Un adolescent în vârstă de 16 ani și-a pierdut viața, marți, după ce a fost scos în stare de inconștiență din apele râului Siret, în satul Șerbești, comuna Săucești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru salvarea copilului. La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă...
Gabriela Ciuche, din Bacau, este chinuita de peste doi ani de o boala grea. Diagnosticata cu tenia solium, femeia de 43 de ani a ajuns intr-un stadiu foarte avansat al bolii. De câteva luni, Gabriela nu mai poate merge, nu poate mânca, iar auzul si vazul i-au fost grav...
Tocmai s-a incheiat conferinta de presa. Ne-ati vorbit despre activitatile pe care le derulati cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, avem si o mapa de presa cu rezultatele misiunilor din primul trimestru, dar vreau sa-mi spuneti dumneavoastra cum a inceput anul pentru jandarmii bacauani?
Anul 2013 a inceput bine. Este anul...
Proiectul privind regionalizarea tarii a fost lansat oficial, ieri, spre dezbatere, de catre MDRAP. Prima intâlnire a avut loc la Academia Româna, insa dezbateri vor fi organizate si in tara. S-au spus multe, pâna acum, despre ce va face USL, ce vrea UDMR, ce cred ONG-urile etc. Cert este,...
Escroci care se dau drept angajati ai Casei Judetene de Pensii (CJP) incearca sa pacaleasca, in ultima vreme, din ce in ce mai multi pensionari. "Am fost sesizati de catre foarte multi pensionari ca au fost contactati telefonic de indivizi care s-au prezentat ca fiind din partea institutiei noastre,...
Gaura enorma in bugetul judetului
Executia bugetara la nivelul judetului Bacau, care presupune executia bugetului de stat, a bugetului asigurarilor de stat, a bugetului asigurarilor pentru somaj, a bugetului fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si a bugetului local, a scos in evidenta ca pe total bugete in...
De la scoala in redactia si studiourile Trustului Media DESTEPTAREA. Elevii clasei a IV-a A de la Colegiul National "George Apostu" Bacau au aflat astfel cum se realizeaza un ziar, cum se monteaza stirile, care sunt tainele emisiei radio. Curio si, incântati, vorbareti, intrebatori, copiii au fost atra si...
Combinatul chimic Amurco Bacau si-a incetat marti temporar activitatea, din cauza unei defectiuni depistata in instalatile fabricii de amoniac. Liderul sindical Gheorghe David ne-a declarat ca o comisie de specialisti analizeaza incidentul si cauzele sale si va propune o solutie tehnica pentru remediere, probil in cursul zilei de miercuri....
Dubla premiera pentru Bacau. Judetul nostru este in aceste zile gazda a doua olimpiade nationale, prima pe industrie alimentara si, a doua, pe limbile romanice. Deschiderea oficiala a acestor evenimente va avea loc marti seara, la Teatrul Bacovia si la Sala Ateneu. La olimpiada nationala de industrie alimentara participa...
Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" organizeaza, in aceasta saptamâna, mai multe actiuni prin care sprijina programul "Scoala altfel - Sa stii mai multe, sa fii mai bun". Pâna pe 6 aprilie, muzeul gazduieste atelierul de educatie cu tema "Olaritul - mestesug stravechi", realizat in partaneriat cu ISJ Bacau si Palatul...
Mâine, 03 aprilie 2013, incepând cu ora 10.00, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacau isi deschide portile viitorilor absolventi de liceu si tuturor persoanelor interesate de oferta educationala a institutiei in cadrul evenimentului aflat la cea de-a VI-a editie "Ziua Portilor Deschise", parte integranta a proiectului institutional "Luna Portilor Deschise"....
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a organizat o conferinta de presa pentru a prezenta ultimele detalii legate de inceperea inscrierilor in clasele pregatitoare. Se preconizeaza o populatie scolara la acest nivel de circa 6.000 de elevi, alaturi de alti 200 care vor fi inscrisi direct in clasa I, pentru ca...
Ministerul Fondurilor Europene a facut sinteza progreselor inregistrate in implementarea Programelor Operationale in perioada mai 2012 - martie 2013. In acest moment, tara noastra are 36.191 de proiecte depuse, in valoare de 62 de miliarde de euro, din care contributia UE se apropie de 40 de miliarde de euro....
Ieri, Universitatea „George Bacovia” a dat startul unei saptamâni pline. A fost lansat proiectul „Student pentru o zi”, dedicat elevilor de clasa a XII-a care nu s-au decis inca ce facultate vor urma. Asadar, in fiecare zi sunt asteptate grupuri de elevi de la toate liceele si colegiile din...
Tiberiu Ciobanu, fost expert in integrare europeana la Consiliul Judetean (CJ) Bacau, unde a coordonat si PEAD, a participat la concursul pentru ocuparea postului de comisar sef al Comisariatului Judetean Bacau al Garzii Nationale de Mediu (GNM). Pe 27 martie s-a desfasurat proba scrisa, in care a avut un...