Un tânăr de 28 de ani din municipiul Bacău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, au documentat activitatea infracțională a bărbatului.
Anchetatorii au stabilit că, în...
Timp de mai multe ore, un important cartier din municipiul Bacau va fi lipsit de apa rece miercuri, 10 iunie. In aceasta zi, Compania de Apa Bacau are planificate lucrari de racordare a conductei noi de pe strada V.Pirvan, din cartierul CFR, la cea existenta, de pe strada Militari....
Duminica, 7 iunie, in jurul orei 22.00, in fata fostului sediu al Primariei Onesti, erau cateva zeci de sustinatori ai principalelor partide politice care asteptau, cu infrigurare, rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. Pe listele municipiului Onesti figureaza peste 46.700 de alegatori, iar la aceste alegeri au votat aproape 7000...
La Buhusi, pronosticurile electorale s-au adeverit. Potrivit informatiilor oficiale, PSD a obtinut 42 la suta din voturi. Pe locul al doilea s-a clasat PDL, partid al carui lider local, Cristian Cojocaru, ne-a spus: aAm obtinut 21 la suta pentru partid si 8 la suta pentru EBA. Acesta este bazinul...
Scaparile legislative sunt folosite din plin de unii patroni, autorizati legal chiar de autoritatile locale. Un astfel de caz a starnit un adevarat scandal intr-un bloc din Onesti, unde 15 familii sunt nevoite sa suporte zgomotul infernal, mai ales pe timp de noapte, produs intr-un restaurant ce functioneaza la...
Dumitru Braneanu, vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau, a primit recent vizita unei delegatii de la Universitatea din Limoges. Aceasta prezenta din Hexagon inseamna un nou prilej de cooperare cu regiunea Limousin, regiune infratita cu judetul Bacau.Virginie Falacho si Marlene Frugier, de la Scoala Nationala Superioara de Ingineri din Limoges, au...
Zilele trecute, pe strada Stefan cel Mare ore in sir a curs mal la robinetele locatarilor. Conducerea Companiei de Apa a depistat ca vinovat este un cetatean care a inchis robinetul de la bransamentul de scara. Furnizorul de apa sustine ca asemenea cazuri sunt tot mai numeroase.Nemultumirile legate de...
Interesul alegatorilor pentru Parlamentul European se anunta scazut inca de la primele ore ale zilei de duminica. In unele sectii de la periferia Bacaului, la ora 9, prezenta era de doar 2 la suta. La Sectia 122, de exemplu, din 1604 alegatori trecusera pe la urne 40, dar la...
Incidentele de la blocurile in curs de reabilitare au provocat contradictii intre Primarie si constructori. In timp ce Primaria, prin vocea purtatorului de cuvant, a afirmat ca vina pentru inundarea unor locuinte apartine exclusiv constructorilor, care nu au finalizat la timp acoperisurile blocurilor, firmele de constructii riposteaza, explicand cum...
In finalul articolului precedent am semnalat faptul ca din perspectiva analizei tehnice au aparut anumite indicii ca atrendul crescator, inceput din luna martie pentru DAX, incepe sa dea semne de oboseala". Dupa cum am explicat in articolul respectiv, precum si in numeroase ocazii anterioare, exista o corelatie stransa intre...
Spre deosebire de anii trecuti, acum, onestenii nu au mai fost interesati de alegerile europarlamentare, caci s-au prezentat in numar mic la sectiile de votare. Astfel, pana in jurul orelor pranzului procentul celor care se prezentase la vot se situa intre 3,5 si 4% in oras. Situatia era ceva...
Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie Bacau anunta lansarea apelurilor de proiecte cu finantare europeana. Este vorba de finantarile nerambursabile ce se aloca in cadrul Programului Operational Sectorial - Cresterea Competitivitatii Economice 2007-2013, Axa Prioritara 1 - Un sistem de productie inovativ si eco-eficient. Operatiunea -...
Prezenta scazuta la vot in satele bacauane. Foarte scazuta. Alegerile de duminica au fost o mare necunoscuta printre votanti. Informati gresit, taranii nu au stiu ce sa voteze. Multi nici nu au mai iesit la vot. Canicula, blazarea poate si lehamitea de politica i-au tinut pe tarani in case....
Prefectura Bacau si BEJa au primit, pe cele doua numere permanente, multe intrebari, dar si sesizari privind "turismul electoral" si continuarea campaniei, pe langa reclamarea deja celebrului caz al stampilelor luate acasa. In urma verificarilor, pe str. Stefan cel Mare, nr. 17A, unde e sediul SPAS, si la HIT...
Presedintii birourilor electorale a sase sectii de votare din judet au plecat acasa, sambata seara, cu stampila de control in buzunar, ceea de constituie o incalcare a prevedilor Legii privind organizarea alegerilor pentru Parlamentul European. Cauza acestui incident a fost "intelegerea gresita a procedurii de sigilare a sectiei de...