marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1074

Aerostar zboară, CSM Bacău se împiedică, FC Dinamo Bacău se afundă

Etapa a 13-a nu a fost deloc cu ghinion pentru Aerostar, care a demonstrat că rămâne principala forță ofensivă din primele două serii ale Ligii a III-a. Vineri, în uvertura rundei, „aviatorii” au ajuns la 41 de goluri marcate, după ce au surclasat-o cu 5-1 (4-0) pe concitadina FC Dinamo.

Ratarea lui Horia Ilie singur cu portarul (min. 13), „foarfeca” lui Vraciu parată de Hărăguță (15) și lovitura liberă trimisă puțin alături de Andrei Pavel (16) au arătat că partida va avea sens unic și, totodată, multe goluri. Casian Anghel a deschis scorul, din centrarea lui H. Ilie, în min. 18, pentru ca finalul reprizei să întețească iureșul gazdelor.

În min. 38, A. Pavel, i-a servit lui Vraciu mingea de 2-0, pentru ca două minute mai târziu rolurile să se inverseze, iar Vraciu să-i întoarcă favoarea lui A. Pavel pentru 3-0. Ultimul gol dinainte de pauză a fost înscris de Casian Anghel, în min. 44, din centrarea lui A. Pavel. La 4-0, „aviatorii” lui Mișu Ionescu au oprit motoarele, însă pe final a mai fost loc de două goluri, câte unul de căciulă.

În min. 78, Coroamă a semnat a cincea reușită din contul Aerostarului, pentru ca după alte patru minute, FC Dinamo să înscrie golul de onoare, prin Bebe Brăescu, care a transformat un penalty obținut de Dobre. În formula Mocanu- Prențu, Vișinar, C. Pavel, D. Căpușă –H. Ilie, Chirilă, C. Anghel, Belciu- A. Pavel, Vraciu (după pauză au mai intrat Coroamă, Bacalu, Juncu, Al. Zaharia și Paveluc), Aerostar a obținut o victorie importantă, care o apropie la un punct de locul doi ocupat de Metalul Buzău (învinsă, surprinzător, pe terenul Unirii Braniștea), înaintea celor două deplasări dificile din finalul anului, de la Focșani și Braniștea. De partea cealaltă, dinamoviștii băcăuani înregistrează al doilea eșec consecutiv la scor mare, rămânând în zona nisipurilor mișcătoare.

E drept, Radu Ciobanu a apelat la o garnitură în care s-au regăsit mulți under, însă aceasta este mai degrabă o limită decât un alibi. Până la urmă, pentru a progresa, juniorii promovați de FC Dinamo ar trebui să evolueze alături de jucători de valoare. Iar pentru a se salva, FC Dinamo ar trebui să aducă în iarnă astfel de jucători de valoare. Cu atât mai mult cu cât, anul acesta, FC Dinamo Bacău a fost beneficiara celui mai consistent sprijin economic din partea municipalității în baza programului de finanțare nerambursabilă „Promovarea sportului de performanță”: 284.900 lei.

După cum se vede, bani- da, performanță- ba! În Seria 1, CSM Bacău s-a împiedicat acasă, în compania Științei Miroslava, 1-1, într-un meci în care echipa lui Cristi Popovici a deschis scorul în min. 14, ca urmare a penalty-ului transformat de Antal, iar oaspeții au egalat tot din 11 m, în min.26, prin Tchassem. În ciuda pasului fals, „CSMeii” și-au păstrat poziția secundă din clasament, în condițiile în care Bucovina Rădăuți a remizat, 2-2, la Botoșani.

Seria 1

Rezultatele etapei a 13-a: CSM Bacău- Știința Miroslava 1-1, Șomuz Fălticeni- Ceahlăul Piatra Neamț 1-1, Viitorul Darabani- Foresta Suceava 0-1, Dante Botoșani- Bucovina Rădăuți 2-2, Csikszereda 2- Rapid Brodoc 0-2.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00: Știința Miroslava- Csikszereda 2, Rapid Brodoc- Dante Botoșani, Bucovina Rădăuți- Viitorul Darabani, Foresta Suceava- Șomuz Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț- CSM Bacău.

Clasament

1 Foresta Suceava   13      11      1        1        29-5   34p.

2 CSM Bacău           13      7        4        2        20-11 25p.

3 Bucovina Rădăuți  13      7        2        4        24-14 23p.

4 Ceahlăul P. Nt.     13      6        3        4        31-18 21p.

5 Dante Botoșani     13      6        2        5        18-18 20p.

6 Știința Miroslava   13      6        1        6        17-16 19p.

7 Șomuz Fălticeni    13      5        3        5        18-13 18p.

8 Rapid Brodoc       13      3        1        9        15-30 10p.

9 Viitorul Darabani  13      3        0        10      9-32   9p.

10 Csikszereda 2     13      1        3        9        3-27   6p.

Seria 2

Rezultatele etapei a 13-a : Aerostar Bacău- FC Dinamo Bacău 5-1, CSM Râmnicu-Sărat- Viitorul Ianca 4-0, Sporting Liești- CSM Focșani 2007 1-2, Dacia Unirea Brăila- Voința Limpeziș 1-1, Unirea Braniștea- Metalul Buzău 1-0.

Programul etapei viitoare/ 26 noiembrie, ora 14.00: CSM Focșani 2007- Aerostar Bacău, FC Dinamo Bacău- Unirea Braniștea, Metalul Buzău- CSM Râmnicu-Sărat, Viitorul Ianca- Dacia Unirea Brăila, Voința Limpeziș- Sporting Liești.

Clasament

1 CSM Rm. Sărat     13      10      2        1        30-5   32p.

2 Metalul Buzău       13      9        1        3        33-9   28p.

3 Aerostar Bacău     13      8        3        2        41-16 27p.

4 CSM Focșani 2007 13      8        2        3        33-9   26p.

5 Unirea Braniștea   13      8        1        4        22-13 25p.

6 Sporting Liești      13      5        3        5        18-19 18p.

7 Viitorul Ianca       13      3        3        7        15-26 12p.

8 FC Dinamo Bacău 13      3        1        9        17-30 10p.

9 Voința Limpeziș    13      1        2        10      17-48 5p.

10 Dacia Un. Brăila  13      0        2        11      5-56   2p.

 

O nouă înfrângere

Voleibalstele CSM-Știința Bacău au pierdut cu 3-0 (-19, -8, -22) partida din etapa a șasea a Diviziei A1 disputată sâmbătă, pe terenul liderei Alba Blaj.

Fără căpitanul Anamaria Berdilă, accidentată în jocul precedent de acasă, cu CSM București, băcăuancele au mizat pe garnitura: Preda (C. Radu 1p.), Ordeanu 9, Stanciu 6, Bordea 1, Grama 4, Chelutță 7 (Staicu), Podină-libero (Al. Ion- libero). La gazde a evoluat și ex-băcăuanca Georgiana Faleș, autoare a șase puncte.

CSM-Știința Bacău continuă să ocupe ultimul loc în clasament, fără niciun punct, la fel ca și penultima clasată, U NTT Data Cluj (0-3 acasă cu CSM Târgoviște), care are însă un meci în minus.

De altfel, CSM-Știința și U NTT Data Cluj, care se vor întâlni în runda a noua a campionatului sunt principalele candidate la bătălia pentru evitarea ultimului loc, singurul ce duce în A2.

CSM Bacău pierde, dar rămâne pe 8

Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău a fost învinsă vineri, în deplasare, de campioana Dinamo București cu 37-27 (16-12), la capătul unui joc controlat în permanență de bucureșteni.

În ciuda acestei înfrângeri suferite în etapa a 12-a, băcăuanii își păstrează poziția a opta în clasament, cu 16p. „CSMeii” lui Sandu Iacob au evolua la București în formula Grigoraș, Freiwald- Ushal 4 goluri, Serhel 3, Dospinescu 3, Ganchev 3, Belchite 3, G. Bujor 3, Stănescu 3, M. Bujor 2, Dobrincu 2, Rotaru 1, Coric, Costea. Sâmbătă, în ultima etapă a turului, CSM Bacău va juca în deplasare, cu Politehnica Timișoara.

Cercul de informatică Programare cu răbdare își reia activitatea în format fizic, la Colegiul Național „Ferdinand I”

    Început în 2018 de profesorul Bogdan Pătruț, de la Facultatea de Informatică din Iași, proiectul „Programare cu răbdare” a adunat sute de copii de gimnaziu și liceu în jurul informaticii, activitățile începând în Bacău și răspândindu-se în toată țara.

    Scopul proiectului, organizat de Asociația EduSoft, este atragerea spre studiul informaticii a mai multor elevi de gimnaziu și liceu, prin abordarea unor teme interesante, într-un mod interdisciplinar și mai puțin formal.

    În plus, elevii au ocazia să se întâlnească cu tineri care au reușit în domeniul IT, prin participarea lor ca angajați sau ca bursieri la companii precum Google, Amazon, Facebook, Adobe, Bitdefender etc. sau care au activitate academică deosebită. Aceștia le povestesc despre întâlnirea lor cu informatica și despre preocupările lor actuale în domeniul IT și le prezintă unele subiecte mai avansate, mai puțin abordate în curricula școlară.

    Profesor Mihaela Lupu, colaboratoare în proiect, ne-a declarat că „Informatica este unul dintre cele mai atrăgătoare domenii de pe piața forței de muncă, dar numărul de ore de informatică din școală este insuficient în contextul evoluției domeniului IT în toate domeniile de activitate. ”

    De asemenea, elevii sunt diferiți și pot fi atrași de diferite domenii ale informaticii (algoritmică, grafică, proiecte complexe, crearea de jocuri, web-design etc.). Dacă unii sunt orientați spre olimpiade și alte concursuri școlare, alții vor dezvoltarea de aplicații și lucrul în echipe la proiecte complexe, alții se concentrează pe partea de matematică aplicată, iar alții pur și simplu vor să își clarifice unele noțiuni.

    Începând cu 10 decembrie 2022, cercul de informatică va fi organizat printr-o colaborare cu Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, sâmbătă dimineața, iar înscrierea copiilor se poate face la www.programarecurabdare.ro/inscriere

    „Am primit cu bucurie propunerea domnului profesor Pătruț de a organiza acest cerc la Colegiul Național „Ferdinand I”” – ne-a declarat profesor Nicu Harasemciuc, directorul liceului, care a adăugat că evenimentul relansării cercului de informatică vine în contextul sărbătoririi a 155 de ani de existență a unității școlare pe care o conduce.

    Întâlnirea de bun venit va avea loc la Clubul Benefica, din strada Mihai Eminescu, nr. 1, în data de 3 decembrie 2022, la ora 11.

    Asociația EduSoft mulțumește profesorilor Ana Întuneric, Crina-Cătălina Muraru, Gabriela Trofin și Nicoleta Grozav pentru susținere și colaborare.

    ”Ești ceea ce mănânci” – o campanie despre a fi sau a nu fi

    Cred că ați auzit de multe ori ideea că ”Ești ceea ce mănânci”, dar de câte ori ați ținut cont de aceasta în alegerea alimentelor pe care le consumați? Oricare ar fi răspunsul, cu toții avem nevoie de un imbold câteodată, un semnal de alarmă că se poate mereu mai bine, mai sănătos. De la această idee a pornit și proiectul cu același nume, „Ești ceea ce mănânci”, lansat joi, 17 noiembrie, la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Bacău și a Instituției Prefectului Județului Bacău. Campania, care promovează alimentația sănătoasă în rândul elevilor și nu numai, a început cu un târg culinar care s-a ținut în laboratorul de Alimentație Publică al Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”.

    La acest eveniment au fost prezenți numeroși invitați, și anume elevi și profesori de la clasele de profil din liceul gazdă și de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul „N.V. Karpen”, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” și Liceul Tehnologic ”Dumitru Mangeron”, care au pregătit fiecare tot felul de preparate originale și, bineînțeles, benefice pentru corp. În deschidere, moderatoarea evenimentului, inspector școlar Dana Elena Sturzu, a prezentat pe scurt aspirațiile acestui proiect. În continuare, domnul prefect Lucian – Gabriel Bogdănel și-a mărtirisit cu sinceritate admirația față de rețetele neobișnuite propuse de tinerii bucătari, subliniind totodată că, în zilele noastre, există mult mai multe variante de a mânca sănătos: „Văd printre alimente fructe care, pe când făceam eu școala, nici nu știam ca există, de pildă avocado. Nu mă intersectasem pe atunci cu abordări gastronomice de acest tip.” Dar, pentru că mintea este strâns legată de trup, „Trebuie să fim atenți și la ceea ce înmagazinăm cultural, dar și la alimentele pe care le alegem ca să ne hrănim”, a mai menționat prefectul de Bacău.

    Un alt invitat al evenimentului, dr. Bianca Purcărin, a adresat celor prezenți câteva cuvinte în calitate de senatoare, dar, mai ales, în calitate de medic specialist. „Eu cred că, întotdeauna, sănătatea și educația sunt cele mai prețioase daruri pe care ni le putem face atât nouâ, cât și celorlalți. Eu am devenit medic prin educație, iar acum este rândul meu ca, prin sănătate, să contribui la educație”, a declarat medicul Bianca Purcărin.

    De asemenea, din partea fiecărei instituții participante a vorbit câte un reprezentant. Din discursurile lor s-a conturat dorința de a destigmatiza imaginea liceelor cu profil tehnologic, pentru că, iată, cu ocazia acestui proiect s-a demonstrat că și elevii acestor licee au ceva de oferit, ne pot învăța lucruri despre stilul nostru de viață pe care poate înainte nu puneam prea mult preț. Sigur, trebuie să mâncăm sănătos în teorie, dar nu strică încă un prânz luat pe fugă într-un fast food cu prietenii, nu? Lucrurile nu stau chiar astfel, iar evenimentul de joi stă drept mărturie că o schimbare se face prin determinare și rutină, nu doar prin informare.

    Astfel, spre final. ni s-a făcut o surpriză: elevii  Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, alături de doamna prof. Irina Pascu, ne-au făcut o demonstrație live de gătit, preparând o salată extrem de sănătoasă, cu rodie și pătrunjel, prezentându-ne și beneficiile pentru sănătate ale acesteia.

    Pe tot parcursul evenimentului am simțit dorința tuturor celor prezenți de a face o diferență, care cred că este molipsitoare. Până la urmă, în calitate de elev ai cea mai mare nevoie de un stil de alimentație cât mai sănătos, pentru că acesta are un impact real asupra sănătații mintale și a capacității de concentrare, despre care nu se vorbește destul, pe lângă beneficiile aduse corpului. Mai mult decât orice, aș putea eu să mai adaug, cred că există o frază care spune tot ce trebuie spus, și mai mult: „Ești ceea ce mănânci.” Așadar, tu cine ești?

    Daria Humă, clasa a IX-a, Cercul de Jurnalism, Palatul Copiilor Bacău

    Text scris în cadrul campaniei ”Ești ceea ce mănânci”, pe care Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău o susține, în calitate de partener media

     

     

    Trei mașini incendiate pe strada Miron Costin

    Aseară au fost incendiate două autoturisme pe strada Miron Costin din Bacău, după ce, alaltăseară a fost incendiată o altă mașină pe aceeași stradă la numărul 79B.

    La data de 19 Noiembrie a.c, polițiștii au fost sesizați prin 112, despre faptul că, pe strada Miron Costin din mun. Bacau, a izbucnit un incendiu la un autoturism.

    Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 18:20. De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

    În urma incendiului au fost afectate două autoturisme (cca. 70%/ cca. 10%), o remorcă (cca. 5%) și fațada unei case (cca. 5 mp).

    Polițiștii de investigații criminale au început imediat cercetările in acest caz. In urma activităților investigativ-operative a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere. Prejudiciul cauzat este de 35.000 de euro.

    Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

    foto: MP

    A te îmbogăți în Dumnezeu

    Duminica a XXVI- a după Rusalii, prima care ni se revelează în perioada postului Nașterii Domnului, ne invită să medităm asupra propriilor noastre limite. Așezându-ne dinainte o lecție – pildă atât de actuală, ce pare a ne zbuciuma: Parabola bogatului căruia i-a rodit țarina (Lc 12, 16-21). Aceasta, spre a nu uita Cărui Dumnezeu aparținem, Cărui Dumnezeu ne închinăm și întru Care trăim. Să o lecturăm: „Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce adună comori pentru sine și nu se îmbogățește în Dumnezeu”.
    Cheia Evangheliei, luminată de Însuși Dumnezeu, țintește sufletul orbit de false străluciri și amăgit de îmbelșugarea cea lipsită de bogăție. Care amestecă nevoile trupului cu cele ale sufletului și nu înțelege, în fond, nimic despre adevărata comoară: putința de a fi om, cu toată bunăstarea valorizată în dragostea Domnului. Nu multul este judecat aici, de către Domnul belşugului, ci dezechilibrul dintre bucuria duhovnicească şi imperfecta voioșie a abundenței, care vine de niciunde și se îndreaptă către nicăieri. „Odihnește-te, suflete, mănâncă, bea, te veseleşte…” pare a fi leitmotivul suficienţei umane de peste veacuri. Căci, nu distingem persoane mai neliniștite decât cele care-și vorbesc sufletului, desi nu-l cunosc… Să nu uităm faptul că nemurirea constă în adâncul omeniei noastre.
    Calendarul Bisericii ne rânduiește atenția, în cea de-a șaptea zi a Postului Nașterii, și spre cinstirea praznicului Intrării în Biserică (Templu) a Maicii Domnului. Cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenie (Ovidenie), sărbătoarea ne îndeamnă la a reflecta asupra evenimentului aducerii în templul din Ierusalim a celei ce avea să fie Maică a Domnului. Praznicul se constituie și într-o invitație, aceea de a fi cu luare aminte la bucuria viețuirii în nepătata stare de inocență a pruncilor. Este singura noastră bogăție!

    Inspector scolar,
    pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

    Măștile, oglinzile și exilurile lui Petre Isachi (III)

    ,,Conversații în oglindă cu Mircea Eliade. II. Exilul-între farsă tragică și destin” (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2022), un univers al măștilor… Nimic surprinzător, îmi spune purtătorul de măști Petre Isachi, căci ,,trăim într-o lume ca teatru, în care jucăm simultan rolul de regizor, actor, spectator și judecător al spectacolului – comedie, tragedie, farsă, dramă etc. –, încât nevoia de «măști» este o necesitate imperativă. În acest sens, cameleonismul scriitorului este infinit. Măștile auctoriale, actoriale etc. ne ascund adevărata identitate și ne propun în simulacrul generalizat al lumii/ momentului istoric, o nouă identitate credibilă atât pentru Celălalt, cât și pentru noi, dar străină de ființa pe care o credem autentică, predestinată, divină. Permanent ne exilăm într-o identitate dorită, care să ne favorizeze circumstanțele date, condiția dorită, încât perpetua pluralitate a măștilor duce la înstrăinarea totală de sine: «Ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște», concluzionează stupefiat, Eminescu. Cum Existentul – creat sau cel pe care vrem să-l recreăm – este cel care vorbește în noi, tot el ne dictează și măștile necesare. Este o utopie să credem că noi suntem cei care ne exprimăm despre Existent și alegem masca pe care o vrem”…
    Oglinda este pentru autorul ,,Conversațiilor în oglindă…” poarta magică între realitate și iluzie, replică a realității, semn al Eului care dorește să-și privească, râvnind nemărturisit către certitudini, adevărata esență. Eminescu a folosit motivul în ,,Avatarii Faraonului Tlá” și ,,Luceafărul”, Eliade compară lumea morților cu o sală de bal împodobită cu oglinzi, la Șt. A. Doinaș oglinda este o uriașă lentilă prin care Dumnezeu privește lumea, Coșbuc (,,La oglindă”) cultivă incertitudinea estetică a chipului răsfrânt în oglinzi: ,,Nu-i al meu, al meu e oare?”… Firește, ar trebui să călătorim cu vreo 5 000 de ani în urmă, și apoi să tot călătorim în Timp, prin istoriile universale ale artei și literaturii, pentru a cunoaște ,,aventurile” oglinzii. Am putea avea ca punct de plecare Egiptul și China, primele ,,teritorii” cucerite de oglindă, pentru ca apoi, vía Narcis, să urmărim cum devine oglinda un veritabil ,,mecanism semiotic”, simbol al cunoașterii, metaforă a literaturii și artei, ,,vinovata” de serviciu a tuturor dedublărilor estetice. Cititorul poate, desigur, reconstrui singur această istorie fascinantă.
    Nu-l las pe Autor să respire, de parcă l-aș obliga să-și rescrie romanul, și-l întreb, și cu gândul ascuns de a înțelege care este specificul ,,oglinzii isachiene”: ,,Dar oglinda, care e dublată de mască/ măști, nu complică țesătura scriiturii?”… ,,Dacă măștile – care exprimă și, simultan, ascund – sunt dictate de împrejurări, oglinda (= propria conștiință) îmi arată/ ascunde chipul pe care-l doresc eu. Oglinda (= carte, simbol, idee, lume, număr, celălalt etc) nu ne arată întotdeauna, decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Cum a sfârșit-o Narcis, știe toată lumea. Măștile proliferează simulacrul generalizat și asigură eternitatea iluziei. Oglinzile potențează luciditatea. Dar, câtă luciditate, atâta conștiință și câtă conștiință, atâta dramă. Oglinzile și măștile instanțelor comunicării narative sunt într-o permanentă devenire. Prin urmare, scriitorul devine. Ceea ce devine nu este! Să-l lăsăm pe cititor să afle câte ni se întâmplă nouă, Autorilor”, răspunde Petre Isachi…
    Masca și oglinda îmbogățesc scriitura, plantează incertitudini în ființa acesteia, îi oferă cititorului un statut de proprietar de riscuri, desigur, dar sporesc mereu satisfacțiile unei altfel de lecturi. Să privim, bunăoară, către… protagonistul  M.E. Trimis în oglindă, deja primește ca dar o mască. Își mai aruncă și el câteva măști peste prima mască, dar este inevitabil/ vizibil că și p.i. îi schimbă des măștile. Chiar când, din întâmplare, rămâne fără mască, îl percepi, în virtutea inerției, tot ca pe un purtător de mască strategică. Are M.E., în conversația sa cu p.i. un discurs mereu personal, ,,nealterat”, al său? Nu cumva, din când în când p.i. îi sugerează câte ceva, deși M.E. numai personaj ,,de hârtie” nu e? …

    Un subiect delicat, sărutul în teatru (I)

    Ca întotdeauna, de la Festivalul Național de Teatru, mă întorc cu tolba plină. Pe lângă mulțimea de spectacole văzute, de impresii, de gândurile stârnite de acestea și de toate întâlnirile de la manifestările conexe, am în bagaje programe, albume și câteva dintre cărțile lansate la această mare sărbătoare a teatrului. Una dintre acestea, pe care am răsfoit-o deja, urmând să scriu, cu un alt prilej, într-o revistă, o cronică mai extinsă, este „O istorie a sărutului în teatru” de Călin Ciobotari. Este un studiu dens și serios documentat, așa cum ne-a obișnuit autorul, un analist, un cercetător deosebit de perspicace, de profund al fenomenului teatral. Și mă opresc acum la o frază din argumentul lui, care ne introduce în problematica acestei cărți: „ A vorbi despre sărutul în teatru înseamnă, până la urmă, a avea o formă de nostalgie a unei simplități pe care o simți pierdută. Ce poate fi mai simplu, dar și mai sugestiv, decât doi oameni/ două personaje care abandonează pentru câteva clipe cuvântul, inițiind o acțiune scenică a sărutului?” Bun cunoscător al teatrului lui Shakespeare și Cehov, după cum a demonstrat-o strălucit în eseurile publicate anterior, Călin Ciobotari face și aici ample referiri la opera acestora, dar noutatea din noul său volum o reprezintă ultima secțiune „realizată prin contribuția directă a unor actori și actrițe din teatrul românesc, care au avut bunăvoința de a reflecta asupra subiectului propus”. Și anume, răspunzând setului de întrebări formulate de autor, care și-a propus să afle cât de serios li se pare sărutul ca acțiune scenică, în ce spectacole au avut astfel de acțiuni, ce dificultăți au întâmpinat în realizarea sărutului, cum s-a petrecut acest fapt la repetiții, cum a intervenit regizorul și ce înseamnă, în opinia lor, „un sărut scenic reușit”. Actorii care s-au lăsat chestionați, cu toții fiind de acord că nu e deloc simplu să reproduci scenic un act atât de intim cum este sărutul, și anume cel pe gură, altceva decât simplu pupat, sunt: Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Emil Coșeru, Ada Lupu, Ofelia Popii, Cendana Trifan, Clara Popadiuc, Marius Turdeanu, Zoltan Lovas, Elena Popa, Claudia Ieremia, Erica Moldovan, Ionuț Caras, Delu Lucaci, Pușa Darie. O parte dintre ei au fost prezenți și la lansarea cărții, din foarte primitorul spațiu al librăriei Cărturești Verona și, după prezentarea, caldă, cunoscătoare a temei și foarte spirituală a dramaturgului Matei Vișniec (care a spus despre Călin Ciobotari că a alcătuit un veritabil tabel Mendeleev a sărutului, având, în demersul său, și o notă de ghidușie) și-au exprimat părerile despre complicatul, delicatul subiect în discuție. Interesantă, cu fine accente și nuanțe, a fost intervenția Rodicăi Mandache, actriță cu o îndelungată experiență scenică, înzestrată și cu un condei expresiv. Ea a afirmat că sărutul pe scenă e chiar „tragic”, foarte greu pentru actor, implicând și o doză de risc, deloc de neglijat, iar în răspunsul ei, foarte elaborat, din carte a făcut o doctă clasificare a sărutului, care sună așa: cel normal, nici prea, prea, nici foarte, foarte, cel unic, pe care-l primești pentru prima dată în viață, sărutul hollywoodian, gen Greta Garbo și John Gilbert ‒ dăruire totală, cu capul pe spate, în transă, sărutul metamorfoză (aici dă și o explicație mai lungă), cel franțuzesc, cu limba, rusesc, de trei ori, apăsat, un abrazzo mexican, sărutul de resuscitare, sărutul aisberg, cel electric, zgomotos ‒ nici de ținut minte, nici de uitat, sărutul à la bretonne, și odată te trezești în vis și vii tare greu înapoi și, în fine, sărutul care vine din insula Salmen din Pacific. Absolut zăpăcitor, trebuie să recunoașteți! Și partea amuzantă este că Rodica Mandache îi înșira toată această savantă categorisire (având drept sursă o replică dintr-o piesă de Pascal Bruckner) Maiei Morgenstern, care, cu simțul ei special pentru comedie „mima cu foarte mult talent explicațiile mele”. Îmi imaginez scena, cred că era de un haz nebun!

    Româna şi latina, biruitoare

    Primăvara de la Târgu Jiu şi Slobozia

    Mihai-Adelin Lungu, elev (în aprilie a.c.) al Colegiului Naţional „Gh. Vrănceanu”, câştigase Premiul I la olimpiadele naţionale de limba latină (în Gorj) şi limba şi literatura română (în Ialomiţa). Marţi, 15 noiembrie, mă aflam la Slobozia, pentru a-l celebra pe Ion Ghelu-Destelnica, dar şi pentru a reînvia biruinţa adolescentului împreună cu Clementina Tudor, corespondentul RRA pentru judeţul Ialomiţa. Reproduc mai jos mărturia actualului student Mihai-Adelin Lungu privitoare la asocierea celor două discipline norocoase pentru CV-ul său. (Ioan Dănilă) 

    Limba latină și limba română – fațetele aceleiași monede 

    Fascinația mea pentru suplețea și muzicalitatea limbilor română și latină s-a amplificat necontenit și s-a transformat, în timp, într-o pasiune fecundă și efervescentă, descoperind că latina și româna formează un veritabil sistem de vase comunicante, punându-se în lumină reciproc. Nu trebuie să considerăm latina o „limbă moartă”, cum cred și afirmă unii cu o inocență de neiertat, sinonimă cu ignoranța. Studiind cele două culturi în paralel, am observat că între ele se stabilesc numeroase conexiuni și că fiecare dintre cele două limbi constituie poarta de acces către cealaltă.

    Înțelegând care este etimologia anumitor termeni românești, le-am pătruns semnificațiile cu mai multă acuratețe și, adesea, deslușeam sensul unor lexeme din limba română, pe care nu le cunoșteam,tocmai pe baza radicalului din care proveneau și pe care îl întâlnisem în traducerea textelor latine. De asemenea, frazele latinești au o anumită fluiditate și concizie, aspecte pe care limba română nu le-a moștenit ca atare; de aceea traducerile românești sunt, de cele mai multe ori, aproape duble ca întindere față de textele originale, în latină. Unele structuri sintactice latinești, pe care limba română nu le-a preluat, reprezintă tehnici de frazare care conferă discursului limpezime și cursivitate. În acest sens, am început să folosesc în eseurile mele procedee latinești de alcătuire a frazelor.

    Pe de altă parte, studiul limbii latine capătă o nouă dimensiune atunci când se armonizează cu buna cunoaștere a limbii române. Termenii uzitați sunt adesea polisemantici, revenindu-i traducătorului (amator) să pătrundă spiritul textului și să înțeleagă scopul urmărit de autor pentru a alege cuvintele românești cele mai potrivite în respectivul context. Mai mult decât atât, olimpiadele de limba latină presupun, de cele mai multe ori, și realizarea unor eseuri pe baza textelor traduse, iar metodele de interpretare pe care le-am folosit în analiza odelor lui Horațiu sau a „Metamorfozelor” lui Ovidius sunt, de fapt, aceleași pe care le-am aplicat și textelor din literatura română și pe care le-am învățat la această materie.

    Prin urmare, limba latină își afirmă, cu fiecare ocazie, actualitatea și importanța, împletindu-se cu limba română, punând-o în valoare și fiind, totodată, pusă în valoare de aceasta, căci „oculi plus vident quam oculus”.

     

    Acesta este Regele iudeilor

    Poporul evreu aştepta un rege mare, puternic. Îl visau bogat, îmbrăcat în haine luxoase, şezând pe un tron de aur. Voiau să-L vadă domnind asupra tuturor popoarelor şi umilindu-i pe duşmani, constrângându-i să se plece la picioarele lor (Ps 72, 9-11). Nutreau speranţa ca împărăţia sa să fie veşnică şi universală.
    Fragmentul evanghelic ne prezintă răspunsul lui Dumnezeu la aceste aşteptări. Suntem pe Calvar. Isus este răstignit pe cruce între doi tâlhari. Deasupra capului său se află inscripţia: „Acesta este Regele iudeilor“.
    Oare acesta este regele aşteptat? Unde sunt semnele regalităţii sale? El nu domneşte din înălţimea unui tron de aur, ci se află pironit pe o cruce. Nu e înconjurat de slugi care se închină la picioarele sale, dar se află în faţa unor persoane care-l insultă. Nu e îmbrăcat în haine preţioase, ci e complet gol. Priviţi crucea! El nu ameninţă pe nimeni, din contra, foloseşte cuvinte de iubire şi de iertare pentru toţi. El nu-i constrânge pe duşmani, ci El însuşi bea oţet din mâna lor. La coasta sa nu se află miniştrii săi, generali de armată, ci sunt doi tâlhari. Cât de ciudată este regalitatea lui Cristos!
    Căpeteniile poporului se află şi ele la picioarele crucii. Ele sunt adevăraţii responsabili. Ele, la fel ca şi bătrânii poporului lui Israel, ar fi trebuit să recunoască în Isus pe Mesia promis. În schimb, şi-au bătut joc de El, pentru că e incapabil să se salveze pe sine însuşi, nu coboară de pe cruce.
    De ce oare Isus nu a coborât de pe cruce aşa cum au cerut ei? De ce nu a săvârşit o minune? Dacă ar fi făcut-o, i-ar fi convins pe toţi că este Fiul lui Dumnezeu şi ar fi scăpat de moarte. Da, probabil dacă ar fi coborât de pe cruce, toţi ar fi crezut. Dar în cine? Într-un Dumnezeu puternic, tare, care-i distruge pe duşmanii săi, care răspunde cu rău la rău, care impune frică şi respect. Însă acesta nu este Dumnezeul lui Isus.
    Celebrând astăzi sărbătoarea regalităţii lui Cristos, să reascultăm invitaţia făcută de Isus acum 2000 de ani: „Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29). Aceasta este ziua în care trebuie să ne întrebăm în ce măsură am răspuns, ca persoane şi comunitate deopotrivă, la această invitaţie.

    Pr. Richardo-Dominic Baciu

    Agenta de pază dormea în post bine băută

      În noaptea de 17/18 noiembrie a.c., în intervalul orar 23.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au acționat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, a infracţiunilor de furt din societăţi comerciale şi verificarea modului de executare al serviciului de pază de către personalul specializat.

      În urma activităților desfășurate au fost verificate 9 societăți comerciale și au fost instruiți 11 agenți de securitate.

      Totodată au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6800 de lei.

      Cu ocazia verificărilor efectuate la o societate comercială din municipiul Bacău, a fost depistată o femeie de 55 de ani, agent de securitate, în timp ce dormea în timpul serviciului, încălcând astfel consemnul postului.

      Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.53 mg/l

      Polițiștii au sancţionat-o contravenţional cu amendă în valoare de 600 de lei, conform Legii nr. 333/2003.

      Atenție la neatenție! Polițiștii au ieșit în trafic și caută șoferii vitezomani

      În acest weekend, polițiștii Serviciului Rutier Bacău acţionează pe raza județului, pentru creșterea gradului de disciplină și combaterea cauzelor generatoare de accidente.

       

      Atât pe drumurile naționale, cât și în municipii, polițiștii rutieri, cu sprijinul celor de ordine publică acționează în trafic, cu scopul de a atrage atenția participanților la trafic, cu privire la respectarea normelor la regimul circulației, astfel încât să se reducă numărul accidentelor rutiere.

       

      Activitățile polițiștilor au ca scop combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, respectiv, viteza neadaptată la condițiile de drum şi combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

       

      În cadrul activităţilor desfăşurate, ieri, 18 noiembrie, în intervalul orar 13.00-16.00, polițiștii au aplicat 85 de sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Din totalul acestora, 54 au fost aplicate pentru viteză excesivă, iar 12 pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv mâini libere.

       De asemenea, polițiștii au reținut în vederea suspendării 20 de permise de conducere, din care 18 permise de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză.

       

      Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să respecte întocmai regulile de circulație!

      Controale ale polițiștilor de la economic

        La data de 17 noiembrie a.c., în intervalul orar 13:00 – 15:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au procedat la efectuarea de verificări cu privire la modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul comerţului cu legume-fructe, flori şi produse agro-alimentare de către operatorii economici şi persoanele fizice de pe raza judeţului Bacău.

        În urma acestor activităţi au fost verificaţi 20 de operatori economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancţiuni contravenționale în valoare totală de 18.000 de lei, 5 sancţiuni complementare de confiscare a sumei totale de 1.000 de lei şi o sancţiune complementară de suspendare a activităţii operatorului economic pentru 30 zile, conform OUG 28/1999.

        În urma verificărilor economice efectuate la punctul de lucru al unei societăţi din municipiul Bacău, s-a constatat că, agentul economic comercializa flori, fără a putea prezenta documente justificative pentru toate sumele încasate. În acest sens, a fost aplicată sancţiune contravenţională în valoare de 1.500 de lei.

        Având în vedere că în urma verificărilor s-a constatat că operatorul economic a mai fost sancţionat în mai puţin de 12 luni pentru o faptă similară, a fost dispusă şi sancţiunea complementară constând în suspendarea activităţii societăţii la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, pentru 30 de zile.

        A furat alimente de peste 700 de lei

          La data de 18 noiembrie a.c., Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată de către o femeie de 36 de ani, angajată a unei societăți comerciale, despre faptul că o persoană necunoscută a sustras bunuri de pe raftul societăţii.

          Patrula de siguranţă publică deplasată la faţa locului a identificat un bărbat de 32 de ani, din Bacău, care a sustras mai multe produse alimentare, fără a achita contravaloarea acestora de 768 de lei, prejudiciul fiind recuperat.

          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

          Depistat în trafic cu o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat

            La data de 18 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian a depistat în trafic, pe raza comunei Roşiori, un autoturism al cărui conducător auto de 26 de ani, avea o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

            Bărbatului i s-a înmânat dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de circulaţie și i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Încep lucrările la o nouă creșă în cartierul Șerbănești

              S-a încheiat licitația pentru proiectarea și construcția unei creșe de 110 locuri din cartierul Șerbănești și a fost desemnat un constructor.

              Aceasta va fi prima creșă construită de la zero din ultimii ani.

              Investiția va avea o valoare de 13,3 milioane de lei, respectiv 2,6 miloane de euro.

              „Vom oferi astfel o alternativă pentru cei care locuiesc în acea zonă a orașului. Suntem aproape și de redeschiderea creșei 9 din cartierul CFR care a trecut printr-un proces de modernizare cu fonduri europene”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

              În paralel, se lucrează susținut la modernizarea Creșei 3 de pe strada Pictor Andreescu, tot cu fonduri europene.

              „Sper ca aceasta să fie redeschisă la începutul anului școlar viitor. Sunt măsuri concrete pentru susținerea familiilor care au copii”, a mai declarat primarul Bacăului.

              Ce cadouri poți face copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă

              Luna decembrie denumita si luna cadourilor reprezinta un prilej de bucurie pentru toti copiii care asteapta cu nerabdare sa primesca cat mai multe cadouri de la cei apropiati, poate chiar si ceea ce isi doresc de mult timp ca parinti lor sa le cumpere. Copiii sunt mereu entuziasmati de ceea ce primesc, insa si cadoul trebuie sa fie pe masura. Poti afla din timp ceea ce isi doresc sa primeasca pentru ca surpriza sa fie si mai mare.

              Pentru a te ajuta in gasirea cadoului ideal pentru aceasta perioada, poti vedea mai jos cateva idei de cadouri pe care le poti lua in acest an pentru copiii tai sau daca vrei sa mergid in vizita la rude si prieteni care au copii.

              Jucarii interactive

              Nu te limita doar la un simplu ursulet de plus sau la o jucarile care canta daca vrei sa impresionezi un copil in perioada sarbatorilor de iarna. In functie de varsta copilului poti sa te orientezi catre jucarii interactive, care sa le permita sa isi puna imaginatia la lucru si totodata sa ii tina ocupati toata ziua. Daca este baietel sau fetita, poti sa alegi din urmatoarele: seturi de bucatarie, casa de marcat, joc de pescuit, trause pentru masini, casuta cu papusi, masuta cu activitati, etc.

              Echipamente sportive

              Daca stii ca cel mic este pasionat de ceea ce inseamna activitati in aer liber chiar daca este iarna, probabil te poti gandi ca va merge intr-o tabara iarna copii 2023. Cu siguranta va avea nevoie de echipamente sportive adecvate pe partie incepand de la imbracaminte, accesorii precum manusi, caciuli si fulare, pana la tot ce tine de schiat: casca de schi, clapari de schi, placa de snowboard sau ochelari de schi.

              Haine de sezon

              O geaca groasa, o pereche de ghete imblanite sau o pereche de manusi, reprezinta un cadou potrivit pentru perioada sarbatorilor de iarna. Daca vrei sa le cumperi pentru copilul prietenilor tai recomandat este sa te asiguri de marimea pe care o poarta. Eventual poti sa ceri si o parere parintilor referitoare la model sau la culori.

              Carti pentru copii

              Cartile pentru copiii trebuie sa fie achizitionate in functie de varsta copilului, pentru a putea fi atractive pentru acestia. De exemplu, pentru copiii mici pana in 2-3 ani poti sa optezi pentru carti cu multe desene si putin text. Pentru cei mari cartile cu povesti intregi pot sa ii fascineze, mai ales daca le place sa citeasca. Cat despre tematica cartilor, nu trebuie sa te limitezi la cartile de Craciun, dar nici sa cumperi carti de vara.

              Jocuri de societate

              Daca vrei un altfel de joc pentru copilul tau, poti in acest an sa te gandesti la jocuri de societate, care sa ii antreneze modul de gandire si de actionare. Poti sa alegi de exemplu un joc de Monopoly sau Trivia. Acestea au mai multe beneficii pentru copii precum: dezvolta calitatea de lider, indeamna la creativitate, creste capacitatea de a coopera, creeaza o relatie sanatoasa cu familia si ii ajuta sa fie mai empatici.

              Deputatul Cristian Paul Ichim: „Bazinul de Înot este și trebuie să rămână al băcăuanilor!”

                Primăria Bacăului (și primarul, implicit) trebuie să înțeleagă că este administratorul întregului oraș și nu doar al unui grup de interese. Este inadmisibil, sub pretextul unei gestionări speciale a bazinului de înot de la Bacău, să li se pună taxe prohibitive copiilor care ar trebui să se poată bucura de facilitățile existente.

                Obișnuința de a ridica garduri în jurul proprietăților administrației locale este veche și a dus la dezvoltarea unor satrapi locali care cred că, odată ce ajung în funcții, pot dispune de bunurile comunității. Îi cer primarului Lucian Viziteu să nu alunece pe acest drum și să își reconsidere de urgență deciziile și comportamentul în ceea ce privește modul în care va funcționa bazinul de înot al orașului.

                Este imperios să asigurăm accesul tuturor celor care își doresc să facă sport, cu prioritate copiilor, care au nevoie de asta, și în același timp să putem avea o bază sportivă competitivă care să permită clubului local să se antreneze eficient. Dar sunt complet împotriva transformării acestui spațiu într-o afacere privată prin votul unor reprezentanți ai unor partide care pretind că sunt în competiție locală. De fiecare dată când funcționează aceste înțelegeri transpartinice, în spatele lor se ascunde un interes particular.

                Bacăul trebuie să se îngrijească de cetățenii și copiii săi și să le asigure accesul la bazele sportive. Din acest motiv, nu doar că Primăria Bacăului nu ar trebui să închidă actualul bazin, ba ar trebui să se ocupe de deschiderea unuia nou. Lucian Viziteu ar trebui să demareze de urgență un studiu de fezabilitate pentru a avea în cel mai scurt timp un nou spațiu pentru cei care vor să facă sport. Consider acest subiect unul deosebit de important și voi supraveghea permanent activitatea administrației locale pentru a mă convinge că interese private nu afectează interesele cetățenilor orașului Bacău.

                deputat Cristian Paul Ichim

                Momentul de graţie din Parcul Trandafirilor

                Generalizarea telefoanelor smart şi creşterea numărului de utilizatori ai reţelelor sociale prezintă efecte pozitive nebănuite până de curând. Unul dintre acestea este sporirea vizibilităţii în mediul on-line a elementelor naturale sau antropice, cu efect asupra percepţiei, (re)cunoaşterii şi promovării pe plan local şi naţional. La îndemână ne este (şi) falnicul arbore al pagodelor (Ginkgo biloba) din Parcul Trandafirilor, exemplar care a căpătat în ultimii ani o mare popularitate în rândul băcăuanilor. Cunoscut de multă vreme prin virtuţile sale terapeutice, elegantul solitar al acestei specii relicte cu totul deosebite1 a început să atragă tot mai mult privirile la fiecare mijloc de toamnă, prin galbenul electrizant al frunzelor sale bilobate şi mai ales prin „ploaia de aur” care încântă trecătorii, deveniţi instantaneu şi fotografi de ocazie. Fenomenul căderii frunzelor într-un interval foarte scurt de timp (uneori doar câteva ore, adevărat „moment de graţie” în limbajul artiştilor fotografi) nu este singular în lumea vegetală, dar intensitatea şi frecvenţa lui autumnală prezintă caracteristici remarcabile. La baza acestei revolte caduce există un cumul de condiţii meteorologice suprapuse unei specificităţi morfologice a frunzelor (peţiol lung de 5-8 cm, modul de inserare pe crenguţe, în grupuri de 3-4 ş.a.).

                Arhiva foto personală şi bazele de date meteo accesibile on-line permit câteva consideraţii legate de perioada în care Ginkgo biloba îşi etalează culoarea aurie, momentul căderii rapide a frunzelor şi dinamica temporală a acestor fenofaze (2011 – 2022). Am fost selectate trei ani deosebiți, în care desprinderea de pe ramuri a galbenului-auriu, prin durata foarte scurtă, a reprezentat un adevărat spectacol oferit cu generozitate băcăuanilor:

                 

                16 noiembrie 2012: momentul de graţie a început dis-de-dimineaţă, pe o ceaţă rece şi umedă, cu temperaturi minime care au coborât până la – 4,5 °C. Această zi a fost cea ma rece de la începutul lui Brumar. Atmosfera tipic bacoviană, cu nebulozitate de 100%, a fost însă disipată prin ploaia de aur a frunzelor, curgere constantă până spre înserat. În 7-8 ore întregul frunziş era acumulat la nivelul pietonalului, covor efemer cu ţesătură volantă…

                Foto: tranziţii cromatice spre momentul de graţie (7-16 nov. 2012)

                Două instantanee rămân în memorie: dimineaţă – o surpriză plăcută pentru pietonii înfriguraţi, prea grăbiţi spre locul de muncă. Se reacţionează aproape identic, trecându-se rapid de la uimire la un invariabil zâmbet larg. Nimeni, dar absolut nimeni, parcă sub vraja unui puseu al copilăriei, nu a rezistat tentaţiei de a-şi afunda pantofii în covorul de un galben pur, dar parcă prea insolent faţă de plumburiul începutului de zi. După-amiază a venit rândul celor mici să se bucure cu adevărat, sub coroana de acum golaşă a arborelui pagodelor organizându-se ad-hoc adevărate „bulgăreli”…


                Foto: Cine poate rezista tentaţiei? (16 nov. 2012, ora 14)

                5 noiembrie 2016: o nouă dimineaţă caracterizată printr-o scădere bruscă a temperaturii până la – 4,5 °C înainte de răsărit, după o lună octombrie blândă, cu valori termice peste media climatologică. Şocul termic de anvergură a dus ca formarea covorului auriu încă de la ora 9, iar razele Soarelui au creat o atmosferă de poveste orientală… O scurtă secvenţă video relevantă este disponibilă la linkul: https://www.youtube.com/watch?v=IQbK4LDuy30.

                Foto: mantie nobiliară căzută…(5 nov. 2016, ora 9,30)

                22 noiembrie 2020: prima zi din lună cu temperaturi medii negative. Minima dimineţii a coborât la valoarea de – 5,7 °C. Duminica în care ploaie de aur s-a îmbinat cu sonoritatea clopotelor de la Biserica „Sfântul Nicolae”, într-un decor cu o cinematică aparte. Într-o singură oră, sakura autohtonă a reprezentat apogeul vegetal al curgerii esenţei toamnei spre iarnă, adăugând încă un an spiritului locului…


                Foto: toată lumea face poze (22 nov. 2020, ora 10,30)

                 

                Cele trei momente prezentate schiţează un şablon meteorologic al condiţiilor necesare pentru declanşarea ploii de aur din centrul Bacăului: regim anticiclonal, scăderea bruscă a temperaturii după o perioadă semnificativ mai caldă, temperaturi matinale negative, sub -4 °C, umiditate relativă a aerului ridicată (peste 90%), persistenţa ceţii în orele dimineţii. În lipsa acestora, momentul de graţie nu se mai produce, fiind înlocuit de o desfrunzire lentă, mai puţin spectaculoasă, dar care ne oferă în schimb o perioadă mai lungă pentru a admira habitusul inconfundabil al impunătorului monument al naturii.

                Mica noastră cercetare foto – meteorologică, deşi întinsă pe o perioadă prea scurtă pentru a genera concluzii imuabile, reflectă o tendinţă generală reflectată de câteva studii internaţionale aprofundate: pe fondul încălzirii climatice, momentul pierderii rapide a frunzelor este tot mai întârziat, precedat de o perioadă mai lungă de tranziţie cromatică spre galbenul inconfundabil. Toamnele băcăuane blânde din ultimii ani, lipsite de mari amplitudini termice în intervalul nostru de interes, asezonate şi de efectul de insulă de căldură urbană (fenomen incontestabil pentru zona centrală a municipiului) au influenţat dinamica foliară a „bătrânei doamne”.


                Foto: influenţa circulaţiei atmosferice predominante asupra frunzişului

                (partea nordică vs partea sudică a coroanei exemplarului de Ginkgo Biloba, 3 nov. 2022)

                 

                Graficul de mai jos sintetizează observaţiile din ultimii 12 ani, evidenţiind etapa de platou (îngălbenirea totală a frunzelor şi desfrunzirea treptată) şi momentul de graţie al desvrăjirii prin ploaia de aur a frunzelor grăbite spre sol, lăsând în unii ani coroana pleşuvă.


                Până când vom avea pe plan local certitudinea oferită de o serie mai lungă de observaţii (a se vedea în acest sens studiul Agenţiei Japoneze de Meteorologie, care certifică decalarea cu 8 zile a momentului „leaf fall day”, în intervalul 1953-2000 sau cercetarea făcută de Universitatea New Hampshire, începînd cu anul 1977, asupra exemplarului din campusul studenţesc american2), două concluzii de final sunt cu siguranţă perene. Prima este legată de bucuria lucrurilor mărunte (filosofia wabi-sabi, parte a stilului japonez de viaţă), acea bucurie oferită de frumuseţea clipelor trecătoare, nu însă şi lipsite de substanţă pentru cel care are norocul să le întâlnească. Cea de a doua face referire la interconectarea componentelor mediului, la semnalele trase în faţa presiunii antropice tot mai agresive şi inconştiente. Mai greu de decriptat, necesitând eforturi interdisciplinare, aceste semne oferite discret pot completa tabloul unor vremuri în care schimbarea şi impredictibilitatea societăţii împiedică înţelegerea cu claritate a efectelor acţiunilor umane asupra naturii…


                Foto: făclie în noapte de noiembrie (2019)

                Pâna la o nouă reîntâlnire cu ploi de aur şi momente de graţie vegetală, zile senine şi reziliente!

                 

                 

                Note: 1 http://www.deferlari.ro/2011/08/femela-relicta-din-parcul-trandafirilor.html

                2 The Fall of the Gingko. The sudden end of the gingko’s summer feels like a spectacle of climate change, and it is.” – https://slate.com/technology/2018/11/gingko-trees-climate-change-leaves-fall.html?fbclid=IwAR071Dnq5jdPSv-ilkz3o_epwCxpTUf172mDXTZJSR2YoGqCoMekhqG8mCY

                 

                Text şi foto: prof. Lucian Şerban