Un credit online vine de obicei cu proceduri rapide, dar implică și costuri ce pot deveni apăsătoare dacă nu le gestionezi atent. Există totuși metode prin care poți recăpăta controlul: mici ajustări în buget, prioritizarea datoriilor, renegocierea unor termeni sau schimbarea modului în care îți organizezi plățile lunare.
Descoperă câteva strategii concrete care te pot ajuta să rambursezi mai ușor...
Există o dezbatere în societate căreia i se dă prea puțină atenție; spre deosebire de niște construcții artificiale, care au fost argumentate științific pe rețelele sociale, în privința dezbaterii despre Justiția românească este păstrată o tăcere suspectă. Marii deontologi ai neamului, cei care se inflamează la orice porcărioară și,...
Colegiul Național „Ferdinand I” se pregătește să sărbătorească, în acest an, 150 de ani de viață, ani dedicați, cu mult devotament, educației tinerilor. În existenţa sa, gimnaziul, liceul „George Bacovia” şi apoi Colegiul „Ferdinand I”, a avut şi are ca profesori oameni de mare prestigiu cultural şi academic. Chiar...
Facundo a bătut cale lungă. Vine tocmai din Argentina. Are 24 de ani, face 25 în septembrie și este pe locul 385 în clasamentul mondial ATP. Claro, poate să mai crească. Eventual cu punctele de la Bacău. A ales turneul de tenis de la Bacău pentru puncte, dar, mai...
Contul de e-mail al Primăriei Prăjești a fost spart joi, în jurul orei 14, de persoane rămase neidentificate.
„Au intrat pe mail-ul nostru și au trimis mesaje în numele instituției către partenerii care erau trecuți în lista de contacte, arată Petre Jicu (foto), primarul comunei Prăjești.
Eram într-o ședință...
Declarativ, românii se declară a fi un popor extrem de religios; spre deosebire de cehi, francezi, britanici sau scandiavi, care spun, când sunt întrebați că nu prea se duc la biserică, românii declară mereu că sunt cu credința în sânge și că tot ceea ce fac este sub semnul...
„La ăștia-i ca la nebuni”, afirma, zilele trecute, un fost vecin de-al meu, referindu-se la ceea ce se întâmplă în Guvern. „Unul trage la dreapta, celălalt la stânga”, sunt și nu sunt împreună, explica bărbatul. M-am gândit la vorbele lui și mi-am dat seama că senzația de situație schizoidă...
Împreună cu învățătoarea și colegii am fost mobilizați pentru a-l aplauda pe Gheorghiu-Dej, în timp ce acesta trecea în goană cu alaiul către Săvinești. Și astăzi resimt agresiunea soarelui/foamei/setei din acea zi. Eram licean. Am fost duși, colegi și profesori, sub escortă, ca infractorii, pe stadionul băcăuan,...
Ieri era programată o întrunire în cadrul căreia să se anunțe constituirea unei mari organizații civice formată din grupuri constituite în urma protestelor de la începutul acestui an. Trăim încă într-o țară liberă, în care dreptul la libertatea de asociere este garantat de Constituție, așa că nu e nimic...
Am scris încă de anul trecut că se va ajunge aici. Că săracii vor ajunge să-i subvenționeze pe bogați, lucru care se întâmplă acum la o scară care a speriat autoritățile, care au comandat anchete. Este vorba despre celebra rețetă a îmbogățirii din banii concediilor de maternitate. Situația pare...
Municipiul Bacău ar putea accesa peste 40 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea urbană şi implementarea planului de mobilitate durabilă, însă printre exigenţele finanţatorului se înscriu elaborarea şi aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană şi a Planului de Mobilitate Urbană, operaţiuni dificile şi de mare...
Ați mânca un produs care conține, între altele, acid glutamic, acid hexadecenoic, serină, alanină, arginină, fenil-anilină, benzaldehidă, E300, E160a, E307? L-ați da unui copil?
Dar un aliment care conține acid octadecenoic, fenil-acetaldehidă, benzen, E101 sau E306?
Pot să pun pariu că răspunsul este nu, dupa ce ați văzut aceaste...
Sărbătorim, de multe ori justificat, dar uneori parcă alandala, tot felul de evenimente și le numim fie „Ziua națională”, fie „Ziua mondială”, după anvergura pe care o dăm fiecărui eveniment. Ne reamintim, astfel, de nume importante ale culturii, științei, istoriei etc., de evenimente memorabile, dar ne prosternăm, la propriu...
- descoperirea macabră a fost făcută de un băcăuan, care făcea măsurători pe un teren viran de pe Calea Moldovei, din municipiul Bacău
La un moment dat, omul a simţit miros de cadavru şi într-o clădire părăsită de pe acel teren a descoperit trupul neînsufleţit al unei persoane, aflat...
„Lumea buna” a exaltat atunci cand, la presiunile SUA, Franta a decis sa rezilieze contractul pentru constructia celor doua nave port-elicopter destinate flotei rusesti. Carevasazica, le-au tras-o rusilor si, mama-mama, ce misto e faza asta!
Pentru ca in lumea reala nimic nu e ceea ce pare iar propaganda prinde doar...