joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1123

CJSU a aprobat Planul de măsuri pentru sezonul rece

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a aprobat, în şedința de astăzi, Planul de măsuri pentru perioada sezonului rece 2022/2023.

Planul pune accent, între altele, pe modul în care unitățile-administrativ teritoriale s-au pregătit pentru această iarnă, printre obiectivele vizate aflându-se: contractele de deszăpezire încheiate, stocul de materiale antiderapante, asigurarea combustibililor, precum şi echipamentele & utilajele pe care primăriile le pot mobiliza independent de cele ale prestatorilor.

Gestionarea situației persoanelor fără adăpost sau a cazurilor medicale deosebite se numără printre prioritățile fixate prin Plan.

„De asemenea, acolo unde există organizate, direcțiile sau serviciile pentru asistență socială de la nivelul UAT-urilor vor avea un rol mult mai coerent definit sub aspectul responsabilităților în intervenția pe cazurile față de care legea le trasează atribuții şi sarcini”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

Teatrul Bacovia a finalizat selectia pentru concursul de monodrame

Teatrul Municipal „Bacovia” anunță rezultatele selecției pentru concursul de monodrame și cel de dramaturgie monodramă.

În acest an, în concursul de one-man/one-woman show s-au înscris 44 de concurenți din întreaga lume. Le mulțumim tuturor participanților din România, Statele Unite ale Americii, Mongolia, Ucraina, Spania, Iordania, Franța, Polonia, Bulgaria, pentru interesul arătat față de unicul festival de monodramă din țară.

În urma preselecției, finaliștii care vor performa pe scena teatrului sunt:

Carlota Berzal- spectacolul „Ofelia Vegetariana” –  Spania

Martina Peneva – spectacolul „I won” – Bulgaria

Blanca Doba – spectacolul „Eu râmân”, Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Nicholas Cațianis jr – spectacolul „Râd nervos”, „Teatrul Maria Filotti” Brăila

Petronela Buda – spectacolul „Ușa e deschisă”, Teatrul „Fani Tardini” Galați

Puskás László – spectacolul „Agamemnon” – Teatrul Csíki Játékszín Miercurea Ciuc

Sorina Maria Melean – spectacolul „Eu Sorina” – Studentă anul II Licență – Artele spectacolului, actorie – Universitatea de Arte „Tg Mureș”

Accesul la spectacolele din concurs este GRATUIT.

Juriul din acest an la Concursul de one-man/one-woman show este format din Alina Epîngeac, teatrolog şi critic de teatru, Adrian Titieni, actor, profesor universitar doctor al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București și Alexandru Bogdan, actor și regizor de teatru.

La Concursul de dramaturgie monodramă s-au înscris 19 dramaturgi.

Juriul celei de-a IX-a ediţii – 2022 a reţinut în vederea nominalizărilor pentru premii următoarele 6 din cele 19 texte primite: Azil de Vali Bolat, 9 zile de Claudia Ciobanu,  Individual compus de Andrei Măjeri, Cotor proaspăt de inimă de Emil Cătălin Neghină, Bărbați făcând sacrificii de Radu Popescu, Menada de Teodora Savu. 

Finaliștii celei de-a IX-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă sunt:

Teodora Savu,  Andrei Măjeri și Radu Popescu.

Juriul va decide premiul în urma vizionării spectacolelor-lectură în cadrul festivalului.

Juriul prezentei ediţii este alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei Artitudini, Adrian Nicolae, actor, dramaturg, scenarist şi Doru Mareş, critic de teatru.

Festivalul Bacău Fest Monodrame are loc în perioada 17-23 octombrie 2022 și include concursul one-man/one-woman show, recitaluri extraordinare și o serie de evenimente outdoor, gratuite pentru publicul larg.

Bacău Fest Monodrame este marcă înregistrată a Teatrului Municipal „Bacovia”.

Trenuri suplimentare pentru pelerinii care vor să ajungă la Sfânta Parascheva

Apropiata sărbătoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, aduce mai multe curse în orarul CFR Călători. Astfel, în perioada 11-15 octombrie 2022, pelerinii care vor călători spre Iași vor avea la dispoziție încă două trenuri, pe lângă cele deja existente. Măsura apare în fiecare an, când, la procesiunea de pe 14 octombrie, crește semnificativ numărul pelerinilor care ajung la Iași,

La sărbătoarea Sfintei Parascheva, este de așteptat să crească numărul participanților, mai ales de când s-a reluat acest obicei, după doi ani de restricții determinate de pandemia de COVID – 19. Prin urmare, CFR Călători, anunță că, în perioada 11 – 12 octombrie și 14-15 octombrie, va circula trenul IR 1653/ IR 1969, cu plecare la ora 22:32 din Bucureşti Nord și sosire la ora 04:52 în Iași. În Bacău, garnitura de tren va ajunge la ora 2:38, unde va staționa două minute. De asemenea, în perioada 12-13 și 15-16 octombrie, va circula trenul IR 1969/ IR 1754  cu plecare la ora 12:20 din Iaşi și sosire la 18:43 în Bucureşti Nord. Totodată, CFR Călători anunță și suplimentarea cu vagoane (în limita parcului tehnic disponibil), la trenurile care asigură legătura feroviară între municipiul Iași și principalele orașe ale țării – București, Timișoara, Cluj Napoca, Brașov, Constanța, Galați. De altfel, informații actualizate despre circulația trenurilor pot fi obținute atât la numărul de telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern), cât și în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries). Cu ajutorul aplicației, se pot obține informații în timp real despre opriri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire, inclusiv întârzieri. Aceleași informații se regăsesc și pe site-ul www.cfrcalatori.ro, în modulul Mers tren trafic intern.

Reduceri de preț la biletele cumpărate în cadrul ofertelor comerciale

Compania de cale ferată le recomandă pasagerilor planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie. În felul acesta, se elimină din start anumite situații neplăcute, cum ar fi taxarea suplimentară în tren, corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice, și/sau amenda, conform reglementărilor în vigoare. În plus, compania le reamintește călătorilor că se pot bucura de reduceri semnificative din valoarea biletelor, în anumite situații. Astfel, cei care aleg acest mijloc de transport pot beneficia de 10 la sută din valoarea unui bilet, dacă efectuează o călătorie dus-întors. Până la 10 procente în minus pot obține și călătorii care achiziționează în avans biletele de tren. Totodată, se va face o reducere de 5 la sută la biletele cumpărate online (de pe site sau prin aplicația disponibilă pentru dispozitivele mobile), precum și de la automatele de vânzări bilete, aflate în marile gări. De reținut și facilitățile de călătorie acordate pensionarilor, elevilor și studenților, inclusiv în perioada Sărbătorii Sfintei Parascheva și la trenurile introduse suplimentar.

Peste un milion de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi în fiecare an pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Considerată „îndreptătoarea judecătorilor nedrepţi” și „ajutătoarea celor sărmani, bolnavi, fără ajutor”, Sfânta Parascheva este percepută drept ocrotitoarea Moldovei. Pelerinii care ajung aici, în această perioadă a anului, așteaptă ore în șir pentru a fi prezenți, în noaptea dintre 13 spre 14 octombrie, la căpătâiul „Cuvioasei care face minuni”.

Bilete online, până la plecarea trenului din gară

Noutatea de ultimă oră este că, de acum încolo, biletele pot fi cumpărate online chiar și până în momentul plecării trenului. Oferta este valabilă pentru 440 de trenuri operate de CFR Călători. „Astfel, din totalul trenurilor pe care CFR Călători le pune zilnic în circulație, cumpărarea biletelor online până la ora plecării trenului se face pentru 75% din trenurile InterRegio, pentru 65% din trenurile Regio Expres și pentru 32% din trenurile Regio. În aplicaţiile online ale CFR Călători, serviciul «Bilete online până la plecare» este marcat cu o pictogramă dedicată cu simbolul «0m». Serviciul «Bilete online până la plecare» este disponibil deja pentru călătoria cu vagoane cușetă/dormit, precum și pentru trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă, Brașov – Constanța, etc”, au anunțat reprezentanții companiei de cale ferată. De altfel, lista completă, actualizată permanent, poate fi găsită pe https://bilete.cfrcalatori.ro/ la secţiunea Suport/ Termenii și condițiile https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains/OnlineTicketsUntilDepartureTrains.

 

Liviu Miroșeanu (viceprimar, PNL): ”Prețurile practicate în trecut de SSPM, cu mult peste ceea ce plătim astăzi pentru asfaltări”

    În contextul dezbaterilor din ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 29 septembrie 2022, revin în spațiul public cu o serie de precizări în ceea ce privește prețul mai scăzut al lucrărilor de asfaltare practicat de firmele ce au încheiat acorduri-cadru pentru loturile din zona nord și sud ale orașului versus prețul practicat de Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău. Prețurile SSPM au fost cu mult peste ceea ce plătim astăzi pentru asfaltări, iar băcăuanii trebuie să fie informați asupra acestei realități. Diferențele de preț depășesc chiar și  30% din valoarea pe metru pătrat.

    Lucrările de asfaltare din municipiul Bacău au fost atribuite pe baza unor acorduri cadru, pe două loturi. Astfel că, pentru zona de nord a municipiului, unde este contractată firma Conextrust SA, prețul pe metru pătrat al reparațiilor cu mixtură la cald, covoare asfaltice este de 88,35 RON fără TVA, iar cea pentru plombări este de 97,5 RON fără TVA. Lucrările de asfaltare pentru lotul I vor începe în octombrie pe străzile: Nicu Enea, Siretului (tronson 1), Decebal, Primăverii, Ștefan cel Mare (zona Gepex), Spicului, Gh. Marinescu, Iasomiei, Vadu Pomilor.

    Pentru zona de Sud a orașului, unde lucrările au fost câștigate și începute deja de firma BVA Servicii SRL, prețul pe metru pătrat reparații cu mixtură la cald, covoare asfaltice este de 102,03 RON fără TVA, iar cea pentru plombări este de 106,08 RON fără TVA.

    O simplă comparație cu prețul practicat de SSPM – 147, 95 RON cu TVA – indică faptul că sumele plătite către SSPM pe un metru pătrat de asfaltare sunt, în medie, cu aproximativ 30% mai mari decât cele din contractele încheiate cu Conextrust SA și BVA Servicii SRL.

    Realitățile dificile pe care le traversăm astăzi, impun, mai mult decât oricând, cumpătare și chibzuință. Revin la un subiect intens discutat pentru că realitatea îmi justifică preocuparea; concurența neloială, monopolul, se plătesc din buzunarul băcăuanilor, indiferent că e vorba despre SSPM sau despre alte structuri ce practică acest model de business păgubos pentru cetățenii orașului. Voi lupta cu lipsa de transparență, astfel încât diferențele de preț ce se scurg în conturile unor firme neconcurențiele să se regăsească în investiții, în soluții pentru Bacău!

     

    Liviu Miroșeanu

    Viceprimar PNL al Municipiului Bacău                   

    „Sprijin pentru ocupare prin educație!”

      În perioada 30 septembrie – 3 octombrie, în localitatea Măgura, județul Bacău s-a desfășurat Conferința stagiilor de practică în cadrul proiectului „Sprijin pentru ocupare prin educație!”, cod MySMIS: 132657, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – Educaţie şi competenţe.

      Plecând de la nevoile actuale identificate privind educația, formarea profesională și ocuparea tinerilor, proiectul a permis participarea a 195 de elevi din Regiunea Nord-Est la programe de educație și instruire practică de calitate.

      Proiectul în valoare de 2,366,020.27 lei având ca beneficiar compania PROFI ROM FOOD a venit in sprijinul elevilor oferindu-le șansa să-și dezvolte noi competențe profesionale și să experimenteze în mod direct ce presupune derularea unei activități profesionale, în timp ce, prin accesarea serviciilor de consiliere și orientare profesională au avut posibilitatea să afle mai multe despre propria persoană, despre propriile aspirații și despre oportunitățile obținerii unei cariere de succes.

      În cadrul evenimentului au fost prezenți peste 50 de invitați din cadrul unităților de învățământ din Regiunea Nord-Est și reprezentanți ai grupului țintă, aceștia participând la workshop-uri diverse. 

      Domnul Ciprian Ciocan, coordonator și expert în proiect din partea PROFI a declarat:

      Un citat care îmi place foarte mult și consider că reprezintă acest proiect ar fi:

      «Îi poți da unui elev câte o lecție în fiecare zi, dar dacă îl poți îndruma să învețe stârnindu-i curiozitatea, el își va dedica întreaga viață învățăturii.”»  Clay P. Bedford

      Prin proiectul Sprijin pentru ocupare prin educatie!, ne-am dorit să ajutăm elevii, să învețe într-un mod cât mai inedit. A fost o perioadă foarte grea la început pentru că începusem acest proiect într-o perioadă de pandemie, unde elevii au stat mai mult timp izolați cu ore de practică online.

      Din cauza pandemiei foarte multe școli nu au mai putut duce elevii în practică la comercianți iar acest lucru a dus la o învațare deficitară a elevilor.

      Majoritatea profesorilor și elevilor au fost foarte încântați de acest proiect care a adus beneficii școlilor dar și elevilor pentru că au învățat ce înseamnă să muncești și cât de important este să ai alături de tine un mentor care să te învețe ce înseamnă practica fizică făcută la un comerciant.

      Sunt mândru că am făcut parte din acest proiect care consider ca a adus un beneficiu următoarei generații de copii.

      Un plic de răceală poate conține până la 87% zahăr!

      Cu toții suntem, din când în când, încercați de răceli ori gripe provocate de schimbările bruște de temperatură. În acele momente, căutăm o soluție prin care să ne recăpătăm puterile, iar plicul de răceală pare că ar putea să ne rezolve problema. Însă, un plic împotriva răcelii conține până la 12,6 grame de zahăr, altfel spus, consumăm echivalentul a două lingurițe și jumătate de zahăr.

      Până la 87% zahăr într-un plic de răceală!

      Un plic împotriva răcelii poate conține pâna la 87% zahăr, media fiind 36%, în condițiile în care unele etichete nu furnizează informații cu privire la cantitatea de zahăr conținută de produs.

      Un plic de răceală poate conține până la 9 E-uri!

      Un plic de răceală poate conține până la 9 E-uri. În medie, un astfel de plic ajunge la o cantitate de 4 E-uri. Cel mai des întâlniți aditivi în plicurile împotriva răcelii sunt E100, E104 (galben de quinoleină), E110 (aditiv alimentar din categoria coloranţilor sintetici azoici), E330 (aditiv alimentar din categoria regulatorilor de aciditate), E331 (citrat de sodiu), E950 (aditiv alimentar sintetic cu rol de îndulcitor) și E951 (aditiv alimentar sintetic, cu rol de îndulcitor şi potenţiator de aromă).

      Același studiu arată că un plic de răceala poate conține până la 135,8 mg de sodiu. În medie, un asemenea plic conține 53,6 mg de sodiu (0,0536 g), în condițiile în care pe unele etichete nu era prezentă această informație.

      Noi, consumatorii, avem datoria de a citi etichetele produselor înainte de achiziționare, pentru a ști exact ce consumăm! Data viitoare, trebuie să ne gândim de două ori înainte dacă vrem să ne vindecăm cu sau fără o cantitate exagerată de zahăr și E-uri!

      „Suntem în perioada de viroze și de gripă, avem chiar o epidemie de gripă. Dar oare gripa și răceala pot trece dacă ne tratăm cu zahăr, sare sau diferite E-uri? Sau ar trebui să luăm niște medicamente care să ne ajute cu adevărat? Haideți să citim cu atenție eticheta și să înțelegem că este posibil să cumpărăm zahăr, sare și E-uri, la un preț extrem de mare, când am putea cumpăra medicamente, poate cu un gust nu atât de bun, o culoare nu atât de atrăgătoare, nu atât de dulci, dar să dăm banii exact pe ceea ce avem nevoie. Noi am citit pentru voi eticheta și este simplu și pentru voi : puteți scana codul de bare cu aplicația gratuită InfoCons și alegeți ceea ce doriți, gestionându-vă banii cu cap.”

      –Sorin Mierlea – Președinte InfoCons

      VIDEO: se demolează garajele de pe strada Prieteniei

      Primăria a început operațiunea de demolare a garajelor de pe strada Prieteniei, din Bacău.

      Clasa din grădină la Colegiul Tehnic „D. Ghika” Comănești

      Urmare unui parteneriat de succes între Asociaţia Cultural Științifică „Dimitrie Ghika – Comănești” și Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești s-a reușit crearea unui spațiu de învățare în aer liber, în curtea unității de învățământ. Proiectul Permacultura – punte de legătură între școală și comunitate, finanțat de Fundația pentru Parteneriat, MOL România, cofinanțat de Asociaţia Cultural Științifică „Dimitrie Ghika – Comănești”, a oferit Colegiului Tehnic „D. Ghika” Comănești oportunitatea de a fructifica spațiul din incinta școlii într-un mod util pentru elevi, creându-le o clasă în natură care să le dea șansa de a desfășura activități de învățare în aer liber.

      Acest proiect a început în luna mai, continuând și în perioada vacanței de vară, iar acum cei implicați se pot mândri cu roadele muncii.


      Grădina urbană a prins contur întrucât pe parcursul lunilor iulie și august voluntarii inimoși au avut mare grijă de ea, udând plantele și plivind straturile cultivate. Băncuțele colorate fac cu ochiul elevilor care abia așteaptă să desfășoare ore de curs în aer liber, rupând monotonia din programul școlar obișnuit. De acest spațiu outdoor se bucură toți elevii, de la mai mici elevi – grupa de preșcolari până la cei de clasa a XII-a.

      Toți sunt sunt încântați să experimenteze o oră în Clasa din grădină. Elevii de clasa a V-a s-au bucurat să testeze băncile pe care ei înșiși le-au vopsit la sfârșitul anului școlar trecut. Acum au avut ocazia să facă cunoștință cu legumele și plantele aromatice din permacultură. Ora de română petrecută aici a venit în întâmpinarea cerinței din manualul de clasa a V-a care solicita redactarea unei compuneri în care să prezinte o întâmplare desfășurată în grădină, arătând cum te împrietenești cu o viețuitoare.

      Alte activități desfășurate în Clasa din grădină au fost următoarele: realizare de ierbare școlare (ora de biologie), utilitatea plantelor medicinale și aromatice (ora de geografie), rețete în engleză cu plante din grădina mea (ora de engleză). Inclusiv elevii din ciclul liceal au utilizat Clasa din grădină: la ora de economie, clasa a X-a a desfășurat activitatea Folosește și prețuiește resursele și serviciile regenerabile, iar elevii clasei a XII-a au recitat monologul lui Anthony din piesa lui Shakespeare.

      În acest fel s-au atins și obiectivele majore ale proiectului: îmbunătățirea gradului de valorificare a spațiului școlar prin amenajarea unui spațiu de 240 mp folosind principiile permaculturii și promovarea spațiului amenajat în concordanță cu principiile permaculturii drept spațiu al învățării, explorării și experimentării prin intermediul unor activități școlare, extrașcolare și interdisciplinare.

      Orele desfășurate în aer liber, într-un mediu amenajat în care pot observa biodiversitatea care îi înconjoară, facilitează comuniunea cu natura și îi ajută să conștientizeze importanța lanțurilor trofice din natură, importanța fiecărei vietăți indiferent cât de mică ar fi și cum și cu ce putem ajuta mediul să se dezvolte.

      Toate aceste concluzii au fost luate, la final de proiect de Vîrcolici Mihaela – director Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, Munteanu Silvia-Maria – coordonator pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare, Cozma Florin – coordonator proiect, Misăilă Lavinia – președinte, Asociaţia Cultural Științifică „Dimitrie Ghika – Comănești”.

       

      Inaugurarea oficială a Casei Francesco, centru social-administrativ

      Vineri, 30 septembrie, Fundația YANA a celebrat, cu bucurie și entuziasm, deschiderea unui nou centru social-administrativ, Casa Francesco, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

      La sărbătoare au fost prezenți 𝐏𝐫𝐢𝐧ț𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐯𝐨𝐧 𝐋𝐢𝐞𝐜𝐡𝐭𝐞𝐧𝐬𝐭𝐞𝐢𝐧, președinte al Fundației Medicor, organizație care a finanțat în cea mai mare parte construcția noii clădiri, doamna 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐢𝐜𝐤, președintă a YANA Charitable Foundation Liechtenstein, fundația mamă, care finanțează în cea mai mare parte activitatea Fundației YANA în Romania, de la înființare, doamna Irina Avorniciței, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Domnul Primar al Comunei Nicolae Bălcescu, Anton Șiler, Doamna Maria Eșanu, manager al GAL Confluențe Moldave, instituție care a finanțat o mare parte din echipamentul de bucătarie, membri ai organizației „Friends of Lărguța”, organizație din Liechtenstein care a finanțat o altă parte a echipamentului de bucătărie, precum și dotarea centrului de recuperare pentru victimele violenței domestice,  Părintele Marius Adam, Paroh al Parohiei Romano-Catolice din Nicolae Bălcescu, consilieri locali, voluntarii seniori și juniori ai Fundației YANA, parteneri și colaboratori, precum și membri ai comunității locale.

      Proiectul „Casa Francesco” este urmarea firească a implicării Fundației YANA în comunitatea din Nicolae Bălcescu, de mai bine de 15 ani. Construcția, începută în anul 2018 și finalizată în toamna anului 2020, găzduiește în prezent mai multe arii de lucru: bucătăria, care hrănește în fiecare zi pe cei 100 de copii din centrele de zi ale organizației, un spațiu potrivit pentru terapii pentru copii, o sala multifuncțională încăpătoare și luminoasă în care copiii de la centrul de zi Casa YANA au spațiu suplimentar pentru teme și alte activități zilnice. Nu în ultimul rând, Casa Francesco este un adapost pentru recuperarea victimelor violenței domestice, în care persoanele care au nevoie de susținere pentru a ieși din situații periculoase în propria familie să se poată adăposti și pregăti în liniște pentru a merge mai departe și a avea parte de o viață fără violență.

      „Din păcate, știm că violența domestică e o realitate, dureroasă, în fiecare loc. Noi ne-am dorit să creăm acest spațiu de siguranță pentru persoanele care sunt victime ale violenței în familie, iar astăzi îl avem și îl oferim spre a fi casa temporară a celor care sunt nevoiți să fugă din calea violenței.

      Ce nu am gândit și nu am prevăzut pentru acest loc a fost că, înainte de a adăposti persoane victime ale violenței domestice din zonele apropiate, ea va fi casa pentru victimele războiului din țara vecină, Ucraina; iată, însă, că, din primavara acestui an, aici și-au gasit o casă 10 persoane refugiate din Odessa, Kyiv și Donetsk. Acești ucraineni sunt bucuroși că au găsit acest loc și această comunitate, în care s-au simțit bine.” spune reprezentantul Fundației YANA. 

      Fundaţia YANA-You Are Not Alone este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, independentă, care are scopul de a alcătui şi implementa proiecte de sprijinire a unor categorii sociale vulnerabile. Reprezentantă a YANA Charitable Foundation, cu sediul în Principatul Liechtenstein, Fundaţia YANA derulează în prezent programe adresate copiilor, tinerilor și familiilor în judeţul Bacău.

      Cu o vechime de 26 de ani, YANA și-a început activitatea în anul 1996, cînd Antonia Frick, având o experienţă de 26 de ani ca preşedintă a programului de ajutor pentru familie “Familienhilfe Liechtenstein”, vine în România cu dorinţa de a crea şi susţine la noi în ţară proiecte de sprijinire a familiei şi a altor categorii sociale vulnerabile.

      Serviciile noastre sunt dezvoltate în parteneriat cu administraţiile publice ale comunelor Nicolae Bălcescu și Mărgineni, județul Bacău, cu școlile din cele două comune, precum și cu DGASPC Bacău.

      Mai multe detalii despre activitatea Fundației YANA puteți găsi pe paginile https://www.facebook.com/fundatiayana.bacau și https://www.yana.ro/

      Ce facem când sună alarma?

      Scenarii, profeţii, avertismente, conspiraţii, declaraţii belicoase, ameninţări, demonstraţii, anexări, victorii şi înfrângeri, arme, crize, inflaţie, teamă, exod, coronavirus, negocieri, alte conflicte care inflamează lumea, poziţionări şi repoziţionări, noi alianţe, morţi şi răniţi, distrugeri inimaginabile. Este tabloul lumii noastre prezentat zilnic de agenţiile de ştiri, televiziuni şi cancelariile din Lumea Veche şi Lumea Nouă. După aprope 80 de ani de aşa-zisă pace, omenirea se află din nou în impas, la răscruce, sintagmă des folosită în toate limbile pământului. Occidentul adormit de opulenţă şi dezmăţ economic nu a luat seamă, ca şi în deceniile ’30-’40 ale secolului trecut, la lucrările şi acumulările de tensiuni şi pofte de revanşă ale unor ţări şi lideri, ajunse în punctul de unde, spun analiştii şi politicienii, nu se mai poate da înapoi. Şi unii şi alţii stau cu mâna pe butonul roşu, declanşator al apocalipsei.

      În timp ce militarii îşi ascut „săbiile” şi îşi scot de la naftalină armamentul, civilii responsabili sunt preocupaţi de protecţia şi apărarea populaţiilor aflate în calea tăvălugului clasic sau atomic. Am mai pus întrebarea din titlu. Şi o voi repeta. Guverne, instituţii specializate, mass-media investesc efort şi bani pentru a instrui oamenii cu măsurile minime pentru protecţie şi apărare. Am văzut că peste tot, din Nordul Europei, până în Sud, dar şi peste ocean, zilnic sunt transmise informaţii şi se elaborează scenarii, sunt pregătite adăposturi, achiziţionate materiale specifice pentru protecţie şi supravieţuire în caz de catastrofă. La noi, parcă toată lumea este anesteziată, ministerele şi departamentele de resort, responsabilii de la nivel central şi local sunt preocupaţi de serbări câmpeneşti, festivaluri şi amenajarea de piste… pentru biciclete! Puţinele adăposturi construite acum 50-60 de ani sunt nefuncţionale, lumea habar nu are pe unde sunt, în caz că sună alarma, populaţia nu este pregătită măcar cu minimul necesar. Stăm şi aşteptăm, nu cumva să creăm panică, să nu speriem oamenii. Politica laşilor, politică iresponsabilă. Toată ziua facem politică, toată ziua vorbim de pensii şi salarii, comentăm, analizăm, ne dăm cu părerea, mai ieşim în stradă la aer, în timp ce, la graniţă arde focul şi un nebun poate declanşa explozia, iar noi murim ca chiţigoii, fără nicio şansă, deoarece n-avem tăria şi puterea responsabilităţii să spunem clar ce ne aşteaptă şi ce am putea face, să ne protejăm vieţile, ale noastre şi ale copiilor noştri.

       

      Ploaia care va veni

      Există numeroși oameni care încă se întreabă de ce a fost masacrată atâta lume în regimul „terorii” franceze, de după Revoluția de la 1789. Ei se întreabă senini de au fost ghilotinati aristocrații și clericii, că doar nu au făcut nimic rău… Într-adevăr, mulți nu au făcut nimic și exact asta a fost vina lor capitală: ar fi putut schimbă cursul lucrurilor și nu au făcut-o. Cât despre cei care au făcut, mi se pare clar: au vrut să mențină situația în care cei 1% îi stăpâneau pe ceilalți 99% și nu s-au dat înapoi de la nimic pentru asta.

      Există destui oameni care se întreabă cum a fost posibil „obsedantul deceniu” românesc, închisorile, lagărele de reeducare, „fenomenul Pitești”. Cum de niște oameni au fost închiși, unii uciși, fără să facă nimic. Exact ca în cazul Revoluției Franceze, au fost mulți oameni care n-au făcut nimic dar și oameni care au făcut. Care s-au purtat fără mănuși cu o parte importantă a societății românești în perioada interbelică. Lagărele și închisorile pentru opiniile politice exprimate nu au fost inventate de comuniști; ei doar le-au preluat, la fel cum au preluat și celebrul paragraf din Codul Penal, cel referitor la „crima de complot împotriva orânduirii sociale”.

      Cu o foarte mare probabilitate, peste ani de zile, niște oameni se vor întreba cum au fost posibile atrocitățile de la finele anilor 2020, când o seamă de oameni au fost executați fără să fi făcut mare lucru. Doar au impus ideologii, medicamente obligatorii, au tăiat veniturile, au impus cheltuieli și au provocat schimbări economice și sociale care au determinat milioane de decese.

      Ce nu reușim să învățăm din istorie este că societatea este ca un arc. O împingi cât o împingi, dar, la un moment dat, reacționează. Și reacția unei societăți flămânde de răzbunare este cruntă pentru că este oarbă. E ca un tsunami care mătură totul în cale. Revoluțiile, revoltele, răscoalele nu mai măsoară gradele de vinovăție ale victimelor; nu au nici timp și nici chef pentru asta.

      Se bucură unii că, odată cu „pandemia”, cu „Green Deal”, cu războiul din Ucraina au reușit să prostească lumea și să stoarcă niște bani. Au vândut lucruri inutile, au îndatorat guverne, au scumpit alimentele și energia artificial, au înlănțuit lumea cu datorii de neplătit. Va fi de ajuns ca un singur stat să decidă să refuze să mai plătească și uraganul va porni să măture întreg eșafodajul economic mondial. Și, împreună, cu el, pe mulți dintre cei care au manipulat lucrurile în ultimii ani. Din păcate, însă, vor fi și enorm de multe victime nevinovate.

       

      Lupte/ Campionatul Național Under 20: Băcăuanii, șapte dintr-o lovitură

      Luptele băcăuane nu iartă nimic. Nici pe plan internațional și cu atît mai puțin pe cel național. Ultima lovitură a venit la finala Campionatului Național Under 20 derulată la finalul săptămânii trecute, la Târgu-Mureș și a adus șapte medalii: șase în contul SCM Bacău și una în dreptul CSM Bacău.

      La greco-romane, SCM a cucerit două medalii de aur prin Leonard Iurașcu la 67 kg și Vasile Cojoc la 82 kg, iar CSM una, grație lui Igor Botez, învingător în limitele categoriei de greutate 77 kg.

      Bilanțul SCM de la greco-romane a fost completat de medalia de argint obținută de Florin Cozma la 72 kg și de bronzul adjudecat de George Cozma, tot la 72 kg și de Ionuț Manolache, la 87 kg. Gruparea condusă de Ion Șarban a punctat și la lupte libere feminin, prin Georgiana Antuca (bronz la 50 kg), dar și în clasamentul cluburilor la greco-romane, unde s-a situat pe locul 2.

      Clubul fanion al Bacăului a fost devansat doar de Farul Constanța, lăsând în schimb în urmă pe Dinamo București, LPS Botoșani, Rapid București și Steaua București. De notat come-back-ul Georgianei Antuca după o accidentare serioasă care a ținut-o pe medaliata cu bronz de la Europenele U20 de anul trecut o perioadă mai lungă pe tușă.

      „Sperăm ca refacerea ei să fie deplină având în vedere vârsta- Georgiana în penultimul an de juniorat- și  potențialul demonstrat, în special la nivel internațional”, a declarat directorul SCM Bacău, Ion Șarban. Totodată, merită menționată surpriza plăcută realizată de Leonard Iurașcu, care, după argintul cucerit la Cupa României U20, a reușit să se impună și în calitate de campion național la aceeași categorie de vârstă.

      În fine, să subliniem că la finala Naționalelor Under 20 de la Târgu-Mureș, SCM Bacău a fost privată de vârful său de lance, Denis Mihai, triplul medaliat european și mondial la Juniori 1 și Tineret aflându-se cu lotul național al României în Armenia, acolo unde se derulează pregătirile pentru Campionatele Mondiale U23 ce vor avea loc între 17 și 23 octombrie în Spania, la Pontevedra.

      Prezența lui Denis Mihai la finala de la Târgu-Mureș ar fi fost sinonimă cu încă un aur pentru SCM Bacău, dar și cu locul 1 în ierarhia cluburilor.

       

      Fotbal/ Juniori: Atletico Bacău, figură frumoasă la „Gianni di Marzio Cup”

      Parcurs meritoriu pentru grupa 2010 a celor de la Atletico Bacău la turneul „Gianni di Marzio Cup” derulat în Italia, la Chieri.

      La această categorie de vârstă au participat 16 echipe, împărțite în grupe de patru. Băcăuanii au fost repartizați în grupă cu Juventus Torino, FC Lombardia și Pavia 1911, înregistrând două victorii (1-0 cu FC Lombardia și 3-0 cu AC Pavia 2011) și o înfrângere, 0-1 cu Juventus.

      Clasată pe locul 2 după Juventus, care a acces în „Grupa de Platină”, Atletico a mers în „Grupa de Aur”, unde a înregistrat trei remize: 1-1 cu Canegrate by AC Milan Academy, 1-1 cu Inter Milano și 2-2 cu Chieri. Ca urmare a acestor rezultate, băcăuanii au terminat „Grupa de Aur” pe poziția a treia.

      „Dincolo de rezultate, cel mai important este că am lăsat o impresie foarte bună în zona de nord a Italiei.

      Nu degeaba, la final, organizatorii ne-au felicitat pentru jocul prestat și ne-au promis că ne vor mai invita și cu alte ocazii. Până la urmă, din șase meciuri jucate, doar Juventus ne-a învins la limită, cu 1-0.

      Am fost egalii lui Inter, dar și al academiei lui Milan. A fost o experiență interesantă pentru copii”, a declarat antrenorul Gabriel Vârlan, care a dispus de următorul lot: Pascu, Vernica- portari; Rugină, Miron, Robu, Ferică, Țurcanu, Harjan, Sayin, Bucur, Pătrățanu, Chiscop, Năstac și Mândru- jucători de câmp.

      Cum poți șă începi o dietă sănătoasă

      O dietă sănătoasă, mișcarea zilnică, precum și o viață echilibrată sunt puncte cheie ale unei vieți pe care toată lumea și-o dorește, dar care nu sunt atât de ușor de urmat. Deși în reviste și reclame totul pare floare la ureche, în viața reală lucrurile sunt mai complicate, pentru că rutina nu face parte din viața fiecărui om, iar obiceiurile vechi sunt greu de lăsat în urmă. Tocmai de aceea, iată câteva trucuri care te vor ajuta să începi să ai o dietă sănătoasă într-un mod simplu și ușor de menținut:

      Motivația vine de la tine

      Uneori trebuie să te împingi singur sau singură de la spate, chiar dacă nu îți place. Chiar dacă ciocolata din sertar pare mult mai atractivă decât salata verde, chiar dacă sportul nu ți-a fost prieten niciodată și te face să transpiri, chiar dacă e greu să te lupți cu tine. Ei bine, tocmai asta trebuie să faci dacă vrei să cunoști acea versiune a ta pe care o visai când erai copil și care stârnea curiozitatea și mândria din tine. Trebuie să îți placă de tine, să te mândrești cu tine, să te iubești pe tine, iar asta nu e ușor deloc.

      Defectele există în viața fiecărui om, chiar dacă nimeni nu ți-ar spune asta la o cafea, dar puțină lume chiar este fericită în propriul corp și nu își dorește să arate diferit. Uneori nu este nici măcar vorba despre kilogramele în plus, deoarece există multe persoane care, din contră, ar vrea mai multă masă musculară, un corp mai tonifiat, mai puțină celulită și mai multă energie. Despre asta este, de fapt, vorba. Despre echilibru și starea de bine pe care doar un corp sănătos ți le poate oferi. Din păcate, tot mai des oamenii pun pe primul loc programul de la muncă și sarcinile zilnice decât un mic dejun sănătos și o alergare de dimineață.

      Încearcă ceva sănătos zilnic

      Greu să reușești nu este. Greu să începi și să nu renunți, este și va fi mereu, iar motivația trebuie să vină de la tine. Să faci ceva pentru tine zilnic chiar și atunci când nu vrei. Așa că zilnic, încearcă să mănânci un mic dejun sănătos, să bei un smoothie cu fructe sau legume, să bei băuturile vegetale care îți plac, să bei cel puțin 2 litri de apă și să faci puțin câte puțin sport pentru tine și sănătatea ta. Odată ce vei vedea cât de bine te poate face să te simți o dietă echilibrată și sport, nu vei mai vrea să renunți.

      Astfel, încearcă ceva care este sănătos pentru tine și organismul tău zilnic. Fie că este vorba despre o alergare de dimineață, un prânz ușor, un antrenament cu exerciții solicitante, un masaj terapeutic sau pur și simplu meditație și un mic dejun echilibrat.

      Să te pui pe tine pe primul loc contează mai mult decât orice, mai ales atunci când este vorba despre sănătatea ta. Ai grijă de tine și de corpul tău, zilnic!

      O nouă emisiune la TVR 2: „RIVALII …cu Marina Almășan”!

      Adesea, tinerii îi acuză pe adulţi că au uitat cum erau atunci când aveau vârsta lor. De cealalta parte, maturii reproşează tinerilor că nu vor să asculte părerea lor, de oameni trecuți prin viață. Cine are dreptate? Răspunsul îl aflăm de sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15:00 într-o nouă emisiune de divertisment la TVR 2, „RIVALII… cu Marina Almășan”!

      „Gap-ul dintre generații a marcat fiecare perioadă istorică. Acest așa-zis „conflict între generații” se manifestă și pe plan „micro” – în fiecare familie în care există copii, dar și pe plan “macro”, în cadrul societății, în toate structurile sale, între tineri și vârstnici înregistrându-se dintotdeauna diferențe în felul cum privesc lucrurile, cum se raportează la realitate, cum acționează”, explică Marina Almăşan.

      Prăpastia dintre tineri și părinții lor este generată, într-o oarecare măsură, şi de transfomările radicale prin care a trecut societatea noastră în ultimii 30 de ani. Care este sorgintea acestui „război” – mai mocnit sau mai manifest – între generații? Cum putem extrage, de la fiecare generație în parte, lucrurile bune, combinându-le astfel încât beneficiul să fie al tuturor, al societății in ansamblul său?
      În fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, „RIVALII… cu Marina Almășan” îşi propune să aducă față-n față cele două tabere: tinerii și vârstnicii, primii – cu forța și entuziasmul specifice vârstei, ceilalți – cu înțelepciunea, experiența, cumpătarea și toleranța pe care le oferă anii din buletin. Susținuți de către o echipă de spectatori care le reprezintă categoria de vârstă, reprezentanţii celor două tabere vor intra într-o „competiție”, iar un juriu alcătuit din vedete și specialiști va evalua prestația competitorilor, decizând în final care dintre ei a întrunit toate criteriile: charismă, înțelepciune, adaptarea la vremurile pe care le traversăm, capacitatea de a se descurca în anumite situații limită, precum și aceea de a se face plăcut de cei din jur.

      Cum a apărut ideea emisiunii „RIVALII… cu Marina Almășan”
      Marina Almăşan: Subiectul e în vogă și nu se va demoda nicicând! Conflict între generații a existat dintotdeauna, iar noi i-am fost protagoniști, când de o parte, când de alta a baricadei. Mai întâi, tineri fiind, ne-am privit critic părinții și pe adulții din jur, sătui de sfaturile lor, crezându-ne cei mai deștepți, mai mult, atoateștiutori; au trecut, iată, anii și am ajuns, la rându-ne, adulți, găsindu-le nesfârșite cusururi tinerilor din preajmă, începând cu copiii nostri și extinzând apoi la nivelul întregii lor generații. Acum noi suntem cei “demodați”, “depășiți de vremuri” și uneori chiar “inutili”, deși noi ne credem cei mai înțelepți și extrem de … “indispensabili”. Ei, cum să ratezi un astfel de subiect suculent?!? Așa a luat naștere emisiunea “RIVALII” – un duel spumos între generații, din care nimeni nu cred că va ieși șifonat, ci cu toții vom avea de învățat. Și ne vom privi apoi, unii pe alții, cu mai multă îngăduință. Sper… :)

      Ai experimentat şi tu acest conflict?
      Marina Almăşan: Normal că am fost și eu, in nenumărate rânduri, “victima” acestui conflict, și ca tânăr, dar și ca adult. Îmi amintesc, bunăoară, de perioada stagiului în productie – cel de după terminarea facultății – cand, la fabrica la care am fost repartizată, ca economist, toți șefii se uitau chiorâș la entuziasmul meu (încercam “să modernizez” Filatura de lână pieptănată”, aplicând metodele de organizare a producției, de ultimă oră, învățate de mine în facultate!:))), crezand toți că am venit în fabrică pentru a le lua lor locul (eu neștiind… cum sa scap mai repede de acolo!!!) și, prin urmare, mi-au făcut viața un calvar, ținandu-mă mereu “la distanță” și blocându-mi toate inițiativele. Am rezistat și … mi-am văzut de drumul meu.
      Iar acum, ca părinte, traversând cele două „pubertăți” – ale celor doi copii ai mei – am consemnat la rându-mi destule meciuri, ba chiar războaie cu aceștia, ciocnindu-ni-se deseori cap în cap modurile de a vedea lucrurile. Noi, adulții, din prea multă dragoste, suntem în stare să-i blocăm pe copiii noștri din drumul care le este dat. Iar neîncrederea pe care o avem în ei – de multe ori “născătoare” de astfel de conflicte – se dovedește deseori a fi total neîntemeiată, copiii nostri fiind, în multe dintre cazuri, mult mai pregătiți pentru viață decât o putem bănui. În orice caz, avantajul celor care au doi copii, este acela că, de multe ori, greșelile pe care le-au făcut în “administrearea” primului copil, reușesc să le îndrepte în relația cu următorul. Așa am pățit și eu: “conflictul între generații” s-a manifestat mult mai lin în cazul lui Victoraș, decât al lui Marinuș. Dragostea mea fiind însă aceeași, pentru amândoi!

      Cu cât a crescut prețul energiei

        Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 2.400 lei pe MWh, în luna august 2022, valoare cu 332% mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 554 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.

        Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 5,3 miliarde de lei, în august, în creştere cu 416% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

        Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 20%, până la 2.221.507 MWh.

        Cota de piaţă a PZU a fost de 39% în august, faţă de 51% anul trecut.

        Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 336 de participanţi, dintre care activi au fost 220.

        Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

        Cu cât ar putea crește pensiile

          Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a discutat în PNL că procentul cu care se pot majora pensiile trebuie să fie acela prin care nu se produce un deficit mai mare la buget, menţionând că, în acest moment, limita de creştere este de aproximativ 11%.

          „Am discutat şi în PNL, procentul cu care putem creşte pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a precizat Ciucă.

          El a spus că au venit propuneri din mai multe direcţii, de la mai mulţi oameni.

          „Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea şi să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a menţionat premierul.

          În privinţa majorării la 3.000 lei a salariului minim pe economie, Ciucă a spus că această propunere a fost susţinută de toţi.

          „A fost făcută de către noi toţi, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (…) Am susţinut-o de la început, am şi venit cu propuneri”, a mai spus Ciucă.

          Partidul Naţional Liberal a venit inclusiv cu propunerea de scutire de taxe a pensiilor care ating pragul de 3.000 lei, a mai spus premierul, adăugând că acest lucru „nu s-a întâmplat, pentru că produce efecte în lanţ şi practic se aplică pe tot sistemul de pensii”.

          Doar corn, fără lapte, pentru elevii băcăuani?

          Din cauza creșterilor de preț la carburanți și energie, firmele care asigură produsele lactate în Programul ”Cornul și laptele” nu își mai pot onora contractele.

          Deja sunt probleme cu aprovizionarea sunt și în județele Bacău, Vaslui și Tulcea, iar la Iași licitația întârzie.

          Până la această oră, nicio instituție din județul nostru nu a prezentat o poziție oficială pe acest subiect. Începând din luna august, Guvernul a mărit cu aproximativ 80 de bani cota alocată fiecărui elev în programul ”Cornul și laptele”, până la 6 lei și 63 de bani pe săptămână.

          În total, 1,5 milioane de elevi beneficiază de acest program.

          Universitatea „George Bacovia” la deschiderea noului an universitar

            Același val de emoții și bucurii s-a regăsit și la Universitatea „George Bacovia” acolo unde studenții și cadrele universitare, alături de invitați speciali au deschis drumul unui nou an universitar, un an special, presărat cu workshop-uri, dezbateri, mese rotunde, conferințe științifice internaționale, vizite ale studenților la firme și instituții publice, concursuri de eseuri, festivitate de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa etc., toate prilejuite de aniversarea a 30 de ani de existență pe care Universitatea „George Bacovia” din Bacău o serbează în anul 2022.

            „Admiterea de anul acesta a fost un real succes, suntem bucuroși că cei care doresc să urmeze cursuri universitare de licență și master și cursuri postuniversitare ne aleg în număr atât de mare. Am diversificat oferta academică prin dezvoltarea de noi specializări, am intensificat activitățile de promovare și, toate acestea, coroborate cu implicarea cadrelor didactice, calitatea actului didactic și infrastructura de care dispunem, ne poziționează printre opțiunile celor care doresc să aibă parte de o experiență fructuoasă în cadrul unui învățământ superior de calitate.

            Avem și specializări foarte căutate, la care am avut mai mulți candidați decât locuri.
            Pe cei care nu au reușit să ocupe un loc în urma ierarhizării după media de admitere, îi așteptăm anul viitor, în prima sesiune de admitere, mai exact în luna iulie″, a declarat conf. univ. dr. Andrei Octavian Paraschivescu, Rectorul Universității.

            La Universitatea „George Bacovia” din Bacău anul acesta sunt înscriși studenți la 4 specializări de studii universitare de licență (Management, Administrație publică, Economia comerțului, turismului și serviciilor, Drept), 4 specializări de studii universitare de master (Managementul instituțiilor din administrația publică, Managementul afacerilor, Științe penale și criminalistică, Carieră judiciară) și cursanți ai cursurilor postuniversitare (Managementul achizițiilor, Managementul instituțiilor de educație, Managementul instituțiilor prestatoare de servicii sociale și de sănătate).

            Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și-a deschis porțile într-un nou an universitar

              Un amalgam de emoții, bucurii, zâmbete. Aceasta era atmosfera din holul din fața Aulei Universității acolo unde luni, 3 octombrie, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar. Practic, Aula a fost neîncăpătoare, mulți studenți fiind prezenți și asistând la eveniment de pe hol, ceea ce a arătat clar cât de dor le-a fost tinerilor să revină la facultate, însălile de curs și în amfiteatre.

              Întâlnirea a fost „moderată” de conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, Prorectorul universității care i-a invitat la microfon pe gazdele universității dar și pe invitații speciali.

              „Suntem la începutul unui an nou universitar, sperăm un an nou normal după o pandemie de doi ani. Începem anul universitar cu un număr impresionant de studenți, majoritatea lor fiind din Bacău, din județ, dar și din județele limitrofe, Neamț-Vrancea-Vaslui, dar avem și din alte zone ale țării dar un segment mult mai mic. Mai avem un segment important de studenți basarabeni și începem anul universitar cu anul pregătitor studenți din Africa, iar cursuri doctorale și postdoctorale cu studenți din zona francofonă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, Președintele Senatului Universitar.

              „Am pregătit foarte multe surprise studenților, am reabilitat bazele material, căminele, baza sportivă și chiar am creat baze sportive noi. Deasemenea, sperăm ca în decursul acestui an universitar să mai terminăm un cămin studențesc cu condiții de cazare mult mai bune. Dorim să participăm la realizarea unui campus pentru învățământ dual, împreună cu Consiliul Județea, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar Județean și întreprinderile din zona noastră de activitate”, a explicat prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, Recorul Universității.

              Pentru anul universitar 2022 – 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău are 35 de programe de studii universitare de licență, 26 de programe de studii universitare de master și 3 domenii de doctorat. An pregătitor de limba româna, programe de conversie universitară și programe post-universitare, iar pentru anul I sunt înscriși 2114 de studenți.

              Invitați speciali au fost prefectul Lucian Bogdănel, vicepreședintele Consilului Județean Gelu Pamfil, primarul Lucian Stanciu Vizite, Ana-Maria Egarmin – inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău și lect. univ. dr. Gabriela Fotache de la Universitatea „George Bacovia”.

              Cu toții au transmis un gând bun studenților, îndemnuri și le-au urat success în noul an universitar.