În timpul marii crize din anii ’30, două ţări au reuşit să o depăşească şi chiar să înregistreze creşteri economice, ambele state fiind adepte ale capitalismului, ale iniţiativei private. Ideea a fost simplă, însă a fost nevoie de multă muncă, de foarte mari investiţii din partea statului.
Statele Unite, care înregistra o rată a şomajului îngrijorătoare, a luat decizia de construi marele baraj de pe râul Colorado, denumit mai târziu Barajul Hoover. Lucrările au durat aproape şase ani, fiind o extraordinară realizare a ingineriei americane, acumularea de apă produce energie şi irigă mii de hectare de deşert, iar implicaţiile în econimia orizontală au fost imense.
Al doilea stat, de data aceasta din Europa, care a trecut criza fără prea mari dificultăţi a fost Germania lui Hitler, care a început construcţia vestitelor autostrăzi, a mii de kilometri de cale ferată, evident cu un alt scop, însă aici vorbim de economie nu de politică. Mai sunt şi alte exemple de clarviziune economică, însă nimeni nu poate contesta că investiţiile sunt generatoare de creştere economică solidă, sustenabilă, de scădere a ratei şomajului şi de prosperitate.
Noi, în timp de criză/crize am redus drastic şi dramatic investiţiile, cu consecinţe vizibile şi dramatice. Cheltuim, însă, anapoda pe tot felul de chermeze, sindrofii naţionale, ţara este într-o perpetuă petrecere, sărbătorim orice, de la sfinţi, castane, biserici, mere, teatre, filarmonici, oraşe, sate, cătune, numai în infrastructură, industrie, agricultură, nu investim. Cred că ar trebui instituit un memorandum prin care să interzicem o perioadă risipirea banilor, cu toate riscurile, dar cu un uriaş câştig în plan economic. Cineva trebuie să ia taurul de coarne, altfel ne pierdem orice urmă de demnitate, prestigiu, independenţă şi siguranţă.
