Șansa la o educație de calitate le-a fost acordată de către Asociația BookLand elevilor de la Școala Primară Negulești din comuna Dealu Morii, județul Bacău. Școala le-a fost renovată în doar trei luni! Investiția în valoare de 145.000 euro realizată de Asociația BookLand și partenerii acesteia se va regăsi în rezultatele la învățătură ale elevilor, întrucât e cunoscut faptul că performanța școlară este influențată atât de mediul ambiental, cât și de confortul emoțional.
În județul Bacău, în 2021, Asociația BookLand a renovat integral Școala Primară Țepoaia din comuna Motoșeni, iar în acest moment este în plin șantier și Școala Gimnazială ”Constantin Moscu” din comuna Izvoru Berheciului.
Prin programul de ”Renovare școli în mediul rural” al asociației, sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni, în 2020-2021, 37 de școli din satele României au devenit locuri în care deja peste 7.000 de copii merg cu plăcere să învețe. Iar anul acesta se renovează încă 29 școli situate în 22 județe! Fără granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994), dar și motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice. Astfel se vede puterea și determinarea domeniului privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient din punct de vedere costuri.
FOTO: Cum arăta școala înainte de renovare:
„Școala și Grădinița sunt spațiile în care copiii își petrec cea mai mare parte a timpului. De aceea un mediu confortabil, sănătos și civilizat este absolut necesar pentru starea lor de bine și pentru obținerea performanțelor. Toți ne dorim o școală modernă, frumoasă și atrăgătoare. Pentru încrederea și susținerea financiară acordată mulțumim din suflet Asociației BookLand. Respect, recunoștință și multă putere de muncă pentru creșterea calității educației în mediul rural!” – Maricel Silion, Director Școala Primară Negulești
„Modernizarea clădirilor școlare, asigurarea condițiilor sanitare necesare pentru funcționare, dotarea materială corespunzătoare pentru desfășurarea optimă a actului educațional sunt condiții esențiale pentru motivarea elevului, pentru reducerea absenteismului și diminuarea abandonului școlar, precum și pentru creșterea ratei de absolvire. Demersul nostru educațional va rodi curând și la Negulești! În intervalul Mai-Iulie 2022 am schimbat aspectul școlii în bine prin lucrări de: anvelopare și vopsire a pereților exteriori, înlocuire a acoperișului și asterelii aferente, amenajare a toaletei în interiorul școlii, transformare a unei magazii conexe într-o sală de grădiniță modernă cu cromatică atrăgătoare pentru cei mici, transformare a unor WC-uri exterioare într-un spațiu de depozitare generos, pavare a curții și a aleilor de acces, precum și împrejmuire cu gard a terenului de sport. Mulțumim Primăriei Dealu Morii care a susținut jumătate din manoperă!” – Mădălina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociația BookLand
Transformarea Școlii Primare Negulești a fost posibilă datorită companiilor care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: BILKA Steel, Baumit România, Elis Pavaje, Sanotechnik România, Mation, Echipa De Tâmplărie, Daw Bența Caparol, Indfloor Group, Larex-ir Decor, Masterplast România, Porta Doors, Raveli Doors and Floors, Smartcare.ro, Cesarom, Terra Impex, Niko Auto Com, Stehos Acero, Atip Design, Marvicon.
Asociația BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin acest demers educațional: Unicredit Consumer Financing, SIT România, Leroy Merlin, Titan Machinery România, Turbomecanica, Arkema, Profi, Synevo, Asevi, Trutzi, REHAU România, GLS România, Pall-Ex România, ASEE România, Somaco Grup Prefabricate, Wenglor România, Deutsche Leasing, Fuchs Condimente, Ropeco București, Certo Industrie, Novaintermed, Bauelemente, Kaefer România, Mediapost Hit Mail, Real Grup Invest, Sitel Group, Tesy, Porsche România, Square Chem, Elpreco, Royal Trans.
FOTO: Cum arată școala după renovare:
În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva în acest sens, norocul vine din partea Asociației BookLand care militează pentru dreptul la educație al copiilor renovându-le școlile. Și pentru că Asociația BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare și conținut), începând de anul viitor se va concentra și pe construcția primei școli-etalon pentru sistemul de învățământ românesc, cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală. O școală 100% modernă (cu cantină, bibliotecă, laboratoare, sală spectacole, facilități sportive, spații relaxare, livadă, dar și solar în care vor fi crescute propriile legume) pusă GRATUIT la dispoziția copiilor din mediul rural, asigurându-le la final un loc de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula programe de învățământ profesional dual.
Toți cei care le împărtășesc viziunea se pot alătura demersului Asociației BookLand donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.