Gauss- Curița: lupta continuă

Aflate în cursă pentru locul 1 care duce la barajul de promovare în C, primele două clasate în campionatul județean al Bacăului s-au întărit în intersezon

Le despart 6 puncte. Dar le apropie dorința de a câștiga campionatul. De a-l câștiga și, implicit, de a ajunge la barajul de promovare în Liga a III-a. Lidera eșalonului patru, ACS Gauss Bacău și urmăritoarea sa, Viitorul Curița anunță o luptă strânsă pentru șefie și în returul ce va debuta în primul weekend din martie. O spun mutările de trupe efectuate, o repetă declarațiile protagoniștilor.

Ambele combatante s-au întărit în această iarnă. Gauss, pe care suporterii o văd drept continuatoarea FCM Bacău, a operat modificări de lot, în special în compartimentul ofensiv: Silviu Lupu (plecat de la Curița la începutul sezonului), Robert Pușcașu (ultima oară la Unirea Mircești) și fosta speranță a FCM Bacău, Vlad Pavel. Nu a fost neglijat nici sectorul U19, în cazul în care Gauss își va atinge obiectivul și va urca în Liga a III-a: David (Aerostar) și Gruia (Gârleni). La capitolul despărțiri, doar două nume: Ștefan Pavel și Cheța, ambii plecați în Anglia, la muncă. „Ne pregătim serios pentru retur. Se anunță un sezon încărcat, cu un total de 23 de meciuri dacă includem, pe lângă campionat și Cupă, și «dubla» de la baraj, principala noastră țintă.



Din acest motiv am și dorit să ne formăm un lot cât de cât numeros. Spun că ne pregătim pentru retur deoarece campionatul nu este încă jucat. Avantajul nostru este că, beneficiind de un avans de șase puncte, stăm doar la mâna noastră. Consider că vom avea maturitatea necesară pentru a nu claca. Plusul de experiență ne poate ajuta să ajungem acolo unde ne dorim foarte mult: la «baraj» și, ulterior, în Liga a III-a”, a declarat antrenorul-jucător al „galben-albaștrilor”, Andrei Întuneric.

Nici Viitorul Curița nu a pierdut timpul degeaba. Formația antrenată de Costică Ene și-a completat efectivul cu jucători care au avut contact și cu eșaloanele superioare. Cap de listă este Adrian Gheorghiu, 230 de meciuri jucate în prima ligă. Ajuns la 36 de ani, „Ciulică” a părăsit Aerostarul, devenind liderul de vestiar și de echipă al celor din Curița. Lui Gheorghiu i s-a alăturat un alt atacant de la Aerostar, Tudor Tudorache, care revine astfel la Onești, la fel ca și mijlocașul Denis Botezatu (ex-Știința Miroslava) și portarul Dascălu (ultima oară la Satu Mare). În fine, lotul Viitorului este completat cu fundașul George Maxim, care a jucat în tur la Știința Miroslava, în Liga a II-a. „Consider că ne-am întărit lotul, în speranța că vom avea un retur mai bun decât turul.

Ne dorim să creem o echipă frumoasă aici, la Onești, unde ne este, de fapt, casa. Este destul de greu să prindem locul 1, dar nu imposibil. Simplificând întrucâtva lucrurile, ne putem gândi la faptul că, dacă vom câștiga, așa cum ne-am propus, meciul retur de acasă, cu Gauss, între noi și ei ar mai fi doar trei puncte de recuperat. Noi punem pe picioare o echipă pentru viitor, nu doar pentru retur; consider că există toate premizele în acest sens, de vreme ce în tur am contat pe o medie de vârstă de 21 de ani și trei luni”, a precizat antrenorul Curiței, Costică Ene.

Până la startul returului, cele două pretendente la câștigarea campionatului îi dau bătăi cu amicalele. Sâmbăta trecută, Gauss a învins în deplasare cu 2-1 o echipă cu care s-ar putea întâlni chiar la „baraj”: Ceahlăul Piatra Neamț. Iar duminică, băcăuanii vor susține un amical de lux, în Giulești, contra Academiei Rapid a lui Pancu, Daniel Niculae, Vasile Maftei și Ionuț Voicu. În replică, Viitorul Curița bifează săptămâna aceasta două teste cu echipe din Liga a III-a: CSM Focșani și CSM Pașcani. Așadar, lupta continuă! Deocamdată, la distanță.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"