavandă sau celor curioși să descopere ceva nou, să petreaca cateva ore in aer liber și să se relaxeze, uitând de stresul de zi cu zi.

            Sute de iubitori de lavandă au trecut pragul Foișorului între 23 și 26 iunie, au făcut poze în câmpul mov, au încercat biscuiți, ceai și limonadă cu lavandă și s-au bucurat de un peisaj superb și plin de parfum. Familia din spatele proiectului a întâmpinat oaspeții și cu produse naturale din lavandă, handmade, de la ulei esențial și apă de lavandă, până la balsam de buze, scrub, lumânări și pastile de ceară parfumată, toate aromate cu lavandă din producția proprie. Pentru elementele decorative, Foișorul cu Lavandă a colaborat cu Vitraj Atelier Deco (Piatra Neamț), și Deluxe Boutique (Bacău), care au creat cadre creative pentru poze inedite în lan.

            „Suntem nespuși de bucuroși să împărtășim cu comunitatea noastră frumusețea lavandei. De la an la an am încercat să aducem elemente noi și să pregătim cât mai multe surprize și acesta a fost unul din lucrurile cele mai apreciate de cei care ne-au fost alături din primul an. Deși este un efort enorm de întreținere și pregatire, știm cât de important este să îți rupi 2-3 ore din program și să te destinzi, să descoperi ceva nou sau să te bucuri de lucrurile pe care deja le îndrăgești. Vrem să le reamintim acest lucru cât mai multor oameni, și până acum se pare că reușim –  ni s-a dublat numărul de vizitatori față de anul trecut și am început să primim iubitori de lavandă din toată Moldova, nu numai din apropierea Bacăului”, au declarat organizatorii Zilele Lavandei de la Foișorul cu Lavandă.

            Tot în cadrul Zilele Lavandei s-a desfășurat și un Atelier de flori pentru cei mici. Timp de două ore, copiii au învățat cum să lucreze cu florile, să creeze coronițe și aranjamente din flori de lavandă sub îndrumarea specialistei Carmen Borțun. Părinții nu au putut rezista și au profitat și ei de ocazia de a fi creativi alături de cei mici. O surpriză placută a fost și vizita cadrelor didactice și elevilor de la Școala Gimnazială din Filipești, care au fost încântați de peisaj și de susținerea comunității locale.

            Programul de vizite cu publicul s-a încheiat pentru moment pentru a începe recolta, dar oranizatorii speră să deschidă din nou porțile la sfârșitul verii, pentru sezonul de toamnă, dacă vremea va fi îngăduitoare. Toate informațiile vor fi publicate pe paginile de Facebook și Instagram: Foisorul cu Lavanda/ @foisorulculavanda.

            Între timp, Foișorul cu Lavandă rămâne deschis pentru comenzi de produse și buchete de flori de lavandă. Produsele se pot achiziționa la magazinul Aromatic de pe strada Banca Națională, sau se pot plasa comenzi printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook sau Instagram. Se pot organiza și ședințe foto în lanul cu lavandă și ateliere pentru cei mari și mici, pe durata sezonului.

             

             

             

            Carol

            Despre un admirabil inginer pomicultor vreau eu să scriu aici, nu despre vreun Carol celebru ca rege, ca actor, ca medic etc., dintre cei care s-au impus prin faptele lor în istorie. Eu vreau să scriu despre inginerul Soos Carol, cel care a făcut și el un fel de istorie, în pomicultură, pentru că și-a dedicat o bună parte din viață unei excepționale livezi de meri în comuna Târgu Trotuș.

            Pe Soos Carol, cu rădăcini în etnia maghiară, un om cu extraordinare calități umane, l-am cunoscut cu peste 40 de ani în urmă chiar în livada pe care se străduia să o scoată din brazdă, adică exact atunci când plantase puieții de măr înalți de numai o palmă-două. Auzisem de lucrarea lui și am fost să o văd cu ochii mei, să scriu despre ea. Era prin 1981. Puieții au crescut, de atunci, și în pământul unor cooperatori din comuna de pe malul Trotușului, dar și în inima și sufletul lui Carol și a minunatei sale soții, Maria, care ținea contabilitatea noii ferme. Însă pomii au prins rădăcini și în inima mea și, când am mai avut ocazia, am trecut să-i mai văd în livadă. Cu Maria și Carol m-am întâlnit însă de mai multe ori, pe la unele evenimente.

            Carol era un suflet mare, un suflet bun. Un om de toată isprava și, repet, un profesionist de clasă în domeniul lui. Era o plăcere să stai de vorbă cu el, să vezi cum te respectă, să-i simți catifeaua sufletului.

            Livada de meri din Târgu Trotuș era, în 1981, a doua plantație superintensivă de pomi din țară, pe 53 de hectare. După 1990 a devenit, ca peste tot, societate comercială, Fructoprod. Finanțarea ei a venit chiar de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar materialul săditor a fost importat din Bulgaria, cu trei soiuri de măr și acum actuale. Plantația avea și sistem de irigare.

            Parcă îl văd și acum pe Carol cât de preocupat era de soluții pentru depozitarea merelor și cum nu s-a lăsat până nu a construit acolo un depozit modern. Era om de acțiune, om hotărât, gândea și făcea.

            Cu mare tristețe am aflat, însă, acum câțiva ani, că prietenul Carol nu mai era printre noi. S-a stins după ce și-a pierdut incredibil fiul aflat în ascensiunea vieții.

            Zilele trecute, dintr-un microbuz care mă ducea spre Slănic Moldova, la colțul aleii care pleacă din drumul național spre ferma Fructoprod am văzut numele ei: „Ing. Carol Soos”. Nu știam că străzile comunei poartă și nume ale oamenilor mari ai ei. Parcă chiar l-am revăzut, atunci, pe inginerul pomicultor și l-am salutat cu toată condescendența mea! Carol este și cetățean de onoare al comunei, din 2007, alături de alți doi importanți concitadini, istoricul Alexandru Artimon și cântărețul francez Ramon Tavernier.

             

             

            Ultrascurte

            Andriy Melnyk nu mai e ambasador în Germania, președintele Ucrainei l-a demis. Se auzea că va deveni adjunct al ministrului de externe.  Să vedem, după cum a spus orbul…

            Deși englezii au interzis accesul rușilor, o rusoaică a câștigat la Wimbledon. Elena Rîbakina a jucat pentru Rusia până în 2018; de atunci joacă pentru Kazahstan; de aceea a și putut participa.

            Vina pentru asasinarea fostului premier nippon este în totalitate a serviciului de pază și protecție. Am văzut un video dintr-un unghi foarte bun. Primul glonț îl ratează, Abe se întoarce spre atacator și mai trec 1-2 secunde până la a doua împușcătură, timp în care lumea îngheață, inclusiv cei din serviciul de protecție.  Ca să nu mai spun că atacatorul nu trebuia să poată ajunge în spatele lui.

            Ce fac românii când sunt disperați și nici rugăciunile pentru ploaie nu dau rezultat? Îl pun pe Daia ministru…

            Mai țineți minte vasul Millennial Spirit care a luat foc în februarie în Marea Neagră și a fost abandonat? Vestea bună e că nu s-a scufundat. Vestea proastă e că a luat foc din nou.

            Hackerii ruși au spart site-ul Arhivelor de Stat ale Ucrainei; când pagină era deschisă, apărea faimosul videoclip cu Zelensky semnând capitularea.

            Nu va mai mirați că se demolează statuia lui Avram Iancu. S-a demolat statuia lui Mihai Viteazul, s-au pus statui ale grofilor prigonitori, care e problema?! Sindromul Stokholm e boală curentă în zonă. Și să nu va mirați dacă peste 5, maxim 10 ani, Transilvania se va rupe de țară.

            Dionisie: «Dacă „salvatorii” ăștia mai închid multe capacități de producere a energiei, tare mi-e teamă că la iarnă o să-i vedem fugăriți pe străzi, cum au pățit colaboraționiștii după eliberarea Franței… »

            Surpize, surprize! Cetățenii ucraineni din Italia, indiferent că-s cu viză de muncă sau refugiați, primesc un formular de la Centrul de imigrare în care sunt întrebați diverse, inclusiv dacă au handicap și dacă au făcut sau nu Armata…

             

            ULTIMELE ȘTIRI