Codul rutier se modifică de la 1 iulie iar șoferii trebuie să știe că pot primi amenzi pentru lucruri cărora nu au dat mare importanță până acum. De la 1 iulie, codul rutier din România prevede că, în cazul în care anvelopele sunt uzate, polițiștii te pot amenda cu până la 725 de lei. Așa că cel mai bine este să fii prevăzător, să verifici, și dacă se impune, să achiziționezi unele noi, variantă în care ai putea ieși mai ieftin. În plus, siguranța te va fi sporită.
Codul rutier de acum prevede și câteva schimbări în ceea ce privește obţinerea permisului auto. Dacă până nu demult singura regulă era să ai minimum 18 ani împliniţi, acum vom mai avea nevoie şi de diploma care dovedeşte că am absolvit măcar cele 10 clase obligatorii.
Din punct de vedere medical, persoanele care au probleme cu inima ori care suferă de diabet vor obţine mai greu avizul medicului pentru a putea urca la volan. Aceste afecţiuni pot pune în pericol capacitatea şoferilor de a reacţiona la timp atunci când se află în trafic.
Fără telefon la volan și trusă medicală mai dotată
Mai trebuie să știți că noile reglementări din codul rutier prevăd şi că cei care sunt prinşi vorbind la telefon când sunt la volan să poată fi sancţionaţi prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Tot ca o noutate, trusa medicală de prim-ajutor a fost mai bine definită. Iată ce trebuie să aibă în componență trusa de prim ajutor după noile reguli:
-un dispozitiv intermediar pentru procedura de respiraţie gură la gură, care trebuie să aibă o valvă unidirecţională sau un filtru;
-foarfecă cu ambele vârfuri boante şi o lamă care să taie materialul textil de tip postav gros de cel puţin 2 mm;
-cel puţin 4 bucăţi de pansament rapid, cunoscut şi sub denumirea de plasture;
-rolă de leucoplast;
-cel puţin 5 pachete a câte 25 de bucăţi de comprese de tifon sterile;
-faşă de tifon (minimum 2 bucăţi cu dimensiuni diferite: 5 x 4 cm, respectiv 10 x 4 cm);
-cel puţin 2 bucăţi de bandaj nedeformabil;
-cel puţin 2 perechi de mănuşi de unică folosinţă;
-faşă elastic;
-cel puţin 2 bucăţi de pansament steril absorbant (dimensiuni diferite);
-cel puţin 6 ace de siguranţă;
-cel puţin o folie de supravieţuire izotermă, care să aibă următoarele dimensiuni: 2,10 x 1,60 m;
-o broşură cu instrucţiuni de prim ajutor, care să fie autorizată de Ministerul Sănătăţii Publice.
Totodată, toate maşinile trebuie să fie dotate şi cu triunghiuri reflectorizante, dar şi cu un stingător de incendiu. E bine să știi că dacă nu le-ai în ordine, riști amenzi cuprinse între 420 şi 525 de lei sau 4-5 puncte de penalizare.
Nu în ultimul rând, bicicliștii vor fi nevoiţi să îşi doteze bicicletele astfel încât să fie vizibili în trafic atât de şoferi cât şi de ceilalţi biciclişti sau pietoni. În caz contrar, ei riscă amenzi cuprinse între 870 şi 1.160 de lei.















