Digitalizarea sistemului sanitar românesc este, de regulă, asociată cu dosarul electronic, programările online sau informatizarea administrativă. Proiectul pilot implementat la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși merge însă într-o direcție diferită și mult mai ambițioasă: transformarea salonului de spital într-un spațiu inteligent, capabil să monitorizeze continuu pacientul și să ofere personalului medical informații în timp real.
Este o schimbare...
La data de 11 octombrie, în jurul orei 20:00, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău a reușit să prindă în flagrant delict un bărbat în vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bogdan Voievod din localitate.
Bărbatul se afla sub...
Reprezentanți ai Despărțământului ASTRA Bacău, profesorii Ioachim Dămoc - președinte și Mitică Pricopie - președinte de onoare, dar și vicepreședintele Ionel Bălan au participat la constituirea Asociațiunii ASTRA „George Bacovia” în localitatea Costești, raionul Ialoveni, cu o populație de peste 12.000 de locuitori, situată în Basarabia, la câțiva kilometri...
Astăzi, în orașul Comănești, a luat startul o campanie de sterilizare gratuită, adresată câinilor cu deținători, cu scopul de a controla creșterea nedorită a populației canine. Campania se va desfășura în perioada 12-15 octombrie 2023, în str. Fagului F.N.
Pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul acestei campanii, deținătorii...
16 unități medicale din România vor beneficia de dotări esențiale în cadrul celei de-a doua ediții a programului "Împreună din prima zi", într-o inițiativă menită să sprijine nou-născuții și mamele. Printre aceste unități se numără secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală și obstetrică-ginecologie, inclusiv Secția de neonatologie a maternității...
După ce, cu mai mut timp în urmă, noua lege a pensiilor speciale a fost respinsă de către Curtea Constituțională a României (CCR), acum guvernanții au elaborat o altă formă a actului normativ.
Potrivit acestuia, se va aplica o formulă de supraimpozitare, respectiv de taxare a sumei care nu reprezintă...
În 10 octombrie 1813 se năștea la Roncole, Giuseppe Verdi, cel care va crea capodoperele: Traviata, Rigoletto, Nabuccodonosor, Vecernii siciliene, Don Carlos, Bal mascat, Othello, Falstaff, Requiem... Săptămâna trecută, la Catedrala catolică Sf. Petru și Paul am ascultat Uvertura la opera Forța destinului de Verdi. Joi, 12 octombrie 2023,...
Noua metodologie privind desfășurarea programului "Școala Altfel" a fost oficial publicată în Monitorul Oficial în data de 11 octombrie. Această metodologie aduce mai multe schimbări semnificative privind modul în care acest program poate fi desfășurat.
Conform noului document, părinții au posibilitatea să plătească excursiile în cadrul programului "Școala Altfel" pentru...
Casa Județeană de Pensii Bacău a emis o informare importantă pentru beneficiarii de pensii și alocații speciale plătite prin intermediul conturilor bancare.
La data de 11 octombrie 2023, transferurile au fost procesate cu succes prin Trezoreria Bacău, asigurându-se că conturile beneficiarilor vor fi creditate de către instituțiile bancare în după-amiaza...
Universitatea George Bacovia din Bacău demonstrează, încă o dată, angajamentul său față de sprijinirea comunităților locale și promovarea învățării.
Instituția de învățământ superior a oferit Mănăstirii Piatra Tăieturii din Panaci, județul Suceava, echipamente valoroase care vor servi tinerilor și copiilor din această zonă binecuvântată, precum și personalului mănăstirii.
Această inițiativă...
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Ciutacu Robert Constantin de 28 ani, din comuna Cleja.
Tânărul a plecat voluntar la data de 10 octombrie a.c. de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.
SEMNALMENTE: înălţime - aproximativ 1,75 m, greutate – aproximativ 90 de...
Prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel, a declarat că, împreună cu primarii Lucian Cheța din comuna Răcăciuni și Costel Dediu din comuna Parava, precum și cu reprezentanții instituțiilor din cadrul Grupului de Suport Tehnic, au finalizat planul de combatere a inundațiilor pe E85, în sectorul aferent comunei Răcăciuni.
Planul elaborat urmează...
Una dintre cele mai notabile realizări ale Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost scăderea semnificativă a infracționalității în județ. Înregistrându-se o diminuare de 7,1% a infracțiunilor sesizate, această performanță reflectă eforturile considerabile făcute pentru a menține ordinea și siguranța publică.
Infracționalitatea, atât în mediul urban, cât și în mediul...
Garda de Mediu Bacău a reacționat în fața unui nou episod de disconfort provocat de praful generat de lucrările desfășurate în zona intersecției Străzii Narciselor cu Calea Republicii (zona Narcisa). În seara zilei de 10 octombrie 2023, Garda de Mediu Bacău a luat inițiativa de a investiga această situație,...
După ce guvernanții noștri au pronosticat că anul viitor, în ansamblu, pensiile vor fi majorate cu 16 la sută, acum diminuează acest procent la 14 la sută. Astfel, valoarea punctului de pensie ar urma să crească de la 1.785 lei, cât este în prezent, la 2.035 lei.
Procentul de 14...