Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, împreună cu reprezentanții Adăpostului Public de Gestionare al Câinilor Fără Stăpân Onești, polițiști locali și voluntari, o campanie de informare adresată deținătorilor de câini din municipiul Onești.
Acțiunea a avut ca obiectiv informarea cetățenilor cu privire la posibilitatea sterilizării gratuite a câinilor în cadrul viitoarelor campanii...
Locuitorii comunei Margineni vor fi in scurt timp primii beneficiari din tara ai unui program prin care abolut toate drumurile publice vor fi iluminate gratuit, cu ajutorul “energiei verzi”, obtinuta prin panouri solare. Primaria Margineni a inaintat inca de acum trei ani intentia de realizare a proiectului, la Ministerul...
Daca in semestrul trecut mai putini elevi saraci au lipsit nejustificat de la cursuri, nu acelasi lucru se poate spune despre abandonul scolar in rândul lor. Din aceasta privinta, lucrurile au evoluat ingrijorator. "Din pacate, in primul semestru din anul de invatamânt 2012-2013 au renuntat la scoala mult mai...
Consiliul Local Bacau se intruneste joi, in sedinta, de la ora 10. Primul proiect de pe ordinea de zi este contractarea unui imprumut de la stat pentru a stinge datoriile acumulate de primarie. Maximum 6,4 milioane de lei ar urma sa ia Primaria Bacau, chiar daca mai are linii...
In perioada 13-17 februarie, la Central Plaza este deschis Expo Valentine's Day, un eveniment organizat de Camera de Comert. Mai multi agenti economici din intreaga tara au venit cu idei si oferte la imbracaminte, incaltaminte, cadouri specifice pentru sarbatoarea iubirii. Cei care nu au un buget prea mare alocat...
Gheata de pe trotuare si poleiul le-au dat de furca bacauanilor. In 24 de ore au ajuns la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean 19 persoane care au alunecat si au cazut pe strada. Cei mai multi dintre acesti pacienti nu au avut nevoie de internare. Li s-a...
Un tânar din municipiul Bacau intra in câteva spatii ca la el acasa. Omul lucrase la constructia cladirii in care functioneaza acum mai multe spatii comerciale si la finalizarea lucrarilor nu a predat toate cheile. Cu ajutorul acestora a intrat mai multe seri la rând si a furat centrale...
Doi tineri din judetul Bacau au incercat sa se sinucida, dar au fost gasiti la timp si transportati la Spitalul Judetean de Urgenta. Iosif P., de 38 de ani, din Horgesti, a incercat sa-si ia viata marti dimineata spânzurându-se. Tentativa sa a esuat. Dupa câteva ore, familia sa a...
Sesizarile la adresa unor agenti economici, depuse la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau pe parcursul lunii ianuarie au depasit orice asteptari. Daca anul trecut, in medie, lunar, s-au inregistrat pâna in 65 de reclamatii impotriva unor angajatori, in prima luna a anului 2013 s-a ajuns la 78, respectiv...
Evenimentul a avut loc marti seara, pe strada Garofitei, din muncipiul Bacau. Barbatul de 58 de ani, aflat in stare avansata de ebrietate era trântit la pamânt si lovit cu pumnii si picioarele de patru minori, cu vârste cuprinse intre 12 si 15 ani. Norocul sau a fost ca...
Politistii din Comanesti au incatusat, zilele trecute, un barbat de 45 de ani, care fusese condamnat de catre Judecatoria Bacau la 4 ani de inchisoare cu executare. Omul a fost gasit vinovat pentru infractiunile de inselaciune si brancruta frauduloasa. Acesta a fost dus in Peniteciarul Bacau.
Un tânar de 28 de ani, din comuna Saucesti, si-a pus capat zilelor dupa ce s-a certat cu iubita sa. Femeia a plecat la oras sa-si caute de lucru si pe el l-a parasit in casa parintilor. Pe fondul geloziei si a gândului ca se desparte de aceasta a...
Organizatiile neguvernamentale care sunt membre ale Coalitiei pentru Mediu din România (CMR) semnaleaza grave lacune ale Strategiei Nationale de Gestionare a Deseurilor (SNGD), strategie supusa dezbaterii publice in vederea definirii masurilor prin care România va reusi sa se conformeze legislatiei comunitare pâna in 2020. Concret, organizatiile cer ca strategia...
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins ca inadmisibilă cerrea lui Dan Voiculescu de revizuire a verdictului dat de Curtea Supremă, potrivit căruia a colaborat cu Securitatea. Este vorba de o cale extraordinară de atac. Rudele din Germania turnate la Securitate şi CNSAS au cerut să se menţină acest...
Credinciosii romano-catolici au intrat in Postul Mare. Inceputul acestui timp de pregatire pentru sarbatoarea Invierii Domnului a fost marcat de slujba speciala organizata in Miercurea Cenusii, dupa o zi de post si abstinenta. Dupa ce au asistat la Sfânta Liturghie, credinciosii au primit pe capete cenusa, in semn de...