Universitarul Liviu Antonesei îmi spune: ,,Poetul și traducătorul Christian W. Schenk își anunță retragerea din literatura română […]. Sigur că este imposibil ca un autor cu o producție lirică și de traducere de asemenea dimensiuni să dispară pur și simplu din literatura română. Eu interpretez asta puțin diferit: e o retragere din mizerabila viață literară băștinașă”.
Christian W. Schenk, poet, eseist, editor, traducător bilingv româno-german-maghiar, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania, membru al Uniunii Mondiale a Medicilor Scriitori etc., onorat în România și Germania cu prestigioase premii literare, resimțit în literatura noastră postrevoluționară ,,ca un adevărat miracol lingvistic” (Ștefan Borbély), și-a anunțat decizia în ,,Ultimul testament”, o carte impresionantă (,,Carte cu care nu-mi fac prieteni”), de 400 de pagini. Cu o operă de referință pentru literatura română, și nu numai, cu o implicare civică, altruistă, de excepție în viața acesteia, a promovat prin editura sa, Dionysos, în țările de limbă germană, peste 380 de autori români cu antologii și cărți de autor, fără a solicita acestora finanțarea cărților lor, nici pentru traducere, nici pentru tipar, nici pentru difuzare.
Cu acordul autorului, spicuim, fără comentarii, care ar fi de prisos, doar câteva frânturi din ,,Argumentul-Protest” al despărțirii…
,,Corupția politică și culturală este în general recunoscută ca fiind o catastrofă pentru întreaga societate. Este ușor de trecut cu vederea faptul că există lacune și uriașe slăbiciuni în lupta împotriva ei, ceea ce face ca aceasta să se răspândească în toate domeniile; domeniile care sunt deosebit de susceptibile la corupție nu sunt doar municipalitățile ci, politica, economia și implicit cultura fără de care o țară nu se poate impune în corul lumii, rămânând la mâna unor barbari doar cu interese strict personale […]. În cultură, cel corect este adesea cel prost și în mod automat marginalizat.”
,,În țara limbii a cărei cultură o promovez de 50 de ani, corupția culturală a fost ridicată la rang de absolută dominare, cei implicați fiind strânși într-un nucleu aproape despotic unde talentul și munca cinstită nu mai au loc; unde se finanțează, se «subvenționează», se premiază, se dau funcții (nici nepotismele nefiindu-le străine) între ei. Ce e mai trist este faptul că acest nucleu, acest «mic imperiu» este condus în cea mai mare parte de nulități! Majoritatea valorilor literare existente sunt nevoite a-și publica creațiile pe cont propriu la multe edituri dubioase, ivite ca ciupercile după ploaie, la fiecare a doua scară de bloc, fără difuzare sau altă formă de popularizare. Intrarea lor în Uniunea Scriitorilor este, desigur, dependentă de simpatii, antipatii sau relații.”
,,Oare unde este și ce face guvernul cu ministerul ei al culturii, unde sunt instituțiile aferente? Filialele, cu toate că au cotizanți, în majoritatea cazurilor sunt dependente de subvențiile consiliilor municipale sau județene, de bunăvoința unor firme sau instituții bancare și așa adună strop cu strop bani pentru o manifestare literară! Interesele personale jugulează promovarea literaturii autohtone uitând chiar și de marii clasici […]. Bătaia de joc față de creatori, față de creațiile lor, față de lipsa de interes pentru promovarea culturii române în spații largi culturale, m-a determinat ca acest an 2022 să fie anul meu crucial în care cu acest Ultim testament (50 de ani de poezie) să mă despart definitiv și irevocabil de literatura română precum au făcut-o mulți înaintea mea! Și de ce public
,totuși această carte? Așa, doar ca să fie și eventual să pot fi atacat pentru vederile mele politico-culturale, dacă mai există cine să critice!”
