Lucrările la lotul 3 Mircești – Pașcani al Autostrăzii A7 continuă într-un ritm susținut, antreprenorul demarând așternerea mixturilor asfaltice pentru stratul de legătură pe anumite sectoare ale traseului.
Potrivit informațiilor prezentate de constructor, în zona comunei Mircești, județul Iași, sunt mobilizate echipe și utilaje specifice acestei etape de execuție, inclusiv un finisor cu deschidere de 14 metri, cilindri compactori, autobasculante...
În cadrul unei ceremonii religioase desfășurate în Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a binecuvântat peste o sută de copii care au participat la școala de vară organizată de către Parohia "Nașterea Maicii Domnului" din satul Cucuieți, comuna Dofteana, județul Bacău.
În fața...
Consiliul Județean Harghita a depus o plângere penală împotriva liderului Asociației "Calea Neamului", Mihai Tîrnoveanu, pentru intenția sa de a amplasa 150 de cruci în Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a depus un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc,...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care extinde numărul de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, în zonele afectate de poluare remanentă. Această măsură are ca scop recunoașterea impactului negativ al poluării asupra sănătății locuitorilor și oferirea unui sprijin în...
Polițiștii au reușit, ieri, să identifice mai mulți tineri din Bacău bănuiți de comiterea unui furt ce a avut loc acum jumătate de an, la o mănăstire din comuna Cheia. Suspecții au sustras o bijuterie din aur, evaluată la suma de 10.000 de lei.
Acțiunea polițienească a fost desfășurată cu...
Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat o serie de percheziții domiciliare în județul Bacău într-un dosar penal referitor la contrabanda asimilată.
Forțele de poliție, însoțite de specialiști în investigații...
În perioada 03 – 14 iulie a.c, la Școala Gimnazială nr. 10 din Bacău sunt desfășurate activități de tip școala de vară cu titlul „O vară de 10!”.
Astfel, astăzi 7 iulie a.c., polițiștii de prevenire din cadrul I.P.J. Bacău, alături de colegii lor de la Serviciul Rutier și Biroul...
Timp de două zile, în perioada 10-11 iulie a.c., pompierii băcăuani vor desfășura activități de informare și instruire a populației, prin intermediul Centrului Mobil pentru Răspuns în Situații de Urgență, care va fi în județul Bacău.
Cetățenii care sunt interesați să participe, sunt așteptați în perioada menționată, în intervalul orar...
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, au fost afișate astăzi, 7 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro .
În judeţul Bacău, rata cumulată de promovare (calculată după mediile finale obținute atât de absolvenții din...
Consiliul Județean Bacău a primit o veste extraordinară în ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență Bacău. Președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat cu că instituția a obținut finanțare în valoare de 6 milioane lei pentru proiectul de modernizare, extindere și furnizare de echipamente noi pentru Compartimentul de...
La data de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești, în urma unor activități de control la regimul silvic au confiscat de la un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Moinești, cantitatea de 35 m.c. material lemnos de diferite specii, în valoare de peste...
Noua lege a pensiilor speciale a fost aprobată zilele trecute de către Parlamentul României, dar, la scurt timp, Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat-o la Curtea Constituțională a României (CCR). Aceasta urmează să se pronunțe în 26 iulie dacă actul normativ este sau nu constituțional. Până vom...
Persoanele care sunt aproape de ieșirea la pensie de limită de vârstă, dar nu au reușit să acumuleze suficientă vechime în muncă, mai au la dispoziție aproape 2 luni pentru a și-o completa. Practic, OUG 163/2020 care permite plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale (CAS) expiră la 31...
În perioada 26-30 iunie 2023, Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a fost gazda primei ediții a „Școlii de vară a viitorului inginer”. În cadrul școlii de vară au fost prezenți elevi de la colegii și licee din Bacău, Onești și Comănești, din clasele a IX-a,...
Astăzi, a fost reluată misiunea de intervenție pentru a înlătura efectele negative produse de fenomenele hidrometeorologice în comuna Palanca.
La fața locului, se află 11 membri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău, care utilizează 6 mijloace de intervenție.
Echipele de intervenție se concentrează în continuare asupra decolmatarea zonelor afectate...