joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1060

Poliţiştii IPJ au fost mesagerii lui Moș Nicolae pentru o familie nevoiașă din municipiul Bacău VIDEO

Moş Niculae vine la copiii cuminţi, este credinţa veche care îi responsabilizează pe micuţi şi îi face să aştepte nerăbdători pe bătrânul care aduce cadouri dar uneori și nuielușe celor neastâmpărați.

Şi anul acesta Moşul a făcut un pact cu poliţiştii băcăuani și cu ajutorul lui și a Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Bacău, aceștia au ajuns la o familie cu șapte copii, cu vârste cuprinse între 7 luni și 10 ani, din municipiul Bacău.

Astfel, polițiștii băcăuani le-au dăruit din tot sufletul cadouri, jucării, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, alimente de bază dar și dulciuri, pentru a aduce zâmbetul pe buzele lor și a-i ajuta să își păstreze speranța.

Mai mult decât oricine, copiii nu ar trebui să își piardă nicicând credința în Moș Nicolae și spiritul sărbătorilor.

Un bărbat de 67 de ani din comuna Podu Turcului căzut la pământ, a fost salvat de polițiștii aflați în patrulare.

    La data de 04 decembrie a.c. polițiștii aflați în patrulare în localitatea Podu Turcului, au observat pe marginea drumului comunal, o persoană de sex masculin, întinsă la nivelul solului.

    Cei doi polițiști au oprit autospeciala de poliție și s-au deplasat lângă bărbatul în cauză, observâmd că acesta avea dificultăți în exprimare și indica cu mâna zona pieptului.

    Având în vedere situația de fapt, polițiștii au acordat bărbatului primul ajutor, și ulterior au solicitat prezenta ambulanței la fața locului.

    Echipajul de ambulanță a concluzionat că intervenția polițiștilor a fost salvatoare și l-a preluat și transportat pe bărbatul în cauză la unitatea medicală, pentru îngrijiri de specialitate.

    105 ani de la înființarea „Societății Mărăști”, actuala „Asociație Mărăști – Mareșalul Averescu”.

    Alături de primarul Viorel Olariu, președintele Consiliului Județean Bacău a participat astăzi, în comuna Coțofănești, la manifestările prilejuite de împlinirea a 105 ani de la înființarea „Societății Mărăști”, actuala „Asociație Mărăști – Mareșalul Averescu”.

    „Comuna Coțofănești nu este doar o comunitate de oameni uniți și primitori, ci și un loc încărcat de istorie, care, în timpul Primului Război Mondial, a găzduit Regimentul 24 al Armatei Române, Comandamentul armatei – condus strălucit de generalul Averescu- dar și Centrul spitalelor de campanie de pe Valea Trotușului- unde a activat însăși Regina Maria”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

    Placa Comemorativă dezvelită astăzi, la Coțofănești, este un simbol al respectului pe care îl purtăm eroilor neamului și a recunoștinței pentru jertfa acestora.

    Liviu Miroșeanu îi răspunde lui Valentin Ivancea

    «Caraghioasă și lipsită de substanță ieșirea lui Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, referitoare la decizia #PNL de a nu susține majorarea taxelor și impozitelor locale. Dacă tot pozează în îngrijoratul de serviciu, se cuvine să i se reamintească unele lucruri pe care, cu bună știință, le bagă, sub preș.

    🆘 #CRAB, domnule Ivancea, CRAB, societatea manageriată de PSD, a ratat în mai multe rânduri licitația pentru rețele de apă și canalizare pe 65 de străzi din municipiul Bacău. Pe lângă riscul tot mai mare de a pierde finanțarea europeană pe acest proiect și de a da și niște bani înapoi, țineți toate aceste străzi blocate în mocirlă și noroaie. Ca să nu mai vorbim de veșnicele #avarii la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, spre disperarea unui oraș întreg.

    ❌#Aeroportul, domnule Ivancea, Aeroportul. Tot sub managementul PSD, Aeroportul Bacău a ajuns, ca număr de curse și călători, pe locul 7 în țară și pe locul 3 în Moldova. Dar nici nu am văzut ca salariul managerului PSD-ist să scadă. Probabil așa este contractul de mandat: performanțe puține, salarii mai mari, de minimum 20.000 de lei/lună.

    ❗Spitalul Municipal, domnule Ivancea, #SpitalulMunicipal. Ani de zile v-ați bătut joc de acest obiectiv, nu ați făcut nimic, iar acum veniți să pozați în așa-zisul salvator, când încă nici nu știți pe unde sunt toate sălile și cabinetele. Mai e mult până departe, domnule Ivancea, mai e mult.

    ❓Oare ați terminat toată treaba la Consiliul Județean? Nu mai aveți nimic de făcut? Ați scos județul din #noroaiele în care-l ține #PSD de 32 de ani? Ați făcut ceva în comunele pe care le țineți captive în sărăcie, pentru a putea manipula oamenii mai ușor? Când vă gândiți să implementați proiectele noi pentru care ați primit finanțare de la premierul liberal Nicolae Ciucă? Căci până acum doar ați continuat câteva lucrări lăsate moștenire de fostul președinte.

    💊 Iar dacă credeți că #atacurile la adresa PNL vă fac să creșteți în ochii lui Dragoș Benea, vă înșelați. Când vine sorocul și nu-i mai sunteți de trebuință, veți fi oricum trecut pe banca de rezervă iar apoi scos din echipă, mai ales că precedente există.

    ✅Așa că, domnule Ivancea, e tare bine să taci, când nu ai ce spune. Lăsați PNL în pace și limitați dezastrul pe care-l patronați în județ și în municipiul #Bacău, prin delăsare, indiferență și servilism față de PSD.
    #RusinePSD»

    Liviu Miroșeanu
    viceprimar PNL

    Valentin Ivancea: „În subterane miza negocierilor cu Viziteu a crescut”

    „Alianța PNL – USR de la Primărie va mai funcționa multă vreme de acum încolo, în ciuda fumigenelor lansate pe Facebook de viceprimarul Miroşeanu, care şi-a făcut un obicei caraghios din a răspunde la întrebări pe care nu i le pune nimeni”, consideră liderul PSD Bacău, Valentin Ivancea.

    Acesta consideră că ieşirea privitoare la taxele care nu trebuie să crească este, de fapt, semnul că în subterane miza negocierilor cu Viziteu a crescut, iar pentru voturile aliaților de la PNL primarul USR trebuie să se întrebuințeze mai mult, căci au devenit mai scumpe – tocmai le-a crescut prețul.

    „PNL nu se poate extrage din ecuația alianței cu USR, funcțională în municipiul Bacău, prin astfel de tentative de perdele de fum pe Facebook! La nota de plată foarte costisitoare pe care administrația falimentară PNL – USR o avansează băcăuanilor, liberalii au – indiscutabil – un aport major”, a mai spus Valentin Ivancea.

    „În urmă cu 2 ani, când PSD s-a opus cu succes majorării nejustificate, în plină pandemie, a taxelor locale am fost acuzați – în mod aberant – că împiedicăm dezvoltarea oraşului. Doi ani nu sunt mulți, dar dacă dl. Miroşeanu are goluri de memorie poate împrumuta din lecitina şefului său de partid. Aşa îşi va aminti, poate, şi cine a adus la Baza Letea cortul neconform de 3 mil. euro, pe post de aşa-zis spital suport covid „, a mai precizat liderul PSD.

    „În cele din urmă, eu cred că avem de-a face şi cu un test de rezistență a ipocriziei dlui. viceprimar care în urmă cu doi ani era într-o conivență confortabilă, fiind un susținător «necondiționat» al măririi taxelor pe timp de pandemie pentru dezvoltarea municipiului.

    Așa că, pentru a ieși din această situație stânjenitoare, dacă nu vă mai place cu Viziteu & USR, demisionați şi vacantați postul! Altfel, «suferința» în funcția de viceprimar, cu indemnizație de peste 10.000 lei/lună, maşină, telefon şi secretară nu provoacă lacrimi şi compasiune nimănui”, a concluzionat Valentin Ivancea.

    5 decembrie – Ziua Internațională a Voluntarilor

      Ziua de astăzi este a celor care au ales să fie sprijin pentru comunitățile în care trăiesc.
      Din anul 2016 până în prezent, 434 de tineri au urmat cursurile de pregătire din cadrul programului „Salvator din Pasiune”.
      Dintre aceștia, 188 de voluntari au ales să rămână alături de pompierii băcăuani.
      Aceștia sunt pregătiți să intervină în orice moment în ajutorul celor aflați în dificultate, să acorde primul ajutor calificat, ori să intervină pentru stingerea incendiilor, ca membri ai echipajelor specializate din cadrul ISU Bacău.

      Prima descriere a modului în care se făcea hidroterapie la Slănic-Moldova, în 1906

      Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

      Mențiune: Din colecția ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova”, există doar două numere pe anul 1906.

      În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 3, Anul IV, Vineri, 7 iulie 1906.

      Din sumarul acestui număr, foarte bogat și interesant: Aproape că nu există număr al ziarului, în care să nu fie promovată stațiunea Slănic-Moldova, cu același îndemn de a o vizita și de a renunța la banii risipiți în străinătate, când ai atâtea daruri naturale și tămăduitoare în țară; boierul Ștefan Negruzzi, unul dintre cei mai valoroși horticultori ai noștri și proprietar al moșiei Averești, la rubrica ,,Galeria Epitropilor”; apare pentru prima oară modul în care se aplică hidroterapia în stațiune; plimbare la Cascada Slănicului, în apropierea căreia este ridicat primul bufet; afluența tot mai mare a vizitatorilor cere construirea de noi hoteluri și vile în stațiune; se reface infrastructura rutieră între Slănic și Târgu-Ocna; metoda prin care poți scăpa de durerile de cap pe care le poate produce uneori apa Izvorului Nr. 3 și alte știri din viața stațiunii;

      celebru magistrat, sărbătorit pentru cel de-al 25-lea an consecutiv petrecut pe timpul sezonului, la Slănic; descoperirea unui furt de 35. 000 de lei, la Slănic-Moldova, cu ramificații la nivel înalt (în episodul viitor, întrucât povestea este ceva mai lungă și spumantă, așa că merită o abordare separată).

      ,,Slănicul și boala străinismului” este editorialul acestui număr (probabil, cu același semnatar, M. Miereanu, redactorul-șef al ziarului), cu rol de promotor al imaginii stațiunii, plin de un adânc sentiment patriotic, așa cum de puține ori mai poți vedea ceva similar în zilele noastre, în presa noastră: ,,Frumusețea Slănicului este veșnică ca și verdele brazilor, care nu respiră decât sănătate și parfum plin de vigoare și de tinerețe eternă. Slănicul e cel mai binecuvântat cuib din Carpații Moldovei, și totuși, câți dintre copiii plaiurilor românești ai căror strămoși și-au adăpostit traiul în tihna sălbatică a acestor munți, nu trec astăzi granițele țării, pentru a-și căuta liniște mângâietoare și desfătare rafinată pentru ochi, în munți și păduri străine. Vor fi frumoase acele locuri, pentru că natura revarsă pretutindeni aceleași comori de frumuseți și de ispite, dar pentru noi, Românii, nu pot avea același farmec, pentru că, acolo nu a răsunat niciodată ecoul prelung și trist al buciumului înduioșat; acolo văzduhul nu a tremurat niciodată de suspinul adânc și plângător al durerii românești, înșirată în acordurile dulci și resignate ale doinei; acolo căprioarele nu sunt așa de sprintene ca la noi, șopotitul izvoarelor nu e atât de ademenitor, srâsul firii nu e atât de duios și de drăgălaș…”

      Și urmează o completare, însoțită și de date statistice de ultimă oră: ,,Totuși, Slănicul nu e iubit de români cum ar merita să fie, pentru că nu știm să prețuim îndeajuns darurile scumpe cu care ne-a îmbogățit natura. Și când te gândești câte valuri de aur nu aruncăm în fiecare an peste graniță în stațiunile balneare străine! După o ultimă statistică se constată că Românii cheltuiesc în stațiunile climaterice străine, rotunda sumă de 5 milioane de lei anual, pe când în Franța rămân 66 de milioane, în Italia 30 de milioane, în Elveția 21 de milioane, bani încasați numai de la străinii ce vizitează stațiunile balneare ale acestor țări. (…) Când ne vom deprinde să respectăm cu mai multă evlavie frumsețea și munca acestui colț de pământ pe care trăim; oare când ne vom respecta… milioanele pe care astăzi le aruncăm peste graniță, pe când în munții pe unde odinioară zburau plăieșii lui Ștefan cel Mare, dorm atâtea frumuseți și atâta șopot de izvoare ne cheamă la o viață de desfătare și de întinerire?”

      În ,,Galeria Epitropilor” este prezentat în acest număr al ziarului, Ștefan A. Negruzzi, o interesantă figură a epocii: ,,Un Hercule cu o înfățișare nespus de simpatică, pentru că, într-adevăr, numai foarte rar se întovărășesc și se săvârșesc atari armonii în natură”. Aflăm că acesta este deputat liberal, licențiat în Drept la Paris și că a fost mult timp judecător și apoi procurer pe lângă Tribunalul Iași. ,,Atras însă prin firea sa blândă către liniștea unei ocupații rustice, s-a dedat, în calitatea sa de proprietar avut, exclusiv agriculturii, cultivându-și cu zel și multă pricepere cele două moșii ale sale din județele Iași și Fălciu” (acesta din urmă era un județ tot din Moldova, cu reședința la Huși, n. a.). Și iată ce mai aflăm despre domnia sa: ,,Ștefan Negruzzi, boier iubitor de carte și de frumos, școlit în Occident, a înființat la Averești prima podgorie irigată cu țevi din România, sistem bazat doar pe forța gravitației, căci la acea dată curent electric nu exista, fiind, din acest punct de vedere, unul dintre pionierii viticulturii românești moderne. `Boierul Ștefan Negruzzi a fost unul dintre cei mai valoroși horticultori ai noștri. El a înființat podgoria de aici, de la Averești – prima podgorie irigată din țară. Avea un sistem care funcționa prin `lovitura de berbec`, adus din Germania. Apa din luciurile de apă dimprejurul satului era captată undeva spre vale, apoi prin presiune, o urca și iriga cele 60 de hectare de viță nobilă. La 1900, vă dați seama?`, povestește părintele paroh Ștefan Butnaru. Pentru ca lucrurile să fie făcute exact ca la carte, Ștefan Negruzzi a adus de la Paris nu doar idei și știință de carte, ci chiar un inginer francez, Réné Fauré, cel care a administrat podgoria și a fost cel dintâi vinificator al cramei. Mormântul său se află în spatele bisericii de la Averești” (conform https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/bisericuta-averestilor-un-veritabil-muzeu-de-arta-112119.html).

      În premieră, asistăm la descrierea modului în care se desfășura procedura de hidroterapie (sau terapia cu apă), într-un stabiliment destul de simplu, ascuns undeva prin pădure, în apropierea Cascadei, iar descrierea merită a fi reprodusă și citită în totalitate: ,,E o mare întocmire de scânduri, un singur cat desparțit în două, pentru domni și pentru doamne. Dar înăuntru e destulă ordine și sistemă. O sală cu cabine de o parte și de alta; înăuntru o canapea, un cuier și o perdea în loc de ușă pe care o trag doar cei pudici. E ceva din comunismul original al băilor romane. Băiașii cu picioarele goale și mânecile suflecate (aici cu sensul de lucrători însărcinați cu deservirea clienților într-o baie publică sau de tratament, actualii infirmieri de prin spitale sau așezăminte balneo, n. a.) așteaptă rezemați de vreo 30 de scaune de lemn înșirate în sala a doua. Ți se cere numaidecât carnetul cu prescripția medical. Doctorul Pastia, specialistul recunoscut în materie, îți indică, cu amabilitate, ora exactă la care ai să vii zilnic, îți administrează imediat o baie caldă, generală, preludiul insinuant al violentelor ricoșeuri (referitor la creșterile presiunii apei, n. a.)  și tocmai a doua zi începe cura serioasă. Prescripția îți recomandă să vii la baie repede și să te dezbraci tot astfel. Eficacitatea băilor cere ca și căldura să fite totdeauna mai ridicată când faci dușuri. Băiașul te pândește la ușa deghizată și fără multă ceremonie te înfășoară într-un cearșaf, îți dă papucii în picioare și frecându-te mereu pe spinare te conduce spre sala `emoției`. Aici mai așteaptă doi, trei, în același costum original. La doi pași, doctorul în persoană, cu fel de fel de țevi la îndemână administrează unui predecesor corectivul nervilor (aici în sensul de a stimula circulația sângelui și pentru a trata simptomele anumitor boli, de a relaxa și energiza corpul și mintea, n. a.). E un colț. Pe doctor îl vezi, dar pe tovarășul de soartă, nu. De fapt nu auzi decât foșnetul apei care îl stropește și glasul doctorului rostind invariabil: `cu fața, cu spatele, întinde mâinile, o parte la mine, cealaltă, închide ochii, o talpă, cealaltă` – și apa cade brusc, de la cald la rece, fără să se audă niciodată, nici țipăt, nici proteste (așa-numitele dușuri scoțiene, n. a.)… Vorbesc bineînțeles, de secția bărbaților. La final, băiașul te ia iar în primire: te usucă, te freacă și în mai puțin de zece minute iată-te din nou în pădure căutând soarele. Dar din toate notele caracteristice ale băilor de dimineață, una în special, mi se pare plină de fantezie și de noutate: să vezi pe toți eleganții Slănicului, toate figurile ilustre ale zilei, așa de grave și de pretențioase de obicei, făcând coadă la `ecoseze`, cu picioarele goale și înfășurate în sumarul costum al cearceafului! E o întâlnire nu se poate mai de spirit!”

      Sigur că după o astfel de revigorare matinală, o plimbare la Cascada nu poate fi decât benefică, relaxantă, așa că imediat după articolul citat mai sus și intitulat ,,La hidroterapie”, urmează rubrica ,,Note și Impresii”, cu articolul ,,Cascada în timpul zilei”, din care reiese cât de plăcută și necesară este o plimbare prin natura ocrotitoare și sănătoasă a Slănicului: ,,(…) Văd malul Slănicului. Am ajuns la Cascadă, deasupra-i un podeț. Îl trec atent, dar începe să zbârnâie tremurând și clătinându-se ușor și mă scobor încet, încet, cu multă greutate, spre matca Slănicului. Ce înseamnă omul-rege, față chiar de-un râușor, ca acest tulburat, sălbatic, înfricoșător în mânie?… Mă scobor înfiorat tot mai spre matcă. Mi se pare că acea enormă masă de apă, scânteietoare ca diamantul, turbată, gâfâitoare ca o bestie înfuriată, fără cruțare, groaznică-i în măreția nepăsătoare, o să mă înghită. O clipă am o senzație de amețeală. A fost doar o iluzie… În aceeași clipă văd cum masa acea enormă de apă, grea, sălbatică, cotropitoare, cade pe spatele drept și ascuțit a două stânci ce-și scot capetele lor semețe, nepăsătoare, neclintite sub torentul tulbure, spumos și întărâtat. Slănicul tună de mânie, forfotește, fierbe, se topește ca o fiară turbată, împroșcă, spumegă, scotocește, aruncă și răstoarnă bolovanii din albie, nu se dă ușor; valurile-i scânteie la soare ca platoșele și coifurile a mii de scuturi, se luptă voinicește, și în această șarjă, așa de simplă în măreția și grozăvia ei, nu că ar întrece sute de regimente de cavalerie…” Potrivit știrilor locale, ,,un bufet superb a fost organizat chiar la doi pași de furiosul torent al Cascadei, astfel că mulțimea admiratorilor naturii sălbatice, precum și a iubitorilor de mâncărică și băuturică bună, își găsesc la Cascadă, cel mai nimerit refugiu, iar ceva și mai jos, la chioșcul `Langa`, modest, simplu și rustic făcut pentru odihnă”.

      La rubrica ,,Știri din Slănic” citim că afluența în continuă creștere a vizitatorilor stațiunii necesită construirea de noi hoteluri și vile, informație dezvoltată în articolul ,,Necesitatea hotelurilor în Slănic”, căci, vorba aia, ,,nimic nu poate salva și ridica Slănicul la rangul ce-l merită, până când nu vor fi încă cel puțin tre-, patru hoteluri de câte 100 de camere, sau mai multe vile, înzestrate cu toate cele trebuincioase și puse la dispoziția publicului. În articol apare și justificarea acestei imperioase cerințe: ,,Prin lipsa hotelurilor insuficiente la Slănic, pe lângă că se îndreptățește ca o bună parte din lumea românească să treacă hotarele țării și să se refugieze în stațiunile balneare străine, apoi, Epitropia Casei `Sf. Spiridon`  mai renunță și la sute de mii de lei, care ar putea proveni din încasările taxei de cură, din vânzarea biletelor de băi etc. Chestiunea construcției de hoteluri sau vile este prea serioasă, prea gravă, ca Epitropia și în special, dl Gheorghe Șerban, epitropul-delegat cu administrarea intereselor Slănicului, să nu o studieze mai îndeaproape și să nu o rezolve cât mai curând”. Mai ales că și ,,comunicarea între Târgu-Ocna și Băile Slănic este perfectă: șoseaua a fost reparată și ținută în perfectă stare, iar toate podurile de pe râușorul Slănic au fost și ele reparate”. În plus, ,,numărul trăsurilor care circulă între cele două localități s-a înmulțit în chip considerabil, ceea ce înseamnă încă o mare înlesnire pentru vizitatorii care vin la Slănic”.

      La ,,Sfatul medicului” ni se aduce la cunoștință că uneori, foarte rar chiar, din cauza concentrației mai mari de acid carbonic pe care o conține Izvorul Nr. 3, acesta produce, la persoanele predispuse, dureri de cap. Cum se poate rezolva această problemă? Prin îndepărtarea acidului carbonic din apă. ,,Această operațiune se face sau agitând apa, turnând-o dintr-un pahar în altul, sau ținând paharul cu apă în ambele mâini, timp de 2 – 3 minute. Prin acest procedeu simplu, acidul carbonic se degajează și apa poate fi băută fără niciun inconvenient”, se arată în articol.

      Și tot ca o știre medicală, o noutate pentru Slănic: ,,Simpaticul domn doctor Stenner, fost asistent de clinică la Facultatea de Medicină și medic al Casei `Sf. Spiridon` din Iași, și-a instalat în hotelul `Cerbu` din Slănic (în camerele 67 și 68), un laborator complet pentru analize biologice și microscopice, astfel că aici se execută orice analize de urină, spute, secrețiuni și alte infecții. Dr. Stenner mai dispune de un instrumentar complet și necesar examenelor clinice, precum și intervențiilor de mică chirurgie, domnia sa fiind și medic asistent la Stabilimentul de Hidroterapie al stațiunii”.

      Din punct de vedere al divertismentului suntem anunțați că trupa de comedie a Teatrului Național din Iași și-a început reprezentațiile la teatrul Cazinoului Regal din Slănic, de la 1 iulie, sub direcțiunea lui Constantin Ionescu, ,,unul dintre cei mai talentați și simpatici societari ai teatrului din cea de a doua capitală a țării”. Printre actori s-au numărat Atena Georgescu, Natalia și I. Profir, Zoe Condurato, Ecaterina și P. Petrone, Florica și P. Căiseanu, familia Momuleanu, M. Popovici, I. Anestin (de la Craiova), iar printre piesele jucate, ,,A pățit-o comisarul”, ,,Ștrengarul din Paris”, ,,Secretarul general”, Microbii Bucureștiului”, ,,Bomba cu apă fiartă”, ,,Dama de la 23”, ,,Femeile noastre” etc.

      Iar la final de episod, un moment mai puțin obișnuit, evocat în acest număr al Curierului: Magistratul Gheorghe Liciu, unul dintre cei mai fanatici admiratori și iubitori ai Slănicului, sărbătorit de administrația stațiunii, o dată cu marcarea celui de-al 25-lea an petrecut consecutiv în stațiunea de la poalele Nemirei. ,,Domnul epitrop Gheorghe Șerban s-a prezentat într-un mod onorant și nimerit la locuința dlui Liciu de la Hotelul ,,Puf”, pentru ca, prin cuvinte pline de simțire să mulțumească, fruntașului magistrat, în numele Epitropiei, pentru încurajarea și onoarea ce a arătat-o și o arată Epitropiei, oferindu-i cu această ocazie un superb buchet de flori, în vreme ce muzica militară cânta pe lângă locuința dlui Liciu. Distinsul magistrat, vizibil emoționat de această atențiune a mulțumit mult dlui Șreban”.

      Gheorghe Liciu a fost prim-preşedinte al Tribunalului Focşani și apoi membru al Curții de Casație și Justiție din București, dar și tatăl marelui actor, Petre Liciu, mort la doar 41 de ani, în plină glorie! Tulburătoarea poveste a artistului o puteți citi pe https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/76865-povestea-artistului-focsanean-care-si-a-dat-viata-pentru-scena.html#, iar episodul viitor, așa cum s-a menționat și în sumarul acestui număr va fi dedicat poveștii unui caz celebru, care s-a finalizat la Slănic-Moldova, în 1906…

      Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

      Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

      Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

      Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului. Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.

      În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

      (Va urma)

       

      Incendiu la Comănești

        FOTO: Arhiva

        Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au răspuns prompt, în intervalul 30 noiembrie-5 decembrie a.c., unui număr de 105 solicitări primite pe Numărul Unic pentru Situații de Urgență.

        Printre intervențiile semnificative înregistrate în intervalul de referință, amintim incendiul produs noaptea trecută (4 decembrie a.c.), la o casă de locuit din orașul Comănești.

        În urma apelului care anunța evenimentul, de urgență, la locul indicat s-au deplasat patru autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență, la nivelul acoperișului unei case de locuit și la nivelul a trei anexe.

        După aproximativ patru ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma evenimentului a fost afectată o suprafață de aproximativ 150 mp (acoperiș casă și trei anexe).

        Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este efectul termic – burlan metalic aplasat ori neprotejat termic. Pe această cale, ISU Bacău reamintește că este necesar să respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor, în orice situație sau împrejurare vă aflați.

        În caz de necesitate, solicitați intervenția salvatorilor prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

        Biciclist băcăuan, lovit de un TIR pe E 85 la Secuieni. A murit la spital

        Un biciclist a fost grav accidentat, luni, pe drumul european E 85 în afara localităţii Secuieni, de un autotractor cu semiremorcă, a informat IPJ Neamţ.

        „Din primele cercetări efectuate a reieşit că în timp ce un tânăr, în vârstă de 22 ani, din judeţul Vrancea, conducea un autotractor cu semiremorcă, din direcţia Bacău spre municipiul Roman, în afara localităţii Secuieni ar fi surprins şi accidentat un bărbat care se deplasa pe o bicicletă, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor”, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu.

        Victima a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman pentru acordarea îngrijirilor medicale.

        Şoferul autotractorului a fost testat de poliţişti şi a rezultat că nu consumase băuturi alcoolice.

        Biciclistul a decedat la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

        Poliţiştii au reuşit identificarea acestuia după ce iniţial nu erau cunoscute niciun fel de date.

        „Din nefericire, victima, un bărbat de 53 ani, din judeţul Bacău, a decedat la unitatea medicală”, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu.

        Fimoza şi decalotarea la copii

        Dr. Adnana Dina Jaramani Toma, medic specialist Chirurgie Pediatrică, Arcadia

        Fimoza reprezintă imposibilitatea decalotării, mobilizării în totalitate a prepuţului, cu expunerea completă a glandului penian.

        Prepuţul este o porţiune de piele foarte elastică, ce acoperă şi protejează glandul penian.

        Sunt două tipuri de fimoză, cu cauze diferite:

        • fiziologică (congenitală) – la naştere, la 95% din baieţei prepuţul este strâns lipit de capul penisului). Pe măsură ce copilul creşte, prepuţul începe să se separe de glandul penian, datorită mai multor procese care au loc în primii ani de viaţă ai baieţelului;
        • cicatricială – apărută după decalotări forţate care au produs fisuri locale, vindecate prin cicatrici.

        Care sunt simptomele unei fimoze patologice?

        Această afecțiune se caracterizeză prin următoarele simptome:

        • imposibilitatea retragerii prepuţului peste capul penisului;
        • urinare dificilă, uneori însoţită de durere;
        • jet de urină împrăştiat;
        • erecţii dureroase la copiii mai mari.

        Când şi de ce trebuie tratată fimoza?

        De regulă fimoza fiziologică se rezolvă de la sine în primii 2 – 3 ani de viaţă.

        Se recomandă intervenţie dacă:

        • fimoza este cicatricială, pentru că şansele să se rezolve de la sine sunt nule;
        • există prepuţ mărit (hipertrofie de prepuţ), favorizând infecţiile;
        • apar inflamaţii frecvente ale prepuţului şi glandului (balano-postite) sau infecţii urinare

        Cum se tratează fimoza patologică?

        La pacienţi selectaţi în urma unui examen chirurgical atent, se poate recomanda de primă intenţie aplicarea unei creme cu corticosteroizi la nivelul orificiului prepuţului.

        Dacă tratamentul conservator eşuează, atunci rezolvarea este chirurgicală. În funcţie de gradul fimozei:

        • prepuţul va fi lăsat pe loc – intervenţia se numeşte plastie/debridare dorsală de prepuţ;
        • prepuţul va fi îndepărtat, glandul rămânând descoperit – operaţia numindu-se circumcizie.

        De reținut!

        Fimoza fiziologică face parte din dezvoltarea firească a organului genital masculin.

        Nu există o vârstă anume până la care prepuţul trebuie să fie complet retractabil.

        Părinţii nu ar trebui să se grăbească să decaloteze glandul penian al băieţeilor, mai devreme sau mai târziu acest lucru se va rezolva de la sine.

        Nu sunt necesare îngrijiri speciale, zona trebuie spălată ca orice altă parte a corpului.

        Este inutilă şi chiar interzisă retragerea forţată a prepuţului. Acest lucru nu aduce niciun beneficiu, ci doar va cauza durere, sângerare, fisuri şi vătămare a penisului.

        În cazul în care unui copil i-a fost retras forţat prepuţul, practica va fi încetată degrabă şi prepuţul va fi lăsat să se vindece.

        Dacă au existat decalotări forţate sau manipulări necorespunzătoare şi la nivelul penisului apar zone roşiatice, umflături, colecţii purulente, durere foarte mare, febră, atunci copilul ar trebui să fie văzut în urgenţă de chirurgul pediatru.

        Este indicat întotdeauna un consult specializat de chirurgie pediatrică atunci când se ridică suspiciunea acestui diagnostic. De asemenea, orice problemă medicală apărută nu trebuie neglijată şi necesită o evaluare cât mai rapidă într-un cabinet de specialitate. Pentru prorgamări, aveți la dispoziție numprul 0232 920, Call Center Arcadia.

        Dr. Adnana Dina Jaramani Toma, medic specialist Chirurgie Pediatrică, Arcadia

        www.arcadiamedical.ro

         

        Apă cu presiune redusă în Cartierul TCR!

          Astăzi – 05 decembrie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe aleea Triumfului din orașul Onești, județul Bacău.

          Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 11.00 – 14.00, consumatorilor din Cartierul TCR.

          Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.

          Biroul de comunicare

          Vești bune pentru părinți și bebeluși

          Unele mame care nasc gemeni, tripleți ori multipleți vor beneficia de o sumă de bani mai mare față de cât se dă acum, pentru creșterea lor. În momentul de față, primesc în plus la indemnizația de creștere, pentru fiecare copil, începând cu al doilea, o sumă fixă de 1.314 lei. De anul viitor, pentru fiecare copil, începând cu al doilea, se va acorda în plus 50 la sută din indemnizația la care au dreptul mamele.

          Aceeași măsură se va aplica și în cazul sarcinilor suprapuse, respectiv al mamelor ce vor naște în perioada în care se află în concediu de creștere a copilului. Astfel, sumele acordate pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, nu vor fi mai mici de 1.314 lei, dar unele mame vor primi mai mult, deoarece au avut salarii mai mari și au plătit un impozit și contribuții sociale pe măsură.

          Concret, suma acordată, începând cu al doilea copil, va fi mai mare de 1.314 lei în cazul mamelor care au o indemnizație de peste 2.628 lei. De exemplu, o mamă care are tripleți și beneficiază de o indemnizație de creștere de 3.000 lei (85 la sută din media veniturilor nete realizate în 12 luni  din ultimii 2 ani) va primi câte 1.500 lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea. Deci va încasa lunar 6.000 lei. Dacă o mamă de copii gemeni are indemnizația maximă, care este de 8.500 lei, ea va lua în plus la aceasta 4.250 lei pentru cel de-al doilea copil, și nu 1.314 lei, cum ia în prezent.

          Aceasta este una din modificările și completările aduse de către Guvern săptămâna trecută Ordonanței de Urgență (OUG) 111/2010. O altă modificare se referă la faptul că pentru celălalt părinte, care nu a solicitat concediul pentru creșterea copilului, perioada în care va trebui să stea cu acesta va fi de cel puțin două luni, și nu una, ca în prezent, dacă îndeplinește condițiile legale.

          Măsura se aplică pentru cererile ce se vor depune de la 1 ianuarie 2023, dar și pentru cele înregistrate anterior, dar nesoluționate până la această dată. O altă noutate este aceea că nivelul veniturilor supuse impozitării ce pot fi obținute de părinte într-un an calendaristic, în perioada concediului, va crește de la 5 la 8 indemnizații în cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei.

          Totodată, în cazul realizării unor venituri suplimentare, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, cel cu handicap, se va recalcula cuantumul indemnizației. Părintele care dorește să beneficieze de concediu de creștere a copilului și de indemnizație va trebui să-i acorde angajatorului un preaviz de 10 zile, printr-o cerere pe suport de hârtie sau electronic. La rândul lui, angajatorul este obligat să-i mențină, până la sfârșitul concediului, condițiile de încadrare și drepturile salariale avute înainte sau dobândite pe parcurs.

          O ultimă modificare privește introducerea concediului și a indemnizației de acomodare, acordate părinților adoptivi, ca perioadă asimilată concediului de creștere și indemnizației aferente acestuia. Toate modificările (cu excepția celei care are în vedere prelungirea concediului de la o lună la două luni pentru celălalt părinte, despre care am precizat mai sus că deja se aplică) vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2023.

           

           

          Trei meciuri tari de urmărit în Europa în ultimele zile ale anului 2022

          După Cupa Mondială, fanii fotbalului vor mai putea urmări câteva meciuri tari pe final de an, atât în România, dar și în țări ca Anglia și Spania.

          Fără niciun dubiu, meciul finalului de an este cel dintre Manchester City și Liverpool, programat în Cupa Ligii Angliei. Te invităm să descoperi prezentarea tuturor în cele ce urmează. 

          Manchester City – Liverpool, derby în Cupa Ligii Angliei 

          Pe 22 decembrie, de la ora 22:00, Manchester City și Liverpool se întâlnesc în optimile Cupei Ligii Angliei, la două zile de la disputarea finalei Cupei Mondiale. Pentru a ajunge în această fază a competiției, City a eliminat-o pe Chelsea, scor 2-0, în timp ce Liverpool a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Derby County. Având în vedere faptul că meciul va avea loc la două zile după finala Cupei Mondiale, antrenorul lui City, Pep Guardiola, s-a amuzat când a văzut tragerea la sorți. „Jurgen Klopp va juca fundaș stânga, iar eu voi juca mijlocaș la închidere, asta e strategia. Nu am idee ce jucători disponibili voi avea atunci”, a spus Guardiola. 

           

          Deși City pornește cu prima șansă, Liverpool s-a descurcat mai bine în duelurile cu formația lui Pep Guardiola în ultima perioadă. De altfel, este neînvinsă în ultimele cinci partide, iar pe ultimele trei chiar le-a câștigat. Ultimul succes al lui City datează din februarie 2021, când s-a impus cu 4-1 pe terenul lui Liverpool. Totuși, la casele de pariuri sportive Manchester City este favorită să obțină victoria în timpul regulamentar, având cota 1.83. Cota pentru un egal este 3.80, iar cea pentru un succes al lui Liverpool este 3.85. Bookmakerii mizează și pe un meci cu multe goluri, iar cota pentru selecția Ambele Marchează este 1.61. În schimb, cei care nu cred că se va întâmpla acest lucru pot miza pe 2.25. 

          Ce-i drept, în Premier League cei de la Liverpool stau mult mai rău și sunt abia pe locul 6, după un start foarte slab de sezon. În schimb, Manchester City este pe locul 2, la cinci puncte de ocupanta primului loc, Arsenal Londra.

           

          FCSB – CFR Cluj, ultimul mare meci din România în 2022 

          Pe 15 decembrie, de la ora 20:00, FCSB și CFR Cluj se vor întâlni într-o restanță din etapa a 9-a a campionatului României. Partida a fost amânată deoarece ambele echipe erau implicate în lupta pentru calificarea în grupele competițiilor europene. Cele două echipe sunt și în acest sezon implicate și în bătălia pentru campionat, chiar dacă în ultimii 5 ani cei de la CFR Cluj au ieșit învingători de fiecare dată.

          În clasamentul Superligii, CFR Cluj stă mai bine, însă roș-albaștrii s-au descurcat destul de bine pe teren propriu în duelurile cu ardelenii din ultima perioadă. De altfel, ultimul succes al lui CFR Cluj pe terenul lui FCSB datează din iulie 2020, când roș-albaștrii au introdus însă echipa a doua. De atunci au mai fost patru meciuri pe terenul celor de la FCSB. De două ori s-au impus bucureștenii, iar două partide s-au terminat la egalitate. La ultima confruntare dintre cele două, scorul a fost 3-1 pentru FCSB, după un meci mare făcut de Octavian Popescu. Campionatul României este în plină desfășurare și rămâne de văzut care va fi forma de moment a celor două echipe până pe 15 decembrie, când este programat acest duel. 

          FC Barcelona – Espanyol, derby-ul care închide anul în Spania 

          Pe 31 decembrie, de la ora 15:00, fanii fotbalului vor putea urmări derby-ul Cataluniei, între FC Barcelona și Espanyol. Deși prin tradiție este un derby, situația din acest moment a celor două echipe este diametral opusă. Astfel, FC Barcelona este pe primul loc în clasamentul din La Liga, cu 37 de puncte în 14 etape, în timp ce Espanyol are un sezon dezamăgitor și este abia pe locul 16, cu 12 puncte acumulate. De altfel, Espanyol are o singură victorie în ultimele zece meciuri din campionat, iar acest lucru nu este îmbucurător înaintea confruntării cu FC Barcelona. 

          De la FC Barcelona vor lipsi Kessie, Araujo și Robert Lewandowski. De partea cealaltă, Espanyol nu va putea conta pe Ruben Sanchez, Adria Pedrosa și Dani Gomez. Espanyol mizează însă pe faptul că are un moral bun după ce a terminat la egalitate cu FC Barcelona la ultima confruntare, scor 2-2, în februarie 2022. Totuși, în deplasările de pe Camp Nou situația nu a mai e la fel de promițătoare. Espanyol are 12 înfrângeri la rând în campionat. Ultima victorie în deplasare pentru Espanyol datează tocmai din 2009, când a câștigat cu 2-1. 

          Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

          „Crăciunul scriitorilor” la Avangarda XXII

          Sâmbătă, 3 decembrie, la Restaurantul ,,Urbo Parc”, locație aflată în Parcul Cancicov din Bacău, a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Anuale de Excelență ale manifestării anuale „Crăciunului Scriitorilor”, organizată de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”, în parteneriat cu Asociația Culturală „Familia Lecca”, din București (președinte, Dumitru Lecca). 

          Manifestarea a ajuns la a XXV-a sa ediție și a deschis, practic, Luna colindelor de Crăciun în Bacău, iar moderatorul ei a fost poetul Victor Munteanu, președintele Fundației „Georgeta și Mircea Cancicov”.

          Evenimentul a fost prefațat de un interesant scurt-metraj intitulat ,,Cașin – marcă identitară națională”, prezentat de Constantin Tudose, președintele Asociației Cașin – Tezaur de frumusețe.

          Colinde tradiționale și mesaje de suflet

          Oaspeții din Bacău, București, Piatra Neamț, Târgoviște, Onești, Comănești, Buhuși și Roman, scriitori, artiști și preoți, intelectuali, directori de instituții și patroni de firme, iubitori de cultură și artă reprezentanți ai mass-media au primit, după datina străbună și colindătorii. Ei au fost soprana și profesoara Claudia Vasilache (acompaniată la pian de Elvis Condrea), solista Oana Crețu, cantautorul Florin Țuțuianu, dar și Grupul vocal ,,Suflet Românesc” (Elisabeta Unguru, Elena Mădălina Petrache și Bianca Pop), Grupul vocal ,,Vatra Satului (instructor, Ioachim Dămoc), precum și gemenele Elena și Teodora Tudose, din comuna Cașin.

          Prestația colindătorilor a fost una de mare ținută artistică, răspândind o autentică şi înălțătoare lumină a Colindelor la „Crăciunul Scriitorilor”.

          În atmosfera caldă a colindelor au intervenit și au adresat mesaje de suflet ziaristul Mihai Buznea, criticul literar Daniel Nicolescu, ziaristul Petru Done, scriitorul Ioan Ouatu, medicii Doina Emanuela Lazăr (Bacău) și Ecaterina Petrescu Botoncea (Târgoviște), prof. univ. dr. ing. Vasile George Puiu și scriitorul Petre Isachi. Au mai vorbit prof. univ. dr. Mihai Deju, Dănuț Voicu, prof. Mitică Pricopie, Tincuța Horonceanu Bernevic, prof. dr. Paul Șova, pr. Cornel Paiu (Roman), prozatorul Adrian Lungu.

          Premiile Crăciunului scriitorilor 2022

          Fundația Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” i-a premiat, cu acest prilej, pe prof. univ. dr. ec. Mihai Deju de la Universitatea ,,Vasile Alecsandri”, pe Dănuț Voicu – administratorul firmei Moldavtrex și președinte al Filialei Bacău Cultul Eroilor, pe Constantin Tudose și pe Ioan Ouatu – directorul Liceului particular nr. 1 din Piatra Neamț, pentru sprijinirea unor manifestări culturale din acest an.

          Premiul de excelență pentru calitatea colindelor prezentate a fost decernat cunoscutei și talentatei soprane Claudia Vasilache și partenerului ei de pian, Elvis Condrea, precum și surorilor gemene Elena și Teodora Tudose, acestea fiind distinse și cu premiul pentru revista Vocea copiilor a clasei a III-a de la Școala nr. 1 Onești.

          De asemenea, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” a acordat Premiul de excelență pentru calitatea interpretării colindelor Grupului vocal ,,Suflet Românesc” (Elisabeta Unguru, Elena Mădălina Petrache și Bianca Pop).

          Tot la această maifestare s-au mai acordat Premiile „Poetul Victor Stan – in memoriam”, care au fost oferite de soția poetului, Geta Stan Palade, grupului de colindători ,,Vatra Satului” din Parincea (instructor, Ioachim Dămoc) și solistei de muzică populară Oana Crețu.

          O Diplomă de excelență a fost acordată, de Asociația Eurocivica (președinte Ilie Bîrzu), președintelui Fundației „Georgeta și Mircea Cancicov” – Victor Munteanu.

          Manifestarea s-a încheiat cu o agapă creștină.

          Ziarul Deșteptarea a fost partener media al acestui eveniment.

           

          Viceprimarul Ghingheș cere ca terenurile de sport ale școlilor să fie disponibile tuturor

          Viceprimarul Cristian Ghingheș a depus un proiect de hotărâre prin care propune Consiliului Local să permită accesul pentru toți cetățenii, după programul școlar, pe terenurile de sport amenajate în curțile unităților de învățământ.

          „Conform ultimului Eurobarometru dar și altor studii, unul dintre principalele motive pentru care românii nu fac sport este lipsa infrastructurii în vecinătate.

          Proiectul pe care l-am inițiat vine să rezolve această problemă și totodată să clarifice problema pazei, a întreținerii acestor terenuri și a răspunderii pentru diverse comportamente în afara legii care s-ar putea petrece”, a declarat Ghingheș.

          Directorii școlilor vor fi obligați să afișeze programul de acces în funcție de desfășurarea cursurilor astfel încât să permită accesul cel puțin până la ora 21:00 în sezonul cald (aprilie-octombrie), respectiv ora 17:00 în sezonul rece (noiembrie-martie).

          Municipalitatea va aloca toate fondurile pentru reparațiile necesare în urma utilizării bazelor sportive, pentru asigurarea pazei umane sau tehnice, urmând ca Poliția Locală să sprijine conducerile unităților de învățământ pentru sancționarea faptelor antisociale.

          „Sper ca acest proiect să ajungă pe masa Consiliului Local în următoarele săptămâni, după etapa dezbaterii publice, această inițiativă fiind prima dintr-un șir de proiecte prin care vizez sprijinirea și dezvoltarea sportului de masă la nivel local, indiferent de disciplină”, a mai spus viceprimarul Cristian Ghingheș.

          Tocătură ultrascurtă

          * Pe la 1600, zice Iorga, numai bărbații lucrau la câmp, femeile nefiind obligate să participe la aceste munci, chiar dacă statutul familiei era de șerb.  Spre deosebire de perioada interbelică, când bărbați, femei și copii erau obligați să muncească zi-lumină. Obligați de comuniști, desigur, cum ar crede absolvenții din ziua de azi. Într-adevăr, se poate remarca o schimbare dramatică a societății românești; în secolele XV – XVI, poporul era mai liber, mânca și se îmbrăca mai bine, în ciuda instabilității politice, care făcea ca un domn să nu stea pe tron decât 2-3 ani în medie.  După 1770 (în special după Pacea de la Kuciuk-Kainargi), situația începe să se schimbe dramatic întrucât se schimbă societatea, de la economia naturală se trece încet la economia de schimb iar după Adrianopol, când Țările Române primesc dreptul de a exporta grâul, toată lumea (boieri și burghezi) fuge după pământ, furându-l de la țărani.

          * Este pe Amazon un serial interesant: Bosch. Destul de politically incorrect. Personaj alb, patriarhal, fumează, mai și bea, face sex cu femei, împușcă suspecții în loc să le plângă pe umăr, mai încalcă legea, mai bate pe câte unul… Bun serialul, old school…

          * Pentru a fi în concordanță cu statutul de suveranitate al țării, ziua națională va fi mutată la 1 aprilie.

          * Există rachete rusești rele care atacă centralele electrice ucrainene și există rachete NATO bune care au atacat centralele electrice iugoslave…

          * Dionisie vine puțin tulburat:

          – Bă, oaie, uite ce nu înțeleg eu din CM din Qatar…

          – În afară de fotbal?

          – Lasă, bro, că e profundă problema…

          – Bagă mare!

          – Bă, ăștia minionii sunt turbați că nu alcool și nu LGBT, da?!

          – Și coruption…

          – Și, aia, da’ acuma nu contează. Așadar, micuții spun că nu e bine că nu au voie cu curcubeul în zonă, că drepturile comunității LGBT și alte alea…

          – Așa…

          – Bă, da’ dacă-i roade pizma de treaba asta cu genurile, cu sexualitatea alternativă, cu curcubeul, de ce nu protestează împotriva celei mai vizibile probleme, mă?!

          – Care?

          – Păi sunt numai bărbați în echipele de fotbal. Păi nu e discriminare, patriarhat, masculinitate toxică și alea-alea? Cum nu au văzut chiar cea mai mare problema și de ce nu protestează, să bage câteva femei în echipe, să facă o cotă obligatorie de jucători trans, cota de negri (Serbia n-are nici unul!), să ceară antrenori femei sau măcar transgender și așa mai departe?!…

          * Pe o pagină dedicată istoriei tancurilor, ni se explică, doct, că în imagine avem un tanc britanic, care trage după el un tun german capturat în timpul războiului din Iugoslavia. Lumea aplaudă furtunos, până vine un sârb și le dă peste nas: tunul nu a fost capturat, întrucât nu a fost utilizat în războiul dintre 1992-1995, ci a fost furat de la un memorial de pe muntele Oštrelj lângă Drvar. Acolo a existat un monument dedicat partizanilor care au luptat cu germanii în ww2. Până au venit „eliberatorii” britanici și au furat tunurile…

          * Dionisie: „Dacă vrei să te dușmăneasca instant un copil, întreabă-l care a fost ultima carte citită!”

           

          ”Sunt mai mult ticăloși, decât proști. E vorba de trădare!” Deputatul Aur Antonio Andrușceac atacă dur guvernanții

          Cu ocazia unei întâlniri cu antrepenorii băcăuani, parlamentarul Antonio Andrușceac a lansat acuzații dure la adresa partidelor de la Putere, despre care spune că nu țin cont de interesele românilor, ci de cele din exterior.

          Deputatul AUR a prezentat și soluții la problemele economico-sociale actuale, de la crearea unei bănci de Stat pentru agricultori și până la creșterea pensiilor cu o sumă fixă. În același context, el a condamnat ”prigoana” împotriva firmelor private, care nu numai că nu sunt ajutate de Guvern, dar trebuie să mai și suporte efectele unor măsuri proaste. În același cadru, patronii băcăuani s-au plâns de scumpirile enorme la facturile la curent electric și gaze, dar și de controalele abuzive, de supraimpozitarea contractelor de muncă part-time sau de măsurile insuficiente de sprijin din partea Guvernului.

          Andrușceac le-a cerut partenerilor de discuții să-i trimită toate doleanțele lor, urmând a încerca să le găsească rezolvarea fie pe plan legislativ, fie pe plan local, prin măsuri administrative.

          ”Îi cunosc foarte bine pe cei de la Putere și vă pot spune că nu sunt deloc proști, știu ce fac, deci sunt ticăloși cu bună-știință. E ușor de la guvernare să dai legi pentru mediul privat de dragul populismului, iar asta e ori incompetență crasă, ori trădare. Eu cred că e trădare! Și se vede peste tot că ne prăbușim, de aici, din Bacău, și până în orice colț al țării. Dumneavostră sunteți antrepenori și încercați să supraviețuiți acestui asalt al legilor proaste, abuzurilor instituțiilor, birocrației criminale și indiferenței politicienilor vechi. Cele două partide de la guvernare sunt chiar ele într-un haos ideologic, care dă peste cap activitatea firmelor și viața oamenilor. Vedem cum PSD vine cu politici mai liberale decât PNL, în timp ce aceștia din urmă bat toba pe măsuri stângiste. De nu mai știi dacă mai există ideologie adevărată. AUR, ca partid  conservator de dreapta, pune accent pe producția națională, care să acopere domeniile economice lăsate libere de războiul din Ucraina și crizele europene sau mondiale. Dar pentru asta trebuie să fii patriot, să-ți pese de ai tăi, nu de interesele altora!”

          Deputat AUR Antonio Andrușceac

          Statul trebuie să sprijine fermierii și toți antrepenorii

          Parlamentarul AUR vede ca soluție pentru problemele din Agricultură înființarea unei bănci de Stat, care să aducă românilor finanțări în domeniu comparabile cu cele din Polonia sau Ungaria. Credite cu dobândă foarte mică, programe de investiții în irigații și industria alimentară, creșterea și un circuit mai ușor al subvențiilor sunt măsurile urgente ale deputatului Andrușceac. De asemenea, acesta susține impunerea unui program redus al supermarketurilor în week-end, precum și impunerea unui procent minim de 51% al produselor românești pe rafturile magazinelor. Mai ales pentru zonele dezindustrializate, Antonio Andrușceac vede ca soluție existența unui fond de finanțare de care să beneficieze atât firmele existente, dar și cei întorși în țară care vor să-și deschidă o afacere. ”Am lucrat doar în mediul privat și știu că numai investițiile aduc dezvoltarea, iar acum România trebuie să-și valorifice potențialul enorm, atât al oamenilor, dar și al resurselor. Să încurajăm și să sprijinim tinerii să producă, să nu mai exportăm materii prime, să devenim exportatori, nu doar cumpărători de mărfuri străine!”, le-a spus deputatul AUR patronilor băcăuani.

          Pensii mărite altfel, salarii cu biruri mai puține

          Creșterea pensiilor anunțată de actuala guvernare este considerată greșită de liderul AUR, care crede că măririle trebuie făcute în sumă fixă, nu procentual, ca acum. ”În acest moment, un pensionar cu 1.000 de lei primește sub 200 de lei mai mult, în timp ce unul cu pensie specială încasează cu 2.000-3.000 de lei mai mult și nu e drept! Dacă ar fi o sumă fixă, 600-700 de lei, cei mai necăjiți ar simți cu adevărat un ajutor, iar efortul bugetar ar fi mai mic”, crede Antonio Andrușceac. Despre creșterea salariului minim, același deputat pledează pentru adoptarea unui salariu minim european, însă doar după discuții cu patronatele, care să primească înlesniri fiscale. Scutirile de impozite și contribuții la Stat pentru salariile mai mici de 5.000 de lei sunt alte două soluții pentru creșterea reală a veniturilor care au fost discutate.

          „Hollywood” la Balul Bobocilor 2022 al Universității „Vasile Alecsandri”

            În data de 2 decembrie 2022 a avut loc un eveniment mult așteptat după o lungă pauză și anume Balul Bobocilor din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Această seară a fost sub tematica „Hollywood”, iar invitatul special al serii, îndrăgitul Liviu Teodorescu, ne-a încântat cu prestația sa, transmițându-ne multe emoții prin interpretarea sa.

            În cadrul acestui eveniment, opt perechi formate din rândul bobocilor UBc au dat tot ce aveau mai bun. Perechile de boboci au trecut prin patru probe tematice ale serii și anume: proba de zi, prin prezentarea ținutelor și a personajelor pe care aceștia au ales să le pună în scenă, proba surpriză, unde spiritul creativ și cunoștința în domeniul cinematografic i-a pus la încercare, proba de talente, unde bobocii au dat tot ce aveau mai bun, de la momente de magie, dans popular, dans modern, stand-up și momente muzicale, iar ultima probă și nu cea din urmă fiind cea de prezentare a ținutelor de seară, unde eleganța și rafinamentul au captat publicul.

            Evenimentul a fost organizat în cele mai mici detalii, în ajutor venind un număr de 50 de voluntari, membri al celor șase echipe (flux, check-in, backstage, logistică, lumini și sunet, media). Aceștia s-au asigurat de buna desfășurare a evenimentului pe întreaga durată a zilei, începând de la primele ore ale dimineții. Voluntarii Ligii Studențești din Universitatea „Vasile Alecsandri” au permanent ocazia de a se dezvolta, a-și cultiva lucrul în echipă și de a gestiona situațiile de ultim moment apărute.

            Juriul a fost format din reprezentanți ai sponsorilor din categoria Gold, precum Gabriel Ștefan din partea Farmasi, Toea Alexandra din partea 5 to go, Calistru Alexandra Ioana din partea Raw Therapy, Tanasă Romeo din partea Adamas, Alex Olteanu din partea clubului Kremlin, Ioana Manoliu din partea Școlii Comerciale de Servicii, Iulia Movilă din partea Brioșa Mov, Cristian Lupu din partea Grafit, Conf. univ. Dr. Brîndușa-Mariana Amălăncei, decan a Facultății de Litere din cadrul UBc, Carmen Dumitraș, Șef al Serviciului Social, precum și reprezentanți ai Ligii Studențești, Alex Seciu și Claudiu Ardeleanu. Aceștia au evaluat fiecare participant, precum și momentele pregătite, iar la final au desemnat câștigătorii acestui eveniment.

            Dorim să menționăm și sponsorii evenimentului, care ne-au oferit tot suportul pentru ca acest eveniment să fie unul de nota zece:

            BRONZ

            1. GALAXY GYM
            2. 5 TO GO
            3. ORANGE
            4. G&C TRUCKS ÎNCHIRIERI ATV TÂRGU OCNA
            5. BRIOȘA MOV
            6. FLORĂRIA BLISS
            7. ȘCOALA DE ȘOFERI PROVOIAJ
            8. FIALD HOTEL & SPA BACĂU

            SILVER

            1. VITRAJ RESTAURANT & LOUNGE
            2. DOM BISTRO & LOUNGE
            3. PASHA MEN`S WEAR
            4. RESPECT GYM
            5. GEPEX PARK

            GOLD

            1. RAW THERAPY
            2. MAESTRO
            3. AEROSTAR
            4. ȘCOALA COMERCIALĂ DE SERVICII
            5. CLUB KREMLIN
            6. ACADEMIA DE DANS ADAMAS
            7. ANTONIO GATTI
            8. AMERICAN EXPERIENCE
            9. SCC ROMÂNIA
            10. GRAFIT
            11. FARMASI

            Liga Sudențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” mulțumește partenerilor: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău; Uniunea Națională a Studenților din România; Primăria Municipiului Bacău; Radio UNSR Bacău.

            Câștigătorii titlului de Miss & Mister Boboc UBc 2022 sunt Roșu Paul, student în cadrul Facultății de Științe, programul de studii Informatică și Turcu Teodora, studentă în cadrul Facultății de Științe Economice, programul de studii Administrarea Afacerilor.

            Locul al II-lea, titlul de Miss & Mister Liga Studențească a fost ocupat de Orzață Yasmina-Raluca, studentă în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Educație Fizică și Sportivă, precum și de Bucătaru Ruben-Alexandru, student în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Sport și Performanță Motrică.

            Locul al III-lea a fost ocupat de Andrei Borcea, student în cadrul Facultății de Inginerie, programul de studii Mecatronică și de Dumitru Ana-Maria, studentă în cadrul Facultății de Litere, programul de studii Română-Engleză.

            Nu în ultimul rând, locul al IV-lea, denumit și Miss&Mister Popularitate a fost ocupat de studentul Andrei Borcea și de studenta Ionică Denisa-Elena, cea din urmă fiind studentă în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială.

            „Acest eveniment a avut un real succes, munca depusă atât de mine, cât și de colegii mei fiind una de amploare, pentru unii fiind primul eveniment de acest gen din postura de organizator. Tot efortul depus, orele petrecute la sediul nostru, timpul alocat, au dus la acest eveniment marca LSUBc. Suntem tare mândri atât de organizatori, cât și de voluntarii noștri, iar prin această cale dorim să le mulțumim tuturor. Suntem profund recunoscători și pentru sponsorii și partenerii acestui eveniment, care ne-au susținut enorm și ne-au ajutat să aducem acest eveniment la un nivel de gală”, a relatat despre eveniment Spatariu Monica, directorul PR LSUBc.

            „Această experiență a fost superbă pentru mine! Am învățat să am mai multă încredere în mine, să lucrez în echipă, să fiu atentă la detalii și să mă bucur de momentul prezent alături de niște oameni minunați. Le mulțumesc voluntarilor din ligă pentru efortul depus pentru boboci, pentru implicarea și devotamentul de care au dat dovadă”,a declarat câștigătoarea locului I – Miss Boboc 2022 – Teodora Turcu.

            „Încep în primul rând prin adresarea cele mai călduroase mulțumiri organizatorilor acestui eveniment special. Pot spune că totul a fost la superlativ, de la sonorizare la sponsori și juriu, alături de invitatul special, Liviu Teodorescu. Emoțiile bineînțeles că au atins cote tragice dar acestea au fost de natură constructivă. În încheiere, țin să menționez că acest eveniment a fost deosebit pentru că nu a fost doar o paradă, fiecare moment a fiind destinată publicului. Mulțumesc pentru susținerea de care am beneficiat și aștept cu nerăbdare să dau mai departe premiul de Mister Boboc 2023”, a spus câștigătorul locului I – Mister Boboc 2022 – Roșu Paul.

            „A fost o experiență de neuitat,emoții peste emoții dar la final a meritat.A fost o experiență unică, pe care aș repeta-o oricând cu mare drag. Organizarea a fost de nota zece, iar totul a decurs conform planului.” Andrei Borcea, câștigător al titlului de Mister Popularitate

            „Experiența mea la Balul Bobocilor a fost unică și clar a necesitat mult timp de repetiție pentru această seară magică. Mă bucur că am avut ocazia să trăiesc aceste clipe frumoase și că am reușit să leg noi prietenii.” Yasmina Orzață, câștigătoare a titlului de Miss Liga Studențească

            Acest eveniment a avut un real succes, iar Liga Studențească promite în continuare că se va ridica la nivelul așteptărilor tuturor.

             

            S-a sfințit Paraclisul Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Așezământul Meșteșugăresc al Copiilor Bronx de la Lilieci

              Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, și dragostea părinților care ne-au fost alături de-a lungul timpului, încurajându-ne să credem că Satul Meșteșugăresc al Copiilor e un vis care poate și trebuie să ia ființă spre bucuria și sprijinul comunității în care trăim, pe data de 1 Decembrie 2022, Paraclisul Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sfințit, devenind lăcaș de cult în care, în fiecare luni, va fi săvârșită Sfânta Liturghie!

              Paraclisul poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei și a Copiilor, al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României și al Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și este deschis tuturor celor care caută un loc de pace, de liniște, de căldură și de comuniune cu aproapele! Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscop de Mira Lichiei, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva și Sfântul Cuvios Stelian, Ocrotitorul Copiilor, rămân și ei sfinți ocrotitori ai întregului așezământ!

              În cadrul slujbei de târnosire, toată munca și toate visurile pe care le-am transformat în realitate au fost binecuvântate prin conferirea distincției ORDINUL MELCHISEDEC CLASA A TREIA lui Daniel Zodian, fondator al Bronx People!

              Tot în cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost răsplătit pentru meritele deosebite față de clerul și de personalul militar și civil din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii a Ministerului Apărării Naționale, prin oferirea EMBLEMEI DE ONOARE A COMUNICAȚIILOR ȘI INFORMATICII.

              Mai presus de toate, rămân simplitatea, căldura, credința, bucuria simplă și plină, transcendentă, iubirea față de semeni și visurile care cresc și înfloresc spre cer, cu rădăcini adânci în pământul patriei scăldat în rugăciune, aur și sânge!

              CONSTRUIEȘTE CU NOI! Să dărâmăm zidurile, să facem o masă mai mare!

              #BronxPeopleFacutDeOameniPentruOameni
              #BronxSportClubSportulUnesteOameni
              #CentrulFamilialMariaBronxONouaSansa
              #SatulMestesugarescAlCopiilorViitorPentruCopii
              #EatPrayLovebyCantinaSocialaMariaBronx

              Cădere de cortină

              Finalul săptămânii trecute a asigurat căderea de cortină peste maxi-sezonul de toamnă al Ligii a III-a. În derby-ul Seriei 1, CSM Bacău și Foresta au remizat, 1-1, oaspeții deschizând scorul prin Muntean, în min. 40, iar „CSMeii” egalând imediat după pauză grație lui Jose Cozma.

              Această remiză obținută în compania liderei a prelungit seria de rezultate utile consecutive pentru echipa lui Cristi Popovici, dar a făcut-o să piardă, la golaveraj, locul 2 în favoarea Bucovinei Rădăuți. 2023 va începe cu un duel de foc în martie, între Bucovina Rădăuți și CSM Bacău.

              În Seria 2, FC Dinamo Bacău a cedat cu 4-1 pe terenul liderei, CSM Râmnicu-Sărat. Râmnicenii au punctat prin Ignat (min. 26), Mateiciuc (43), Socol (56) și Pâslaru (73), golul de onoare al băcăuanilor fiind marcat de Bebe Brăescu în min. 72. Epilogul etapei urma să se consume ieri, la Galați, gazda jocului dintre Unirea Braniștea și Aerostar.

              Seria 1

              Rezultatele etapei a 15-a: Ceahlăul Piatra Neamț- Știința Miroslava 2-1, CSM Bacău- Foresta Suceava 1-1, Șomuz Fălticeni- Bucovina Rădăuți 1-3, Viitorul Darabani- Rapid Brodoc 5-1, Dante Botoșani- Csikszereda 2 2-1.

              Clasament

              1 Foresta Suceava   15      12      2        1        32-6   38p.

              2 Bucovina Rădăuți  15      9        2        4        31-15 29p.

              3 CSM Bacău           15      8        5        2        26-15 29p.

              4 Dante Botoșani     15      8        2        5        23-20 26p.

              5 Ceahlăul P. Nt.     15      7        3        5        36-24 24p.

              6 Știința Miroslava   15      7        1        7        19-18 22p.

              7 Șomuz Fălticeni    15      5        3        7        19-18 18p.

              8 Viitorul Darabani  15      4        0        11      14-37 12p.

              9 Rapid Brodoc       15      3        1        11      17-38 10p.

              10 Csikszereda 2     15      1        3        11      4-30   6p.

              Programul etapei viitoare (11 martie 2023, ora 15.00): Știința Miroslava- Dante Botoșani, Csikszereda 2- Viitorul Darabani, Rapid Brodoc- Șomuz Fălticeni, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț.

              Seria 2

              Rezultatele etapei a 15-a:  CSM Râmnicu-Sărat- FC Dinamo Bacău 4-1, Voința Limpeziș- CSM Focșani 2007 2-4, Sporting Liești- Viitorul Ianca 8-0, Dacia Unirea Brăila- Metalul Buzău 0-4. Partida Unirea Braniștea- Aerostar Bacău urma să se dispute ieri.

              Clasament

              1 CSM Rm. Sărat     15      11      3        1        35-7   36p.

              2 Metalul Buzău       15      10      2        3        38-10 32p.

              3 CSM Focșani 2007 15      9        3        3        39-13 30p.

              4 Aerostar Bacău     14      8        4        2        43-18 28p.

              5 Unirea Braniștea   14      9        1        4        23-13 28p.

              6 Sporting Liești      15      7        3        5        30-20 24p.

              7 Viitorul Ianca       15      4        3        8        17-34 15p.

              8 FC Dinamo Bacău 15      3        1        11      18-35 10p.

              9 Voința Limpeziș    15      1        2        12      20-56 5p.

              10 Dacia Un. Brăila  15      0        2        13      5-62   2p.

              Programul etapei viitoare (11 martie 2023, ora 15.00): CSM Focșani 2007- Unirea Braniștea, Aerostar Bacău- CSM Râmnicu-Sărat, FC Dinamo Bacău- Dacia Unirea Brăila, Metalul Buzău- Sporting Liești, Viitorul Ianca- Voința Limpeziș.