Există o dezbatere în societate căreia i se dă prea puțină atenție; spre deosebire de niște construcții artificiale, care au fost argumentate științific pe rețelele sociale, în privința dezbaterii despre Justiția românească este păstrată o tăcere suspectă. Marii deontologi ai neamului, cei care se inflamează la orice porcărioară și, eventual, la orice făcătură care se dezumflă repede, nu consideră că este necesar să se preocupe de problema aceasta.
Dacă luăm în considerare faptul că – așa cum se aude – ei nu ar fi decât niște agenți sub acoperire, ne este clar de ce este păstrată această tăcere.
De vreo doi-trei ani a început să se rostogolească un anume gen de informație – cel referitor la anumite decizii ale instanțelor, decizii care erau întoarse de la Strasbourg. Curtea Europeană a Drepturilor Omului începe să dea peste nas Justiției românești în cazuri făcute celebre în campaniile electorale. Aflăm, astfel, că acei “corupți” care ne erau dați ca exemplu de către anumiți politicieni sau lideri de opinie, nu numai că nu erau corupți, dar nici nu avuseseră parte de procese cinstite. După ce a început să se rostogolească acest bulgăre de zăpadă, pe fondul unui război subteran, s-a produs un prim declic: SRI a fost scos din joc.
Serviciul, care încheiase tot felul de protocoale de colaborare cu instituțiile de represiune, era forțat să facă pasul înapoi de amploarea unui scandal care abia se profila la orizont: bănuiala că a încălcat legislația, transformându-se în organ de urmărire penală pe baza unor decizii secrete ale CSAȚ. Încetul cu încetul ies la iveală fapte cumplite care pun în altă lumină o perioadă din istoria contemporană a țării, perioadă care, probabil, va concura cu “obsedantul deceniu”. Scandalul din aceste zile pe marginea arhivei SIPA vine să explice de ce unii magistrați au dat sentințe care, la vremea respectivă, păreau ciudate.
Dacă punem cap la cap toate aceste elemente care ne-au fost livrate cu pipeta, obținem imaginea unui stat polițienesc care, prin amploarea represiunii, face să pălească autoritarismul de dinainte de 1989. Vedem o construcție gigantică, în care au colaborat, voit sau nu, de la organele poliției judiciare, membri ai serviciilor secrete, procurori, judecători, ziariști până la parlamentari și lideri de opinie și care care a avut ca scop declarativ lupta împotriva corupției dar care, de fapt, a dus o luptă contra adversarilor politici și a tuturor celor care încercau să se împotrivească.
Desigur, este greu de crezut că însăși cei care clamau statul de drept, domnia legii, anticorupția purificatoare au apelat la măsuri de tip totalitar, au șantajat, arestat, condamnat doar pentru a rămâne la Putere. Dar, adevărul ne va face liberi. Și pentru asta trebuie căutate, în continuare, scheletele din dulapuri.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
