Acasă Blog Pagina 1112

A scăzut oferta de locuri de muncă

    La început de an, oferta de locuri de muncă vacantă este mai mică față de cât a fost acum o lună. Astfel, dacă în 8 decembrie 2022, potrivit datelor transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, (Vasilică Istrate-expert superior), în evidența acestei instituții erau 1.543 posturi libere, la finele săptămânii trecute au fost 1.340, deci cu 203 mai puține, pe care, evident, au fost angajate tot atâtea persoane. Din cele 1.340 locuri de muncă, 1.044 sunt în municipiul Bacău și zonele limitrofe, iar 244 (408-în 8 decembrie 2022) sunt în Onești și comunele învecinate acestuia. Cum era de așteptat, oferta cea mai generoasă este, în continuare, în sfera serviciilor.

    Aici, în Bacău, sunt disponibile 11 posturi de agent vânzări, 7-agent securitate, 6-asistent relații publice, 7-barman, 11-bucătar, 11-călcător lenjerie, 8-gestionar depozit, 13-instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, 11-manipulant, 21-ospătar, 10-șofer autoturism și camionete etc. Tot în zona Bacăului, în construcții sunt libere 18 locuri de dulgher, 8-electrician, 4-fierar betonist, 22-faianțar, 44-muncitor necalificat, 8-zugrav și altele. În domeniul textilelor se caută 158 confecționeri îmbrăcăminte, 30 confecționeri articole din piele și înlocuitori, 5 confecționeri tricotaje și 9 CTC-iști.

    În alte sectoare de activitate sunt libere 20 posturi de lăcătuș mecanic, 10-lucrător operativ pentru autocompactoare, 10-macaragiu, 10-operator CNC, 35-operator la prelucrarea maselor plastice, 8-electromecanic, 4-electronist, 11-șlefuitor metale, 18-sudor etc. În municipiul Onești și localitățile limitrofe din cele 244 posturi disponibile, 15 sunt de ambalator, 10-AMC-ist, 23-confecționer îmbrăcăminte, 18-lăcătuș mecanic, 10-muncitor necalificat la prelucrarea lemnului, 30-muncitor necalificat în confecții, 25-muncitor necalificat în construcții, 11-sudor, 14-tâmplar universal, 11-vânzător ș.a.m.d. Dar se găsesc și posturi pentru șomerii cu studii superioare.

    Pentru aceștia oferta constă din mai multe posturi de inginer în specialitățile următoare: mecanic (4), constructor (3), tehnolog (1), proiectant (1), producție (4), electrotehnic (3), electronist (4), drumuri și poduri (2), sudură (1), confecționer (1), aviație (2), achiziție (1), energetician (1), rețele electroenergetice (2), topometrist (2) și system software (3).

    În plus sunt 2 posturi de economist, 3-manager proiect, 1-manager relații clienți și 1-manager achiziții. Cei care vor să acceseze unul din posturile vacante se pot adresa AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234576736.

     

    Lehamitea

    De câte ori v-a trecut prin minte să plecați, doar cu o sacoșă din plastic în mână, în care ați aruncat, în grabă, câteva lucrușoare?! Probabil că de multe ori. Și, credeți-mă, nu sunteți singurii. E lehamitea care te cuprinde după ce vezi câte și mai câte se întâmplă pe la noi. Și asta de treij’ de ani și ceva de când a venit și-a trecut revoluția pe la noi.

    Cum să-ți mai vină să stai, când, zilnic, vezi sau auzi la știri ori vorbindu-se la coadă, în magazine, în stația de autobuz etc. despre grozăviile care se petrec la tot pasul? Vorbesc aici despre absolut tot ce se întâmplă, în toate sectoarele vieții de la noi, fără osebire. Nu doar despre plagiatele dovedite din doctoratele unor policieni de vârf care, cu mediocritate lustruită, conduc ministere (și care, acum, cu tupeu, amenință cu instanța de judecată universitățile care s-au îndoit de râvna lor).

    Sau despre gureșul senator AUR, care și-a snopit în bătaie nevasta, demisionat inițial din Parlament și din partid (doar de ochii lumii), dar întors la sentimente diferite, la scurt timp, mânat de ambiția de a se dedica, atenție! „rezolvării problemei ce vizează violența în familie”. E de râsul curcii, nu? E ca atunci când pui lupul să stea de vorbă cu oile, la stână, scărpinându-le tandru sub bărbie. Jalnic, aș zice. La fel și fostul jurnalist de la Prima TV, devenit peste noapte adjunctul plagiatorului de la Interne, care, ani la rând, scuipa cu foc peste corupția generalizată (căreia, ulterior, i s-a alăturat golănește).

    Și el un smardoi care, mort de beat fiind, și-a lovit concubina, a strâns-o de gât, împiedicând-o să respire și amenințând-o cu moartea. Și-atunci, te gândești: mai merită să viețuiești aici? În condițiile în care Banca Națională se dovedește a fi, din ce în ce mai accentuat, pompierul piroman al românilor cu credite, sărăciți de-a dreptul de aroganța unui turnător dovedit la Securitate care îmbogățește pe veresie băncile străinilor. Nu pot să nu amintesc și despre nulitățile agresive, cocoțate mereu în posturi publice cheie, taman ca birjarul pe capra trăsurii, influiențând toate deciziile importante ale țării, inclusiv la nivel local.

    Funcționari mediocri, ratați profesional, ajunși odată cu un ministru sau cu un șef de instituție, proști împinși în față pe grade de rudenie sau pe activități de partid.

     

    Nu vă mai mirați!

    Lumea se miră că după doi ani de restricții care au distrus economiile, companiile aeriene se restructurează și părăsesc aeroporturile de unde nu mai fac profit.

    Ca să reținem: Aeroportul Bacău a fost pe val câtă vreme a existat un flux constant de călători.

    Acest flux a fost determinat inclusiv de faptul că Bacăul era singurul aeroport din zona centrală a Moldovei, cu influență inclusiv asupra Brașovului. Cu excepția Iașiului, de la Suceava până la Focșani, nu exista alternativă. Când au început să se modernizeze aeroporturile din Iași, Suceava și Brașov, lucrurile au început să se schimbe.

    În al doilea rând, să nu ne facem iluzii: Bacăul nu este aeroport turistic, ci hub pentru forță de muncă expatriata. Câtă vreme a mers treaba în Occident, a existat cerere pentru zboruri în Anglia, Italia, Franța, poate și Spania. Când s-au introdus restricțiile din „pandemie”, acest flux de călători a început să se subțieze iar după doi ani și ceva de cădere economică, situația a devenit cât se poate de urâtă. Poate că românii ar vrea să plece, în continuare, în Occident, la muncă, dar recesiunea economică din țările respective, mai ales în contextul crizei ucrainene, este dificilă.

    La această mai adăugăm situația companiei Blue Air, a pus, practic, Bacăul pe harta aviației low-cost.

    Multă lume se întreabă de ce nu se deschid noi rute, de ce nu vin companii aeriene noi. Ei, bine, decizia aceasta ține stricit de business, iar dacă o companie constată că nu are suficientă cerere pentru a obține profit, nu va deschide o rută nouă. Pentru că nu e așa simplu: trebuie alocat avion, personal, trebuie încheiate contracte cu aeroporturile, plătite taxe, etc.

    O fi Aeroportul Bacău o mândrie pentru băcăuani, dar nu e suficient să ai un aeroport ca să fie zboruri. Și trebuie să ne împăcăm cu ideea că lucrurile vor deveni și mai grele. Tot atenționez că economia europeană se duce de râpă din cauza conflictului din Ucraina. Anul care abia a început va aduce o clarificare în acest sens. Iar situația Aeroportului Bacău ține mai mult de schimbările din economia europeană decât de cauze locale.

    Vin vremuri interesante.

    La Slănic-Moldova vor avea loc o serie de manifestări prilejuite de Ziua Culturii Naționale

    În perioada 15 – 16 ianuarie 2023, în Sala ,,Amfiteatru” a Complexului Hotelier ,,Panoramic” din stațiunea Slănic-Moldova, vor avea loc, manifestările prilejuite de Ziua Culturii Naționale, ediția a I-a, în organizarea Primăriei orașului-stațiune Slănic-Moldova.

    Programul manifestărilor

    Duminică, 15 ianuarie, ora – 13.00 –

    * Cuvânt de întâmpinare, prezentarea invitaților și a partenerilor: Ionica BANDRABUR – poetă și artistă plastică, președinte al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR – Filiala Slănic-Moldova

    * Cuvânt de deschidere: Gheorghe BACIU, primarul orașului-stațiune Slănic-Moldova;

    * Simpozionul ,,DOR DE EMINESCU”
    Prezentări: ,,Filosofia lui Eminescu” – Prof. univ. dr. Ștefan MUNTEANU, filosof, scriitor, eminescolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău (USR); ,,Lipsa lui Eminescu” – Prof. univ. dr. ing. Mircea ILINCA, președinte al Fundației Culturale ,,Renașterea Română” din Iași; ,,Mihai Eminescu, jurnalistul – Romulus-Dan BUSNEA, jurnalist și publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bacău (UZPR), membru al Asociației Cultural-Științifice ,,Dimitrie Ghika-Comănești”.
    Alocuțiuni: Poeți, scriitori, profesori, istorici și critici literari din România și din Republica Moldova

    * Festivitatea de premiere a Concursului Internațional de Creație Literară ,,Freamăt de codru și ape”, Ediția I-a, 2023;

    * Cuvântul juriului despre modalitatea de apreciere a creațiilor participante la concurs – Adina MITROIU, profesor de limbă și literatura română – Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir” din Onești;

    * Închiderea manifestărilor primei zile, prin citirea procesului-verbal de către prozatorul și umoristul Ioan MOISĂ.

    În momentele dintre conferințe, puteți admira: Expoziția ,,Eminescu în medalii și gravuri” – prof. Vilică MUNTEANU, istoric, arhivist și colecționar medalist; Expoziția de pictură – poeta și artista plastică Ionica BANDRABUR; momente poetice și recitaluri muzicale.

    Luni, 16 ianuarie, ora – 10.00 –

    * Cuvânt de întâmpinare și prezentarea invitaților: Ionica BANDRABUR, poetă și artistă plastică;

    * Cuvânt de deschidere: Gheorghe BACIU, primarul orașului-stațiune Slănic-Moldova;
    Lecția de Poezie, coordonator: George CĂLIN, poet, prozator, critic literar, publicist, editor, Ambasador Cultural Convenția ONU- Geneva, membru al Corpului Diplomatic și Consular Român

    * Teme: ,,Poezia eminesciană”, ,,Școala de ieri și de astăzi”

    * Intervenții: Sibiana Mirela ANTOCHE, poetă, membru UZPR, membru al Ligii Scriitorilor din România – Filiala Dobrogea; Romulus-Dan BUSNEA, jurnalist și publicist, membru al UZPR – Filiala Bacău, membru al Asociației Cultural-Științifice ,,Dimitrie Ghika-Comănești”; Adina MITROIU, profesor de limbă și literatura română – Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir” din Onești

    * Momente poetice și recitaluri muzicale

    * Încheierea manifestărilor: Citirea procesului-verbal de către prozatorul și umoristul Ioan MOISĂ

    Printre participanți se numără scriitori, poeți, critici și istorici literari, artiști plastici din România și Republica Moldova, cadre didactice, elevi.

    * Organizatori: Primăria Slănic-Moldova și doamna Ionica Bandrabur, cu sprijinul Complexului ,,Panoramic”

    * Parteneri media: Telemoldova Plus, TV Buzău, www.turism-bacau.ro, Deșteptarea, Amprenta de Onești, revista ,,Armonii Culturale”, revista ,,Plumb”, revista ,,Cadran Cultural”, revista ,,13 Plus”, Fundația ,,Renașterea Română” din Iași, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația de Cultură ,,Apollon”, Asociația ,,ASCIOR”.

    Romulus-Dan BUSNEA

    Mici ritualuri de eliberare

    Una dintre dorințele mele, printre multe altele pe care le am la început de an nou, este să văd o presă normală, fără stridente breaking news, fără știri despre o liotă de nobody, așa-zise vedete, cu ce amoruri au, de câte ori divorțează etc. M-apucă râsul la titluri „tari”, bombastice, menite să agațe cititorul („În sfârșit spune tot”, „E vestea zilei”, „Zguduitor”, „Cutremurător” „Acum s-a aflat”… ), dar care nu au nicio legătură cu ce se înșiră în articolașele în care se reiau, de regulă, lucruri știute, banale, total insignifiante. Senzaționalismul ieftin, inconsistența acestor însăilări stârnesc deja reacții, și asta nu e rău, în principiu, dar acestea sunt, cel mai adesea, doar țâfnoase, vulgare  („Nu ne interesează!”, „Dar cine-i ăsta?”, altele fiind înjurături de-a dreptul). Rar găsești ceva de bun-simț, formulat concis, cu logică, cu argumente. Ceea ce nu mă miră, pentru că oamenii de calitate, care au cultură, educație, nu-și pierd timpul aiurea, pe rețelele de socializare. Ignoranța e atât de agresivă, că te ia cu fiori.  La moartea lui D. R. Popescu, un scriitor important, cu un talent de mare forță, polivalent (și un om echilibrat, care a făcut bine în funcțiile înalte pe care le-a avut în timpul dictaturii comuniste, protejând breasla scriitoricească), s-au găsit unii care să arunce vorbe de ocară fără a-i fi citit un rând, din moment ce-l confundau cu un alt Popescu, supranumit Dumnezeu, un sinistru politruc.

    De parcă nu ar fi de ajuns că, la noi, se trece atât de ușor, de repede, cu o totală indiferență de fapt, peste dispariția unor oameni de mare valoare,  mai vezi și cum sunt ponegriți. Asta în timp ce, despre o mulțime de nulități, mai nou numite influensări, ți se-ndeasă în față tot soiul de fleacuri din nemaipomenita lor viață. Nimicuri cu sclipici. Cât de tembel trebuie să fii ca să ai nevoie să-ți spună cineva ce să faci, ce să alegi, să te lumineze, chipurile? Teamă îmi este de ignoranța care se lățește cât vezi cu ochii.! Și de starea de ură, care se tot îngrașă, unii hrănindu-se copios din asta. E drept că și alimentele reale s-au scumpit peste poate, așa că mulți indivizi defecți, de fapt, se nutresc cu ura cea mai neagră și-s puși mereu pe hărțuire, pe heităreală, pe care o practică  cu extremă voluptate.

    Apoi, n-aș mai vrea să aud în noul an despre atâtea cazuri de violență domestică, în care cei puternici, bărbații, agresează femei și copii. Ființe mai slabe și, de cele mai multe ori, neajutorate.

    Recent, am văzut un spectacol la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, pe un text foarte interesant, șocant chiar, din moment ce se numește „Apocalipsa gospodinelor”, o creație colectivă sub coordonarea regizoarei-dramaturg Nicoleta Esinencu. E vorba despre o biblie a femeilor, scrisă cu patos, mult nerv polemic, multă revoltă. Un text și un spectacol tip manifest, construit ca un concert punk, în care se cântă la o mătură, pe post de chitară, la un stativ și alte obiecte din arsenalul domestic al gospodinelor, și în care evoluția celor cinci actrițe este una electrizantă. Se spun lucruri adevărate și foarte dure despre lunga istorie a oprimării femeilor, și cuvintele cad greu, te izbesc drept în față. Un spectacol extrem de inconfortabil pentru bărbați, mai ales pentru cei tradiționaliști, vajnicii noștri patriarhali. Dar, culmea este că, auzind mai multe comentarii după vizionare, am aflat că unii bărbați au fost  zguduiți și că unii soți chiar și-au schimbat atitudinea. Ceea ce e mai mult decât bine, este extraordinar, dovedind puterea artei de a sensibiliza oamenii. „Apocalipsa gospodinelor” e ca un benefic ritual de eliberare de sub teascul prejudecăților, amintind un adevăr simplu, că, atât bărbaților cât și femeilor le este comun numele de om.

     

     

    „2023 trebuie să fie un an fără presiune pentru performerii noștri”

    După succesele internaționale de top obținute de SCM Bacău în 2022, directorul clubului fanion al județului, Ion Șarban consideră că sportivii și antrenorii de top nu trebuie să simtă povara rezultatelor

     

    Să ai un an precum 2022 e bine, dar, paradoxal, e și rău. E bine pentru că din 2004, anul în care Monica Roșu s-a laureat dublă campioană olimpică, Sport Club Municipal Bacău nu a mai reușit un asemenea „boom”: titlul de campioană europeană la senioare cucerit de Bianca Ghelber la aruncarea ciocanului, tripla prezență a luptătorului Denis Mihai pe podiumul Mondialelor și Europenelor U23 și U20 și aurul mondial la pachet cu aurul și argintul european obținut cu ștafeta României de juniori de înotătorul Ștefan Cozma. Rău este că, fixând ștacheta la o asemenea înălțime, creezi, involuntar, un orizont de așteptare foarte amplu. Într-un cuvânt, presiune. La început de an, directorul SCM Bacău mărturisește că principala provocare în 2023 pentru clubul pe care îl conduce este tocmai eliminarea acestui inconvenient: „Sportivii și antrenorii noștri nu trebuie să simtă presiunea. Dacă voi pune presiune, o voi pune pe mine pentru a le asigura toate condițiile”.

    -Domnule director, în urmă cu fix un an spuneați că 2021 a fost un an de referință și că vă propuneți ca 2022 să fie unul de construcție. Lucrurile au stat însă altfel în privința lui 2022.

    -Într-adevăr, deși ne propusesem o dezvoltare a clubului în mai multe direcții, componenta financiară ne-a făcut să ne reorientăm din mers, aproape exclusiv către marea performanță. Și spre enorma noastră satisfacție, marea performanță a adus clubul la un nivel pe care nu-l mai cunoscusem în ultimul deceniu și jumătate sau chiar mai mult, cu toate că, Slavă Bunului Dumnezeu, nu ne-am putut plânge de lipsa rezultatelor nici în anii din urmă. 2022 rămâne însă un an extraordinar, încununat de fantasticele rezultate ale campioanei europene Bianca Ghelber, ale luptătorului Denis Mihai și ale înotătorului Ștefan Cozma. Mă limitez doar la primii trei performeri ai unui Top 10 care, și în 2022, a inclus numai și numai reușite internaționale.

    -Unde am putea încadra reușita Biancăi Ghelber?

    -În niciun caz în categoria marilor surprize. OK, poate fi o surpriză, dar una meritată având în vedere volumul enorm de muncă al acestei atlete și al antrenoarei sale, Mihaela Melinte, și, într-un anume fel, o surpriză anunțată de recordul personal reușit cu un an mai devreme, la Olimpiada de la Tokyo. Acel 74,18 ne-a arătat ce potențial are Bianca. Lucru confirmat, de altfel, la Campionatul European. Așa că, aș încadra reușita Biancăi Ghelber în zona valorii incontestabile, a muncii și a pasiunii.

    -Este pentru al doilea an în care SCM Bacău dă celamai bună sportivă și antrenoarea numărul 1 a anului în atletismul românesc.

    -Exact, iar marea satisfacție este că întreaga secție de atletism a clubului nostru mizează pe un nucleu formidabil, format din Bianca Ghelber și antrenoarea sa, Mihaela Melinte, din Ștefania Zediu, surorile Adnana și Daria Vrînceanu și Andra Stănică, toate antrenate de Cristi Nemțeanu și  sportiva Aurei Balaban, Ramona Verman, cu obiectiv important fixat anul acesta din partea Federației.

    -Apropo de obiective: va fi greu să repetați 2022, nu?

    -Este bine că mi-ați pus această întrebare deoarece eu văd anul 2023 ca pe unul care ar trebui să fie fără presiune pentru performerii noștri.

    -Mai exact?

    -În primul rând, chiar dacă este început de an, adică o perioadă în care se fixează obiectivele, eu vreau să le mulțumesc celor care au reușit rezultatele extraordinare din 2022, să le urez sănătate și să-i asigur că, dacă voi pune presiune, o voi pune pe mine pentru a le asigura toate condițiile. Ceea ce depinde de ei, știu că se va rezolva fără probleme deoarece vorbim despre sportivi și antrenori care respiră performanță.

    -Și totuși, nu putem să nu vorbim și despre obiective. Iau un singur exemplu, Denis Mihai, care vine după trei medalii „grele” anul trecut și care va ataca anul acesta Europenele și Mondialele la trei categorii de vârstă: U20, U23 și Seniori.

    -Am mare încredere în Denis Mihai și în antrenorul său, antrenorul-legendă, cum a fost desemnat de Federația Română de Lupte, Ion Butucaru, după cum am mare încredere în toți sportivii și antrenorii care au confirmat și reconfirmat în ultimii ani. Știm cu toții că Denis reprezintă un luptător de mare viitor, însă nu vreau să-l încarc nici pe el, chiar dacă, fiind în ultimul an de juniori, este creditat cu șanse mari la Mondialele și Europenele U20. La ce a arătat până acum, acest luptător de 20 de ani poate merge cu pieptul înainte la toate cele șase competiții majore din acest an. Iar faptul că debutul stagional va avea loc cu ocazia Europenelor U23 din martie, de la București, adică o întrecere la o categorie superioară de vârstă, ia din presiune.

    -Bun, și atunci ce așteptări aveți de la 2023?

    -Dacă lucrurile vor căpăta o turnură favorabilă, și aici mă refer la sprijinul financiar al Ministerului Sportului și al Primăriei și Consiliului Local Bacău, mă voi duce tot spre dezvoltare, pentru a parcurge acele etape de construcție pe care mi le propusesem și anul trecut. Ca o paranteză, care întărește ideea că merităm sprijinul pe care ni-l dorim și-l așteptăm, aș vrea să evidențiez progresul pe care SCM Bacău l-a înregistrat în ultimii ani și, totodată, cursul ascendent pe care îl putem confirma și în 2023. Am vorbit de atletism, de lupte, unde nu i-am amintit pe Vasile Cojoc-unul dintre favoriții Europenelor U23 de anul acesta și Leonard Iurașc- cu obiectiv la Europenele de Juniori de anul viitor, de înot, unde pleiada de sportivi antrenați de Sabin Jitaru în frunte cu Robert Borcea, Flavius Cojocaru, Robert Adam, Ștefan Trică și mulți alții au urcat SCM în ierarhia națională de profil. Putem vorbi însă și de judo, unde o avem pe Isidora Cojocaru antrenată de Constantin Manole, o sportivă aflată în permanentă creștere valorică și de lupte libere, unde eleva lui Victor Donciu, Denias Enășel arde etapele. Iar lista poate continua cu sportivii de la secția de kickboxing, în curs de a atinge statutul de sport olimpic, care ar aduce o serie de plusuri notabile pentru club, cu tenisul unde, alături de Dragoș Ignat, care a confirmat în mod constant la seniori în ultimii ani, Alexandra Ismană Ilisan, tânăra sportivă pregătită de Eugen Lupeș, progresează vizibil și cu potențialul secției de gimnastică, ce are cinci grupe numeroase de copii coordonate de cinci antrenori cu experiență. Mesajul meu este: noi suntem ai Bacăului! Însăși vechimea clubului care anul viitor va aniversa 75 de ani certifică acest lucru. Încheiind paranteza și revenind la întrebarea dumneavoastră referitor la așteptările peentru 2023, vă mărturisesc că, personal, contez mult mai mult pe sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Bacău.

    -Anul trecut a existat un scurt-circuit- mă refer la „falimentul” proiectului de finanțare nerambursabilă depus de SCM Bacău în baza Legii 69- ceea ce a pus în pericol Contractele de Activitate Sportivă. Nu vă temeți că povestea s-ar putea repeta?

    -Chiar dacă a existat acel scurt-circuit de care amintiți, CAS-urile nu s-au pierdut, ci doar întrerupt. Din fericire, resursele financiare oferite de municipalitate și, în special de Ministerul Sportului pe final de an au făcut să fim la zi cu tot. Revenind la CAS-uri, mi-aș dori ca sprijinul să fie unul constant, fără tot felul de scurt-circuite, tocmai pentru a ajunge la ideea de ritmicitate și, implicit de predictibilitate. Altfel, există riscul foarte serios de a ne pierde sportivii și mai ales pe cei de top. Referitor la eventualele temeri că povestea s-ar putea repeta, vă spun că după rezultatele avute în 2022 avem toate motivele de a privi cu încredere la sprijinul pe care consider că SCM Bacău merită să-l primească.

     

    15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale

    Centrul de Cultură „George Apostu” deschide calendarul proiectelor și evenimentelor cultural-artistice pentru anul 2023 cu un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale. Întâlnirea va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023, începând cu ora 11.00, în spațiul expozițional din cadrul Muzeului de artă contemporană „George Apostu”.

    Ca de fiecare dată, organizatorii își propun să aducă un binemeritat omagiu tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit prin opera lor la edificarea celui mai important reper identitar al națiunii române – cultura națională; un demers obligatoriu pentru toate instituțiile de cultură din țara noastră, un act de igienă mentală și spirituală cu multiple beneficii tămăduitoare aduse printr-un simplu exercițiu de reorientare a privirii către România noastră frumoasă și profundă – România pictată, scrisă, sculptată, cântată de marile noastre personalități.

    Programul dedicat Zilei Culturii Naționale se desfășoară sub titulatura „Iarăși Eminescu!” și îi are ca invitați pe cronicarul literar și romancierul Adrian Jicu, care va susține cu această ocazie prelegerea intitulată „Gânduri despre actualitatea unui scriitor supracanonic”, actrița Eliza Noemi Judeu, prezentă în cadrul programului cu un recital poetic, Gabriel Gherghelaș – saxofon și clarinet, fostul director al Teatrului Dramatic „Bacovia”, actorul Stelian Preda, prezent în calitate de „personaj principal” în cel mai recent volum autobiografic „Viețile unui vis: Teatrul” (Editura Itinerar Bacău, 2022), îngrijit de Cornel Galben. Volumul va fi prezentat de prof. dr. Alin Sebastian Popa.

    A fost aprobată finalizarea clădirii fostului Spital Municipal prin PNRR

    Finalizarea clădirii fostului Spital Municipal şi integrarea ei în circuitul medical al SJU Bacău a fost selectată la finanțare prin PNRR, pe locul 4.

    Aplicația de finanțare a fost depusă, la începutul lunii decembrie 2022, de Consiliul Județean Bacău, și viza finalizarea lucrărilor la clădirea fostului Spital Municipal și integrarea acesteia în circuitul medical al Spitalului Județean de Urgență, a trecut de etapa de eligibilitate și conformitate tehnică.

    Valoarea totală a aplicației depuse de CJ se ridică la 50 de milioane euro (fără TVA).

    Pe lângă această aplicație, Consiliul Județean Bacău a înaintat alte două solicitări de finanțare pe domeniul medical, având drept obiectiv îmbunătăţirea capabilităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, prin dotarea cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale, respectiv creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul SJU Bacău prin înființarea unui laborator de medicină nucleară (PET-CT).

    În total, cererile de depuse de CJ Bacău pentru obținerea de finanțare, prin PNRR, pentru sănătatea băcăuană se ridică la 59 de milioane euro, o sumă considerabilă care – odată cu implementarea proiectelor menționate – va conduce la creșterea rezilienței sistemului sanitar băcăuan.

    Incendiu la Comănești

      În cursul nopții trecute, Garda de Intervenție Comănești a fost solicitată să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit și anexe, din orașul Comănești.

      Apelul pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost primit în jurul orei 00:00, de urgență la fața locului deplasându-se trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

      La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul a două locuințe învecinate și trei anexe. Intervenția s-a dovedit a fi una dificilă, propagarea flăcărilor fiind favorizată de condițiile meteorologice (vânt). După o intervenție ce a durat aproximativ patru ore, incendiul a fost lichidat.

      În urma acestuia, au fost afectate locuințele a două familii, respectiv acoperișurile locuințelor, ale anexelor și bunuri.

      Situația afecțiunilor respiratorii și a vaccinării gripale la nivelul județului Bacău

      Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a făcut publice informațiile cu referire la numărul afecțiunilor respiratorii din județul Bacău pentru perioada 2-8 ianuarie 2023. Astfel, s-au înregistrat 1876 de cazuri de infecții acute respiratorii (I.A.C.R.S.), cei mai expuși în acest caz fiind băcăuanii din categoriile de vârstă 15-49 de ani cu 440 de cazuri și cei din categoria 5-14 ani cu 438 de cazuri. Din totalul de îmbolnăviri, 46 de cazuri au avut nevoie de internare, cei mai mulți – 22, fiind bebelușii din grupa 0-1 an.

      În cazul pneumoniilor și bronhopneumoniilor, în intervalul precizat s-au înregistrat 441 de cazuri, cele mai multe – 97, fiind la categoria peste 65 de ani, 77 de cazuri necesitând spitalizare.

      Câți băcăuani s-au vaccinat

      De asemenea, DSP Bacău a primit de la Ministerul Sanatatii un numar total de 45.360 de doze de vaccin gripal, din care până în data de 11.01.2023 au fost vaccinate 44.234 de persoane.

      În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Ca în fiecare an, campania se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

      113 cazuri noi de gripă

      „Mentionam că în saptamana mai sus amintită, s-au înregistrat 113 cazuri de gripă tip A și B, din mediul urban și rural, astfel: la grupa de vârstă 0-1 an: 25 cazuri, la grupa de vârstă 2-4 ani: 20 cazuri, la grupa de vârstă 5-14 ani: 21 cazuri, la grupa de vârstă 15-49 ani: 23 cazuri, la grupa de vârstă 50-64 ani: 7 cazuri și 17 cazuri la grupa de vârstă peste 65 de ani”, au precizat reprezentanții DSP Bacău printrun comunicat.

      La nivelul județului Bacău există centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, potrivit prevederilor legale în vigoare, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe.

      Copiii care au simptome de viroză respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare. Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare. Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică. Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU).

       

      Top parfumuri damă de purtat iarna

      Multe femei au un parfum preferat, dar marea majoritate preferă să experimenteze parfumurile în funcție de schimbările din viața lor.

      Ciclurile care ne marchează existența variază de la cele de zi cu zi, până la acele evenimente mari care, precum o furtună, intră în viața noastră și ne oferă noi provocări.

      Aceste parfumuri evocă experiențe familiale calde și foarte emoționante; cu toate acestea, nimic nu este atât de personal ca parfumul tău, deoarece devine parte din tine, așa că nu te îndoi niciodată de instinctul tău atunci când alegi un parfum femei, dincolo de mode sau de preferințele generale.

      În acest articol, îți prezentăm o listă cu cele mai bune parfumuri pentru femei pentru iarnă:

      1. Soir d’Orient de Sisley

      Soir d’Orient de Sisley este un parfum inconfundabil al iernii, un parfum de care să te bucuri pentru notele sale accentuate care evocă noaptea.

      Un parfum ideal pentru petreceri, cine și întâlniri de familie. Dacă vrei să evidențiezi prezența anotimpurilor prin parfumul tău, acest parfum femei este pentru tine. Notele sale încep cu parfumuri florale care evidențiază bergamotă și galbanum iranian care se intensifică cu piper negru ca note de inimă predominante și se combină extraordinar cu notele de bază de lemn de santal și patchouli, perfecte și pentru parfumuri de bărbați. Soir d’Orient este un parfum jovial, proaspăt, dinamic și de foarte lungă durată.

      În timp ce unora li se pare foarte intensă, altora li se pare că are puterea de a se remarca în zilele reci cu multă personalitate. Cu doar câțiva ani de existență pe piață, această minunată creație a nasului lui Oliver Pescheux se remarcă drept un adevărat parfum femei de sezon, care ne permite să ne schimbăm precum anotimpurile, păstrându-ne esența cu o mireasmă maiestuoasă.

      1. Black Opium de Yves Saint Laurent

      Casa Yves Saint Laurent este una dintre favoritele modei, iar acest parfum nu face excepție, așa că nu fii surprinsă dacă va deveni unul dintre preferatele tale pentru sezonul de iarnă. Intens și uluitor, îți permite să îți evidențiezi farmecul pe tot parcursul iernii și chiar și toamna.

      Acest parfum femei debutează cu note puternice de piper roz și pară, pentru a te învălui în notele de inimă evidențiate de cafea și iasomie și în minunatele note de vârf de vanilie, lemn de cedru și cașmir.

      Ele formează o combinație rafinată cu o intensitate mare, un traseu moderat și o lungime bună, perfectă pentru femeile pasionale și extrovertite. Creat în 2014, acest parfum femei se remarcă deja ca un parfum de început de iarnă, o creație a unei echipe extraordinare pe care numai casa YSL o poate prețui, formată din Nathalie Lorson, Marie Salamagne, Oliver Cresp și Honorine Blanc, cu un design fantastic, flaconul său enigmatic va fi cu siguranță secretul intim al trusoului tău.

      1. B de Balenciaga

      Acesta este un parfum minunat, unul dintre parfumurile lemnoase preferate din lume și, deși este un parfum femei de iarnă, mulți mărturisesc că îl poartă de toamnă până primăvara.

      Parfumul său pasional și foarte plăcut îl face un cadou ideal, în special pentru tinerele doamne, iar frumoasa sa prezentare într-un flacon delicat din roz, argint și cristal îl va face să iasă și mai mult în evidență printre bunurile tale.

      Respirând minunatele sale note de vârf de crin de vale și frunze de violetă, apoi savurând notele de inimă care oferă acea plăcere lemnoasă a cedrului și notele de bază care difuzează mosc, ambretă și lemn de cașmir, îți permit să trăiești experiența care a făcut din acest parfum de iarnă un favorit al celor mai pretențioase femei.

      O capodoperă din nasul lui Domitille Bertier, pe piață din 2014, acest parfum femei nu va dezamăgi și va deveni cu siguranță unul dintre preferatele tale.

      1. Lady Million de Paco Rabanne

      Dacă vrei să cunoști parfumul succesului, înfășoară-te în Lady Million și bucură-te de întreaga noapte. Este complementul perfect pentru o personalitate copleșitoare.

      A devenit unul dintre parfumurile preferate ale sezonului de iarnă, în special pentru viața de noapte. Notele sale sunt o combinație la fel de minunată ca și creatorii săi, o capodoperă dezvoltată prin reunirea a patru dintre cei mai buni parfumieri din lume: Anne Flipo, Beatrice Piquet, Dominique Ropion și Bruno Jovanovic, împreună cu stilul inovator și contemporan al maiestuosului Paco Rabanne și al casei de parfumuri Puig.

      Notele sale de vârf sunt evidențiate cu lămâie de Amalfi și zmeură, notele de inimă sunt o mângâiere de iasomie și floare de portocal african, iar notele de vârf sunt în principal patchouli, creând un parfum unic, ca de diamant.

      Cel mai probabil vei recunoaște și îți vei aminti de acest parfum, un parfum pentru femei la care să te întorci și să îți amintești momente de triumf și sărbătoare, un adevărat clasic pentru nasurile pretențioase, flaconul său inconfundabil în formă de piatră prețioasă va ieși în evidență în parfumeria ta.

       

      Două persoane, lovite de o mașină pe E85

        FOTO: Mihaela Anton

        Doi pietoni, în vârstă de 18 și 19 ani, au fost ră niți, azi-dimineață, în timp ce traversau regulamentar E85, în localitatea Valea Mică, comuna Cleja.

        Din cercetări a reieșit faptul că un conductor auto în vârstă de 33 de ani din Brăila, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni de 18 și 19 ani care s-au angajat regulamentar în traversarea străzii.

        Din impact a rezultat rănirea gravă a fetei de 18 ani și rănirea ușoară a băiatului de 19 ani. Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

        Ce se întâmplă cu zborurile Wizz Air de pe Aeroportul Bacău

        În cadrul unei videoconferințe, desfășurate în data de 10 ianuarie 2023, compania aeriană Wizz Air a informat Aeroportul Bacău despre modificările apărute la baza operațională Bacău (aeroport în care compania aeriană  avea  stabilită permanent o aeronavă și echipaj de unde începea operarea rutelor).

        Conform informațiilor furnizate de către reprezentanții companiei aeriene până la această dată, începand cu 01 februarie 2023 vor fi operate doar o parte dintre  destinații, printre care Londra (Luton) și Milano (Malpensa), aceste modificări având loc, din motive macroeconomice.

        Discuțiile cu Wizz Air rămân în continuare deschise, urmând a fi analizată posibilitatea extinderii numărului de rute operate sau creșterea frecvenței de operare, pe rutele operate din 01 februarie, în funcție de evoluția situației economice. Totodată, Aeroportul Bacău este angajat într-o colaborare activă, continuă și cu alți operatori aerieni în vederea suplimentării cererii pentru destinațiile solicitate de pasageri și care au suferit modificări în ultima perioadă.

        Mentionăm faptul că, la finalul anului 2022, în urma negocierii cu operatorii aerieni, a fost introdusă o schemă de reducere a tarifelor aeroportuare cu pană la 50%, în funcție de numărul de aterizări înregistrate într-o lună și de numărul de pasageri îmbarcați într-un an, în scopul diversificării rutelor aeriene și implicit, creșterii traficului de pasageri.

        Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău este deschis oricărei companii aeriene care își manifestă interesul de a opera pe aeroportul băcăuan, fiind necesară în același timp o evaluare riguroasă a serviciilor oferite, în vederea asigurării acelorași standarde de calitate cu care pasagerii care au tranzitat aeroportul în ultima perioadă s-au obișnuit.

        Situația din industria aviatică, generată de pandemia Covid-19 și problemele economice subsecvente, a condus la modificarea modului de abordare a programului de zbor de către companiile aeriene. Astfel, modificările acestuia pot fi operate în baza unor decizii de ultim moment, bazate pe factorii de natură economică.

        În graficul de iarnă 2022-2023 Wizz Air opera 7 destinații din Bacău: Londra, Milano, Bruxelles, Liverpool, Torino, Bologna, Roma; din 01 februarie vor opera doar Londra și Milano.

        În graficul de vară Londra era operat cu o frecvență de 9 ori/sapt  iar in graficul de vara cu o frecvență de 7 ori/săpt; începand cu 01 februarie vor fi operate 6 zboruri.

        Milano atat în graficul de vară 2022 cat și în graficul de iarnă a fost operat cu o frecvență de 3 ori pe săptămană, începand cu 01 februarie va fi operat de 2 ori pe săptamană.

        Parte din destinațiile rămase nedeservite : Bruxelles, Liverpool, Torino, Bologna, Roma.

        Începand cu 28 martie, odată cu începerea graficului de vară, destinația Milano (Bergamo) va fi operată de Aeroitalia cu o frecvență de 4 ori pe săptămană.

         

        Atenție șoferi! 2023 vine cu schimbări în Codul Rutier

        Ministerul de Interne a lansat un proiect în dezbatere publică prin care propune modificarea mai multor articole. Între acestea se regăsesc filmarea probelor practice la examene și înființarea unui registru unic pentru mopede și utilaje agricole. Mai mult decât atât, noile prevederi le vor permite ofițerilor de la ghișeu să dea amenzi.

        Dacă proiectul va fi adoptat în forma inițială, ofițerii care lucrează la ghișeele direcțiilor pentru permise, vor putea să constate contravenții și să dea amenzi. De exemplu, un șofer care deține simultan două permise de conducere, unul emis de România și altul emis de un alt stat, fapt ce este interzis prin lege, va putea fi amendat cu o sumă ce poate să depășească 2.000 de lei.

        Alte modificări propuse

        Polițiștii cer prin noul Cod Rutier și înființarea unui registru de evidență a mopedelor, macaralelor și utilajelor agricole care, în prezent, sunt înregistrate la nivelul primăriilor. O altă modificare vizează filmarea examenului pentru obținerea permiselor auto. Cei care au nevoie de un permis de conducere internațional vor fi și ei afectați de noile prevederi. Documentul este emis în prezent de Automobil Clubul Român, iar Consiliul Concurenței a cerut să fie emis de direcțiile pentru permise.

        O directivă europeană va aduce noi modificări în Codul Rutier

        Uniunea Europeană vrea să schimbe regulile în ceea ce privește permisele auto. O nouă directivă, care se va aplica în toate țările membre, urmează să fie adoptată în acest an și ar putea aduce modificări importante în Codul Rutier din România. Astfel, toți cei care au obținut permisul auto trebuie să urmeze un curs de perfecționare la un an după ce au promovat examentul, chiar dacă nu au avut niciun fel de incident în ultimele 12 luni.

        Noua directivă urmează să modifice și regulile în ceea ce privește permisul de conducere categoaria B (cel pentru autoturisme). În prezent, acest tip de permis permite șoferului să conducă pe drumurile publice un autovehicul cu o masă de până la 3,5 tone, ceea ce înseamnă că aceștia nu pot să conducă rulote. Astfel, noile reglementări propuse de directive europeană vor permite conducătorilor auto care au permis categoria B să conducă autovehicule cu masa de până la 4,25 tone, după cum precizează mai multe publicații europene care au citat un comunicat al Automobil Clubul German. În plus, noua directivă europeană prevede ca, pe lângă permisul categoria B, șoferii să primească automat un permis B196 pentru conducerea mopedelor ușoare, de până la 125 cmc. Astfel nu vor mai trebui să dea un examen separat.

         

         

        ,,Ce-i lumea noastră de-aici, de pe Pământ, dacă nu și Rai și Iad într-o ofertă «doi în unu»?”

        • Interviu cu scriitoarea Amalia ACHARD, traducător-interpret, expert judiciar pe lângă Curtea de Apel de la Limoges (Franța), traducător literar și editor

         

        – Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul pe care-l investiți în operă?

        –      Esenţial, aş zice, căci ce-ar fi o operă scrisă fără cuvinte? E ca și cum ai vrea să faci maioneză fără ouă, deși azi nu m-ar mira să aflu că maioneza asta a fost inventată, așa cum au imaginat (și au produs!) brânza fără lapte, carnea vegetală și alte nebunii de-astea.

        Fac o paranteză, ca să vă povestesc o experiență de-a mea: am „discutat” într-o zi, din curiozitate, cu un Chat GPT (o mostră de inteligenţă artificială) și, din una-n alta, i-am cerut să-mi scrie o poezie pe o anumită temă. Am fost surprinsă, căci dacă aceasta nu avea o adevărată valoare literară, vă asigur că era mult mai bună decât textele nenumăraților pseudoautori care-şi etalează „talentele” pe rețelele sociale și culmea, mai și publică, unii dintre ei.

        După ce mi-a scris mai multe poeme pe teme diverse, am realizat că toate semănau între ele, de parcă erau construite pe același calapod, pe un schelet fix. O astfel de experienţă te poate convinge (dacă n-ai testat lectura pe rețelele sociale) de importanţa cuvintelor.

        Prin cuvinte, pe care le putem asemăna unor mici creaturi amuzante însă cu efect puternic asupra noastră, autorul urmărește să educe, să comunice idei, să producă emoții, să influențeze sau să seducă. Autorului îi revine sarcina de a găsi cuvintele potrivite fără să bată câmpii cu speranţa că cititorul îl va înțelege sau îi va ghici intențiile. E drept că unii „vorbesc” ca să nu spună nimic, de parcă ar fi suficient doar să umple spațiul paginilor nevinovate. Asta nu-i comunicare. Scopul este să rezonezi cu cititorul, să fii purtătorul de cuvânt al chiar sentimentelor sale, al experiențelor trăite de el. Fie că exprimi realitatea, fie că inventezi o lume, captivează-l, fă-l ostatec al cuvântului ales cu grijă, oferă-i o experienţă unică şi cititorul îți va recunoaşte efortul și talentul!

        Să mai ţinem cont de un lucru: cuvântul scris continuă să trăiască dincolo de existența creatorului său, lasă o urmă deloc nesemnificativă. Poate că nu ne dăm seama, dar autorii au capacitatea de a clădi lumea viitorului: cea pe care au ales s-o pună în cuvinte.

         

        – Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

         

        • Din păcate, nu sunt o fire prea tolerantă, aleg deci Fratele fidel.

        Nu exclud completamente iertarea, dar până la ce punct, până unde și cât să iertăm? Iertându-le pe toate și prea ușor, oare nu încurajăm trădarea, minciuna, înşelătoria? Zic și eu…

         

        – Stați uneori la taclale, la o șuetă cu Dumnezeu?

        • Nu cred în Dumnezeu. Nu că n-aş vrea, dar nu reuşesc. Am crezut, sau mai curând m-am prefăcut a crede mai demult, când țineam să fiu „în rând cu lumea”. Apoi mi-am zis că nici lui Dumnezeu, dacă ar exista, nu i-ar pica bine la stomac ipocrizia mea. În schimb, stau de vorbă ore întregi cu mine însămi, ca tot omul: mă cert, mă contrazic, mă împac… Ba mă cred un dumnezeu și mă pun pe creat, ba mă visez o pădure şi am sentimentul că viața-ntregii lumi depinde de mine, ba-i totul alb, ba-i totul negru. Oscilez între o extremă și alta fără să-mi găsesc locul în mijlocul confortabil dintre cele două.

        Aproape că-i invidiez pe cei care au un dumnezeu: au cui să se roage, cu cine vorbi, cui cere ajutorul; eu nu pot conta decât pe mine însămi.

         

          – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

        – Păi, ce-i lumea noastră de-aici, de pe Pământ, dacă nu și Rai și Iad într-o ofertă „doi în unu”? Singuri alegem, singuri le construim ca apoi singuri să ne aruncăm când în Iad și când în Rai.

        Știți, eu mi-am ales drept dumnezeu Natura, iar mai târziu, când l-am citit pe Spinoza, îmi venea să strig în gura mare: „Ei, vedeţi că nu-s nebună?!”. Tare bine ne simţim când cineva împărtăşeşte aceleași idei și aceleași sentimente cu noi! Dar asta mă face să revin la prima întrebare și adaug: nu atât ceea ce scrii este important, cât felul în care scrii. Nu-i indispensabil ca cititorul să-ți dea dreptate, să fie de acord cu ideile tale, dar să te citească pentru frumusețea și eleganța textului, pentru dibăcia cu care te exprimi.

        Revin la subiect și vă pun o întrebare: eu, care nu cred, fac păcate din neștiință sau necredință; dar cel care crede și totuși, în mod conștient, face păcate cu nemiluita, cu cât mai mult decât mine îşi merită el Raiul? Și-apoi, credeți că un dumnezeu atât de perfect și de clement ar fi fost în stare să inventeze un iad atât de crunt? Nu simțiți aici mintea și imaginația omului? Eu da.

        Am constatat că odată ce amenințarea cu iadul nu mai are niciun efect asupra mea, nu-mi mai este frică nici de moarte. Știu că-mi va fi un somn lung, fără vise sau coșmaruri. Ceea ce mă îngrozește este despărțirea de cei dragi, și mai mult de-atât, suferinţa lor, când va fi să fie.

         

         – Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

        • Nu mi-aș permite să fiu, cum spuneam mai sus, intolerantă, dacă la rândul meu aș fi trădat. Dacă totuși am făcut-o, căci trădarea este un fenomen curent, mai puțin excepțional decât s-ar crede, a fost fără voie și fără să-mi dau seama. Deci n-am simțit nimic.

        Asta nu înseamnă că nu cunosc și n-am trăit sentimentele de satisfacţie, ură, eliberare sau regret. Nu-i om (sincer) să nu le fi cunoscut pe toate. În regrete, cel puțin, am devenit expertă și dacă cineva merită o diplomă sau o menționare în Cartea Recordurilor, eu sunt aceea.

         

        – Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii, ce ar viza acest petic?

        • Având în vedere că după opinia mea omul l-a creat pe dumnezeu și nu invers, l-aș face un pic mai uman (cum erau, de exemplu, zeii antici, răzbunători, vicioși, nebunatici… ăia mi-au plăcut), l-aș însura și l-aș face muritor.

        Răzbunare? Da de unde! Nu-mi doresc nemurire – ar fi groaznic! Vă dați seama? Am inventa, în cazul ăsta, moartea și-am vinde-o scump, sunt convinsă.

        Dar dac-ar fi să creez omul – nu mă leg de natură, că-i perfectă – apoi atunci i-aş arăta eu lui Dumnezeu ce-i aia creație! Doar dacă nu cumva o fi căzut la înţelegere cu diavolul când acesta i-a spus „Mă nene, vezi ce faci, împărțim clientela, că io nu vreau să mă trezesc cu ditai coșmelia de iad goală!”. Atunci ar fi de înțeles de ce atâta răutate, ipocrizie și defecte în om. Cum să numești asta „creație divină”?

        Câți dușmani mi-am făcut după acest răspuns? Mâna sus!

         

        – Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

        • Cel puțin câteva sute de fraze din scrierile lui Cioran, alte mii de fraze și versuri din lumea toată (de autori renumiți sau din folclor), vorbe auzite la întâmplare în conversații banale și pe care le-am uitat demult, dar care pe moment m-au tulburat peste măsură…

        Vă dau, din toate astea, un exemplu la întâmplare și care reflectă starea mea de moment: ,,Și cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să am de unde pierde câte una în fiecare zi!” (E. Cioran).

        Iată, ăsta-i geniul scrisului, cel care-ţi zburlește pielea, îţi creează o senzație de gol în stomac, te răscolește și te pătrunde până-n măduva oaselor: ,,Și cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să am de unde pierde câte una în fiecare zi!”, sau – că nu mă pot limita la un singur citat când vine vorba de Cioran: „De două mii de ani Iisus se răzbună pe noi pentru că i-am refuzat oportunitatea de a muri lungit pe-o canapea.” În fine, asta-i traducerea mea și bănuiesc că nu astfel apare în versiunea în limba română.

        Pentru tulburare, e de-ajuns să citim doar un titlu al excepționalului Cioran: „Despre neajunsul de a te fi născut”. Ce-i drept, cam tulbură, nu?…

        Sărut mâna, Amalia Achard. Îmi îngădui, la… liber-alese, să ofer cititorilor un poem  care-mi este lipit de suflet, ca multe alte poeme de-ale dumneavoastră:
        ,,dacă ne-am asculta vorbind
        am avea o şansă
        să ne oprim la timp
        şi-am interzice o dată la fiecare
        câteva secunde
        propria defilare de cuvinte
        (atât de inutile pământului)
        cât să facem loc unui cântec de pasăre
        să traverseze nestingherit
        tăcerea” (,,Dacă”).  

                                                                                 

        Pădurile proprietate publică a statului sunt în pericol

        • mii de silvicultori ies în stradă și protestează față de tentativa de „privatizare” a pădurilor

         

        Federația Sindicatelor Silva, al cărei lider este inginerul băcăuan Silviu Geană, organizează joi, 12 ianuarie, între orele 10,00 – 13,00, în Piața Victoriei, un amplu miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare. Sunt așteptați circa 5.000 de membri de sindicat și invitați din partea asociațiilor profesionale și patronale din domeniu.

         

        Principalele revendicări ale acestui miting sunt

         

        • Retragerea, la Guvern, a proiectului de lege pentru modificarea și completarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
        • Exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanței corporative, sistem de management ce are în vedere, în principal, maximizarea profitului și înlocuirea lui cu managementul forestier durabil, singurul care asigură continuitatea în gospodărirea și protejarea pădurilor prin dezvoltarea echilibrată și unitară a celor trei funcții ale pădurilor: funcția ecologică, funcția socială și cea economică.

         

        „Pentru un pumn de arginți de la Comisia Europeană -m spun sindicaliștii -, România este pe cale să pună pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, singura bogăție și resursă regenerabilă pe care această țară o mai are și a cărei valoare este una inestimabilă”.

        România beneficiază de o alocare de 29 de miliarde de euro pentru implementarea PNRR-Olanul Național de redresare și Reziliență, din care granturi în valoare de 14 miliarde de euro și împrumuturi în valoare de 15 miliarde de euro, dar sub presiunea unor negocieri neinspirate care au stat la baza aprobării PNRR, recunoscute public inclusiv de reprezentanți guvernamentali, și a unor recomandări trasate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Guvernul pune în pericol soarta celor 3,1 milioane de hectare de păduri proprietate publică de stat, care stochează, în prezent, un volum de aproximativ 1 miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare care depășește 100 de miliarde de euro.

        Acest lucru se face la inițiativa Guvernului, care a promovat, pe 14.12.2022, conform anunțului de pe pagina oficială a Secretariatului General, un Proiect de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, adoptat în mare grabă în ședința din 19.12.2022, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

        3-30-300

        Primul gând după ce vezi seria de cifre de mai sus poate fi la dimensiunile ideale ale corpului feminin, 90-60-90. Dar nu este așa – spune o regulă a expertului britanic în silvicultura urbană Cecil Konijnendijk. Formula este expresia unei reguli propusă de el pentru comunitățile prospere, pentru oameni mai sănătoși și mai fericiți.

        Adică, acolo unde trăim zi de zi ar trebui să avem 3 arbori vizibili din locuință, din clădirea de birouri, din școală, din fabrică etc., 30 la sută acoperire minimă a spațiului construit cu arbori și spații verzi și 300 de metri distanță maximă de o pădure, de un parc sau de un spațiu verde mai întins. Regula tocmai a fost validată, empiric, și de un studiu privind bunăstarea psihologică a locuitorilor din Barcelona. Dar se poate aplica oriunde. Priviți acum pe fereastră și vă convingeți!

        Chiar și revista Environmental Research a publicat un studiu al unui
        grup de cercetători de la Institutul de Sănătate Globală și Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona care arată că atingerea acestor ținte se corelează pozitiv cu sănătatea psihologică a locuitorilor metropolei.

        Vorbim mereu de binefacerile naturii nemodificată pentru oameni. Unele orașe sunt mai verzi, altele mai puțin, dar asaltul dezvoltării imobiliare e unul agresiv. Cu mai multe spații verzi în jur faci mai puține vizite la psiholog sau la psihiatru și iei mai puține medicamente tranchilizante ori antidepresive pentru a face față stresului cotidian.

        Situația nu este mult diferită nici în orașele noastre – susțin reprezentanții unui ONG dedicat înverzirii urbane -, iar micro-pădurile urbane pot aduce înapoi, surâsul locuitorilor.

        Zâmbiți, 3-30-300 este soluția. Iar la noi se spune cam așa: în viață ai datoria să faci un copil, să construiești o casă, dar și să sădești un pom.

        Daniel Banu și-a intrat în pâine la CSM-Știința Bacău

        Noul antrenor, care va fi secondat de tandemul Vicențiu Dumitrescu-Crina Bălțatu, va debuta pe banca echipei băcăuane duminică, de la ora 15.00, în meciul din prima etapă a returului, cu FC Argeș, la Pitești, joc transmis de TVR3. Până la reluarea campionatului, se încearcă și întărirea lotului de jucătoare

        Daniel Banu este noul antrenor principal al prim-divizionarei de volei feminin CSM-Știința Bacău. În vârstă de 67 de ani, Banu, în al cărui CV se află și două titluri de naționale cucerite la cârma formației masculine Petrom Ploiești, a semnat un contract până la finalul sezonului cu echipa băcăuană, al cărei obiectiv este menținerea în Divizia A1. Noul tehnician, care va fi secondat de tandemul Vicențiu Dumitrescu- Crina Bălțatu, a condus luni primul antrenament al echipei.

        „Doresc din partea voastră implicare, dăruire și disciplină. Faptul că ați ajuns la o echipă cu tradiția Științei Bacău va obligă, așa cum rezultatele domnului profesor Florin Grapă ne obligă pe toți și pe mine, ca antrenor principal, înainte de toate, să redresăm situația”, a fost mesajul lui Dan Banu către cele 11 jucătoare băcăuane, cărora le-a oferit, la fel ca și Crinei Bălțatu, câte o floare.

        „Cum am primit propunerea de a antrena Bacăul? Ca pe o mare și plăcută surpriză. Sincer, aveam o mică resemnare, în condițiile în care în ultimii ani a prins tot mai tare moda antrenorilor străini, însă oferta venită de la o echipă cum este cea băcăuană, cu care m-am duelat nu o dată pe vremea când antrenam Penicilina Iași, Unicul Piatra Neamț sau pe U Cluj, reprezintă un stimulent și, totodată o provocare.

        Sunt conștient de faptul că misiunea nu e deloc ușoară, dar, cu muncă multă, am convingerea că ne vom putea atinge obiectivul și anume evitarea retrogradării. Este important că am încheiat turul pe locul 10, primul deasupra liniei, dar așa cum le-am spus și fetelor, asta nu trebuie să inducă o stare de auto-mulțumire deoarece trebuie să tragem tare în continuare”, a declarat Banu, care a adăugat:

        Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu m-a asigurat de întregul său sprijin, aspect care contează mult, așa cum important este și faptul că voi colabora cu Vicențiu Dumitrescu, pe care l-am avut secund la lotul național de tineret și cu Crina Bălțatu, pe care o cunosc bine din perioada în care activa ca jucătoare. Împreună, sperăm să facem o treabă cât mai bună”. Chiar dacă perioada de transferuri se va încheia vineri, 13 ianuarie, cu o zi înainte de startul returului Diviziei A1, CSM-Știința Bacău nu a renunțat la ideea de a-și întări lotul de jucătoare. În vizor se află, în primul rând, o coordonatoare de joc, dar și o trăgătoare secundă și/sau un universal.

        Timpul e scurt și nu știu în ce măsură vom reuși să ne completăm lotul, dar dacă am face-o aducând una sau două jucătoare de valoare ar constitui, evident, un plus deloc de neglijat în situația dată”, a subliniat Dan Banu.

        „Într-adevăr, timpul nu ne este aliat în această privință, dar facem tot posibilul pentru a ne întări. Suntem în contact cu impresari și din țară, și din străinătate pe marginea acestui subiect. Rămâne de văzut ce putem rezolva până vineri”, a precizat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, care a fost prezent la antrenamentul de luni al echipei, alături de Gabriel Cojocaru, șeful de cabinet al primarului Daniel Stanciu-Viziteu și de Virgil Airoaie, cel care, din postura de colaborator voluntar, se va ocupa de chestiunile de ordin administrativ ale echipei.

        Suntem cu toții alături de această echipă, încercând să facem ca lucrurile să funcționeze cât mai bine”, a fost mesajul conducerii. Ocupantă a locului 10, cu doar trei puncte în cont după prima parte a sezonului regulat, CSM-Știința Bacău va începe returul duminică, la Pitești, întâlnind vecina de clasament FC Argeș (locul 9, cu șapte puncte la activ), într-un meci programat de la ora 15.00 și televizat de TVR3.

         

        Startul de sezon se dă în Bacău

        La fel ca în toți anii din urmă, prima competiție atletică din 2023 va avea loc în Bacău. Vorbim despre tradiționalul turneu indoor Cupa Bistriței/ Memorialul Nicolae Mihalache, ajuns la cea de-a 38-a ediție. Organizat de Direcția Județeană pentru Sport Bacău, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism, concursul se va desfășura în Sala de Atletism „Doina Melinte”, în două reuniuni, conform regulamentelor IAAF și FRA.

        Prima reuniune va avea loc sîmbătă, 14 ianuarie, în intervalul orar 15.00- 18.30, cea de-a doua fiind programată duminică, pe data de 15 și se va derula între orele 9.30 și 13.00. Acest concurs de sală se adresează preponderent categoriilor de vârstă Seniori și Tineret, dar la el pot participa și juniorii.

        Clasamentul va fi unul singur, pe probe, cu excepția probei de greutate și cea de garduri, unde ierarhia va fi stabilită în funcție de greutatea cu care se aruncă sau de dimensiunea gardurilor.

        Probele masculine: 60m, 200m, 400m, 1500m, 4x200m, 4x400m, 60m garduri, înălțime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate.

        Probele feminine: 60m, 200m, 400m, 800m, 1500m, 3000m, 4x200m, 4x400m, 60m garduri, înălțime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate.

        Prețul distrugător al vasalității

        De aici trebuie să începem, adică de la breifing-ul de presă al președintelui Biden, de săptămâna trecută, mai exact de pe 5 ianuarie a.c., publicat pe situl oficial al Casei Albe https://www.whitehouse.gov/briefing-room/speeches-remarks/2023/01/05/remarks-by-president-biden-in-cabinet-meeting-3/,  unde domnul președinte declara că; ,,… războiul din Ucraina este într-un moment critic. …Trebuie să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe ucraineni să reziste agresiunii ruse, iar Rusia nu încearcă să încetinească. Acțiunile pe care le întreprind sunt la fel de barbare ca acum un an și nu cedează deloc – deloc. În această după-amiază, am avut o discuție lungă cu Olaf Scholz despre Ucraina și despre alianțele noastre din Europa și UE……” În ciuda narațiunilor disprețuitoare la adresa strategiei militare a Rusiei, promovată pe toate canalele media, iată că la nivelul cel mai înalt se recunoaște că nu discutăm de înfrângerea Rusiei, ci discutăm de potențiala înfrângere a NATO în Ucraina. Așa cum preciza președintele Biden, rușii  ,,….nu cedează deloc – deloc…..”.  Înțelegem așadar că în acest moment aliații au ajuns la fundul sacului; mătură prin magazii să mai strângă tehnică militară pentru a o trimite în Ucraina. În ziua când domnul președinte Biden făcea aceste declarații,  https://www.washingtonpost.com/national-security/2023/01/04/ukraine-bradley-fighting-vehicle/ confirma faptul că Statele Unite și Germania vor furniza Ucrainei vehicule blindate de luptă Bradley, produse în SUA acum 40 de ani și  transportoare blindate Marder din Germania (un rest de stoc ce datează din timpul Războiului Rece, germanii înlocuind acest tip de vehicul cu noile tancuri Puma). Oricum, acordul furnizării acestor ,,armuri” marchează o schimbare semnificativă de politică, după luni de rezistență la cererile Kievului de a i se furniza tancuri necesare pentru a se confrunta cu forțele rusești, din ce în ce mai înfipte de-a lungul fronturilor lungi din sud și est. ,, Bradley, deși din punct de vedere tehnic nu este un tanc, va  oferi o îmbunătățire semnificativă forțelor terestre ucrainene”, spunea aceeași publicație, precizând că  ;,, Administrația continuă să excludă trimiterea de tancuri de luptă Abrams și mai mari. Acestea cântăresc 55 de tone și se bazează pe un motor cu turbină care consumă combustibil într-un ritm drastic. Ele sunt, de asemenea, predispuse la defecțiuni și necesită o expertiză extinsă în domeniul întreținerii.” Și mai sunt de asemenea predispuse… cum să spui politicos… să fie distruse. Tradus în limbaj simplu, acest lucru înseamnă că Abrams nu este conceput pentru a lupta împotriva unui inamic bine echipat și că Statele Unite preferă să dea vina pe eșecul în luptă al familiei Bradley, invocând utilizarea lor inadecvată de către ucraineni, mai degrabă decât să vadă un Abrams arzând pe câmpul de luptă, riscând să fie spulberat în câteva zile efortul de marketing militar desfășurat în ani. Asta cu atât mai mult cu cât ,,Polonia a semnat un acord de 1,4 miliarde de dolari pentru achiziționarea unei a doua tranșe de tancuri americane Abrams, înlocuind peste 300 de tancuri și transportoare blindate din epoca sovietică, trimise în Ucraina vara trecută.” Francezii, la rândul lor, au promis Ucrainei tancuri ușoare AMX-10 RC, de fabricație proprie, mașini ce nu au fost niciodată testate împotriva unui adversar real. ,,Aceste vehiculele pe roți sunt în serviciu în armata franceză din 1981 și sunt dezafectate treptat și înlocuite cu un sistem actualizat” , ne informa aceeași publicație The Washington Post.  Însă nici aceste arme nu sunt suficiente. După https://thecradle.co/Article/News/19077, SUA urmează să transfere arme din Asia de Vest în Ucraina. ,,CEO-ul gigantului american de arme Raytheon Technologies, Gregory Hayes, a dezvăluit la 1 decembrie că Washingtonul lucrează cu națiunile partenere din Asia de Vest pentru a transfera câteva dintre sistemele lor de apărare aeriană în Ucraina…. Scopul Washingtonului cu acest plan este să livreze Ucrainei sisteme avansate de rachete sol-aer (NASAMS) în următoarele trei până la șase luni, pentru a evita așteptarea de doi ani pentru altele noi (s.n.) de la fabrica Raytheon..” În fapt, Pentagonul a început să se confrunte cu o penurie de arme și încearcă să transfere arme de acolo unde are datoria contractuală să le furnizeze. După DefenseNews https://www.defensenews.com/congress/2022/08/25/chinas-neighbors-are-buying-us-weapons-washington-isnt-delivering/ ; ,,…  Taiwan se confruntă cu o restanță de 14 miliarde dolari în vânzările militare străine din Statele Unite….  Congresul este în mișcare pentru a aborda restanțele în trimiterea de arme în Taiwan, precum și alte întârzieri potențiale în vânzările de arme în Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă…. –Având în vedere diferitele nevoi de furnizare în ceea ce privește Ucraina, există un stres sporit asupra lanțului de aprovizionare din cadrul bazei industriale de apărare-, a declarat Rep. Raja Krishnamoorthi, într-o conferință de presă în urma vizitei sale în Taiwan cu Pelosi..” Rusia a pregătit un război de uzură și, mai presus de toate,  are o bază industrială uriașă, capabilă să înlocuiască toate pierderile și nu numai. Economia rusă nu a fost zdrobită de sancțiuni iar sancțiunile, unele absurde, cum ar fi interzicerea literaturii și operelor ruse, restricționarea sportivilor de a participa la competiții ori a muzicienilor de a orchestra, confiscarea nelegală a bunurilor ,,oligarhilor” etc. nu au făcut decât să confirme narațiunea oficială a președintelui Putin că Occidentul e adevăratul dușman care acum nu se mai ascunde. După cca. 10 luni de conflict, în mentalul colectiv rus, amintirea marelui război patriotic a devenit mai vie ca oricând și rușii au identificat în Occidentul Colectiv, sursa răului. Sancțiunile occidentale i-au apropiat pe ruși de conducător și i-au radicalizat în ceea ce privește conflictul. Astfel, au fost create condițiile ideale de rezistență pentru un conflict pe termen lung cu Occidentul. Economia ucraineană a încetat să mai existe, iar armata e umflată cu steroizi. Furnizarea de echipamente noi, în mâini inexperte, dar și de echipamente vechi ori învechite, care nu se pot integra/interconecta, nu va inhiba evoluția rusă pe teatrul de operațiuni.  Bazinul de recrutare rus al forței umane disponibile pentru a fi aruncată în conflict e superior celui ucrainean iar pierderile ucrainiene sunt mai mari. Ce se va întâmpla atunci când Ucraina epuizată nu va mai avea suficientă ,,forță de muncă” pentru a opera tehnica militară? În ciuda declarațiilor oficiale optimiste, germanii par să anticipeze rezultatul conflictului din Ucraina. Principalul ziar german Der Spiegel a obținut un document confidențial de strategie  care spune că forțele armate ale țării se pregătesc pentru un potențial război cu Rusia. Scholz a anunțat că administrația sa va crea un „fond special de apărare” de 100 de miliarde de euro, în plus față de bugetul militar în creștere de 50 de miliarde de euro pe an. În fapt, o forță militară suplimentară i-ar permite Germaniei o negociere cu Rusia, într-o primă fază a unei eventuale victorii a Rusiei. Dar România ce va face în această ipoteză?  Publicația franceză Reseau International, în numărul său din 7 ianuarie a.c.  https://reseauinternational.net/ces-pays-deurope-qui-pourraient-disparaitre/ , oferă un potențial răspuns; ,,… Realitățile de pe teren i-au făcut pe ruși să conștientizeze că întregul Occident trebuie demilitarizat și denazificat. Demilitarizarea sa este în curs de desfășurare de aproape un an. Denazificarea sa va avea loc odată ce primul obiectiv va fi atins… Să fim sinceri: SUA nu vor îndrăzni niciodată să meargă direct la război cu Rusia, atunci când Ucraina va fi învinsă! Fie în Ucraina, fie în altă parte. Acest lucru înseamnă că vor folosi alte proxy-uri pentru a prelungi conflictul. Nu lipsesc candidații, dar cel mai probabil sunt Polonia, Lituania, România și Finlanda. Desigur, totul depinde de ruși… O altă țară mică pe care SUA intenționează să o folosească ca berbec împotriva Rusiei: România. Acesta din urmă, membră NATO, prezintă mai multe pericole pentru Rusia deoarece poate fi folosită ca bază pentru ca armatele NATO să intre în Ucraina și să se disloce la Odesa. Scopul lor ar fi să împiedice rușii să elibereze orașul… În oricare dintre aceste scenarii, Rusia s-ar răzbuna folosind același format, demilitarizare, cu distrugerea întregii infrastructuri și o revenire la Evul Mediu..” Dacă lucrurile vor ajunge în acest punct… ipotetic (!?), statele occidentale vor avea în vedere în primul rând securitatea lor. Așa cum ne-a demonstrat de atâtea ori istoria trecută (pactul Ribbentrop-Molotov-1939; Yalta-1945) și mai nou, Schengen. Occidentul Colectiv se va disocia de conflictul din Ucraina (cum Ungaria a procedat deja). Altele îl vor folosi economic, vezi Turcia, aliatul nostru în NATO.  România va rămâne singură în fața ursului, cu o traistă de promisiuni de securitate în spate și ar putea deveni parte a prețului de răscumpărare a ,,Păcii Regionale”, dacă interesele occidentale o cer.  Într-un astfel de caz, doar divinitatea va mai putea ocroti integritatea acestei țări.

        Jr. Adrian M. Ionescu

        ULTIMELE ȘTIRI