luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1233

Olimpiada de dezbatere și argumentare – calificare la „națională”

    Zilele 27-28 mai au fost dedicate organizării și desfășurării Olimpiadei naționale de dezbatere și argumentare „Tinerii dezbat” – faza județeană. Aceasta a fost susținută la Colegiul National „Ferdinand I” Bacău, liceu cu o complexă tradiție în acest domeniu. Au participat echipe de câte 3 elevi, pe două secțiuni (începători și avansați), din licee din Bacău- Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Economic „Ion Ghica”; din Onești – Colegiul Național „Grigore Moisil; din Târgu Ocna – Colegiul Național „C. Negri”; din Comănești – Colegiul Tehnic „D Ghika”. Evident, și numărul de instructori și arbitri a fost numeros. De asemenea, demn de apreciat a fost numărul mare al voluntarilor ferdinandiști implicați, posibil viitori debateri. Moțiunile (ideile aflate în dezbatere) reprezintă, in general, probleme, teme actuale, din domeniul social, civic, educațional, mediu etc. S-au dezbătut cate 3 moțiuni pe fiecare secțiune
    „A fost o experiență minunată, mult așteptată, o reîntoarcere la ceea ce putem numi normalitate, la bucuria pe care ne-o oferă acest sport al minții și al logosului structurat. Faptul că acești copii minunați învață să argumenteze, să selecteze informații relevante și validate, din surse credibile, le dezvoltă gândirea critică și stilul persuasiv de discurs. Câștigul, ca și efortul este atât unul personal, cât și de echipă”, a explicat prof.dr. Nicoleta Zărnescu, director de turneu și director adjunct al Colegiului Național „Ferdinand I”, gazda Olimpiadei.

    „A fost un efort, dar și o realizare importantă desfășurarea olimpiadei de dezbateri, care a antrenat profesori instructori, profesori arbitri de competiții, informatician, elevi, voluntari, personal auxiliar. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru faptul că, deși este printre ultimele olimpiade școlare din Calendarul Ministerului Educației, când luna mai e dedicata tezelor, evaluărilor de final de an scolar, totuși, atât elevii cât și profesorii au arătat că performanța și pasiunea nu au limite.Felicitari câștigătorilor și tuturor participanților”, a declarat prof. Mirela Cojocaru, inspector școlar – proiecte educaționale la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

    Rezultatele olimpiadei:
    – secțiunea începători loc 1 – echipe, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău. La categoria speaker, conform regulamentului de ierarhizare a punctajelor, s-au calificat la faza națională Vilea Bianca Antonia – C. N. „Gr. Moisil” Onești, Pralea Iarin Andrei – C. T. „D Ghika” Comănești și Gaman Daria – C. N. „Ferdinand I” Bacău
    – secțiunea avansați – loc 1 C. N. „Ferdinand I” Bacău , atât la categoria echipe, cât și la categoria speaker – calificare la faza națională elevele Zaharia Iris, Barbu Teodora și Doboș Yvonna.

    Instructorii Zărnescu Nicoleta, Laslău Gabriela, Matei Cristina și Munteanu Silvia vor antrena în continuare echipajele și debaterii pe noi moțiuni. Faza națională a olimpiadei va avea loc la Piatra Neamț, în perioada 11-17 iulie 2022, unde băcăuanii vor intra in competițe cu echipe din toate județele țării.

    Judo, fără bariere…

    Copiii de la Centrul Familial Maria Bronx au demonstrat din nou că nu există limite, că orice vis poate deveni realitate și că munca, perseverența și curajul aduc rezultate pe măsură. Cojocaru Grafian, Oprea Nicoleta-Simona și Oprea Denisa-Andreea, sportivi legitimați la SCM Bacău la secția de judo, au participat sâmbătă, 28 mai, la Campionatul Național Special Needs desfășurat la Cluj. Aceștia au fost pregătiți de antrenorul Daniel Zodian, reușind să obțină nu mai puțin de 3 medalii de aur. C.N. Special Needs este prima competiție de judo pentru copiii și tinerii cu dizabilități recunoscută oficial de Federația Română de Judo, marcând un nou început în lumea judoului pentru copiiii care doresc și luptă pentru a-și depăși deficiențele.

    În același timp, 7 dintre copiii de la Centrul Familial Maria Bronx au participat la Turneul Internațional de Judo „Cupa 1 Iunie”, competiție cu prestigiu în comunitatea locală și aflată la cea de-a XII-a ediție. Competiția organizată de Direcția Județeană de Sport Bacău, Asociația Județeană de Judo Bacău și Judo Club Royal Bacău a avut anul acesta și Bronx Sport Club drept coorganizator, care a animat atmosfera din sala de competiție prin prezența unei mascote care i-a încurajat pe judoka înainte de a intra pe saltea, cât și cu premii pentru competitori oferite cu sprijinul Simba Invest și M&C Packing. La finalul zilei, 9 medalii au lărgit palmaresul clubului, astfel: Diaconu Animona a obținut medalia de aur la categoria U16 52 kg, Zodian Katerina, medalia de argint la U14 52 kg, Dragomir Bianca, argint la U14 44 kg, Dragomir Laura, argint la U16 57 kg, Dragomir Denisa, argint la U16 63 kg, Furdu Andreea, bronz la U16 44 kg, Cociangă Paula, bronz la U16 57 kg, Roman Alexia, bronz la U14 57 kg și Dumea Alexia, bronz la U14 52 kg.

    „Pentru copiii a căror poveste e mai complicată, trecând prin experiențe traumatizante precum abandonul familial, viața în sistemul instituționalizat sau traiul cu un handicap care, la nivel social, este prevăzut ca o barieră, ca o limitare, sportul nu e doar o formă de terapie, de creștere a gradului de încredere în forțele proprii, ci o reală șansă la o viață în care copilul, tânărul să se simtă capabil, încrezător, suficient de bun pentru ceea ce face, apreciat. Judoul e școala prin care orice copil învață că singura limită e propria minte și că, odată ce crezi în tine, imposibilul devine posibil. Important e să-ți dorești suficient de mult și să te vezi acolo… câștigător”, a declarat Daniel Zodian, antrenor de judo la CS Bronx.

    O căprioară a ajuns într-un service din Târgu Ocna. A fost eliberată în pădure – VIDEO

    În această dimineață, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Balneoclimateric din Târgu Ocna au fost sesizați de către administratorul unui service auto, că în incinta acestuia a pătruns o căprioară, care se pare că nu pleacă fiind speriată.

    Jandarmii s-au deplasat în scurt timp, iar împreună cu lucrătorii service-ului au reușit să prindă animalul, care ulterior a fost predat reprezentanților din cadrul Ocolului Silvic Târgu Ocna.

    Starea de sănătate a animalului era una foarte bună, fiind transportat și eliberat mediului natural la liziera pădurii din apropiere de către jandarmi și reprezentanții Ocolului Silvic din Târgu Ocna.

    Recomandăm cetățenilor să anunțe prin apel la numărul unic de urgență 112 situațiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere.

    Au condus sub influența alcoolului

      La data de 28 mai a.c, polițiștii Staţiunii Tg.Ocna au depistat pe Bulevardul Ferdinand I, un conducător auto de 51 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În urma rezultatului menţionat, conducătorul auto a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.

      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii comiterii infracţiunii de refuz sau sustragere la prelevarea de mostre biologice.

       

      La data de 29 mai a.c., în jurul orei 00:30, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 50 de ani, din localitate care a condus un autoturism pe str. Bulevardul Unirii, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

      S-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

      Acuzat că a furat 200.000 de lei de la firma la care lucra

        La data de 28 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale şi criminaliști, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bacău, la imobilul unui bărbat de 43 de ani, într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune.

        În fapt, bănuitul, profitând de calitatea sa de reprezentant de vânzări la un operator economic, ar fi prezentat situaţia nereală ca fiind adevărată, respectiv aceea că ar fi urmat să predea banii încasaţi în numerar de la clienţi şi că ulterior le-ar fi adus chitanţele aferente, arogându-şi calitatea falsă în care ar avea şi atribuţii de încasare numerar pentru societatea la care era angajat. Astfel, ar fi determinat clienţii să îi achite acestuia aproximativ 200.000 lei în numerar, sumă de bani pe care bărbatul, ulterior şi-ar fi însuşit-o fără drept.

        În urma activităţilor procedurale desfăşurate, au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă ce urmează a fi administrate ca probatoriu pentru stabilirea stării de fapt.

        Bănuitul a fost condus, în baza mandatului de aducere, la sediul I.P.J Bacău pentru audieri, după care a fost reţinut pentru 24 de ore.

        Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Bacău.

        Doi polițiști de la SAS Bacău, pe podiumul Cupei României «Hand to Hand Fighting»

        În perioada 27-29 mai, Federația Română de Hand to Hand Figting în colaborare cu F.S.A.N.P., Școala Națională de Pregătire a Agenților de Poliție Penitenciară Tâgu Ocna și Primăria orașului Slănic Moldova au organizat a 4- ediție a Cupei Romăniei Hand to Hand Fighting.

        La acestă competiție au participat 16 cluburi și 150 de sportivi din toate colțurile țării. La proba self defence care are tot mai mulți adepți sau prezentat sportivi din toate structurile sistemului de ordine publică și siguranță națională.

        Stilurile de luptă din cadrul competiției, respectiv self defence, light contact și full contact le-au adus polițiștilor locuri pe podium.

        Astfel, agent șef adjunct de poliție Moraru Ștefănuț a câștigat locul 1 la self defence și locul 3 la light contact, iar agent de poliție, Traciu Florin a ocupat poziția 3 pe podium la stilul self defence.

        Următoare competiție importantă, Jocurile Mondiale ale Poilițiștilor și Pompierilor va fi la Rotterdam în perioada 22 – 31 iulie.

        Programul casieriilor RAJA de 1 Iunie

          Miercuri – 1 Iunie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

          Abonații pot folosi serviciile online pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point/Payzone, Westaco și în incinta magazinelor „La doi Pași”.

          În această perioadă, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

          Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

          Începând de joi – 02 iunie 2022, societatea va relua programul normal de lucru. 

          Biroul de Comunicare                            

           

          „Ferdinand I”, ultima paradă…

          Putem spune că luna mai a anului 2022 a fost una norocoasă judecând după numărul defilărilor absolvenților de liceu, mai ales după ce în ultimii doi ani nu s-au mai organizat astfel de parade din cauza pandemiei.

          Penultima zi a lui mai a adus și ultima paradă și nu una oarecare, ci cea a absolvenților de la Colegiul Național „Ferdinand I”. Promoția 2022 de la „Ferdinand I” a fost fără doar și poate una de excepție judecând după cifre. Aproape 180 de absolvenți și 8 șefi de promoție cu media 10. Ce mai e de zis?

          Prisăcaru Georgiana, Iliescu Sânziana-Sofia, Ichim Paraschiva Miriam, Sava Alexia-Ana,
          Grozav Ștefana Maria, Bașag Denisa-Andreea, Aioanei Rebeka și Tătaru Alexia, într-o ordine aleatorie, sunt elevele merituoase care au încheiat cei patru ani de studii cu 10.

          „Timpul nu trece mai repede ca altădată, doar noi trecem mai repede prin el.”(George Orwell). V-ați întrebat vreodată de ce ne frământăm că timpul trece, în loc să ne bucurăm de ce se întâmplă în acel timp? De ce îl măsurăm în secunde, minute, ore, zile, luni, ani, în loc să îl măsurăm în amintiri? De ce trăim într-o continuă așteptare a viitorului, în loc să simțim prezentul? Am ajuns astăzi în momentul în care putem spune că s-au scurs clipele celor 4 ani de liceu. Îmi aduc aminte de prima zi din clasa a IX-a, o zi însorită de septembrie, curtea școlii plină de zâmbete și glasuri vioaie de copii, în care mă gândeam, fără nicio grijă, la acest moment ca la unul foarte îndepărtat. Dar se pare că, așa cum era firesc, a venit. S-au scurs 12 ani de școală…și așa se încheie un capitol important din cartea vieții fiecăruia dintre noi. Sper ca l-ați scris așa cum ați vrut, chiar dacă, poate, uneori a fost nevoie, pe lângă momentele frumoase și persoanele dragi sufletului, să introduceți personaje negative sau situații tensionate, dar toate acestea v-au definit pe voi, ca elevi, ca oameni. A fost, oare, acest liceu bacovian „cimitir al tinereții noastre”? Sau mai degrabă locul în care copilăria s-a transformat în maturitate, în care am învățat să avem încredere în noi, să ne punem întrebări, nu doar să fim întrebați, în care ne-am definit personalitatea, ne-am conturat visurile și, de ce nu, am aprins scânteia primelor iubiri? Chiar dacă vă luați rămas bun, definitiv sau temporar, să țineți minte că ,,Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa.”(Regele Ferdinand). Într-adevăr, spiritul ferdinandist ne-a călăuzit pașii în acești ani. În acest spirit am crescut și am învățat, ne-am format să devenim tineri cu aspirații și viitori adulți realizați atât pe plan profesional, cât și personal. Cu toții avem viitorul în față, calea noastră, și sunt convinsă că vom reuși cu toții să strălucim…pentru că ,,Stelele nu se abat, nu se opresc niciodată din drumul lor.” după cum spunea Mihail Sebastian. Acum, la final de capitol, știu că primiți des întrebarea ,,Ce vrei să faci mai departe?”. Indiferent de ce alegeți să faceți, dragi colegi, nu uitați niciodată de unde ați plecat și unde vreți să ajungeți. Nu uitați să fiți buni, generoși, altruiști, nu uitați să priviți în jur, să zâmbiți, să vă bucurați de tot ce vă oferă viața, și mai ales, să vă păstrați onoarea.

          Și, pentru că singuri nu am fi reușit, am avut șansa de a cunoaște profesori cu suflet, dedicați, care ne-au devenit mentori și modele. Vă mulțumim, dragi profesori, că ne-ați susținut, și cu bune, și cu rele, și online, și offline, că ne-ați ajutat, că ne-ați înțeles, și, nu în ultimul rând, că ați rămas aproape de noi! Mai mult, pentru că fără ei nu am fi ajuns aici, vă mulțumim, dragi părinți, pentru că ați crezut în noi din prima clipă, chiar și atunci când nici noi nu o mai făceam, pentru că ne iubiți și pentru că sunteți! Am ajuns la finalul unui discurs de la finalul unei mari etape. Dar…fiecare sfârșit e, de fapt, un nou început. Iar fiecare despărțire, e o promisiune pentru o nouă revedere…. Felicitări, dragi colege, pentru performanța de a avea 10 pe linie în cei 4 ani! Felicitări, Cancelaria Ferdinand! Felicitări, promoția 2018-2022! Am reușit!”
          Georgiana Prisacaru – șefă de promoție, clasa XII E, președinte al Consiliului Școlar al Elevilor.

          „Idealurile mele, care m-au călăuzit în acești 4 ani de liceu au fost binele, frumosul și adevărul. Colegiul Național „Ferdinand I” mi-a fost școală timp de 8 ani, aici m-am format, m-am maturizat, am trăit experiențe bune și rele, am învățat să lupt pentru ceea ce sunt și ceea ce îmi doresc. Poate datorită îndelungatului timp petrecut aici, sau poate datorită anilor de liceu foarte scurți, 2 dintre ei furați de pandemie, am straniul și nefirescul sentiment că la anul tot aici mă voi întoarce, deși știu că am absolvit. Însă știu că oriunde mă va purta viitorul, îmi voi aminti de locul unde am învățat prima dată cum să rămân demnă, ce reprezintă munca, ce înseamnă respectul. Experiențele trăite în anii de liceu m-au făcut să înțeleg că ceea ce contează cu adevărat nu este succesul, ci valoarea. Profesorii mei, vă mulțumesc că faceți parte din mine, din drumul meu și că ați contribuit la formarea mea ca om și pe plan profesional. Profesorii mei din liceu, vă mulțumesc pentru că am regăsit în voi oameni care mi-au dorit numai binele, care m-au susținut și apreciat pentru ceea ce sunt. Colegii mei, aș vrea să vă felicit pe toți pentru că ați ajuns până aici. Unii am muncit, unii s-au descurcat și da, poate nu am fost cea mai unită clasă, dar în patru ani petrecuți cu voi am avut ocazia să întâlnesc atâtea caractere diferite, adunate în același loc. Nu-mi doresc decât să vă împliniți toți ca oameni și să ajungeți acolo unde merită și își dorește fiecare. Urmați-vă visul!”
          Paraschiva Miriam Ichim, clasa XII B

          „După 12 ani, îmi este greu să mă obișnuiesc cu faptul că de la toamnă nu voi mai auzi zilnic vocile si râsetele celor care mi-au fost profesori și colegi în singura școală pe care am cunoscut-o vreodată. Dragi profesori, desi educația așa cum o știm este în proces de evoluție sau ‘revolutie’, vă rog să nu renunțați la generațiile viitoare și să încercați, prin ceea ce sunteți și prin ceea ce transmiteți dumneavoastră, să conservați cât mai mult valorile pe care le are învățământul în forma pe care eu am trăit-o alături de dumneavoastră și pe care aș numi-o….normalitate. Dragi colegi, oriunde v-ar purta viața, în orice situatii ați ajunge, apărați adevărul, bunătatea, demnitatea si păstrați-vă principiile, neacceptând compromisuri care vă coboară. Ramaneți drepți față de voi înșivă si față de cei din jurul vostru si demonstrați tuturor contrariul prejudecatilor legate de generația noastră! Călătoriile mele de acum înainte, cu acest pasaport de Ferdinand, vor fi spre aceleași țeluri care mi-au fost inspirate încă din clasele primare: Educație, Performanță, Excelență. Știu ca toate granițele îmi sunt deschise având acest pașaport în mână și le multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi în obtinerea lui. Îmi povestea mama, și ea absolventă de Ferdinand, cum avea matricola cusuta pe umăr și mergea mereu cu ea la vedere, mandra de liceul la care învăța. Așa voi merge și eu prin viață, purtând imaginea Ferdinandului nu pe haină, ci în suflet si in minte și voi spune mereu că da, am învățat doar la Ferdinand; da, am avut parte de cei mai valoroși profesori; da, mi-am reprezentat colegii cu drag; da, îmi pare rău că se termină; da, sunt pregătită pentru tot ceea ce urmează; da, sunt în cel mai profund sens Absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I”.

          Sânziana- Sofia Iliescu, clasa XII B, elevă cu Pașaport de Ferdinand ( clasele I-XII).

          Parada absolvenților de la „Ferdinand” a început de la Statuia lui Ștefan cel Mare, a tranzitat centrul orașului și a avut două opriri. Una pentru o fotografie de grup în fața Palatului Administrativ și una în fața Primăriei unde absolvenții au fost întâmpinați și felicitați de viceprimarul Liviu Miroșeanu. Defilarea a continuat pe str. Războieni și Aleea Parcului până la Teatrul de Vară „Radu Beligan” unde a avut loc cursul festiv. Pe întreaga desfășurare a paradei, absolvenții au fost însoțiți de profesori și conduși de un număr impresionant de părinți și alți apropiați.

          Chimcomplex majorează din luna iunie salariile cu 24,5%

          Ștefan Vuza

          Chimcomplex Borzești, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță majorarea semnificativă a salariilor angajaților, cu începere din luna iunie. Compania a aprobat cea mai mare creștere salarială de până acum, astfel că venitul mediu brut lunar (cu tichetele de masă incluse) crește de la 5.750 la 7.150 de lei (cu 24,5%). Dacă sunt incluse în această medie și veniturile managerilor și primilor 30 de specialiști, salariul mediu pe companie crește de la 7.200 la 8.980 de lei.

          În anul 2021, pe lângă prima suplimentară netă de 3.000 de lei pe care a primit-o fiecare angajat s-au acordat creșteri salariale cumulate de 5,5%. Din luna iunie 2022 se va aplica o creștere cu 13% (cu 700 de lei), în contextul în care angajatorii din privat își mențin bugetele de creșteri salariale de 5-7% pentru 2022, iar cele mai mari creșteri salariale din industriile petrolului, chimiei și energiei nu depășesc 10%. În primul trimestru 2022, compania a mai acordat indexări de 2%, ceea ce duce în final la o creștere reală de 15%.

          Creșterea veniturilor este avută în vedere și în anul 2023. Din semestrul al doilea, se va adăuga trimestrial și minim 50% din rata inflației sau se indexează 100% rata inflației dacă se ating indicatorii de performanță ai companiei.

          Prime, beneficii, bonificații

          În noul Contract Colectiv de Muncă (CCM), Chimcomplex a optat pentru prime, beneficii și bonificații cumulate în valoare de 4.220 lei/an/angajat. Salariații vor primi, în valoare cumulată de 2.000 de lei: tichete de vacanță și beneficii, la alegere, prin fondul de acțiuni social culturale (putând opta pentru asigurare medicală, cheltuieli de transport, etc.).

          Anual fiecărui angajat, i se acordă prime nete/cadouri în valoare totală de 2.220 lei cu ocazia sărbătorilor și diferitelor evenimente din organizație. De asemenea, compania continuă să ofere cadouri în bani pentru evenimente deosebite, cum ar fi zilele de 8 Martie sau 1 Iunie, când se acordă fiecărui angajat care are copii cu vârsta de până la 18 ani un cadou în bani în valoare de 150 de lei.

          Totodată, compania a aprobat în avans creșterea valorică cu 50% a tichetelor de masă, de la 20 la 30 de lei/zi. Chimcomplex așteaptă adoptarea, începând cu 1 iunie 2022, a proiectului de lege pentru creșterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei. Acum, valoarea totală lunară a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 21 de zile lucrătoare) este de 420 de lei. Dacă va fi majorată la 30 de lei, valoarea lunară ar urma să fie de 630 de lei/angajat.

          Pe lângă acestea, au fost avute în vedere și creșteri ale sumelor acordate angajaților pentru susținerea unor cheltuieli cu caracter social, iar numărul de zile de concediu care se vor acorda va fi în creștere, până la maxim 25 de zile pe an.

          Instrumente de motivare și recompensare

          Compania propune din luna iunie și două instrumente inovative de motivare și recompensare a salariaților performanți:

          – Primă cu structură variabilă la alegerea salariatului, în funcție de interesele sale personale. Din totalul primei de 2.000 lei brut/an, salariatul va putea să aleagă singur cum cheltuie acești bani lunar. Va putea alege între vouchere de vacanță, asigurare medicală, cheltuieli de transport, tichete culturale, abonamente la telecomunicații, servicii de turism, abonamente de sport și relaxare, etc. (în total 7 categorii de plăți și 500 de avantaje din discounturi).

          Chimcomplex încurajează ca fiecare angajat să decidă ce este prioritar pentru sine și nu mai dorește o nivelare a drepturilor.

          Prima de fidelizare în procent de minim 10% din salariul anual individual și până la 120%, pentru o vechime în creștere de la an la an, începând din 2022. Prima va consta în oferirea de acțiuni gratuite acordate angajaților, cu precădere celor care au indicatori de performanță, dar și a celor din eșalonul doi.

          Noul CCM va fi valabil 24 de luni și va produce efecte de la data înregistrării lui la ITM.

          Ștefan Vuza, președintele Consiliului de Administrație: „Prin propunerea financiară pe care am agreat-o urmărim creșterea performanței companiei prin creșterea și încurajarea performanței fiecărui salariat. Avem încredere în marea capacitate a acestei companii și în cele aproximativ 2.500 de talente și dorim să realizăm împreună proiecte de anvergură care să ne aducă satisfacții personale și profesionale. Le mulțumesc colegilor din Chimcomplex pentru tot ceea ce fac în cadrul companiei! Dacă se vor atinge aceleași performanțe din 2021și în anii care vor urma, conducerea va premia din nou salariații cu bonusuri peste cele prevăzute în CCM, așa cum s-a întâmplat anul trecut.”

          Hub-ul pentru tineret: După 3 ani s-a turnat fundația

          Acum trei ani, pe 30 mai 2019, Deșteptarea scria despre semnarea contractului de finanțare pentru construcția refacerii și modernizării Cinematografului Orizont, programat să devină Hub pentru tineret. Acum două luni, pe 30 martie, abia s-a turnat fundația.

          Prin proiect se propunea ca incubatorul „Hub pentru tineret – Cinema Orizont” să devină un epicentru al comunității antreprenoriale din regiunea Nord-Est, care facilitează creșterea afacerilor inovative de la idee la un model sustenabil și transformă rezultatele cercetării și inovării în oportunități de afaceri de succes în domeniul industriilor creative.

          Primarul Cosmin Necula a semnat, pe 29 mai 2019, contractul de 4,6 milioane de euro, din care jumătate din sumă erau cheltuieli nerambursabile. Contractul de execuție a fost semnat abia pe 9 noiembrie 2021, de noul primar, Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu iar fundația a început să fie turnată pe 30 martie anul acesta.

          „Constructorii au un ritm alert, iar viitorul incubator „Hub pentru tineret – Cinema Orizont” va fi o noutate așteptată de băcăuani! Hub-ul va cuprinde o sală pentru proiecții cinematografice, spații pentru workshopuri, expoziții, ateliere, prezentări, o cafenea publică cu grădină la etaj și spații de lucru pentru tinerii întreprinzători”, a declarat primarul Bacăului. Acesta spune că investiția are că termen de finalizare luna decembrie 2023.

          „Este un contract de finanţare ȋntre UAT Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est”, a mai spus primarul Viziteu. „Din păcate, ultimii primari nu au dat prea multă atenție sectorului de tineret, iar lucrul acesta se vede cel mai bine când ne uităm la situația actuală a patrimoniului care ar trebui pus la dispoziția tinerilor”, spune viceprimarul Cristian Ghingheș.

          „Centrul de tineret din str. Vasile Alecsandri este închis de câteva luni, iar proiectul Hubului pentru tineret abia a intrat în faza de execuție, în ciuda faptului că toată ideea a plecat din 2016, când am coordonat aplicația care a adus în Bacău titlul de Capitala Tineretului. Săptămânile trecute chiar i-am cerut primarului Viziteu atribuții pe zona de tineret deoarece cred că aș putea revigora acest domeniu, dar nu am primit niciun răspuns până în momentul de față. Odată finalizat, ce se va întâmpla cu și în acest Hub construit în locul cinematografului? Este o chestiune care trebuie pregătită din timp ca să nu ne trezim la finalizarea lucrării cu o clădire fără o viziune pentru activititățile de tineret și programele permanente care să o insuflețească”, a mai spus acesta.

          S-a dat startul la ajutoarele acordate firmelor și fermierilor afectați de pandemia de COVID

          Domeniul agroalimentar este susținut cu microgranturi în sumă unică de 5.000 de euro / beneficiar, în scopul diminuării efectelor crizei de COVID. Banii pot fi ceruți de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atât de firme, cât și de persoanele fizice autorizate care au avut activitate înainte de pandemie.

          De azi și până la sfârșitul lunii, firmele băcăuane și PFA-urile din domeniul agroalimentar ale căror afaceri au fost zdruncinate de pandemia de Covid se pot înscrie la măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, pentru a obține un ajutor nerambursabil de 5.000 de euro/beneficiar. Ajutorul de stat se acordă după regula  „primul venit primul servit”. Prin urmare, cei interesați trebuie să se grăbească pentru a prinde ceva din sumele alocate de guvernanți. Listele celor acceptați urmează să fie întocmite până pe 2 iunie 2022, iar contractarea se va face în perioada 3 – 20 iunie 2022.

          Cine poate cere ajutoare

          Beneficiarii acestor microgranturi în sumă unică de 5.000 de euro sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici şi mijlocii. Domeniile de activitate pentru care firmele și PFA-urile vor putea cere bani sunt agricultură, silvicultură și pescuit, precum și industria prelucrătoare. În listă, sunt prinse activități precum cultivarea cerealelor, cultivarea strugurilor, cultivarea fructelor, creșterea animalelor, pescuitul, acvacultura, fabricarea băuturilor și … fabricarea hârtiei. Pentru a putea primi acest sprijin, cei interesați trebuie să fi avut activitate pe perioada a cel puţin 3 luni calendaristice, înainte de 31 decembrie 2019, și să fi obţinut o cifră de afaceri/venituri de cel puţin 5.000 euro, echivalentul în lei. În plus, beneficiarii au obligația de a-şi menţine activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni, de la acordarea sprijinului.

          La ce pot fi folosiți banii

          Banii primiți sub formă de sprijin pot fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor cu stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari sau pentru plata datoriilor curente şi restante faţă de furnizorii, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi. Cu aceste sume se pot plăti chiriile sau cheltuielile cu arenda sau redevenţa la terenurilor agricole concesionate. În lista cheltuielilor eligibile intră și cheltuielile pentru achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare reluării activităţii curente/operaţionale sau cele privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.

           

          Rușine istorică, nu ,,punct minim”  (Cenușăreasă necăutată de condur)

          Luat de valul unei sincerități trucate, ministrul politruc al Educației noastre suferinde declară că s-a ajuns la un  „punct de minim” al calității învățământului. De fapt, în țara în care nu-i pregătim pe copii pentru integrarea în societate, ci pentru obținerea unor diplome amăgitoare la concursuri-șușanea, s-a ajuns la un punct minim istoric pe care-l simțim cum încă se rostogolește pe tobogan.  Un fost elev de-al meu,  profesor la o universitate de top,  îmi spune că la prima sesiune din acest an doar 28% dintre studenții săi au promovat. Într-o statistică acuzatoare, Eurostat  ne trimite pe ultimul loc atunci când contabilizează numărul celor cu vârste cuprinse între 25-34 de ani care au studii superioare. Luxemburgul are peste 60%, noi cu puțin peste 20%. Drama capătă accente grotești, atunci când știi că între cei care sunt absolvenți de facultate mulți nu au în cap decât cartonul ștampilat pompos, căci multe instituții de învățământ superior nu sunt altceva decât niște tarabe de vândut diplome.

          În pandemie a fost desăvârșită, prin catastrofa numită învățământ online, rușinea istorică a Educației. Doar familiile cu resurse financiare și de timp au gestionat cât de cât această criză. Cu un curriculum stufos, pendulând între mucegaiul medieval și sclipiciul elitist, cu o bază material-didactică prăfuită și cadre didactice nerespectate, cu o politizare agresivă a discursului managerial, lipsit de ținte, jefuit de sensul și esența valorilor autentice, învățământul nostru a devenit un univers al tristeților pe care, din păcate, asediați de celelalte griji pe care guvernanții ni le aruncă ticălos în cârcă, încă nu le conștientizăm suficient.

          Și postdecembrist, învățământul nostru a fost menținut cu statutul de Cenușăreasă necăutată de condur. Otrava analfabetismului funcțional al guvernanților și-a făcut datoria. Această rușine istorică va provoca mari daune în spiritul ființei noastre naționale.

           

           

                   

          Ultrascurte

          * Kissinger a ajuns pe site-ul Mirotvoreț, al dușmanilor Ucrainei. Situl cuprinde nume și adrese ale celor considerați inamici ai țării, câțiva de de lista – niște ziariști ucraineni – au fost deja uciși de „oamenii de bine”.

          * Rusia ridică treptat restricţiile din sectorul financiar, întrucât cursul de schimb ridicat al rublei face ca produsele ruseşti să nu fie competitive pe piaţa externă, a declarat ministrul Dezvoltării Economice.

          * Cică liderul CDU l-a întrebat pe Scholz de ce tancurile germane nu sunt încă în Polonia! Evident că e vorba de tancurile promise Varșoviei după ce aceasta și-a trimis T72-urile în Ucraina. Dar, orișicât… cum sună întrebarea asta…

          * La Banja Luka, în Republica Srpska (entitate autonomă în Bosnia și Herțegovina), au avut loc ceremonii în memoria bebelușilor care au murit în maternitățile din oraș, în 1992, în timpul războiului civil. Orașul fusese blocat de trupele musulmano-croate și, din cauza lipsei oxigenului și a medicamentelor, mai mulți bebeluși au murit. Deși s-a anunțat faptul că lipsesc medicamentele și oxigenul, forțele de menținere a păcii nu au permis aterizarea unui avion cu provizii care se pregătea să decoleze de la Belgrad. Trupele Republicii sârbe din Krajina și cele ale sârbilor bosniaci s-au mobilizat pentru o ofensivă care a reușit să spargă blocada la o săptămâna după moartea celui de-al 12-lea copil. Operațiunea s-a numit „Coridorul Vieții”.

          * Parcă  nici Scânteia nu-și bătea așa joc de cititori… În plină criză, cu prețurile la utilități și mâncare crescute în UK, presa îi învață pe britanici să mai câștige un ban plimbând câinii vecinilor, vânzând sticle goale  sau închiriindu-și livingul cu ora…

          * Au apărut imagini cu primul transportor blindat trimis de Australia și distrus în Ucraina. De când le-am văzut am zis că nu o să aibă viață lungă, că alea nu-s pentru război ci doar pentru intervenții ale forțelor de ordine, maxim pentru acțiuni anti-insurectionale…

          * Ca răspuns la sechestrarea de către Grecia a unui petrolier rusesc care transporta petrol iranian, Gărzile Revoluționare au confiscat două petroliere grecești în Golful Persic.

          * – Domnule Dionisie, ce părere aveți despre domnii experți de la televizor care discuta războiul din Ucraina?

          – Domniță, pentru asta ar trebui să-i întreb dacă știu ce înseamnă «C4ISR».

          – Și dacă nu știu?

          – Înseamnă că habar n-au de ceea ce se întâmplă acolo…

          * Banc furat de pe Internet:

          Un finlandez vine acasă de la muncă… apucă un iepure de urechi îl aduce în bucătărie și i-l dă soției.

          – Hai, gătește iepurele!

          – N-avem gaz..

          – Aprinde un foc în curte!

          – N-avem ulei…

          Bărbatul înjură și aruncă iepurele pe fereastră.  Iepurele se rostogolește prin zăpadă…  se ridică și țipă:

          – Slavă Ucrainei!

           

          Fotbal/ Liga a III-a: CSM Bacău a retrogradat, FC Dinamo Bacău s-a salvat

          Una caldă și alta rece pentru divizionarele C băcăuane prezente în play-out-ul Ligii a III-a care s-a încheiat ieri. Cea rece: CSM Bacău a retrogradat în Liga a IV-a, plătind tribut subfinațării, managementului defectuos și inconstanței rezultatelor.

          Pentru a urca pe locul 4 în play-out-ul Seriei 1 și a se salva, băcăuanii trebuiau să se impună sâmbătă la Piatra Neamț, în fața Ceahlăului, în runda cu numărul zece din Seria 1 și, totodată, Știința Miroslava să nu câștige la Vaslui. Miroslava a terminat la egalitate, 2-2, jocul de pe terenul Sportingului Juniorul, însă asta nu i-a ajutat cu nimic pe ”CSMeii” lui Codrin Mindirigiu, care au fost învinși cu 3-0 de Ceahlăul. Singura consolare pentru CSM Bacău este că, totalizând 28 de puncte, poate figura printre primele echipe invitate în Liga a III-a, în cazul în care vor rămâne locuri vacante pentru ediția de campionat 2022-2023.

          Alături de CSM Bacău a retrogradat din această serie și CSM Pașcani. La polul opus se situează FC Dinamo Bacău, una din revelațiile Seriei 2. La primul său sezon în Liga a III-a, echipa antrenată de Andrei Întuneric nu doar că s-a salvat de la retrogradare, dar în clasamentul exclusiv al play-out-ului, figurează pe locul 2, la un singur punct de Sporting Liești.

          În clasamentul final general al play-out-ului (care însumează și punctajul din sezonul regulat), dinamoviștii băcăuani ocupă locul 4, cu 36 de puncte, ei ratând la mustață podiumul în favoarea Râmicului-Sărat (37 puncte). Sâmbătă, în ultima rundă, FC Dinamo Bacău a remizat, 1-1 pe terenul Viitorului Ianca (goluri marcate de Băluță- min. 79, respectiv Brăescu- min. 75), în timp ce CSM Râmnicu-Sărat s-a impus cu 3-1 la Chișcani, echipă care, alături de CS Făurei, a luat drumul Ligii a Iv-a.

          Manifestări dedicate Zilei Eroilor în Bacău

            Garnizoana Bacău, Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Unitatea Administrativ-Teritorială Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Centrul de Cultură „George Apostu” organizează, pe 1 iunie, de la ora 11,00, la sediul Centrului de Cultură, programul „Jertfa eroilor băcăuani pe câmpurile de luptă” dedicat Zilei Eroilor și sărbătorii creștine „Înălțarea Domnului” marcate în calendare pe 2 iunie.

            Programul conține momente muzicale asigurate de Muzica Militară a Bazei 95 Aeriană Bacău și de Corul „Resurrectio” al Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, precum și un Simpozion dedicat memoriei eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru împlinirea obiectivelor politico-militare ale Națiunii Române.
            Programul face parte dintr-o suită de manifestări care se vor derula în perioada 1-2 iunie.
            Pe 1 iunie, la simpozion alocuțiunile vor fi rostite de Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului de Cultură (Cuvânt de întâmpinare), de Dănuț Voicu, președintele Filialei Cultul Eroilor („Un martir al neamului românesc – Eroul sublocotenent Emil Rebreanu”), de gr. flot. aer. (rtr) dr. Vasile Florea, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război („Stări de spirit create de eroii neamului românesc”), de prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș („Oneștiul în Primul Război Mondial”), de istoricul Vilică Munteanu („Dascăli băcăuani, eroi ai Primului Război Mondial”), de plt. adj. Sorin Grumuș („Eroi aviatori din Grupul 1 Aeronautic Bacău în Războiul pentru Întregirea României”) și de dr. Alin Sebastian Popa („Bacăul – capitală a rezistenței naționale în Primul Război Mondial”).
            La final va susține un recital Corul „Resurrectio” al Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești (prof. coordonator Gabriela Biea).
            Cotidianul Deșteptarea este partener media al evenimentului.

            Petru Done

            LPS Bacău a urcat pe podium

            Bucurie pentru toată echipa, jucători, antrenori și sponsori, pentru locul III, adjudecat încă dinaintea ultimei partide din campionat, câștigată vineri cu scorul de 6-1, în fața formației Gloria Zemeș.

            Partida s-a desfășurat de la ora 14.00, pe gazonul de la „Proletarul”. Profesorul, antrenorul Vasile Vamanu este mulțumit de rezultat: „Echipa este formată de copii din clasa a IX-a, a X-a și a XII-a. Împreună cu profesorii Marian Ciudin și Ovidiu Neacșu, am intrat cu echipa Liceului cu Program Sportiv Bacău, în Campionatul Județean Under 19, unde suntem pe locul III. Un loc destul de meritoriu pentru noi, în primul an. Ne bucurăm că acești copii sunt dedicați pentru performanță și au dus până în ultima etapă un campionat bun.

            Din toamnă, elevii din clasa a IX-a și a X-a vor participa la Campionatul Republican de Juniori B, împreună cu profesorul Ovidiu Neacșu, iar la Juniori A va intra profesorul Marian Ciudin.

            Robert Andrieș și Jhonny Popa (SMART ABC), sunt prietenii și sponsorii noștri, care ne ajută cu tot ce presupune echipament sportiv, gustări, apă minerală, și normal, mingile de fotbal.

            Ne bucurăm și de implicarea noului director al LPS Bacău, profesorul Mihai Mihalcea, care iubește fotbalul”. După victoria la scor, la final de campionat, tinerii fotbaliști se vor „juca” și în vacanță. Vor mai urma antrenamente. Mai sunt două trepte până la cununa cu lauri. Felicitări! Ioan Bîșcă

            „Pașaport pentru vacanță”: De 1 iunie, două stații de lucru vor prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori

            Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului „PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ”.
            Astfel, la 1 Iunie, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bacău va prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori, două stații de lucru fiind special dedicate acestui eveniment. Programul de lucru cu publicul – pentru primirea cerererilor de eliberare a pașaportului pentru minori – va fi în intervalul orar 08:30 – 16:30.
            Minorii se pot prezenta singuri (în cazul în care au vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.
            Reamintim celor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.
            Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare.

            Handbal/ CN Junioare 3: CSȘ Bacău, bronz național!

            Gruparea antrenată de Georgiana Vântu și Marius Căpușă a terminat pe podium turneul final Valoare de la Brăila, câștigând duminică finala mică împotriva gălățencelor de la ACS Lucian Bute, cu scorul de 29-27 (9-7, 13-12, 7-8)

            Clubul Sportiv Școlar Bacău scrie istorie în handbalul feminin juvenil. În ultimii trei ani, gruparea antrenată de Georgiana Vântu și Marius Căpușă a bifat patru calificări la turneele finale de junioare 3 și 4. Iar după titlul de vice-campioană națională la junioare 4 adjudecat în 2019, la Râmnicu-Vâlcea, de duminică în vitrina CSȘ strălucește și medalia de bronz la junioare 3. O medalie pe CSȘ Bacău a cucerit-o după fantastica victorie cu 29-27 (9-7, 13-12, 7-8) obținută în finala cu ACS Lucian Bute Galați în cadrul turneului final Valoare de la Brăila. „Este un rezultat foarte mare, care confirmă faptul că, în ultimii trei ani, Clubul Sportiv Școlar Bacău ține sus steagul la turneele finale. Și la Brăila, concurența a fost una acerbă, dar dorința și determinarea fetelor noastre, plus sprijinul necontenit al părinților ne-au permis o nouă clasare pe podium. Faptul că ne întoarcem cu o nouă medalie națională de la un turneu final constituie o performanță deosebită pentru Clubul Sportiv Școlar Bacău”, a declarat, pentru „Deșteptarea”, antrenorul Marius Căpușă la finalul unui sezon în care, din 25 de partide jucate, junioarele 3 băcăuane au pierdut doar trei. Iar două dintre înfrângeri s-au consumat în fața echipelor care, ieri, la Brăila, au disputat finala pentru titul de campioană a României: CSM Corona Brașov și CSM Slatina. La Brăila, Pintilescu, Petrișor au avut un parcurs impresionant, ipotecând calificarea în semifinalele turneului cu o etapă înainte de finalul grupelor, grație victoriilor obținute contra celor de la Marta Baia Mare și CSȘ Făgăraș. Înfrângerea, scontată, suferită în fața Slatinei, în ultima etapă a făcut ca CSȘ Bacău să încheie grupa B pe locul secund și, implicit, să înfrunte în semifinale câștigătoarea Grupei A, CSM Corona Brașov. Cum era de așteptat, Corona s-a impus, mergând în finală mare, în timp ce elevele cuplului Vântu- Căpușă au ajuns să evolueze duminică în finala pentru bronz, împotriva gălățencelor de la ACS Lucian Bute, vechile lor rivale din Grupa Valoare 1. Finala mică a fost și ea… mare, cele două pretendente la bronz luptând cu îndârjire, așa cum o arată și derularea scorului. Având în căpitanul Ioana Petrișor MVP-ul partidei, dar și cea mai bună realizatoare, Clubul Sportiv Școlar Bacău s-a impus cu 29-27 (9-7, 13-12, 7-8), terminând campionatul pe podium și scriind o nouă pagină importantă în istoria handbalului feminin juvenil.

            Rezultatele obținute de CSȘ Bacău a turneul final Valoare de la Brăila

            Grupa B

            Etapa 1: Marta Baia Mare- CSȘ Bacău 26-33 (6-9, 10-15, 10-9). CSȘ Bacău: Tite, Platon, Ciucă- Pintilescu 10 goluri, Ariton 7, Petrișor 7, Buculei 4, Cancel 3, Condurache 1, Săndulachi 1, Mihăilă, Georgescu, Postolache, Puiu, Cuc, Gabor. CSM Slatina- CSȘ Făgăraș 35-25 (10-9, 11-5, 14-11).

            Etapa 2: CSȘ Făgăraș- CSȘ Bacău 26-37 (8-14, 10-10, 8-13). CSȘ Bacău: Tite- Pintilescu 17 goluri, Georgescu 5, Ariton 4, Cancel 4, Condurache 2, Petrișor 2, Săndulachi 2, Buculei 1, Postolache. CSM Slatina- Marta Baia Mare 35-22 (11-9, 10-5, 14-8).

            Etapa 3: CSȘ Bacău- CSM Slatina 22-40 (9-11, 9-15, 4-14). CSȘ Bacău: Tite, Ciucă- Mihăilă 5 goluri, Petrișor 4, Postolache 3, Georgescu 3, Ariton 2, Cancel 2, Puiu 2, Buculei 1, Pintilescu, Condurache, Burlacu, Cuc, Săndulachi, Gabor. Marta Baia Mare- CSȘ Făgăraș 38-36 (14-14, 12-11, 12-11).

            Semifinale

            CSM Corona Brașov- CSȘ Bacău 44-22 (14-7, 14-7, 16-8). CSȘ Bacău: Tite, Ciucă- Petrișor 6 goluri, Pintilescu 6, Săndulachi 3, Condurache 2, Ariton 1, Buculei 1, Cancel 1, Georgescu 1, Postolache 1, Mihăilă, Puiu, Cuc. CSM Slatina- ACS Lucian Bute Galați 32-24 (10-8, 11-9, 11-7).

            Finala mică

            CSȘ Bacău- ACS Lucian Bute Galați 29-27 (9-7, 13-12, 7-8). CSȘ Bacău: Tite, Ciucă- Petrișor 7, Georgescu 6, Ariton 6, Pintilescu 5, Săndulachi 3, Cancel 2, Mihăilă, Postolache, Condurache, Buculei, Burlacu, Gabor, Cuc.

             

             

             

            Summer Dance Festival. La Ateneu s-a…dansat din nou

            Cu puțin timp înainte de ziua lor, de 1 iunie, copiii, și nu numai, au avut bucuria unui nou festival de dans. De această data, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” a găzduit Summer Dance Festival 2022, ediția a V-a, organizat de Asociația Happy Life Bacău. Aproape 400 de copii de la cluburi și școli de dans din Bacău, Onești, Moinești, Buhuși și Roman și-au demonstrat măiestria în arta dansului fiind recompensați cu diplome, medalii și trofee.

            „A fost un eveniment deosebit în care atât copiii cât și adulții participanți la concurs au dovedit pasiunea și maestria în dans încântând publicul cu arta studiată. Această ediție vine după pauza creată de pandemia de Covid 19, ediția a 4-a având loc în 2019. Ca președinte al Asociației Happy Life sunt încântat de deschiderea publicului pentru artă și sport și îi invităm să descopere și celelalte activități desfășurate în cadrul asociației (aerobic, steppere și Tae-bo dar și arte marțiale neconvenționale) accesibile atât copiilor cât și adulților”, a declarat Petrică Radu, președintele Asociației Happy Life Bacău.

            Suumer Dance Fest 2022 a adus pe scenă numeroase stiluri de dans, de la dans modern și folcloric, până la majorete, balet și dans contemporan sau dansuri de societate. Au fost acordate și câteva premii speciale, după cum urmează: Trofeul pentru cel mai bun moment artistic-Trupa Innocent de la Art Way Onești, prof. coregraf Simona Nicolae; Trofeul pentru Școala de Dans cu cel mai mare număr de participanți-Denisa Scripcaru de la Academia de Dans Adamas Bacău și Școala de Dans Adamas Buhuși; Premiul de Popularitate a mers la Ana Maria Donțu de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Roman iar Marele Trofeu al Summer Dance Fest 2022 a revenit instr. Florin Ștefănescu de la Academia de Dans Adamas Bacău și Școala de Dans Adamas din Buhuși, acesta conducând chiar de pe scenă singura formație de adulți cu membrii cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. Festivalul s-a bucurat de fericirea copiilor participanți dar și de aprecierile părinților și apropiaților celor care i-au însoțit la acest eveniment. Spectacolul a avut loc vineri, 27 mai.

            65 de ani de Palatul Copiilor Bacău

            Acest an școlar este aproape de sfârșit, dar nu a fost unul orișicare, ci anul în care Palatul Copiilor Bacău serbează 65 de ani de activitate. Pe 1 și 2 iunie, instituția de învățământ non-formal din Bacău organizează o ediție aniversară a evenimentului „Copil talentat… Copil la Palat”. Toată lumea este binevenită, de la mic la mare, să ni se alăture în Piața Tricolorului. Noi vă vom aștepta acolo miercuri, 1 iunie, de la ora 11:00, și joi, 2 iunie, de la ora 15.00.
            Vor fi activități pentru toate gusturile, vârstele și preferințele, susținute de către elevii și profesorii Palatului Copiilor Bacău. Pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, avem activități pe scenă și în spațiul extins din Piața Tricolorului. Va fi muzică populară, muzică ușoară, pentru cei ce preferă muzica hip hop vor fi și trupe de dans, ba chiar vom avea și majorete, probe sportive de judo, scenete teatrale, sesiuni de face painting, pentru cei mici, parada costumelor din materiale reciclabile, dar și o paradă cu haine reinterpretate, expoziții de desene, concursuri s.a.m.d. iar cercul de jurnalism va surprinde toate aceste activități în imagini, într-un Photo Maraton.. La ce să vă așteptați? La distracție și voie bună de Ziua Copilului!
            Iar cum nouă ne place să sărbătorim, să ne jucăm și să învățăm, petrecerea o extindem și a doua zi, pe 2 iunie, când teatrul, muzica și dansul vă vor aștepta, de la ora 15.00, pe scena evenimentului. Singurul lucru ce trebuie adus cu voi este cheful de voie bună și fața pregătită pentru zâmbete. Și pentru face pianting, dacă doriți. J
            Printre titlurile activităților din programul evenimentului se numără ”Summer.. at The Children Palace”, Sceneta ”Capra cu trei iezi”, ”Judo – arta copilăriei mele”, ” PET CAP – Creativitate de Ziua Copilului”, ”Palatul viitorului” – expoziție de desene, ”Lumea copiilor” – desene pe asfalt, ”Circul și mă joc în siguranță” – concurs, ”Șah în școală pentru copii inteligenți”, decorativă: „Am curaj să desenez”
            – educație artistică în gamă ludică, workshop de dezvoltare personal. s.a.m.d. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău și este coordonat de prof. Claudiu Filip.

            Maria-Alexandra Vaman, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”Dr. Alexandru Șafran”, Membră a Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău