Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna a deschis oficial anul școlar 2026–2027, printr-o festivitate în cadrul căreia conducerea instituției și corpul profesoral au adresat un mesaj de bun venit noii promoții de elevi.
La eveniment au participat, în format online, comisarul-șef de poliție penitenciară Alina Elena Stănciugelu, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum...
Baiatul, in vârsta de 20 de ani, din comuna Faraoani, a fost gasit spânzurat de un copac din via locuintei, chiar de catre tatal sau. Omul a anuntat politia iar din discutiile cu el s-a stabilit ca tânarul a mai avut si alte tentative. Pe trupul sau nu s-au...
Un barbat, in vârsta de 59 de ani, a ajuns la spital in stare grava si a fost internat in Sectia de Anestezie Terapie Intensiva dupa ce a baut spirt medicinal. Potrivit mamei sale, care era acasa, omului i s-a facut rau imediat, fiind cunoscut cu afectiuni cronice, si...
“Este nevoie de un sat intreg pentru a creste un copil, dar este nevoie de toti copiii pentru ca satul sa creasca”. Aceasta a fost deviza sub care s-au desfasurat, sâmbata, 11 mai 2013, manifestarile de inaugurare a doua centre de zi, patronate de Fundatia Yana – You Are...
Ierarhii confirmate
Sâmbata trecuta, la Bacau s-a desfasurat editia 2013 a Grand Prix-ului de Aruncari. Abandonata, din ratiuni financiare, de gazda sa traditionala, Onestiul, reuniunea atletica a fost "adoptata" cu succes de orasul Mihaelei Melinte. Editia din acest an a competitiei nationale a confirmat ierarhiile existente.
Rezultatele Grand Prix-ului:
Ciocan/ feminin: 1)...
Mai multi profesori universitari ai Universitatii "Vasile Alecsandri" sunt implicati intr-un amplu proiect international Grundtvig de Plurilingualism. Conf.univ.dr. Elena Bota si lector univ.dr. Maricela Strugariu tocmai s-au intros de la a doua intâlnire de lucru in acest proiect, care s-a desfasurat in Suedia, dupa ce prima mobilitate a avut...
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, prin compartimentul invatamânt primar, a initiat si in acest an scolar concursul de matematica intitulat "Calatorie in lumea cifrelor", ce s-a adresat elevilor din clasele a III-a si a IV-a. Competitia a avut loc in week-end si a adunat peste 490 de elevi participanti. Pentru...
In acest an, Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, editia a VIII-a, au loc la sfarsitul lunii iunie. Unul dintre cele mai importante evenimente ale manifestarii este programat pentru data de 26 iunie. Este vorba despre un workshop de histerescopie terapeutica sustinut de prof. dr. Osama Shawki,...
România are cea mai mare rata a mortalitatii infantile din Uniunea Europeana. Aceasta este de aproape 10 decese inainte de implinirea vârstei de un an la 1.000 de copii nascuti vii. In urma cu 20 de ani, rata era de peste 30 la mie, ceea ce inseamna ca scaderea...
Cum era de asteptat, incalzirea vremii a adus cu ea si cresterea numarului ofertelor de pe piata muncii. Daca in urma cu o luna, in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca erau 97 posturi vacante, acum sunt 151, in nu mai putin de 47 meserii. Cea mai...
Compania E.ON anunta ca frecventa de citire nu va mai fi la doua luni, cum a fost pâna acum, ci de trei luni. Aceasta inseamna ca facturile pe care le vom primi nu vor mai fi numai pe baza de citire, ci si de estimare. „In continuare, E.ON va...
Pe 15 mai, de la ora 19, cei doi artisti in voga vor sustine un concert la Teatrul de Vara. Andra si Pepe vor face atmosfera in show-ul "K la meteo". Ambii vor interpreta cele mai noi melodii din repertoriu. Biletele se gasesc la casieria teatrului. Trustul Media Desteptarea...
Ministrul de finante Daniel Chitoiu, prezent duminica la Bacau cu ocazia alegerilor din organizatia judeteana PNL, a declarat ca fiscalitatea va fi redusa semnificativ in urmatorii ani, prin reducerea cotei TVA si a contributiilor de asigurari sociale. “Nu putem aplica ambele masuri odata, dar probabil ca una dintre ele...
Agricola International detine si pune, in mod gratuit, la dispozitia agentilor economici care cultiva terenuri agricole si care sunt interesati gunoi de hala fermentat, provenind de la pasarile pe care producatorul le creste. Conform studiilor pedologice, in zona regiunii Moldova necesarul de gunoi este de 20-30 tone/ hectar. „Derulam...
Pe Calea Republicii, la intersectia cu strada Condorilor, va functiona de acum o noua statie de autobuz. Aceasta este situata imediat dupa Podul de Fier. Muncitorii Primariei Bacau amenajeaza in aceste zile o alveola, astfel incât autobuzele sa opreasca fara a perturba traficul, mai ales ca este o artera...