marți, 23 decembrie 2025
type here...
Acasă Blog Pagina 1183

Centenar: Culegătoarea de vis

de
Ioan Dănilă
-

Poetă sensibilă şi prozatoare viguroasă, Mărioara Popovici (1 aug. 1922, Bacău – 19 aug. 2013, Bacău) ar fi meritat mai multă vizibilitate. A început cu poezie în revista „Frământări” a Colegiului „Ferdinand I”, la 17 ani, continuând cu proză şi iar versuri, inclusiv epigrame, în „Bacăul” (1940), „Cronica” (1941), „Steagul roşu” (după 1964), până către anii 2000, când apare cu sonete („excelente”, după Vasile Sporici) în „Ateneu”.

Poeziile au cantabilitate, ceea ce l-a făcut pe Alexandru Tiron-Sphinx să reţină unele pentru a fi puse pe note. Ioan Lazăr îi prefaţează volumul de debut „Şansa ultimei clipe” (1999) – cu reflexe ale romanului lui Camil Petrescu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” –, cu sprijinul lui Ioan Prăjişteanu, artizanul Editurii „Plumb”. Cartea „explorează inteligent câteva situaţii-limită: moartea, trădarea, iubirea” (Eugen Budău). Ulterior a mai publicat două romane: „Focul” şi „Tăcerea are ochi albaştri” şi volumul de sonete „Tânguiri de caval” (2010).

A lăsat câteva poezii în manuscris şi, pe banda-mi magnetică, fermecătoare amintiri despre lumea de altădată. Un portret al tagmei poeticeşti poate fi acest catren din iunie 1988: „[…] noi, culegătorii de vis şi de sublim,/ Amestecăm în glumă un vers dintr-o romanţă/ C-un strop de digitală la cana cu speranţă/ Şi numai din eroare se-ntâmplă să murim…”

Primarul Coțofană-Copârșeu

de
Dan Sion
-

Nimeni nu putea spune cu exactitate cum de o nulitate precum Coțofană-Copârșeu ajunsese ditamai primar de oraș. La drept vorbind, nici Coțofană-Copârșeu însuși nu ar fi găsit multe explicații. Nu că le-ar fi căutat neapărat. Nu! Lui îi ajungea să se fandosească și să zâmbească șui cu eșarfa tricoloră trecută peste sacoul cadrilat, ca de clovn, spunând aidoma lui Ludovic: „Le maire c”est moi”.

Adevărul este că nimic nu-l recomanda pentru o asemenea funcție: nici portul, nici numele, nici fața și nici capul. Cum de ajunsese primar unul ca ăsta? Unii, mai fataliști, dădeau vina pe soartă, alții, ceva mai atenți, invocau absenteismul electoral, iar cei și mai atenți o puneau pe seama Meseriilor.

Cu sau fără Meserii în spate, Coțofană-Copârșeu nu era deloc… meserie. Dimpotrivă, se apucase să dea cu barda în stânga și în dreapta încă din primele zile de mandat. Odată cu el, au intrat în pâine tot felul de neaveniți fără de școală și fără de căpătâi, așa că, să te ții! Cât despre promisiunile din campanie, cetățenii descopereau cu uimire că ele fuseseră scrise cu cerneală simpatică în fițuicile ce cocoșaseră o vreme cutiile poștale. Acum, era și greu să crezi toate bazaconiile alea.

Că deh, Coțofană-Copârșeu se întrecuse și pe sine, nu doar pe contracandidații săi, cu promisiunile: că va face parcări pe acoperișurile blocurilor, că la robinete va curge și lapte, nu doar apă, ba, între anumite ore, chiar și ceva miere, că va achiziționa un set de submarine ca alternativă la transportul public tradițional, că… Dar ce fluturi nu prinsese Coțofană-Copârșeu? Ca orice incompetent ajuns într-o funcție înaltă, primarul de oraș Coțofană-Copârșeu nu avea simțul realității și cu atât mai puțin pe cel al ridicolului.

Prin urmare, el visa la încă vreo două-trei mandate, urmate, evident, de un portofoliu ministerial. După care… Numai că roata se învârte, iar dacă ajungi să-ți parchezi mașina prea aproape de marginea acoperișului de bloc, riști să cazi în nas. Cam așa a căzut și Coțofană-Copârșeu.

Pe final de prim și unic mandat, un cunoscut i-a propus o afacere pe cât de dubioasă, pe atât de bănoasă, însoțită de promisiunea: „Tot ce câștigăm împărțim frățește”. Încântat nevoie mare, primarele s-a băgat. Numai că a ieșit belea, nu câștig. Într-un anume fel, Coțofană- Copârșeu și cunoscutul său tot au avut ceva de împărțit: 12 ani. Câte șase de căciulă. Frățește.

Vântul schimbării

de
Răzvan Bibire
-

Este fascinant să vezi politicienii români cum se perpelesc pe foc mic la grătar. Desigur, este vorba despre cei care au înțeles cum stau treburile și cum a căzut zarul. Ceilalți, care încă se mai adapă din izvorul propagandei americane și încă mai cred în Santa Klaus, trăiesc, în continuare, în lumea lor de basm.

Dar este, cu adevărat interesant, să vezi că o mare parte a populației a prins din zbor principalele idei și începe să fredoneze Wind of Change. Doar că de data asta nu mai e vorba despre Gorky Park, ci despre Central Park. Cei mai bătrâni, care au prins orele de educație politică și care au analizat, la vremea lor, starea de fapt, au înțeles din prima.

Revenind la politicieni, vă recomand să-i urmăriți câteva zile. Să vedeți cât de mici sunt mizele la care joacă, cum se străduiesc să respecte linia trasată din afară, cum ne asigură că România trebuie să fie solidară cu, de exemplu, Germania, țară care ne-a confiscat transporturile de medicamente și materiale sanitare în pandemie, pentru că nu mai avea rezerve. Cum sar în capul lui Orban Viktor care a fluierat în biserică, dezvăluind ceea ce știam cu toții: că UE e cu un picior în groapă și că ne paște un război dacă nu ne trezim la timp.

Există o categorie specială de politicieni care au înțeles că vine furtuna pentru ei. Că urmează niște luni fierbinți care vor aduce un tăvălug de schimbări la nivel mondial, care pot include inclusiv desființarea UE, mutarea granițelor, schimbarea sferelor de influență. De colapsul economic și politic nu mai vorbesc.

Și, că la orice schimbare de acest calibru, unii vor scăpa iar alții vor pierde totul. Mulți oameni politici se întreabă, acum, în ce categorie se pot include. Iar cei care nu se întreabă, sunt cei mai fericiți întrucât habar n-au pe ce lume trăiesc.

Războiul nu este decât o continuare a politicii cu alte mijloace, afirma Clausewitz. Din păcate, România va fi învinsă politic, pentru că la ce resurse militare are în prezent, nu poate susține nici un fel de război.

 

Depistați de jandarmi la pescuit ilegal

    de
    Deșteptarea
    -

    În această noapte, în jurul orei 1:00, jandarmii băcăuani au depistat doi bărbați care braconau, folosind plase de pescuit monofilament interzise de legislația în vigoare.
    Actiunea jandarmilor a avut loc în urma unei sesizări primite de la echipa de monitorizare a Centrului Regional de Ecologie Bacău, ai cărui reprezentanți au sesizat faptele comise pe râul Siret.Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată și i-a găsit pe cei doi într-o barcă pneumatică în timp ce scoteau din apă o plasă de pescuit de tip monofilament, în care au reușit să prindă o cantitate de pește din diferite specii, care a fost redat mediului natural din care provenea.
    Jandarmii le-au întocmit celor doi bărbați actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,deţinere sau folosire a uneltelor de plasă de tip monofilament” și ,,deținerea fără documente legale a peştelui”, fapte prevăzute și pedepsite de O.U.G 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
    Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

    Americanul Oliver Crawford a cucerit „Dedeman Simba Trophy”

    de
    Dan Sion
    -

    Duminică, în finala disputată indoor din cauza ploii, favoritul 3 al turneului s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-5 în fața tunisianului Moez Echargui.

    Învingătorul a luat un cec de 3.600 dolari, în timp ce învinsul a încasat 2.120 dolari
    America descoperă Bacăul. Iar Bacăul îl descoperă pe americanul Oliver Crawford, câștigătorul celei de-a 21-a ediții a „Dedeman Simba Trophy” la tenis, competiție dotată cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate.

    Duminică, în finala pe care ploaia a mutat-o de pe terenul 1 al bazei SCM Bacău în sala pusă la dispoziție de unul dintre cei doi sponsori ai competiției, Compania Dedeman (celălalt fiind Simba Invest), Oliver Crawford a trecut cu 2-6, 6-3, 7-5 de tunisianul Moez Echargui.

    Drumul lui Crawford spre victorie nu a fost chiar simplu. Asta chiar dacă americanul născut pe 30 aprilie 1999, la Spartanburg, în Carolina de Sud, nu pierduse în Bacău niciun set până la finala cu Echargui: 6-4, 7-5 cu Dan Radu Munteanu în turul 1, 6-0, 6-3 cu puștiul-minune Mihai Alexandru Coman în turul secund, 6-2, 6-2 cu prietenul și colegul său din SUA, Nicholas Bybel în „sferturi” și 7-5, 6-1 în semifinala de sâmbătă cu italianul Alexander Weis.

    Drumul spre victorie nu a fost facil pentru că, pe de o parte, Crawford venea după trei finale pierdute în acest an (!), iar pe de altă parte, tunisianul Echargui a condus cu 1-0 la seturi și a avut trei mingi de meci în decisiv! „Poate că am avut și puțin noroc, dar adevărul este că tare mi-am dorit să sparg ghinionul și să câștig, în sfârșit, un turneu în 2022”, a declarat învingătorul din acest an al „Dedeman Simba Trophy”. Succesul lui Oliver Crawford a fost însă unul pe deplin meritat. Pe lângă faptul că s-a dovedit un jucător mai complet și mai complex decât Echargui,

    Crawford a făcut deliciul publicului cu o gamă variată de lovituri, în frunte cu câteva „scurte” de mare efect. Așa cum aminteam, tunisianul a câștigat primul set, în care a reușit și două break-uri, însă americanul a avut o revenire spectaculoasă. O revenire materializată încă din primul game al actului secund, în care a „întors” de la 0-40, impunându-se la avantaje după o „scurtă” scoasă in-extremis de adversar, urmată de un lob fără replică.

    Forțând mai mereu serviciul, Crawford a egalat la seturi după un 6-3 mai categoric decât o arată scorul, pentru ca în decisv să se meargă la cap până la 5-5. La 5-4, așa cum aminteam, Moez Echargui a avut trei mingi de meci, dar Crawford și-a fructificat în cele din urmă serviciul egalând la 5. A urmat apoi un break și o victorie la avantaje pentru 7-5, după o nouă revenire „made in USA”, de la 15-40.

    „Repet, am avut ceva noroc, dar asta nu mă face mai puțin fericit”, a mărturisit Oliver Craword în momentul în care a ridicat trofeul deasupra capului. Finala, una foarte spectaculoasă, așa cum a remarcat și reprezentantul Simba Invest, Cristi Lungu, și directorul SCM Bacău, Ion Șarban, și directorul de turneu Mihai Ciuntea, cei care au și oficiat premierea turneului, a durat nu mai puțin de două ore și 45 de minute. Să mai notăm faptul că la dublu am avut câștigătoare perechea americano-ucraineană formată din Nicholas Bybel și Oleksandr Bielinsky, care s-a impus sâmbătă, în finala de pe baza SCM Bacău, cu 6-4, 6-4 în fața- ei, ca să vezi!- rusului Bogdan Bobrov și a argentinianului Juan Pablo Paz.

    Un șofer beat urmărit prin oraș a rănit unul dintre polițiștii care-l somau să iasă din mașină

    de
    Comunicat de presa
    -

    La data de 30.07.2022 în jurul orei 01.00 patrula de poliție formată din Insp. Pr. Crăciun Cristian și Ag. Sau Constantin au observat un autoturism ce nu a respectat culoarea roșie a semaforului.

    Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au procedat la efectuarea de semnale luminoase și acustice în vederea opririi respectivului autoturism, însă acesta nu s-a conformat deplasându-se pe mai multe străzi din Bacău.

    Pe mijlocul unui pod, echipajul de poliție a reușit să blocheze autoturismul, moment în care cei doi polițiști au coborât din mașină, au somat conducătorul auto urmărit să coboare , însă acesta nu s-a conformat.

    Insp. Pr. Crăciun Cristian a reușit să deschidă portiera autoturismului pentru a-l putea extrage pe conducător de la volan, în timp ce colegul lui , Ag. Său Constantin a continuat să îl someze pe conducător să coboare.

    În acele momente conducătorul auto nu s-a supus somațiilor, a început să efectueze manevre de mers înapoi- înainte cu autoturismul pentru a scăpat de cei doipolițiști , iar când a efectuat virajul la stânga pentru a schimba direcția de deplasare la 180° cei doi polițiști au fost aruncați pe jos. Deși unul din polițiști suferise leziuni la nivelul genunchilor, cei doi, împreună cu mai multe echipaje au continuat urmărirea autoturismului suspect.

    Astfel, aceeași patrulă formată din Insp. Pr. Crăciun Cristian și Ag. Sau Constantin a observat pe o stradă din Bacău autoturismul suspect ce se afla pe un spațiu verde printre mai mulți copaci precum și două persoane. În acel moment cei doi polițiști au procedat din nou la somarea acestora, însă persoana ce se aflase la volanul autoturismului a încercat să fugă din nou, de acestă dată pe jos , iar după o distanță de aproximativ 200 metri a încercat să se ascundă, într-o zonă întunecată sub un camion, însă cei doi polițiști au reușit să îl scoată de acolo și să îl imobilizeze.

    Deoarece emana halenă alcoolica, conducătorul autoturismului i s-a solicitat să efectueze un test cu aparatul drager în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat, după care a fost condus la SJU Bacău unde i-au fost recoltate probe biologice.

    De asemenea având în vedere faptul că Insp. pr. Crăciun Cristian a suferit leziuni la nivelul genunchilor, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Bacău s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar persoana în cauză a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 zile.

    Visul și lectura

    de
    Carmen Mihalache
    -

    Din când în când, mai deschid câte un „pliculeț al Minervei”, întorcându-mă la publicistica atât de vioaie, de spirituală a lui Umberto Eco, găsind mereu subiecte interesante, foarte ancorate în prezent, deși autorul lor nu mai este printre noi.
    Revăd și niște fișe de lectură. Iar pe una mi-am notat că, la împlinirea a trei decenii de la publicarea celebrului său roman „Numele trandafirului”, Umberto Eco făcea câteva comparaţii între vremea tinereţii sale şi actualitate. Vorbea despre diferenţa enormă dintre universitatea făcută de el şi cea de azi, de felul în care se studiau pe atunci umanioarele, dar nu era înclinat spre exagerări de genul vai, în ce deşert cultural trăim! Lui i se părea că dracul nu-i chiar aşa de negru şi că afirmaţia potrivit căreia nimeni nu mai citeşte este foarte departe de adevăr. E o problemă de proporţie zicea el. Între timp, lumea a ajuns la peste 7 miliarde de locuitori faţă de 2, câte erau în timpul studenţiei sale, etc…. Şi când prin librării întâlneai doar câţiva oameni, în timp ce acum sunt sute de tineri care citesc, fapt lesne de observat prin lanţurile de librării din ţările occidentale și la târgurile de carte. Întrebat apoi dacă se teme de cartea electronică, Umberto Eco a răspuns că nu. Şi a dat exemplul avionului care nu a distrus trenul şi al fotografiei care nu a distrus pictura. S-a declarat de acord cu iPad-urile, argumentând că multe cărţi, începând cu manualele şi enciclopediile şcolare sunt masive, dificil de transportat. În fine, a recunoscut că s-a înşelat susţinând că nu se poate citi romanul lui Tolstoi „Război şi pace” pe un ecran, şi că a fost foarte mulţumit când, după o călătorie de o lună în SUA, nu s-a mai văzut nevoit să care kilograme grele de cărţi, ci doar câteva sute de grame pe iPad-ul lui. Avantajele tehnologiei de vârf şi binefacerile erei digitale, desigur. Dar orice bine are şi partea lui de rău. Cititul pe ecran nu e totuna cu acela pe hârtie, nu activează anumite părţi ale creierului. Pe care, oricum, îl folosim la capacităţi foarte mici faţă de uriaşul său potenţial. Iar apelul prea des la Google, prin ceea ce se numeşte memorie exterioară, afectează buna funcţionare a memoriei normale. În urma acestei externalizări, ca să-i zicem aşa, s-a constatat că tinerii de azi, care stau cu ochii în calculatoare toată ziua şi butonează nonstop pe tot felul de device-uri, au o memorie mult mai proastă decât părinţii şi bunicii lor. Aşa că, tot cititul clasic e cel mai bun, mai ales când este vorba despre literatură, despre beletristică, mai precis, pe care o citim nu ca să ne informăm, să aflăm, ci ca să cunoaștem, să ne lăsăm purtați de poveste, să simțim emoție. Există o plăcere a lecturii, un ceremonial al ei, în care se stabileşte o relaţie intimă cu o carte ţinută în mâini. O plăcere pe care ne-o putem oferi singuri, de câte ori dorim asta. Şi e bine, e profitabil să o facem cât mai des cu putinţă. Nu doar într-o zi, declarată, pompos, a „cititului”, după cum a propus, la un moment dat, o doamnă parlamentar de pe plaiul mioritic. Ceea ce-i o bazaconie, dar nu m-a mirat, că de astfel de lucruri nu ducem defel lipsă. Cu lucrurile raționale și de bun-simț o ducem mai rău.
    Și, la urma urmelor, cine știe? Poate că marele scriitor peruan Mario Vargas Llosa avea dreptate când spunea că „visul și lectura vor salva umanitatea”, deși asta pare o utopie când vedem ce se întâmplă în lume.

    Despărțire de literatura română: ,,Corupția politică și culturală, o catastrofă pentru întreaga societate”

    de
    Ion Fercu
    -

    Universitarul Liviu Antonesei îmi spune: ,,Poetul și traducătorul Christian W. Schenk își anunță retragerea din literatura română […]. Sigur că este imposibil  ca un autor cu o producție lirică și de traducere de asemenea dimensiuni să dispară pur și simplu din literatura română. Eu interpretez asta puțin diferit: e o retragere din mizerabila viață literară băștinașă”.
    Christian W. Schenk, poet, eseist, editor, traducător bilingv româno-german-maghiar, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania, membru al Uniunii Mondiale a Medicilor Scriitori etc., onorat în România și Germania cu prestigioase premii literare, resimțit în literatura noastră postrevoluționară ,,ca un adevărat miracol lingvistic” (Ștefan Borbély), și-a anunțat decizia în ,,Ultimul testament”, o carte impresionantă (,,Carte cu care nu-mi fac prieteni”), de 400 de pagini. Cu o operă de referință pentru literatura română, și nu numai, cu o implicare civică, altruistă, de excepție în viața acesteia, a promovat prin editura sa, Dionysos, în țările de limbă germană, peste 380 de autori români cu antologii și cărți de autor, fără a solicita acestora finanțarea cărților lor, nici pentru traducere, nici pentru tipar, nici pentru difuzare.
    Cu acordul autorului, spicuim, fără comentarii, care ar fi de prisos, doar câteva frânturi din ,,Argumentul-Protest” al despărțirii…
    ,,Corupția politică și culturală este în general recunoscută ca fiind o catastrofă pentru întreaga societate. Este ușor de trecut cu vederea faptul că există lacune și uriașe slăbiciuni în lupta împotriva ei, ceea ce face ca aceasta să se răspândească în toate domeniile; domeniile care sunt deosebit de susceptibile la corupție nu sunt doar municipalitățile ci, politica, economia și implicit cultura fără de care o țară nu se poate impune în corul lumii, rămânând la mâna unor barbari doar cu interese strict personale […]. În cultură, cel corect este adesea cel prost și în mod automat marginalizat.”
    ,,În țara limbii a cărei cultură o promovez de 50 de ani, corupția culturală a fost ridicată la rang de absolută dominare, cei implicați fiind strânși într-un nucleu aproape despotic unde talentul și munca cinstită nu mai au loc; unde se finanțează, se «subvenționează», se premiază, se dau funcții (nici nepotismele nefiindu-le străine) între ei. Ce e mai trist este faptul că acest nucleu, acest «mic imperiu» este condus în cea mai mare parte de nulități! Majoritatea valorilor literare existente sunt nevoite a-și publica creațiile pe cont propriu la multe edituri dubioase, ivite ca ciupercile după ploaie, la fiecare a doua scară de bloc, fără difuzare sau altă formă de popularizare. Intrarea lor în Uniunea Scriitorilor este, desigur, dependentă de simpatii, antipatii sau relații.”
    ,,Oare unde este și ce face guvernul cu ministerul ei al culturii, unde sunt instituțiile aferente? Filialele, cu toate că au cotizanți, în majoritatea cazurilor sunt dependente de subvențiile consiliilor municipale sau județene, de bunăvoința unor firme sau instituții bancare și așa adună strop cu strop bani pentru o manifestare literară! Interesele personale jugulează promovarea literaturii autohtone uitând chiar și de marii clasici […]. Bătaia de joc față de creatori, față de creațiile lor, față de lipsa de interes pentru promovarea culturii române în spații largi culturale, m-a determinat ca acest an 2022 să fie anul meu crucial în care cu acest Ultim testament (50 de ani de poezie) să mă despart definitiv și irevocabil de literatura română precum au făcut-o mulți înaintea mea! Și de ce public
    ,totuși această carte? Așa, doar ca să fie și eventual să pot fi atacat pentru vederile mele politico-culturale, dacă mai există cine să critice!”

    Cheia Taiwanului

    de
    Deșteptarea
    -

    Dorinţa lui Nancy Pelosi de a vizita Taiwanul nu trebuie văzută ca o iniţiativă proprie a babetei blocate în politica SUA. Este de fapt politica oficială a deep state-ului american. Motivul e transparent: odată cu preluarea Taiwan-ului de către China s-ar prăbuşi întreaga dominaţie americană asupra mărilor şi oceanelor. De fapt, dacă ar fi să fim obiectivi, am înţelege că supremaţia militară a SUA a încetat să mai existe încă de prin 2018, doar că încă mai există inerţia care face ca SUA încă să fie o forţă de temut.

    Ne-am putea întreba care-i motivul îngrijorării chinezilor întrucât, la prima vedere, vizita nu-i nimic altceva decât o prostie. Ceea ce însă pentru noi, oamenii de rând, este cel mult o chestie care-ar umfla ştirile cu titluri de-o şchioapă, la nivel simbolic are o greutate impresionantă. Iar cei care pierd lupta la nivel de simboluri pierd totul. Treburile se judecă în mod radical diferit în politica mare.

    Din punct de vedere politic, Taiwanul este China. Culmea, opinia nu este contestată nici în China continentală şi nici în insulă. Diferă doar radical diferit răspunsul la întrebarea „care este China?”. Taiwanul spune că ei sunt China, în timp ce China continentală spune ceea ce este logic. De fapt, între cele două părţi este o diferenţă radicală de viziune politică şi de apartenenţă geopolitică. În timp ce Taiwanul grupează forţele liberale(de apă), China continentală grupează forţele stupului(ale pământului). În fapt, discuţia dintre cele două părţi este legată de ideologia care ar trebui să guverneze China. Răspunsul este din nou limpede: nu poţi lega destinul unui popor aparţinând eminamente „pământului” – şi asta într-o proporţie colosală – de aspiraţiile unor zone aparţinând apei. Măsura logică – şi care ar pune capăt conflictului – este aceeaşi cu cea din Hong Kong, anume păstrarea organizării politice a insulei, dar în cadrul Chinei.

    Însă nu tot ce e logic este pus în aplicare atunci când vine vorba de politica mare, influenţată de interesele marilor puteri. În cazul Taiwanului, SUA are un interes imens pentru a trage cât de mult posibil la actuala stare de fapt. În principal nu e vorba de insulă, ci de Strâmtoarea Formosa, o veritabilă mega-autostradă a mărilor şi o zonă cu un impact strategic deosebit. În cazul în care China ar face regulile în Strâmtoare, influenţa acesteia ar creşte colosal.

    Deep state-ul american trage cu disperare să păstreze actuala stare de incertitudine pentru cel puţin încă jumătate de secol. Însă China nu-şi mai permite acum să-şi piardă teritoriul. Într-adevăr, va fi extrem de complicat întrucât în ultima jumătate de secol propaganda Washingtonului a fost infernală. Practic s-au spălat creierii unor întreg generaţii de taiwanezi, înspăimântaţi de temeri legate de crimele abominabile pe care le-ar comite barbarii de pe Continent într-o invazie.

    De aceea, vizita lui Nancy Pelosi ar avea ca scop obţinerea unei victorii simbolice care, speră think tank-urile americane – ar putea avea efectul pe care l-a avut plasarea Flotei a Şaptea în Războiul Coreei. Altă idee cretină emisă de minţile odihnite ale unor puberi în gândire.

    Pentru chinezi, aterizarea unui înalt oficial american în Taiwan este pur şi simplu o violare a graniţelor ţării. Indiferent de regim şi de ceea ce vor locuitorii insulei, Taiwanul este parte a Chinei. Iar China, prin intermediul preşedintelui Xi a avertizat acest lucru în cadrul convorbirii telefonice cu Biden. Mai mult, armata Chinei a intrat în stare de alertă, transmiţându-se clar că, în cazul vizitei, doborârea avionului care-o cară pe Pelosi este cât se poate de justificată. Efectiv nu-i de glumit!

    Care-i însă situaţia în cazul unui război? Bob Work, fost Secretar Adjunct al Apărării susţine că Pentagonul a făcut 18 scenarii ultra-realiste de război şi că, în toate acele scenarii, SUA iese înfrântă. Atunci vine întrebarea logică: ce-i mână în luptă? Iar răspunsul este cât se poate de cert în clipa de faţă: iraţionalul şi prostia.

    Iraţionalul e reprezentat de calculele absolut aberante ale complexului militar american care-şi doreşte cu ardoare un război pentru a-şi creşte veniturile. În fapt aceasta e situaţia actuală a SUA, în care complexul industrial, din vector al dezvoltării, s-a transformat într-un imens parazit care atârnă ca o roată de moară de grumazul sleit al statului. Calculele complexului industrial sunt meschine, iar ele întâlnesc prostia politicienilor americani care-şi închipuie că pot, în continuare, să dea cu bâta-n baltă ori de câte ori au chef.

    Menţionez că actualul război din Ucraina, început fără doar şi poate de agresiunea SUA asupra integrităţii teritoriale a Rusiei, s-a concretizat într-o diluare fără precedent a puterii dolarului. Cei care cred că prin confiscarea rezervelor financiare ale Rusiei depuse în băncile străine s-ar fi dat vreo lovitură ursului se înşală amarnic. De fapt am avut de-a face cu o lovitură de bumerang care i-a trăsnit în moalele capului. Acum există o cantitate imensă de mărfuri care nu se mai tranzacţionează în dolari. De asemenea, văd că sistemul financiar iranian s-a integrat în cel rusesc întrucât au început să apară acolo cardurile Mir. Însă efectul cu adevărat devastator se va înregistra în momentul în care ţările „rebele” vor fonda Banca BRICS. Iar momentul acela e mai aproape decât s-ar putea crede. Imaginaţi-vă ce va fi când puteri regionale precum China, India, Rusia, Iran, Africa de Sud, Brazilia, Argentina s.a.m.d. vor tranzacţiona între ele ocolind dolarul. Momentan mecanismele de transfer nu snt puse la punct, dar există suficiente resurse pentru o replicare aproape instantanee a SWIFT.

    Este posibil ca în faţa acestor evidenţe SUA să încerce să dea o ultimă lovitură, punând la dispoziţie absolut tot ce poate oferi atât ea cât şi aliaţii săi. Un fel de mega-cacialma în adevăratul punct nevralgic al arhitecturii sale de putere, anume Taiwanul. Posibil ca, bazându-se pe imaginaţia prostească a politicienilor şi pe dorinţa iraţională de bani a complexului militar, SUA să rişte un nou Război Mondial. Fără doar şi poate o spun apăsat: într-un asemenea scenariu consecinţele asupra Occidentului vor fi dintre cele mai tragice.

    Dan Diaconu

    Când posesiile devin obsesii

    de
    Deșteptarea
    -

    Posesiile sunt necesare pentru viaţă. Dar posesiile pot dobândi o asemenea importanţă în viaţa cuiva încât să devină obsesii. Când cineva este atât de consumat de lucrurile pe care le-ar putea avea încât nu mai aude chemarea urgentă a lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă a încurcat ordinea priorităţilor.

    Aşa este şi omul din Evanghelia de duminica ce urmează, care îi cere lui Isus să vină să îi spună fratelui său să împartă cu el moştenirea familiei lui. Isus nu are nimic împotrivă ca el să posede mai multe bogăţii, nici nu este împotriva faptului de a se face dreptate între acest om şi fratele lui. Isus este mai degrabă dezamăgit de faptul că după ce a ascultat predicarea lui, prima grijă a acestui om a rămas în continuare partea lui de moştenire.

    Isus, temându-se că ar putea fi mai mulţi oameni în mulţime asemenea acestui bărbat, s-a întors spre ei şi le-a spus: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are” (Lc 12,15). Lăcomie? Ce lăcomie? Bărbatul cerea doar să se facă dreptate între el şi fratele lui. Nu ar trebui oare ca un om al lui Dumnezeu să fie preocupat de corectitudine? Ba da. Isus ne avertizează că lăcomia vine sub diferite înfăţişări, chiar şi sub înfăţişarea dreptăţii.

    De aceea, Isus ne avertizează şi subliniază: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie”. Lăcomia poate fi pe faţă sau subtilă, conştientizată sau nu. Trebuie să ne păzim de lăcomie în toate formele ei.
    Sir Fred Catherwood a spus că lăcomia este „credinţa că nu există viaţă după moarte. Adunăm ce putem, cât timp putem şi oricum putem şi apoi ţinem de toate acestea cu putere”. Acum vedem de ce omul bogat constituie un exemplu pentru lăcomie. Vedem de ce Isus a fost atât de aspru în privinţa lăcomiei. Lăcomia este adorarea unui alt dumnezeu.
    Isus nu osândeşte bogăţia, ci pur şi simplu îl face atent pe om spre a nu-şi face dintr-însa un idol, care să ia locul Domnului. Siguranţa omului nu-i este dată numai de ceea ce el a adunat, ci de valorile propriei sale vieţi.

    Pr. Richardo-Dominic Baciu

    Vara examenelor

    de
    Ioan Dănilă
    -

    1. Evaluarea naţională

    Bilă albă (+)

    De puţină vreme, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie pare să aibă în atenţie scopul fundamental al învăţării limbii române: formarea deprinderilor de exprimare corectă, prin asigurarea funcţionalităţii actului didactic la această disciplină. Chiar dacă unele cerinţe sunt mai puţin dificile (de completat un enunţ cu formele corecte ale cuvintelor indicate între paranteze), obiectivul este atins. De exemplu, am notat punctul a cărui rezolvare privea scrierea cu doi „i” la verb („să fii”, la conjunctiv prezent, persoana a II-a, singular) şi la substantiv („străzii”, la genitiv singular), dar şi scrierea cu un „i” pentru combinaţia cu consoana precedentă „r”: „suntem mândri”. De dificultate ridicată a fost realizarea acordului prin încrucişare între articolul posesiv şi pronumele relativ: „clădiri de a căror arhitectură”.

     

    Bilă gri… (±)

    Din grijă exagerată pentru corectitudinea exprimării, ajungem să punem virgula acolo unde nu e neapărată nevoie. La punctul 6 de la grupajul B. (subiectul I), prima virgulă nu este total greşită, dar este inutilă, de vreme ce ar respinge logica enunţului: „Alcătuieşte un enunţ asertiv, în care substantivul comun «lampă» să fie în cazul genitiv” (atributiva „în care substantivul comun «lampă»…” este determinativă, nu explicativă).

     

    Bilă neagră (-)

    Se… acordă comisiei de revizie finală a corectitudinii subiectelor, pentru că nu a observat absenţa celei de-a doua virgule în enunţurile care transmit cerinţele. Cauza este una procedurală: solicitarea privitoare la limba română normativă nu include probleme de punctuaţie, ceea ce aduce prejudicii obiectivului relativ la scrierea corectă. Exemplul este în parte cel de la „bila gri”: „Alcătuieşte un enunţ asertiv, în care substantivul comun «lampă» să fie în cazul genitiv (1) şi un enunţ interogativ”. Se vede limpede că voita atributivă explicativă „în care substantivul comun «lampă» să fie în cazul genitiv (1)” trebuie încheiată cu încă o virgulă. Proba este eliminarea subordonatei, rezultând un enunţ corect: „Alcătuieşte un enunţ asertiv [..] şi un enunţ interogativ”. Să fie de vină conjuncţia „şi”, despre care ştim că nu suportă să aibă în faţa ei o virgulă? Da, dar nu totdeauna.

    Inclusiv textul dat spre analiză (secvenţă din romanul „Toate pânzele sus!”, de Radu Tudoran) se cerea a fi corectat. Şi aici lipseşte a doua virgulă şi tot înaintea lui „şi”: „Erau cabluri […], cutii de vopsea, pânză groasă de vele, cu urzeală de cânepă şi bătătura de bumbac şi încă multe altele […]”. Sintagma explicativă „cu urzeală de cânepă şi bătătura de bumbac” se impunea a fi izolată prin virgule, proba fiind cea prezentată mai sus: suprimarea grupului de cuvinte şi păstrarea înţelesului: „Erau cabluri […], cutii de vopsea, pânză groasă de vele […] şi încă multe altele […]”. Se va spune că nu e voie să intervenim în textul autorului, dar trebuie salvat prestigiul acestuia.

     

     

    Aproape de Domnul

    de
    Deșteptarea
    -

    În ultima și destul de recenta sa lucrare, Panorama des idées philosophiques, Jacqueline Russ insistă a evoca acele cuvinte despre care Blaise Pascal afirma că i-ar fi fost glăsuite de către Mântuitorul Hristos în noaptea marelui său extaz mistic întâmplat în luna noiembrie, anul 1654. Hristos, relatează Pascal, a grăit: Din Sângele Meu, vărsat pe Cruce, o picătură a fost pentru tine. Se poate opina, desigur, despre faptul că Pascal nu L-a înțeles bine pe Mântuitorul. Domnul nu i-a putut declara: Am vărsat, din sângele Meu, o picătură pentru tine. El nu a putut glăsui altceva decât: tot sângele Meu L-am dat pentru tine, tot trupul Meu omenesc, toată sudoarea Mea însângerată, toată suferința Mea. Căci Hristos ni se dă tuturor întreg, întreg și fiecăruia dintre noi în întregime. Și cum se poate realiza aceasta? În cadrul fiecărei Sfintei Liturghii nu ni se dăruiește El neștirbit și la infinit? Acolo trupul omenesc se unește cu întreg trupul lui Hristos, cu întreg sângele Său, cu întreaga voință, dorință și gândire a Domnului, pentru că Sfânta Euharistie este o taină vie. Acolo, omul nu primește părți din Hristos, ci-L primește nefragmentat, neînceput, neciuntit. A fi creștin înseamnă a nu pierde din vedere, la început de post și de schimbare, această realitate. În ritualul jertfei euharistice, pentru o clipă, viața eternă a Mântuitorului devine vizibilă și se desfășoară în întreaga Sa cronologie. Hristos se întrupează ca om, sub forma pâinii și a vinului, suferă, este ucis, este pus în mormânt, zdrobește puterea iadului și Învie întru Slavă. Este o fericire, o taină dulce, un secret minunat… să știi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, că-L putem avea drept exemplu, că este mereu cu ochii pe noi, gata să ne sară în ajutor, sub chipul prietenului care se cunoaște la nevoie, că față de El suntem răspunzători în tot ceea ce facem ori nu facem. Ce fericire mai acută poate fi în clipele de încercare, liniște ori bucurie?
    Ne aflăm pe cale, nedepărtându-ne din Capernaumul duminicii trecute. Spre a vedea cum Domnul se vădește a fi iarăși, ca-ntr-un extaz mistic, grijuliu și tandru. Aplecat cu aceeași disponibilitate față de suferința umană. Vindecă astăzi doi orbi și redă unui mut grăirea. Nu alta putea fi isprava Celui care n-a venit să piardă lumea, ci spre a o mântui. El este Viu. El este Cel ce Este prea mărinimos, nobil și paradoxal ca să poată fi bănuit a dărui cu zgârcenie. El este un Dumnezeu mereu de partea noastră!
    Inspector scolar,
    pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

    Tragedie la Gioseni! Un bărbat a ucis o femeie și o fetiță, apoi s-a sinucis

    de
    Comunicat de presa
    -

    Un bărbat în vârstă de 47 ani a înjunghiat mortal o fetiţă în vârstă de 10 ani şi o femeie în vârstă de 35 ani, după care s-a sinucis, evenimentul având loc în comuna Gioseni din judeţul Bacău.

    „La data de 30 Iulie a.c, în jurul orei 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat prin 112, despre faptul că, în comuna Gioseni ar fi 3 persoane înjunghiate. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău”, transmite poliția.

    „Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat, de 47 de ani, din comuna Gioseni, ar fi înjunghiat o femeie de 35 de ani şi o minoră de 10 ani, ambele decedând. Totodată, bărbatul în cauză şi-ar fi provocat leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

    Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

    Cronicile presei: Nebunul care nu era nebun și miza unei internări cu forța

    de
    Deșteptarea
    -

    Cumva, mi-am făcut o reputație de toate cazurile ciudate ajungeau la mine. Când apărea un cititor haotic cu care nimeni nu se putea înțelege, redactorul-șef mă striga să-l preiau. Și de obicei ieșea ceva spectaculos. Ca în cazul de acum, când o femeie cu părul alb și vâlvoi mi-a spus dintr-o suflare: Amantul meu a fost internat cu forța la nebuni!

     

    Schema unei operațiuni sofisticate

     

    Când am auzit amant și m-am uitat la doamna tulburată, am crezut că poate nu aud bine sau nu înțeleg. Mi-a repetat, dar nu era niciun amant, ci iubitul ei. Ea considera că sunt amanți pentru că nu erau căsătoriți. Așadar, doamna D. și domnul F. formau un cuplu de ceva ani, dar erau trecuți de o anumită etate. Domnul F. avea o problemă: era alcoolic. Unul inofensiv. Și a ajuns la Spitalul de Psihitrie din Târgu Ocna, după ce într-o noapte a fost scos din casă de fiica lui, care i-a promis o plimbare cu mașina prin centru, când el era deja beat mort. L-a plimbat doar până la spital, să-l interneze pe motiv că este violent și apoi a obținut tutela. De ce? Pentru apartamentul din centrul orașului, la doi pași de Liceul Sportiv. Fata era asistentă și avea ceva relații. Totul a mers ca uns până a ajuns iubita bătrânului la mine.

    Voi ieși de aici doar cu picioarele înainte

    Am studiat povestea, iar totul părea perfect legal, dar m-am dus la Târgu Ocna pentru a vorbi cu domnul F. Nu-i venea să creadă când m-a văzut, de parcă eram vreo rudă descoperită după n ani. Era un bărbat îngrijit, fost inginer și extrem de rațional. Mi-a spus resemnat: Voi ieși de aici doar cu picioarele înainte. Aici este un spital pentru pacienți incurabili, a completat.

    Am mers mai departe pe fir și-am ajuns până la fiica pacientului internat așa mai cu forța la miezul nopții. Ea a încercat să mă corupă, în sensul că nu are nimic de ascuns, dar mi se oferă ca premiu de consolare că am ascultat toate părțile. Am refuzat-o, am solicitat de la Direcția de Sănătate Publică o comisie de analiză a cazului (pentru a se vedea dacă domnul F. este chiar nebun periculos) și am făcut presiuni pentru o întrunire grabnică. Paranteză, ziarul la care lucram atunci era în război cu DSP, iar eu era unul dintre artizanii acestui conflict. Cu toate astea, lucrurile s-au mișcat repede.

    Șeful care mă spiona și felicitările

    Unul dintre șefii din redacție tot mă descusea ce mai e cu cazul, după ce subtil s-a opus la publicarea lui. Peste o vreme, am aflat că se afla într-o relație amoroasă cu fiica pacientului fără vină. Și minunea s-a produs. DSP a infirmat diagnosticul, omul a fost externat, s-a ridicat tutela și povestea s-a încheiat cu happy end. În două săptămâni de campanie de presă, omul a respirat din nou cel mai scump aer: al libertății. Ca răsplată pentru efortul meu, domnul F. mi-a adus o carte de teatru, care trecuse deja prin nenumărate anticariate, apoi an de an m-a sunat să-mi ureze la mulți ani de Revelion sau sărbători fericite de Crăciun și Paști. Până într-o zi când am aflat că s-a stins. O recunoștință care a valorat mai mult ca orice altceva. Ca o morala a acestei amintiri: Presa poate și salva, nu doar îngropa pe cineva. Doar că e nevoie de răbdare, de respect pentru orice cititor și de un efort susținut de a săpa pentru dezgroparea adevărului. Și nu pentru bani se fac astfel de eforturi, ci din pasiune.

     

    Despre autor pe scurt

    Tiberiu Lovin lucrează de 30 de ani în presă, a debutat la Deșteptarea, a scris la cele mai importante ziare ale timpului, iar de 12 ani este freelancer, colaborează la diverse publicații și conduce un site de știri și anchete din Transilvania: Ceasul Cetății.

     

    Andreea Lichi, absolventă cu 10 de facultate, scriitoare și fotomodel…în scaun rulant

    de
    Florin Ștefănescu
    -

    Cu toții trecem prin momente dificile, însă cred că ceea ce ne diferențiază este felul în care ajungem să ne regăsim echilibrul interior. Acel echilibru care îți dă șansa să vezi din nou viața prin ochii bucuriei, împlinirii și ai stării de bine.

    Asta am înțeles din povestea Andreei Lichi, o tânără de aproape 22 de ani, ce s-a confruntat cu o experiență tulburătoare încă de la 14 ani, când un accident rutier a obligat-o să se obișnuiască cu scaunul cu rotile, dar care astăzi este o inspirație pentru cei din jur, prin rezultatele ei remarcabile și felul în care alege să își trăiască viața.

    Este autoarea cărții „Suflet de porțelan”, este model în evenimentul Atipic Beauty, reprezintă diverse proiecte importante și a acumulat deja sute de ore de voluntariat, pentru a le oferi și altora un strop de bine. De curând a absolvit facultatea de psihologie, luând 10 la examenul de licență, iar în prezent își continuă studiile cu un master în psihologie clinică și psihoterapie.

    – Andreea, de unde ai acest curaj? De unde atâta voință pentru a înfrunta toate momentele grele prin care ai trecut?

    – Consider că voința nu reprezintă altceva decât un impuls de a trece de la un sentiment de neîmplinire la sentimentul împlinirii. Asta am și făcut. Am trecut de la momentele în care nu îmi mai apreciam existența, la momentele în care mi-am dorit să evoluez, să mă dezvolt. Sigur că nu s-a întâmplat peste noapte. A durat mult acest proces, dar am reușit pana la urmă. A trebuit să ies din zona de confort. Nu e ușor, dar nici imposibil. Cred că pentru fiecare dintre noi există o „ușă” care ne aduce mai aproape de dorințele noastre. E nevoie doar de muncă și perseverență.

    – Ai terminat facultatea de psihologie, ce planuri ai pentru viitor?

    – Tocmai am intrat la masterul de psihologie clinică și psihoterapie, dar voi urma și o formare în psihotraumă. Îmi doresc să ajung să lucrez într-un spital, pe cazuri clinice, diagnoză și recuperarea după traumă. Momentan mă implic cât pot în activități de voluntariat, cu specific clinic, pentru a acumula cât mai multă experiență și deprinderi. Din punctul meu de vedere, trebuie să fii foarte bine pregătit când te pui în poziția de ajutător. De asemenea, îmi doresc să îmi continui evoluția și în plan personal, pentru a le putea oferi viitorilor mei pacienți o ghidare cât mai corectă. Există o idee în psihoterapie care spune că „nu putem să ducem pe nimeni mai departe decât am ajuns noi înșine”. Și atunci fiecare zi pentru mine înseamnă o ocazie către dezvoltare.

    Andreea participă des și în cadrul prezentărilor Atipic Beauty, un eveniment despre conștientizare, emoție și spirit de învingător, următoarea ediție având loc pe 6 august, în Iași. Pe scena Atipic Beauty urcă doar persoane remarcabile, care au reușit să se facă vizibile prin ceea ce oferă societății, prin realizările lor și atitudinea după care se ghidează în viață.

    De asemenea, prima ei carte s-a bucurat de foarte mulți cititori, iar acum a fost tradusă și urmează să aibă lansarea în Marea Britanie, ceea ce dovedește că publicul a apreciat foarte mult povestea autoarei. Andreea scrie în continuare despre diverse experiențe, iar cât de curând va publica o nouă carte.

    – Ai doar puțin peste 20 de ani și ai reușit să treci de o traumă imensă și să bifezi realizare după realizare. Care e secretul? Cum reușești să rămâi mereu motivată? Mă gândesc că nu ai întotdeauna doar momente bune.

    – Cu siguranță nimeni nu are doar momente bune. Cu toții avem ceva care ne macină, ne frământă sau ne umbrește o zi luminoasă, mai ales că omul e învățat să se uite în curtea vecinului și să caute mereu un motiv că îi lipsește ceva. Eu am învățat că dacă mă voi uita doar deasupra mea, voi crede mereu că îmi lipsește ceva și că nu mă pot bucura de viață, pentru că alții au mai mult ca mine. De fiecare dată când merg la recuperare, mă încarc cu tot optimismul si toată motivația din lume. Tocmai pentru că nu pot să nu reflectez asupra faptului că, în salonul de ATI, unii luptă pentru viață, pentru o respirație în plus. Alții sunt în stare vegetativă și nu se știe prea multe despre evoluția lor. În timp ce o altă parte, tocmai a închis ochii. Așa îmi dau seama că am mai mult ca ei: aud, văd, simt, mă exprim, mă mișc (într-o oarecare măsură)… și TRĂIESC, nu doar exist! Îmi închei fiecare zi în recunoștință către Dumnezeu, către cei din jurul meu, către părinții mei. Pentru ziua de astăzi, pentru gândurile acestea, pentru cei ce mă citesc, pentru fiecare oportunitate, pentru fiecare zâmbet. Pentru tot ce am! În final, cred că despre asta e viața. Cred că doar așa te poți bucura de ceea ce ai, uitându-te în „curtea” ta. Și nu e niciun secret, important e doar să te oprești din a mai evalua fericirea prin comparație cu alte persoane, altfel s-ar putea să nu cunoști fericirea vreodată. Bineînțeles și să muncești mult pentru fiecare vis pe care îl ai. Dacă nu aș fi perseverat și nu m-aș fi ținut de o organizare zilnică, nu aș fi realizat nimic. Am un principiu sănătos pe care mi-l repet și îl urmez zilnic: „Visează, dorește-ți, muncește, realizează și trăiește!”.

    Pe lângă toate realizările ei, pe lângă inspirația, curajul și optimismul pe care le oferă tuturor celor care o cunosc, Andreea nu a renunțat să muncească și pentru independența fizică. Pe lângă toate activitățile pe care le face, ea luptă permanent și în sala de terapie pentru a face cât mai multe progrese fizice, în speranța că intr-o zi scaunul cu rotile va dispărea din viața ei. Curând va începe un plan de recuperare intensiv în America, acolo unde costurile sunt enorme. Ea oferă atât de multe celor din jur, așa că și noi putem să îi fim aproape, donând pentru ea, fiind astfel alături de ea în procesul de recuperare. Puteți dona în conturile de mai jos:

    RO22BTRLRONCRT0473206001 (RON)

    RO69BTRLEURCRT0473206001 (EURO)

    Lichi Andreea Alexandra

    REVOLUT

    RO72 BREL 0005 5138 4428 0100

    Andreea va pleca în America pe 15 august, terapia va dura două luni iar costul aproximativ este de 45.000 de euro.

    ,,Vorbesc uneori cu Dumnezeu și sunt momente în care simt că-mi răspunde… E ca o vindecare…”

    de
    Ion Fercu
    -

     – Interviu cu Adrian MATEI, scriitor, publicist –

     – Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

     – Friedrich Nietzsche vorbea despre creație ca fiind „singurul surâs al tragediei
    noastre”, iar Emil Cioran ca fiind „o salvare temporară din ghearele morții”.
    Deci pot să afirm că ceea ce așez pe hârtie are o valoare expresivă, insesizabilă
    pentru început, dar benefică pentru autor.      Până să ajungă să salveze temporar tragedia noastră, sculptura literelor trebuie să salveze creatorul ei, sufletul lui zbuciumat, să-i calmeze creierul zgâlțâit de șocurile imaginației. Dacă am privi-o ca pe o valoare intrinsecă, pentru ,,devoratorul de cărți” ar fi vitală, ca aerul pe care nu-l vezi, nu-l miroși, dar te ține în viață. O viață frumoasă, boemă pe alocuri, pentru că alta e starea de spirit atunci când te trezești într-un peisaj inundat de imaginea soarelui ce sărută în răsărit valurile mării. Există riscul (asumat deja de creator) ca aici să intervină lipsa de modestie. A folosi cuvântul valoare în jurul propriei opere este un act de blasfemie artistică, dacă ar fi să ne luăm după deja arhicunoscutul clișeu „Valoarea unui artist o dă posteritatea”. Așa că, mulți scriitori contemporani mai au ceva ani de așteptat până când, din locul acela cu verdeață, vor privi cum rafturile librăriilor vor fi doldora cu volumele dumnealor, iar cuvântul din ele propovăduit ca a nouă evanghelie. Concluzionând, nu cunosc unitatea de măsură a valorii cuvântului meu, dar lucrez asiduu la acest aspect.

    –  Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

    – Întrebarea aceasta, care s-ar traduce în „Prihănit vs. Neprihănit?”, își are originile în ale omenirii începuturi și îmi trimite gândul la o altă întrebare, de complexitate asemănătoare – „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” Dacă aș răspunde filosofic, l-aș cita pe Platon – „Lumea sensibilă nu este decât o copie palidă a lumii ideilor” și aș accepta că ambii sunt diferențiați ca idei ce reprezintă parametri importanți ai conduitei sociale. Dacă aș răspunde religios, m-aș folosi de cuvintele părintelui Teofil Părăian – „E toată Evanghelia cuprinsă aici în pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru că fiul risipitor îl închipuie pe omul păcătos, fiul care a rămas acasă îl închipuie pe omul drept care se încrede în dreptatea lui, iar tatăl este Dumnezeu, care e bun şi primitor”. Poate că teologii au cele mai apropiate argumente pentru a căuta ,,lipirea de suflet” din pilda scrisă în Capitolului 15 al Evangheliei după Luca… Asta și pentru că a fost născocită de o minte din tagma lor. Dacă aș răspunde mirean, îi înțeleg pe ambii frați, am trecut prin experiența amândurora, dar nu pot spune răspicat că mi-e mai bine în pielea unuia sau celuilalt. Adunând răspunsurile din toate cele trei planuri pot afirma că nu îi pot diferenția ca grad de posesie al sufletului meu, ambii fiind prezenți acolo și având roluri esențiale.

    – Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

     – Câteodată, dar nu ca Moise pe muntele Sinai… Nu mă consider într-atât de credincios, încât să primesc de la divinitate legi pentru poporul meu și nici atât de abil pentru a le implementa. A sta de vorbă cu Dumnezeu ar fi echivalentul trecerii printr-o mare cumpănă a vieții personale, a fi într-un mare păcat. Mulți oameni aleg aceasta formă de comunicare spirituală. Izbăvirea venită din acest ,,efect al discuției cu Dumnezeu” – o călătorie metafizică tulburătoare care îți lasă doar corpul pe Pământ –, este mai tămăduitoare ca multe tratamente pentru anxietate, frică, depresie, atac de panică. Chiar dacă este un monolog interior, de cele mai multe ori e și o rugă trimisă spre ocrotire sau rezolvare divină a unei probleme majore. Răspunsul, dacă vine, ar fi perceput în subconștient, pentru că nu cred că entitatea misterioasă din ceruri s-ar deconspira așa de ușor vorbind direct cu conștientul nostru. Da, vorbesc uneori cu Dumnezeu și sunt momente în care simt că-mi răspunde… E ca o vindecare… Avem momentele noastre!

    – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

     – Îmi este aproape imposibil să nu accept existența acestor tărâmuri antemergătoare vieții. Dacă îmi accept condiția umană de a fi poet, de a lupta în bătăliile creației, trebuie să mă încred în călătoriile lui Dante din „Divina Comedie”, în care este ajutat să meargă prin Infern de un poet – Vergilius, ca simbol al rațiunii. Dacă accept Iadul, accept, ca simbol al iraționalității, și existența stăpânului lui, fapt întărit și de Goethe în al lui ,,Faust”. Dacă îl accept pe Satan – cel izgonit din rândul îngerilor lui Dumnezeu, atunci accept și căderea lui din Eden, acele Câmpii Elizee descrise acum de același poet Publius Vergilius Maro în „Eneida” lui. Din punct de vedere cultural, Raiul și Iadul au trecut, prezent și viitor… Pentru a fi conștientizate s-a vărsat multă cerneală, s-au consumat multe vopseluri, s-au spart multe pietre și s-au tocit multe arcușuri.

    – Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

    – Trădarea este un păcat pe care îl înfăptuim cu sau fără voia noastră, convinși pe deplin sau nu. Cea mai recentă trădare a mea a fost că m-am îndepărtat de versul clasic. Culmea este că am trecut exact prin stările enumerate în enunț. Ură – pentru că am fost nevoit să aleg versul alb care nu mai curge, ci șerpuiește versificator, Satisfacție – pentru că sunt în pas cu vremurile ce se schimbă și cu trecerea aproape ,,pe nesimțite” în postmodernism, Eliberare – pentru că am ieșit din sfera – îngrădirii rimei și al vocabularului poetic clasic și Regrete – Oh! Da!, regrete pentru că mă îndepărtez de prozodia eminesciană, de muzica și de paleta coloristică în care genialul nostru poet și-a deschis sufletul către noi. Dar îmi pot trăda oricând trădarea, întorcându-mă la vechile obiceiuri, ca apoi să revin cu detalii despre trăirile noi la care am fost supus.

    – Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

    – Într-o asemenea conjunctură nu pot fi decât un simplu consultant, de cârpit nu prea aș avea mari șanse de izbândă în fața Creatorului. M-aș opri doar la a șasea zi și aș încerca să domolesc tăria cuvintelor, fără a le scoate din context – „Să facem om […] ca să stăpânească […] tot pamântul. […] Umpleți pământul și-l supuneți!”. Sunt sigur că niciun scrib nu a intuit că transcrierile felului în care Dumnezeu a creat lumea vor fi răstălmăcite și vor da naștere la tot felul de interpretări care au fost dezastruoase de-a lungul istoriei. Ca portaluri către tenebrele răului, le bănui ca ar fi decisive în apariția cuvintelor „inuman” și „dezumanizare”. Speranța moare ultima, așa că, dacă aș fi mâine un fel de ,,croitoraș viteaz”, aș petici întreaga noastră geneză cu doar cinci cuvinte – ,,cu blândețe și înțelepciune” așezate după acele verbe cu colți ascuțiți. „Să facem om [..] ca să stăpânească cu blândețe și înțelepciune [..] tot pamântul. [..] Umpleți pământul și-l supuneți cu blândețe și înțelepciune!”. Amin!

    – Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

    – Mintea umană ajunsă la maturitate reușește să conștientieze principalul element al conștientizării, nevoia apariției și a existenței lui – anume certitudinea. Conștientizarea certitudinii are conotație morbidă – după viață urmează moarte. Artistul însă are parte de o pomenire veșnică, chiar dacă trupul se transformă în lut, scrisul rămâne (scripta manent). M-au marcat, în această direcție, versurile a doi mari poeți ai literaturii universale. Primul ar fi persanul Omar Khayyam, cu ale lui versuri din poemul ,,Ulciorul”: ,,Și trupul tău care mi-e astăzi cel mai iubit dintre limanuri/ Va fi un vechi ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri ”. Al doilea ar fi poetul nostru național, Mihai Eminescu, cu primul vers al poeziei ,,Odă în metru antic”: ,,Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”. Diferența de opt secole dintre cei doi nu a reprezentant o piedică în fața puterii poetice de a tulbura sufletele sensibile ale cititorilor din toate timpurile și de pe toate meleagurile. A încerca să le deslușești întreg misterul îngropat în sarcofage filosofice, înseamnă a te opri din a mai rezona la vibrațiile versurilor lor. Și acest lucru chiar că îmi displace!

    – Îmi iau libertatea de a vă cita două poeme din grozavul volum ,,Poemele unui îndrăgostit”…

      ,,În ora ce a trecut/ de nouăzeci și nouă de ori/ m-am gândit la tine/, de treizeci și trei de ori/ mi-am amintit/ de cele trei minuni ale tale,/ de unsprezece ori/ nu ți-am putut alunga imaginea/ preț de nouă secunde/ și o singură dată/ te-am iubit…” (,,Al nouăzeci și nouălea poem”)... ,,Dacă mi-e dor de tine/ Îmi întind mâna/ Și ating luna,/ Dacă mi-e dor de tine/ Îmi înec frământul/ și sărut pământul,/ Dacă mi-e dor de tine,/ Îmi închid pleoapele/ Și calc peste ape.// Dar, nu am motive/ Să-ți caut iubirea/ Atâta timp cât/ respiri lângă mine./ Încă, nu mi-e dor,/ Mi-e bine…” (,,Al zecelea poem”).

    Scandal cu Rezerva de Apă. CL a votat împotriva trecerii investiției în domeniul public

    de
    Răzvan Bibire
    -

    Consilierii PSD, PER și alți doi consilieri au votat, vineri, împotriva trecerii Rezervei de Apă în domniul public al municipiului, ceea ce a reaprins spiritele încă nepotolite după scandalul cu „Spitalul Municipal”.

    În vreme ce primarul Viziteu acuză un complot împotriva cetățenilor, președintele Consiliului Județean spune că un document nu ține loc de apă la robinet și avertizează funcționarii publici care semnează recepția lucrării să aibă grijă ale cui interese le apără.

    Problema rezervei de Apă a Bacăului datează din vremea fostei administrații când Guvernul României a alocat o sumă consistentă pentru realizarea acestei investiții. Lucrările s-au desfășurat anevoie, mai ales că a fost și „pandemia” iar unii politicieni au acuzat calitatea proasta a acestora si faptul că lucrarea nu ar fi în parametrii normali.

    Vineri, când Consiliul Local Bacău ar fi trebuit să voteze preluarea lucrării în domeniul public al orașului pentru a fi predată, apoi, Companiei Regionale de Apă, proiectul de hotărâre a fost respins prin votul consilierilor PSD, PER, al viceprimarului Cristian Ghingheș si al independentului Dorin Chirilescu.

    „Deși au avut în fața proiectul de hotărâre privind includerea în domeniul public a Rezervei de apă a municipiului Bacău, au invocat tot felul de argumente și în final s-au abținut la vot, ceea ce a condus la picarea proiectului! Concret, în cazul unei avarii la conducta de apă a orașului, vom rămâne din nou fără apă, chiar dacă avem posibilitatea alimentării a întregului oraș”, acuză primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

    Acesta spune despre vot că este un „atentat la sănătatea băcăuanilor” și că rezerva de apă a municipiului Bacău a fost recepționată conform legii.

    Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, pe de altă parte, spune că și aducțiunea actuală care se sparge de câteva ori pe an are toate hârtiile în regulă:

    „Avem o conductă de aducțiune care a nenorocit şi nenoroceşte oraşul Bacău prin avarii şi defecțiuni – care a stat perfect în acte, dar plină de cusururi şi greşeli de execuție pentru care nu plăteşte nimeni. Nu aș dori să avem şi o Rezervă de apă perfectă în acte, dar la fel de plină de hibe şi neconformități care, odată pusă în funcțiune, ar fi la fel de «trainică» precum aducțiunea. Îmi doresc o Rezervă capabilă să funcționeze la parametri din contract şi care să acopere toate nevoile oraşului în privința furnizării apei”, a spus Ivancea.

    La rândul său, prefectul Lucian Bogdănel spune că „toți cei prezenți în plenul şedinței CL de astăzi trebuie să înțeleagă ceva foarte simplu: că amenințările, sesizările, plângerile sau dramoletele puerile puse în scenă, pe Facebook, de pseudo-primarul Bacăului nu țin loc de apă la robinete”!

    „Sunt stupefiat că, din 23 de consilieri locali, plus funcționarii din executivul Primăriei, niciunul nu a simțit nevoia să invite reprezentanții operatorului CRAB, companie care urmează să administreze Rezerva de Apă, la dezbaterile privind înscrierea obiectivului în domeniul public al UAT, după aşa-zisa recepționare a lucrărilor”, a declarat prefectul județului.

    În ceea ce privește votul, Lucian Bogdănel spune că PSD are în Consilul Local Bacău doar 2 consilieri din 23 și că doar cu două voturi nu poate împiedica nimic, nici dacă – prin absurd – şi-ar dori aşa ceva.

    Sistemul de învățământ, schimbat din temelii, după aplicarea noilor legi ale Educației

    de
    Florentin Radu
    -

    Noile legi ale Educației, aflate în dezbatere publică, și care vor schimba din temelii sistemul de învățământ a fost tema principală a conferinței de presă organizată, vineri, de reprezentanții Partidului Național Liberal Bacău. La întâlnirea cu mass media, s-au aflat deputatul Mircea Fechet, președintele organizației județene a PNL, și cei doi adjuncți ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău, Ida Vlad și Lavinia Misăilă.

    „Acest pachet de legi este rezultatul unei foarte ample consultări naționale, nu mai puțin de 10.000 de specialiști au lucrat în ultimii ani pentru a face educația mai eficientă, mai flexibililă, mai inclusivă și mai accesibilă. Cu titlul de informații generale și, mai ales, pentru că avem două universități, în Bacău, aș menționa faptul că acestea nu doar că-și vor păstra autonomia, dar o vor și consolida. Adaug și faptul că urmează investiții masive în digitalizare, iar cercetarea va fi pusă acolo unde îi este locul, la unul de cinste, în educația din România”, a declarat în deschiderea întâlnirii, deputatul Mircea Fechet, șeful PNL Bacău.

    La rândul său, adjuncta ISJ, Lavinia Misăilă, a scos în evidență o serie de elemente de noutate care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a noilor legi ale educației menite a transforma școala într-un instrument de modelare a dezvoltării individuale a elevului, în funcție de capacitățile și aptitudinile fiecăruia. „Astfel, urmărirea traseului și a progresului fiecărui elev va fi mult mai ușoară prin apariția acelui «portofoliu personal educațional», care va începe cu grupa mijlocie, din grădiniță. Elevii vor beneficia de o educație personalizată, pe capacități și aptitudini, pentru atingerea unui potențial maxim, deoarece fiecare elev contează, fiecare elev este important”, a precizat adjuncta Inspectoratului Școlar Județean Bacău, Lavinia Misăilă.

    Aceasta a explicat că portofoliul personal educațional va cuprinde un catalog electronic, la care vor avea acces profesorii, dar și elevii și părinții acestora, alături de evaluări de profil și recomandări de recuperare, precum și diplome, certificate sau alte înscrisuri obținute în urma evaluărilor competențelor dobândite de elev sau a participării acestuia la activități de învățare în diferite contexte – formale, informale sau non -formale. „Acest portofoliu va fi un element central al evaluării. Astfel, la sfârșitul clasei a VIII, profesorul diriginte, împreună cu consilierul școlar, va emite o recomandare care va avea un caracter orientativ.

    La realizarea recomandării, vor fi consultați profesorii de la clasă”, a precizat Lavinia Misăilă. În privința examenelor de evaluare națională, noile legi le vor permite colegiilor naționale organizarea examenenlor de admitere pentru 90 % din locurile aprobate prin planul de școlarizare, urmând ca, pentru diferența de 10% din locurile rămase neocupate, admiterea să se facă prin repartizare computerizată. Colegiile naționale vor organiza aceste examene în baza unei metodologii proprii, aprobate de consiliile de administrație ale fiecărei unități de învățământ, publicată la începutul anului școlar, pe paginile proprii de internet.

    În schimb, examenul de bacalaureat va suferi o modificare mai consistentă. Astfel, BAC-ul va fi struturat pe nu mai puțin de cinci probe. Prima este Proba A, unică pentru toți absolvenții, care va fi dată în scris și va viza evaluarea competențelor generale dobândite prin studiul materiilor din trunchiul comun, și anume limba și literatura română, matematică și științe – istorie, geografie și științe sociale.

    Proba B va viza evaluarea competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională, Proba C va fi de evaluare a competențelor digitale, Proba D, va fi sub formă de examen scris la limba și literatura modernă.

    Ultima probă – E – va fi neeliminatorie, se va da tot în scris, la disciplinele conform specializării și profilului absolvit de fiecare candidat în parte.

    „Vor fi declarați admiși elevii care vor obține minimum nota 6 la Proba A și la Proba D, precum și elevii care vor obține nivelul «independent» la proba de competențe digitale și la cea de competențe lingvistice. Proba E nu condiționează promovarea examenului de bacalaureat”, a subliniat inspectorul școlar general adjunct Lavinia Misăilă. Aceste reguli se vor aplica elevilor care vor intra în clasa a IX-a în anul școlar 2023 – 2024, promoțiile în curs mergând pe vechea lege a educației.

    Curierul Băilor Slănic (2): Lumea bună se trata ziua cu ape minerale, iar seara, cu cele mai bune vinuri franțuzești și jocuri de noroc

      de
      Deșteptarea
      -

      Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Băilor Slănic” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România, în fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, difuzat în premieră, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg.
      Așadar, avem în față ,,Curierul Băilor Slănic”, numărul 3, din 8 iulie 1897, care se deschide cu o descriere, tot în premieră, a izvoarelor minerale, o dată cu inaugurarea celui de-al zecelea.

      ,,Acest izvor abundent și bine caracterizat se transportă prin tuburi de spijă, sub podul cel mare, între izvoarele Nr. 1 și Nr. 2 și a fost botezat `Izvorul Alexandru`, în onoarea dlui epitrop Alexandru Vârnav Liteanu, ale cărui merite speciale pentru ridicarea băilor de la Slănic sunt recunoscute de toți”, se arată în articolul ,,Izvoarele minerale ale Slănicului, cu proprietățile lor chimice și fizice”, extras din lucrarea ,,Băile de la Slănic”, de dr. S. Konya, Ediția a II-a, 1887.
      În finalul introducerii se menționează că ,,Slănicul numără astăzi în total zece izvoare utilizate, toate alcaline muriatice (care conțin cloruri, n. a.), afară de Nr. 4 și Nr. 5, care sunt feruginoase”.

      În continuare sunt prezentate două din cele zece surse captate: Izvorul ,,Mihail Nr.1”, ,,primul izvor pe care îl întâlnim la mâna stângă, dacă trecem micul podeț peste pârâul Slănicului” și a cărui apă ,,este mult întrebuințată ca băutură de lux și se bea cu plăcere amestecându-se cu vin”; Izvorul ,,Alexandru”, denumire menționată mai sus și primită la 23 aprilie 1895, ,,izvor din toate părțile ermetic închis prin zidire, din care apa minerală curge printr-un tub gros din fontă, care stă în legătură cu un alt tub lung de vreo 100 de metri, prin care apa este transportată înainte pe chei, lângă bazinul Izvorului Nr. 2”. Urmează apoi un ,,Cântec din munți”, poezie de Virgiliu N. Cișman, dar și un articol cu un titlu care producea fiori reci cititorului: ,,Crima de la trei fagi”, de fapt, o glumă jurnalistică semnată cu pseudonimul Gazetar modern. În aceeași tentă mai apare și poezia ,,La Cascadă – versuri sinistre”, autorul folosind pseudonimul Băiat sarcastic.

      Mai putem citi în paginile acestui număr informații diverse, o listă a vizitatorilor Băilor Slănic, anunțuri și publicitate. Ne mai atrage atenția și oferta pusă la dispoziție de către administrația Cazinoului Regal: cofetărie asortată cu felurite bomboane fine de Paris, patiserie, restaurant cu delicatese culinare și cele mai bune vinuri aduse direct din Franța. Printre soiurile pomenite se numărau Louis Roederer, o șampanie considerată deosebit de armonioasă și structurată, elegantă și plină de viață, cu o exuberanță unică (astăzi o sticlă de 0,750 ml costă peste 300 lei). La fel de bine cotată și consumată era și șampania Pommery Royal Brut, cu o culoare de un galben pal, auriu, cu reflexii verzurii, notele și aromele resimțite cel mai intens fiind cele clasice, de struguri (astăzi, la un preț de peste 200 lei sticla de 0,750 ml).

      Se pare că mulți dintre vizitatorii foloseau o apreciată rețetă bahică a lui Păstorel Teodoreanu, perfectă pentru o stațiune balneară: ,,Băutura cea mai bună este apa de izvor, dacă pui o picătură într-un kil de vinișor!”

      Serile petrecute la cazinou prilejuiau și alte activități de recreere activă: ruletă, biliard, blackjack, baccara, poker, șah, table, căișori (un joc de noroc cu niște căluți din lemn activați mecanic, n. a.)

      Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul BCU Iași și cotidianului Deșteptarea.
      Sursa: BCU Iași

      Următorul episod: marți, 2 august 2022. Lectură plăcută!
      Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

      ”Alături de elevi și în vacanță”

        de
        Comunicat de presa
        -

        S-a încheiat o nouă săptămână petrecută de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în mijlocul elevilor care au ales să-și petreacă vacanța la diferitele școli de vară organizate în județul Bacău.

        Astfel, în această săptămână au fost desfășurate activități educativ-preventive în sistem integrat, alături de polițiști fiind prezenți jandarmi și specialiști de la Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
        Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au abordat teme diverse, dar cu precădere s-au axat pe cele din sfera prevenirii delincvenței juvenile (răspunderea penală, consecințele săvârșirii de infracțiuni, anturajul, medierea conflictelor, violență și bullying). Activitățile fac parte din campania derulată de aceștia pe perioada verii – ”Alături de elevi și în vacanță”.
        Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au purtat discuții cu elevii despre metodele de siguranță și despre ce ar trebui să facă în diferite situații pentru a nu deveni victimile unor infracțiuni. De asemenea, teme ca siguranța on-line și prevenirea consumului de droguri au fost abordate pentru o ”Vacanță în siguranță”.

        Polițiștii de la Serviciul Rutier i-au învățat pe elevi despre importanța respectării regulilor de circulație, mesajul transmis de aceștia fiind unul foarte clar :”viața contează, alege corect și înțelept”.

        Și nu în ultimul rând, polițiștii de la Serviciul Criminalistic le-au împărtășit elevilor din nou despre tainele cercetării la fața locului, amprentarea fiind de mare interes în rândul acestora.

        În total, peste 600 de elevi care au ales să-și petreacă vacanța la școala de vară organizată de Parohia Răducanu din Târgu Ocna, Fundația ”Don Bosco” Bacău și Primăria Gura Văii în cadrul activității ”ABC-ul cunoașterii” s-au întâlnit cu polițiștii pentru a învăța să trăiască în siguranță.

        1...1.1821.1831.184...5.784Pagina 1.183 din 5.784

        		 ziare & stiri
        © Deșteptarea - unicul ziar tipărit din Bacău, neîntrerupt, de 36 de ani.