Confortul dintr-o locuință nu se măsoară doar în grade. Aceeași temperatură poate fi plăcută sau insuportabilă, în funcție de trei parametri pe care rareori îi urmărim: cât de curat este aerul, cât de umed este și cât de bine circulă. Un climat interior sănătos se obține gestionând toate trei — nu doar termostatul.
Aerul curat: ce respiri opt ore pe...
La data de 07 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că, în jurul orei 18:00, pe raza comunei Dealu Morii, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane şi cu părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Din...
Consiliul Local Bacău a aprobat propunerea de a trece imobilele Spitalului Municipal din domeniul public al municipiului în domeniul public al județului. Astfel, de finanțarea finalizării spitalului se va ocupa Consiliul Județean.
Președintele Valentin Ivancea, prezent la ședință, a spus că se va încerca includerea acestui obiectiv în...
Interviu cu purtătorul de cuvânt al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, prorector
– Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul pe care-l investiți în operă?
Cuvântul reprezintă întemeierea gândurilor, sentimentelor și idealurilor noastre. Dacă ceva rămâne nespus este ca și cum nu ar exista. Nu...
Firma oneșteană implementează un amplu proiect, finanțat prin PNRR, de obținere a hidrogenului verde din saramură adusă de la Târgu Ocna. Hidrogenul va fi utilizat la producerea de energie verde în cadrul Instalației de Cogenerare 1 și a centralei termice CT 2 din cadrul combinatului. Există posibilitatea ca hidrogenul...
Am aruncat, împreună cu Ion Pribeagu, prietenul meu poet și umorist, o privire fugară asupra gafelor comise de politicieni prin siluirea limbii, logicii etc. Am selectat doar câteva dintre cele comentate de amic...
Obsesia accesului la portofelul public: ,,Sunt și oameni din interiorul PSD, și oameni din exteriorul PSD, dar...
Vă mai amintiți de vremurile când persoanele peste 65 de ani aveau voie să iasă din case doar două ore, în caz contrar fiind pasibile de amendă? Da, la vremea "pandemiei" mă refer, când, lumea științifico-politică decisese că e spre binele persoanelor în vârstă să rămână în case, să...
Satisfacţia ego-ului este de scurtă durată, astfel ȋncât continuăm să căutam mai multe, continuăm să cumpărăm și să consumăm mai mult. Omul, atunci când scapă de Ego, scapă de exterior și începe să vadă în interior, iar cunoașterea, puterea și încrederea totală de sine încep să apară, consideră psihologul...
Centrul de cercetări sociologice LARICS, în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române au lansat astăzi Barometrul de securitate a României, ediția noiembrie 2022. Moderat de Prof. Dan Dungaciu, Director ISPRI, evenimentul a avut loc în Biblioteca Academiei Române și a reunit invitați speciali...
Maiorul Constantin Ene, erou băcăuan în Războiul de Independență, a fost comemorat luni, 7 noiembrie, ziua în care s-au împlinit 145 de ani de când a căzut în luptele de la Rahova. Evenimentul a avut loc la mormântul eroului din Cimitirul Central „Eternitatea” din Bacău, în prezența unui grup...
Din păcate se prefigurează o nouă criză. De data aceasta vorbim de medicamentul Triumeq care este administrat persoanelor seropozitive.
În acest sens am fost sesizați la redacție de un băcăuan care trece prin această problemă împreună cu familia sa.
„Noi suntem o familie seropozitivă iar în luna octombrie soția...
Un caz complicat - pacientă de 77 ani, din Mărgineni, cu infarct miocardic sever - a fost preluat astăzi cu elicopterul, de pe heliportul SJU Bacău, pentru a fi transportat la Iaşi, în vederea primirii de tratament de specialitate, în acord cu complexitatea cazului (fixare stenturi, la Spitalul Clinic...
O persoană aflată într-o mașină lovotă de tren în localitatea Sascut a decedat, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
"Traficul feroviar este blocat pe ambele sensuri. În tren se aflau 25 de călători. Aceştia nu prezintă marcă traumatică", a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Accidentul...
La Biblioteca Județeană a fost deschisă expoziția „Grigore Grandea – de 125 de ani în Eternitate”, dedicată poetului, prozatorului, jurnalistului și traducătorului care a trăit și a lucrat ca profesor suplinitor de franceză la Gimnaziul de Băieți din Bacău și care din anul 1894, timp de trei ani, l-a...