joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1138

Ziarul „Curierul Slănicului”: Cum prin stațiune trecea frontiera cu Austro-Ungaria, vara puteai vizita chiar și ,,țări străine”, precum Ardealul!

Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”.

În acest episod: Continuare din numărul trecut (Nr. 9, Joi, 15 iulie 1904).

Am rămas dator cu mici însemnări din numărul trecut, dar deosebit de interesante și de relevante pentru perioada la care acestea fac referire. Așadar, pentru prima dată este publicat un articol care descrie zona de lângă frontiera Slănicului, cunoscut fiind faptul că, după ocuparea Transilvaniei, devenit principat autonom, Imperiul Austriac a încercat și a și reușit să rectifice frontiera cu Moldova, bineînțeles, în favoarea sa. În lucrarea ,,Slănic-Moldova `Perla` Carpaților Orientali”, istoricul Corneliu Stoica amintește că, prin actul de fixare a hotarului la 1792, încheiat între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, linia de frontieră a fost stabilită pe câteva culmi ale Munților ,,Nemira” (între 1699 și 1867 cu Imperiul Austriac, iar între 1867 și 1918, cu Imperiul Austro-Ungar). Frontiera Slănicului era la circa zece minute de punctul numit Cascada, într-o poiană unde se afla și un mic lac, așa cum reiese și din fotografia atașată și intitulată ,,Lacul de la frontieră”, azi lacul (sau ce a mai rămas din el) de lângă podul care unește Izvorul Sonda 2 cu drumul ce urcă spre Cascada. Iată cum arăta zona frontierei: ,,Un podeț  rudimentar de bârne, un mic dâmb, și iată sus, santinela cu pușca pe umăr, în pragul gheretei deasupra căreia, pe o prăjină înaltă fâlfâie în vânt, tricolorul țării! O casă albă, cu câteva odăi aproape goale, lângă ea o baracă de scânduri și mai încolo, un coșar de vite (o construcție de nuiele pentru adăpostirea vitelor, oilor). Un tablou care te mișcă. Câteva litere albe pe o tablă neagră îți spun că ești la Trecătoarea `Oituz`. Întreb santinela, un flăcău blond, ars de soare, câți soldați are pichetul?

– Patru și un căprar (caporal).

Întreb și unde e linia frontului și mi se arată în poiană un semn alb, un triunghi de fier, de vreo 50 cm înălțime. (…) O mică podișcă dincolo de linia frontierei te duce la bere și la mezeluri. E o căsuță, un restaurant pentru cei care vor numaidecât să meargă vara… în străinătate! De abia ai trecut podețul și auzi gura hangioaicei (hangiței) bolborosind în ungurește. De aici încolo, peste munți și vii, peste dealuri și câmpii mănoase, se întinde Ardealul! Ascuțiii urechea, parcă să aud ceva din suspinele suferințelor înăbușite ce clocotesc acolo, în milioanele de piepturi românești, dar n-am auzit nimic, decât șopotul apei din vale și hârjâitul uniform al ferăstrăului care umblă mereu” (articolul ,,La frontiera Slănicului”, pag. 2, semnat cu pseudonimul ,,Ics”, probabil de readctorul-șef, sau de vreun alt membru al redacției).

Interesantă și inedită este și amintirea filosofului și academicianului Ion Petrovici despre vizita pe care a făcut-o în 1888 la Slănic-Moldova, cuprinsă în cartea sa ,,De-a lungul unei vieți”, în care povestește și de o aventură pe linia frontierei de aici. ,,Într-o bună zi, încercînd să pătrundă într-un zmeuriș întins și abundent cu dorința acerbă de a-l culege, cineva din grupul care-l însoțea pe filosoful-scriitor, mai bun cunoscător al locului, a exclamat, paralizîndu-i pe toți: `Atenție! Ne aflăm în Austro- Ungaria! Ați depășit granița!` Toți ceilalți au rămas înmărmuriți, sesizînd că, într-adevăr, granița care era foarte aproape de Cascada, rămăsese cu cîțiva pași înapoia lor. Era granița cu Austro- Ungaria ce se întindea pînă aici, pe vremea cînd Transilvania era anexată imperiului. Și ungurii și austriecii, care cunoșteau bine valoarea terapeutică a Slănicului datorită izvoarelor sale, puseseră chiar și o santinelă a lor, încă din 1853, pentru paza Izvorului Nr.1, santinelă forțată apoi să plece” (Romulus-Dan Busnea, ,,Rememorări: Filosoful Ion Petrovici în vilegiatură la Slănic Moldova”, cotidianul ,,Ziarul de Bacău, 7 octombrie 2002).

Descopăr că în mai toate numerele publicației apar epigrame, chiar bune, mare parte semnate cu pseudonimul ,,Giordano”.  Și mai descopăr că acesta i-a aparținut poetului, epigramistului și publicistului evreu român, Berman Goldner, născut la Iași în 1893, într-o familie de tipografi, meserie pe care a practicat-o și el. A publicat volumele ,,Epigrame” (Iași, 1893), ,,Epigrame” (ediția a doua, Iași, 1898) și ,,Sithuri și epigrame” (ediția a treia, Iași, 1925, ediție de lux, pe hârtie velină, în 100 de exemplare, Tipografia ,,H. Goldner”, acolo unde se tipărea și ,,Curierul Slănicului Moldova”). Epigrama din acest număr și sună așa: ,,Da, edificii, lux și artă!/ Slănicul cere cheltuială/ Căci apa ce-n stomacu-i poartă,/ Îi face o poftă colosală!” (,,Pofta Slănicului” – Giordano)

Rubrica ,,De toate” ne informează că în acest sezon, afluența vizitatorilor stațiunii este atât de mare, ,,încât nenumărate persoane, nevoind să se lipsească de binefacerile Slănicului, sunt silite să doarmă noaptea prin cabinele instalațiilor de băi, nemaigăsind locuri prin hoteluri, vile sau camere particulare”. Alțe douăzeci de personae dormeau înghesuite în salonul hotelului ,,Cerbu”, în timp ce Sala de lectură de la Hotelul ,,Racoviță” a fost ,,prefăcută într-un salon pentru doamne”. Ziarul mai înfățișează în cadrul aceleiași rubrici, succesul trupei bucureștene de teatru pe scena Cazinoului, care a dat într-o săptămână, trei și chiar patru reprezentații, de fiecare dată în fața unei săli pline. Piesele jucate au fost ,,Deputatul tatei”, Ginerele domnului Prefect” și ,,Dispărut”, toate trei, comedii în trei acte, ,,alese anume ca desfășurarea acțiunii să nu ia mai mult de două ore”, pauzele dintre acte fiind ,,delicios întreținute” de orchestra Regimentului 4 Roșiori ,,Regina Maria”, sub conducerea dlui O. Purch.

În acest număr, mai pot fi citite anecdote cu tâlc la rubrica ,,Slănicul vesel”, urmate în aceeași tentă, de articolul cunoscutului și talentatului gazetar bucureștean, C. Xeni, care prezintă ,,O teorie balneară”, în timp ce tot la Cazinou are loc o Gală de operă susținută de către dna Mezetti, care timp de trei ani consecutivi a repurtat succese răsunătoare  pe scena Operei Române din București, aceasta fiind completată de baritonul A. Zirra și de Pechea S. Alexandrescu, actorul societar al Teatrului Național din Iași, partener al lui Matei Millo, unul dintre marile nume ale teatrului românesc.

În fine, ziarul mai anunță că printre vizitatorii de seamă ce urmează să sosească în stațiune se vor număra și dl. Bogdan Ionescu, profesorul de matematică al Regelui Carol I, precum și gazetarul Sache Petreanu, de la ziarul ,,Adevărul”, supranumit și ,,demonul cu ochelari”, considerat de colegii săi „cel mai greţos şi mai temut administrator de gazetă” (cf. https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/povesti-din-viata-adevrului-1340590.html).

Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil. Următorul episod: Vineri, 23 septembrie 2022

Preț compensat cu 50 de bani, la carburanți, până la sfârșitul anului

Încă o veste bună pentru posesorii de autovehicule. Astfel, după ce timp de trei luni, prețul carburanților a fost subvenționat, de la bugetul de stat, cu 50 de bani pe litru, guvernanții decid prelungirea până la sfârșitul anului a termenului de aplicare a acestei măsuri.

La sfârșitul acestei luni, urma să se încheie perioada de aplicare a măsurii de compensare a prețului carburanților cu 50 de bani pe litru.

Coaliția de guvernare a decis, de comun acord, ca sprijinul să fie valabil încă trei luni. Decizia a fost luată la începutul săptămânii și vine după lungi dezbateri în cadrul coaliției de guvernare. Inițial, PNL propusese să se acorde acest sprijin numai la achiziționarea de motorină, dar parlamentarii PSD s-au opus, considerând măsura o discriminare. Prin urmare, atât motorina, cât și benzina, vor putea fi achiziționate la acest preț subvenționat, încă trei luni.

Reamintim că schema de compensare este voluntară pentru benzinării, iar reducerea de 50 de bani este suportată în mod egal de la bugetul de stat și de către benzinării. Compensarea este evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil.

Fermierii, sprijiniți, în continuare, de stat

În aceste condiții, trebuie menționat că, separat de această măsură, fermierii care folosesc motorina la lucrările agricole vor beneficia în continuare de sprijin din partea statului, primind o compensare de 1,630 lei/litru. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţă între rata accizei standard şi rata accizei reduse și are o valoare unitară de 1,630 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 146/2022. Sunt beneficiari ai acestui sprijin agricultorii din sectoarele vegetal, zootehnic (inclusiv apicultură n.r) și îmbunătățiri funciare.

Arhitectul Alexandru Șerban Balan, premiat de Primărie pentru proiectul propus în vederea reabilitării și modernizării pasajului CFR

O poartă de intrare în oraș, pasajul CFR va deveni un loc sigur pentru cei care îl tranzitează și un spațiu cu multiple funcționalități.

Arhitectul Alexandru Șerban Balan a fost premiat pentru proiectul propus în vederea reabilitării și modernizării pasajului CFR.

Obiectivul a trecut în această vară în proprietatea municipalității, ceea ce-i dă posibilitatea să îl reabiliteze complet.

Alexandru a propus idei concrete pentru refacerea finisajelor interioare, înlocuirea sistemului de drenaj al apelor meteorice, asigurarea condițiilor specifice pentru deplasarea persoanele cu dizabilități, digitalizarea spațiului, iluminat modern, rampă pentru biciclete.

Printre propuneri se numără realizarea unor picturi murale și placări cu materiale rezistente.

Toate ar contribui la schimbarea integrală a înfățișării pasajului și a zonei.
Arhitecții care vor face proiectarea pasajului vor ține cont de propunerile sale.

Municipalitatea spune că în bugetul de anul viitor va aloca primele sume pentru această investiție.

Încep anchetele de circulație Origine – Destinație. Ce trebuie să știți

    În zilele de 21 septembrie, 28 septembrie, 12 octombrie și 26 octombrie 2022 în intervalele orare 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, se vor desfășura anchetele de circulație Origine — Destinație conform cu Instrucțiunile tehnice privind organizarea și efectuarea anchetelor de circulație Origine – Destinație.

    Anchetele se vor desfășura pe întreaga rețea de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi, aflate în administrarea CNAIR.

    Acest studiu coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România. Vor fi echipaje mixte CNAIR – Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) care vor invita conducătorii de vehicule pe o bandă de rezervă și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta în:

    • originea plecării în cursa (ex.: București, Zalău);
    • destinația cursei (ex.: Suceava, Chișinău);
    • scopul călătoriei (ex.: turistic, acasă, loc de muncă, alte scopuri);
    • pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii;
    • pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

    Precizăm că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare. Menționăm că informațiile solicitate sunt complet anonime în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor. Fiind vorba despre o acțiune de interes public, CNAIR roagă conducătorii auto să colaboreze cu anchetatorii astfel încât această acțiune să se desfășoare într-un timp cât mai redus.

    Cosmin Necula intervine în scandalul Rezervei de Apă

    „Dacă nu era obiectivul investițional „Rezerva de apă a municipiului Bacău”, obiectiv creat de Cosmin Necula, personaje precum Benea și Viziteu nu mai aveau la ce să își „umfle muşchii politici”.

    Este ultima dată când mai tolerez dezinformările și injuriile aduse la adresa mea de către europarlamentarul Benea. De aici înainte ne vedem în instanţa de judecată, acolo unde voi prezenta instanţei întregul „pachet” de injurii, neadevăruri și discriminări făcute sau spuse la adresa mea de către acest politician și postacii săi. Voi solicita daune pe care le voi dona copiilor instituționalizați, daune pe care le va plăti din salariul „gros” de europarlamentar, deoarece, nu-i aşa… avere nu are…

    Pentru justa informare a publicului băcăuan vreau să fac un scurt recurs la datele concrete ale obiectivului investițional ,,Rezerva de apă a municipiului Bacău”.

    Proiectul a fost pus pe hârtie de mine și echipa mea, alături de care am reușit să smulgem o promisiune de finanțare de la vicepremierul Sevil Shhaideh în dauna stadionului municipal. Proiectul a fost depus la guvern și în urma procedurilor competitive a fost declarat eligibil. Licitația obiectivului investițional a fost câștigată de către constructor în urma deciziei Curții de Apel Bacău, iar eu nu am pornit execuția propriu zisă (deși legea permitea) până când instanţa nu a stabilit un câștigător. Fac mențiunea ca în comisia de licitație s-a aflat și un reprezentant al SC CRAB SA.

    Proiectul tehnic a fost avizat de toate instituțiile abilitate, inclusiv CRAB SA și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi că principiile de funcționare și ideea în sine nu au fost fezabile. Din contră, era singura soluție în caz de avarie. Pe data de 30.09.2020, moment în care am părăsit primăria, gradul de execuţie al proiectului, asumat prin semnătură de funcționarii abilitaţi, era de 86%. Derularea investiției, cel puţin până în acel moment, s-a desfășurat sub supravegherea dirigintelui de șantier și a funcționarilor abilitaţi în acest sens, cei care au avut obligația legală și tehnică să discearnă corecta execuție a proiectului de către constructor. De la acel moment până în anul 2022, când s-a finalizat obiectivul, se nasc o serie de semne de întrebare cu privire la durata de execuţie și soluțiile tehnice, semne de întrebare pe care primarul Viziteu & compania trebuie să le explice.

    Îl somez pe europarlamentarul Benea să prezinte dovezile „compromisurilor și concesiilor” făcute de mine constructorului, nu doar public ci și în faţa organelor de cercetare penală, pentru a nu mai exista poveşti cusute cu ață albă și interpretări felurite. Domnule Benea, până când se vor realiza aceste acțiuni concrete vă somez să nu mai încercați sa mă aduceți în „haznaua politică” în care vă „luptaţi” cu Viziteu, Miroşeanu, Fechet deoarece nu mă interesează și nici nu sunt tentat să încerc să mă mai alătur acestui joc degradant. Drumul meu este tot în slujba oamenilor dar dincolo de aceste jocuri politice mizerabile. Încă o dată vă somez să vă abțineți cu privire la persoana mea sau cu privire la membrii familiei mele, atât dumneavoastră cât și companioni mai sus amintiți.

    Deocamdată în Bacău se execută o parte din proiectele gândite, asumate și semnate pentru finanțare de mine și echipa mea, proiecte cum ar fi „Hub-ul pentru tineret – Cinema Orizont”, reabilitarea sistemului de iluminat public sau modernizarea Spitalului TBC. Aceste lucrări aflate în derulare sunt dovada faptului că în perioada electorală am fost supus unei mizerabile campanii de dezinformare, cum că aceste proiecte nu ar fi fezabile sau utile, de către contracandidații mei în frunte cu cel care în momentul de faţă își dă măsura competenţei pe funcția de primar. De aici încolo nu mă interesează „cancanul” vostru dar simt, alături de cetățeni, „competenţa” cu care „conduceți” orașul, ţara și Uniunea Europeană!”

    Cosmin Necula

    primar al municipiului Bacău 2016 – 2020

    5 lecții de modă pe care le poți învăța de la Marilyn Monroe

    Marilyn Monroe, chiar daca nu a fost o actrita grozava, a reusit sa atraga atentia Hollywood-ului si sa ramana un simbol al feminitatii si sex-appeal-ului. Ea a devenit un arhetip fascinant al frumusetii blonde si, potrivit site-ului Trendyland.ro, poate da lectii valoroase in materie de moda chiar si dupa mai bine de 70 de ani.

    Sensibilitatea ei in acest domeniu este cat se poate de aplicabila si azi si, daca deja ti-ai identificat stilul personal, va fi usor sa il adaptezi la diverse ocazii si situatii.  

    Pune-ti in valoare formele

    Priveste-o pe Marilyn: era o femeie cu forme voluptoase si linii curbe si nu purta niciodata haine supradimensionate. Prin urmare, indiferent de dimensiunile pe care le ai, nu ezita sa iti pui in valoare formele. Poarta haine care ti se potrivesc cat mai bine si nu te mai ascunde sub tricouri lungi si largi.

    Accesorizeaza-ti tinutele cu bijuterii stralucitoare

    In Gentleman’s Prefer Blondes, Marilyn spune cat se poate de clar ca fetele adora sa poarte diamante. Sigur, nu toate femeile sunt la fel de norocoase ca ea, dar pot alege bijuterii care imita diamantele. O pereche de cercei cu o picatura de rubin sau un colier cu un zirconiu stralucitor te vor face sa te simti de milioane. 

    Gaseste-ti propriul stil

    Un alt lucru pe care il observam la Marilyn Monroe este faptul ca avea un stil personal inconfundabil usor de adaptat oricarei femei. Chiar si azi, o rochie eleganta cu umerii goi si un decolteu generos evoca stilul ei si va face ca orice femeie sa arate fabulos. La fel se poate spune si despre o fusta creion si un pulover de casmir care ti se potrivesc perfect si sunt ideale pentru o tinuta de zi.

    Pentru a-ti gasi propriul stil este esential sa stii ce iti place si te avantajeaza. De exemplu, daca iti place culoarea roz, fa din acest lucru un element cheie in garderoba ta. De asemenea, poti alege sa iti creezi garderoba pe baza a trei culori cheie cum ar fi roz, gri si negru.   

    Foloseste rujul rosu

    In anii 1950 Marilyn a reusit sa faca pe toata lumea sa adore rujul rosu. Este o culoare care va ramane mereu la moda si care se potriveste oricarei femei, indiferent daca este blonda, bruneta, satena sau roscata. Aceasta culoare vibranta atrage atentia si transmite cat se poate de clar mesajul ca esti increzatoare in declaratia pe care o faci.

    Secretul este sa nu exagerezi, sa folosesti un creion de buze intr-o culoare neutra si sa te asiguri ca buzele tale sunt bine hidratate. In plus, rujul rosu iti va face dintii sa para mai albi. 

    Dezgoleste-ti bratele si umerii

    Chiar daca avea o conformatie atletica, Marilyn Monroe purta deseori tinute care ii dezveleau bratele si umerii si aveau un decolteu generos. Indiferent de dimensiunile pe care le ai, nu ezita sa incerci si tu o tinuta mai indrazneata. Bratele si umerii sunt zone atractive, asa ca ar trebui sa incerci sa le pui in valoare mai des.

    Adevarul este ca un top sau o rochie cu umerii goi arata superb pe orice tip de corp pentru ca atrag atentia asupra fetei si mascheaza burtica. Tinutele cu talie imperiala care dezvaluie umerii sunt intotdeauna de efect pentru ca accentueaza curbele si te vor face sa pari mai feminina si mai atragatoare. 

    Polițiștii au pus mâna pe șurubelnițe și au montat stopuri reflectorizante pe căruțe – VIDEO

    În aceste zile, polițiștii rutieri au intensificat activitățile pentru reducerea riscului rutier, precum și pentru conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație pe drumurile publice.

    Activitățile sunt desfășurate în contextul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

    La nivelul județului Bacău, polițiștii rutieri desfășoară activități informativ – preventive, în vederea conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în care nu respectă normele rutiere.

    Polițiștii rutieri și cei de prevenire au fost prezenți în comunitățile din Buhuși și comunele arondate, unde au montat pe atelajele hipo elemente fluorescent-reflectorizante pentru a fi vizibili în trafic. Totodată, căruțașilor și bicicliștilor le-au fost înmânate veste reflectorizante de către oamenii legii și li s-au explicat obligațiile legale pe care le au când circulă pe drumurile publice.

    Polițiștii recomandă căruțașilor și bicicliștilor să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

    Guvernul dă bani Thermoenergy pentru gaz, compania nu reușește să-l cumpere

    Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, compensează datoria la gaz a Thermoenergy, operatorul de termoficare al municipiului Bacău.

    Sprijinul financiar se ridică la 39 milioane lei.

    „În ciuda unor afirmații nesăbuite făcute – recent – de «primarul» Viziteu, care căuta să paseze propria răspundere în ograda altora, Guvernul nu-i va abandona pe băcăuani la greu, iar cea mai temeinică dovadă e chiar compensarea acestei datorii, în contextul în care atât societatea, cât şi sistemul de termoficare se află în proprietatea municipalității Bacău, nu a Guvernului”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

    „Însă Executivul de la Bucureşti nu poate face – la nesfârşit – treaba primarului, viceprimarilor sau administratorului public, care sunt (bine) plătiți să rezolve problemele Bacăului, nu să cauzeze – prin nepăsare & neimplicare – probleme suplimentare oraşului”, a mai declarat prefectul județului.

    „Când spun asta, mă gândesc la faptul că inacțiunea flagrantă a conducerii UAT Mun. Bacău (acționarul unic al Thermoenergy) – care a refuzat, nejustificat, să consolideze finanțele societății – a condus la retrogradarea companiei la statutul de „societate în dificultate” (cf. ANRE), cauzând operatorului un prejudiciu de aprox. 10 milioane euro prin neîncasarea (pierderea) bonusului de cogenerare”, a mai explicat Lucian Bogdănel.

    Acesta mai spune că Thermoenergy nu a reuşit – nici până acum – să-şi asigure un contract de furnizare gaz pentru sezonul rece 2022/2023, deşi s-au organizat 7-8 licitații (la care nu s-a prezentat nimeni).

    „Pentru că furnizorii din piață fug de o «societate în dificultate» şi de o administrație neserioasă & incompetentă, aşa cum vedem – zi de zi – că este primăria condusă de Viziteu & co”, a mai spus prefectul de Bacău.

    Mai multe sectoare de activitate vor fi încadrate în condiții speciale

    În zilele următoare, Camera Deputaților, for decizional, va dezbate și supune aprobării un proiect de lege prin care se va elimina o inechitate care există în prezent ”între angajații care au desfășurat activități cu afectarea relativ similară a sănătății”.

    Este vorba despre cei care au muncit ori muncesc în turnătoriile de oțel, fontă, aliaje neferoase, precizie și cuzineți, precum și forje.

    Mai exact, se propune încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiții speciale ”a acelor activități care constau în: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, piselor din aliaje neferoase și a pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță și secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea de proiectare, cercetare, punere în execuție a tehnologiilor și asistență tehnică în secțiile de producție, efectuată de inginerii, subinginerii și tehnicienii din secțiile de proiectare tehnologii pentru sectorul cald, care deservesc turnătoriile de oțel, fontă, aliaje neferoase, precizie și cuzineți, precum și forje”.

    O altă modificare preconizată se referă la faptul că va fi asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale și perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care personalul din sectorul construcția de mașini a lucrat în grupa I.

    De modificările respective vor beneficia și persoanele, încadrate în una din categoriile menționate, care s-au pensionat înainte de data în care va intra în vigoare noua lege și cărora le vor fi recalculate drepturile în virtutea acesteia.

    S-au deschis porțile Palatului

    Ce ar fi un regat magnific fără un palat plin de oameni prețioși și de tineri sufletiști? Fără un palat înalt, ocrotit și iubit de toată lumea? Ei bine, acel regat ar fi precum un om fără esență. Ar fi ca deșertul fără o oază sau noaptea fără lună. Din fericire, al nostru nu este așa.

    În data de 18 septembrie 2022, s-au „deschis porțile” Palatului Copiilor Bacău, cum s-au deschis aripile unei păsări, iar zeci de copii, tineri și părinți s-au adunat la eveniment, în Piața Tricolorului, pentru a asculta mesajul de bun venit al oamenilor deosebiți ce ne îndrumă an de an, pentru a descoperi cercurile și activitățile oferite de profesorii dedicați și pentru a se delecta cu momente pregătite special pentru această ocazie de către micuții elevi din diferitele cercuri artistice.

    Evenimentul a debutat oficial prin cuvântarea prezentatorilor Geanina Gugleș, profesoara Cercului de Teatru al Palatului, și a unuia dintre elevii săi. ”Pentru noi, profesorii Palatului, nu e mai mare bucurie decât aceea de a ști că putem fi instructori, coordonatori, șlefuitori, antrenori și îndrumători de talente.”, sunt cuvintele care m-au marcat din discursul doamnei profesoare Geanina Gugleș, în rolul său de prezentator, pentru că lucrul acesta, subliniat atât de frumos și cu multă căldură și la această deschidere, ne este dovedit nouă, elevilor, în fiecare zi petrecută la Palat.
    În continuare, directorul Palatului Copiilor, domnul Ciprian Bejeneriu, ne-a urat un an cât se poate de prosper, iar apoi, doamna inspector pentru activități extrașcolare, prof. Daniela Sturzu, a afirmat lucruri ce ne-au umplut de încredere și optimism: „Suntem astăzi, aici, pentru a deschide un nou an, dar nu un nou an școlar, ci pentru a deschide porțile unui Palat, Palatul Copiilor. Și, privindu-vă așa, cât sunteți de frumoși, e clar că intrăm într-o poveste, o nouă poveste cu Feți-frumoși și Ilene Cosânzene. Eu vă urez mult succes, să aveți inspirație, creativitate și, la final, să scrieți o poveste frumoasă, împreună cu domnii profesori și cu toți cei care vă coordonează.”

    Într-adevăr, experiențele la Palat au fost adevărate pietre prețioase, ne-au transformat în prinți și prințese, cu abilități inedite și minunate, altele decât cele predate în școli. La Palat nu este teorie, ci viață. Iar cum un castel nu poate rămâne fără regi și regine, în scenă au intrat apoi profesorii cercurilor, prezentându-se în fața noilor veniți și salutând elevii cunoscuți. Printre ei a fost, desigur, și profesoara mea de jurnalism, doamna Laura Huiban, căreia îi mulțumesc din suflet, pentru că, fără ghidarea ei, nu m-aș fi aflat astăzi aici.

    În continuarea evenimentului, mai multe momente de muzică, dans și teatru ne-au fost prezentate de către elevii Palatului Copiilor Bacău. Ca în fiecare an, aplaud. Ca în fiecare an, râd. Ca în fiecare an, vorbesc cu ai mei colegi de la Jurnalism, care mi-au lipsit toată vara. Și mă bucur să le fac pe toate, pentru că deschiderea Palatului Copiilor este precum deschiderea unei cărți – nu știu la ce să mă aștept, pentru că mereu apare un capitol nou. Dar știu că îmi va plăcea, pentru că inima acestui regat și-a făcut loc în a mea și acolo îmi va rămâne, ca și în memorie, asemenea unui manuscris într-o bibliotecă. Este unic și privit dintr-o perspectivă originală.

    Abia aștept să văd ce mă așteaptă și ce experiențe ne oferă noul an la Palat!

    Daria-Andreea Apalane, clasa a VIII-a , elevă la Școala ”Miron Costin” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

    Foto credits: Mara – Ioana LAZĂR (clasa a VIII-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.

    Incendiu în comuna Măgura

      În cursul zilei de ieri, pompierii băcăuani au intervenit în localitatea Măgura, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei anexe.

      De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

      La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 mp, reprezentând acoperișul anexei.

      Din fericire nu au fost înregistrate victime. Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă a incendiului este reprezentată de scânteile mecanice – manevră sau mod de operare greșit.

      Două proiecte social-culturale în Parohia Oțelești

      Parohia Oțelești, din comuna Oncești, a fost gazda derulării de noi acțiuni în proiectele eparhiale „În temniță am fost și ați venit la Mine” și „Eroi au fost, eroi sunt încă!”, promovate în acest an de Protopopiatul Bacău în parteneriat cu Penitenciarul Bacău și cu Filiala Județeană Cultul Eroilor. Acțiunile au avut loc în filia Tarnița a parohiei Oțelești și la Monumentul Eroilor ridicat chiar în fața Primăriei Oncești. 

      La evenimente au participat, alături de locuitori ai comunei, protopopul de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche, președintele Filialei județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, și membri ai Biroului executiv al acesteia, reprezentanți ai conducerii Penitenciarului Bacău și primarul de Oncești, Marinel Mihai Puțeanu, precum și preoți ai Cercului pastoral nr. 6 al Protopopiatului Bacău.

      Primul eveniment a început la biserica din satul Tarnița, unde a fost săvârșită, sub protia protoiereului Eugen-Ciprian Ciuche, Sfânta Liturghie. Acolo, părintele Gheorghe Popescu, parohul bisericii din Colonești, a cuvântat pe o temă cu referire la însemnătatea Anului Omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și a Anului Comemorativ al Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Tot cu acest prilej a fost derulat proiectul eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”, adresat unui grup de zece deținuți de la Penitenciarul Bacău, alături de care s-a aflat și părintele capelan Daniel Mașala.

      Cu acest prilej, părintele protoiereu a dăruit, din partea ierarhului IPS Ioachim, câte o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva pe Tron, asemenea celei din Catedrala Arhiepiscopală din Roman, părintelui paroh din Tarnița, Ionuț Todirașc, și părintelui Gheorghe Popescu.

      Clerul, poporul și autoritățile locale au mers, apoi, la Monumentul Eroilor din Oncești, unde a fost derulat proiectul „Eroi au fost, eroi sunt încă”. La monument a avut loc un Trisaghion pentru pomenirea eroilor, după care părintele protoiereu a vorbit despre rolul benefic pe care l-au avut eroii și martirii în formarea conștiinței colective a neamului românesc. „Astfel de exemple – a spus părintele protoiereu – sunt cele care trebuie să dăinuiască și să fie transmise generațiilor care vor veni”. De asemenea, Dănuț Voicu a evocat memoria eroilor comunei și a subliniat importanța ca în această localitate să existe un monument reabilitat spre cinstirea și onoarea cuvenită celor care s-au jertfit pentru binele poporului. Președintele Filialei Cultul Eroilor a înmânat primarului Marinel Mihai Puțeanu o plachetă aniversară „30 de ani de la reînființarea Filialei Cultul Eroilor Bacău”. Medalia „30 de ani de la reînființarea Asociației Naționale Cultul Eroilor” a fost înmânată preoților Dumitru Antohi și Ionuț Todirașc.

      Alocuțiunile au fost urmate de un scurt program artistic prezentat de elevi ai școlii din sat. După care la Monument au fost depuse coroane de flori.

      La agapa frățească ce a urmat, părintele protoiereu a stat de vorbă cu cei zece deținuți de la penitenciar, pe care i-a îndemnat la apropierea lor către Dumnezeu, iar enoriașilor prezenți le-a insuflat ideea iertării și a acceptării aproapelui cu toate patimile și păcatele lor.

      Un camion cu bușteni s-a răsturnat la Bogdănești

        În cursul acestei nopți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, produs pe DN 11 în localitatea Bogdănești.

        La locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

        La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că este vorba despre un TIR încărcat cu bușteni, răsturnat. Victima, conducătorul auto, se afla în stare conștientă. Prezenta escortații minore, refuzând transportul la spital.

        Echipajul ISU a asigurat măsuri PSI.

        PSD în răspunde deputatului Fechet

          După comunicatul de presă de ieri al deputatului PNL Mircea Fechet, în care acesta spunea că demisia managerului de la CRAB a venit prea târziu deoarece a condus prost compania, PSD Bacău a emis un comunicat de presă în care afirmă ca responsabilitatea „găurii” de la CRAB este a „managerului” Răzvan Găină, membru vechi al PNL Bacău, care a recepționat aducțiunea neconformă de la Valea Uzului și care ar fi fost angajat ilegal la cabinetul viceprimarului PNL Liviu Miroșeanu doar pentru a ajunge, fără concurs, șef la ABA Siret.

          „PSD Bacău nu poate primi lecții de la cel prin semnătura căruia certificatele verzi au fost alocate – în iulie 2020 – combinatului Liberty Galați”, se mai arată în comunicat cu referire la episodul celebru de acum câțiva ani când fostul ministru al mediului, Costel Alexe, a fost acuzat de luare de mită 22 de tone de tablă zincată.

          „Nu cumva Găină al vostru e patronul Branpis care a „construit” rezerva de apă a Bacăului aşa de bine că nu funcționează nici astăzi, iar în caz de avarie apa nu ajunge nici la etajul 1?”, se mai afirmă în comunicat.

          PSD îi tramsmite lui Fechet că dacă n-o să fie apă spentru spălat, îi promitem solemn să venim să facă duş la tine acasă, că tot e la modă!

          Cercetați penal pentru restanțe la stat de … 1 leu

          Sute de patroni băcăuani riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că nu au plătit către stat contribuțiile reținute angajaților

          Aproape 800 de contribuabili băcăuani persoane juridice au fost dați de Fisc pe mâna polițiștilor, urmând a fi cercetați penal. Măsura îi vizează pe angajatorii care au restanţe intrate sub incidenţa prevederilor care au reincriminat, de la 1 martie, reţinerea, fără virare la buget, a unor contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă. Un angajator figurează cu restanțe de 134.010 lei, însă sunt și câteva zeci care datorează statului doar … 1 leu. Chiar și aceștia riscă același lucru, de a fi cercetați penal de polițiști.

          Potrivit OUG 130/2021, începând din acest an, „constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”. Normativul mai prevede că ANAF trebuie să depună automat sesizare penală pentru restanţe mai mari de 60 de zile, la reţinerea şi nevirarea a 19 tipuri de contribuţii şi impozite.

          La stat se poate, în rest, … nu prea

          Cei aproape 53.000 de contribuabili din toată țara datorează statului 372,93 milioane lei, sume reprezentând impozite şi/sau contribuţii sociale (pensii și sănătate), cu reţinere la sursă, neachitate, a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data de 1 martie 2022. Potrivit datelor oficiale, aceștia au, în medie, restanţe de doar 7.040 de lei. Interesant este că, printre cei vizați, sunt și firme de stat, cu datorii imense la aceste capitole. Un exemplu este compania de stat CFR Marfă, dar căreia Guvernul i-a pregătit o derogare fiscală, urmând ca aceasta să predea Fiscului vagoane, în contul contribuțiilor angajaților la pensie și sănătate. Și mai interesant este că există peste 4.000 de firme cu restanţe mai mici de 100 de lei, care riscă să ajungă pe mâna anchetatorilor. Evident, va conta cât de riguroși în a aplica legea vor fi cei care vor selecta dosarele pentru lucru, dar și capacitatea de lucru a Poliţiei. În mod evident, cercetarea ar trebui să înceapă cu marii restanţieri, însă o analiză internă a decis că nu există bază legală ca ANAF să stabilească un prag sub care să nu trimită către Poliţie informaţiile pentru iniţierea cercetărilor penale. Cert este că bugetul de stat pierde, anual, 12 miliarde de lei, din cauza neplății contribuțiilor de către angajatori.

          Circa 800 de firme, din tot județul

          Potrivit Fiscului, în județul Bacău, sunt aproape 800 de firme care apar în lista trimisă de Fisc anchetatorilor. „Lista transmisă Inspectoratului General al Poliției Române la solicitarea acestei instituții cuprinde, la nivelul județului Bacău, un număr de 797 agenți economici care înregistrau, la 31 iulie 2022, obligații fiscale neachitate cu reținere la sursă la bugetul general consolidat, în valoare de 2.834.344 lei”, au precizat, în răspunsul dat solicitării noastre, reprezentanții Agenției Naționale de Administrarea Fiscală. Din această sumă, 286.481 lei sunt bani neachitați la bugetul de stat, iar 1.996.782 lei la bugetul asigurărilor sociale de stat şi 551.081 lei la bugetul asigurărilor sociale pentru sănătate. Interesant este că, la data efectuării analizei, exista o firmă din județ care avea de plătit 134.010 lei, la acest capitol. De precizat că, printre datornici, existau și contribuabili care figurau cu restanțe de doar… 1 leu.

           

          Un festival exclusivist

          Prima ediţie a Festivalului Literar-artistic „George Bacovia” a avut loc la sfârşitul lunii septembrie a anului 1971, pus sub egida Uniunii Scriitorilor din România, organizat de revista ATENEU şi Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă. În prima zi a festivalului a fost prezent şi marele Zaharia Stancu, preşedinte al USR.

          Păcat că denumirea nu a fost înregistrată la OSIM, altfel, cred, ar fi fost o dovadă de continuitate, nu i s-ar fi schimbat denumirea, după cum le-a trăsnit prin cap unora care au fost vremelnic organizatori ai unor ediţii următoare, ajungându-se la un desuet Bac-fest. Dar, asta este o altă problemă.

          Atunci, în 1971, unii îşi mai amintesc, vremurile era „crude”, şi totuşi, oameni curajoşi, redactori ai Revistei ATENEU, redactor şef fiind Radu Cârneci, sprijiniţi de conducerea judeţului, au deschis drumul pentru reconsiderarea şi afirmarea unui poet şi a operei lui – George Bacovia. Au participat, atunci, pe străzi, în sălile de spectacole, mii de băcăuani, oraşul a fost îmbrăcat în violet. A fost o mare sărbătoare, cu poeţi, mulţi scriitori, artişti ai scenei, poezia se auzea peste tot.

          Au trecut anii. Entuziasmul a scăzut, oamenii s-au plictisit, vremurile s-au asprit, simţul critic s-a tocit. La ultimele ediţii, rar am văzut un poet sau un scriitor băcăuan la evenimentele dedicate Poetului Bacovia, cum, de altfel nici alţi artişti nu au rupt uşile. Ediţia din acest an a fost una mult mai îngrijită, curată, densă şi bogată, cu invitaţi de marcă, a fost marcată şi de prezenţa unor oficialităţi, însă, din păcate, una exclusivistă, chiar elitistă, în spaţii închise, strada nu a mai fost prezentă, băcăuanii pe care i-am întrebat, măcar unul, habar nu aveau ce se întâmplă în Bacău, nu au auzit de BAC-FEST. S-a muncit mult la această ediţie, nimeni nu contestă, public a fost, însă invitaţi special (elevi, studenti, salariaţi ai unor instituiţii, mereu aceiaşi).

          Promovarea, marea noastră problemă, nu a fost suficientă doar în presă. Ar fi fost de bun simţ măcar trei-patru banere, de la URA, la Catedrala ortodoxă, afişe prin toate cartierele. Mai afla lumea de Bacovia, mai citea o poezie. Şi dacă tot veni vorba, în cele patru zile de festival, n-am auzit un vers, o poezie de George Bacovia. În 1971, până şi pe prăjituri şi torturi, în vitrine, erau scrise versuri ale marelui nostru poet. Alte vremuri, se va spune.

          Dar, o întrebare de final, tot am: Cui e frică de Bacovia?

          SUA contra UE: devine Europa colonie americană?

          Ucraina va pierde de la o treime la jumătate din teritoriile sale ca urmare a conflictului, care ar putea dura până în 2030, a declarat premierul ungar Viktor Orban, în timpul unei conferințe închise a partidului de guvernământ Fidesz. În opinia sa, conflictul ar fi fost local, dar Occidentul s-a alăturat, făcându-l global, iar Europa „s-a împușcat în picior” impunând sancțiuni Rusiei. Orban a prezis că, din cauza crizei energetice cauzate de sancțiuni, până la 40% din industria europeană va înceta să funcționeze în această iarnă.

          Orban nu spune o noutate. Mulți comentatori, care nu au o poziție politică atât de înaltă au spus cam aceleași lucruri: criza din Ucraina și modul în care a fost administrată de liderii europeni pune probleme economice imense UE și amenință chiar fundamentele industriale ale acesteia.

          Între timp, însă, un ziar suedez, Nya Dagbladet, a publicat un articol despre un presupus raport RAND Corporation intitulat „Slăbirea Germaniei, consolidarea SUA” care ar fi fost realizat în ianuarie. Raportul a schițat un scenariu pentru modul în care SUA și-ar putea ajuta economia aflată în dificultate prin drenarea resurselor de la aliații săi europeni. Planul ar fi presupus determinarea Rusiei să atace Ucraina, ceea ce ar forța UE să impună sancțiuni Rusiei și să-și decupleze economiile de energia rusească.

          „Ritmul dezvoltării economice în UE depinde aproape fără alternativă de starea economiei germane. Germania este cea care suportă cea mai mare parte a cheltuielilor direcționate către membrii UE mai săraci. Actualul model economic german se bazează pe doi piloni. Aceștia sunt accesul nelimitat la resurse energetice rusești ieftine și la energie electrică franceză ieftină, datorită funcționării centralelor nucleare. Importanța primului factor este considerabil mai mare. Oprirea livrărilor rusești poate crea o criză sistemică care ar fi devastatoare pentru economia germană și, indirect, pentru întreaga Uniune Europeană”, scrie în presupusul Raport RAND.

          „Singura modalitate fezabilă de a garanta respingerea de către Germania a aprovizionării cu energie rusească este implicarea ambelor părți în conflictul militar din Ucraina. Acțiunile noastre ulterioare în această țară vor duce inevitabil la un răspuns militar din partea Rusiei. În mod evident, rușii nu vor putea lăsa fără răspuns presiunea masivă a armatei ucrainene asupra republicilor nerecunoscute din Donbas. Aceasta ar face posibilă declararea Rusiei agresor și aplicarea acesteia în întregul pachet de sancțiuni pregătit în prealabil”, se mai arată în raport.

          Presupusul raport care, probabil, nu va fi confirmat prea curând, este în concordanță cu o teorie care circulă în anumite medii și care se referă exact la acest aspect. Și anume că UE este distrusă cu bună știință de aliații americani, care scapă de un important competitor și câștigă o colonie cu resurse numai bune de jefuit.

          Cronologia războiului din Ucraina este în favoarea acestei teorii. Trupele rusesți au declanșat operațiunile militare pe 24 februarie dar primele sancțiuni au fost impuse pe… 22 februarie! Adică în ziua în care Rusia a recunoscut cele două republici separatiste. Președintele Biden a recunoscut că SUA s-au pregătit din timp pentru impunerea de sancțiuni: „În ultimele luni, ne-am coordonat îndeaproape cu aliații și partenerii noștri NATO din Europa și din întreaga lume pentru a pregăti acest răspuns”, a declarat el atunci.

          Indiferent dacă raportul RAND este sau nu real, ceea ce se afirmă este deja confirmat de realitate: economia europeană, decuplată de energia rusească ieftină intră în colaps. Economia mondială începe să se fragmenteze, rezultatul fiind un bloc format din SUA și UE plus Australia și Japonia, în care americanii sunt hegemonul care controlează resursele, pe de o parte și restul lumii, pe de altă parte, care merge cu China, India, Rusia și celelalte țări din BRICS și SCO.

          Răzvan Bibire

          Fotbal/ Liga a III-a: „CSMeii” câștigă la Miroslava, Aerostar își adjudecă derby-ul cu FC Dinamo

          Etapa a patra a Ligii a III-a la fotbal s-a încheiat duminică, odată cu derby-ul băcăuan de pe „Letea”, din Seria 2, dintre FC Dinamo și Aerostar. „Aviatorii” s-au impus cu 1-0 prin golul marcat de Vraciu, ratând și un penalty prin Gavrilă. „Pentru noi, victoria era esențială deoarece veneam după o perioadă delicată marcată de înfrângerea din campionat cu Metalul Buzău și eliminarea din Cupă, 0-4 cu Csikszereda Miercurea Ciuc.

          Cred că ne puteam impune ceva mai categoric împotriva lui FC Dinamo, dar important este că am luat cele trei puncte”, a declarat antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu, care a utilizat formula de echipă: Manole- C. Pavel, Vișinar, Benchea, Bacalu- H. Ilie (Bobîrnac), Chirilă, Gavrilă, Belciu (Băisan)- Vraciu, A. Pavel.

          De partea cealaltă, în ciuda celei de-a treia înfrângeri stagionale, venite însă pe fondul unui program de jocuri dificil, FC Dinamo, care a început partida cu Aerostar cu Hărăguță- G. Iorga, D. Munteanu, Panainte, D. Ganea, A. Mocanu- Albu, Ursu, Lucaci- Padovei, Ciumașu, a demonstrat că alcătuiește o echipă solidă, cu posibilități de creștere. Succes foarte important și pentru CSM Bacău, care a câștigat sâmbătă, cu 1-0, pe terenul Științei Miroslava.

          Unicul gol al partidei a fost înscris cu șase minute înainte de final de Corban, care a speculat o pasă înapoi a defensivei adverse. „Victoria ne ajută și în clasament, având în vedere că am acumulat încă trei puncte, și ca moral, deoarece etapa trecută cedasem cu 4-0 la Fălticeni, dar și în perspectiva rundelor viitoare pentru că seria jocurilor grele continuă”, a declarat antrenorul „CSMeilor”, Cristi Popovici, care a mizat pe garnitura: Grosz- Ștefănescu, Adăscăliței, Strat, Sahru- Săvoaoia, Airoaie, Priboi (Antal)- Purcariu (Mihăiță), Al. Zaharia (Jose Cozma), Corban.

          Seria 1

          Rezultatele etapei a patra: Știința Miroslava- CSM Bacău 0-1, Ceahlăul Piatra Neamț- Șomuz Fălticeni 2-1, Foresta Suceava- Viitorul Darabani 3-1, Bucovina Rădăuți- Dante Botoșani 3-0, Rapid Brodoc- Csikszereda Miercurea Ciuc 2 2-0.
          Programul etapei viitoare (sâmbătă, 24 septembrie, ora 17.00): Csikszereda 2- Știința Miroslava (se joacă vineri, 23 septembrie, ora 17.00), Dante Botoșani- Rapid Brodoc, Viitorul Darabani- Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni- Foresta Suceava, CSM Bacău- Ceahlăul Piatra Neamț.
          Clasament
          1 Foresta Suceava 4 4 0 0 11-2 12p.
          2 Ceahlăul P. Nt. 4 3 1 0 13-3 10p.
          3 Bucovina Rădăuți 4 3 1 0 8-0 10p.
          4 CSM Bacău 4 2 1 1 4-4 7p.
          5 Șomuz Fălticeni 4 2 0 2 9-4 6p.
          6 Știința Miroslava 4 2 0 2 5-4 6p.
          7 Rapid Brodoc 4 1 0 3 2-8 3p.
          8 Csikszereda 2 4 0 2 2 1-7 2p.
          9 Dante Botoșani 4 0 1 3 2-9 1p.
          10 Viitorul Darabani 4 0 0 4 2-16 0p.

          Seria 2

          Rezultatele etapei a patra: CSM Focșani 2007- Sporting Liești 5-1, Voința Limpeziș- Dacia Unirea Brăila 4-0, Viitorul Ianca- CSM Râmnicu-Sărat 0-1, Metalul Buzău- Unirea Braniștea 3-0, FC Dinamo Bacău- Aerostar 0-1.
          Programul etapei viitoare (sâmbătă, 24 septembrie, ora 17.00): Aerostar Bacău- CSM Focșani 2007 (se joacă vineri, 23 septembrie, ora 17.00), CSM Rîmnicu-Sărat- Metalul Buzău (se joacă vineri, 23 septembrie, ora 17.00), Unirea Braniștea- FC Dinamo Bacău, Dacia Unirea Brăila- Viitorul Ianca, Sporting Liești- Voința Limpeziș.

          Clasament

          1 CSM Rîmnicu-Sărat 4 4 0 0 12-0 12p.
          2 Metalul Buzău 4 4 0 0 9-2 12p.
          3 CSM Focșani 2007 4 3 0 1 15-2 9p.
          4 Aerostar Bacău 4 3 0 1 15-8 9p.
          5 Unirea Braniștea 4 1 1 2 5-5 4p.
          6 Sporting Liești 4 1 1 2 5-7 4p.
          7 FC Dinamo Bacău 4 1 0 3 4-7 3p.
          8 Viitorul Ianca 4 1 0 3 5-10 3p.
          9 Voința Limpeziș 4 1 0 3 7-13 3p.
          10 Dacia Unirea Brăila 4 0 0 4 1-24 0p.

          Tenis/ U14: Băcăuani la Biotehnos Junior Cup

          Turneul internațional de categoria a treia Biotehnos Junior Cup Under 14 derulat zilele trecute, în Republica Moldova, la Vadul lui Vodă a consemnat și prezența unor tenismeni băcăuani. Astfel, la simplu masculin Răzvan Doboșeru (SCM Bacău) a trecut în primul tur cu 6-2, 6-0 de reprezentantul gazdelor, Nick Guzun, fiind eliminat în turul secund de ucrainenul Tymur Chukanov, cu scorul de 6-3, 2-6, 3-6.

          Colega de club a lui Doboșeru, Anasatasia Munteanu a avut un parcurs mai lung în proba de simplu fete, cedând doar în semifinale. Jucătoarea SCM Bacău le-a învins pe moldovencele Daria Juravliova și Margarita Ilina cu scor identic, 6-2, 6-0 și a pierdut în semi cu 1-6, 2-6 în fața unguroaicei Lujza Beviz, cea care avea să-și adjudece turneul după o finală câștigată cu 7-6(2), 6-2 contra nemțoaicei Onalee Wagner.

          În fine, o altă sportivă formată la SCM Bacău, Amalia Sofia Nicoli a ajuns în finala turneului de dublu de la Vadul lui Vodă. Făcând pereche cu Miruna Neculeas, băcăuanca și-a trecut în cont victorii la cuplurile din Republica Moldova, Daria Bugacenco/ Romina Hîncu (6-2, 6-2) și Natalia Drobca/ Margarita Ilina (7-5, 6-7(4), 12-10), pentru ca în finală victoria să aparțină unui alt duo al țării gazdă, Eva Iurina/ Iana Semichina, cu 6-1, 6-4.