vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1284

Președintele CJ Bacău a avut o întâlnire cu Jozsef Varadi- CEO Wizz Air

Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău, a avut o întâlnire cu Jozsef Varadi- CEO Wizz Air, cofondator al companiei aeriene care operează pe Aeroportul Internațional „George Enescu Bacău”. În cadrul discuției, au fost trecute în revistă evoluția serviciilor Wizz Air oferite la aeroportul băcăuan din anul 2020, de când băcăuanii dar și cei din județele limitrofe au posibilitatea de a călători către 10 rute din Europa.

„De asemenea, în vederea dezvoltării serviciilor oferite călătorilor, am punctat următoarele aspecte: diversificarea și extinderea destinațiilor către care se operează zboruri; asigurarea unor aeronave moderne, de ultimă generație, pentru aeroportul băcăuan; analizarea posibilității de a introduce curse interne către zonele principale ale țării; structurarea taxelor. În vederea determinării rutelor solicitate de către călători, vom face, în următoarea perioadă, o analiză a necesităților de călătorie ale pasagerilor”, a declarat președintele CJ Bacău.

„Apreciez vizita dl. Jozsef Varadi în județul Bacău și deschiderea de care dă dovadă în identificarea perspectivelor de dezvoltare a serviciilor oferite. Vom analiza toate solicitările companiei, în ceea ce privește colaborarea cu Aeroportul Internațional «George Enescu Bacău», astfel încât, împreună, să atragem cât mai mulți pasageri din regiunea N-E la «poarta de intrare» în județ, unde s-au investit fonduri europene impresionante în ultimii ani”, a mai declarat Valentin Ivancea.

SIMULARE Evaluarea Națională 2022: prezența la cele 3 probe scrise susținute de elevii înscriși în unitățile de învățământ din județul Bacău

În județul Bacău, simularea examenului de Evaluare Națională 2022 s-a încheiat. S-au înscris pentru a susține probele scrise 5.761 de elevi de clasa a VIII-a, din toate unitățile de învățământ preuniversitar care au în structură și învățământ gimnazial.

La prima probă scrisă de Limba și literatura română, care a avut loc luni, 4 aprilie, au fost prezenți 5.356 de elevi și au absentat 405 dintre cei înscriși, iar la cea de a doua probă scrisă, cea de Matematică, desfășurată în data de 5 aprilie, au fost prezenți 5.329 de elevi și au absentat 432.

Cea de a treia probă scrisă – Limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care urmează cursurile gimnaziale în limba maternă), din data de 6 aprilie, s-a organizat în județul Bacău doar la Școala Gimnazială „Dani Gergely” Ghimeș, pentru limba maghiară, unde toți cei 29 de elevi înscriși au fost prezenți.

Potrivit procedurii stabilite de Ministerul Educației, rezultatele obținute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională, în anul școlar 2021-2022, care vor fi comunicate în data de 14 aprilie, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste testări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adaptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. De asemenea, notele obținute la simularea națională a examenului nu se contestă și nu se trec în catalog. În situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face numai în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Ziua Sportului Curat, sărbătorită în acest an sub deviza speranței pentru pace

În fiecare an, pe 10 aprilie, România sărbătorește „Ziua Sportului Curat” – o zi menită să atragă atenția asupra luptei globale împotriva dopajului, flagel ce afectează în mod direct sportul și indirect societatea. În contextul geopolitic actual, Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a devansat data celebrării pentru ziua de vineri, 8 aprilie și a invitat comunitatea internațională anti-doping să se solidarizeze pentru a trimite un mesaj de pace în jurul lumii.

Ziua Sportului Curat este o zi dedicată nu doar sportivilor, antrenorilor și în general oamenilor implicați în sport. Este o zi în care organizații sportive (cluburi, federații, ligi profesioniste) alături de colectivități întregi, practicanți ai sportului sau simpli iubitori ai fenomenului, sărbătoresc principiile ce ghidează sportul curat, performanța nealterată de mijloace și metode interzise. În 2022, acestor valori și deziderate li se adaugă și speranța într-o lume fără războaie.

Cu ocazia Zilei Sportului Curat 2022, Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) organizează mai multe activități și manifestări. În primul rând, continuă tradiția începută în urmă cu trei ani și decernează titlul onorific de „Ambasador al Sportului Curat” unora dintre cei mai merituoși sportivi români, din mai multe ramuri sportive. Astfel, în acest an vor primi titlul: Elisabeta Lipă (canotaj), Alina Dumitru (judo), Ana Maria Popescu (spadă), Corneliu Ion (tir), Ion Grigoraș (lupte), Nicoleta Grasu și Marian Oprea (atletism).

Ziua Sportului Curat (în denumirea originală internațională „Play True Day”) a fost stabilită prin Declarația de la Montevideo, semnată în 2013 de 17 state, în cooperare cu Agenția Mondială Anti-Doping. În România, inițiativa marcării datei de 10 aprilie drept Ziua Sportului Curat a aparținut ANAD, care pe lângă activitățile curente de prevenire și combatere a dopajului, testare a sportivilor și un larg spectru de activități educaționale și-a asumat obligația de aliniere a României la politicile internaționale în materie și din acest punct de vedere.

În anii trecuți, Ziua Sportului Curat a fost sărbătorită în contextul unor manifestări sportive majore desfășurate în țara noastră, cum ar fi turneul Final Four al Cupei României la baschet masculin, finala Cupei României la volei, Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață (Divizia A), la Campionatele Europene de Lupte pentru seniori, dar și la derbiul dintre FCSB și Dinamo la fotbal.

Amenințare cu bomba la Judecătoria Bacău

FOTO: Radio Easy

Toată lumea care se afla în sediul Judecătoriei Bacău a fost evacuată, în această dimineață, în urma a ceea ce pare a fi o amenințare cu bomba. Zona din jurul clădirii a fost restricționată iar la fața locului au ajuns numeroase echipaje de Poliție.

Conform IPJ, astăzi, în jurul orei 10.50, un bărbat a anunțat printr-un apel 112 că la Curtea de Apel Bacău ar fi amplasat un dispozitiv exploziv.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție pentru a verifica situația de fapt.

S-au luat toate măsurile de siguranță pentru protecția cetățenilor.A fost izolată zona, au fost evacuate toate persoanele din clădire.

Polițiștii pirotehniști efectuează în acest moment controlul tehnic în zona vizată. Traficul rutier este blocat de la intersecția străzilor Oituz cu Energiei până la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Războieni.

UPDATE

Activitățile de verificare a apelului anonim s-au încheiat. Sesizarea nu s-a confirmat. Traficul a fost reluat.

A început distribuirea tichetelor sociale! Sprijin educațional, pentru elevii cei mai dezavantajați

Inspectoratul Școlar Județean Bacău a demarat distribuirea cardurilor prin intermediul cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru sprijinul educațional al elevilor cei mai dezavantajați din întreg județul. Ajutorul financiar este finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020.

Beneficiarii sunt elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, care provin din familii în care venitul lunar mediu pe fiecare membru este de 50% din salariul de bază minim brut din România. Aceste tichete sociale pot fi folosite doar pentru achiziționarea materialelor școlare, precum uniforme, rechizite sau cărți, numai din magazinele partenere, care oferă articole de papetărie pentru sprijin educațional și acceptă tichete sociale. Tocmai din acest motiv, cardurile electronice sunt însoțite și de o listă cu toate magazinele partenere în proiect.

Tichetele sociale sunt valabile numai 12 luni și nu permit retrageri de numerar de la automatele bancare (ATM-uri). Valoarea nominală a unui tichet social este de 500 lei/an școlar/preșcolar sau elev eligibil.
Într-o primă etapă de distribuire a acestor tichete, județul Bacău are 13.087 de beneficiari, din care 2.070 sunt preșcolari, 6.143 elevi din învățământul primar și 4.874 elevi din învățământul gimnazial.

Cardurile sunt livrate necreditate și vor putea fi utilizate numai după virarea alocației și activare lor la o unitate parteneră a emitentului. Alocația pentru sprijin educațional va fi virată în contul destinatarilor finali, după primire, de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în baza listelor de distribuție a cardurilor.

Proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați” are ca scop prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial. Valoarea totală a proiectului este de 216.267.550 lei, din care cofinanțare de la Uniunea Europeană de 183.827.417,50 lei și de la bugetul de stat al României de 32.440.132,50 lei. Programul va asigura sprijin financiar pentru 235.000 de preșcolari și elevi din 9.796 de unități de învățământ de la nivel național.

Pădurea de pini de la Târgu-Ocna a crescut cu 18 hectare

Fundația Pădurea de Mâine a finalizat, cu ajutorul voluntarilor din comunitate, regenerarea unei suprafețe forestiere de 18 hectare pe raza orașului Târgu-Ocna. Săptămâna trecută au fost reîmpădurite încă 8 hectare, după ce în luna noiembrie 2021 au fost plantate primele 10 hectare.

Suprafața aparține Obștii Composesorat „Salina” din Târgu-Ocna, asociația micilor proprietari de pădure locali care și-au primit înapoi terenurile deținute de înaintași în perioada interbelică. Terenul este o fostă pășune degradată, care a fost trecută în fondul forestier pentru reconstituirea proprietății Obștii.
În urmă cu mai bine de treizeci de ani au mai fost încercări de regenerare a terenului, dar solul erodat și sărăcit și pășunatul intensiv au afectat grav puieții plantați atunci.
Sâmbătă, 2 aprilie, aproximativ 100 de voluntari din comunitate s-au alăturat acțiunii de plantare. Printre ei, elevi și profesori de la Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu-Ocna și voluntari de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciar, de la International Police Association, de la HS Baco Panels din Comănești și membri ai Obștii.
Pe cele 18 hectare de la Târgu-Ocna au fost plantați 72.000 de puieți, un amestec de pin (75%) și foioase (25% – frasin, paltin de munte și fag).
Pentru a se opri pășunatul accidental și a ține departe și erbivorele sălbatice, întreaga plantație a fost înconjurată cu un gard de stâlpi de beton și plasă de sârmă, lung de peste 2,6 km. Lucrările de regenerare vor fi continuate cu monitorizare și lucrări de îngrijire până la instalarea stării de masiv – când coroanele tinerilor arbori se ating iar aceștia se pot dezvolta independent de ajutorul omului.

Mihail Caradaică, director executiv, Fundația Pădurea de Mâine: „Ne bucurăm că vremea a ținut cu noi și am avut alături voluntari entuziaști și activi, foarte mulți copii și tineri. Încet-încet, ne apropiem de obiectivul nostru, de un milion de puieți plantați, și le mulțumim partenerilor alături de care am început acest proiect în anul 2017, Asociația Administratorilor de Păduri, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și HS Timber Group.”

Fundația Pădurea de Mâine plantează un milion de puieți

Fundația Pădurea de Mâine vine în sprijinul proprietarilor de suprafețe de fond forestier cu dificultăți de regenerare, care nu dețin resursele pentru reîmpădurire. Programul este dezvoltat în parteneriat cu Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu susținere financiară din partea HS Timber Group.
Obiectivul programului este plantarea unui milion de puieți. Lucrările de întreținere și monitorizare vor continua timp de cel puțin trei ani pe fiecare plantație, pentru instalarea cu succes a vegetației forestiere.

De când a fost lansat proiectul Pădurea de Mâine, în toamna anului 2017, au fost plantați 797.000 de puieți pe 186 ha din nouă județe ale țării.
Fundația Pădurea de Mâine s-a constituit în anul 2020 pentru a crește anvergura programului de reîmpădurire cu același nume, lansat în 2017, și pentru a extinde programele sale în direcții de promovare a silviculturii responsabile, proiecte de educație și dezvoltare comunitară. Pădurea de Mâine a luat naștere ca proiect de reîmpădurire a terenurilor private, dezvoltat de Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu sprijinul HS Timber Group.

Cum vede administrația Viziteu situația Spitalului Municipal

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a susținut marți, 5 aprile, în sala de ședințe din incinta Stării Civile, o conferință de presă în care a abordat trei subiecte.

Se modernizează iluminatul public

În primă fază, primarul a vorbit despre proiectul de iluminat public, prin care se dorește o modernizare serioasă a sistemului de iluminat public pentru care s-a emis deja autorizația de construire, Lucian Stanciu Viziteu sperând ca luna aceasta constructorul să înceapă lucrările. Este vorba de peste 9.000 de corpuri de iluminat care se vor schimba, 45 de kilometri de săpături și instalații electrice care vor fi refăcute. „Asta înseamnă o modernizare a cel puțin două treimi din sistemul de iluminat public care nu a mai fost modernizat de foarte multă vreme, un proiect de anvergură în valoare de 13 milioane de euro”, a precizat primarul Viziteu.

Plan Urbanistic pentru Parcul Industrial

Al doilea subiect al întâlnirii cu presa a fost cel al Parcului Industrial. „Ieri a fost semnat contractul pentru PUZ, Plan Urbanistic Zonal pentru lotul de 42 de hectare din strada Poligonului și contractual pentru studiul de fezabilitate cu o companie din Pașcani. Contractul are o perioadă de derulare de aproximativ nouă luni, după care va urma lotizare și concesionarea terenurilor pentru investitori”, a explicat Lucian Stanciu Viziteu care a precizat că există cereri în acest sens atât de la companii din Bacău, cât și firme din țară și străinătate.

Despre Spitalul Municipal

Nu în ultimul rând, primarul Bacăului a atins și subiectul Spitalului Municipal, în urma vizitei ministrului sănătății Alexandru Rafila și a conferinței de presă pe care ministrul împreună cu reprezentanții PSD Bacău au susinut-o pe tema Spitalului Municipal duminică. Astfel, s-a vorbit de finanțarea prin PNRR, iar despre acest aspect se poate spune că toate părțile doresc acest lucru.

„În primul rând aș vrea să aduc la cunoștință opiniei publice totalul sumelor folosite până acum, parte mare dinaceste sume fiind din banii locuitorilor din municipiul Bacău. În total au fost decontați până acum peste 170 de milioane de lei, 45 vin de la Bugetul de Stat, 40 din fonduri locale, un million prin emisiuni de obligațiuni, 73 prin credite interne, 5 milioane prin alte forme de credite. Din acest total de 170 de milioane de lei decontați până acum efectiv la Spitalul Municipal se adaugă și 4,5 milioane decontate de la Consiliul Județean pentru etajele IV și V făcute în timpul stării de urgență”, a explicat primarul municipiului Bacău care a expus și starea juridică a Spitalului Municipal.

În același timp, s-a subliniat că în momentul de față, la Spitalul Municipal au început o nouă serie de construcții și lucrări. Într-o altă ordine de idei, cum spuneam și mai sus, toți actorii politici locali și cei din administrație doresc cam aceleași lucruri, numai că procedurile îi cam…încurcă. Ziariștii aflați la conferință au pus întrebări din cele mai incomode, în discuție intrând și asemănarea cazului din Bacău cu cele întâmplate la Oradea unde Spitalul Municipal de acolo a intrat cu ușurință în structura Spitalului Județean. În ciuda faptului că în aparență lucrurile sunt simple, la noi totul arată contrariul. Așa că, până la vești bune, mai avem de așteptat.

 

Vedete ale teatrului românesc într-un spectacol de comedie la Onești

    Mari actori de comedie, artiști iubiți de publicul românesc din toată lumea vor fi prezenți la Onești în spectacolul „Clătite cu minciuni”, care se va juca pe scena Cinema Capitol marți, 12 aprilie, de la ora 19,00. Vedetele sunt Adrian Păduraru, Corina Dănilă, Anca Țurcașiu, Andrei Duban, Ada Navrot, Afrodita Androne, Orodel Olaru și Dan Tudor.

    „Suntem bucuroși să anunțăm astfel redeschiderea Stagiunii Teatrale organizată de Primăria Municipiului Onești – spune Ionut Tenie, directorul Direcției de Cultură a municipiului. Ne-a fost tare dor de teatru, de public numeros și de aplauze. Haideți să râdem, umorul este medicament, mai ales ASTĂZI!”.

    Cu acest spectacol, cea mai fantezistă și mai actuală comedie a anului, reputatul regizor și actor de comedie Dan Tudor revine în lumina reflectoarelor. Acolo vom vedea îmbrățișări pe ascuns, soți geloși, soții nevinovate, aventuri „politice” la cel mai înalt nivel și, evident, un salvator… mincinos.
    Biletele pot fi cumpărate de la Cinema Capitol.

    Pilula buclucașă

    Haotic. Iresponsabil. Așa au acționat guvernanții când au anunțat „marea ioniadă”, distribuirea către populație a micuțelor comprimate de iod. În stil amatorist. Impardonabil, tind să cred, dacă ne gândim că vorbim despre oameni care fac asta de-o viață, conduc țara de .. hă – hă. Mai întâi că nici nu trebuia anunțată o așa măsură, înainte de a-i informa pe oameni în privința scopului pentru care o faci. De-asta sunt strategi, prin guvernele de peste tot, să-i consilieze corect pe conducători. S-o fi spus, domnule, răspicat: „E nevoie de prevenție, în caz de …

    Doamne ferește!”. Sau, dacă ar fi știut mai bine decât alții (doar au la îndemână „serviciile” care se presupune că-și fac treaba), să fi spus la fel de limpede: „Un nor de radiații amenință zona României, și, ca atare, ne-am gândit să vă protejăm, distribuind pastilele de iod”. Or, nimic din astea nu s-a întâmplat și, exact ca în isteria carburanților sau cea a uleiului ori făinei, oamenii au dat buzna în farmacii, pe internet sau unde s-or mai găsi pilule de iod, generând nedoritul haos.

    N-a mai contat că riscurile administrării iodului după ureche sunt foarte mari. Mă întreb dacă, la mijloc, n-o fi tot o coadă a dezinformării, băgată de „necurații” infiltrați pe la noi?! Din păcate, amatorismul și-a făcut din nou prezența în comportamentul guvernanților, referindu-mă la încercarea lor de a împărți pastiluțele salvatoare prin intermediul medicilor de familie. A fost de-ajuns ca unul dintre medici să zică „Nu” și, dintr-odată, toți au adoptat aceeași decizie. Refuz motivat, zice-se, de riscul de se bloca activitatea în cabinete, și-așa aglomerate – zic medicii – de covid, viroze și gripe. S-au mai agățat, doctorii de familie, și de o prevedere legală care le interzice acest lucru, invocând, totodată, și codul deontologic al medicilor.

    Când, atenție!, vorbim despre o situație de importanță majoră, vitală, aș zice, de siguranță națională. Au încercat, șefii de țară, din nou, marea cu sarea, de data asta prin intermediul școlilor. Același deznodământ. Curat murdar! Alții, mai educați decât noi, au putut lua aceste măsuri, fără ca medicii sau profesorii să se opună. De exemplu, în Austria, guvernul a decis că, în caz de nevoie, pastilele de iod să fie distribuite prin farmacii și prin școli. În Elveția, oamenii au primit prin poștă tabletele de iod, evident însoțite de instrucțiuni clare de utilizare. Franța, dotată cu mai multe centrale nucleare, are exercițiu în distribuirea pastilelor de iod. De altfel, aici, producția de tablete de iod este controlată de armata franceză, iar stocul este asigurat de guvern. Numai la noi e harcea-parcea.

    Acum. Căci, în trecutul nu prea îndepărtat, prin 1986, când s-a produs nenorocirea de la Cernobîl, îmi amintesc, nimeni n-a crâcnit, toată lumea înghițind pastiluța de iod, fără comentarii. La șase zile de la dezastru. Culmea e că s-au dat atât prin intermediul școlilor, cât și a spitalelor sau a dispensarelor. Pe-atunci, se respecta o asemenea decizie vitală, venită de sus. Acum, e democrație. Chiar și-așa, socot că tot ar fi nevoie de un înțelept, capabil, care să știe cum să ofere poporului … pilula de chibzuință.

    Fotbal/ Liga a IV-a: Cupa și campionatul

    După campionat, Cupa. Și apoi, din nou campionatul. Perioadă de forcing pentru o parte din reprezentantele campionatului județean de fotbal. Spunem o parte pentru că două dintre echipele de Liga a IV-a au declarat forfait la turul inaugural al Cupei României, programat astăzi. Astfel, CS Faraoani și ACS Gauss și-au anunțat neprezentarea în Cupă, ceea ce dă undă verde spre faza următoare adversarelor lor, Viitorul Curița, respectiv Sportul Onești. Început ieri, cu jocul Flamura Roșie Sascut- Viitorul Berești Tazlău, primul tur al Cupei va continua azi, de la ora 17.30 cu partidele: Bradul Mânăstirea Cașin- Unirea Bacău, Viitorul Urechești- Voința Gârleni, Siretu Săucești- AS Bârsănești și Viitorul Nicolae Bălcescu- AS Măgura Cașin. În ceea ce privește campionatul, liderele celor două serii au câștigat cu scoruri-fluviu în etapa a 16-a, derulată weekendul trecut. În Seria I, Unirea Bacău s-a impus cu 6-0 pe terenul Rapidului, trei dintre golurile echipei antrenate de Gabi Bojescu fiind înscrise de…portari! Astfel, Stelea a transformat ireproșabil un penalty, în timp ce Lepădatu, care a jucat în câmp, a venit cu o „dublă”. Lista marcatorilor a fost completată de Butnaru (2) și Mitrea. În Seria 2, Sportul Onești a surclasat cu 12-0 pe Viitorul Urechești, menținându-și avansul de trei puncte față de Viitorul Curița/ CSȘ Onești, care a câștigat cu 3-0 la Bârsănești.

    Seria 1

    Rezultatele etapei a 16-a: FC Dinamo Bacău 2- Siretu Săucești 1-2, Voința Gârleni- CS Faraoani 3-0, Flamura Roșie Sascut- Gauss Bacău 4-3, Rapid Bacău- Unirea Bacău 0-6, Viitorul Nicolae Bălcescu- AS Filipești 1-1, Viitorul Berești Tazlău- AS Negri 0-0.

    Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 9 aprilie, ora 11.00: AS Filipești- Viitorul Berești-Tazlău (teren Galbeni), Gauss Bacău- Rapid Bacău (teren Valea Mare, Faraoani). Ora 17.00: Unirea Bacău- Viitorul Nicolae Bălcescu (teren Răcăciuni), AS Negri- Voința Gârleni (teren Green Club/ Baza Nautică- Șerbănești). Duminică, 10 aprilie, ora 11.00: CS Faraoani- FC Dinamo Bacău 2, Siretu Săucești- Flamura Roșie Sascut.

    Clasament

    1 Unirea Bacău                  16      13      0        3        61-16 39p.

    2 Voința Gârleni                16      13      0        3        57-15 39p.

    3 Siretu Săucești               16      11      2        3        36-13 35p.

    4 Viitorul N. Bălcescu        16      9        1        6        32-22 28p.

    5 CS Faraoani                   16      8        3        5        36-31 27p.

    6 AS Filipești                    14      7        2        5        36-23 23p.

    7 Fl. Roșie Sascut              16      6        2        8        43-41 20p.

    8 AS Negri                       16      5        5        6        27-27 20p.

    9 Gauss Bacău                  15      6        0        9        29-50 18p.

    10 FC Dinamo Bacău 2      16      5        1        10      27-41 16p.

    11 Rapid Bacău                 15      1        1        13      15-50 4p.

    12 Viitorul Berești Tazlău   16      1        1        14      15-82 4p.

     

    Seria 2

    Rezultatele etapei a 16-a: Sportul Onești- Viitorul Urechești 12-0, AS Bârsănești- Viitorul Cueița/ CSȘ Onești 0-3, AS Măgura Cașin- CSM Moinești 1-0, Bradul Mânăstirea Cașin- UZU Dărmănești 2-3, Voința Brătești- Viitorul Căiuți 3-0. Măgura Târgu-Ocna a stat.

    Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 9 aprilie, ora 11.00: CSM Moinești- Bradul Mânăstirea Cașin. Ora 17.00: Viitorul Curița/ CSȘ Onești- AS Măgura Cașin (teren Energia- Onești), Măgura Târgu-Ocna- Sportul Onești. Duminică, 10 aprilie, ora 11.00: Viitorul Căiuți- AS Bârsănești, Viitorul Urechești- Voința Brătești. Meciul UZU Dărmănești- Vulturul Măgirești nu se dispută deoarece oaspeții s-au retras din campionat.

    Clasament

    1 Sportul Onești                         15      14      1        0        84-7             43p.

    2 Viitorul Curița/ CSȘ Onești        16      13      1        2        78-11           40p.

    3 UZU Dărmănești                      16      12      0        4        50-28           36p.

    4 CSM Moinești                          16      11      1        4        75-21           34p.

    5 AS Măgura Cașin                     16      11      1        4        53-21           34p.

    6 AS Bârsănești                          16      8        2        6        52-32           26p.

    7 Voința Brătești                         16      8        1        7        50-48           25p.

    8 Viitorul Urechești                     16      5        1        10      24-67           16p.

    9 Bradul Mânăstirea Cașin            16      4        0        12      29-60           12p.

    10 Vulturul Măgirești                   14      2        0        12      18-65           6p.

    11 Viitorul Căiuți                        16      1        1        14      12-72           4p.

    12 Măgura Târgu-Ocna               15      0        1        14      11-104         1p.

    Bani pentru îngrijirea persoanelor vârstnice

      Alte sute de persoane vârstnice neajutorate vor avea șansa de a beneficia de diverse servicii gratuite. În acest scop, Guvernul României a aprobat, printr-un act normativ, finanțarea cu suma de 161.034.000 lei, pentru o perioadă de 24 luni, a patru programe naționale pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate destinate persoanelor aflate la vârsta senectuții.

      Pentru materializarea acestor programe vor fi înființate, în toată țara, 100 centre de servicii sociale, fără cazare, care vor avea grijă de aproximativ 5.400 persoane. Acestora le vor fi oferite la domiciliu servicii comunitare, de recuperare și reabilitare funcțională ori de consiliere socială și psihologică sau le vor fi asigurate hrană și îngrijire personală.

      În plus, actul normativ prevede dezvoltarea de competențe digitale atât pentru persoanele vârstnice cât și pentru îngrijitorii informali ai acestora și personalul din serviciile sociale de îngrijire pe termen lung. Totodată, sunt stipulate utilizarea de diverse dispozitive pentru persoanele dependente, inclusiv lucrul cu câinii utilitari, înființarea de rețele comunitare voluntare de sprijin pentru prevenirea izolării sociale, activități de comunicare și monitorizare etc.

      Pentru acest an suma alocată este de 48.687.000 lei. Proiecte, pentru a accesa aceste fonduri, pot depune serviciile publice de asistență socială din comunele și orașele care au sub 20.000 locuitori, precum și furnizorii privați de servicii sociale, fără scop lucrativ, respectiv asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România. Cererile de finanțare se depun individual sau în parteneriat cu furnizori publici ori privați de servicii sociale, iar implementarea și controlul fondurilor alocate urmează să fie monitorizate de agențiile județene de plăți și inspecție socială.

      În prezent, la nivel național sunt licențiați 5.234 furnizori de servicii sociale, din care 1.652 sunt pentru persoanele vârstnice, marea majoritate dintre ei fiind cămine. În județul Bacău sunt 32 cămine pentru persoane vârstnice și 8 furnizori de servicii de îngrijire la domiciliu.

       

      În umbra războiului se odihnește S.I.D.A

        Ne-am vaccinat de la început, noi, copii noștri și bătrânii, cei care au mai rămas; i-am convins pentru că am avut încredere în autorități ori, ne-am supus. Între timp am aflat…. Aveam unele informații dar și niște rețineri, o teamă generată de incredibila dimensiune a complicităților ce le presupune. Teama aceea, împărtășind-o, pare mai ușor de suportat. Sunt multe surse vizate pentru ca afirmațiile să poată fi verificate și analizate. Fiecare și toți împreună să vedem partea nespusă, față de care  ,,crimele de război” par un joc de copii, dacă lucrurile se confirmă.   Războiul din Ucraina nu a oprit narațiunea covid care avansează conform programării, cel puțin până în 2023. Faptul că suntem în proximitatea conflictului a făcut ca tema COVID și vaccinarea să nu mai fie preocuparea principală a presei de ,,serviciu”, cel puțin în partea de Est a Europei. După cum știți, am intrat în valul 6 al pandemiei și aceasta presupune un nou set de vaccinuri. Președintele Biden și-a făcut public vaccinul anticovid nr.4, adică cea de-a doua doză booster, la sfârșitul lunii trecute, urmare a faptului că în proximitatea liderului de la Casa Albă mai mulți oficiali, vaccinați, au fost depistați fiind infectați COVID.  Zarva războiului a minimalizat consecințele injectărilor care ar fi fost de natură a stârni valuri noi de proteste; ,,Conform celor mai recente cifre ale guvernului Regatului Unit, majoritatea persoanelor triplu vaccinate din Anglia și-au pierdut acum 80% din capacitatea sistemului imunitar, în comparație cu capacitatea naturală a sistemului imunitar a persoanelor nevaccinate…. Dar acest dezastru nu are loc numai în Marea Britanie. Datele oficiale ale Guvernului Canadei arată că, în medie, canadienii triplu vaccinați și-au pierdut acum 75% din capacitatea sistemului imunitar, în comparație cu capacitatea sistemului imunitar natural a canadienilor nevaccinați. Înseamnă că acum folosesc 25% din sistemul lor imunitar pentru a lupta împotriva virușilor, bacteriilor, bolilor și cancerului. Și imaginea este aceeași și în Noua Zeelandă. Datele oficiale ale guvernului arătă că, în medie, persoanele complet vaccinate din Noua Zeelandă și-au pierdut 74% din capacitatea sistemului imunitar.” Informațiile de mai sus ne sunt furnizate de THE EXPOSÉ și verificabile pe https://dailyexpose.uk/2022/03/27/uk-canada-nz-gov-data-shows-triple-vaccinated-have-a-i-d-s/ Scăderea imunității e confirmată și de CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, dar aceasta e privită din altă perspectivă, aceea a necesității vaccinării continuie. Astfel, citându-l pe oficialul Pfizer https://nationalfile.com/pfizer-ceo-says-fourth-vaccine-dose-necessary-due-waning-immunity/ spune; ,,…oamenii vor avea nevoie de o a patra doză de vaccin COVID-19 din cauza scăderii imunității. <<Este necesar pentru majoritatea– oamenilor>>” Tot la jumătatea lunii trecute, evocând războiul din Ucraina, Dr. Anthony Fauci (cumva echivalentul lui Arafat în SUA), într-un interviu pentru  The Telegraph  și-a  exprimat îngrijorarea că războiul din Ucraina va perturba programele de vaccinare împotriva COVID-19 pentru copii și afirma că „mutarea spitalelor în pivnițe, …., va avea un impact teribil asupra tuberculozei și a oricăror alte boli – HIV, (?! n.n) boli infecțioase ale copiilor.” Ca de obicei se jonglează cu jumătăți de adevăr. Întrebarea e cum dobândesc copiii HIV din pricina ,,pivnițelor”? După https://naturalnews.com/2022-02-16-covid-vaccines-cause-aids-proof.html ,,Dovezile continuă  arate că „vaccinurile” împotriva coronavirusului Wuhan (Covid-19) îi determină pe primitorii de pretutindeni să dezvolte SIDA. Sindromul imunodeficienței dobândite indus de vaccinul Covid-19, sau VIDS,( sindromul imunodeficieței dobândite prin vaccin n.n.)   ce pare a fi unul dintre cele mai grave efecte adverse pe termen lung cauzate de injecții (anticovid). În esență, injecțiile distrug sistemul imunitar al oamenilor în timp, lăsându-i predispuși la infecții de tot felul. Nu este atât de grav faptul că eficacitatea injecțiilor scade în timp, așa cum susțin unii, ci mai degrabă că performanța sistemului imunitar scade. Vaccinurile Fauci seceră, să spunem așa, sistemul imunitar…” După https://americasfrontlinedoctors.org/news/post/vaccine-acquired-immune-deficiency-syndrome-vaids-we-should-anticipate-seeing-this-immune-erosion-more-widely/  ,,nouă lucrare publicată în The Lancet sugerează că …sindromul de imunodeficiență dobândită prin vaccin începe imediat după prima rundă de injecții. Și experții își fac griji că, după fiecare injecție ulterioară de rapel,  acest proces de „eroziune imună”, așa cum îl numesc ei, continuă să se accelereze. Oamenii de știință au comparat rezultatele privind sănătatea persoanelor vaccinate și nevaccinate din Suedia. Aproximativ 1,6 milioane de persoane din ambele grupuri au fost studiate pe parcursul a nouă luni. Ceea ce s-a descoperit este că cei complet vaccinați au doar o ușoară protecție imunitară pentru o perioadă foarte scurtă de timp – cel mult șase luni. După aceea, imunitatea artificială provocată de injecții scade rapid, lăsând o persoană complet vaccinată fără nici un fel protecție împotriva infecțiilor, la fel ca SIDA. Între timp, s-a descoperit că cei nevaccinați păstrează imunitatea adevărată și de durată, ….. Medicii numesc acest fenomen eroziunea imună sau deficiența imună dobândită explicând astfel incidența crescută a miocarditei și a altor boli post-vaccin care fie afectează mai rapid, ducând la moarte, fie mai lent, ducând la boli cronice” Completând datele, https://naturalnews.com/2021-12-10-vaccine-induced-vaids-rising-mass-covid-vaccination.html ,citând surse specializate, precizează că;  ,,… vaccinurile creează dependență de vaccin, ceea ce înseamnă că persoanele devin dependente de injecțiile de rapel obișnuite, deoarece au fost vaccinate doar împotriva unei mici părți a unui virus mutant. .. Ministrul australian al Sănătății, Dr. Kerry Chant, a declarat că COVID-ul va fi cu noi pentru totdeauna și că oamenii vor trebuie să se obișnuiască să ia vaccinuri nesfârșite. Acesta va fi un ciclu regulat de vaccinare și revaccinare.” Organizația Națiunilor Unite susține acum că „…o variantă HIV cu răspândire rapidă dublează rata declinului sistemului imunitar.” Există chiar și un impuls în Regatul Unit pentru ca britanicii să fie testați pentru HIV, așa cum tuturor li s-a spus să facă teste pentru gripa Fauci. Prințul Harry a anunțat că toată lumea are acum „datoria” de a face un test HIV pentru siguranța publicului . Vă sună cunoscut? Vedeți  detalii pe https://metro.co.uk/2022/02/10/prince-harry-says-every-single-one-of-us-has-duty-to-get-an-hiv-test-16080934/ . Conform https://www.thesun.co.uk/health/17571457/brits-urged-hiv-tests-heterosexual-diagnoses-higher/ ,,britanicii au fost îndemnați să se prezinte pentru testarea HIV, deoarece mai mulți bărbați heterosexuali au fost testați pozitiv comparativ cu bărbații gay,  pentru prima dată în decenii….. Mai mult de jumătate (51%) dintre femei, 55% dintre bărbații heterosexuali și 66% dintre cei cu vârsta de 65 de ani și peste, diagnosticați cu HIV în 2020, au fost catalogați ca fiind într-un stadiu avansat.” Avem așadar de a face cu o infectare asimptomatică HIV. (Dacă termenul asimptomatic vă e cunoscut.) În ciuda deceniilor de cercetare, nu a fost dezvoltat vreodată un vaccin anti-HIV. Mai mulți candidați au intrat în studii clinice, dar au eșuat în etapele ulterioare. Dar nu trebuie să ne facem griji în această privință. La jumătatea lunii ianuarie a.c., Moderna anunța că a lansat studii clinice în stadiu incipient al unui vaccin ARNm HIV. După https://strangesounds.org/2022/01/moderna-launches-clinical-trial-for-hiv-mrna-vaccine-like-in-covid-shot.html ,,compania de biotehnologie a făcut echipă cu International AIDS Vaccine Initiative pentru a dezvolta vaccinul, care utilizează aceeași tehnologie ca vaccinul de succes contra COVID-19 al Moderna. Primii participanți la studiul de fază I au primit doze la Universitatea George Washington de Medicină și Științe ale Sănătății din Washington DC, potrivit unui comunicat al companiei.  Suntem extrem de încântați să avansăm în această nouă direcție, în proiectarea vaccinului HIV cu platforma ARNm Moderna, a declarat Dr. Mark Feinberg, președinte și CEO al IAVI… ”.  După https://chemicalviolence.com/2022-01-31-pfizer-trial-data-vaccinated-mothers-lost-babies.html  ,, un proces intentat de către Profesioniștii în Sănătate Publică și Medicină pentru Transparență a produs documente de la Pfizer care arată că <<vaccinul>> împotriva coronavirusului Wuhan (Covid-19) a făcut ca toate mamele însărcinate la care a fost testat să avorteze. Intitulat <<Analiza cumulativă a rapoartelor de evenimente adverse post-autorizare>>, raportul Pfizer care descrie evenimentele înregistrate până în februarie 2021 – arată că nici o femeie însărcinată care a făcut vaccinuri Pfizer nu a născut un copil viu.”  Puteți descărca acel raport  pe https://drtrozzi.org/wp-content/uploads/2022/01/Pfizer-Cumulative-Analysis-of-Post-authorization-Adverse-Event-Reports.pdf . Dacă un procent infim din ce spun aceste surse e adevărat, atunci ar trebui ca autoritățile să intre în alertă. Dar nu vor face nimic pentru că ar însemna să-și desconspire complicitatea/incompetența . Între timp, trebuie să facem față unui război la graniță, să uităm de cele 120 milioane de doze de vaccin cumpărate de Câțu și sa minimalizăm ilegalitățile și umilințele la care am fost supuși în pandemie. Autoritățile au alte treburi. Domnul Zelensky a lăudat România on line pentru implicare și ajutor și l-a certat pe președintele Ungariei, Victor Orban,  pentru neimplicare. Asta fix în ziua alegerilor din Ungaria.  Într-un adevărat tur de forță, cuvântând din parlament în parlament, eroul Zelensky se străduiește să internaționalizeze conflictul și nu să-l stingă, așa cum ne-am fi așteptat ca niște novici în ale politicii. În acest timp țara eroului e făcută țăndări. Avem astfel suficiente drame la care să privim, ce mai contează … un vaccin!?

       

      Jr. Adrian M. Ionescu

      Handbal masculin/ Cupa României: CSM Bacău, la Făgăraș

      Astăzi, de la ora 17.00, CSM Bacău va juca pe terenul divizionarei secunde CSM Făgăraș în turul doi al Cupei României Fan Courier la handbal masculin. În faza precedentă a competiției, băcăuanii s-au impus în deplasare, cu 37-26 contra unei alte echipe de Divizia A, CSU Constantin Brâncuși Târgu-Jiu.

      În ceea ce le privește pe gazdele de la Făgăraș, acestea au debutat în Cupa României, cu ocazia turului preliminar, câșligat cu 31-26 împotriva Gimbavului, pentru ca în turul I, să aibă câștig de cauză cu 36-24 în fața celor de la CSU Politehnica Timișoara.

      Deși parcurg o perioadă de criză în Liga Zimbrilor, accentuată și de înfrângerile suferite la Cluj, cu Universitatea și acasă, cu Politehnica Timișoara, „CSMeii” antrenați de Sandu Iacob trebuie să-și respecte blazonul de fostă semifinalistă și să-și adjudece calificarea în „sferturile” Cupei.

      Despre biocombustibili și „amprenta de carbon”

      Săptămâna aceasta s-a discutat că Airbus A380 a făcut pentru prima dată un zbor pe biocombustibil. Au fost anunțate perspectivele de reducere a „amprentei de carbon”. Sună bine, dar dacă o analizezi serios, are o legătură indirectă cu reducerea emisiilor de CO2 (dioxid de carbon).

      Conform abordărilor acceptate, „amprenta de carbon” împotriva căreia Occidentul luptă atât de tare se formează în toate etapele. Așa-numitul „biocombustibil” diferă de cel obișnuit nu atât prin compoziție, cât și prin metoda de obținere: nu din surse fosile, ci din surse de „origine biologică”. În cazul Boeing – esteri și acizi grași (HEFA), cu alte cuvinte – uleiuri de uz casnic folosite.

      Astfel, amprenta de carbon a unui „biocombustibil pentru aviație sustenabil” (SAF) se formează în timpul mai multor procese: colectarea materiilor prime, transportul acestora la o fabrică de procesare, fabricarea combustibilului, transportul combustibilului finit la aerodrom și, în final, arderea în timpul rulării aeronavei și zborului acesteia.

      Desigur, se încearcă să se producă un astfel de combustibil folosind tehnologii „verzi”, dar produsele de combustie ale unor astfel de bio-hidrocarburi în sine nu sunt foarte diferite de produsele convenționale de combustibil pentru avioane.

      Astfel, amprenta totală de carbon poate fi redusă, dar nu semnificativ. Dar costul biocombustibililor este uneori de câteva ori mai mare decât cel al produselor petroliere.

      Emisiile în aviație pot fi reduse radical în doar două moduri: prin trecerea la aviația electrică (dar, ca urmare, apar probleme nu mai puțin dificile de eliminare a bateriilor) sau prin utilizarea pilelor de combustie cu hidrogen (practic nu există încă tehnologii similare celor din industrie).

      Așadar, toată discuția despre utilizarea „combustibilului durabil pentru aviație” este doar o încercare a companiilor aeriene de a reduce ușor emisiile în scopuri de marketing, în detrimentul economiei în sine. Industria aviației este încă foarte departe de utilizarea în masă chiar și a unui astfel de biocombustibil. Boeing a avut o campanie bună de PR. Sunt pasagerii gata să plătească de multe ori mai mult pentru biletele de avion doar de dragul acestui PR? (A.R.)

      Ce este Sindromul Burden sau “stresul îngrijitorului”?

      Cerințele de îngrijire pot fi obositoare și copleșitoare, dar există pași pe care îi putem face pentru a controla stresul și a recăpăta un sentiment de echilibru, bucuria și speranța în viața noastră. Pe măsură ce populația îmbătrânește, mai multe servicii de îngrijire sunt oferite de persoane care nu sunt profesioniști din domeniul sănătății. Aproximativ 1 din 3 adulți din lume oferă îngrijire altor adulți ca îngrijitori informali.

      În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), un îngrijitor este orice persoană care oferă ajutor unei alte persoane care are nevoie, cum ar fi un soț sau partener bolnav, un copil cu dizabilități, o rudă în vârstă, chiar și un animăluț care face parte din familie. Cu toate acestea, membrii familiei care îngrijesc în mod activ un adult în vârstă nu se autoidentifică adesea ca „îngrijitor”. Recunoașterea acestui rol poate ajuta îngrijitorii să primească sprijinul de care au nevoie.
      „Îngrijirea poate avea multe recompense. Pentru majoritatea îngrijitorilor, a fi acolo atunci când o persoană iubită are nevoie de tine este o valoare de bază pe care dorim să o împlinim. Dar o schimbare a rolurilor și a emoțiilor este inevitabilă. Este firesc să te simți furios, frustrat, epuizat, singur sau trist. Aceste stări compun sindromul Burden sau “stresul îngrijitorului” – stresul emoțional și fizic al îngrijirii. Există o serie de factori care pot juca un rol în sindromul de stres al îngrijitorului. Pentru unii îngrijitori, cerințele constante de îngrijire a unei persoane care are o boală gravă pot duce la epuizare. Pentru alții, lipsa granițelor dintre rolurile lor de îngrijitor și soț, copil sau altă persoană dragă poate fi o provocare. Unii îngrijitori își pun așteptări nerealiste asupra lor, crezând că pot face totul și refuzând să ceară ajutor. Acest lucru apare adesea pentru că nu vor să fie la rândul lor o povară pentru altcineva. Ceilalți îngrijitori sunt pur și simplu frustrați de nevoile copleșitoare ale persoanei iubite sau de resursele financiare și de altă natură necesare pentru a avea grijă de cineva cu o boală sau o dizabilitate pe termen lung”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

      Mai mult decât atât, specialistul consideră că Sindromul Burden este puternic asociat cu rezultate negative asupra sănătății. Între 40 și 70% dintre îngrijitorii suferă de depresie, în timp ce mulți îngrijitori au și anxietate ca urmare a stresului asociat cu acordarea de îngrijiri. Furia și iritabilitatea sunt, de asemenea, simptome comune ale sindromului de stres al îngrijitorului. Stresul cronic poate duce, de asemenea, la hipertensiune arterială, diabet și un sistem imunitar compromis. “Simptomele sindromului de stres al îngrijitorului pot include: modificări ale poftei de mâncare, greutății sau ambele, senzație de depresie, viață fără speranță, iritabilitate sau neajutorare, retragerea din societate și separarea de prieteni și familie, modificări ale tiparelor de somn, îmbolnăviri mai dese, pierderea interesului pentru activitățile desfășurate anterior; epuizare emoțională și fizică, sentimente de vinovăție pentru că nu știu sau nu pot mai mult de atât sau că își iau din când în când pauze de somn, masa”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

      Cum putem face față sindromului Burden?
      Odată ce ați recunoscut semnele acestui sindrom, următorul pas este gestionarea acestuia. A avea această afecțiune nu este neobișnuit – cheia este să vă faceți din propria sănătate o prioritate, astfel încât să puteți continua să acordați îngrijire persoanei dragi.
      “Dacă vă confruntați cu sindromul Burden, unul dintre primele lucruri pe care le puteți și trebuie să îl faceți este să luați o pauză. Credeți că puteți face față singuri, însă realitatea este că nimeni nu poate. Contactați agențiile locale, membrii familiei, prietenii sau grupurile de asistență pentru a găsi pe cineva care să vă înlocuiască pentru o perioadă de timp. Acest lucru poate arată diferit în funcție de situația dvs.: o asistentă medicală la domiciliu sau un asistent de îngrijire personală. Orice ați lucra, folosiți timpul respectiv pentru a avea grijă de dvs. Faceți ceva care vă place sau pur și simplu odihniți-vă și reîncărcați-vă bateriile. Consultați un specialist, un terapeut, un consilier psihologic sau un practician în medicină alternativă. Dacă nu sunteți sănătoși, nu veți putea avea grijă corect de persoana iubită. Asigurați-vă că mâncați bine, dormiți mult și beți multă apă. Faceți mișcare în fiecare zi, chiar dacă asta înseamnă doar să ieșiți afară timp de 15 minute pentru o plimbare rapidă prin cartier”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
      Totodată, specialistul afirmă că grija de sine înseamnă, de asemenea, să vă faceți timp pentru sănătatea dvs. emoțională. Dacă nu consultați un terapeut, găsiți alte modalități de a vă elibera sentimentele cu privire la rolul dvs. de îngrijitor.
      Acest lucru se poate face printr-un grup local de sprijin pentru îngrijitori sau vorbind cu un membru al familiei sau cu un prieten. S-ar putea chiar să găsiți asistență online. Meditația, exercițiile de respirație, yoga ș.a. practici din această gamă pot fi incredibil de terapeutice și vă pot ajuta să îndepărtați o parte din negativitate, astfel încât să vă puteți reorienta și să fiți gata să vă continuați rolul de îngrijitor.
      “În cele din urmă, colaborați cu specialiștii în domeniu pentru a găsi cel mai bun tratament pentru persoana iubită ruda sau animăluțul dvs., pentru a vă asigura că primiți ceea ce are nevoie. Medicii și ceilalți profesioniști din domeniul medical ar fi bine să fie conștienți de nevoile dvs., în calitate de îngrijitor principal și să lucreze pentru a vă sprijini. Acest lucru vă poate ajuta să atenuați o parte din stresul pe care îl puteți întâmpina și să vă ajute să găsiți soluții la problem și nu invers. Sindromul de stres al îngrijitorului nu trebuie să fie realitatea dvs. și nu trebuie lăsat să vă copleșească. Deși poate avea un impact negativ asupra vieții și bunăstării dvs., există diferite modalități de recuperare pentru a fi un îngrijitor sănătos și mai apt de a sprijini persoana/ființa iubită. Concentrându-vă asupra propriilor nevoi, puteți evita pericolele sindromului/efectului Burden”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
      Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

      Elevii de la Colegiul Pedagogic, din Turcia, Grecia și Spania, spun „NU” discriminării și violenței

        Experiențe uimitoare, cunoștințe și multe prietenii este ceea ce au avut parte opt elevi și trei profesori de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, care au participat la mobilitatea din localitatea Aridaia – Grecia, din cadrul proiectului Erasmus „Women Overthrowing MENtalities”. Mobilitatea a durat o săptămână, iar programul de activitate a fost foarte încărcat și atractiv. „S-a vizitat școala, s-au aflat multe amănunte despre sistemul de învățănânt grecesc, s-au făcut activități în comun, s-au legat prietenii între elevii greci, români, turci și spanioli. Foarte plăcut și educatativ a fost și programul extrașcolar propus din partea partenerilor greci. S-au vizitat orașul Tesalonic, mormântul lui Filip al II- a, regele Macedoniei și tatăl lui Alexandru cel Mare, stațiunea Pozar și uimitoarele cascade din orașul Edessa”, a precizat prof. dr. Liliana Adochiței, coordonatorul proiectului.

        În cele cinci zile de întâlnire, elevii din cele patru țări participante le proiect au avut ca sarcini de lucru realizarea și prezentarea unor materiale despre discriminarea și violența la care sunt supuse fetele în cadrul școlilor, despre modalitățile în care acest fenomen de bullying poate fi evitat, despre modul cum poate fi organizată o campanie împotriva abuzurilor asupra femeilor. „Aceasta este prima mobilitate, în format fizic, din acest proiect. Deși proiectul a debutat în 2020, din cauza pandemiei de COVID 19 nu am putut efectua nicio mobilitate. Am organizat, la sfârșitul anului trecut, o activitate virtuală, dar cele mai bune rezultate ale unui proiect Erasmus sunt obținute în urma deplasării fizice în țările partenere”, a mai spus coordonatorul de la Colegiul Național Pedagogic Bacău.

        Proiectul KA229 „Women Overthrowing MENtalities” își propune să promoveze puterea, independența și valoarea femeilor, într-o așa zisă lume a bărbaților. În perioada 2020 – 2022 au fost planificate patru activități transnaționale în care se vor analiza rolurile femeilor în trecut și prezent, modele ale femeilor din diferite domenii de activitate, drepturile femeilor și femeile ca victime ale violenței. Următoarea întâlnire va fi în România, în luna mai, iar celelalte două mobilități au fost programate pentru luna septembrie și octombrie.

        Alte povești cu tâlc

        Multă lume are impresia că războiul din Ucraina este doar între ruși și ucraineni. Sau că vina pentru declanșarea ostilităților o poartă exclusiv unii sau alții. Ceea ce nu se vede la suprafață și nici nu se spune cu voce tare este că asistăm la o primă confruntare pe continentul nostru între două ordini mondiale diferite. Și nu mă refer la acele ordini mondiale oculte despre care se vorbește în conspirații; pur și simplu la două sisteme socio-economice diferite.

        Există un economist rus care a ajuns oarecum sub lumina reflectoarelor în această perioadă, care se ocupă de zeci de ani cu studiul tranziției între sisteme. Între altele, este creditat cu ideea Rusiei de a cere ruble pentru plata gazelor. În fine, Serghei Glazyev spune, într-un interviu acordat în urmă cu câteva zile unei publicații rusești online că, în prezent, experimentăm o schimbare simultană a structurilor tehnologice și economice mondiale, în timp ce baza tehnologică a economiei se schimbă, există o tranziție către tehnologii fundamental noi, iar sistemul de management se schimbă și el. Structurile economice mondiale se schimbă o dată la 100 de ani, iar schimbarea lor este însoțită de războaie mondiale și revoluții sociale.

        „Structurile ierarhice verticale caracteristice economiei mondiale imperiale s-au dovedit a fi prea rigide pentru a asigura procese continue de inovare și și-au pierdut eficiența în asigurarea creșterii economiei mondiale. La periferia ei s-a format o nouă ordine economică mondială, care se bazează pe modele flexibile de management, o organizare în rețea a producției, în care statul funcționează ca un integrator, unind interesele diferitelor grupuri sociale în jurul atingerii unui singur obiectiv – creșterea bunăstării publicului”, spune el.
        Conflictul din Ucraina ar fi doar o consecință a schimbărilor de polaritate în economia mondială; vechea ordine nedorind să-și cedeze locul.

        „Baza cooperării economice globale este investiția comună pentru a îmbunătăți bunăstarea popoarelor. Liberalizarea comerțului încetează să mai fie un fel de prioritate, prioritățile naționale sunt respectate, fiecare stat construiește un astfel de sistem de protejare a pieței interne și a spațiului economic pe care îl consideră necesar. Adică epoca globalizării liberale s-a încheiat. În fața ochilor noștri se formează o nouă structură economică mondială – una integrată, în care unele state și bănci private își pierd monopolul privat în chestiunea banilor, a utilizării forței militare etc. Era globalizării liberale s-a încheiat”, spune Glazyev.

        În 2015 el a scris o carte – „Ultimul război mondial”. Conform ideilor sale, omenirea se va confruntă cu spectrul unui ultim război mondial cu trei posibile scenarii: cel prin care monopolul puterii mondiale a SUA este eliminat iar noua ordine economică mondială asigură ritmuri ridicate de dezvoltare economică, în timp ce lumea occidentală se prăbușește, un scenariu prin care intreagă lume este supusă sub comanda unui Guvern Mondial, cu o ideologie supraumană, în genul nazismului și, în fine, al treilea scenariu este catastrofal și înseamnă distrugerea umanității.

        Trei persoane bănuite de proxenetism, reținute de polițiștii de investigații criminale  

          La data de 04 aprilie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au desfășurat o percheziţie domiciliară, la imobilul unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. 

          Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – martie a.c., două tinere, de 20 și 21 de ani,  ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie, ajutate de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 63 de ani care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, obținând sume consistente de bani.

          Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției mun.Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bacău, unde au găsit şi ridicat în vederea confiscării mai multe telefoane mobile.

          3 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Bacău pentru audieri, iar, în urma administrării probatoriului, acestea au fost reținute de poliţişti pentru 24 de ore.

          Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Brigăzii Operaţiuni Speciale Bacău.

          5000 de pachete de țigări,confiscate de polițiști

          Poliţiştii din Bacău au indisponibilizat 5.000 de pachete de ţigarete de contrabandă, găsite într-un autoturism, depistat în trafic.

          La data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic, pe A 7, în localitatea Săucești, a unui autoturism.

          În urma controlului autoturismului, condus de un tânăr de 26 de ani, din județul Galați, polițiștii au descoperit în interior ţigaretele, netimbrate şi fără documente de provenienţă.

          Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

          Cele 100.000 de ţigarete în valoare de 70.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

          Totodată, poliţiştii au indisponibilizat autoturismul folosit la transportul țigaretelor.

          În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

          Față de persoana depistată s-a luat masura reținerii pentru 24 de ore.

          TOP 3 cele mai mari câștiguri la sloturi din toate timpurile

          Sloturile, recunoscute ca păcănele sau slot machines, sunt ușor de practicat și sunt foarte populare în cazinourile clasice și online. Cu toate că se știe că au un RTP (return to player) modest, milioane de oameni își încearcă norocul la aceste aparate.

          Sloturile au ajuns extrem de populare prin prisma a trei factori: sunt ușor de practicat, se pot miza sume foarte mici, sunt distractive și toată acțiunea depinde doar de hazard și de modul în care acționează mecanismul din spatele jocului. Jucătorii nu au nevoie de trucuri și strategii, nu există reguli. Rolele se pun în mișcare doar printr-o simplă apăsare de buton sau tragere de manetă.

          Mizele sunt mici atunci când jucați la aceste aparate video, dar aveți șansa de a câțtiga sume impresionante. Jackpot-urile progresive au făcut o diferență uriașă pentru aceste aparate simple și au crescut exponențial premiile în bani. Sloturile din cazinourile clasice au anumite sisteme de bonusuri și jackpoturi. Sloturile din cazinourile online, cum ar fi 888 casino, au alte sisteme de bonusuri și premii. Este adevărat că dezvoltarea industriei de gambling în mediul digital a dus și la apariția a numeroase forme de bonusuri, premii și sisteme de fidelizare pentru jucători.

          Mai jos aveți o listă cu unele dintre cele mai mari premii câștigate la sloturi. Unele dintre ele au fost câștigate în cazinourile clasice, altele în cele online. Dacă și voi sunteți în căutarea unor cazinouri online unde să vă încercați norocul, accesați Cazinoro pentru mai multe detalii.

          O femeie a câștigat 12.769.933 de dolari în Las Vegas. Aceasta a vizitat cazinoul din Aria Resort, situat în Mecca cazinourilor – Las Vegas. Se dusese acolo să sărbătorească ziua de naștere a nepoatei sale. După petrecere și înainte de a se întoarce în cameră, ea a jucat 6 dolari la un joc mecanic de tip slot. Spre surprinderea ei, a fost informată că a atins premiul jackpot-ului de aproximativ 12,8 milioane de dolari. Aparatul din seria Megabucks de la IGT a fost cel care a oferit acest premiu jackpot.

          Un soldat britanic a câștigat 13,2 milioane de lire sterline la Mega Moolah. Acesta este unul dintre cele mai mari premii de tip jackpot câștigate online. Jon Heywood, un soldat britanic de 26 de ani, a câștigat marele premiu punând doar 25 de lire. Da, ai citit bine. Cu miza mică de 25 de lire, a luat acasă o sumă atât de uimitoare. Nu există nicio îndoială că soldatul britanic a fost foarte norocos. El a cheltuit o bună parte din câștig pentru tratamentul medical al tatălui său.

          Un veteran a câștigat un jackpot uriaș de 21 de milioane de dolari. Câștigul poate veni la orice vârstă și a fost o victorie foarte dulce pentru un veteran de 92 de ani. Cea mai mare surpriză la această victorie stă în faptul că jucătorul a câștigat mai multe jackpoturi. Primul jackpot a fost revendicat la vârsta de 80 de ani, premiu în valoare de 4.6 milioane de dolari.

          S-a întors la același cazinou după 12 ani și a încercat același titlu Megabucks. De data aceasta a câștigat un jackpot de 21.147.947 USD. În timp ce primul premiu a fost folosit de a călători, o parte din al doilea jackpot a fost donat pentru a ajuta victimele uraganului Katrina.

          Nu există o rețetă a succesului la jocurile de noroc, cu atât mai puțin la sloturi. Jucați responsabil și alegeți jocurile cu RTP mai mare, plus în funcție de preferințele tematice, de bonusuri și în funcție de sumele pariate. Totul se rezumă la distracție.