Cuvânt pentru suflet
NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
În cea de-a 24-a zi a lunii Iunie, Biserica sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia, ultimul mare proroc al Vechiului Testament, cel care face legătura cu Noul Legământ, este cunoscut ca fiind Înaintemergător al Domnului, pentru că a prevestit, prin cuvânt și faptă, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu.
Este interesant a evidenția faptul...
Duminica a XII-a din Timpul de Peste An
Evanghelia Duminicii a XII-a din Timpul de Peste An ne îndreaptă atenția asupra unui...
Duminica a XI-a din Timpul de Peste An
Evanghelia Duminicii a XI-a din Timpul de Peste An ne prezintă chemarea pe care...
Trupul și Sângele Domnului – Joia Verde
În fiecare an, la câteva zile după Solemnitatea Preasfintei Treimi, Biserica ne invită să...
SĂRBĂTOAREA BISERICII: CINCIZECIMEA
După calendarul ortodox, Biserica se consideră a fi sub adumbrirea Duhului Sfânt, Cel care...
Duminica a XVIII-a de peste an
În evanghelia duminicii a XVIII-a de peste an, observăm cum Isus ne invită în mod categoric să ne pregătim pentru întâlnirea neașteptată cu Dumnezeu, o întâlnire pe care nu o decidem noi, funcțiile sau „bogățiile” noastre: „Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar și atunci când cineva...
Duminica a VI-a după Rusalii
Şi Iisus „văzând credința lor a zis slăbănogului: îndrăzneşte fiule! Iertate sunt păcatele tale!”
Evanghelia duminicii acesteia, a VI-a după Rusalii, evidențiază în mod deosebit puterea Mântuitorului Iisus Hristos de a ierta păcatele şi de a vindeca pe cei bolnavi.
Această putere dumnezeiască de a ierta păcatele a fost dăruită de...
Duminica a 17-a de peste an
În evanghelia după sfântul Luca (11,9-10), Mântuitorul spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide.” Aceste cuvinte ne amintesc și nouă că Isus s-a rugat...
Duminica a cincea dupa Rusalii. Despre izbăvirea de demoni…
Dumnezeu ne-a izbăvit pe fiecare dintre noi care petreceam în locaşurile cele stricăcioase pline de necurăţia şi putreziciunea lumii acesteia, precum a vindecat pe demonizatul din pericopa evangheliei duminicii de azi, care locuia prin morminte. “Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei...
Duminica a 16-a de peste an
Suntem în mijlocul anotimpului de vară, un anotimp care este marcat de vacanțe și concedii. Iar în această perioadă ne întâlnim foarte des cu ospitalitatea, fie că o oferim noi celor care ne vizitează, fie că o primim atunci când mergem în vizită.
Aceasta este și tematica lecturilor...
Icoana Maicii Domnului care s-a zugrăvit singură
Biserica Ortodoxă Română cinstește Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Sfântul Munte Athos. Această icoană este printre puținele din lumea ortodoxă nefăcută de mâna omenească, adică pictată, zugrăvită în chip minunat.
Învățătura despre cinstirea Maicii Domnului este la fel de veche precum creştinismul. Aşa cum observăm din Sfânta Scriptură,...
Duminica a XV-a de peste an
Evanghelia propusă pentru duminica aceasta doreşte să clarifice o întrebare foarte importantă: Cine e aproapele meu? La cine mă gândesc atunci când spun aproapele? Cred că este ceva normal să ne gândim la cei dragi, la cei din familie, la rude, la prieteni, la vecini. Dar aproapele pentru mine...
“Toată grija cea lumească acum să o lepădăm”
Trăim într-o lume secularizată şi tot mai plină de încercări, în care lupta cu lipsurile materiale , a celor necesare vieţii de zi cu zi este permanentă, așa încât tema din duminica aceasta “Care sunt grijile noastre raportate la viaţa personală...
Duminica a XIV-a de peste an
Evanghelia propusă pentru această duminică, a XIV-a de peste an, dorește să sintetizeze misiunea Bisericii, reprezentată de cei 72 de ucenici trimiși de Isus, dar totodată evidențiază cele trei mari îndatoriri pe care orice creștin ar trebui să și le însușească: rugăciunea, mărturia și sărăcia.
Orice misionar, orice creștin are...
Vrem repere? Avem sfinţii!
Este vară, este frumos, este lumină și căldură, toate acestea doar afară, de ce nu ar fi așa și în suflet…? Pentru acestea avem nevoie de lumina credinței, de prezența Duhului Sfânt și Sfințitor, de căldura mântuitoare a Domnului Hristos și de frumosul exemplu al Sfinților.
Sâmbătă este prăznuirea ...
Duminica a XIII-a de peste an
Dacă duminica trecută încercam să căutăm un răspuns la întrebarea lui Isus: „Voi cine spuneți că sunt?”, Evanghelia din duminica aceasta ne cere să revizuim modul în care îl urmăm pe Isus sau exigențele pe care le cere urmarea lui.
Pentru a ne ajuta, Evanghelia ne propune trei exemple de...
Duminica tuturor sfintilor
Ne aflăm încă sub razele Marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh, praznicul întemeierii Bisericii, a adus şi aduce bucuria şi bogăţiile revărsării luminii sfinţitoare peste Apostoli şi peste toţi aceia cărora vor duce mesajul şi fapta Evangheliei. Sfântul Duh a sfinţit pe Fecioara Maria, pe ucenicii Domnului şi pe...
Duminica a XII-a de peste an
În Evanghelia din această duminică citim cum Isus, venind în întâmpinarea tehnologiei moderne care angajează sociologi pentru a afla diferite păreri despre anumite lucruri sau evenimente, decide să facă un „sondaj de opinie” avându-i ca subiecți pe cei care îl urmau, despre ce gândesc ei și ce gândește lumea...
Pogorârea Sfântului Duh
La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Să, prăznuim Rusaliile - Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta prăznuim Pogorârea Sfântului Duh pe 16 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine,...






