Expoziția „Saloanele Moldovei”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor vizuale din România și Republica Moldova, a fost inaugurată vineri, 10 iulie 2026, la Galeriile de Artă „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.
Vernisajul a reunit numeroși artiști de pe ambele maluri ale Prutului, oficialități și iubitori ai artei, marcând debutul celei...
Cauze „de la centru“ au facut ca examenul de licenta al absolventilor specializarii Pedagogia invatamântului prescolar si primar (P.I.P.P.) sa se petreaca mult mai târziu, adica saptamâna trecuta. Comisia de la Universitatea „Stefan cel Mare“ din Suceava a avut, ca si anul trecut, cuvinte de lauda la adresa bacauanilor,...
Cadrele didactice care doresc sa devina titulari in invatamânt au participat la concursul national scris de Titularizare, organizat la nivel local, in 11 centre de examen, in data de 2 august. In total au fost validati circa 950 de candidati, insa nu toti s-au prezentat la proba scrisa.
Un...
Guvernul face demersuri la UE pentru acordarea de compensatii financiare
Seceta si inghetul au creat pagube importante agricultorilor bacauani. Cele mai afectate culturi sunt cele de porumb, grâu, rapita, floarea soarelui, sfecla de zahar si cartof, dar si plantele de nutret, peste 44.000 de hectare fiind calamitate cu procente cuprinse...
Un barbat din municipiul Bacau nu a mai suportat scandalul care se auzea din locuinta vecinilor si a vrut sa faca liniste cu pistolul. Asa se face ca si-a impuscat vecinul, care in noaptea de miercuri spre joi a ajuns la spital cu o plaga superficiala. „La fata locului...
De câteva zile in municipiul Onesti intre orele 9.00 – 14.00 se sisteaza furnizarea apei potabile din statia Cuciur in vederea acumularii apei in rezervoarele statiei, pentru a avea posibilitatea furnizarii ei dupa ora 14. Ing. Marilena Vicol, director general al SC Apa Canal Onesti a declarat: ”Masura aceasta...
Interviu cu Livia si Adina Velnic, surori, stewardese la compania Oman Air
Livia si Adina Velnic, surori buhusence care au absolvit cu rezultate grozave Colegiul „Ion Borcea”, profilul matematica-informatica, intensiv informatica, in 2004, respective 2007. Livia a finalizat cursurile facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Adina a absolvit, cu rezultate...
Au iesit de pe bancile scolii si nu au unde sa lucreze
Zi de zi acestia trec pe la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau pentru a fi inregistrati in baza de date si a beneficia de masurile oferite de stat.
Au ratat Bacalaureatul, dar nu vor sa...
Structura probei scrise din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante / rezerate in unitatile de invatamânt preuniversitar 2012, care are loc azi, 2 august, incepând cu ora 10.00, va cuprinde, pentru fiecare dintre disciplinele/ domeniile/ specializarile la care se sustine concursul, doua subiecte, fiecare notat cu...
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a stabilit centrele de examen pentru sesiunea de toamna a Bacalaureatului 2012. Astfel, cei aproape 2.700 de candidati care s-au inscris pentru a sustine probele de examen vor fi distribuiti pentru a da probele scrise in urmatoarele locatii: in Bacau - la Colegiul National Pedagogic...
Membrii Biroului Executiv al Consiliului National al Elevilor s-au reintâlnit in perioada 23-26 iulie in cadrul Conferintei Nationale a Biroului Executiv. La finele celor trei zile, reprezentantii elevilor si-au atins obiectivul fixat: finalizarea Metodologiei de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea functiilor din Biroul Executiv in Consiliul Judetean...
Biserica „Sf. Nicolae” din Buhusi, unde se afla si sediul Protopopiatului, se afla intr-un complex proces de reinnoire a picturii, a unor elemente de mobilier specific si nu numai. Preotul protopop Vasile Cozma spune: „Speram ca anul viitor, când biserica va avea 66 de ani de la infiintare, sa...
Militarii au primit gradul urmator la termen, avansarile fiind facute intr-un cadru festiv la sediul unitatilor si au fost prezente si oficialitatile locale. In total, peste 200 de jandarmi si pompieri au fost avansati.
Zeci de pompieri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au schimbat...
Veniturile incasate la bugetului general consolidat in acest an, de catre Directia Finantelor Publice au depasit planul. Mai mult, diferentele in plus sunt foarte mari si fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Astfel, la bugetul de stat, la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) s-au incasat 253,40 milioane...
Tot mai multi bacauani, care nu-si primesc salariul la timp, isi pârasc angajatorii la Inspectoratul Teritorial de Munca. Oamenii le cer inspectorilor ajutorul pentru a-si incasa drepturile salariale cuvenite in urma muncii prestate, dar pe care unii agenti economici uita sa le mai achite. Asa se face ca, de...