Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”.
În acest episod: Continuare din numărul trecut (Nr. 9, Joi, 15 iulie 1904).
Am rămas dator cu mici însemnări din numărul trecut, dar deosebit de interesante și de relevante pentru perioada la care acestea fac referire. Așadar, pentru prima dată este publicat un articol care descrie zona de lângă frontiera Slănicului, cunoscut fiind faptul că, după ocuparea Transilvaniei, devenit principat autonom, Imperiul Austriac a încercat și a și reușit să rectifice frontiera cu Moldova, bineînțeles, în favoarea sa. În lucrarea ,,Slănic-Moldova `Perla` Carpaților Orientali”, istoricul Corneliu Stoica amintește că, prin actul de fixare a hotarului la 1792, încheiat între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, linia de frontieră a fost stabilită pe câteva culmi ale Munților ,,Nemira” (între 1699 și 1867 cu Imperiul Austriac, iar între 1867 și 1918, cu Imperiul Austro-Ungar). Frontiera Slănicului era la circa zece minute de punctul numit Cascada, într-o poiană unde se afla și un mic lac, așa cum reiese și din fotografia atașată și intitulată ,,Lacul de la frontieră”, azi lacul (sau ce a mai rămas din el) de lângă podul care unește Izvorul Sonda 2 cu drumul ce urcă spre Cascada. Iată cum arăta zona frontierei: ,,Un podeț rudimentar de bârne, un mic dâmb, și iată sus, santinela cu pușca pe umăr, în pragul gheretei deasupra căreia, pe o prăjină înaltă fâlfâie în vânt, tricolorul țării! O casă albă, cu câteva odăi aproape goale, lângă ea o baracă de scânduri și mai încolo, un coșar de vite (o construcție de nuiele pentru adăpostirea vitelor, oilor). Un tablou care te mișcă. Câteva litere albe pe o tablă neagră îți spun că ești la Trecătoarea `Oituz`. Întreb santinela, un flăcău blond, ars de soare, câți soldați are pichetul?
– Patru și un căprar (caporal).
Întreb și unde e linia frontului și mi se arată în poiană un semn alb, un triunghi de fier, de vreo 50 cm înălțime. (…) O mică podișcă dincolo de linia frontierei te duce la bere și la mezeluri. E o căsuță, un restaurant pentru cei care vor numaidecât să meargă vara… în străinătate! De abia ai trecut podețul și auzi gura hangioaicei (hangiței) bolborosind în ungurește. De aici încolo, peste munți și vii, peste dealuri și câmpii mănoase, se întinde Ardealul! Ascuțiii urechea, parcă să aud ceva din suspinele suferințelor înăbușite ce clocotesc acolo, în milioanele de piepturi românești, dar n-am auzit nimic, decât șopotul apei din vale și hârjâitul uniform al ferăstrăului care umblă mereu” (articolul ,,La frontiera Slănicului”, pag. 2, semnat cu pseudonimul ,,Ics”, probabil de readctorul-șef, sau de vreun alt membru al redacției).
Interesantă și inedită este și amintirea filosofului și academicianului Ion Petrovici despre vizita pe care a făcut-o în 1888 la Slănic-Moldova, cuprinsă în cartea sa ,,De-a lungul unei vieți”, în care povestește și de o aventură pe linia frontierei de aici. ,,Într-o bună zi, încercînd să pătrundă într-un zmeuriș întins și abundent cu dorința acerbă de a-l culege, cineva din grupul care-l însoțea pe filosoful-scriitor, mai bun cunoscător al locului, a exclamat, paralizîndu-i pe toți: `Atenție! Ne aflăm în Austro- Ungaria! Ați depășit granița!` Toți ceilalți au rămas înmărmuriți, sesizînd că, într-adevăr, granița care era foarte aproape de Cascada, rămăsese cu cîțiva pași înapoia lor. Era granița cu Austro- Ungaria ce se întindea pînă aici, pe vremea cînd Transilvania era anexată imperiului. Și ungurii și austriecii, care cunoșteau bine valoarea terapeutică a Slănicului datorită izvoarelor sale, puseseră chiar și o santinelă a lor, încă din 1853, pentru paza Izvorului Nr.1, santinelă forțată apoi să plece” (Romulus-Dan Busnea, ,,Rememorări: Filosoful Ion Petrovici în vilegiatură la Slănic Moldova”, cotidianul ,,Ziarul de Bacău, 7 octombrie 2002).
Descopăr că în mai toate numerele publicației apar epigrame, chiar bune, mare parte semnate cu pseudonimul ,,Giordano”. Și mai descopăr că acesta i-a aparținut poetului, epigramistului și publicistului evreu român, Berman Goldner, născut la Iași în 1893, într-o familie de tipografi, meserie pe care a practicat-o și el. A publicat volumele ,,Epigrame” (Iași, 1893), ,,Epigrame” (ediția a doua, Iași, 1898) și ,,Sithuri și epigrame” (ediția a treia, Iași, 1925, ediție de lux, pe hârtie velină, în 100 de exemplare, Tipografia ,,H. Goldner”, acolo unde se tipărea și ,,Curierul Slănicului Moldova”). Epigrama din acest număr și sună așa: ,,Da, edificii, lux și artă!/ Slănicul cere cheltuială/ Căci apa ce-n stomacu-i poartă,/ Îi face o poftă colosală!” (,,Pofta Slănicului” – Giordano)
Rubrica ,,De toate” ne informează că în acest sezon, afluența vizitatorilor stațiunii este atât de mare, ,,încât nenumărate persoane, nevoind să se lipsească de binefacerile Slănicului, sunt silite să doarmă noaptea prin cabinele instalațiilor de băi, nemaigăsind locuri prin hoteluri, vile sau camere particulare”. Alțe douăzeci de personae dormeau înghesuite în salonul hotelului ,,Cerbu”, în timp ce Sala de lectură de la Hotelul ,,Racoviță” a fost ,,prefăcută într-un salon pentru doamne”. Ziarul mai înfățișează în cadrul aceleiași rubrici, succesul trupei bucureștene de teatru pe scena Cazinoului, care a dat într-o săptămână, trei și chiar patru reprezentații, de fiecare dată în fața unei săli pline. Piesele jucate au fost ,,Deputatul tatei”, Ginerele domnului Prefect” și ,,Dispărut”, toate trei, comedii în trei acte, ,,alese anume ca desfășurarea acțiunii să nu ia mai mult de două ore”, pauzele dintre acte fiind ,,delicios întreținute” de orchestra Regimentului 4 Roșiori ,,Regina Maria”, sub conducerea dlui O. Purch.
În acest număr, mai pot fi citite anecdote cu tâlc la rubrica ,,Slănicul vesel”, urmate în aceeași tentă, de articolul cunoscutului și talentatului gazetar bucureștean, C. Xeni, care prezintă ,,O teorie balneară”, în timp ce tot la Cazinou are loc o Gală de operă susținută de către dna Mezetti, care timp de trei ani consecutivi a repurtat succese răsunătoare pe scena Operei Române din București, aceasta fiind completată de baritonul A. Zirra și de Pechea S. Alexandrescu, actorul societar al Teatrului Național din Iași, partener al lui Matei Millo, unul dintre marile nume ale teatrului românesc.
În fine, ziarul mai anunță că printre vizitatorii de seamă ce urmează să sosească în stațiune se vor număra și dl. Bogdan Ionescu, profesorul de matematică al Regelui Carol I, precum și gazetarul Sache Petreanu, de la ziarul ,,Adevărul”, supranumit și ,,demonul cu ochelari”, considerat de colegii săi „cel mai greţos şi mai temut administrator de gazetă” (cf. https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/povesti-din-viata-adevrului-1340590.html).
Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil. Următorul episod: Vineri, 23 septembrie 2022
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
