Actualitate

Ziua Universală a Iei, sărbătoarea cămășii românești care a cucerit lumea

În fiecare an, la data de 24 iunie, românii de pretutindeni celebrează Ziua Universală a Iei, o sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai valoroase piese ale patrimoniului cultural național. Aleasă să coincidă cu sărbătoarea Sânzienelor, ziua pune în lumină frumusețea, simbolismul și tradițiile legate de ia românească, un veșmânt care a depășit de mult granițele țării și a devenit...

Peste 2.100 de autovehicule verificate de polițiștii băcăuani într-o săptămână. Zeci de șoferi, depistați băuți la volan

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, în perioada 15–21...

Uniformele școlare ar putea redeveni obligatorii

Uniformele școlare ar putea deveni din nou obligatorii în unitățile de învățământ preuniversitar din...

Comisia Europeană acceptă decontarea parțială a lucrărilor la Autostrada A7 prin PNRR. Finanțarea, recalibrată după renegocierea planului

Comisia Europeană a acceptat ca finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)...

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante sărbători creștine ale verii

În fiecare an, la 24 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una...

Noi sanctiuni pentru agricultori

Fermierii care vor sa acceseze fonduri prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) pe masurile de agromediu si pe cele destinate zonelor defavorizate vor fi sanctionati cu sume ce reprezinta intre 5 si 100 la suta din finantarea acordata daca nu respecta conditiile aferente schemei de plati. Conform Ordinului...

La Spitalul Judetean de Urgenta, citostaticele, in limita strictului necesar

Pentru a rezolva criza citostaticelor din spitale, conducerea Ministerului Sanatatii (MS), prin Comisia de Oncologie, a elaborat scheme alternative de tratament pe care le-a transmis in teritoriu. Intr-un comunicat de presa, conducerea MS precizeaza ca prin urmare spitalele se pot aproviziona in orice moment de la distribuitorii de pe...

Bacauanii au renuntat la peste sase tone de deseuri electrice

Prima campanie din acest an a Campaniei de colectare a deseurilor electrice si electronice, care s-a desfasurat sâmbata in Bacau, organizata de Asociatia Româna pentru Reciclare RoRec in colaborare cu APM, Primaria si scolile, a avut mare succes. Sute de bacauani s-au descotorosit de aparatura veche uitata prin debarale...

Conservatorii vor mai putina putere pentru Guvern

Constantin Avram, deputat PC, sustine ca modernizarea statului e imposibila fara a opera anumite schimbari in Constitutie. "Actuala Constitutie a fost utila intrucât nu a permis niciunei institutii sa concentreze puterea in mod excesiv, dar dispozitiile sale contin un potential de conflict interinstitutional, atât in interiorul executivului, intre Presedinte...

Bacaul, Locul I pe tara la Nationala de Limba rromani

Echipa bacauana formata din 4 elevi, care au participat la Olimpiada Nationala de Limba si literatura rromani care a avut loc intre 2 si 6 aprilie la Vaslui, s-a intors acasa cu lauri pe umeri. Au participat 72 de candidati din intreaga tara, iar elevii bacauani au reusit sa...

Fotbal, Liga Campionilor: Returul „sferturilor”

In aceasta saptamâna este programat returul sferturilor de finala din Liga Campionilor. In aceasta se vor desfasura primele doua jocuri: Borussia Dortmund - Malaga (in tur 0-0), meci televizat de TVR 1 si Galatasaray Istanbul - Real Madrid (in tur 0-3). Mâine vor avea loc celelalte doua "sferturi": Juventus...

O cisterna a intrat intr-o curte la Girleni

Accidentul rutier s-a petrecut luni, dupa-amiaza, in localitatea Lespezi, comuna Gârleni. Soferul unei autocisterne, pe fondul neadaptarii vitezei intr-o curba a pierdut controlul volanului si a ajuns in curtea unei locuintei. A distrus doua garduri si s-a oprit la doar câtiva centimetri de casa. Din fericire, nu era nimeni...

Miss Balul Balurilor Bobocilor 2013: „S-ar putea sa fac o cariera in modelling”

Alexandra Mateiu (16 ani), eleva in clasa a IX-a F la Colegiul National "Vasile Alecsandri", profil Stiintele Naturii, chimie -biologie intensiv engleza, este fericita detinatoare a titlului de Miss Balul Balurilor 2013, organizat de Consiliul Judetean al Elevilor. Un bal care a reunit 24 de concurenti din 9 colegii...

Marcaje rutiere de 3 milioane de lei

Primaria Bacau va da 3 milioane de lei pe marcaje rutiere in municipiu. Anuntul a fost postat pe SEAP la sfârsitul lunii martie, iar procedura este deschisa pâna pe 17 aprilie. Primaria va achizitiona aceste servicii in urma analizei ofertelor, pentru ca procedura aleasa va fi offline, adica cerere...

Box/ Cupa României, Tineret

Aur pentru Ciobanu si Turcanu Competitia si reusitele pentru boxul bacauan. Dupa cele sase medalii de aur cucerite la Cupa României rezervata seniorilor, SCM Bacau si-a trecut in cont si doua titluri la Cupa României pentru Tineret desfasurata la Braila, week-end-ul trecut. Nicusor Ciobanu, sportiv pregatit de Marinica Ouatu, a...

In memoriam: Zbor deasupra unui cuib de… Cucova

Sâmbătă, 6 aprilie, m-am aflat pentru câteva ore în satul Cucova, din comuna Valea Seacă. Era a treia vizită, din păcate pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Grigore Ol. Ioan, scriitorul, publicistul şi pilotul militar născut în 1913. Pe 11, respectiv 25 martie 2012 ne-am văzut cu folos...

Miei morti, pe o pasune din Traian

Sorin Ghergheluca, primarul comunei Traian, ne-a sesizat ieri despre faptul ca pe o pasune din Bogdanesti au fost aruncate lesurile a mai multe ovine, apartinând unui localnic care are o stâna in zona. O femeie iesita la picnic cu o zi inainte a sesizat nenorocirea si a cerut primarului...

„Sadovenienii au talent”

Micutii Scolii "Mihail Sadoveanu", impresionati de emisiunea TV "Românii au talent", au tinut mortis sa-si arate si ei valoarea artistica. Asa se face ca, in saptamâna in care scoala a fost altfel, elevii din cartierul Nord au organizat prima preselectie a concursului "Sadovenienii au talent". Ei au desenat, au...

Handbal masculin/ Preliminariile CE 2014

Reprezentativa de handbal masculin a României si-a compromis definitiv sansele de a se califica la Europenele de anul viitor. Dupa infrângerea suferita la mijlocul saptamânii trecute, la Piatra Neamt, selectionata pregatita de antrenorul Stiintei MD Bacau, Eliodor Voica a cedat si returul cu Belarus. Duminica, la Minsk, "tricolorii" au...