Un echipaj din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a intervenit, ieri, după ce a observat, în fața Gara Bacău, un bărbat al cărui comportament a ridicat suspiciuni.
Potrivit jandarmilor, persoana a evitat contactul cu echipajul și a urcat într-un autobuz. Forțele de ordine au procedat la interceptarea acestuia în mijlocul de transport în comun, iar în...
La Slanic Moldova a avut loc Concursul regional de Dezbateri Academice. Proiectul, gestionat de ARDOR Moldova, in parteneriat cu ARDOR Dobrogea, Nord ARDOR si Consiliul National al Elevilor, a fost finantat de D.T.S., prin D.J.T.S. Bacau, Iasi, Vrancea, Galati, Vaslui, Ilfov, Tulcea, Constanta, Maramures, Sibiu, Arges, D.S.T.S. Bucuresti si...
În lipsa unor întâlniri profesionale ale dascălilor implicaţi în pregătirea sau derularea examenelor naţionale (pentru gimnazişti şi liceeni), mass-media se erijează în judecător al realităţilor din educaţie. (În iunie-iulie şi apoi august, cadrele didactice sunt în concediu, iar în toamnă, când sunt reactivate consiliul profesional sau comisia/cercul pedagogic, subiectul...
În Duminica a șaptea după Rusalii , Sfânta Evanghelie rânduită spre citire la Sf. Liturghie ne prezintă vindecarea minunată a doi orbi și a unui om mut din ținutul Capernaumului asupra cărora se revărsase de data aceasta iubirea Domnului Hristos (Ioan IX,27-35 și XVII,1-13)....
Pentru mulţi oameni din zilele noastre faptul de a auzi vorbindu-se despre cer provoacă o instinctivă şi probabil inconştientă reacţie de indiferenţă absolută. Ca şi cum nu s-ar vorbi despre nimic sau despre ceva care nu ne priveşte şi nu ne interesează în nici un fel. Ştim însă clar...
Alesii judetului se intâlnesc luni, la ora 12, in sedinta ordinara a lunii iulie, a carei ordine de zi are 17 puncte.
Intre proiectele propuse spre dezbatere se numara vânzarea acâte 10 actiuni detinute la Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB) catre comunele care fac parte din Asociatia...
Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat existenta conflictului de interese de natura administrativa si penala in cazul primarului comunei Magura, Constantin Traistaru. In comunicatul ANI se arata ca acesta, in calitate de primar, "a semnat contractul individual de munca prin care fiul sau a fost angajat pe functia...
Apa potabila se va livra restrictionat in municipiu, cu debit redus, in zilele urmatoare, intrucât una dintre cele mai importante surse de alimentare a fost sistata.
Este vorba despre aductiunea de la Valea Uzului, care a trebuit inchisa de joi dimineata, de la ora 7, pentru ca apa bruta...
Având în vedere cantitățile importante de precipitații, care au căzut în ultima perioadă în județul Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Maior Constantin Ene” al județului Bacău, în localitățile Comănești, Moinești, Onești, Căiuți, Oituz și Târgu Trotuș, pentru eliminarea efectelor produse de fenomenelor meteorologice periculoase, astfel:
- în municipiul Onești, strada...
Asociația Habitat for Humanity Comănești a hotărât să se implice și să contribuie, din nou, prin programul său de Răspuns la Dezastre la eforturile de înlăturare a efectelor produse de inundaţii, prin ajutorarea familiilor afectate de inundații cu kit-uri cu produse de igienă personală și curățenie, care conțin: pastă...
La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 14.00, pe DJ 116 B, din comuna Asău, s-a produs un accident rutier cu victimă.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un localnic de 27 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 116B, a surprins...
Un buhușean de 69 de ani, care înșelat o femeie cu suma de 300 de lei, sub promisiunea că o va ajută să obțină de un ajutor financiar, a fost prins în flagrant de polițiști. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii de investigații criminale au depistat în...
Elevii care au absolvit cursurile gimnaziale si nu doresc sa-si continue studiile liceale au sansa, din acest an, sa opteze pentru o scoala profesionala in care invata o meserie. In Bacau s-au inscris deja, in aceasta forma de invatamânt, 1.036 de absolventi. Pe parcursul celor 3 ani de scoala...