Imagini de la intervențiile drumarilor băcăuani pentru degajarea DN2 în zona Răcăciuni, urmare a precipitațiilor din cursul nopții. Conform DRDP Iași, este în vigoare o avertizare cod galben de ploi, astfel că se impune a se circula cu prudență în zonele afectate.
Mai multe zone din Bacău rămân fără apă caldă. Vezi care sunt
Thermoenergy Group S.A. Bacău informează, că în perioada următoare se vor executa lucrări de revizie la centralele termice arondate SACET, conform programului de mentenanță aprobat.
Astfel va fi oprita furnizarea agentului termic pentru apa caldă de consum după cum urmeaza:
1.CT Prefectura — 6.06 – 30.06 2022
2.CT 3/5 Aroneanu – 1.09 — 1.10.2022
3.CT 2 Miorita — 16.08 — 16.09.2022
4.CT 3 Miorita — 15.06 — 25.07.2022
5.CT Grup Scolar – 20.06 — 22 07.2022
6.CT Parc 1 — 25.07 — 25.08.2022
7.CT Bistrita —10.06 — 10.07.2022
Farsa
Ministrul Educației ieșit în fața nației cu o altă fițuică doldora de mâzgăleli logice și fracturi morale. Începe să semene din ce în ce mai mult cu un clown, deși, deocamdată, nu și-a cucerit decât titlul de farsor.
Fițuica pomenită promite revoluționarea discursului educativ. Înlocuirea tablei clasice cu taba inteligentă, a testelor susținute pe hârtie cu testele în format electronic, introducerea catalogului electronic, schimbarea sistemului de evaluare și a structurii anului școlar sunt câteva dintre noutățile trâmbițate pentru anul școlar viitor. Ambiția IT-istă n-are, evident, nicio susținere financiară. Ministrul care n-a reușit în pandemie să doteze școlile nici măcar cu niște amărâte ,,despărțitoare” de plastic promite că acestea vor arăta, peste doar patru luni, ca niște platouri de filmare pentru Star Trek. Hazardându-se până la limita ridicolului, zice că profesorii nu vor avea dificultăți în utilizarea tehnologiei, deși unii dintre ei nu se pricep să deschidă un laptop. În plus, n-a suflat nimic despre introducerea educatorilor neinițiați într-un proiect urgent/ intensiv pentru alfabetizarea IT.
Schimbarea sistemului de evaluare (,,o singură medie generală”, la finalul anului școlar) pare relaxantă pentru elevi și profesori, dar să slobozi stupizenia potrivit căreia ,,fiecare profesor ştie foarte bine să îşi evalueze elevii ritmic, pe parcursul întregului an școlar” este mult prea mult. Vorbiți cu directorii de școli, priviți în rapoartele de inspecție (I.S.J., ARACIP, minister) și veți vedea de ce minuni sunt în stare unii evaluatori. Firesc era ca ministrul să nu se limiteze la o aruncare bombastică de petarde, ci să prezinte, în amănunt, procedurile unei notări ritmice. Preconizata structură a anului școlar pare a fi elaborată de firmele de turism. Mai zice ministrul că – lume, lume! – gata cu meditațiile cu profesorul de la clasă, ca și cum ar putea controla cineva povestea asta.
Fițuica nu suflă niciun cuvânt despre legalul procent din PIB care trebuie alocat Educației și statutul de marginalizat național al profesorului, despre sufocantul curriculum și paragina morală a managementului național. Etc. E o farsă.
România „educată”
Se plâng unii că ministrul distruge învățământul. Din contra, învățământul este deja distrus iar ministrul doar adaptează cadrul legal. Iar distrugerea este făcută chiar de părințîi elevilor.
Părinți foarte vocali, care în viața lor de elevi au fost cel mult mediocri, care n-au făcut o temă și n-au învățat o lecție, se plâng acum că elevii au prea multe teme, prea multe lecții de învățat, că sunt materii care nu le folosesc și le sunt predate degeaba.
Păi cum să înțeleagă aceșți părinți o lecție dacă ei nu au dat pe la școală?! De unde să știe la ce le folosesc Geografia, Literatura, Științele Naturii dacă ei nu au fost atenți la aceste materii și nu și-au bătut capul?
Cum să nu considere temele pentru acasă niște chestii inutile care ocupă degeaba timpul copilului, dacă ei nu au rezolvat în viață lor un exercițiu, nu și-au făcut o temă, cel mult le-au copiat în pauză de la „fraieri” ?!…
Cât despre atitudinea față de profesori, despre comportamentul la școală și despre atenția la oră, să nu mai vorbim; în școlile româneșți, profesorii ar trebui să aibă kalașnikoave, pentru autoprotecție.
Când vine elevul și-ți scuipă în bidonul cu apă de pe catedră, când îți rupe ușa sau îți mănâncă chipsuri în oră îți vine să-ți iei câmpii știind că nu ai nici o pârghie pentru a-l determina să se îndrepte. Nici nu trebuie să-i mai chemi părinții la școală, îi cheamă elevul pe motiv că profesorul i-a făcut observație.
Așa că, ducă-se! Praful să se aleagă și de țară și de sistem și de educație! Decât așa absolvenți, mai bine lipsă, mai bine pajiști pentru oi și vite, că oamenii nu merită!
Volei feminin/ Divizia A1: Se știe programul. Nu însă și echipele!
Revelația ultimelor ediții, CS Medgidia și nou-promovata Hygienium Galați s-ar putea retrage din prima ligă. În cazul acesta nu este exclus ca locul lor să fie luat de retrogradatele ACS Volei Cristina Pîrv și Universitatea Cluj. Deși se confruntă cu probleme financiare, dar și de efectiv (mai are sub contract doar trei jucătoare: Cojocaru, Lupa și Dițu), Știința Bacău nu aruncă prosopul; continuă în A1, iar antrenorul Florin Grapă speră să găsească resursele economice care să-i permită configurarea unui lot competitiv
La finalul lui mai s-a tras la sorți programul sezonului regulat al Diviziei A1 la volei feminin. Ca și în stagiunea precedentă, ediția 2022-2023 va include un sezon regulat de 22 de etape, tur-retur, ce va fi urmat de fazele play-off și play-out. În play-off, unde vor ajunge primele opt clasate se va juca în sistem eliminatoriu (locul 1 cu 8, 2 cu 7, 3 cu 5 și 4 cu 6), pentru ca ultimele patru grupări (9-12) să se întâlnească în play-out. Deocamdată, nu a fost fixată data la care va porni la drum campionatul (sigur va fi în toamnă), după cum nu se știe cu exactitate dacă toate cele 12 echipe înscrise inițial în competiție se vor prezenta la start. Dubiile privesc cu precădere pe CS Medgidia, revelația ultimelor ediții și pe CSU Hygienium Galați, proaaspăt promovată din A2. Anumite dificultăți de ordin financiar ar putea constrânge respectivele echipe să se retragă din A1 și să continue în A2. În cazul în care Medgidia și Galațiul vor spune „pas”, cea mai sigură variantă este readmiterea celor două echipe care au retrogradat în primăvară, ACS Volei Cristina Pârv Turda și Universitatea Cluj, astfel încât campionatul primei ligi se continue în formatul de 12. În paranteză fie spus, prima etapă a viitorului campionat programează întâlnirea dintre CS Medgidia și Hygienium Galați. Rămâne de văzut- eventual cu ocazia Adunării Generale a Federației Române de Volei de pe 14 iunie- dacă în runda de debut vom avea un meci între Medigidia și Galați sau unul între Turda și Cluj. În ceea ce o privește pe Știința Bacău, gruparea condusă de Florin Grapă își va continua drumul în A1. Și asta în ciuda problemelor cu care cvadrupla campioană a României se confruntă de doi ani încoace. Probleme financiare care determină, implicit, și probleme de lor. La această oră, din efectivul folosit în sezonul trecut, doar trei jucătoare mai au contract cu Știința: Marina Cojocaru, Ana-Maria Lupa și Carmen Dițu. Ce-i drept, vorbim de trei titulare, asta în condițiile în care Dițu a fost recuperată după intervenția chirurgicală suferită toamna trecută. Cealaltă jumătate din garnitura de bază a Științei (centrul Georgiana Faleș, „secunda”/ universalul Mădălina Airoaie și libero-ul Alexandra Ciucu) se află pe picior de plecare, în timp ce un semn de întrebare planează asupra Marijei Skoric, jucătoarea din Serbia care a contribuit în mod substanțial la permanența studentelor în A1. Antrenorul Florin Grapă nu a dorit să comenteze situația de la nivelul lotului, dar a dat asigurări că va face tot ce este omenește posibil pentru ca Știința să ridice ștacheta față de sezonul precedent: „Am bătut și bat atât la ușa autorităților locale, cât și a sponsorilor, în speranța unui răspuns pozitiv, care să permită echipei de volei feminin a Științei Bacău să nu mai treacă prin emoțiile de anul trecut. Eu nu mi-am pierdut speranța”.
Programul turului de campionat al Diviziei A1 la volei feminin
Etapa 1: CS Medgidia- CSU Hygienium Galați, Volei Alba Blaj- CSO Voluntari, CSM Lugoj – Rapid București, SCMU Craiova- CSM Târgoviște, Știința Bacău- FC Argeș Pitești, Dacia Mioveni- Dinamo București.
Etapa 2: Hygienium Galați- Dinamo, FC Argeș- Dacia Mioveni, CSM Târgoviște- Știința Bacău, Rapid- SCMU Craiova, CSO Voluntari- CSM Lugoj, CS Medgidia- Alba Blaj.
Etapa 3: Alba Blaj- Hygienium Galați, CSM Lugoj- CS Medgidia, SCMU Craiova- CSO Voluntari, Știința – Rapid, Dacia mioveni- CSM Târgoviște, Dinamo- FC Argeș.
Etapa 4: Hygienium Galați- FC Argeș, CSM Târgoviște- Dinamo, Rapid- Dacia Mioveni, CSO Voluntari- Știința, CS Medgidia- SCMU Craiova, Alba Blaj- CSM Lugoj.
Etapa 5: CSM Lugoj- – Hygienium Galați, SCMU Craiova- Alba Blaj, Știința- CS Medgidia, Dacia Mioveni- CSO Voluntari, Dinamo- Rapid, FC Argeș- CSM Târgoviște.
Etapa 6: Hygienium Galați- CSM Târgoviște, Rapid- FC Argeș, CSO Voluntari- Dinamo, CS Medgidia- Dacia Mioveni, Alba Blaj- Știința, CSM Lugoj- SCMU Craiova.
Etapa 7: SCMU Craiova- Hygienium Galați, Știința- CSM Lugoj, Dacia Mioveni- Alba Blaj, Dinamo- CS Medgidia, FC Argeș- CSO Voluntari, CSM Târgoviște- Rapid.
Etapa 8: Hygienium Galați- Rapid, CSO Voluntari- CSM Târgoviște, CS Medgidia- FC Argeș, Alba Blaj- Dinamo, CSM Lugoj- Dacia Mioveni, SCMU Craiova- Știința.
Etapa 9: Știința- Hygienium Galați, Dacia Mioveni- SCMU Craiova, Dinamo- CSM Lugoj, FC Argeș- Alba Blaj, CSM Tâgoviște- CS Medgidia, Rapid- CSO Voluntari.
Etapa 10: Hygienium Galați- CSO Voluntari, CS Medgidia- Rapid, Alba Blaj- CSM Târgoviște, CSM Lugoj- FC Argeș, SCMU Craiova- Dinamo, Știința- Dacia Mioveni.
Etapa 11: Dacia Mioveni- Hygienium Galați, Dinamo- Știința, FC Argeș- SCMU Craiova, CSM Târgoviște- CSM Lugoj, Rapid- Alba Blaj, CSO Voluntari- CS Medgidia.
Lupte greco-romane/ Cupa României U20: Tripleta de aur
Cinci medalii, dintre care trei de aur în contul luptătorilor băcăuani de la SCM și CSM cu ocazia Cupei României Under 20 desfășurate recent, la Pitești.
Astfel, Denis Mihai și-a adjudecat categoria de greutate 55 kg, Igor Botez s-a impus la 77 kg, în timp ce Vasile Cojoc a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la 82 kg. Tripletei de aur i s-au adăugat doi medaliați cu argint: Leonard Iurașcu, la 72 lg și Ianis Anghel la 77 kg.
Parcursul excelent a făcut ca în clasamentul pe cluburi al Cupei României de lupte greco-romane rezervate juniorilor, SCM Bacău să ocupe poziția secundă, cu 90 de puncte, cu zece mai puțin decât câștigătoarea Steaua București și cu nouă peste LPS Botoșani, a treia clasată.
Karting: Romanian Masters, în forță și viteză. A concurat și nepotul lui Traian Băsescu
Bacăul a găzduit la finalul săptămânii cea de-a treia etapă a competiției naționale ce reunește cinci clase de concurs
Confirmări și surprize. Victorii detașate și dueluri tranșate pe ultimii metri. Abandonuri, mici incidente și răsturnări de situație. Peste toate, vreme bună, fără strop de ploaie. Acesta este decorul în care s-a derulat etapa a treia a Romanian Karting Masters găzduită în weekend de circuitul „Speed Park” din Bacău. Cele trei finale ale rundei băcăuane, desfășurate sâmbătă (prima) și duminică (restul de două) au reunit la start 50 de piloți participanți cele cinci clase de concurs.

Clasa cu cei mai puțini înscriși, Junior ROK (trei la număr) a fost și cea mai previzibilă. Asta dacă excludem ultimul tur al finalei de duminică, în care ucraineanul Lev Krutugolov a reușit să treacă linia de sosire în fața câștigătorului precedentelor două manșe finale și, totodată, liderul clasamentului general, Luca Viișoreanu (Real Racing). De la clasa cu cei mai puțini piloți la cea cu cei mai mici participanți. Altfel spus, de la Junior Rok la Promo KM, printre ai cărei protagoniști aflându-se și doi piloți de la clubul gazdă, BRT: Teodor Vasâlcă și Nikita Nectarie Borțov.
Primul dintre aceștia a ocupat locul secund în clasamentul general, cu 54 de puncte, la doar două lungimi de liderul de etapă, ucraineanul David Bakumenko (Borsch Racing), câștigătorul primelor două manșe finale. În cea de-a treia finală, Bakumenko a ieșit în decor și a trebuit să abandoneze încă din primul tur, lucru de care a profitat Vasâlcă, învingător merituos.
Celălalt reprezentant al BRT-ului, Nikita Borțov a demonstrat că le calcă apăsat pe urme atât tatălui, multiplul campion Dima Borțov, cât și bunicului, reputatul mecanic Vladimir Borțov. Deși în vârstă de numai cinci ani (va împlini șase luna viitoare) și în ciuda faptului că se mai încurcă la cifre („nu-i adevărat că nu am mai participat la curse; eu fac karting de…nouă ani”), Nikita a demonstrat că pe circuit știe perfect ce are de făcut. Dovadă și cele două locuri trei din prima, respectiv a treia manșă finală ce i-au adus 42 de puncte și locul 5 în ierarhia de etapă.
Mergând mai departe, Mini Rok a fost singura clasă cu trei câștigători diferiți în cele trei manșe finale. Și, implicit, clasa cu cele mai multe răsturnări de situație. Runda a fost adjudecată de Patrick Săliștean (Autosally), cu 61 de puncte, urmat de Sonia Crivoiruc (Prejmer Circuit), cu 55 și ucraineanul Yehor Keydun (Borsch Racing), cu 53, cei trei piloți de pe podium fiind și câștigătorii celor trei finale, cu precizarea că învingătoarea de sâmbătă, Sonia Crivoiruc a fost în cărți pentru victorie și în finalele de duminică. Oricum, punctajul băcăuan înregistrat de Săliștean și Crivoiruc a mai „strâns” un pic clasamentul general, care-l are drept lider pe absentul Bogdan Cozma Cristofor (150 puncte) și ca vice-lider pe David Nicolaie (131).

Asta în condițiile în care Săliștean a urcat pe podiumul ierarhiei generale, cu un total de 128 puncte, iar Crivoriuc vine pe poziția a patra, cu 111 puncte. La Micro Rok am înregistrat prezența nepotului lui Traian Băsescu, Radu Băsescu- Pricop, care continuă astfel seria pasionaților de karting printre descendenții oamenilor de stat din România (Tăriceanu, Ponta etc) și, mai ales, determinarea și calitățile ucraineanului Ilya Haza (Borsch Racing), care și-a adjdecat toate cele trei finale și, implicit etapa băcăuană.
De altfel, întreg podiumul de la Micro Rok a fost ipotecat de ucrainienii „new-entries” de la Borsch Racing, lui Haza urmându-i cu 52, respectiv 50- de puncte, connaționalii săi Kyrylo Symeniuk și Makar Palshyn.
În urma lor s-a poziționat, cu 39 de puncte, Antonia Vidican (Vidi Top Sport), lidera clasamentului general cu 150 puncte. În fine, cea mai puternică clasă, KZ2 a fost și cea care a reunit cele mai multe naționalități la start. Așa cum era de așteptat, victoria de etapă a revenit – grație celor trei finale adjudecate fără dubii- liderului ierarhiei generale, Costin Tudor Ion (Real Racing), care a ajuns astfel la cota 200 puncte.
Și, la fel de scontat, în urma lui Ion, bătălia pentru celelalte trepte ale podiumului a fost dată între italianul Gianluigi Franceschini (Superkart Racing, locul 2, cu 151 puncte în clasamentul general), anglo-românul Andrew Boriceanu (Drinago Racing, locul 3, cu 138 p.) și George Guli (Superkart Racing, locul 4, cu 128 p.). Runda a patra a Romanian Karting Masters va avea loc tot luna aceasta, pe 24-26 iunie, la Târgu-Secuiesc, băcăuanii pasionați de sporturi cu motor urmând să se reîntâlnească cu kartingul la începutul lui iulie, cu ocazia etapei de Campionat Național FRK.
Crosul Olimpic, în Centrul Bacăului
Un eveniment de tradiție a fost reluat duminică, 5 iunie, în Bacău. Este vorba de Crosul Național organizat de Ziua Olimpică, un eveniment ce se încadrează în Luna Olimpică, desfășurată la nivel mondial între 23 mai și 23 iunie. Astfel, centrul Bacăului a fost luat cu asalt de sute de copii, poate chiar mii, care și-au dorit să participe la Crosul Olimpic. Competiția sportivă pentru amatori a fost deschisă tuturor și s-a derulat pe categorii de vârstă și pe trasee cu lungimi diferite, pentru fiecare vârstă.
Numărul foarte mare de participanți a fost realmente un examen dificil pentru organizatori care, cu bucurie, au dus cu bine la final acest eveniment. Participanții, dar mai ales copiii, s-au bucurat de diplome și medalii, dar și de tricourile cu însemnele olimpice și alte premii primite de la organizatori. În zona de lângă Statuia lui Ștefan cel Mare, de unde s-a dat startul în majoritatea întrecerilor, a fost amplasată și o scenă pe care au fost desfășurate o serie de sesiuni artistice cu baze sportive: reprezentații de Zumba, dans sportiv și arte marțiale. La eveniment au fost prezenți și campiona olimpică Violeta Beclea-Szekely și Mihai Covaliu, președintele C.O.S.R.
„Bacăul este un centru polisportiv, centru care a dat foarte mulți sportivi de mare valoare pentru România, care au contribuit la zestrea de medalii la toate competițiile, începând cu Jocurile Olimpice, campionate mondiale sau europene. Crosul de astăzi (duminică, 5 iunie –n.r.) se înscrie în Luna Olimpică. Ziua Olimpică este un cros de tradiție care arată astăzi unitatea noastră și dorința noastră de pace. Este un eveniment la care, după cum se vede, participă foarte mulți copii, împreună cu părinții, ceea ce este un lucru extraordinar, că părinții și-au făcut timp să îi aducă aici pe copii și chiar să concureze și să primească aceste tricouri cu însemnele olimpice și să câștige premii”, a declarat Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimic și Sportiv Român.
Evenimentul a fost organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport Bacău și în parteneriat cu Compania Dedeman.
Sărbătoare dedicată sufletului și frumuseții artistice, în memoria pictorului Nicu Enea
Aproape de municipiul Moinești, în satul Valea Arinilor din comuna Măgirești (Bacău), sub razele unui soare blând și zâmbitor a avut loc, vineri, 3 iunie, cea de-a patra ediție a evenimentului ,,Ziua Nicu Enea”, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea marelui pictor român, băcăuanul Nicu Enea (1897 – 1960). La manifestare au participat personalități ale vieții literare și artistice băcăuane și nu numai, oficialități locale și județene, preoți, cadre didactice, copii, săteni, rude ale pictorului Nicu Enea.
Personalitatea lui Nicu Enea a fost evocată printr-o serie de comunicări susținute de următorii invitați: scriitorul și dramaturgul Viorel Savin, prof. univ. dr. Constantin Parascan – președintele Fundației Culturale „Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, artistul plastic Dionis Pușcuță – directorul Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău, prof. dr. Iulian Bucur – critic și istoric de artă, muzeograful Carmen Istrate Murariu, colecționarul de artă Octav Olaru – un mare admirator al pictorului Nicu Enea, poetul și jurnalistul Sebi Șufariu și bineînțeles, Câdă Ionică, inimosul primar al comunei Măgirești, coordonatorul și unul dintre inițiatorii acestui inedit și important eveniment.
Printre invitații speciali s-au mai numărat prof. univ. dr. Irina Bliuc, dr. arhitect Alin Corduban, (ambii proiectanți ai clădirii Muzeului Răzeșilor Găzari din satul Prăjești, comuna Măgirești), lector univ. dr. Paul-Claudiu Cotîrleț (autor de carte și moineștean la origini), pictorii Carmen Poenaru (moldoveancă prin adopție), Ion Văsâi și Dumitru Macovei (aceștia din urmă, tot de pe plaiuri moineștene).
În cadrul manifestării a fost oficiată o slujbă de pomenire la monumentul pictorului și a fost inaugurată Galeria ,,Nicu Enea”, unde publicul participant a putut admira lucrări ale pictorului, din colecția personală a lui Octav Olaru. Și ca o noutate, ,,Nuntă Țărănească”, una dintre picturile lui Nicu Enea (ulei/pânză, 168 x 365 cm) va fi expusă după restaurare în incinta Consiliului Județean Bacău.
O plăcută și mai neobișnuită surpriză a fost oferită celor prezenți cu ocazia vernisării expoziției de caricatură ,,VEMmania”, a cunoscutului jurnalist și artist plastic Victor Eugen Mihai, una care, într-adevăr, i-a adunat pe toți în subsolul unei case din apropierea Galeriei, numită chiar ,,Expoziția din beci”.
Un alt moment special al întâlnirii l-a constituit și acordarea titlului de ,,Cetățean de onoare al comunei Măgirești” (post mortem), pictorului Nicu Enea. Onoranta distincție a mai fost oferită colecționarului Octav Olaru și muzeografei Carmen Istrate Murariu. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de un intermezzo muzical susținut de elevi ai Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, după care, toți participanții au fost invitați la Căminul Cultural din Măgirești, unde a fost proiectată piesa de teatru ,,Bătrîna și hoțul”, creație a dramaturgului băcăuan Viorel Savin (și acesta deținător al titlului de ,,Cetățean de onoare al comunei Măgirești”), în care personajul principal este Elvira, soția pictorului Nicu Enea, rol interpretat magistral la premiera tv, de regretata tragediană Irina Răchițeanu.
Finalul manifestării a însemnat invitația la o bogată masă festivă, plină cu bucate tradiționale și aperitive câmpenești, toate preparate de mâinile gospodinelor din localitate, care alături de organizatori, Primăria comunei Măgirești, Consiliul Județean Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și Fundația Culturală „Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, merită toate felicitările!
Parteneri media au fost Tele 1 Bacău, ziarul ,,Deșteptarea” și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Romulus-Dan BUSNEA
Ziua Eroilor – sărbătorită în tot județul
Manifestările dedicate Zilei Eroilor 2022 au fost evenimentul major al primelor cinci zile de la începutul lunii iunie. Ziua Eroilor a fost marcată în acest an pe 2 iunie, de Ziua Înălțării Domnului în Calendarul creștin ortodox. În numeroase localități urbane sau rurale au fost organizate ceremonialuri militare și religioase la Monumentele Eroilor și în Cimitirele internaționale ale Eroilor sau chiar la bisericile din unele localități.
La astfel de manifestări au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale și ai Filialei sau subfilialelor Cultul Eroilor. La toate monumentele au fost celebrate slujbe religioase, au fost susținute alocuțiuni și au fost depuse coroane de flori.
Manifestări ample au avut loc la Moinești, la Bacău și la Onești, la Comănești, la Oituz, la Zemeș sau Mănăstirea Cașin, cu sute de participanți la Dărmănești și în Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului, dar și la Memorialul Emil Rebreanu din Palanca, la 105 ani de la executarea celebrului erou la comanda justiției militare austro-ungare. În Bacău a fost organizat, pe 1 iunie, și un simpozion cu tema „Jertfa eroilor băcăuani pe câmpul de luptă”. Cotidianul Deșteptarea a fost partener media al evenimentelor din Bacău și a consemnat deja aceste evenimente.
O manifestare de amploare a avut loc și în Cimitirul Eroilor din Strada Constanței din Bacău, cu participarea elevilor de la mai multe școli și a Asociației Tradiții Militare Românești condusă de col. (rtr) Stelian Cojocaru. Acolo, asociația a echipat 20 de elevi în uniformele eroilor din Primul Război Mondial.
La Tescani, Subfiliala Cultul Eroilor a organizat un ceremonial la Monumentul Eroilor din acest sat, la care au venit și Dumitru Tulpan, primarul comunei Berești-Tazlău, viceprimarul Cristian Hrenovici și consilierii locali, care au depus o coroană de flori, iar elevii de la Școala din Tescani au prezentat un program artistic.
La manifestarea de la Mărgineni au fost prezenți președintele de onoare al Filialei Cultul Eroilor Bacău, Dorian Pocovnicu, parohul Nicolae Bucovineanu și consilierul local Costică Tapalagă, iar corul de copii de la Școala „Alexandru Piru” au susținut un program artistic.
Astfel de manifestări au avut loc și la Târgu Ocna și la Măgirești și în alte localități ale județului.
Ziua porților deschise la Tecnostamp
– De ce acest eveniment?
Tecnostamp Triulzi este o afacere de familie iar în acest context familia este pentru noi ca “echipă” foarte importantă.
Am făcut acest eveniment tocmai pentru a pune accent pe familie. Micuții au posibilitatea să vadă unde vin mami și tati, unde lucrează, ce fac, ce înseamnă “la servici”.
– Descrieți în 5 cuvinte Ziua Porților deschise?
#joaca #invatamimpreuna #echipa #ttee
– Ce reprezintă angajații pentru Tecnostamp Triulzi INT’L GROUP?
Angajații sunt motorul, cea mai importantă resursă a acestui business, sunt cei care fac magia să se întâmple atâta timp cât nevoile lor sunt îndeplinite.
– Ce mesaj vrea sa transmită Tecnostamp Triulzi INT’L GROUP?
Mesajul nostru este foarte clar și foarte important. Noi suntem o mare familie care pune accent pe familie. La noi fiecare angajat este unic și responsabilitatea noastră este să menținem fiecare angajat în parte fericit și satisfacut.
– Ce face ca Tecnostamp Triulzi să fie nota distinctivă pe piața?
Începând cu 2022 Tecnostamp Triulzi International Group și-a luat responsabilitatea de a raporta factorii ESG -Environmental, Social and Governance – la nivel internațional.
Aceasta decizie a fost luată din dorința de sustenabilitate în fata schimbărilor și a provocărilor în afaceri pentru că nu putem sta deoparte atunci când acțiunile noastre pot influența negativ mediul, colaboratorii noștri.
De la resurse umane până la furnizori, suntem responsabili și ne dorim să transmitem pe toate căile că putem mai mult.
Prin această inițiativă ne dorim să demonstrăm că suntem un partener de încredere pe termen lung.
În acest sens enumerăm primul proiect în derulare, instalarea panourilor fotovoltaice, proiect de cca 800.000 euro, care e doar un prim pas în proiectele avute în vedere în urmatoarea perioadă.
– Am văzut că totul a fost stabilit în cele mai mici detalii, că micuții s-au bucurat la maxim, cine este responsabil de această distracție maximă foarte bine organizată?
Da totul a fost superlativ, distracția a fost la cote maxime, iar fericirea celor mici dar și celor mari, că toți am întrat în joc a fost la superlativ.
Vreau să mulțumim colaboratorilor noștri Abc Party care au transformat magia în realitate.
Boboci de…vară, la „Coandă”
În toate liceele, unul dintre cele mai importante momente este cel al Balului Bobocilor. De obicei, acest eveniment se ține în prima parte a anului, numai că, situația pandemică a interzis desfășurarea balurilor.
Odată cu îndreptarea situației sanitare, petrecerile de Balul Bobocilor s-au ținut lanț, chiar dacă anul școlar e pe sfârșite.
Această situație am întâlnit-o și la Liceul Teoretic „Henri Coandă” care i-a sărbătorit pe „boboci” vineri, 3 iunie. Mai mult decât atât, în cursa pentru tilurile de „Miss” și „Mister” s-au „aruncat” 23 de elevi, 14 fete și 9 băieți, din clasele a IX-a și a X-a, pentru că, așa cum au spus organizatorii, cei de a X-a nu au avut Bal anul trecut.
Cu tema „Copilărie”, Balul de la „Coandă” a adus pe lângă paradele și probele aspiranților la titluri și un frumos spectacol al elevilor colegilor, transpus în scenă prin muzică și dans. La final au fost încununați cu titlul de Miss și Mister Boboc Anisia Colac și Sebastian Moise pentru clasa a IX-a și Roxana Pradais și Darius Chiorcea pentru clasa a X-a.
Povestirile Oanei
Dragostea pentru literatură și talentul se moștenesc uneori, în cazuri fericite, și mă refer la scriitorii aparținând aceleiași familii. Oana Mihaela Savin confirmă acest lucru și proverbul că așchia nu sare departe de trunchi, tatăl ei fiind cunoscutul scriitor, dramaturg, romancier, Viorel Savin. Având o personalitate puternică, distinctă, Oana merge însă pe drumul ei și nu s-a lăsat prinsă în mrejele teatrului sau ale romanului, exprimându-se în proza scurtă, cu predilecție, așadar într-un gen deloc ușor, care presupune multă măiestrie și extremă concentrare. Noul ei volum, cel de-al patrulea, se numește „Milionarul și alte povestiri”. În total sunt opt, cu teme desprinse din realitatea imediată, din cotidian. Scriitoarea își țese foarte atent narațiunile, cu mână sigură. Are un ascuțit spirit de observație, o privire lucidă, descrie sugestiv situații diverse, cu întorsături neașteptate, adevărate „felii de viață”, conturează veridic personaje și nu-i scapă detaliile semnificative. Povestirile ei te prind, îți trezesc curiozitatea, le citești cu plăcere, descoperind și partea de subtext, ca și amănuntele pline de semnificații. Remarcabilă este inteligența punerii în scenă a întâmplărilor, decuparea unor situații. Observațiile de natură psihologică sunt pătrunzătoare și subtile, iar notele de ironie, autoironie și umor dau o savoare specială lecturii.
Preferata mea din volum este povestirea „Îl iubeam”, scurtă și percutantă analiză a eșecului unei relații de cuplu în care femeia este puternică și vulnerabilă în același timp, pentru că este idealistă și crede în dragoste, pentru care face sacrificii, susținând necondiționat ascensiunea profesională, cariera bărbatului (îi scrie lucrări, îi compune speech-urile), în timp ce acesta, un ins arătos, cu farmec masculin, dar mediocru, laș, profitor și mincinos, are o aventură cu altă femeie. Povestirea este bine construită, cu o excelentă gradație, cu elemente imprevizibile, cu intens gust amărui, dar cu un final revigorant, în fond, pentru că femeia se va elibera de relația falsă, va scăpa de autoiluzionare, de naivitate, oferindu-și o nouă șansă de a găsi fericirea. Undeva, foarte aproape de ea, în aceeași clădire, exista un bărbat care merita să fie cunoscut.
Și acum, transcriu câteva rânduri edificatoare pentru stilul autoarei: „Sentimentul de total abandon care mă cuprinse și nevoia de el și cerul de un cenușiu intens și încrederea oarbă în noi amândoi și norii imenși care stăteau gata să se spargă și fericirea cu gust sărat care-mi alerga prin vine, amețindu-mă și făcându-mă să mă clatin pe picioare, și ninsoarea care încerca să ne acopere și…și…nimic nu mai conta. Îl iubeam, și-atât. Îl iubeam!”
Interesant de urmărit este introspecția personajului feminin, privirea întoarsă spre sine, căutarea adevărului personal, a autenticității trăirii.
Volumul „Milionarul și alte povestiri” a apărut la editura Ateneul Scriitorilor Bacău și a avut o bună primire, din partea criticilor și a cititorilor, ceea ce m-a bucurat mult, pentru că am încredere deplină în talentul Oanei. Îi apreciez sensibilitatea și modestia, dorința de a scrie bine și adevărat, și știu cât de mult lucrează pentru asta. Pentru că talentul trebuie în permanență pus la treabă și șlefuit, mereu mai sunt lucruri de învățat din arta scrisului.
Cu siguranță, Oana Mihaela Savin are multe de spus și cărțile ei viitoare vor fi o plăcută surpriză, o spun cu toată convingerea.
Poemele unui îndrăgostit fără de leac
L-am descoperit pe Adrian Matei, Poetul, așa cum descoperi un bob de rouă care te întâmpină într-o dimineață cu un zâmbet care vrea să-ți revitalizeze toate energiile pozitive, să-ți dezmorțească speranțele și să-ți ofilească gândurile negre care s-au culcușit în tine. Adrian Matei este un trubadur care cântă fascinat de universul unei game speciale. Gama pe care o folosim noi, orgolioșii europenii care ne credem (și) stăpânii inelelor muzicii, are șapte sunete, nu opt, pentru că al doilea do, zice proful de muzică, este o repetare a primului, mai exact este cu o octavă mai sus decât primul. E ca la anotimpuri, ar zice un utilizator de abac: dacă începem enumerarea cu o primăvară și o terminăm cu primăvara următoare, nu înseamnă că anul are cinci anotimpuri. În lume există însă și game cu o singură notă, cu două, cu trei și așa mai departe; chiar și game cu mai mult de opt note. Trubadurul Adrian Matei cântă într-o gamă cu doar trei note. Acestea nu sunt însă note obișnuite. Au aura unor copii din flori loviți de norocul inocenței și parfumul florilor care-au îmbobocit doar pentru tine. Nume lor: iubirea, dragostea și amorul. Dacă nu ești atent, ai impresia că trubadurul cântă pe o singură notă, dar când îți conectezi spiritul la armoniile stihurilor sale descoperi că fiecare dintre note are stihiile, prăpăstiile și piscurile sale estetice.
Devotat (modern) al lui Cupidon, Adrian Matei ,,își afirmă îndrăgostirea, în toate metamorfozele ei, de la iubirea serafică, astrală până la amorul în care trupul de sirenă al iubitei îl lasă fără minte” (Cassian Maria Spiridon). Cu dezvoltări ideatice seducătoare și în proză, ,,unde folosește un mozaic tematic și lingvistic care păstrează unitatea condiției umane mereu în căutarea optimismului necesar supraviețuirii” (Culiță-Ioan Ușurelu), Adrian Matei trimite în orizonturile poematice șoapte fără de oftat, zvârcoliri cu leacuri la purtător, prăbușiri iubite de pasărea Phoenix, lumini înnobilate de măreția umbrelor, ghicituri neiubite de ghioc, (post)frunziste eve și (post)moderni adami, esențe de vitriol care oblojesc doruri, fulgere și trăsnete mângâietoare din care înalță un imperiu estetic în care ar pohti să aibă reședință de suflet chiar și cei orfani de incendiile inimii.
,,Poemele unui îndrăgostit” (Iași, Editura Timpul, 2021), al treilea său volum de poezii, poate fi, zice criticul literar Ioan Holban, un proiect ,,al resurecției, azi, a poeziei neoanacreontice”. E un fel de sărbătoare a unui răsărit care se încăpățânează, psalmodiind seducător pe doar cele trei note, să nu ofere prea multe șanse apusului. Iată o bijuterie (,,Al nouăzeci și nouălea poem”) pe care-ai vrea s-o porți la orice sărbătoare a dorului: ,,În ora ce a trecut/ de nouăzeci și nouă de ori/ m-am gândit la tine,/ de treizeci și trei de ori/ mi-am amintit/ de cele trei minuni ale tale,/ de unsprezece ori/ nu ți-am putut alunga imaginea/ preț de nouă secunde/ și o singură dată/ te-am iubit…” Poemele sale pot fi leac pentru dor: ,,Dacă mi-e dor de tine/ Îmi întind mâna/ Și ating luna,/ Dacă mi-e dor de tine/ Îmi înec frământul/ Și sărut pământul,/ Dacă mi-e dor de tine/ Îmi închid pleoapele/ Și calc peste ape.// Dar nu am motive/ Să-ți caut iubirea/ Atâta timp cât respiri lângă mine./ Încă, nu mi-e dor,/ Mi-e bine…” (,,Al zecelea poem”). Dacă vrei un motto la o scrisoare de dragoste, îl poți cita pe Adrian Matei: ,,Dacă aș compara o floare/ cu tine/ ea nu ar putea înflori în fiecare zi/ ca tine. Dacă aș compara o stea/ cu tine/ ea nu ar putea străluci în fiecare zi/ ca tine./ Dacă aș compara cerul/ cu tine// el nu ar fi senin în fiecare zi/ ca tine./ Dacă aș compara o chitară/ cu tine/ ea nu ar cânta în fiecare zi/ ca tine./ Dacă aș compara o poezie cu tine/ ea nu ar atinge sufletul în fiecare zi/ ca tine.// Și atunci…/ te compar/ cu mine” (,,Al șaptezeci și șaptelea poem”).
Adrian Matei, o mini-sinteză critică… ,,Poezia, ca și iubirea: Adrian Matei” (Cristian Livescu). Poezia sa ,,redescoperă plăcerea cultivării unor sonuri elegiace ce par a veni din alte timpuri, cu întorsături de romanțe uitate în suflete muiate în nostalgii, cu armonii simboliste și imagini neo-romantice…” (Constantin Dram). ,,Îndrăgostitul transfigurat de Adrian Matei, în nu mai puțin de una sută de poeme, este un artist de tip baroc, convins că adevărata plăcere a erotismului «inimaginabil» stă în schimbare, în ars amandi, în ideea că adevărul este invizibil și frumusețea e pură și inaccesibilă spiritelor mercantile” (Petre Isachi).
Voce deghizată în acorduri de muezin care ne cheamă fără pauză la rugăciunea îndrăgostirilor, ,,suflet în zeghe”, Icar cu aripi care nu pot fi topite nici de îndrăznelile zborurilor printre ,,raze de caldă pasiune”, rănit uneori de prea ,,grea singurătate”, Adrian Matei este un nume despre care vom tot auzi în sărbătorile tainice ale sufletului nostru.
Zâmbete de 1 Iunie
Miercuri, 1 Iunie, Piața Tricolorului din Bacău a fost împânzită de zâmbete și baloane. Centrul orașului a fost ocupat de oameni care au sărbătorit Ziua Copilului, soarele a strălucit deasupra noastră iar copiii și-au văzut dorințele împlinite sub cerul senin. După doi ani de zile, prima zi de vară a sosit, în sfârșit, fără nicio pandemie! Bucuria s-a simțit în aer, de dimineața, până seara, târziu.
Nu doar că Palatul Copiilor Bacău a sărbătorit copilăria, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, dar a mai serbat și 65 de ani de activitate, împliniți în anul școlar 2021 – 2022. Astfel că instituția de învățământ non-formal a organizat, în centrul orașului, în cadrul proiectului ”Copil talentat… Copil la Palat”, coordonat de prof. Claudiu Filip, activități pentru diferite gusturi și categorii de vârstă. Și a fost o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului!
Dansul, muzica și artele au fost prezențe constante pe scena evenimentului, fotografii de la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, nelipsiți, căci, se spune: ”Dacă nu ai măcar o poză, nu ai fost acolo!”. Șah, pictură pe față, pictură pe șevalet, demonstrații sportive, karting, activități, pe alese, pentru bucuria tuturor copiilor. Pentru că Palatul dă liber la reinterpretare și opinie proprie, elevii Cercului de Artă textilă au prezentat parada hainelor din materiale reciclabile, handmade, unicate. Visăm ca în viitor să avem un altfel de Palat? Această idee a fost baza unei expoziții – concurs de sentimente și dorințe în culoare, dar și imagini pe calculator, cu tema ”Palatul viitorului”, activitate coordonată de Cercul de Pictură și Desen. Dacă tot trebuie să reciclăm pentru o planetă mai verde, Cercul de ecologie a fost prezent, din nou, cu concursul de ”desene” pe asfalt, din capace reciclate. Un pas mic pentru mine, un pas uriaș pentru ecologizare!
Atât de multe activități, atât de multă bucurie însoțită de razele soarelui. Pentru a împăca toate gusturile au fost organizate și probe sportive. Cercul de Educație rutieră și-a făcut simțită prezența, prin carturi și biciclete, atât pentru fete cât și pentru băieți. Iar Cercul de Judo a făcut demonstrați pentru toată lumea, astfel că una dintre concluziile zilei a fost: ”Oamenii care luptă pot pierde. Oamenii care nu au luptat au pierdut deja.”.
A fost o zi de 1 Iunie care ne-a adus aminte cât de important este să ne înconjurăm de oameni buni și, împreună, să facem o lume mai frumoasă. A fost momentul și locul ideal pentru a te întâlni programat sau neprogramat cu prietenii. O zi plină de soare, de baloane colorate și de zâmbete pentru toată lumea!
Maria-Alexandra Vaman, clasa a VII-a, Membră a Cercului de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău, elevă la Școala Gimnazială ”Dr. Alexandru Șafran”
Din nou, despre „Limba românească”
Actualizări necesare
Volumul din 1857 în care este inclusă poezia lui George Sion este tipărit cu alfabetul de tranziţie (litere din alfabetele latin şi chirilic), dar nu numai această adaptare la scrisul contemporan trebuia rezolvată, ci şi anumite aspecte ţinând de normele actuale ale limbii române. Dacă doriţi să cunoaşteţi varianta dintâi a textului, găsiţi pe internet interpretarea muzicală a poeziei, aparţinând inegalabilului Tudor Gheorghe. Veţi auzi forme arhaice de tipul „O, vorbiţi, scriţi româneşte” sau „amori” etc., dar şi nevinovate substituiri, inerente unei recitări: „se topeşte”, „de” (în loc de „se răceşte”, „când”).
Am grupat pe niveluri ale limbii adaptările produse de editorii de azi (unele ne aparţin).
Legendă: cifrele romane indică numărul strofei (I-VI), iar cifrele arabe, numărul versului din strofă (1-12). Între croşete am aşezat adăugirea noastră.
A. Punctuaţie şi ortografie
a) Virgule plasate greşit: I.1. („frumoasă,”), III.2. („firesc,”); V.5. („ţară,”); VI.2. („voieşti,”);
b) Virgule lipsă: I.11., II.11. şi V.11. („vorbiţi[,] scri[e]ţi”); II.5. („străine[,]”); II.7. („vine[,]”); III.8. („Zău[,]”); IV.6. („săi[,]”);
c) Virgulă în locul punctului: I.4. („găsim,”); I.8. („cuvântăm,”); III.8. („para,”);
d) Virgulă în locul liniei de pauză: I.10. („său[–]”); II.10. („meu[–]”); IV.10. („său[–]”);
e) Virgulă în locul punctului-şi-virgulei: V.6. („era[;]”);
f) Virgulă în locul semnului exclamării: IV.4. („vieţuiţi[;]”);
g) Semnul exclamării în locul virgulei: II.6. („ascult[,]”); VI.4. („iubeşti[,]”); VI.8. („străpurta[,]”); VI.10. („eu[,]”);
h) Punct-şi-virgulă în locul liniei de pauză: IV.10. („său[–]”);
i) majusculă în locul minusculei: I.11. („Româneşte”);
j) lipsa ghilimelelor: V.11. („«O, vorbiţi”/ „«Vorbiţi”); V.12. („Dumnezeu»”).
B. Prozodie ortografică
Cratimă lipsă: I.7. („buze[-]aduce”); III.8. („nici[-]o”).
C. Fonetică
a) Regionalisme bucovinene: I.5. („placere”);
b) i ultrascurt: II.2. („amori”); II.4. („mori”); III.6. („mi-aşi da”); VI.7. („ceri”);
c) u ultrascurt (final postconsonantic, asilabic): I.2. („vorbimu”) etc.
D. Lexic
a) Diminutive ale unor cuvinte-cheie: I.9. („Românaşul”; „Când voim să arătăm vitejia cuiva, zicem pui de românaş sau voinic, nu glumă”, se scrie în „Legendele sau basmele românilor”, de Petre Ispirescu – 1892); II.1. („Româncuţe”; derivatul apare în poeziile lui Vasile Alecsandri: „Româncuţa mulţumeşte, suflă-ncet peste cofiţă/ Şi cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriţă);
b) semantică: VI.8. („a se străpurta” = a se strămuta).
E. Gramatică
a) Reluarea complementului direct: I.2. („Limba ce[-o] vorbim”); V.4. („Ţărna ce[-o] călcăm”);
b) confuzie între conjugări: I.11., II.11., V.11. („[V]orbiţi, [scrieţi]”, în loc de „O, vorbiţi, scriţi”).
Duminica a VII a dupa Paști
În Duminica a şaptea după Sfintele Paşti, citim cuvântul Evangheliei Sf. Ioan despre rugăciunea Domnului Iisus făcută pentru Sine,pentru ucenicii Săi şi pentru toţi credincioşii, pe care a înălţat-o către Tatăl, înainte de prinderea şi răstignirea Sa.
Acest capitol (17) din Evanghelia lui Ioan, pe care unii îl numesc “Rugăciunea preoţească a lui Iisus”, ne spune că lumea este un câmp de luptă; o luptă dintre forţele răului şi cei ce ascultă de legile lui Dumnezeu. Iisus se roagă atât pentru Sine şi ucenicii Săi, cât şi pentru toţi creştinii,ca să fie păziţi de potrivnic şi să rămână în credinţa lui Dumnezeu.
Mântuitorul spune: ”Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine”(Ioan 17,7)
Aşadar, cei ce au căutat scopul vieţii în ştiinţă şi nu l-au găsit acolo, n-ar trebui să se mire; pentru că Iisus ne spusese deja că adevărata cunoaştere vine de la Dumnezeu. Nu trebuie să ajungem la concluzia că dacă am petrecut 20 de ani în şcoli, suntem atotşiutori.
Spune Sf. Ioan în : “ Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”(I Ioan 2,15-17). Despre multe lucruri noi credem că sunt importante, dar pentru Dumnezeu ele nu sunt. De ce oare spune evanghelistul că dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este în el? Nu Dumnezeu a creat această lume? Bineînţeles că Dumnezeu a creat lumea şi ca orice lucru zidit de Dumnezeu, lumea a fost bună. Numai că, lumea în care trăim noi astăzi a fost erodată de păcat. Păcatul este acela care ne întunecă gândirea şi ne face să căutăm scopul vieţii, acolo unde el nu se află. Atâtea lucruri par a fi bune şi demne de a ne face din ele scopul vieţii, dar în realitate sunt numai amăgiri (averile, puterea şi rangul, plăcerile, alcoolul,etc.) Dar dacă înţelesul vieţii nu poate fi găsit în lumea în care trăim şi nici în ştiinţă, atunci unde poate fi găsit?
Iată că versetul al treilea, ne dă răspunsul pe care îl căutăm : “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3) Cu alte cuvinte, scopul vieţii , este de a avea o relaţie cu Dumnezeu, de a-L cunoaşte pe El, prin adevărata credinţă pe care ne-o arată Însuşi Fiul Său, Iisus Hristos.
Dumnezeu ne-a creat ca să fim fericiţi şi să ne bucurăm de lumea pe care a creat-o El, dar pentru ca să ne bucurăm de acea lume, trebuie să Îl căutăm mai întâi pe El.
Atunci lumina Sa ne va deschide ochii şi vom vedea şi întelege lucruri, care până atunci ni se păreau de neînţeles. „Căutaţi întâi Împăraţia Cerurilor şi dreptatea Lui apoi toate celelalte vi se vor adăuga”(Matei 6,33), ne spune Hristos.
De aici înţelegem că noi, cei care slăvim numele Domnului, avem un mare rol de împlinit pe acest pământ; noi trebuie să ducem mai departe cuvântul şi învăţătura lui Dumnezeu, dar nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte, pe care sa le săvârşim fără frică şi fără şovăială, pentru că ştim că El Însuşi ne luminează şi ne călăuzeşte în toată vremea.
Pr.Liviu Burlacu
Văz şi auz
CORECT TOTUŞI. Primim de la cititori o adevărată capcană lingvistică dintr-un test: „Câte greșeli conține următorul enunț și care sunt acelea?
Banii pe care ți i-am împrumutat – îți mai amintești, sper – dă-i-i lui, că i-i tare greu să se descurce singur”.
Răspunsul pare el însuşi incorect: „Acest enunţ nu conţine nici o greşeală”. O grijă tot se naşte de aici: care să fie… posibilele greşeli? Nu e cazul să acuzăm formularea răspunsului: nici o se scrie despărţit pentru că avem combinaţia dintre un adverb (nici) şi un numeral (o).
ÎNNOIRI PENTRU CE? „Schimbarea a devenit scop în sine, iar manualele par a fi scrise pentru profesori, nu pentru elevi. La urma urmei, de ce învăţăm gramatica dacă nu pentru a scrie şi vorbi corect româneşte? La ce bun şuvoiul de «înnoiri», unele doar de suprafaţă şi de moft terminologic, altele de natură să complice absolut inutil ceea ce era simplu, limpede şi uşor de reţinut? Se modernizează astfel învăţământul românesc? Cui prodest? Toate limbile încearcă să-şi simplifice gramatica; noi o complicăm!” Opinia plină de năduf aparţine scriitorului şi gazetarului Mircea Radu Iacoban, care pare a fi unul dintre puţinii condeieri interesaţi de româna corectă. Tot lui îi aparţine următoarea constatare: „Zilele acestea, presa a propus o consultare publică apropo de mizeria unor postări pe net, cerând părerea cititorilor”. În continuare Mircea Radu Ioacoban reproduce un comentariu despre o mare sportivă română. „Respectivul text, poluat de cacofonii, repetiţii şi virgule plasate aiurea sau deloc, până una-alta, probează nivelul culturii generale a autorului.”
DE LA ARGHEZI CITIRE. Au fost mai multe prilejuri de a se discuta despre costumul naţional românesc şi în special despre cămaşa cu altiţă – ia. Radio-România Actualităţi s-a înscris, fireşte, în acest parcurs publicistic, dar după prezentarea subiectului nu s-a găsit în extraordinar de bogata fonotecă a Radiodifuziunii Române o melodie adecvată (nu neapărat un cântec popular – deşi i-ar fi stat cel mai bine! –, dar măcar o creaţie a muzicii uşoare româneşti), ci una în engleză. Cazul mi-a amintit de Tudor Arghezi, când a fost vizitat de redactorul-şef al revistei pentru sate. Acesta îi cerea o colaborare în tematica publicaţiei, însă ţinea între degete o ţigară Kent. „Da, dar matale văd că una vorbeşti, şi alta fumezi”, a observat poetul de la Mărţişor.
REŢETĂ COSMETIZANTĂ. „Ochii şi inima nu fac riduri”, şi-a amintit actorul Viorel Baltag când am deschis subiectul despre Centenarul Ion Ghelu-Destelnica.
ŞI INSPIRAŢIE! „În acest spaţiu au curs tone de transpiraţie pe terenul de joc şi butoaie de lacrimi de fericire în tribune”, a rostit Radu Ababei, directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Bacău, la inaugurarea Sălii Sporturilor „Narcisa Lecuşanu”.
ŞTIAU CEI VECHI DE INTERNET? „Alfabetul este originea tuturor cunoştinţelor omului şi a tuturor prostiilor sale”, constata Voltaire (1694-1778). Se potriveşte dureros de bine cu ceea ce se strânge în fiecare secundă, azi, pe reţelele de socializare.
† Coborârea Sf. Duh (Rusaliile)
Rusaliile reprezintă pentru noi „cascada” de lumină, de putere, de iubire ce i-a transformat în mod radical și pe apostoli, care au devenit astfel mărturisitori curajoşi şi entuziaşti ai Domnului Înviat. Din acea zi Biserica şi-a început drumul şi nu s-a mai oprit niciodată. De aceea, Rusaliile nu sunt un eveniment ce a avut loc o dată acum două mii de ani, ci reprezintă o realitate permanentă, un eveniment ce are încă loc, un izvor ce ţâşneşte încă şi irigă inima Bisericii. Ceea ce s-a întâmplat atunci, se întâmplă şi astăzi, chiar dacă în moduri diferite:
„Toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească”. Atunci când Duhul Sfânt este revărsat asupra unor persoane, acestea încep să vorbească. Cui? Lui Dumnezeu, înainte de toate. Se vorbeşte cu Dumnezeu într-un mod surprinzător de nou: Duhul schimbă inima, dăruieşte o inimă de fiu, creează un raport de o familiaritate neauzită cu Dumnezeu, ce se exprimă printr-o laudă plină de entuziasm. Şi se vorbeşte şi cu ceilalţi proclamând acestora lucrările minunate săvârşite de Dumnezeu, anunţându-le Evanghelia, adică vestea cea bună că Cristos a înviat.
“În alte limbi”. Toţi cei care îi ascultă, chiar dacă sunt de limbi şi culturi diferite, îi înţeleg. Motivul? Duhul Sfânt transformă raporturile dintre persoane. Acolo unde există iubire, acolo există profundă înţelegere, chiar dacă se vorbesc diferite limbi, pentru că Duhul îi învaţă pe toţi credincioşii acel unic limbaj care e înţeles de toţi, limbajul iubirii. Din atâţia oameni diferiţi, Duhul Sfânt formează o singură familie, Biserica, unde fiecare, păstrându-şi propria cultură şi propriile tradiţii, se simte acasă.
Iată minunea înfăptuită de Duhul Sfânt: dăruieşte un mod nebănuit de nou de a trăi raportul cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Dăruieşte Bisericii şi creştinilor capacitatea de a transmite Evanghelia în “alte limbi”, adică cu entuziasm tineresc şi în formele cele mai potrivite culturii, aşteptărilor şi întrebărilor omului din orice loc şi timp.
El este izvorul ascuns al oricărui bine care înfloreşte în orice colţ al lumii, precum şi al oricărei căutări şi descoperiri a adevărului: „Tot ceea ce este adevărat, de oricine ar fi spus, provine de la Duhul Sfânt” (Sf. Toma din Aquino).
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Veteranul de război Ioan Procopie a primit oficial gradul de general
Venerabilul veteran de război col. (rtr) Ioan Procopie, din Moinești, a primit oficial gradul onorific de general de brigadă. Evenimentul a avut loc la Moinești, cu prilejul celebrării Zilei Eroilor 2022 și a sărbătorii creștine Înălțarea Domnului. Ioan Procopie, Cetățean de onoare al municipiului Moinești, a primit și titlul de Cetățean de onoare al județului Bacău. Cele două titluri i-au fost înmânate de Viorel Ilie, fost primar de Moinești, și de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean.
Stelele de general de brigadă au fost prinse pe epoleții militarului veteran Ioan Procopie de gr. de brigadă Eugen Popescu, reprezentant al Statului Major al Apărării, și de gr. de flot. aer. Leonard Baraboi.
La eveniment au mai fost prezenți comandorul Marcel Bresciuc – înlocuitor al Comandantului Garnizoanei Bacău, senatorul Daniel Cătălin Fenechiu, deputatul Mircea Fechet, Lucian Bogdănel – prefectul județului Bacău, Tudorița Lungu și Narcis Jitaru – subprefecți, Valentin Ivancea – președintele Consiliului Județean, președintele și prim-vicepreședintele Filialei Bacău Cultul Eroilor – Dănuț Voicu și Cristi Aioanei. Primarii din Slănic Moldova, Măgirești, Zemeș, Ardeoani, Solonț, Mănăstirea Cașin, Oituz. La același eveniment a mai venit și o delegație din Republica Moldova – deputatul Petru Frunze, primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, și primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian (localități care se vor înfrăți cu municipiul Moinești pe 8 septembrie).
Personalitatea și meritele gr. (rtr) Ioan Procopie au fost evocate de Viorel Ilie, de Mircea Fechet și de Valentin Ivancea. Impresionante au fost și cele mai importante episoade din viața veteranului, rememorate de el însuși.
Veteranul, originar din comuna Solonț, va ajunge în luna decembrie la vârsta de 103 ani. A urmat cursurile liceului „Ferdinand I” din Bacău, apoi ale Facultății de Drept juridic din Iași. În 1942 a fost înrolat în armată și a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie. În anul 1944 a fost repartizat la Regimentul 38 Infanterie Brăila și a ajuns pe frontul de est, în Rusia. După 23 august 1944 a luptat împotriva Germaniei, pe fronturile din Ungaria și din Munții Tatra. Rănit, a fost demobilizat în 1945. Din 1946 a lucrat la Judecătoria Moinești, dar a fost concediat de noul guvern comunist și a lucrat ca jurist la Sovrom Petrol și la Fabrica de Postav din Buhuși. A fost și președinte al subfilialei Moinești a Asociației Naționale a Veteranilor de Război.
Ziua Eroilor a început, la Moinești, cu un serviciu religios, după care protopopul de Moinești, Costel Mareș, a citit mesajul transmis de IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Au rostit alocuțiuni primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, Daniel Fenechiu, Mircea Fechet, Petru Frunze, Lucian Bogdănel și Valentin Ivancea. La final, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din municipiu.




























