Actualitate

„Bunica ultras”. Povestea femeii din Bacău care și-a rupt două coaste ca să intre la meci

Pe stadionul din Bacău, printre bărbații cu fulare alb-roșii, printre fum de semințe și înjurături aruncate spre arbitru, era cândva o femeie mică de statură, cu batic legat strâns sub bărbie și ochii lipiți de teren. Nu venea pentru spectacol și nici pentru modă. Venea pentru ceva ce nu putea explica prea bine nimănui: pentru fotbalul care îi intrase...

Premieră medicală la Spitalul din Buhuși: intervenție complexă care a salvat piciorul unui pacient

Un caz medical de o complexitate deosebită a fost gestionat cu succes la Spitalul...

20 de TIR-uri de gunoi scoase dintr-o gospodărie. Intervenție uriașă a autorităților

În satul Seaca, din comuna băcăuană Dofteana, liniștea dimineții de luni a fost spartă...

Profesorii primesc prima de carieră, dar peste 65% din bani trebuie cheltuiți pe cursuri aprobate de Minister

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar vor primi, începând din această lună, prima...

Amenzi de peste 30.000 de lei pentru pescuit ilegal pe barajul Valea Uzului

Peste 10 sancțiuni pentru pescuit fără permis și în perioada de prohibiție au fost...

Autoritatile n-au leac pentru munca la negru

In ianuarie 2012, 15 agenti economici au fost depistati ca folosesc la lucru persoane carora nu le-au intocmit contract individual de munca. Totusi, situatia este mai buna decât anul trecut. In noiembrie 2011, de exemplu, au fost sanctionati pentru munca la negru 24 agenti economici. Media lunara anul trecut...

Criza fructelor de import

Tarabe, rafturi si depozite golite de iarnaZapada si gerul le-au pus comerciantilor bete in roate la aprovizionare si le-au dat o lovitura grea comerciantilor. Din cauza drumurilor inchise, depozitele nu au mai primit marfa de la agrosistii din sudul tarii. In câteva zile s-au golit rafturile chiar si in...

„In Izvoare nu ajunge nimeni!”

Vor apa, lemne si hainePrefectul Constantin Scripat a fost ieri in cartierul Izvoare din Bacau, acolo unde numeroase familii de romi ingheata in case de frig. Acesta a intervenit pentru a le fi deszapezita calea de acces. Prefectul a trecut si pe la scoala din cartier, dar si la...

„Dragostea pentru animale nu are varsta”

Interviu cu medicul veterinar Alin Moscu- Domnule doctor, sunteti unul dintre medicii veterinari din Bacau bine cotati in meseria dumeavoastra, aceea de tratare a animalelor mici, de companie, câini, pisici, serpi, maimute si pasari exotice. Cu ce ati dori sa incepem discutia noastra? Unul dintre interlocutorii mei, când am...

Recensamantul, o statistica fardata?

Rezultatele recensamântului ultim evidentiaza ca în comunele Balcani si Gârleni exista o populatie stabila de 7.084, respectiv 5.664 locuitori. Fata de 1989, de exemplu, populatia a scazut, în fiecare comuna cu peste o mie de locuitori. În fiecare dintre aceste comune, ceangaii, o populatie cu mare traditie la noi,...

Bricolaje: Perplexitati

Am din ce in ce mai multe perplexitati in acest timp bezmetic, in care te poti astepta la absolut orice. Pentru ca nimic nu mai e sigur. Credem, in anumite perioade, in niste lucruri, luându-ne dupa spusa unor specialisti, ca apoi sa vedem cum se contrazic si sustin chiar...

Cresc chiriile pe domeniul judetului

Una dintre sursele de venituri pentru bugetul CJ Bacau este inchirierea cladirilor si terenurilor care fac parte din domeniul public sau privat al judetului. E vorba de spatiile din Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, Spitalul de Pediatrie, dispensarele medicale si terenurile din curtea acestora. In baza unei hotarâri...

Curse speciale pentru dascalii din Dofteana

Cadrele didactice din Comanesti, Darmanesti si Tg. Ocna care fac naveta la scolile din comuna Dofteana vor avea la dispozitie, incepând de luna aceasta, trei curse speciale. Firma de transport Marcovar SRL Birsanesti a incheiat un contract de servicii cu Primaria Dofteana, apoi a solicitat Consiliului Judetean (CJ) Bacau...

Subventii pentru creditele agricole

Fermierii care fac imprumuturi destinate demararii sau imbunatatii procesului de productie vor beneficia de sprijinul Guvernului. Concret, in 2012 statul va plati dobânzile in locul lor, daca au contractat un credit in perioada 28 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011. Conditiile sunt prevazute in OG 25 si sunt aprobate...

Detinutii n-au dus lipsa de asistenta medicala

Penitenciarul Bacau le-a asigurat detinutilor si persoanelor arestate preventiv asistenta medicala necesara pe tot parcursul anului trecut. S-au efectuate triaje epidemiologice la toti cei intrati in unitatea de detentie si astfel s-au descoperit zeci de cazuri de boli transmisibile sau cronice. „S-a acordat un numar de peste 21.000 de...

Sute de amenzi, impartite de jandarmi

Jandarmii de la Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau au avut un inceput de an incarcat. In prima luna, acestia au efectuat peste 250 de misiuni de asigurare a ordinii si linistii publice si au urmarit prevenirea si combaterea faptelor de natura contraventionala si penala. Au constatat peste 400 de...

Urmariti incatusati

Doi barbati din judetul Bacau au fost incatusati de politisti, pentru ca se sustrageau de la executarea unor pedepse cu inchisoarea. Alexandru P. (21 de ani), din Gura Vaii, avea o condamnare de un an pentru furt calificat, iar Ionut S. (30 de ani) din comuna Scorteni, se sustragea...

Minora talharita pe strada

Miercuri seara, in jurul orei 20.00, politistii de la Sectia 2 au fost alertati de o minora care s-a plâns ca in timp ce se deplasa pe strada 9 Mai, un individ a acostat-o si sub amenintarea cu acte de violenta a deposedat-o de telefonul mobil. Oamenii legii au...

Situatia revine la normal in judet

Potrivit informatiilor Compartimentului pentru Situatii de Urgenta din cadrul Prefecturii Bacau, in continuare nici o portiune de drum national nu este blocata pe raza judetului Bacau. Sunt, insa, in continuare inchise portiunile de drum judetean intre Urechesti - Sarata, Sarata - Talpa si Soci - Gaiceana. Pe toate drumurile...