3 mai 2024
ActualitateS-a dat startul la ajutoarele acordate firmelor și fermierilor afectați de pandemia...

S-a dat startul la ajutoarele acordate firmelor și fermierilor afectați de pandemia de COVID

Domeniul agroalimentar este susținut cu microgranturi în sumă unică de 5.000 de euro / beneficiar, în scopul diminuării efectelor crizei de COVID. Banii pot fi ceruți de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atât de firme, cât și de persoanele fizice autorizate care au avut activitate înainte de pandemie.

De azi și până la sfârșitul lunii, firmele băcăuane și PFA-urile din domeniul agroalimentar ale căror afaceri au fost zdruncinate de pandemia de Covid se pot înscrie la măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, pentru a obține un ajutor nerambursabil de 5.000 de euro/beneficiar. Ajutorul de stat se acordă după regula  „primul venit primul servit”. Prin urmare, cei interesați trebuie să se grăbească pentru a prinde ceva din sumele alocate de guvernanți. Listele celor acceptați urmează să fie întocmite până pe 2 iunie 2022, iar contractarea se va face în perioada 3 – 20 iunie 2022.

Cine poate cere ajutoare



Beneficiarii acestor microgranturi în sumă unică de 5.000 de euro sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici şi mijlocii. Domeniile de activitate pentru care firmele și PFA-urile vor putea cere bani sunt agricultură, silvicultură și pescuit, precum și industria prelucrătoare. În listă, sunt prinse activități precum cultivarea cerealelor, cultivarea strugurilor, cultivarea fructelor, creșterea animalelor, pescuitul, acvacultura, fabricarea băuturilor și … fabricarea hârtiei. Pentru a putea primi acest sprijin, cei interesați trebuie să fi avut activitate pe perioada a cel puţin 3 luni calendaristice, înainte de 31 decembrie 2019, și să fi obţinut o cifră de afaceri/venituri de cel puţin 5.000 euro, echivalentul în lei. În plus, beneficiarii au obligația de a-şi menţine activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni, de la acordarea sprijinului.

La ce pot fi folosiți banii

Banii primiți sub formă de sprijin pot fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor cu stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari sau pentru plata datoriilor curente şi restante faţă de furnizorii, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi. Cu aceste sume se pot plăti chiriile sau cheltuielile cu arenda sau redevenţa la terenurilor agricole concesionate. În lista cheltuielilor eligibile intră și cheltuielile pentru achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare reluării activităţii curente/operaţionale sau cele privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri