Pentru turiștii de astăzi, vacanțele în zona Mediteranei sunt mult mai mult decât o pauză de la rutina zilnică. Înseamnă o ocazie de a descoperi o cultură care a făcut din ospitalitate o adevărată artă.
Grecia este exemplul perfect: locul ideal în care istoria fascinantă se îmbină natural cu servicii și hoteluri moderne, la cele mai înalte standarde. Grecia reușește...
Acum vreo 20 de ani, jurnaliștii acreditați pe administrație își beau cafeluța la Prefectură, la un mic punct alimentar amenajat pentru angajații instituției. Accesul în clădire era liber, se putea merge aproape în orice birou, se putea discuta cu șefii de servicii, cu secretarul general al Prefecturii, subprefectii, prefectul....
Comunicare, deschidere, dialog, informare sunt concepte ale democrației reprezentative și participative, intens clamate de candidații la alegerile locale, inclusiv - sau mai ales - ai partidelor care singure sau prin alianțe au căștigat diferite funcții și posturi.
NOI suntem și vom fi împreună cu alegătorii, NOI vom dialoga permanent cu...
Tot o întorc ca la Ploiești și mă chinui de un număr de zile să scriu un text cât se poate de clar, cu subiect și predicat. Nu-mi iese, mereu o dau în metafore, ba cu orchestra de pe Titanic, ba cu puțină istorie comparată... Dacă ar scrie Dionisie...
O informație de săptămâna trecută vine să întregească cumva, dacă mai era necesar, tabloul unei afaceri planetare. Astfel, "înainte de pandemie Pfizer producea anual aproximativ 200 de milioane de doze pe întregul portofoliu de vaccinuri" (a declarat directorul executiv Albert Bourla), ,,anul acesta sunt deja acorduri semnate pentru 2,1...
În urmă cu exact 4 ani, apărea în peisajul băcăuan o locație care avea în timp să câștige încrederea oamenilor și o imagine foarte bună. Lansarea din urmă cu 4 ani avea loc chiar de Ziua Internațională a Berii (care în fiecare an este la altă dată, aceasta fiind...
Marți, în cadrul Olimpiadei de la Tokyo, atleta SCM Bacău antrenată de Mihaela Melinte s-a poziționat a șasea în finala feminină a probei de aruncare a ciocanului, cu un nou record personal: 74.18 metri
Super-rezultat pentru Bianca Ghelber în finala feminină a probei de aruncarea ciocanului din cadrul Jocurilor Olimpice...
ANALIZĂ KEYSFIN: Care este situația companiilor în primul semestru al anului 2021?
28 iulie 2021 – Potrivit ultimei ediții a raportului KeysFin Macro Update, mediul de afaceri românesc rămâne în continuare incert, ca urmare a impactului economic pe care îl poate avea un posibil val patru al pandemiei de COVID-19,...
Există o unitate de măsură pentru mentalitate?... Cultura, s-a spus, reprezintă modul în care oamenii depășesc barbarismul și devin un popor în adevăratul sens al cuvântului. Este combinația dintre cunoștințele omului, convingerile și normele sociale pe care le adoptăm și transmitem următoarelor generații. Civilizația este cultura in actu, măsura...
Astăzi, de la 14.35, ora României, Bianca Ghelber (SCM Bacău) va concura în lupta pentru medaliile olimpice de la Tokyo în cadrul probei de aruncare a ciocanului. Calificată în ultimul act al competiției cu al 11-lea rezultat, eleva Mihaelei Melinte speră să obțină cel mai bun rezultat personal al...
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a introdus de la 1 august 2021 noi reglementări referitoare la modul de acordare a concediilor medicale, acestea fiind publicate pe site-ul oficial al C.N.A.S. - cnas.ro.
Perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puţin două etape....
Istoria se răzbuna pe cei care refuză să o cunoască. De câțiva ani, de când asistăm la un proces grețos de rescriere a istoriei, românii încep să ridice statui foștilor călăi, fiind povățuiți că, astfel, intră în familia oamenilor inteligenți și corecți din punct de vedere politic, numai buni...
La data de 31 iulie a.c., poliţiştii rutieri din Bacău au acţionat pe raza municipiului, dar și a comunelor arondate Poliţiei municipiului Bacău, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și a oricăror abateri la regimul circulației rutiere.
Peste 20 de polițişti din cadrul structurilor de...
Loto Win for Life este o loterie organizată în Italia încă din anul 2009, care a câștigat foarte mult în popularitate în România o dată cu dezvoltarea agențiilor online. Sunt extrase 10 numere din 20, ceea ce înseamnă că fiecare număr are șanse 50% să fie câștigător.
De altfel, tocmai...
Inițial, tratamentul minim invaziv pentru fracturi toraco-lombare prin injectarea de ciment osos biocompatibil a fost dezvoltat pentru tasări vertebrale pe fond de osteoporoză, în special pentru persoanele în vârstă. În timp, tehnicile s-au extins și pentru celelalte vârste.
Tratamentul minim invaziv al fracturilor toraco-lombare se adresează pacienților care nu au deficite...