joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1141

Instituțiile de forță au ieșit la strâns gunoiul. Li s-a alăturat și prefectul de Bacău

Alături de 150 de colegi din cadrul instituțiilor de forță ale Ministerul Afacerilor Interne, Romania (Jandarmerie, Poliție, Pompieri, Grupare Mobilă), prefectul județului a participat – în această dimineață – la campania de ecologizare „Let’s do it, Romania!”, desfăşurată în parcul Gherăieşti, precum şi în zona intersecției străzilor Ctin. Muşat & Al. Şafran.

Au fost adunate peste 3 tone de deşeuri de toate felurile, dar ceea ce cred că trebuie să conştientizăm – cu toții – este că mediul înconjurător trebuie protejat şi păstrat curat zi de zi!

„Mulțumesc tuturor colegilor din MAI care au pus umărul la reuşita ecologizării din parcul Gherăieşti. Am convingerea că puterea exemplului pe care l-am oferit astăzi va genera un plus de conştientizare în rândul concetățenilor privitor la grija față de mediu, față de natură în ansamblul ei”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

Deputatul Cristian Ichim: E nevoie să înțelegem că traversăm un moment de criză și să ne comportăm ca atare

    E nevoie să înțelegem că traversăm un moment de criză și să ne comportăm ca atare. Și, când spun asta, mă refer în primul rând la instituțiile publice și la entitățile economice care au un rol social în această criză economică și de securitate. Este inadmisibil să ceri permanent cetățenilor să fie responsabili, dar tu, ca instituție, să absentezi sau să nu fii preocupat de altceva decât de propriul tău interes. Fac un apel cât se poate de responsabil și intransigent ca cei care activează pe piața de energie să înceteze să mai sfătuiască cetățenii când și cum să aprindă sau să stingă un bec și, în schimb, să înceapă să se comporte corespunzător misiunii care le-a fost încredințată.

    Într-un moment de criză energetică, o inflație destul de ridicată și scumpiri de prețuri foarte greu de suportat, consumatorul român mai are o provocare căreia trebuie să îi facă față: citirea contoarelor.

    Conform legislației în vigoare, distribuitorii de gaze naturale și energie electrică au obligația să citească contoarele la clientul final, iar dacă aceștia nu vor citi contoarele în termen de șase luni în cazul energiei electrice și de trei luni pentru gazele naturale, vor fi obligați să le plătească clienților o compensație.

    În urma discuțiilor cu cetățenii, dar și cu reprezentanții unor firme din județul Bacău, am fost informat că distribuitorii nu respectă prevederile legale privind citirea contoarele în termenele prevăzute de legislație, dar nici nu au primit vreo compensație de la aceștia. Astfel, au fost situații când la unii cetățeni au venit facturi pentru perioade foarte mari, cu sume de plătit ce depășesc 10.000 de lei. Aceeași situație s-a întâmplat și la unele firme unde unele facturi au venit și după un an, iar suma de plătit era de peste 20.000 de lei.

    Pentru a avea mai multe informații despre această situație și pentru a înțelege care este procedura prin care clienții finali (persoane fizice sau juridice) pot solicita și primi compensații pentru nerespectarea termenului de citire a contoarelor de către distribuitori, am trimis o solicitare de informații către președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.

    Cristian Ichim, deputat de Bacău

    Grav accident în cartierul Izvoare

    Un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani a ratat o curba și a intrat în gardul unui imobil. Șoferul nu a fost rănit.

    Conform IPJ Bacău, șoferul nu consumase băuturi alcoolice.

    El a fost sancționat conform Oug 195/ 2002

    Incendiul de la DGASPC ar fi fost provocat de o mână criminală

      La opt din cele nouă maşini distruse de flăcări, focul a fost pus chiar la compartimentul motor. Una dintre ele, însă, a fost afectată din cauza faptului că s-au extins flăcările. Maşinile au fost complet distruse, iar pagubele se ridică la câteva zeci de mii de euro.

      „Curtea este în spatele clădirii, departe de o stradă principală sau departe de alte mașini alte particularilor din zonă. E vorba și de un microbuz care a ars și îl foloseam pentru transportul beneficiarilor, cei cu dizabilități, cu probleme de sănătate”, a declarat Cristian Codreanu, director general DGASPC Bacău.

      Maşinile nu erau parcate toate în acelaşi loc. Aşa că anchetatorii merg pe pista unei răzbunări. Coincidenţă sau nu, în urmă cu două săptămâni, maşina directorului instituţiei a fost incendiată, în faţa blocului. Instituţia ar urma să treacă printr-o serie de disponibilizări în curând.

      „Se face o reorganizare acum pe tot ce înseamnă Direcţia. Nu mai poate rămâne acelaşi personal. Anumite funcţii de desfiinţează. Refuz să cred că dintre noi colegii ar fi putut să recurgă la aşa ceva”, a declarat Polixenia Oprișan, lider de sindicat DGASPC Bacău.

      Directorul DGASPC a dat dispoziție ca, în cazurile în care se pot folosi mașinile personale, să se facă documentele necesare și să se folosească mașinile personale pentru a nu bloca activitatea instituției.

      Anchetatorii vor stabili dacă acest caz are legătură cu incendiul de acum două săptămâni, când maşina directorului instituţiei a ars în faţa blocului. Şi în acel caz s-a deschis un dosar penal.

      O cameră de supraveghere aflată pe un perete al clădirii a fost distrusă înainte să izbucnească incendiul. Anchetatorii încearcă să analizeze toate imaginile surprinse în zonă, pentru a afla exact ce s-a întâmpla

      Cum să înțelegem sentimentele pisicilor prin limbajul corpului

      Pisicile pot fi mult mai dificile decat alte animale de companie atunci cand vine vorba de exprimarea emotiilor, mai ales a afectiunii. Inainte de a adopta un nou animalut blanos, asigura-te ca esti bine informat in legatura cu tot ce presupune cresterea si traiul cu o pisica. Daca vrei sa cunosti mai bine lumea felinelor, Tomitza.ro le ofera aceasta ocazie iubitorilor de pisici prin articole informative.

      Daca ai adoptat o pisicuta, insa nu iti poti da seama cand isi doreste afectiunea ta si cand vrea sa fie lasata in place, tot ce trebuie sa faci este sa inveti cateva lucruri de baza privind limbajul trupului. Pisicile sunt mult mai independente si au instincte de aparare bine dezvoltate, asa ca, daca blanosul tau iti respinge afectiunea, respecta-i nevoile si lasa-i spatiu.

      Iata ce trebuie sa stii daca vrei sa intelegi mai bine ce iti comunica pisicuta ta.

      Este fericita cand…

      Corpul sau pare relaxat si chiar intr-o stare de somnolenta. Se aseaza intr-un loc comod si nici macar zgomotele din casa nu par sa ii capteze atentia. Daca pisicuta ta isi lasa la vedere burtica, inseamna ca se simte confortabil si in siguranta. Cu timpul, dupa ce se va obisnui cu prezenta ta, cand observi acest comportament ai putea arata primul pas de afectiune fizica, fiind in starea care iti va permite sa o mangai.

      Este speriata cand…

      Se ascunde sau devine agresiva. Starea de nervozitate este destul de usor de recunoscut la pisici, semnele care apar sunt urechile lasate pe spate, curbarea spatelui si postura defensiva.

      Ba mai mult, daca acestea se simt din ce in ce mai nelinistite, pot scoate niste sunete fortate si lungi si chiar sa scuipe. Pisicutele timide carora le este frica sa riposteze pot reactiona la sperieturi prin a se ascunde intr-un loc sigur si vor refuza sa iasa sau sa te apropii de ele.

      Are chef de joaca atunci cand…

      Energia nu mai are limite. Daca vrei sa incurajezi joaca pentru pisicuta ta, asigura-te ca ii oferi o multime de jucarii si accesorii care sa o fascineze. Atunci cand au chef de joaca, sunt energice si predispuse sa loveasca totul din jurul lor.

      Daca nu au o jucarie la indemana, este foarte posibil ca noua lor “victima” sa fii tu. Ai grija la gherutele lor si implica-te cat mai mult in activitatile alese de ele. Pe viitor, cand isi vor dori sa organizeze iar sesiuni de joaca, vor veni singure la tine.

      Exista posibilitatea ca pisica sa fie bolvana cand…

      Ochii isi pierd din stralucire si stau in pozitii neobisuite. Este extrem de important sa stim sa recunoastem semnele de imbolnavire la animale. Pentru inceput, poti observa schimbari in mesele lor, mancand tot mai putin sau chiar deloc. In ceea ce priveste fizicul, pisicile isi manifesta durerea si starea de rau prin a fi inactive, a-si cauta constant pozitii confortabile, ochii acestora neavand stralucirea obisnuita si urechile sunt cazute.

      Daca observi oricare dintre aceste semne mai multe zile la rand, contacteaza rapid o clinica veterinara si programeaza un consult. Neputinta lor de a ne transmite durerea poate avea consecinte grave daca nu suntem atenti.

      Oameni vs Inteligența Artificială. Cum arată viitorul?

      Cu siguranta majoritatea persoanelor cunosc deja termenul de Inteligenta Artificiala sau “AI”. Aceasta este o tehnologie care le ofera oamenilor o multime de facilitati in ceea ce priveste activitatea sau sarcinile la locul de munca, online sau acasa. Multe persoane se tem de acest concept sustinand ca inlocuirea oamenilor cu roboti poate fi un lucru periculos pentru omenire.

      Totusi, cat de prezenta este Inteligenta Artificiala in viata noastra si cat de dependenti suntem de ea? Potivit Tehnotic.ro, dispozitivele dotate cu AI pentru casa sunt din ce in ce mai cautate de persoanele din toata lumea.

      Inteligenta Artificiala acasa

      Daca te temi de conceptul AI insa vrei sa salvezi mult timp in procesul de curatare al casei, poate ar trebui sa reconsideri aspiratoarele inteligente. Acesta este doar un exemplu de obiecte menite sa faciliteze traiul acasa, insa, tot mai multe persoane apeleaza la becuri, incuietori, difuzoare si alte produse casnice ce functioneaza pe baza de comanda vocala.

      Alexa este unul dintre cele mai populare device-uri de care oamenii de toate varstele raman fascinati. Pe langa posibilitatea de a da play melodiei pe care ai cerut-o, aceasta iti poate raspunde la intrebari si chiar sa ghiceasca personajul la care te gandesti din doar cateva incercari.

      Oricat am refuza, aceste dispozitive vor fi din ce in ce mai numeroase si o multime de persoane vor apela la ele pentru a face experienta acasa mai usoara si mai sigura. Pana la urma, o incuietoare sau un sistem de alerta SMART va vor oferi mult mai multa liniste in vacanta, avand posibilitatea de a se conecta la telefonul mobil de oriunde te afli.
      Inteligenta Artificiala in institutii

      Atunci cand ne gandim la tehnologia AI din spitale, tindem sa ne orientam spre robotii care opereaza sau trateaza pacientii, acesta fiind un lucru de care foarte multe persoane se tem. In schimb, Inteligenta Artificiala in orice institutie este un real ajutor atat pentru angajati, cat si pentru cetateni.

      Acum, toate taxele pot fi platite din confortul casei, fara sa mai fie nevoie sa completezi documente lungi in picioare sau sa astepti ore intregi la cozi.

      Prin urmare, un asistent virtual care iti poate raspunde la toate intrebarile si sa indosarieze actele trimise ar putea fi o evolutie si un ajutor dat celor care isi doresc ca tot procesul de comunicare sa fie simplificat.

      Inteligenta Artificiala Online

      Shoppingul, platile online si aplicatiile inteligente de siguranta sunt elemente fara de care multe persoane din secolul 21 nu mai pot trai. Digitalizarea a ajuns la un cu totul alt nivel in ultimii ani, oferind atat metode de divertisment, cat si un plus de siguranta cu ajutorul aplicatiilor si functiilor inteligente de pe telefoane si ceasurile smart.

      Insa utilizarea Inteligentei Artificiale ofera avantajul de a customiza aceste procese in functie de nevoia si utilitatea consumatorului. Recomandarile pe baza experientei anterioare si a datelor tale personale poate sa faca experienta de cumparare mult mai placuta. De asemenea, si timpul pierdut pentru a gasi ceea ce ti se potriveste poate fi scurtat.

      Desi tehnologia avansata poate sa fie imprevizibila, acesti pasi joaca un rol important in vietile oamenilor, oferind confortul si facilitatile de care avem nevoie.

      „File de istorie, trecut și prezent” – lansarea cărții unui preot jandarm

        Preotul Banciu Paraschiv din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Stefan cel Mare” Bacău este autorul cărții lansate în această dimineață, în cadru festiv, la sediul Protopopiatului Moinești, în cadrul Zilelor Cultural Duhovnicești.
        ,,Cartea „Protopopiatul Moinești – File de istorie, trecut și prezent” este o lucrare-document scrisă în urma unor cercetări care s-au întins pe decursul a nu mai puțin de patru ani, timp în care am studiat colecții de arhive de la Bacău, Roman, București și Iași, am studiat dosarele parohiilor și a școlilor aflate acum sub jurisdicția Protoieriei Moinesti, precum și multe alte cărți și articole.

        Cu toate că mi-aș fi dorit ca despre biserici să pot scrie mai multe, nu am reușit în totalitate, întrucât sunt multe parohii, care din păcate nu mai dețin documente, din cauză că s-au pierdut sau au fost distruse.

        Am încercat să despart realitatea de legendă, pentru a arăta adevărul istoric așa cum a fost și am venit cu informații noi: numele preoților din 1772 și din 1809, prima mențiune documentară a localităților, precum și cele ulterioare.

        Am vrut să dovedesc, încă o dată, că școala s-a ,,născut în pridvorul bisericii”, să arăt numele eroilor începând din 1877, să prezint fostele schituri și mănăstiri din zonă, dar și numele teologilor de seamă.

        Am vrut să prezint frumoasa vale a Trotușului, greutățile și încercărilor acestor oameni de-a lungul vremurilor”.

        Părintele Paraschiv s-a alăturat echipei jandarmilor băcăuani în acest an, este tatăl a doi copii și absolvent al Facultății de Teologie ,,Andrei Șaguna” din Sibiu, promoția 2002. După absolvirea facultății, a urmat cursurile unui masterat la secția istorie, iar de-a lungul

        carierei a fost profesor la Colegiului Național Pedagogic ,,Stefan cel Mare“ Bacău, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sfântul Gheorghe” Roman și Școala Gimnazială din Balcani.

        Între anii 2003-2015 a păstorit Parohia Balcani-Margine, iar în 2018 a lansat prima sa carte ,,Balcani – Marginea : File de istorie”.

        La eveniment au participat colegi jandarmi, rude şi apropiaţi ai autorului.

        Au fost ţinute alocuţiuni de către reprezentanţii bisericii, inspectorul șef, colonel Babiș Adrian, invitați și prieteni, care au făcut aprecieri cu privire la importanţa conţinutului documentat al lucrării.

        Domnul colonel Babiș Adrian i-a oferit o diplomă de excelență și l-a felicitat pentru muncă depusă la realizarea acestei cărții: ,,Încă din vremurile de început ale creștinismului, de la Sfinții Împărați Constantin și Elena, preoții au fost permanent lângă ostași, alinăndu-le suferințele prin înțelepciunea vorbelor și sfaturilor duhovnicești.

        Versurile Imnului Național al României – ,,Preoți cu crucea în frunte, Căci oastea e creștină” sunt astăzi mai vii și mai mobilizatoare ca niciodată, iar jandarmii, prin faptele lor, o dovedesc cu prisosință.

        Menirea preoților este de a fi alături și de jandarmi, de a-i îndruma întru respectarea celor zece porunci biblice și, nu în ultimul rând, de a păstra vie memoria locului și a înaintașilor, și de a-i onora prin scrierile lăsate drept moștenire urmașilor.”

        Evenimentul s-a încheiat cu oferirea de către autor a lucrării menţionate celor prezenți.

        Încă o pictură murală a fost finalizată

          A opta pictură murală din cadrul ZIDART – UTOPIA a fost finalizată și se află pe peretele Școlii Mihail Sadoveanu.

          Pictura se numește “Reflecții Utopice” și este realizată de Alexa Lincu.

          “Este cartea cu adevărat un pas în procesul de creație? Este ea un deschizător de drumuri sau doar te duce înapoi la originile tale, la sinele tău interior? Doar mie mi se pare sau toată lumea simte la fel?”

          Înșiruirea perspectivelor asupra utopiei ca proces continuă cu o lucrare care ilustrează tema acestei ediții sub forma unei căutări prin labirinturile interioare. În pictura Alexei Lincu, cărțile funcționează drept catalist și totodată suport pentru dezvoltarea personală și explorarea propriilor idealuri. Cunoașterea, condiție esențială a progresului în general și cunoașterea de sine, în particular, sunt sugerate în mod ludic de construcția ascendentă și colorată ce reprezintă centrul de interes al lucrării. Astfel UTOPIA este un joc al căutării de sens și de direcție, în care curiozitatea și creativitatea sunt principalele motivații care ne pun pe drumul evoluției și al descoperirii, dezvăluind mereu noi posibilități și generând în mod firesc noi configurații ale realității.

          Patrimoniul literar și documentarea întregii experiențe a umanității sub forma cărților reprezintă o resursă nespus de valoroasă și esențială pentru destinul nostru personal cât și al întregii societăți, oferindu-ne posibilitatea de a ne cunoaște trecutul, prezentul și de a descoperi viziuni îndrăznețe ale unui posibil viitor. Explorarea acestuia, cu o minte deschisă și lipsită de prejudecăți, la fel ca în jocurile copilăriei, ne poate echipa cu experiențele necesare pentru a construi o lume mai bună și un viitor mai frumos.

          Lucrarea “Reflecții Utopice” a fost implementată cu susținerea Agricola – Creator de Pofta având misiunea importantă de a ne deschide tuturor apetitul pentru cunoaștere. 

          BacFEST: Lansări de carte, conferinţe şi Gala decernării premiilor Festivalului

          Ca şi la prima ediţie, din 1971, BAC-FEST 2022. Festivalul Naţional „George Bacovia”, ne spun organizatorii, își propune, să readucă în atenția băcăuanilor moștenirea poetică bacoviană, printr-o suită de evenimente culturale, artistice și educaționale, dedicate publicului de toate vârstele.

          După deschiderea de joi, 15 septembrie, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, organizatoarea acestui festival al poeziei şi Poetului Bacovia, manager Adrian Jicu, care a cuprins expoziţii de manuscrise bacoviene şi ex libris, cât şi vernisajul expoziției „Bacovia”, autor artistul plastic Dionis Pușcuță, curator Victor Eugen Mihai VEM, prezentată publicului de criticul Marius Manta:

          „În tablourile lui Dionis Pușcuță aveți întreaga curbă a depresiei, un tragic care se relevă insinuant, în primul rând dintr-o anumită persuasiune a mediocrului cotidian. Bacovia domină – nu știu dacă și regizează – o întreagă gamă de stări (neliniștea, disperarea, resemnarea, amărăciunea, deznădejdea, chinul, durerea, răul, oboseala), autoreprezentându-se sub puterea lor dizolvantă. Toate sunt prezente și, totuși, Dionis Pușcuță nu se mulțumește cu atât: interesant e că în majoritatea lucrărilor, Dionis Pușcuță pare să caute privirea subiectului. (…)

          Portretele sunt grave, coboară parcă din mit și vor avea sens în arhitectura întregului-Bacovia.” Au urmat Colocviile revistei „Ateneu”, cu tema „Romanul în epoca post-umană”, seara zilei de joi s-a încheiat, la Teatru FAIN, cu decernarea Premiilor Revistei ATENEU, Premiul de Excelenţă fiind atribuit scriitorului băcăuan Petru Cimpoeşu, urmată de un spectacol de teatru, protagonişti fiind actori ai Teatrului FAIN, eveniment consemnat în cronica publicată pe 15 septembrie. A fost prima zi.

          O zi cu surprize

          Cea de-a doua zi a festivalului, vineri, 16 septembrie 2022, a debutat, la ora 11.00, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, cu o lansare de carte, romanul lui Dan Perșa, „Călătorie în iad și în rai și-n oraș” (Polirom, 2022), prezentat de criticul literar Adrian Jicu. Au participat elevi ai colegiului, profesori, poeţi şi romancieri, ziarişti. Dan Perşa, un prozator de certă valoare a literaturii româneşti contemporane, romanele sale fiind publicate la edituri prestigioase, fiind nominalizate şi premiate de instituţii culturale şi profesionale din România.

          Participanţii, în majoritate elevi, în cele 50 de minute alocate, au fost interesaţi de subiectul şi eroii romanului, de modalitatea personală (ştiau ei câte ceva) de a scrie a romancierului băcăuan.

          Dan Perşa şi-a dezvăluit micile secrete cu seriozitate, precizând că scrie cu stiloul, pe coli albe sau caiete, tip registru, după care încarcă pe calculator. Procesul creaţiei este unul laborios, de durată, adunând „bucăţi” care par pentru alţii fără noimă şi rost. Adrian Jicu a intrat în intimitatea personajelor, dintre care se desprinde Petrache, care vine din alt roman – „Vestitorul”, al aceluiaş scriitor. Sunt benefice asemenea întâlniri ale elevilor cu scriitori, cu „bucătăria” lor, fiind şi un îndemn pentru lectură.

          Oficialităţile judeţului onorează Poetul

          De la ora 12.00, sub egida Conferințele Bac-Fest, invitaţii şi organizatorii s-au deplasat la Colegiul N.V. Karpen, pentru o întâlnire cu prozatorul, eseistul și publicistul Vasile Ernu, un povestaş cu miez şi talent, care le-a vorbit liceenilor despre „Bacovia și generația perestroika din Basarabia”, dar şi despre multe alte teme care au stârnit curiozitatea şi interesul celor prezenţi. Scriitorul a reuşit de la prima frază să cucerească elevii prezenţi, şi nu numai, prin simplitatea discursului, monologul de început fiind povestea oricărui adolescent, aflat la confluenţa dintre copilîărie şi maturitate. La întâlnirea cu scriitorul născut la Odesa, au fost prezenţi şi Valentin Ivancea, preşedinte al Consiliului Judeţean, Lucian Bogdănel, prefectul judeţului şi, mai târziu a sosit şi Dragoş Benea, europarlamentar.

          Gala Premiilor BAC-FEST

          Seara, începând cu ora 18.00, în Aula Universității „George Bacovia”, a avut lor poate cel mai aşteptat moment al BAC FEST, Gala Festivalului Național „George Bacovia”, care a cuprins şi decernarea premiilor aferente celor patru secțiuni. Juriul, alcătuit din Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu, a făcut mai multe nominalizări, la fiecare secţiune: Premiul Naţional „George Bacovia”, Cartea de poezie, Critica Poeziei, Debut poetic.

          Premiantul pentru Debut poetic a fost prezentat publicului de criticul Alex Goldiş: Opţiunea juriului a mers către o poetă care vine din lumea teatrului, însă cu vers viguros, mesaj puternic, cu posibilităţi de a deveni o voce a poeziei contemporane. Ea se numeşte Alexandra Pâzgu, pentru volumul „Dă Tot Ce Ai”, Editura Tracus Arte, Bucureşti. Nu a fost prezentă la festivitatea de premiere, însă a transmis un mesaj video de mulţumire, cu promisiunea că va fi prezentă în Bacău, cu o altă ocazie.

          La Secţiunea Critica Poeziei, criticul Florina Pârjol (originară din Oneşti) l-a prezentat pe preferatul juriului, autorul volumului „Cenaclul de luni, viaţa şi opera”, Cosmin Ciotloş, şi el băcăuan, din Comăneşti. În amuzamentul publicului, Cosmin Ciotloş a dedicat premiul căpitanului echipei de fotbal Rapid, Cristian Săpunaru.

          Premiul pentru Cartea de Poezie a revenit poetei Simona Popescu, pentru impresionantul volum „Cartea plantelor şi animalelor”, editura Nemira, Bucureşti, a cărei creaţie a fost evidenţiată de criticul şi literatul Bogdan Creţu.

          Premiul Naţional „George Bacovia”, pentru întreaga operă, a revenit poetei Mariana Codruţ, autoare a unei poezii puternice, admirabilă, slujitoare a adevărului, mai bine de patru decenii, reprezentată remarcabilă a Generaţiei optzecistă. A vorbit despre viaţa şi opera poetei, criticul Radu Vancu.

          Un concert de 3 Parale

          Gala a fost urmată de un concert extraordinar susținut de trupa „3 Parale”. Excelenți cunoscători ai tradiției muzicale românești, membrii ansamblului (Florin Iordan – fluiere, caval, cimpoi, țiteră, cobză, contră, Daniel Pop – voce, fluiere, caval, drâmbă, Beatrice Iordan – voce, cobză, gordună și Mihai Balabaș – vioară,) au propus auditoriului o savuroasă incursiune în intimitatea secolului XIX, pe care au dezvăluit-o prin cântecele de lume și de mahala pe care le-au interpretat, dar și prin doinele, baladele și cântecele pastorale pe care le salvează de la uitare, făcând să renască sonoritățile deosebite și puternice ale lumii vechi țărănești.

          Sâmbătă, 17 septembrie 2022, în a treia zi de festival, ne reîntâlnim cu artele plastice, începând cu ora 11.00, Galeriile Karo, apoi, pe acest fundal vizual, va avea loc o lectură publică de poezie, iar seara, începând cu ora 18.00, revenim la Teatru Fain, pentru Dialogurile Bac-Fest: „Nichita. Poetul ca și soldatul”. Bogdan Crețu în dialog cu Andreea Goldiș, urmate de prezentarea revistei „Timpul” și de recitalul inconfundabilei actrițe Eliza Noemi-Judeu – Tăcerile lui Nichita.

          Parteneri şi colaboratori ai Festivalului

          Mai trebuie amintit şi precizat partenerii şi colaboratorii care şi-au dat osteneala la desfăşurarea festivalului. O voi face în ordinea stabilită de Adrian Jicu, directorul festivalului: Univesitatea „George Bacovia” Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Bacău (mai mulţi membri ai Uniunii fiind direct implicaţi în eveniment, printre care Cornel Cepariu, preşedinte, Gheorghe Bălţătescu, Marius Manta, Ştefan Radu, Ioan Dănilă), C.N. „Vasile Alecsandri”, C.T. „N.V. Karpen”, C.N. „Ferdinand I”, C.N. „Gheorghe Vrănceanu”, C.N. „Mihai Eminescu”, C.N. „Ion Ghica”, C.P. „Ștefan cel Mare”, Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, C.T. „Henri Coandă”, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Arhivele Statului, Serviciul Județean Bacău, Muzeul de Științe „Ion Borcea” Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, Casa Memorială „George Bacovia”, Galeriile Karo, Teatru Fain, Uniunea Scriitorilor din România. Filiala Bacău, , Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Bacău, Academia de Dans „Adamas”, Editurile „Humanitas” și Polirom, Cromatique Studio, Cotnari și Elitemob.

          De asemenea, parteneri media sunt: TVR, TVR Iași, Radio România Actualități, Radio Iași, Radio Trinitas, EUROTV Bacău, TELE 1 Bacău, E TV Bacău, Jurnal FM, cotidianul „Deșteptarea”, revistele „Observator cultural”, „Timpul” și „Ateneu”, Bacău.net. Tot aici merită menționați şi voluntarii Bac-Fest, care dau culoare festivalului cu energia și entuziasmul lor.

          Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită, în limita locurilor disponibile.

          Brandul 4F deschide noul său magazin pe 23 septembrie în Arena Mall!

            Brandul polonez 4F își extinde rapid lanțul de magazine staționare. După marele succes al deschiderii magazinelor în Constanța City Park Mall, Iași Iulius Mall, Brăila Mall și Târgu Mureș, 4F își deschide cel de-al 15-lea magazin în România. Marea deschidere din Arena Mall Bacău este planificată pentru 23 septembrie și va fi însoțită de promoții atrăgătoare pentru clienți.

            Gama 4F include îmbrăcăminte și accesorii pentru toți pasionații de sport, indiferent de grupa de vârstă și sportul preferat, inclusiv accesorii sportive. Clienții pot experimenta, de asemenea, cele mai recente linii de stil sportiv și de antrenament ale mărcii și colecția 4F Junior pentru cei mai tineri – „League of Fun!”. 

            Promoții și oferte speciale 

            Brandul 4F a pregătit oferte speciale pentru clienții săi. În weekendul deschiderii, va exista o oportunitate unică de a cumpăra cele mai noi colecții cu o reducere de 20%. Întreaga colecție va participa la promoție, așa că este șansa perfectă de a vă reîmprospăta garderoba de toamnă.

            4F are și ceva special pentru cei care se trezesc de dimineața: primii 20 de clienți care vor face o achiziție vor primi cadou surpriză de la brand. 

            Planuri și progres 

            4F este un brand polonez în creștere rapidă, prezent în majoritatea țărilor europene și în prezent, cu 14 magazine în România. După ce și-a deschis primele magazine în București, brandul a început să-și extindă poziția, iar acum clienții pot vizita magazinele 4F din Brașov, Sibiu, Târgoviște, Iași, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Roman și nu numai.

            Deschiderea din Arena Mall nu este ultima locație pentru 4F. Marca plănuiește să mai deschidă aproximativ 5 magazine în acest an și va progresa activ în anii următori. România nu este singura piață europeană, pe care brandul vrea să o dezvolte. Magazinele 4F sunt prezente în Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Islanda, Portugalia și Qatar, printre altele.

            Magazinele sunt unități moderne în care experiența clienților este pe primul loc. Interiorul lor este inspirat de tehnologii futuriste și digitale. Decorul este aranjat în forme simple și moderne care aprofundează percepția asupra interiorului – inclusiv iluminat cu led și materiale reflectorizante precum oțel, oglinzi și lemn. 

            Sub motto-ul „Facem o echipă” – #4F! 

            4F este un sponsor al echipelor olimpice și paralimpice și al mai multor comitete europene, printre altele, comitetul olimpic polonez, croat și grec. 4F colaborează, de asemenea, cu asociații sportive poloneze și europene, de exemplu Asociația de schi poloneză sau echipa cehă de sărituri cu schiurile.

            Brandul este, de asemenea, un partener strategic al mai multor echipe sportive locale poloneze. 4F este extrem de mândru că atât de mulți sportivi profesioniști îi poartă hainele în timp ce obțin succes sportiv. Brandul caută să crească – îmbunătățindu-și ofertele atât pentru sportivii profesioniști, cât și pentru amatori. Crearea constantă de noi proiecte și extinderea orizontului pe piețele externe este prioritatea principală a 4F.

            Brandul 4F este deținut de OTCF, o companie poloneză implicată în crearea, producția și vânzarea de îmbrăcăminte sport. Oferă îmbrăcăminte sport și accesorii de ultimă generație. Marca comercială a 4F este combinația de calitate, tehnologie si materiale cu designul modern. Liniile de îmbrăcăminte oferă produse potrivite atât pentru antrenament, cât și pentru purtarea de zi cu zi. Nu contează dacă ești profesionist sau amator – 4F îi sprijină pe toată lumea!

            4F oferă echipamente pentru diverse sporturi, inclusiv alergare, ciclism, fitness, schi și tenis. Promovarea unui stil de viață activ și a competiției sportive în spiritul fair-play-ului este datoria de zi cu zi a 4F, precum și motivarea oamenilor să-și depășească barierele și încurajarea acestora să lupte pentru rezultate mai bune.

            Magazinul de îmbrăcăminte 4F include: jachete sport, hanorace sport, echipament fitness, echipament alergare, îmbrăcăminte pentru ciclism, fleece, tricouri, pantofi sport, genți, lenjerie sport și toate accesoriile de sport și de călătorie.

            Pentru iubitorii de munte, există colecțiile de trekking și accesorii pentru drumeții și deja cunoscutele colecțiile de schi și snowboard, cuprinzând pantaloni și jachete de schi, îmbrăcăminte softshell, lenjerie termică și întreaga gamă de accesorii necesare acestor sporturi: căști, mănuși, ochelari.

            Noul magazin 4F din Arena Mall va începe să funcționeze pe 23 septembrie și va fi deschis în timpul programului de funcționare al centrului comercial. 

            Informații suplimentare pe website | www.arenamall.ro | și în aplicația Arena Mall | wifi.arenamall.ro

            Câți străini s-au stabilit, anul acesta, în Bacău

            Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru aproximativ 2.100 de persoane, din state terţe și europene. Au fost emise peste 700 de documente de ședere/rezidență și înregistrate aproximativ 1.500 de cereri de eliberare a avizului de angajare sau detașare, 20 de străini au fost depistați cu ședere ilegală și au fost emise 103 documente administrative de părăsire a României. 

            Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, de la începutul anului 2022, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău, au asigurat managementul şederii pentru 2080 de persoane, dintre care 1409 din state terţe, cei mai mulţi din Republica Moldova, Turcia, China, Siria, Vietnam, Sri Lanka, Bangladesh, Nepal, India, Pakistan, Tadjikistan şi pentru 671 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/Confederația Elvețiană, majoritatea din Italia, Germania, Spania și Grecia. 

            Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE) studii, angajare în muncă sau stabilirea permanentă a domiciliului pe teritoriul ţării noastre.

            Cu privire la admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 37 de invitaţii, 5 cereri de admisie în scopul reîntregirii familiei și 1443 cereri de avize de angajare/detașare depuse de către angajatorii de pe teritoriul României, pentru încadrarea în muncă/detașarea cetățenilor străini.

            În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 367 din 18 martie 2022 privind stabilirea unor condiţii de asigurare a protecţiei temporare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, polițiștii de imigrări au emis până în prezent 466 de permise de ședere persoanelor strămutate din Ucraina. 

            Ca urmare a aprobării dreptului de şedere au fost emise 601 de permise de şedere temporară, 23 de permise de şedere pe termen lung pentru cetățeni din state terțe și eliberate 97 de certificate de înregistrare şi cărți de rezidenţă permanentă pentru cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/Confederaţiei Elveţiene. 

            Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada menţionată, au fost organizate 57 de acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii, cât şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 20 de străini în ședere ilegală.

            Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 103 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare și termenul pentru plecare voluntară de pe teritoriul României, 1 comunicare de părăsire a teritoriului și instituite 13 măsuri de nepermiterea intrării în România, iar celorlalți le-a fost reglementat dreptul de ședere. 

            Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 71 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9700 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, O.U.G. nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene/SEE/CH şi O.G. nr.25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. 

            Controlul permanent asupra legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate sunt acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

            Scriitorul Vasile Ernu, la BacFest

            Astăzi, la Colegiul „N.V. Karpen”, în cea de-a doua zi a Bac-Fest, Vasile Ernu a creat o atmosferă electrizantă și fascinantă, presărată cu aroma Basarabiei.

            În cadrul colocviului susținut, un român ”Născut în URSS” a prezentat cum a trăit, perceput și acceptat schimbările sociale de la începutul anilor ’90.

            Modul în care au fost expuse aceste aspecte a fost o experiență personală deosebită pentru mine și pentru asistența din sală formată din dascăli și elevi.

            „Admir acest scriitor, eseist, comentator politic și editor pentru modul onest în care abordează realitățile cu care ne confruntăm, dar mai ales pentru modul în care așează în rânduri gândurile și trăirile personale. Propriile frământări, expuse în volumele publicate cu un talent rar întâlnit, ne trimit în trecut pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în prezent.
            Îi mulțumesc pentru participarea la Bac-Fest și i-am adresat deja invitația de a ne fi alături și în 2023”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

            Vasile Ernu spune: „Puterea cunoașterii este un lucru pe care nimeni nu ți-l poate lua”.
            Aveți ocazia în aceste zile să cunoașteți o altă față a culturii în cadrul manifestărilor Bac-Fest pe care le-am gândit și organizat împreună cu echipa Bibliotecii Județene „C. Sturza”, sub egida Consiliului Județean, pentru ca viața culturală a Bacăului, orașul care l-a dat lumii pe George Bacovia, să strălucească și să vă atragă în lumea culturii românești.

            Bac-Fest este literatură, muzică și artă!
            În cele 4 zile ale festivalului, personalități marcante ale culturii românești sunt prezente în Bacău, dornice să vă împărtășească din operele și creațiile lor.

            Atelier de dans contemporan la Colegiul National de Artă ”George Apostu”

            În parteneriat cu Asociația ”Contemporary Creative Dreams” din București, Secția de Coregrafie a CNA ”George Apostu” derulează, în perioada 16 – 18 septembrie 2022, în sălile de Coregrafie ale Colegiului, Atelierul de dans contemporan ”Enter the flux” din cadrul Proiectului ”CCD on Tour”, condus de coregraful George Pleșca.

            La acest Atelier participă un număr de 33 de elevi de la Secția de Coregrafie, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a: Dogaru Mateea, Brebuleț Denisa, Corobană Ancuța, Butacu Giulia, Ioan Amalia, Balașca Diana, Lungu Mara, Cristea Iarina, Rusu Alexandra, Spiridon Costel, Ciobanu Mario, Toma Gabriela, Călăuz Bianca, Tumurug Ioana, Manea Raluca, Roșu Ana-Maria, Dascălu Rebeca, Șerban Maria, Băcăuanu Ingrid, Iliescu Rebeca, Comănescu Maria, Dan Ana Sofia, Țarnă Ariana, Sran Denisa, Făcăuaru Tudor, Fluerariu George, Pascu Andreea, Bulibașa Adriana, Ilie Daria.

            Nu este prima colaborare cu această asociație, profesorii Secției de Coregrafie: Simona Baicu, Ada Babiaș, Andra Romașcanu, Viorel Dascălu susținând îndeaproape acest parteneriat benefic pentru pregătirea elevilor.


            A fost sfințită Troița renovată dedicată foștilor deținuți politici

            Troița Monument ridicată acum 21 de ani în Parcul Cancicov pentru cinstirea memoriei și jertfei foștilor luptătorilor anticomuniști băcăuani a fost resfințită după încheierea lucrărilor de renovare a ei. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim chiar de Ziua Crucii, sărbătoare creștină marcată pe 14 septembrie.

            La slujba de sfințire au participat membri ai Filialei Bacău a Asociației Foștilor Deținuți Politici, președintele filialei, col. (rtr) Alexandru Bulai, și președintele Filialei bacău Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, împreună cu alți membrii ai Consiliului Director al acesteia. Iar serviciul religios a fost oficiat de părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, alături de părintele Constantin Abageru, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și de preoții slujitori.

            La finalul slujbei, Alexandru Bulai, care s-a ocupat personal de lucrările de renovare a monumentului, a mulțumind pentru darul lui Dumnezeu de a vedea lucrările de renovare finalizate și a reamintit osânda și suferința celor care astăzi au rămas doar în amintirea colectivă a celor care îi cinstesc. Numele lor sunt înscrise pe Troiță, între care se regăsește și cel al fostului ministru liberal Mircea Cancicov.

            Despre semnificația evenimentului și despre importanța comemorării celor care s-au jertfit pentru un înalt ideal a vorbit și Dănuț Voicu. „Suntem aici – a spus vorbitorul – să aducem, cu pioșenie și fermitate, un sincer omagiu și pentru a cinsti memoria celor care cu peste 30 de ani în urmă au pătimit sub un regim politic pe care nu-l agreau și căruia i s-au opus, motiv pentru care au ajuns prin închisori sau chiar și-au pierdut viețile. Le omagiem și noi jertfa pe care au dat-o și pentru care îi considerăm, de asemenea, Eroi ai Neamului”.

            Părintele protoiereu Eugen Ciuche a făcut, apoi, trimitere la momentul ridicării monumentului, atunci când comunitatea băcăuană și-a îmbogățit patrimoniul religios-cultural cu un nou obiectiv, și a precizat că Biserica, asemenea unei mame iubitoare de fii, și i-a asumat pe acești oameni ca fiind ai ei.

            La final, părintele Constantin Abageru a dăruit președintelui Filialei Foștilor Deținuți Politici, în semn de prețuire și recunoștință față de toată osteneala pentru reabilitarea Troiței, o icoană cu Maica Domnului în costum tradițional românesc. De asemenea, a amintit și propunerea Filialei Bacău a Asociației Foștilor Deținuți Politici ca monumentul să treacă în custodia Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pentru a fi fie ocrotit și cinstit la zilele și momentele aniversare de peste an.

            La monument au fost depuse flori și o coroană din partea Filialei Cultul Eroilor.

            Polițiștii au deschis dosar penal în cazul incendiului care a distrus 9 mașini

            Poliţiştii din Bacău au deschis, vineri, un dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului care a afectat opt autoturisme şi un microbuz.

            „La data de 16 septembrie, poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi, prin 112, despre faptul că în curtea unei instituţii publice din Bacău ar fi izbucnit un incendiu. (…) Poliţiştii au constatat că nouă autoturisme au fost afectate de incendiu, fără a fi înregistrate victime. Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei”, se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.

            Opt autoturisme şi un microbuz, parcate într-un cartier din municipiul Bacău, au fost afectate de un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri.

            Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a anunţat că la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Pompierii au acţionat pentru localizarea şi stingerea flăcărilor care cuprinseseră autovehiculele.

            Potrivit reprezentanţilor ISU Bacău, cauza incendiului este în curs de stabilire.

            Program Happy Cinema Bacău 16-22 septembrie

            Vineri,16 Septembrie
            12:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            15:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            15:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            15:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            17:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            17:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            18:00 Raphael: The Young Prodigy – Documentar, Premiera, AG
            18:20 Where the Crawdads Sing – Dramă, Mister, Normal, AP12
            19:30 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            20:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            20:30 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            21:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            22:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            22:10 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12

            Sâmbătă,17 Septembrie
            10:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            10:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            11:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            11:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            12:20 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            13:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            14:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            15:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            15:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:10 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            17:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            17:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            18:20 Where the Crawdads Sing – Dramă, Mister, Normal, AP12
            19:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            20:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            20:30 Bullet Train – Acţiune, Thriller, Normal, N15
            21:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            22:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            22:10 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15

            Duminică,18 Septembrie
            10:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            10:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            11:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            11:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            12:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            14:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            15:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            15:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:10 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            16:40 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            17:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            18:20 Where the Crawdads Sing – Dramă, Mister, Normal, AP12
            19:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            19:30 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            20:30 Bullet Train – Acţiune, Thriller, Normal, N15
            21:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            21:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            21:40 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15

            Luni,19 Septembrie
            13:00 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            14:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            15:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            15:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            16:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            17:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            18:20 Where the Crawdads Sing – Dramă, Mister, Normal, AP12
            19:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            19:30 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            20:30 Bullet Train – Acţiune, Thriller, Normal, N15
            21:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            21:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            21:40 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15

            Marţi,20 Septembrie
            13:00 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            14:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            15:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            15:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            16:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            17:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            18:20 Where the Crawdads Sing – Dramă, Mister, Normal, AP12
            19:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            19:30 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            20:30 Bullet Train – Acţiune, Thriller, Normal, N15
            21:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            21:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            21:40 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15

            Miercuri,21 Septembrie
            13:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:00 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            14:00 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            15:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            15:30 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            16:30 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            17:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            18:20 Where the Crawdads Sing – Dramă, Mister, Normal, AP12
            19:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            19:30 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            20:30 Don’t Worry Darling – Thriller, Avanpremiera, AP12
            21:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            21:20 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            21:40 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15

            Joi,22 Septembrie
            13:30 Paws of Fury: The Legend of Hank – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
            14:00 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            14:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Normal, AG
            15:00 Dragon Ball Super: Super Hero – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            16:30 The Elfkins – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            17:00 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            18:00 Three Thousand Years of Longing – Dramă, Fantastic, Romantic, Normal, AP12
            18:30 After Ever Happy – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            19:00 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15
            19:30 Avatar – Acţiune, Aventuri, SF, Avanpremiera, AG
            20:30 Don’t Worry Darling – Thriller, Avanpremiera, AP12
            21:00 Ticket to Paradise – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
            21:30 Men – Dramă, Horror, SF, Normal, N15

            Misiunile Grupārii Mobile de Jandarmi

              În perioada 16 – 18 septembrie a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va desfășura acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor, în zona de responsabilitate.

              Astfel, în această perioadă, jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase ocazionate de sărbătorirea „Zilelor cultural-duhovnicești ale protoieriei Moinești”, pentru protecția participanților și prevenirea oricăror fapte care ar putea împiedica buna desfășurare a activităților.

              Conform programului transmis de organizatori, vineri, 16 septembrie a.c., la ora 17.00, va fi adus „Brâul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, pentru credincioșii care doresc să vină în pelerinaj și va rămâne la Biserica „Sfinții Apostoli” din mun. Moinești până duminică, 18 septembrie a c., ora 14.00.

              Zilnic, jandarmii vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor din județele Bacău, Iași, Suceava, Botoșani și Galați , unde vor acționa, atât în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, cât și independent, pentru menținerea ordinii și siguranţei publice și pentru respectarea normelor de conviețuire socială.

              Echipaje de jandarmi vor fi prezente și la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, unde vor acționa în vederea asigurării securității persoanelor care folosesc transportul aerian în această perioadă.

              Vă recomandăm să fiți responsabili și să respectați îndrumările forțelor de ordine.

              Adoptați un comportament civilizat, evitați implicarea în conflicte de orice natură, iar dacă sunteți victime sau martorii unor fapte antisociale solicitați imediat sprijinul forțelor de ordine prezente în zonă, direct sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

              Familia primului slănicean care apare într-o operă literară dăinuie și astăzi în stațiune

              Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear în stațiunea numită și „Perla Moldovei”.

              În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului”, Nr. 9, Joi, 15 iulie 1904. Din sumar: Este publicată nuvela lui Nicolae Gane care îl are în prim plan pe Catrințaș, nume care dă și titlul nuvelei, acesta fiind primul slănicean care apare într-o creație literară și a cărui familie dăinuie și astăzi; stațiunea suferă de pe urma fluctuațiilor politice; se vorbește pentru prima oară de flirtul la Slănic dar și de frontiera Slănicului; echipa teatrului bucureștean, o încântare pentru publicul spectator; după rubrica ,,Galeria epitropilor”, începe din acest număr, ,,Galeria medicilor Slănicului”.

              Pe prima pagină din acest nou număr al ziarului, într-un articol din categoria ,,Editorial”, intitulat ,,Politica și Slănicul”, se pune din nou problema administrării stațiunii, la conducerea căreia s-au succedat prea mulți diriguitori, în funcție de schimbările politice survenite: ,,Dacă ar fi o administrație continuă care să se identifice, atât cu intimitatea vieții Slănicului, cât și cu zilnicele necesități reclamate de propășirea lui, desigur că roadele sacrificiilor făcute ar fi cu mul mai mănoase”.

              O nouă și distinsă colaboratoare a redacției, care se semnează cu pseudonimul ,,Alderombra” aduce un suflu nou gazetei, prin publicarea periodică a unei cronici feminine, care deschide seria cu articolul ,,Flirtul la Slănic”, o premieră în jurnalele mondene, care începe cu o definiție a flirtului: ,,Flirtul? Ce înseamnă acest cuvânt? Este arta de a nu părea niciodată plictisitor, de a ști să interesezi necontenit, de a place cu te miri ce, de a seduce cu aproape nimic. Căci, cum se poate oare defini mai bine acest joc de rachete cu o seamă de cuvinte drăgălașe, această specie de zâmbet ușor al ideilor? El este motorul simpatiilor, el stabilește camaraderiile de instinct, înrudiri de caracter și natură. El întețește între sexe o luptă de cochetărie și galanterie, leagă o prietenie misterioasă, dar gata de a se război pururea, el provoacă o afinitate obscură de spirit și de inimă”. În ,,Galeria medicilor Slănicului” este inclus unul dintre marile nume ale medicinei românești din acea vreme, prof. dr. Ludovic Russ junior, școlit la Viena (despre care am scris într-un episod trecut), profesor de Clinică medicală la Facultatea de Medicină din Iași, dar și medic inspector la Slănic-Moldova, care a avut o contribuție importantă la recunoașterea efectelor terapeutice ale apelor minerale ale acestei stațiuni: ,,Dacă pentru miile de vizitatori, Slănicul este repausul ideal, pentru profesorul Russ este oarecum un adevărat surmenagiu, prin marele contingent de clienți ce-i aduce sezonul. De aceea, cu regularitate, după stagiunea balneară întreprinde câte un voiaj de recreație în străinătate, de unde aduce delicioase impresii și amintiri”. Printre altele, medicul Ludovic Russ junior a participat, alături de tatăl său, la Războiul de Independență din 1877, fiind locotenent, medic de batalion și șef al ambulanței Diviziei a IV-a, calitate în care a participat la luptele pentru cucerirea Griviței și Plevnei și unde l-a cunoscut pe liberalul Ion C. Brătianu, tatăl lui Ion I. C. Brătianu, cel mai mare om politic și de stat al României: ,,Medicul și profesorul Russ n-a putut niciodată să fie clasificat ca aparținând unui partid politic. Se știe însă că poartă un mare cult lui Ion C. Brătianu, pe care l-a cunoscut în războiul din 1877, la care a luat parte ca medic militar”.

              Și iată că, în acest număr avem de-a face cu două premiere literare, prima fiind legată de publicarea unui amplu articol scris de Alexandru Vlahuță (,,La Borzești” – cu ocazia sărbătorilor celui de-al patrulea centenar de la moartea lui Ștefan cel Mare), scriitorul care atât de frumos numea stațiunea Slănic-Moldova- ,,Sinaia Moldovei”, iar cea de-a doua, de publicarea nuvelei ,,Catrințaș”, scrisă de Nicoale Gane, una dintre cele mai frumoase și mai hazlii nuvele vânătorești din istoria literaturii române. Personajul principal al acesteia este Catrințaș, pristav (supraveghetor) de pădurari din Slănic-Moldova, descris de povestitor în culori extrem de vii:

              ,,Om înalt cât un brad, care călca sănătos, vorbea răspicat și cu temei și avea niște ochi pricepuți de parcă îți ghiceau gândurile. Știu bine că era unul dintre acei ce se băgau în vizuina ursului, cu lumânarea aprinsă în buza puștii” și care, printre alte isprăvi, reușise să împuște doi urși, însă la apariția celui de-al treilea n-a mai apucat să-și încarce pușca și a trebuit să o ia la sănătoasa…

              N. Gane este invitat să participle la o vânătoare în grup de către domnul Codreanu, ,,cel mai credincios și mai habotnic slănicean dintre vizitatorii stațiunii”, care de vreo douăzeci de veri n-a lipsit în nicio dimineață să-și ia porția de trei pahare de la Izvorul Nr.1. ,,Ajunsese un fel de bețiv de apă minerală”, mai spunea N. Gane. În final, vânătoarea eșuează, căci nu găsiră urmă de urs în acea zi, ci doar câteva sperieturi trase de participanți făcură deliciul aventurii. Așa că, hăitașii și vânătorii au făcut apoi un popas, căci aveau ,,mare poftă de mâncare și poftă de vorbă cât lumea”. Bineînțeles că istorioarele celor prezenți, mai ales după ,,o ploscă de Cotnari trasă la măsea” au fost atât de exagerate, de au stârnit hohote de râs dar și uimire în fața unor descrieri atât de ,,serioase”, încât păreau reale, așa cum a fost și cea a lui Codreanu ,,care se jurase pe oțelul puștii lui, tot ce avea el mai prețios pe lume, că era adevărată”. Nu o să reproduc în rândurile de față aceste intervenții, dar ele sunt atât de savuroase, ca să nu mai vorbim de finalul oferit de Catrințaș, unul de senzație. Provocat și el să povestească o întâmplare cu iz vânătoresc și-a adus aminte că mai demult, pe când se afla la cules de zmeură, ,,într-o zi frumoasă, cu liniște mare în pădure, unde numai ciocănitoarea se auzea lovind cu pliscul în coaja bradului”, se trezi la spate cu ,,un urs zburlit, ridicat în două labe”, care venea spre el ,,mormăind și scuipând de parcă vroia să îl mustre că de ce i-a călcat răzășia”. Când să scape de fiara dezlănțuită, Catrințaș vede în față ,,un alt prădalnic de urs și mai zburlit și mai mânios”, aflat și el în căutare de zmeură. Iar el, pristavul de pădurari se afla tocmai acum, cu mâinile goale, ,,fără pușcă, fără cuțit, fără ciomag măcar, fără să poată fugi nici înapoi, nici înainte”.

              Iar ceilalți, cu gurile căscate, îl întrebară toți, într-o suflare:

              ,,- Și ce-ai făcut, Catrințaș?

              – Ce să fac, boieri dumneavoastră… Iaca, m-au mâncat urșii!”

              După momentul de buimăceală stârnit de răspunsul lui Catrințaș, unul de altfel senzațional, apăru și reacția cuvenită:

              ,, – Ura!… Să trăiască Catrințaș strigă în sfârșit, din răsputeri, Codreanu. Și fiindcă a dat Dumnezeu de a înviat după ce l-au ospătat urșii, apoi să bem în sănătatea lui ca să nu mai moară a doua oară! Povestea lui Catrințaș a mers din gură în gură; a făcut ocolul Slănicului și, pot zice, a țării întregi. De atunci, ca mai ba, vânătorii noștri să mai istorisească că au văzut lupi pe jumătate jupuiți fugind prin pădure sau alte asemenea parascovenii (năzbâtii, pozne) bune de adormit copiii în Ajunul Crăciunului. Catrințaș merită o recompensă națională”.

              Interesant este și faptul că unul dintre urmașii lui Catrințaș, pe nume Geo Catrințaș, a fost un remarcabil actor amator al Teatrului Popular de Comedie din Slănic-Moldova, iar fiul său, Daniel-Georgel Catrințaș trăiește astăzi în stațiune, alături de soția sa, Valentina, și de cei doi copii ai lor: George și Alexandra-Elena. Este și singura familie cu acest nume de pe întreaga vale a Slănicului, dar iată, numele Catrințaș este dus mai departe… În imagini, familia Catrințaș, cea din vremurile noastre…

              Prezentarea acestui număr al ziarului va continua în episodul următor.

              Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

              Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

              Sursa: BCU Iași

              Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău.

              Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

              Următorul episod: Marți, 20 septembrie 2022

               

               

               

              Numele firmelor amendate de Protecția Consumatorilor vor fi făcute publice

              O noutate fără precedent va apărea, de acum încolo, în rapoartele făcute publice de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Astfel, comunicatele emise de instituția de control vor conţine, printre altele, și numele operatorilor economici sancţionaţi în urma controalelor, mai ales în cazurile în care neconformitățile depistate pot afecta sănătatea, viaţa sau interesele economice ale consumatorilor.

              Cu atât mai mult, vor fi făcute publice numele firmelor găsite în neregulă, cu cât aceste neajunsuri identificate de comisarii Protecției Consumatorilor pot fi probate cu imagini foto-video sau documente. Măsura este inclusă într-un ordin al preşedintelui ANPC, recent publicat, prin care se stabilește un set de reguli necesare fluidizării comunicării cu mass media, atât la nivel naţional, cât şi local.

              O durere mai veche a consumatorilor

              De fapt, aceasta este o doleanță mai veche a mass media și a consumatorilor care au cerut mai multă transparență în activitatea de control a instituției, nu de puține ori aceștia fiind nemulțumiți de faptul că nu era precizat și numele firmei prinsă pe picior greșit. În plus, decizia apare și ca urmare a avalanșei de nereguli depistate la recentele controale efectuate la nivel național. Astfel, pe lângă denumirile firmelor sancționate, comunicatele emise în urma acţiunilor de control vor conţine și informaţii privind perioada de derulare a acţiunilor, motivul care a stat la baza acestora (tematică naţională/regională/locală, reclamaţie/sesizare de la consumatori etc.), abaterile identificate de comisari, precum și sancţiunile aplicate (numărul şi valoarea amenzilor, numărul avertismentelor, măsurile complementare aplicate).

              Răspuns obligatoriu la toate solicitările primite de la mass media

              Ordinul președintelui ANPC mai prevede că șefii locali sau purtătorii de cuvânt „pot da declaraţii presei locale, după informarea şi cu avizul preşedintelui ANPC – atunci când subiectele abordate nu fac obiectul unor comunicate de presă – către posturile de radio şi televiziune locale sau în mediul online, doar pe problematica rezultatelor locale, respectiv regionale ale tematicilor de control naţionale, mai exact cele derulate pe raza lor de competenţă, în cazul în care există”. În schimb, nu vor fi comunicate informaţii despre acţiunile aflate în desfăşurare, rezultate parţiale ale controalelor sau acţiunile viitoare. Norma mai prevede obligativitatea comisariatelor teritoriale (regionale sau judeţene) de a răspunde tuturor solicitărilor primite de la presa locală, în cel mai scurt timp, dar numai pe subiecte avizate de ANPC, precum şi de a realiza comunicate de presă pentru toate acţiunile ocazionate de tematicile de control naţionale sau locale şi a celor prilejuite de reclamaţii/sesizări, al căror rezultat are un impact major asupra sănătăţii, vieţii sau intereselor economice ale consumatorilor.