joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1203

Bicicleta…  o alternativă ieftină, la îndemână

Velocipedul, Icarul pe două roți, Mița biciclista, trotineta, pegasul, semicursiera… Lungă etapă de la inventarea primului mijloc de transport, pe două roți, cu propulsie proprie. Abia după un secol de învățat echilibrul, sfidând gravitația, au apărut motorașele care îmbunătățesc gradul de confort, prin reducerea efortului fizic. Cu motoretele, motocicletele e altceva. Au luat-o în altă direcție. Mă refer la astea de copii pentru adulți, la care dădeai dintr-un picior, și acum grija e cum pui frână.

Până și patinele cu role au devenit skateboard. Dar când motorașul nu mai are benzină, și nu umbli cu celulele solare după tine, nu e mai bine să îți încarci bateriile cu o bere, după o zi de pedalat, pe o bicicletă clasică? Acest obicei (ajuns și sport de performanță), este bifat cu notă mare la toate capitolele mediatizate despre sănătate. Eficient ca și mersul pe jos, dar mai rapid, presupune doar câteva investiții. Cererea pentru biciclete cât mai performante a crescut în perioada pandemiei. Ușoare, ergonomice, cu suspensii reglabile, fac din pedalat o adevărată plăcere. Păcat că nu avem și piste pentru ele.

Pentru cei cu mai puțină dare de mână, o bicicletă nouă rămâne un obiect de lux. Noroc că mai avem funcționale în Bacău, târgurile de vechituri deschise duminica în Șerbănești și pe Str. Milcov. Fostul Obor, acum târg de mașini, este deschis și joia. Celor care vin să comercializeze aici, ce mai găsesc de valoare prin gospodărie, nu li se percepe taxă. Joia era ziua tradițională de târg pentru băcăuani, unde precupeții de altădată veneau, pe lângă cu cele de-ale gurii, cu cantități mai mari de produse manufacturer, pentru a le vinde en gross.

Acum se folosește termenul hand-made, dar e tot aceiași Mărie, cu altă pălărie: împletituri din răchită, hamuri, potcoave și caiele; ulcele, butoaie și putini; ceaune din tuci și străchini din lut smălțuit. Muncă de oameni gospodari, care din meșteșugul lor își câștigau traiul. Acum i se spune „Târgul calicilor”. Găsești la ofertă chinezării în țiplă, aparatură aruncată la gunoi de cei dun Vest, sau scule rămase din inventarul fabricilor distruse de faliment. Aliniate ca în parcările  de pe trotuarele din Hamburg, găsești la ofertă, la mâna a doua… a treia, tot felul de biciclete. Mai vechi, mai noi, reasamblate din mai multe componente, sau chiar originale. „De firmă!”, lăudate de negustorul de ocazie, care a luat locul geambașului, păstrând totuși din experiența celui dinainte sfatul: „să nu cauți calul de dar la dinți”.

Chilipir pentru toate buzunarele, la prețuri începând de la o sută până la peste o mie de lei. Împortant este să meargă până pedalezi cu ea din târg. Apoi o mai meșterești și tu, sau vecinul, că tot românu-i priceput! Grijă să nu aibă GPS în ea. Belea!

În vremuri de criză bicicleta este o investiție. Recent a fost folosită în Ucraina pentru a căra cocktailuri Molotov. Atenție doar la modul cum circulați și la echipamentul de protecție! Nu se ridică permisul, dar caroseria unei mașini este mai bine dotată.

Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” din Călinești a împlinit 250 de ani

La altarul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Călinești (Parohia Negri, Protopopiatul Bacău) s-a înălțat, sâmbătă, 2 iulie, o sfântă rugă cu prilejul împlinirii a 250 de ani de existență a acestui lăcaș. Totodată s-a statornicit ca această biserică pe lângă mijlocirea și rugăciunile Sf. Ierarh Nicolae să aibă ocrotitor și pe Sf. și Marele Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei. Biserica a fost construită în jur de 1772, catapeteasma în 1798, iar pictura datează din 1957.

 

Tot cu acest prilej, la biserica din Călinești a fost sfințit și Centrul Socio-Educațional „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, în care funcționează un Centru de catehizare pentru copii și un Centru de socializare pentru vârstnici. La finalul suitei de evenimente, a fost organizat și un ceremonial religios la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, aflat în cimitirul bisericii și renovat de curând prin lucrări coordonate de noul paroh Vlăduț Dăscălașu. La biserică au fost aduse și moaște ale Sfinților Efrem și Nectarie.

Aceste evenimente au avut loc în suita de manifestări „Zilele Parohiei Negri”, organizate în perioada 1-3 iulie. La evenimente au fost prezenți protopopul de Bacău, părintele Eugen Ciprian Ciuche și preoți ortodocși și romano-catolici din mai multe parohii băcăuane și din județul Suceava, primarul comunei Negri, Eugen Dumea, și președintele, prim-vicepreședintele și secretarul Filialei Bacău Cultul Eroilor – Dănuț Voicu, Cristinel Aioanei și Petru Done.

La biserică a fost ținută, întâi, slujba Sfintei Liturghii, urmată de un moment catehetic despre rugăciune. De asemenea, din partea IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost înmânată o „Distincție de vrednicie” părintelui Octav Sandu, care a slujit peste 44 de ani, din care 42 de ani numai în Parohia Negri.

La Monumentul Eroilor ceremonialul religios a fost ținut sub protia protopopului Eugen Ciprian Ciuche. Despre istoria ridicării Monumentului și despre semnificația existenței lui ca simbol al respectului locuitorilor comunei Negri pentru sacrificiile Eroilor Neamului a vorbit Dănuț Voicu. „Monumentul – a precizat vorbitorul – a fost construit în 1930. A fost construit și îngrijit foarte bine alături de cele 25 de morminte ale eroilor din Primul Război Mondial. Este o cinste deosebită să găsești astfel de monumente păstrate intact și bine îngrijite”.

Președintele Filialei Cultul Eroilor a înmânat, apoi, Diplome Aniversare din partea Filialei care va împlini în această lună 30 de ani de la reînființare, preotului Vlăduț Dăscălașu, primarului Eugen Dumea și directoarei Școlii Gimnaziale din comună, Doina Patriche.

La final, la Monument a fost depusă o coroană de flori.

 

 

Poliția Română face angajări

Mii de locuri de muncă sunt scoase la concurs de Poliţia de Română. Și asta deși, teoretic, angajările la stat sunt suspendate, începând din această lună și până la sfârșitul anului. Însă, pentru că anunțurile de angajare au fost făcute înainte de această dată, concursurile se pot organiza în perioada amintită.

Se caută agenți, ofițeri de poliție, dar și personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă. Cert este că angajările de acum se fac tocmai în scopul acoperirii deficitului major de personal din cadrul Poliției Române. În județul Bacău, sunt zeci de posturi disponibile aproape la toate specialitățile, de la investigarea criminalității economice, acţiuni speciale, ordine publică, poliția rutieră, până la siguranţă şcolară, logistică, comunicații și informatică etc.

Programul examenelor

De reținut că înscrierile se pot face până pe 12 iulie, urmând ca, în data de 3 septembrie, să aibă loc proba scrisă, de tip test grilă. Între timp, însă, în perioada 8 – 29 august, în funcție de cerințele pentru fiecare post în parte, candidații vor participa la proba eliminatorie, de evaluare a performanței fizice (proba practică). Detalii exacte și complete privind posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor pot fi găsite pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Carieră/ Posturi scoase la concurs.

Locuri libere și la Poliţia de Frontieră de la Aeroport Bacău

Și la Poliția de Frontieră (instituție care face parte din Ministerul Administrației și Internelor, specializată în supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, dar și în prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice criminalității transfrontaliere), sunt vacantate circa 500 de posturi. Astfel, vor fi organizate concursuri prin încadrare directă pentru posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, precum şi personal contractual, repartizate la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera României (terestră, aeriană şi maritimă), precum şi la structura centrală. Patru dintre aceste locuri sunt disponibile la Sectorul Poliţiei de Frontieră de la Aeroport Bacău.

Și dintr-o dată, Pământul a devenit fierbinte

Conflicte care păreau îngropate renasc în aceste zile, aparent fără vreo logică. Dar logica există dacă știi să te uiți și să observi că fumul începe să iasă în preajma țărilor care au refuzat să adopte sancțiuni împotriva Rusiei și să se ralieze poziției americane.

În Kosovo se pregătesc oareșce evenimente care amenință Serbia. Nici în Bosnia și Herțegovina lucrurile nu sunt liniștite, entitatea autonomă sârbă – Republica Srpska – fiind amenințată cu sancțiuni și ridicarea autonomiei.

În Uzbekistan au izbucnit revolte în Republica Karakalpakstan, o entitate teritorială care cuprinde 40 % din teritoriul uzbek și care este amenințată cu pierderea autonomiei în urmă unei reforme constituționale. Au existat confruntări între protestatari și forțele de ordine, soldate cu morți și răniți. Președintele uzbek a dat înapoi și a spus că republica își poate păstra autonomia. Este interesant că problema suveranității Karakalpakstan a devenit, brusc, de actualitate în Occident, în ultima perioada. Că de altfel, și alte probleme din Asia Centrală.

O altă atenție bruscă a început să se dea regiunii „Khalistan”, de la granița Indiei cu Pakistanul, locuită de populația Sikh. Recent, Pakistanul a început o campanie media de promovare a Khalistan-ului independent, prin separarea de India. Este interesant că, după 1947, când au fost create cele două țări, sikhii care trăiau în Punjabul rămas la Pakistan au fost expulzați în India. Ulterior, problema Sikh a fost folosită de CIA pentru a pune presiune pe India iar acum ciorba a fost reîncălzită din considerente care nu mai au nevoie de explicații.

Tot în regiune mai este problema Paștunistanului, un scenariu promovat tot de la Washington pentru destabilizarea situației de la granița Pakistanului cu Afganistanul.

Problema kurdă, veche și încă nerezolvată, este ținută în actualitate tot de SUA, care a colaborat cu formațiunile militare kurde în timpul conflictului din Siria. Mai nou, scrie presa germană, kurzii din nordul Siriei au început să se reorienteze către Moscova și Damasc. Turcii au demarat o operațiune specială în Kurdistanul irakian și se pregătesc să facă la fel și în Siria. Interesul turc este să prevină formarea Kurdistanului istoric, care să fie format din teritorii irakiene, iraniene, siriene și turcești. Pentru asta va fi nevoit să facă pace cu Assad și pentru asta a ținut în șah aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Rămâne de văzut cum vor aprecia SUA aceasta, având în vedere că americanii le-au spus turcilor că au intervenit militar la est de Eufrat pentru „a nu se transferă ostilitățile din Siria pe teritoriul turcesc”.

Prietenie

Luați patru prieteni din copilărie, așezați-i la masă, pe o terasă, într-o seară de iunie; o ultimă seară de iunie. Puteți să-i ascultați, asta dacă nu aveți ceva mai bun de făcut și dacă nu vă deranjează muzica dată uneori prea tare sau urările de „La mulți ani” de prin vecini. Poveștile lor nu au nimic spectaculos, dar tocmai lipsa artificiilor face seara cu adevărat specială. Aceasta și faptul că le-au trebuit ani buni și kilometri mulți pentru a se regăsi tuspatru la o masă aici, pe această terasă, nu departe de cărările copilăriei.

Cel care a ales, încă din adolescență, să devină asistent medical vine din îndepărtata Emilia-Romagna, adică regiunea despre care Sergio Zavoli scria că, în cazul în care vrei să distingi Romagna de Emilia, este suficient să intri într-o casă și să spui că-ți este sete: dacă ți se va da un pahar cu apă, atunci te afli în Emilia, iar dacă ți se va oferi vin, ești în Romagna. Ca un bun romagnol, fie și de adopție, asistentul nostru preferă vinul. În seara aceasta însă, a ales berea fără alcool, la fel ca și fostul său vecin de bloc. Ceilalți doi amici, la rândul lor foști vecini de bloc- alt bloc- merg pe bere adevărată, poate și în numele faptului că întotdeauna ei au fost ceva mai rebeli.

O miuță de doi la doi, cuminți versus neastâmpărați sau 44 versus 40, miuță ce nu se poate încheia altfel decât la egalitate și obligatoriu fără lovituri de departajare. Peste arșița orașului se abate prima ploaie zdravănă a verii, iar asfaltul încins care a fost udat din belșug are parfumul de madelenă ce-i poartă pe amicii noștri înapoi în timp, spre vacanțele cu gust de socată. Seara adună amintiri („mingea aia, tare și grea, cu emblemele principalelor cluburi de fotbal italiene”), îndoieli („hai, bă, ăla chiar n-o fi Găboi?”) și întrebări („dar ce mai știți de…”), iar când întunericul li se așterne peste umeri, cei patru se ridică de la masă, pentru a da un altfel de ocol copilăriei.

Spre deosebire de eroii lui Stephen King din „The Body”, care se aventuraseră pe șinele de tren ce străpungeau inima pădurii pentru a decoperi cadavrul lui Ray Brower, amicii noștri nu vor decât să afle ce o mai fi rămas din fostele lor terenuri de fotbal situate la marginea parcului și a căii ferate. Deși e beznă, ei înțeleg bine că nimic nu mai este cum a fost, nimic în afară de prietenia lor. La despărțire, își strâng mâinile bărbătește și, urându-și tot binele din lume, îndrăznesc să spere că le va fi cu adevărat bine și că această revedere dintr-o seară de iunie nu va fi și ultima.

 

Artista Maria Șalaru, încă un boboc de trandafir în buchetul vieții

    Distinsa Doamnă a cântecului și portului popular autentic, îndrăgita artistă băcăuană Maria Șalaru, împlinește, astăzi, o splendidă vârstă. De foarte mulți ani se dedică pentru a sădi necontenit dragostea pentru cântecul și portul popular românesc în sufletul a sute de copii și tineri.

    Interpretă de muzică populară și nu numai, mamă devotată și iubitoare pentru toți ”Boboceii”, care întotdeauna a susținut că cele mai importante și valoroase bijuterii sunt brațele copiilor în jurul gâtului mamei, a crescut și lansat generații de viitori artiști.

    Ziarul Deșteptarea, împreună cu cititorii săi, admiră întreaga ei activitate în slujba cântecului românesc, apreciază dăruirea cu care a reușit să ducă mai departe zestrea noastră strămoșească.

    Astăzi, la ceas aniversar, când împlinește 65 de ani de viață, o vârstă care reunește 45 de ani de carieră artistică, în paralel cu 32 de ani de carieră didactică, îi dorim numai bine, putere și inspirație artistică, sănătate și multe bucurii.

    La mulți ani, Doamnă Maria Șalaru!

     

    Facilități fiscale pentru angajații și firmele din agricultură și din industria alimentară

    De la 1 iunie, salariaţii din agricultură și industria alimentară beneficiază de un tratament fiscal preferenţial. De facilități, se pot bucura angajații în baza unor contracte de muncă, precum și zilierii, angajații în baza unui contract de mandat, de administrare sau de internship.

    Din această vară, salariile angajaților din agricultură, precum și cele ale lucrătorilor din industria alimentară vor crește la 3.000 de lei brut, fără a include indemnizaţiile, sporurile sau alte adaosuri (cum ar fi, spre exemplu, tichetele de masă sau cele cadou ori decontări de alte cheltuieli). Inclusiv remuneraţia minimă la care au dreptul zilierii din aceste domenii va fi raportată la valoarea majorată de 3.000 de lei brut. În plus, facilitatea este acordată și angajaților în baza unui contract de mandat, de administrare, de internship etc. Noutăţile sunt cuprinse în Legea nr. 135/2022, aplicabilă începând cu data de 1 iunie, completată de ordinul Ministrului Finanțelor Publice, nr. nr. 1525 din 2022.

    Taxe salariale reduse

    În schimb, angajatorii din aceste domenii vor beneficia de o serie de taxe salariale reduse, așa cum se întâmplă deja în domeniul construcţiilor: eliminarea obligației plății impozitului pe venitul din salariu, eliminarea obligației plății contribuției la asigurările sociale de sănătate, dar cu păstrarea calității de asigurat în sistemul public de pensii, reducerea contribuției la pensii, de la 25% la 21,25%. Salariatul are dreptul să opteze la plata contribuției la pilonul II de pensii caz în care se achită întreg procentul de 25% din salariu către bugetul public. Scutirile de taxe se acordă pentru veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor care se află în intervalul 3.000 – 30.000 de lei. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 30.000 lei nu vor beneficia de aceste facilităţi fiscale.

    Cine sunt beneficiarii

    Beneficiarii acestor măsuri sunt persoanele fizice care desfășoară activitatea salariată exclusiv în România, nu și salariații detașați în străinătate. În plus, sunt eligibili și anagajatorii care au activități pe unul dintre codurile CAEN stabilite de Legea nr. 135/2022, respectiv cod CAEN 10 – industria alimentară sau codul CAEN 01- agricultură, vânătoare şi servicii anexe (cu subclasele 011 cultivarea plantelor nepermanente, 012 cultivarea plantelor din culturi permanente, 013 cultivarea plantelor pentru înmulţire, 014 creşterea animalelor, 015 activităţi în ferme mixte, 016 activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare). Măsurile se vor aplica până la 31 decembrie 2028 inclusiv.

    Condiții impuse

    Pentru a beneficia de facilități, angajatorii trebuie să realizeze o cifră de afaceri de minim 80% din aceste activități în total cifră de afaceri. Pentru angajatorii nou-înfiinţaţi, respectiv înregistraţi la registrul comerţului/ înregistraţi fiscal începând cu luna iunie 2022, cifra de afaceri se calculează cumulat de la data înregistrării, inclusiv luna în care se aplica scutirea. Pentru angajatorii existenţi la data de 1 iunie 2022, se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat de la începutul anului, respectiv cumulat de la data înregistrării în cazul celor constituiţi/înregistraţi în perioada cuprinsă între începutul anului şi data de 1 iunie 2022, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Pentru angajatorii existenţi la data de 1 ianuarie a fiecărui an ulterior datei de 1 iunie 2022, cifra de afaceri se calculează cumulat pentru perioada corespunzătoare din anul curent, inclusiv luna în care se aplică scutirea.

     

    Karting/ CN FRK: Mulți și buni

    Etapa a treia a Campionatului Național de karting FRK derulată weekendul trecut la Bacău a reunit un număr record de piloți. La șase clase s-au înregistrat câștigători cu maximum de puncte

    Circuitul „Speed Park” din Bacău a găzduit, la finalul săptămânii trecute, etapa a treia a Campionatului Național de karting al FRK. Runda băcăuană a consemnat un număr record de piloți: 135 de înscriși. Vineri și sâmbătă s-au desfășurat antrenamentele libere și manșele de calificare, pentru ca ziua de duminică, una plină, să fie rezervată celor două finale. Interesant este că la șase din cele npuă clase de concurs am avut câștigători cu maximum de puncte.

    Începând cu Pufo, unde Alexandru Moia s-a impus în ambele manșe finale, continuând cu Mini Rotax și Mini 60, unde Patrick Săliștean și Bogdan Cosma Cristofor au totalizat câte 60 de puncte. La fel au stat lucrurile și la Promo,  care l-a avut drept câștigător detașat pe David Constantin Ispas, dar și la clasele mari Senior Rotax și KZ2, unde doi „veterani” ai competițiilor de karting, Tomi Drăgan și, respectiv Daniel Vasile nu au întâmpinat probleme majore de a se impune în ambele manșe finale. De notat că Daniel Vasile s-a prezentat la etapa băcuană a competiției naționale interne după locul 6 ocupat în finala Campionatului European de karting de la Cremona. Lucruri favorabile și în contul gazdelor de la BRT. Astfel, merită evidențiat locul 3 ocupat în cea de-a doua manșă finală a clasei Mini 60 de Eric Vrânceanu, care a recuperat serios, în condițiile în care a terminat prima cursă pe poziția a 14-a și prezența constantă a lui Nikita Borțov în preajma podiumului la Promo BB. Clasat al cincilea în prima cursă și al patrulea în cea de-a doua finală, Borțov junior a încheiat runda pe locul 4 la general, cu 24 de puncte.

    „Suntem mulțumiți de cum s-au derulat lucrurile”, a subliniat reprezentantul BRT, Vladimir Borțov, nimeni altul decât bunicul lui Nikita. Ferită de ploaie, dar nu și de caniculă, etapa a treia a Campionatului Național FRK a înregistrat și o serie de incidente. Deși în unele cazuri a fost necesară intervenția echipajelor medicale, din fericire, niciunul dintre accidentele consemnate nu s-a soldat cu urmări grave. Și în aceste circumstanțe, rămâne de neînțeles obtuzitatea Federației, care a refuzat să dea detalii presei despre situația piloților implicați în respectivele incidente. Ieșirea (în decor) a unuia dintre oficialii FRK, Victor Drăgan („presa este interesată de probleme sau de curse?”, de parcă incidentele nu ar fi parte integrantă a curselor) lasă o umbră peste o etapă de campionat altfel foarte interesantă. Următoarea rundă a CN FRK va avea loc pe circuitul de la Târgu-Secuiesc, între 5 și 7 august, campionatul urmând să revinâ în Bacău pentru etapa a cincea, programată în perioada 9-11 septembrie

     

    Clasamente finale

    Micro Rotax: 1) Sergiu Popa 41p., 2) Teodor Popovici 36 p., 3) Patrick Andrei Mărgescu 32p.

    Pufo: 1) Marc Alexandru Moia 50p., 2-3) Călin Costea 36 p. și Robert Ștefan Pulbere 36p.

    Mini Rotax: 1) Patrick Săliștean 50p., 2) Cristian Velciu 40p., 3) Cristian Popa Comăniciu 32p.

    Mini 60: 1) Bogdan Cosma Cristofor 50p., 2) Yehor Kelydun 36p., 3) Ioan Tudor Jercan 30p.

    Promo: 1) Darius Constantin Ispas 50p., 2-3 ) Șerban Cioc și Nikita Potetuiev câte 36p.

    Junior Rotax: 1-2) Eric Enache și Mircea Pătru câte 45p., 3) Alexandru Leon Wolter 29p.

    OKJ: 1) David Alexandru Budei 38p., 2) Lev Krutogolov 36p., 3) David Cosma Cristofor 32p.

    Senior Rotax: 1) Tomi Drăgan 50p., 2) Milan Bădescu Degeratu 36p., 3) Mark Sipos 33p.

    KZ2: 1) Daniel Vasile 50p., Mark Negruța 40p., 3) Darius Cotigă 29p.

    Tenis / Trofeul Cybernet Audi Center, aproape de final

    Ediția a doua a Trofeului Cybernet Audi Center, competiție găzduită de terenurile de tenis ale bazei SCM Bacău se apropie de final. Duminică au fost premiați primii câștigători, cei de la cea mai mică clasă de concurs, Tenis 10. Satisfacția gazdelor este că la ambele culori (nivel roșu și nivel verde) Bacăul a avut reprezentanți în Top 4.

    Astfel, la „roșu”, câștigătoare a fost Adelina Rădășanu (Fălticeni), urmată de Alexandru Obreja (Roman), David Mihai Ciuntea (SCM Bacău) și Ianis Matei (Moinești). La „verde” s-a impus Christian Samachiș (Fălticeni), pe locurile urmîtoare situându-se Dionis Nicorescu (Piatra Neamț), Patrick Șoimaru (Suceava) și Ana Maria Toporaș (Bacău). De salutat prezența pe locul 3 la „roșu” a lui David Mihai Ciuntea, care duce astfel mai departe tradiția tenisistică a familiei. Ieri a fost rândul categoriilor mai mari de concurs pentru a-și recompensa laureații.

    La Senioare, turneu derulat în șah, s-a impus Ana Maria Chiriță (CSȘ Bacău), cu patru victorii din patru, în timp ce la Seniori, câștig de cauză a avut Lucian Giurgică (TCM Roman), cu trei victorii. Tot ieri s-a tras cortina și peste turneul de 10 ani feminin, care a fost adjudecat de Ana Sofia Dănilă (Moldosport Bacău), acesata fiind secondată de colega sa de club, Anastasia Elena Găbureanu.

    „Ținem să mulțumim sponsorului pentru buna desfășurare a acestei ediții a Trofeului Cybernet Audi Center”, a declarat directorul SCM Bacău, Ion Șarban.

    6 ani de Tescani

    În anul 2016, când Tescanii își trăiau sărbătoarea celor 40 de ani de „Tabără de pictură”, artistul vizual Ovidiu Ungureanu făcea cunoștință cu magia locului. Au urmat alți cinci ani de prezență constantă și colaborare asiduă. Astfel, fotografiile sale din acești șase ani, s-au alăturat lucrărilor din patrimoniul muzeului.

    A realizat filme document despre faptele culturale de excepție ce se întâmplă la Tescani, dar și interviuri de colecție cu artiști invitați. Fotografiile sale au însemnat fundalul afișelor taberelor din acești ani, ca și afișul expoziției ” Tescani 40″, la Galeria Romană din București.

    Albumele „Tescani 40” și „Tescani 45”, au ca primă copertă viziunea sa despre peisajul locului, iar albumul „Tescani 45” a fost realizat în colaborare cu Studio Cromatique. Și, începând cu anul 2018, este inițiatorul și organizatorul „Rezidenței Tescani”, în colaborare cu instituții de cultură partenere. Unul dintre cei mai „tineri” prieteni ai Tescanilor a devenit în acești ani, cel mai prolific colaborator.

    În luna iulie a acestui an, locuitorii vremelnici, fie vizitatori, fie rezidenți ai proiectelor culturale, pot vedea peisajul de neegalat al locului prin ochii artistului vizual Ovidiu Ungureanu. Fotografiile sale sunt expuse pe simezele galeriei de artă „Ilie Boca”, la parterul ” Merăriei”. Este expoziția ce deschide seria expozițiilor temporare cu lucrări din patrimoniul Muzeului Național „George Enescu”, patrimoniu ce se îmbogățește an de an. Vă invităm la Tescani, loc iubit și binecuvântat.

    Gabriela Ilaș, coordonator proiecte, Tescani.

    Colaborare pentru construcția noului pod peste râul Bistrița

      A avut loc prima întâlnire între reprezentanții Primăriei municipiului Bacău și Consiliului Județean cu instituțiile avizatoare pentru construirea noului pod peste râul Bistrița.

      Investiția strategică reprezintă un important obiectiv din punct de vedere al mobilității, asigurând pe de o parte descărcarea traficului din municipiu către autostrada A7, iar pe de altă parte conducând la dezvoltarea economică a municipiului Bacău și a comunei Letea Veche.

      După primul pas concret, semnarea serviciilor de proiectare, contractate de Primăria Bacău, s-a trecut la stabilirea etapelor principale ce trebuie parcurse, cu scopul de a defini traseul optim și de a obține avizele favorabile.

      S-a constituit și un grup de lucru pentru a face mai ușor parcursul documentelor.

      „Consiliul Local a aprobat și asocierea cu Comuna Letea Veche. Împreună vom reuși să atragem sumele necesare/fondurile europene pentru acest obiectiv strategic. Sunt încrezător că toate forțele politice și toate instituțiile înțeleg plus valoarea adusă atât municipiului, cât și județului nostru” – a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

      Adolescentă din Comănești dispărută. Dacă o vedeți, anunțați Poliția!

      Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitei URSARU ANA MARIA, de 13 ani, din orașul Comănești, județul Bacău.

      În seara zilei de 03 iulie a.c., minora ar fi plecat de la adresa de domiciliu, însă nu a revenit până în prezent.

      SEMNALMENTE

      Înălțime 1,40 m, ochi căprui , păr șaten lung, desfăcut, fără semne particulare.

      La data plecării era îmbrăcat cu rochiță de culoare galben, cu imprimeu floral alb, pantofi sport de culoare alb și talpa groasă.

      Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția orașului Comănești, tel. 0234.374307, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.

      Acțiuni ale polițiștilor în județul Bacău

        La data 02 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti şi Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere.

        În urma activităților desfășurate au fost 92 de persoane legitimate, 54 de autovehicule controlate și 26 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare de 19.285 de lei.

        Dintrea acestea, 5 au fost aplicate la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 21 la OUG 1955/2002 privind circulația pe drumurile publice.

        De asemenea a fost reținut un permis de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză.

        La aceeași dată, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi au acţionat pe linia verificării respectării normelor în domeniul infracţionalităţii stradale.

        În cadrul acțiunii au fost legitimate 26 de persoane și 19 autovehicule controlate.

        În total au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, din care 3 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 14 la OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

        În noaptea de 02/03 iulie a.c., în intervalul orar 00.00 – 04.00, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au acționat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, respectarea normelor rutiere, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

        În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 2 infracțiuni în flagrant, au controlat 10 societăţi comerciale și 14 agenți de pază.

        De asemenea, au aplicat 24 de sancţiuni contravenționale, din care 8 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 11 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 3 la Legea 333/2003 privind paza bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

        Totodată a fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

         

        În perioada 01-02 iulie a.c., polițiștii din Slănic Moldova au acționat pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, menţinerea climatului de ordine publică şi gestionarea corespunzătoare a fenomenului infracţional.

        În urma activităţilor desfăşurate au fost 67 de persoane legitimate, 40 de autovehicule controlate și 23 de locaţii verificate.

        Totodată au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 de lei și 3 permise de conducere reținute.

        Dosare penale întocmite de polițiști pentru abateri la regimul circulației

          La data de 02 iulie a.c., în jurul orei 19:30, pe DN2-E85, pe raza localităţii Răcăciuni, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier a oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 45 ani, din Bacău, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că numerele de înmatriculare erau expirate din data de 21 octombrie anul trecut.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

          La aceeași dată, în jurul orei 21:00, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Comăneşti, a depistat în flagrant, pe strada Şoimului, un bărbat de 37 ani, din municipiul Huşi,, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Comăneşti, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          La data de 02 iulie a.c., în jurul orei 23:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 57 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lupeni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

          La data de 03 iulie a.c., în jurul orei 02.00 un bărbat de 40 ani din comuna Gura Văii a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe calea Mărășești din municipiul Onești, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

          La aceeași dată, în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 43 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Ene din municipiul Bacău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

          Bărbatul a fost testat aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

          Urmărită de Poliție prin oraș, o șoferiță care a refuzat să oprescă pentru control a produs un accident

            La data de 03 iulie a.c., în jurul orei 18:20, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a procedat la oprirea unui autoturism care circula pe strada Lunca Bistriţei, către calea Moldovei din municipiu.

            Deși s-a efectuat semnal regulamentar de oprire având semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcţiune, autoturismul nu a oprit, fiind urmărit pe strada Calea Moldovei până pe strada Călugăreni, unde a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

            La volanul autoturismului a fost identificată o tânără de 19 ani, din Bacău, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date aceasta figura ca având dreptul de a conduce suspendat.

            Tânăra a fost reținută de polițiști pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri procedurale.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

            Aproape 90 de permise reținute în weekend

              În cadrul activităţilor desfăşurate, în weekend-ul trecut, de către poliţiştii rutieri, au fost aplicate 548 de sancţiuni contravenţionale și au fost reținute 86 de permise de conducere.

              În perioada 01-03 iulie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.

              Astfel, polițiștii au acționat cu precădere pe DN 2- E 85, DN 11 și DN2 G având ca scop combaterea vitezei excesive, a consumului de alcool la volan și a depășirilor neregulamentare.

              În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii rutieri au constatat 3 infracțiuni, au reținut 27 de certificate de înmatriculare și 86 de permise de conducere.

              De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, au fost aplicate 548 de contravenții, din care 249 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru abateri la regimul legal de viteză și 10 pentru conducerea sub influența alcoolului.

              Reamintim că, polițiștii acționează zilnic pentru monitorizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație și le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

              Recompense pentru jandarmii băcăuani salvatori

              Patru subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care au salvat patru vieți omenești au fost recompensați în această dimineață de conducerea inspectoratului.

              Inspectorul șef, domnul colonel Adrian Babiș le-a acordat jandarmilor câte o diplomă de merit pentru profesionalismul, implicarea și, nu în ultimul rând, pentru omenia de care au dat dovadă.

              Vă reamintim că domnul locotenent Mihai Damian, care se afla în timpul liber și se deplasa cu trenul pe ruta Bacău-București a observat că trenul s-a oprit, deși nu era într-o stație.

              Jandarmul a coborat imediat din tren pentru a vedea ce se întâmplă și a auzit că un bărbat de 71 de ani a fost lovit de tren, iar acesta era chiar sub vagonul în care călătorea.

              Persoana era conștientă, dar sângera abundent, în urma amputării picioarelor. Împreună cu un alt călător a actionat imediat cu o cămașă pentru a-i opri sângerarea și a sunat la 112, înformând despre starea bărbatului.

              Domnul plutonier Daniel Pomuț aflat în timpul liber a salvat viața unei fetițe de 12 ani din Târgu-Ocna, care în timp ce își făcea un selfie pe o stâncă, a scăpat telefonul, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în apă, iar colegul nostru a reușit să o scoată pe fetiță la mal înainte de a fi luată de curentul apei.

              Domnul plutonier adjutant Nicolae Tulpan, plutonier Daniel Pomuț și plutonier George Radu sunt jandarmii care au intervenit și au salvat două vieți, un barbat de 79 de ani, care, din motive necunoscute, a scăpat controlul mașinii, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat lângă marginea drumului din Onești și un bărbat de 72 de ani, care era cazută pe trotuarul din fața unui supermarket din municipiul Onești.

              Îi felicităm pentru dăruirea, omenia și implicarea dovedită!

              TITULARIZAREA 2022: Număr candidați admiși la proba scrisă, calendar și numărul de posturi didactice/catedre rămase vacante după derularea etapelor de mobilitate

                Pentru desfășurarea Concursului național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2022, la nivelul județului Bacău au fost înregistrate, în total, 891 de dosare de înscriere, din care au fost validate 876 (care aveau toate documentele de înscriere complete). Cele mai multe înscrieri au fost pentru disciplinele Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română) – 199, Învățător/ institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română) – 118, Educație fizică și sport – 95, Limba și literatura română – 72 și Matematică – 63.

                După desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă, soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la aceste probe (etape din concurs care au avut loc în perioada 24 mai – 4 iulie 2022) au fost admiși pentru proba scrisă 835 de candidați. Candidații care nu au obținut la inspecția specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă. Candidații care nu au obținut la inspecția specială la clasă în profilul postului sau la proba practică în profilul postului minimum nota 7 (șapte) nu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Nota obținută la proba practică în profilul postului sau la inspecția specială la clasă în profilul postului are o pondere de 25% în media de repartizare.

                Calendarul concursului național TITULARIZARE 2022:
                – Desfășurarea probei scrise: 13 iulie
                – Comunicarea rezultatelor iniţiale pe site-ul dedicat al Ministerului Educației, dar și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bacău: 19 iulie
                – Înregistrarea contestațiilor la Inspectoratul Școlar Județean Bacău și transmiterea acestora la centrele de evaluare: 19-20 iulie
                – Soluţionarea contestațiilor: 21-26 iulie
                – Comunicarea rezultatelor finale: 27 iulie.
                – Începerea ședințelor de repartizare pe post/catedră: din 29 iulie.

                Centre de concurs în care se desfășoară proba scrisă:
                – Colegiul „N.V.Karpen” Bacău
                – Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.

                Accesul candidaților în sălile de concurs în vederea susținerii probei scrise se va face în intervalul orar 07.15 – 08.15.
                Proba scrisă începe la ora 09.00.
                Durata probei scrise este de 4 ore.

                Pentru această sesiune, după derularea tuturor etapelor de mobilitate din calendar, au mai rămas neocupate 180 de posturi/catedre titularizabile (complete, cu viabilitate de 4 ani). Cele mai multe sunt pentru disciplinele:
                • Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română): 27
                • Învățător/ institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română): 49
                • Educație fizică și pregătire sportivă de specialitate: 11
                • Matematică: 5.
                De asemenea, tot pentru această sesiune, au mai rămas neocupate și 2.178 de posturi/catedre netitularizabile din care:
                – 405 complete vacante
                – 79 complete rezervate
                – 1.464 incomplete vacante
                – 230 incomplete rezervate.

                Titularizarea este angajarea într-o unitate de învățământ preuniversitar, pe o perioadă nedeterminată/determinată. Pentru a se titulariza, deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor, deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

                Termene noi pentru depunerea înștiințărilor către UAT-urile pe raza cărora se află terenurile agricole afectate de secetă

                Prin ordin comun al ministrului Afacerilor Interne şi al ministrului Agriculturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 662 din 1 iulie 2022, a fost completat Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de seceta pedologică în sensul prelungirii termenului de depunere a înştiințărilor scrise, de către agricultori, la unitățile administrativ-teritoriale pe a căror rază se află terenurile agricole afectate.

                Astfel, actul normativ stipulează termenul de 1 august 2022 (inclusiv), dată până la care utilizatorii de terenuri agricole pot depune înştiințări scrise la UAT-uri pentru culturile agricole înfiinţate în toamna lui 2021, respectiv 15 noiembrie 2022 pentru celelalte tipuri de culturi agricole.

                Măsura de prelungire a termenului de depunere a înştiințărilor vine în sprijinul agricultorilor ale căror culturi sunt afectate de seceta severă, în condițiile în care vechiul Ordin al ministrului Agriculturii (nr. 97/2020) prevedea termenul inițial de 15 mai (pt. culturile de toamnă), respectiv 1 septembrie pentru restul culturilor.

                Înştiinţările scrise depuse de fermieri trebuie să cuprindă datele de identificare ale deţinătorului de teren agricol, suprafaţa totală declarată, suprafaţa calamitată (estimativ pe fiecare dintre culturile calamitate), cu specificarea dacă respectiva suprafaţă se află în zonă irigabilă.

                „Precizez că am constituit, prin Ordin de Prefect (nr. 201/04.07.2022), Comisia de constatare a pagubelor la culturile agricole generate de seceta pedologică. Aceasta va lucra în strânsă legătură cu Direcția pentru Agricultură şi APIA, precum şi cu reprezentanții UAT-urilor, astfel încât să avem o imagine cât mai clară asupra situației din teren. De asemenea, în calitate de preşedinte al CJSU am notificat în scris toate comitetele locale pentru situații de urgență cu privire la modificarea termenelor de depunere a înştiințărilor de către agricultori, în conformitate cu prevederile legale intrate în vigoare de la 1 iulie”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.