28 martie 2024
Actualitate„Poiana Crayului”, o destinație ideală pentru turism și evenimente

„Poiana Crayului”, o destinație ideală pentru turism și evenimente

Pe raza comunei Blăgești, aproape de Buhuși și la distanță egală de Bacău și Piatra Neamț, pe culmea unui deal înalt, se află un complex turistic extraordinar și mult prea puțin cunoscut. ”Poiana Crayului” este locul ideal pentru concedii, tabere de tot felul, zile de team-building sau, pur și simplu, scurte evadări din mediul muncii de zi cu zi a fiecăruia. Dar acolo se pot desfășura evenimente cu sute de participanți, precum nunți, banchete, botezuri, revelioane. Frumusețe pe toată linia, atât a împrejurimilor, cât și a ceea ce a fost construit, cu bun-gust și atenție la detalii.

Timp de patru ani, la acest complex s-a tot construit și finisat, astfel că acum poate oferi un confort complet oaspeților săi.



Managerul complexului „Poiana Crayului”, doamna Claudia Duță-Apetrei, este în funcție de doar o săptămână. Dar este absolut convinsă că se află la conducerea unui obiectiv turistic ce va avea un mare succes de public, după cum ne-a spus în interviul pe care îl redăm în continuare.

 Poiana Crayului, un proiect turistic de top județean

  • Puțină lume a auzit de „Poiana Crayului”. Dvs. cum ați aflat?

Am lucrat ceva ani în industria turismului și nu avea cum să-mi scape. Iar asta mai ales că până acum complexul a fost deschis. S-a bucurat de mulți oaspeți, chiar și fără promovare, prin simpla publicitate de la un om la altul. Au fost aici nunți și alte evenimente, iar sâmbăta seara vin să se distreze cam două sute de tineri din Buhuși și din satele din jur la clubul de la etajul I, care are o dotare excepțională. Dar „Poiana Crayului” are un potențial mult mai mare, de top județean și chiar național. De ocupare 100%  tot timpul anului.

  • Puteți face o comparație cu alte obiective?

Aș putea, prin prisma studiilor pe care le-am făcut și experienței acumulate. Am absolvit Școala de Management în Irlanda, la Dublin, și am administrat mai multe obiective turistice. Ultimul a fost Popasul Haiducilor, aflat sus, lângă stația de telegondolă din Piatra Neamț. Dar nu voi face comparații. Pot să spun doar ceea ce oferă Poiana Crayului. Revenind la prima întrebare, am ajuns aici pentru că am fost contactat de dl. Iulian Craiu, cel care a avut viziunea acestui complex și este unicul investitor. Un proiect atractiv și o șansă pe care nu o puteam rata. Și precizez ceva legat de „Poiana Craylui”. Numele complexului este legat de numele deținătorului. Dar, din modestie și corectitudine, dl. Craiu nu a vrut ca publicul să creadă că locația ar fi legată de vreo legendă cu prinți fermecați. Acel y este o piedică în calea păcălelii, o piedică pe care chiar dumnealui a ridicat-o.

Cazare excepțională, pentru concedii de neuitat

 

  • Așadar, ce oferă Poiana Crayului?

Foarte multe. Pentru că niciun detaliu nu a fost uitat.

Să le luăm în ordine. Sunt patru cabane cu etaj, a câte șase camere de două persoane, două băi cu duș, bucătărie bine utilată, câte un living mare la parter, hol mare cu canapele la etaj, verandă mare, cu mese și scaune confortabile. Lemn natural, încălzire cu sobe pe peleţi, dau o  căldură plăcută, excelentă.

Dotare pentru petreceri în interior, adică sistem de sunet performant, loc pentru dans, canapele pentru odihnă. Ar putea fi petreceri de 30 de persoane în fiecare cabană mare, fără probleme. Adică un week-end de neuitat pentru o familie mare sau personalul unei firme medii, angajați plus soți/soții sau prieteni/prietene. Afară, aceste cabane mari au arondate câte un foişor spaţios, ca un living cu masă mare, grătar, plită şi două locuri pentru ceaune, utile mai ales pe timp de vreme nefavorabilă sau iarna. Asta pe lângă grătarele care sunt aer liber și despre care știm cu toții că românii le adoră.

După cum vedeți, chiar acum este un grup de turiști care au pus la proțap un vițel întreg; dedesubt, proțapul are o vatră mare, pentru jar suficient, iar țeapa este rotită de un motoraș electric. Sunt și câteva măsuțe lângă – pentru că vițelul trebuie mâncat în mod civilizat, iar noi aducem și farfuriile, tacâmurile și cănile pentru băuturi. Fiecare cu ce vine sau, mai ales, comandă ce vrea, pentru că noi le putem oferi întreaga gamă de băuturi alcoolice sau sucuri.

Sunt și zece cabane mici, de câte două locuri, dar cu confort sporit – adică baie în interior, verandă, mobilier modern, încălzire cu peleți. La fel ca la cele patru cabane mai mari, lemnul este la putere. Lemn ignifugat, peste tot, ca să nu existe temeri.

Piscine, ciubere, teren de fotbal, loc de joacă pentru copii

Între aceste 14 cabane mici și mari vin dotările care le leagă: două piscine mari, dintre care una va fi alimentată, la anul, cu apă sărată. Locația complexului este excepțională nu doar datorită priveliștii minunate a dealurilor împădurite din jur, ci și datorită izvoarelor de apă sărată descoperite aici și care vor fi utilizate.

Piscinele și șezlongurile aferente sunt înconjurate cu un gard de nuiele, care să ofere un pic de intimitate, de separare față de alte activități, dar și pentru a crea impresia unui loc exotic, ceva ca în Caraibe sau Oceanul Indian.

Pentru cine preferă reuniuni de grup restrâns – lângă fiecare cabană mare, mică este câte un ciubăr cu apă sărată încălzită, ultimul strigăt în materie de relaxare în aer liber, atît pe timp de vară, cât și iarna. Cele zece cabanei mici împart şi ele patru ciubere.

Când spuneam de alte activități, din afara piscinelor, mă puteam referi, de exemplu, la terenul de fotbal gazonat – care va fi acoperit de balon și vom putea organiza acolo și nuntă la cort pentru 300 de invitați, în 2023. Sau la terenul de joacă pentru copii, dotat cu tot ceea ce trebuie pentru distracția micuților. Iarna va fi loc berechet pentru un săniuș pe cinste sau snow-boarding.

Focul de tabără, marea atracție

Dar, ceea ce individualizează Poiana Crayului și cred că este un factor de mare succes, e locul amenajat pentru foc de tabără, situat între cele două rânduri de cabane. Este un loc spațios, în formă de floare cu patru petale, pavat cu gresie, împrejmuit cu un ziduleț de piatră de care se sprijină în interior laițe de piatră, pe care pot șade cam o sută de oameni. Și sunt foarte multe prize montate pe zid, pentru încărcat telefoanele mobile sau pentru laptopuri, deoarece acestea au devenit indispensabile în ziua de azi.

Vatra pentru foc este ca o fântână de piatră, în care încap o grămadă de lemne. În jurul focului se încing hore mari, pe cercuri concentrice și, în general, se creează o atmosferă de neuitat, pentru că poți vedea tot felul de ritualuri cu incantații, dansul bizonului și, mai știu eu?, orice le trece prin cap unor tineri inventivi și cu chef de distracție.

Am mai văzut astfel de locuri pentru foc de tabără doar în Deltă, dar la o scară mult mai mică și fără dotările noastre. Focurile de tabără au dispărut din obișnuințele turiștilor, din cauza măsurilor anti-incendiu. Dar la noi au reapărut, pentru că respectăm toate normele! Ținând cont de toate comoditățile noastre, eu cred că putem găzdui tabere de copii și adolescenți sau tabere speciale, pentru artiști ori profesioniști din diverse ramuri de activitate. Precum și stagii de team-building.

Restaurant, sală de mari evenimente, club de peste 300 de locuri

 

  • Acolo, la focul de tabără, se fac discotecile de care spuneați?

Nu, acestea se fac în altă parte și poate cu asta trebuia să încep. Cu corpul central, acolo unde se află recepția și administrația. Și care are, la intrare, un restaurant cu bar și două săli de câteva zeci de locuri, plus o sală de păcănele, toate foarte frumoase. Decorațiunile sunt naturale, respectând stilul general existent și la cabane. Dar aici veți vedea și fiare împăiate, ori blănuri de urși și lupi. Și, trec mai departe cu prezentarea, alături de restaurant este o mare sală de evenimente, cu o capacitate de 220 locuri, foarte frumos mobilată.

Petreceri, concerte, revelioane, festivaluri…

Și, întorcându-mă la decorațiunile naturale, în această sală candelabrele sunt confecționate din coarne de cerb! Un loc ideal, cu adevărat special, pentru nunți, banchete și orice eveniment important din viața cuiva! Dar vom organiza petreceri de Crăciun şi Revelion, concerte cu artişti renumiţi ai României şi minifestivaluri – ale vinului, berii, toamnei, primăverii, mărţişorului… Dar câte nu avem în plan?!

Iar clubul este exact deasupra, la etaj, cu o capacitate tot de peste 300. Cu un design modern și un pic vintage, foarte frumos, cu mobilier elegant și sonorizare excepțională. Si acolo putem organiza evenimente.

Vă ajutăm cu profesioniștii noștri!

Avem alături o parcare mare, suficientă pentru sutele de participanți. Și, un lucru care ne avantajează, locația noastră nu este condiționată de nivelul de zgomot pe care îl produce, ca în oraș, şi nici de vreun orar de păstrare a liniştii.

La fel, foarte important este că putem recomanda artiști de notorietate, formații, asigurăm servicii foto-video ale unor profesioniști în materie, care oferă reduceri pentru evenimentele desfășurate la Poiana Crayului.

Prețurile la meniuri vor fi mai mici decât la restaurantele din oraș.

După cum vedeți, vrem nu doar să fim bune gazde, ci și să venim în întâmpinarea dorințelor organizatorilor, să îi ajutăm să le rezolve mai rapid, mai bine și mai ieftin. Vrem să realizăm profit din atragerea mai multor turiști, nu din „tunuri” costisitoare pentru ei.

Avem capacitatea de a găzdui două mari evenimente, în paralel, plus clubul, începând cu 2023, pentru că vă reamintesc de cortul de peste terenul de sport.

Servire și organizare ca nicăieri

  • Dotările le aveți. Dar personal suficient de numeros și priceput?

Avem, iar sarcina mea este să perfectez și acest aspect. Pentru că linia pe care o doresc o vreau respectată neabătut. Doar așa putem atinge ținta de 100% ocupare pe care mi-o doresc.

Știm cu toții că meniurile și punerea lor în operă sunt cruciale în turism. Noi ne vom axa pe meniurile tradiționale, în primul rând pe cele moldovenești. Iar bucătăria noastră le realizează deja. Personalul de servire și întreținere a acumulat ceva experiență și sunt mulțumită. DJ-ii sunt dintre cei pasionați de munca lor și se pricep să facă atmosferă. De asemenea, avem contract și bună colaborare cu o firmă de pază și protecție. Pentru că, ce ar fi o seară de club fără bodyguarzi bine instruiți? Distracția, fără sentimentul de siguranță, nu ar mai fi distracție.

  • Puneți Blăgeștiul pe harta turistică a României?

O, da! Avem tot ce ne trebuie, suntem la nivelul oricărei locații din țară. Fără exagerare! Avem tot, în afară de renume, dar pe care Poiana Crayului și-l va construi în scurt timp.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri