17 mai 2024
HomeActualitateZilele Episcop Melchisedec la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Zilele Episcop Melchisedec la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

 

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a organizat, marți, 16 mai, evenimentul final al programului cultural-religios „Zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu” – ediția a XXIII-a. Pe 16 mai s-au împlinit 200 de ani de la nașterea sa și tot în 2023 vor fi 131 de ani de la trecerea sa în veșnicia lui Dumnezeu. Episcopul Melchisedec a fost ierarh pe scaunul vlădicesc de la Roman din 22 februarie 1879, până la 16 mai 1892. 



Programul cultural-religios a avut loc în perioada 13-16 mai și a cuprins comunicări științifice referitoare la viața și activitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu, dar și concursuri școlare și slujbe religioase în orașele Roman, Bacău și Buhuși, un concurs seminar pe tema „Episcopul Melchisedec și problemele muzicii bisericești”, un concurs al coralelor seminariilor preoțești din Moldova, dar și un concurs interjudețean de șah pentru preșcolari.

La evenimentul final au participat câteva mii de credincioși din județele Bacău și Neamț, reprezentanți ai autorităților locale, între care i-am văzut pe primarii din Roman, Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești și Buhuși, dar și reprezentanți ai unor instituții și organizații din cele două județe. Au fost prezenți și reprezentanții Filialei Județene Bacău Cultul Eroilor și ai Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. 

Liturghie arhierească susținută de un sobor de ierarhi 

Programul zilei de marți a început, în curtea Arhiepiscopiei din Roman, cu o Liturghie arhierească susținută de un sobor de ierarhi din județele Bacău și Neamț, sub protia Înaltpreasfințitului (IPS) Ioachim, la care au fost prezenți și Preasfințitul Veniamin – Episcopul Basarabiei de Sud și Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Între miile de credincioși s-au remarcat tinerii care au venit îmbrăcați în frumoase costume populare, dar și pelerinii băcăuani, fiecare grup fiind ușor de identificat după numele protoieriei sau parohiei din care făceau parte. Mulți purtau steaguri tricolore și drapelul eparhial. Numai din Protopopiatul Onești au venit, călăuziți de părintele protopop dr. Ioan Bârgăoanu, circa 1.200 de pelerini.

După Liturghie, personalitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu a fost evocată de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Cu acest prilej, un grup de elevi au susținut și un scurt program de cântări pascale. Iar după liturghie, au fost premiați copiii care au obținut rezultate frumoase la etapa eparhială a Concursului național catehetic. 

Procesiune la mormântul Episcopului Melchisedec 

La finalul programului liturgic și de premiere din curtea Arhiepiscopiei, preoții și credincioșii au pornit într-o procesiune până la mormântul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, aflat în grădina îngrijită chiar de acesta în timpul vieții. Grădina se numește acum „Parcul Melchisedec”. Acolo s-a oficiat o slujbă de pomenire și au fost depuse coroane și buchete de flori. Cu acest prilej a fost prezentat și un model de icoană cu chipul Episcopului Mechisedec, model care va fi înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Protosinghel ridicat la rangul de Arhimandrit 

Tot marți, 16 mai, părintele Protosinghel Leonte Daniel, starețul Mănăstirii Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, din Slănic Moldova (Protopopiatul Onești), a fost propus de IPS Ioachim să fie hirotonisit Arhimandrit, propunere aprobată de Sinodul Mitropolitan și validată de Sinodul BOR. S-a vizat recunoașterea calităților sale duhovnicești și a meritelor sale administrative. Pentru aceasta, în fața soborului de preoți și a credincioșilor a fost citită Gramata Chiriarhală care atestă noul grad onorific. Din anul 2000, protosinghelul Leonte Daniel a condus, material și spiritual, Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, chiar de la ridicarea ei. 

IPS Ioachim: „În luna mai, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului comemorează viața și faptele celui mai luminat episcop al românilor și vrednic urmaș al apostolilor, pe scaunul vlădicesc de la Roman. A fost unul dintre cei 77 de ierarhi care au menținut vie frumusețea trăirii ortodoxe românești de-a lungul celor peste 600 de ani de istorie neîntreruptă. Viața episcopului Melchisedec Ștefănescu și faptele lui uimitoare i-au zugrăvit chipul nemuritor în conștiința Bisericii și a rămas, pentru Eternitate, o făclie aprinsă pentru a mărturisi ortodoxia unui neam binecuvântat de Dumnezeu”

Alte titluri
Alte titluri

Micii fermieri vor fi taxați suplimentar pentru transportul produselor agricole

Începând cu 1 iulie, micii fermieri din România vor...

VIDEO: Santierul nodului rutier Mogoșești de pe Autostrada A7

Filmare aeriană a șantierului nodului rutier Mogoșești, de pe...

Sfaturi utile de la jandarmii băcauani

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor...

Cum se obține atestatul de întreprindere socialã

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este...

Ultimele știri