14 aprilie 2024
OpiniiRomâna pentru toți Reabilitarea diftongului? (VI)

 Reabilitarea diftongului? (VI)

Foneticianul Mihai Eminescu (3)

 

Cine a greşit?



Desigur, autorii dicţionarului-tezaur (Academia Română, Dicţionarul limbii române (DLR), serie nouă, tomul I, partea a 5-a, litera D, Deţinut discopotiriu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007) , care au colaţionat fişe fără a cerceta amănunţit sursa informaţiilor. A nu se crede că dicţionarul academic abundă în greşeli; acestea sunt foarte rare şi sunt determinate de volumul de lucru imens şi de încrederea deplină în primul izvor informativ. Acesta este, în cazul definiţiei diftongului, Dicţionarul român-german şi german-român, de Sab. Pop-Barcianu (partea I, Română-germană, ediţia a treia, revidat şi completat de dr. P. Barcianu, Sibii, W. Krafft, 1900), după cum scrie MDA.

Ceva despre lexicograf…

Sava Barcianu-Popovici (1814-1879), preot şi cărturar din Răşinarii Sibiului, academician, l-a însoţit pe Andrei Şaguna în periplul său de militant pentru drepturile românilor la 1848. A scris lucrări didactice (gramatici, un abecedar german pentru români), dar mai ales dicţionare: român-german (1868) şi german-român (1886). „Dicţionarul de lingvişti şi filologi români” (1978) îi recunoaşte contribuţiile.

…şi mai multe despre autorul tradus de M. Eminescu

            Se numeşte Heinrich Theodor Rötscher (1803-1871) – „Enricu Theodor”, la Eminescu –, autorul unui tratat de artă teatrală socotit „biblia actorului”, publicat în trei volume şi apoi într-unul, în 1864. Cu o solidă formaţie umanistă (discipol al lui Hegel), profesor de liceu, Rötscher a fost numit directorul unei şcoli de actorie la Berlin. Tratatul lui („Arta reprezentării dramatice dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică”, titlu tradus de Eminescu, cu menţiunea „de Profesorul Dr. Enricu Theodor Rötscher”) se afla aproape sigur în biblioteca vastă a lui M. Pascaly, în a cărui trupă activa poetul şi care ar fi dorit să citească ediţia respectivă, dar nu cunoştea limba. Solicitat, probabil, Eminescu „atacă” (P. Creţia), la 18 ani, o lucrare fundamentală în epocă, plângându-se „mai cu seamă pentru termenii tehnici” (scrisoare către Ştefan Cacovean), absenţi din limba română. Turneul cu trupa de teatru prin Transilvania i-a favorizat contactul cu vorbitorii de limbă germană.

Exigenţă eminesciană

A fost recunoscută de Perpessicius, care lăudându-i versiunea în română a cărţii lui Rötscher vede aici „o muncă susţinută, un interes şi o pasiune […] rar întâlnite la vreun alt scriitor al nostru”. Tudor Vianu rezumă: „Nimeni înaintea lui Eminescu şi puţini după el au consacrat teatrului studii mai temeinice, din unghiul unei cunoaşteri mai apropiate a literaturii dramatice şi a variatelor probleme în legătură cu jocul actorilor şi cu graiul lor”. A fost cultivată şi ca membru al Societăţii Literare „Orientul”, condusă de Gr. H. Grandea, calitate care îi servea drept culegător de folclor şi de documente, dar şi de comentator în chestiuni de estetică.

 

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri