10 mai 2024
ActualitateFestivalul Luminilor - Hanuka în Bacău

Festivalul Luminilor – Hanuka în Bacău

Comunitatea Evreilor din municipiul Bacău a marcat, joi 22 decembrie, Hanuka – Sărbătoarea Luminilor (Hag haUrim), în a cincea zi a acestui festival care durează opt zile (18-26 decembrie). Evenimentul, la care au venit și Eduard Kupferberg – secretar general al Federației Comunităților Evreiești din România (FCER) și Ery Daniel Pervulescu – director al Centrului Comunitar Evreiesc (JCC România), membru în Consiliul Director al FCER, a avut loc la Sinagoga „Rabin A. A. Rosen”. Între invitații la acest eveniment au fost primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor – Dănuț Voicu și secretarul filialei – Petru Done, dar și reprezentanții comunităților de germani, de italieni și de romi din județ. 

Manifestarea a început, după tradiție, cu aprinderea lumânărilor de Hanuka, moment în care s-au rostit și două binecuvântări. „L-am binecuvântat pe Dumnezeu – a spus președintele Comunității Evreiești băcăuane, ing. Hainrich Brif – pentru că ne-a poruncit să aprindem lumânări de Sărbătoarea Luminilor, dar și pentru minunile de Hanuka pe care le-a făcut străbunilor noștri”.

Președintele Hainrich Brif a explicat semnificația Sărbătorii Luminilor Hanuka, iar Corul de tineret „Shalom“ al Comunităţii Evreiești din Bacău, condus de Mariana Herman, a interpretat melodii specifice acestei sărbători.



La final, copiilor prezenți la eveniment le-au fost oferite daruri, iar oaspeții din București au adresat mesaje comunității evreiești și tuturor celor prezenți. „Anul acesta – a spus Eduard Kupferberg -, de Hanuka, Bacăul este a opta comunitate pe care o vizităm. În această sărbătoare noi aprindem lumânări de la o altă lumânare, numită shamah, pentru că astfel de flăcări nu pot fi aprinse decât numai de la o altă flacără. Fiecare dintre noi suntem o astfel de altă flacără, de la care aprindem flăcările prietenilor și ale celor de lângă ei. Astfel, la noi se păstrează aprins iudaismul, așa cum l-au păstrat și strămoșii noștri”. Ery Pervulescu a remarcat atmosfera caldă creată la sinagoga din Bacău cu ajutorul corului care a interpretat minunate melodii specifice sărbătorii, cea mai frumoasă reuniune dintre toate cele la care au participat în fiecare zi.

Hanukkah este un festival evreiesc de opt zile, prima zi fiind cunoscută sub numele de Chanukah, Festivalul Luminilor și Sărbătoarea Dedicației. În calendarul evreiesc, prima zi de Hanukkah este a 25-a zi a lunii Kislev. În calendarul gregorian, Hanukkah poate avea loc între sfârșitul lunii noiembrie și sfârșitul lunii decembrie. 

Ce este Hanuka 

Hanuka sau Hanukkah este o sărbătoare care comemorează rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de frații Macabei (eroi care au luptat pentru eliberarea Iudeei) asupra monarhiei monarhiei seleucide (instaurată după imperiul lui Alexandru cel Mare) din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască și să elenizeze popoarele de sub dominația sa.

În fiecare seară de Hanuka se aprinde Hanukia, menora specială (sfeșnicul cu nouă brațe) destinată acestei sărbători. În timpul revoltei împotriva elenilor, menora a fost aprinsă timp de opt zile – miracolul de Hanuka. Lumânările se aprind odată cu lăsarea nopții, iar luminile trebuie să ardă cel puțin 30 de minute și să fie amplasate într-un loc vizibil. Ele pot continua să ardă în noapte oricât de târziu.

De Hanuka, evreii își urează „Hag Hanuka Sameah!” (Sărbătoare fericită de Hanuka!). 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri