Actualitate

Umbrărescu pregătește autorizația pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8. Lucrările pe tronsonul Ditrău – Grințieș ar putea începe la sfârșitul anului

Asocierea condusă de UMB urmează să predea, la jumătatea lunii iulie, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire aferent lotului Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu. Cu o lungime de 38 de kilometri, tronsonul este considerat cel mai lung lot de autostradă...

Băcăuanii care au cucerit Triglavul. O fetiță de 12 ani și o premieră pentru Târgu Ocna, pe acoperișul Sloveniei

La ora cinci dimineața, când cea mai mare parte a Alpilor Iulieni încă dormea...

Lansare de carte la Hub Cultural Romano Art Cafe – Bacău

Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 12:00, iubitorii de literatură sunt invitați la...

Unde sunt surprizele Evaluării Naționale din Bacău? Nu doar colegiile de elită au atras atenția

Primele poziții ale clasamentului Evaluării Naționale 2026, înainte de contestații, sunt ocupate, așa cum...

Două persoane au fost rănite într-un accident între două autoturisme, pe o stradă din Bacău

Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs pe...

Investitorii polonezi ar veni, dar nu au pe unde

Ambasadorul Poloniei in România a fost in vizita oficiala la Institutia Prefectului Bacau. Discutiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe relatiile economice care se vor dezvolta intre judetul nostru si orase din Polonia care vor viza in special productia si mai putin consumul. Reprezentantul Poloniei in tara noastra a...

Un barbat din Faraoani s-a spanzurat in bucatarie

Un barbat din comuna Faraoani a fost gasit spânzurat in bucataria locuintei sale. Adrian P. (42 de ani) nu a lasat niciun bilet prin care sa-si motiveze decizia. La fata locului au ajuns mai multi politisti care au examinat cadavrul si au stabilit ca nu prezinta semne de violenta,...

A furat 50 litri de tuica de la o batrana

O batrâna, din comuna Prajesti, a ramas fara tuica, dupa ce un consatean i-a vizitat „camara” si i-a furat aproape 50 de litri de tuica. Femeia a depus plângere la politie si in urma cercetarilor s-a stabilit ca autorul este Viorel A. (42 de ani), care o si vânduse...

Târg de nunti si vacante

De vineri, 23 noiembrie, si pâna duminica seara, la Central Plaza au loc doua evenimente. Este vorba de Târgul de nunti, editia a X-a si Târgul de turism, editia a VII-a. “La editiile de toamna ale acestor evenimente, pe o suprafata de expunere de 800 mp, sunt prezente peste...

„Constructiile” au intrat in conservare

Domeniul constructiilor este in continuare afectat de conditiile economice din tara noastra. Dovada este si numarul de autorizatii de constructie date de Primaria Bacau in primele zece luni din 2012, comparativ cu primele zece luni din 2011. Statistica arata ca in 2011 au fost eliberate 265 de autorizatii, iar...

S-a deschis un birou online de obiecte pierdute

A aparut primul site specializat in inregistrarea obiectelor pierdute, care pot astfel sa ajunga inapoi la proprietarii lor, poate, si cu acordarea unei recompense. Conditia este ca produsele sa fie etichetate cu un marker, iar codul sa fie inregistrat intr-o baza de date internationala. Serviciul functioneaza deja in patru...

Termen limita pentru dosarele privind bursele profesionale

27 noiembrie este termenul limita pentru depunerea la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau cererilor privind acordarea burselor profesionale. "Aceste burse sunt de fapt o subventionare de catre stat a costurilor pentru elevii care frecventeaza invatamântul profesional. Pâna pe 26 noiembrie aceste dosare trebuie depuse la unitatea de invatamânt unde este...

Mare bal, mare, la Studentiada 2012

Astazi, 21 noiembrie, se organzieaza cel mai asteptat eveniment in cadrul Festivalului "Studentiada 2012". Liga Studenteasca a Universitatii "Vasile Alecsandri" a pregatit Balul Bobocilor, un concurs de miss si mister, la care s-au inscris nu mai putin de 26 de boboci. Din program nu vor lipsi momentele de muzica,...

Studenti bacauani pe primul loc la o sesiune internationala

Premii I pentru „bacovieni” Doi studenti de la Universitatea „George Bacovia” au obtinut locul I la o Sesiune Internationala de Comunicari Stiintifice Studentesti care s-a organizat la Tg. Jiu. Intitulata „Ecostudent”, competitia a reunit studenti de la mai multe centre universitare din tara, care si-au prezentat propriile realizari si creatii. Succes...

Prima zi a Simpozionului National de Estetica

Astazi, de la ora 17, la Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau incep lucrarile Simpozionului National de Estetica, editia a XVIII-a. “Avem invitati de exceptie din mediul universitar, de la Academia Româna, scriitori, pictori, muzicieni, critici de arta, esteticieni, oameni de stiinta din diverse domenii de activitate. Ne bucuram...

Au ajuns rechizitele scolare gratuite

Rechizitele scolare gratuite pentru elevii care provin din familii defavorizate au ajuns si in judetul nostru. Pentru Bacau s-a alocat la acest capitol 916.606 de lei, pentru un numar de 35.059 elevi. Distribuirea acestora a fost programata deja si se realizeaza in urmatoarele 10 centre: Scoala "Stefan Luchian" Moinesti,...

Afisele PP-DD din Poduri au fost vandalizate

Luni noaptea, afisele din comuna Poduri ale lui Miron Smarandache, candidatul PP-DD pe Colegiul 7 la Camera Deputatilor, au fost taiate, acoperite sau furate. Candidatul nu crede ca a fost o intâmplare având in vedere amploarea actiunii. ”Este inadmisibil ceea ce se intâmpla. Nu-mi vine sa cred ca, intr-o...

Spitalul Judetean de Urgenta refuza analizele gratuite

Alba-neagra cu banii Sanatatii Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau a anuntat ca spitalele publice au bani pentru a efectua analize medicale si investigatii in laboratoarele lor pentru persoanele care nu sunt internate. Tot ce le trebuia asiguratilor pentru a beneficia gratuit de aceste servicii era o trimitere de...

Cabluri „uitate” in asteptarea stâlpilor

Lucrarile de montare a pavelelor care s-au desfasurat in municipiu sunt si in acest moment nefinalizate. Pe Calea Marasesti au ramas insa si numeroase cabluri care ies dintre pavelele recent instalate. Acestea vor servi la racordarea unor stâlpi de iluminat. Un lucru este clar. Biciclistii sunt cei care vor...