La Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, fiecare nume înscris pe simeza excelenței reprezintă chintesența unui proces managerial coerent, coeziv și riguros. Dincolo de datele statistice, aceste rezultate reflectă o strategie atentă la nuanțe, ce definește și perpetuează spiritul ferdinandist. Păstrător al unei moșteniri ilustre, colegiul onorează viziunea fondatorilor și codul valoric al generațiilor trecute, privind în egală măsură...
Pentru siguranța celor care au ales să își petreacă sfârșitul săptămânii în zona montană, jandarmii sunt prezenți în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele turistice și în zonele de agrement, pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.
De asemenea, jandarmii montani desfășoară permanent activități de informare și...
Într-un comunicat emis recent de către Sindicatul Europol este criticat ordinul Ministerului de Interne (MAI) potrivit căruia, pâna luni dimineață, la ora 10.00, polițiștii trebuie să raporteze informații despre activitatea între anii 2020-2023 a tuturor azilurilor de bătrâni din țară
S-a aflat că vineri, după ora 16:00, IGPR a transmis...
Marți după-amiază, un tânăr în vârstă de 31 de ani a fost atacat de un urs în zona dealului Szellő, la limita dintre județul Harghita și județul Bacău. Potrivit declarațiilor președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, acesta a fost al treilea atac înregistrat în ultimele zile, iar de această...
La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Traian, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2F din localitate aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto...
Romfilatelia a lansat, inclusiv prin magazinul său din Bacău, emisiunea de mărci poștale prezentată sub titlul generic „Ziua Mărcii Poştale Românești. Evenimente. Muzeul Militar Național «Regele Ferdinand I», 100 de ani”.
Ziua Mărcii Poștale Românești – 2023 (marcată pe 15 iulie) evidențiază în imaginile mărcilor poștale mai multe evenimente legate...
Ambasada SUA la București - American Councils for International Education invită studenții, masteranzii și doctoranzii cetăţeni români, cu vârsta între 20 și 27 de ani, să candideze pentru a participa la programul „Elie Wiesel Study Tour”, care se va desfășura în perioada 27 august – 9 septembrie 2023.
Programul tematic...
În weekend-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură cultural-artistică, religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii băcăuani.
Jandarmii vor fi prezenți...
Echipa Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din Buhuși a participat cu succes la faza interjudețeană a concursurilor profesionale organizate de SVSU, desfășurate în Municipiul Bârlad, județul Vaslui, în perioada 12-14 iulie 2023.
După confruntarea în cele trei probe ale concursului, pompierii buhușeni au reușit să se claseze pe...
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a deschis astăzi seria de conferințe regionale din cadrul campaniei naționale de conștientizare și educare privind colectarea separată a deșeurilor, ”Reciclăm în România”. Prima conferință a fost organizată la Bacău în prezența reprezentanților autorităților locale, ai mediului privat și ai organizațiilor de...
În perioada 17-21 iulie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în colaborare cu Liga Studenţilor, organizează Şcoala de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului Cercetarea – din laboratoare către societate. Dezvoltarea capacităţii de cercetare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin valorificarea apartenenţei...
La data de 10 iulie a.c, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău – Compartimentul de Ordine Publică au fost sesizați de către un bărbat de 40 ani, din comuna Mărgineni, cu privire la faptul că, ar fi fost agresat de mai multe persoane în timp ce se afla la...
În prezent la nivelul Barajului Lac Uz se desfășoară lucrări de întreținere a sursei de apă, care presupun o scădere a nivelului apei din lac pentru a facilita intervenția scafandrilor. În aceste condiții și sub influența fenomenelor meteorologice recente (ploi abundente) există posibilitatea apariției modificărilor organoleptice ale apei (aspect/culoare),...
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunţat vineri că i-a prezentat premierului demisia din funcţie şi că s-a suspendat, pentru o perioadă limitată, şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti.
"Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plec din...
Consiliul Local al comunei Mănăstirea Cașin a acordat, recent, două noi titluri de „Cetățean de Onoare”.
Primul titlu a revenit singurului veteran de război în viață (97 de ani) din comună, Neculai Ioniță, „în semn de respect și recunoștință profundă față de veteranii de război care au apărat patria cu...